Întrebări de la un cititor

 

 

Marian Radulescu

To Me

 

Today at 1:57 PM

 

 

Stimate domnule Coja,

 

Daca ar fi sa rezum si sa concentrez in cateva cuvinte cartea dvs. „Marele Manipulator” asi zice asa: Felicitari! Si de mii de ori Bravo! O lectura super-placuta in sensul ca imi confirma ce stiam deja din alte surse dublate de experienta si imi completeaza „locurile lipsa” din cunoastere!

Daca aveti timp sa cititi, as aduce si eu cateva pareri personale la subiectele din carte.

(1) Dupa parerea mea evreii ortodocsi nu vor parasi niciodata actuala locatie a tarii lor pt ca ei cred sincer in reconstructia Templului din Ierusalem exact in locatia in care a mai fost construit, adica acolo unde este Zidul actual al plangerii  Ei cred ca Dumnezeu va cobori pe pamant in acea locatie, nu in alta, si va da binecuvantare poporului de acolo si nu din alt loc. Este legat si de venirea unui „mesia” al lor ce va sluji in acel templu, pe care ei inca il mai asteapta desi toate profetiile sau implinit prin Iisus Mesia  pe care unii inca il mai reneaga, altii il accepta tacit in baza dedublarii de care dvs vorbiti in carte. Deci, nu au de gand sa se mute de acolo, orice ar fi! Asta nu inseamna insa ca Romania nu poate ajunge colonie pt oricine ar putea sa o cumpere!

(2) La „revolutia” din decembrie 1989, eram matur, traisem la propiu comunismul, nu eram membru de partid, (nu am fost niciodata membru de partid), si uram comunismul! De ce? Pt ca nu puteam pleca din tara sa vad cu ochii mei occidentul si ca mi se dadea mura in gura ce sa gandesc! Pt ca eram impiedicat sa vad adevarul! Si pt ca era multa linguseala in jurul „secretarului general al PCR” si al „mult stimatei si mult iubitei sale soti, tovarasa academician doctor inginer Elena Ceausescu, savant de renume mondial, etc.” (va mai amintiti?) Pupincurismul ajunsese la cote inimaginabile! Si ma deranja ingrozitor! Apoi, daca va mai amintiti, incepusera sa construiasca „circuri ale foamei” pe care Ceausescu chiar cred ca vroia sa le si foloseasca pt ce se auzea atunci „cantine de bloc, de cartier etc.” alimentele urmand sa dispara, alimentarele care erau oricum goale de ceva vreme trebuind sa fie inlocuite cu aceste cantine! Daca va mai amintiti, Ceausescu il pregatea de ceva vreme pe fiul sau Nicu sa-i preia locul la un anumit moment dat, comunism dinastic nord corean, deci ce facea Ceausescu era pt sine si pt familia lui, ajunsese la o trufie si o fudulie exagerata, nu accepta alte pareri si idei decat de la nevasta-sa, o bagase pe nevasta-sa in toate alea, ba se spunea chiar ca in multe privinte ea conducea de fapt tara! (Pe cine a lasat la carma tarii cand a plecat in Iran? Evident! Pe nevasta-sa!) Cum puteai sa-ti inchipui cand stiai, cand erai bine informat ca va veni „uraganul” peste tine ca tu vei putea rezista la putere? Daca se dadea la o parte singur nu mai murea atata lume la „revolutie”? Nu inseamna ca oamenii aceia au murit neaparat din cauza lui, dar el a fost cu siguranta un important factor favorizant! Tot ce am zis aici nu neaga insa deloc ceea ce a facut bun Ceausescu pt tara! Dar sa fim limpezi la minte si impartiali in gandire!

(3) Despre Culianu, parerea mea este ca a fost cooperant o vreme apoi dupa evaluare a fost cooptat cu acordul sau in „cooperativa” si la un moment dat a vrut sa iasa – poate ca i se cereau lucruri prea grele – si pt ca stia multe si putea sa „dea pe goarna” aceste lucruri, de fapt sa vina cu dovezi concrete si clare, (ca de stiut se stia deja, ziarele erau pline de stiri, amintiti-va lozincile ce se strigau in primavara lui 1990 la Piata Universitatii: Ex: „Iliescu s-a aflat lovitura ta de stat!” sau „FSN, FSN, agentura KGB!”), l-au omorat! Poate ca murind in WC, au vrut sa arate ca pt ei este un gunoi, un cacat, un tradator! Denota ura si dispret!

Ar mai fi multe de spus dar nu mai am acum timp si rabdare. Mi-ar placea sa-mi raspundeti cu parerile domniei voastre!

In incheiere nu pot sa nu-mi amintesc vorbele de duh, ale unei evreice batrane:

a) Mariane, adevarul e pe undeva pe la mijloc! Concluzie: Nimeni nu-i perfect, si nimeni nu detine tot adevarul, doar Dumnezeu!

b) Mariane, si la noi in popor (e vorba de poporul evreu) sunt oameni de toate felurile, de la cei mai valorosi la cele mai mari lichele! Aceasta e o afirmatie pe care o faceti si dvs in carte!

