Cap XIV
A MURIT IDEEA COMUNISTĂ?
La două zile după ce în URSS şi în lume a fost sărbătorită ziua de 7 noiembrie 1989 aşa cum a fost sărbătorită – ca vai de lume, adică! – printre altele aflu de la un coleg că la Moscova mulţimile ar fi defilat sub lozinca Proletari din toate ţările, iertaţi-ne!… Pare să fie o anecdotă! Cel care mi-a spus este însă convins că aşa s-a şi întîmplat! De ce nu?!… Oricum, am impresia că aflu în această simplă schimbare de predicat expresia – cea mai succintă şi în acelaşi timp cea mai potrivită a evenimentelor ce se succed de cîţiva ani în lumea „comunistă“. Tîlcul acestora mi se pare a fi cel mai bine prins în ideea că URSS (sau proletariatul rus ori Armata Roşie), care ani de zile s-a amăgit şi ne-a amăgit că se află în avangarda omenirii, are acum motive, pentru cît s-a înşelat şi ne-a înşelat, pentru cît ne-a minţit şi s-a minţit pe sine, să-şi ceară iertare, să-şi facă mea culpa, deci. Să-şi facă harakiri?… Rămîne de văzut.
Vinovăţia sovietică este greu de evaluat acum cînd ne aflăm în toiul evenimentelor declanşate de conştiinţa acestei vinovăţii. Punînd răul înainte, imaginîndu-ne consecinţele cele mai regretabile, vom spune că vinovăţia sovieticilor este în primul rînd faţă de însăşi lozinca parafrazată: Proletari din toate ţările, uniţi-vă!… Adică faţă de ideea comunistă. Anume, dincolo de orice dispută teoretică, ideea comunistă iese definitiv compromisă de „experimentul“ sovietic, implicit cel european. Această eventualitate mi se pare a fi consecinţa cea mai gravă din mulţimea de consecinţe dureroase a celor 72 de ani de construcţie a socialismului sovietic, bolşevic.
De ce mi se pare atît de gravă această consecinţă? De ce considerăm ca pe o mare şi ireparabilă pagubă pentru omenire faptul că prin cele petrecute de la 7 noiembrie 1917 încoace, s-a compromis ideea comunistă? De ce considerăm inadmisibil ca omenirea să abandoneze ideea comunistă?
Căci – se pare – aici am ajuns: omenirea e pe punctul de a abandona ideea comunistă!
… Nutrim aceste gînduri întrucît, spre deosebire de toţi cu care am avut ocazia să comentez evenimentele şi stările „din lumea comunistă“, colegi sau prieteni, membri sau nu ai partidului comunist, noi nu confundăm trei lucruri ce ni se par extrem de deosebite:
1. realitatea bolşevică, stalinistă, sovietică.
2. teoria marxist (-leninistă)
3. ideea comunistă.
Cruda şi desperanta realitate bolşevică, resimţită de aproape jumătate din omenire, reprezintă o cale înfundată a istoriei. Pe drumul deschis la 7 noiembrie 1917, omenirea nu mai are nimic de cîştigat. Poate doar experienţa. Şi cînd zic astfel s-ar părea că glumesc, dar am şi multă dreptate, căci într-adevăr s-a adunat astfel o experienţă uriaşă, omul şi-a vădit în aceşti ani chipuri şi înfăţişări pe care nu le-am fi crezut a fi ale sale. Oare enorma suferinţă cu care s-a adunat această experienţă, şi însăşi această experienţă, să nu fie ele bune decît pentru gestul renunţării la idealul comunist? Nu este cumva un preţ prea mare?
Considerăm că realitatea bolşevică, stalinistă, sovietică, nu este decît unul din chipurile posibile ale teoriei marxiste, leniniste. Înfăţişarea acestei variante a fost determinată de o serie de accidente, de întîmplări, cîteva din ele de-a dreptul nefireşti, care au făcut-o să înscrie în istoria lumii capitolul probabil cel mai sîngeros. Starea de înapoiere economică, socială şi spirituală a Rusiei, imensitatea acesteia, caracterul „terorist“ al revoluţiei, caracterul nefiresc al statului sovietic – întemeiat pe principiul suveranităţii ruse asupra celorlalte naţiuni, şi nu în ultimul rînd personalitatea diabolică a lui Stalin (dar şi a altor tovarăşi ai acestuia, în frunte cu Lenin însuşi), toate acestea şi încă multe altele făceau din Rusia anilor 1917 statul european cel mai puţin potrivit pentru a experimenta teoria marxistă a unui stat al proletariatului.
Se pare chiar că Marx şi-a construit ipoteza unei asemenea societăţi avînd în vedere una din ţările apusene, o Anglia sau o Germania, bunăoară, iar nicidecum Rusia unde proletariatul abia începea să capete conştiinţa