Mai am o intrebare, la care mi-ar place sa cugetati un pic va rog: Cum ati fi fost dvs ca nationalist convins astazi, daca parintii dvs. faceau intamplator parte din neamul lui David si erati de mic educat ca un iudeu ortodox?

V-ati gandit cat de subiectivi suntem noi oamenii in gandirea noastra?

Ati citit cartea lui Lucian Boia: „de ce sunt romanii altfel”?

Totusi cartea dvs., mi-a placut foarte mult!

 

Cu stima Marian

 

 

Răspunsul autorului:

 

Îmi propuneți, domnule Marian, să ne jucăm puțin și să mă întreb  (1) „Cum aș fi fost eu ca naționalist, dacă mă nășteam evreu?”… Adică, dacă având datele intelectuale și temperamentale cu care m-a dăruit (sau potcovit!) Dumnezeu la naștere, mă nimeream într-o familie de evrei ortodocși! Deloc exclus!

Întrebarea este interesantă dacă admitem că ne naștem sau nu cu simțul dreptății, al adevărului. În ipoteza că m-aș fi născut cu acest simț, dumneavoastră mă întrebați cum m-aș fi simțit ca ins „însetat după dreptate și adevăr” confruntat cu …minciunile din Talmud!

Se pare că mulți evrei trăiesc această dramă. Dar dacă mă gândesc la evreul pe care-l cunosc cel mai bine, cu care am fost coleg de grădiniță și de liceu, prieten – unul dintre cei cinci-șase prieteni cei mai buni cu care m-am ales după 71 de ani, soluția cea mai comodă ar fi fost să nu-mi complic viața cu probleme de teologie, de istorie, să trăiesc în imediat, bucurându-mă de plăcerile la care accesul ne este egal: femei frumoase, copii reușiți, prieteni plăcuți și loiali, colegi și vecini cumsecade, șuete agreabile, bancuri bune… Așa se face că Peter al meu a rămas prieten cu o mulțime de colegi din anii Liceului Mircea, fiind unul dintre cei mai iubiți LMBiști din promoția 1960. Are mai mulți preieteni români decât evrei dintr-un motiv foarte natural: n-a avut colegi de clasă evrei. Numai români, și ceva greci, armeni, turci etc.

Ce-i drept, părinții săi nu erau nici pe departe ceea ce se numește „iudeu ortodox”! Ceea ce nu-i împiedica să fie doi respectabili medici stomatologi!

Prin Peterică am cunoscut mediul evreiesc în care se învârtea familia sa. Cum? Eu eram pătimaș colidător! Îmi plăcea să colind de Crăciun, să merg pe la toate neamurile, răspândite prin toată Constanța! N-o puteam face singur. Dintre ceilalți prieteni cu care m-am însoțit să mergem la colindat, până la urmă l-am „selecționat” pe Peter, cu care am făcut un tandem redutabil și eficient. După ce am colindat prima oară pe la neamurile mele, eu l-am luat la rost: dar la neamurile tale nu mergem? Și am mers, amândoi aflându-ne la o vârstă când nu aveam habar care este deosebirea dintre biserică și sinagogă… Neamurile și prietenii de familie ai lui Peter ne primeau ușor uimiți de întrebarea noastră: Primiți cu uratul? Iar când îl recunoșteau pe Peter se amuzau de-a binelea! Nu ne-am certat niciodată la sfârșit, când împărțeam bănetul adunat!…

Dacă mi-aduc bine aminte, când Peter a apărut în mahalaua noastră, gras și neîndemânatic la fotbal, s-a acomodat imediat cu manierele de la „gura portului”, ne-a impus respect ca bun înotător. Era și foarte inventiv în procurarea banilor cu care să ne cumpărăm acadele de la turcul Salavat!

Poate că ar trebui să-mi scriu amintirile din copilărie. Peter ar fi personajul cel mai simpatic. Iată una dintre aceste amintiri: Într-o zi, jucând noi nouă pietre pe Cuza Vodă, Peter, ferindu-se de lovitura mea – lovitură cu o minge de cârpă aruncată de la vreo zece metri, a ajuns printre picioarele cailor de la o căruță care grăbea spre triajul gării. A căzut la pământ, căruțașul nu a fost atent să oprească caii, așa că peste Peter, exact peste abdomen, a trecut căruța cu amândouă roțile! Țipete, văicăreli, lumea a privit scena îngrozită, ne-am repezit la Peter să-l adunăm de pe jos, din colbul străzii, eu mi-aduc și azi aminte cum a doua roată a rămas ezitantă câteva clipe pe burta lui Peter, iar apoi a trecut totuși… Peter s-a speriat mai mult de țipetele noastre și a mai stat trântit pe spate, parcă cerându-și scuze că ne stricase joaca! Apoi s-a adunat de jos și s-a ridicat în picioare teafăr și gata să reia jocul!… Care a fost norocul lui Peter de nu i-a plesnit burta, mațele dintr-însul? De mai bine de 24 de ore nu mâncase nimic! Avea burta goală goluță! Nu mai știu ce trăznaie făcuse și, după o pedagogie neconoscută nouă, taică-su îl închisese în beci, cu o sticlă de apă și atât! Beci cu ferestruică la stradă, din care ne putea auzi și vedea cum ne jucăm noi, ceilalți copii, copiii cuminți!… S-ar putea spune că asprimea pedepsei din ajun îi salvase viața…

…În altă ipostază posibilă, ca evreu naționalist, dar și incapabil să mint ori să trișez, mă pot închipui ca Alexandru Graur sau Jacques Byck. Mai puțin ca Edgar Papu sau Nicu Steinhardt… Adică mi-aș fi păstrat religia părinților, dar aș fi fost de partea adevărului. Poate că nu totdeauna, dar niciodată nu aș fi acceptat o minciună care să aducă neajunsuri altora, cum este minciuna cu holocaustul din Transnistria. Minciuna asta, să fim bine înțeleși, nu o susțin toți evreii! Nici măcar cei mai mulți!

Postulez: ca evreu ai destule motive reale ca să fii mândru că ești evreu, nu mai este nevoie și de motive inventate, adică de minciuni!…

Peter al meu este mândru că este evreu. Dar este mândru mai ales că este constănțean! Ba încă LMB-ist… La fel și noi, colegii săi de la Mircea…

Repet, o vorbă spusă mai de mult despre noi, românii. Avem mare noroc, căci nu este nevoie să mințim, să inventăm sau să ascundem fapte supărătoare pentru orgoliul național. Ca să ne afirmăm drepturile, ca să ne afirmăm satisfacția că suntem ce suntem, nu este nevoie decât de adevărul despre noi, românii! Este unul din motivele pentru care am vorbit de mai multe ori despre norocul de a te naște român!

Se poate vorbi și despre norocul de a te naște evreu? Negreșit! Ca și despre norocul de a te naște patagonez sau huțul, maghiar sau englez etc.

 

Trec la un comentariu, pe marginea celor afirmate de dvs despre Ceaușescu… Nu l-ați urât mai mult decât mine!…

Dar Dumnezeu mi-a dat mintea și mi-a oferit și informațiile necesare ca să-mi dau seama că alta era realitatea! Din păcate mi-am dat seama prea târziu, după 1990…

Lucrurile sunt foarte complicate și nu se pot lămuri într-o pagină, două. Vă împărtășesc însă o concluzie la care am ajuns: KGB (și alții, interesați) au conceput o diversiune foarte subtilă pentru a-l compromite pe Ceaușescu în ochii noștri. Pe două direcții: (1) au lansat fel și fel de zvonuri mincinoase, punându-i în seamă crime oribile – dintre care nici una nu s-a confirmat după 1990, inclusiv povești ca povestea cu „cantinele de bloc”! și (2) au oficializat cultul personalității lui Ceaușescu și l-au exacerbat la dimensiuni inacceptabile, în felul acesta făcându-ne pe toți să ne săturăm, să ni se aplece pur și simplu de numele și figura Ceaușescului! Cultul personalității nu a fost inițiat de Ceaușescu, nici nu prea i-a plăcut, a fost o diversiune KGBistă. Citiți în acest sens, pe acest blog, textul meu intiulat Agentul Vadim. Vadim a fost unul dintre KGBiștii care au făcut posibilă această diversiune. Nu și Adrian Păunescu!

 

Stimate domnule Marian Rădulescu,

Îți mulțumesc pentru scrisoarea adresată. Nu ți-am putut răspunde la toate întrebările și comentariile. O voi face curând. Căci întrebările dumitale necesită un spațiu mai mare pentru a li se răspunde. Iar răspunsul meu – îmi face mare plăcere să-ți comunic, va fi pe câteva sute de pagini!… Da, da! Vreo șase-șapte sute de pagini! Cât numără ȘEITANII mei. Așa se numește trilogia pe care o voi preda zilele acestea la editură, ca să apară până de Crăciun. Trilogie, adică un roman alcătuit din trei volume, intitulate vol.I  VIN  AMERICANII, vol.II  PARIS BY NIGHT și vol.III  CARTEA CU MIRABUNDE. Subiectul: toamna anului 1989. Volumul III se încheie în ziua de 21 decembrie, în Piața Romană. Text auto-biografic, dar și de ficțiune, în proporție – sper eu, fericit aleasă. Dacă Dumnezeu îmi va da zile și putere, voi scrie și volumul al IV-lea, despre ce a urmat zilei de 21 decembrie 1989…

 

Până atunci, ca răspuns la amabila dumitale misivă, voi publica pe blog un capitol sau un fragment din ȘEITANII… Cât de curând…

 

Tot binele dumitale și celor ce ne-au citit.

Ion Coja

 

8 .11. 2013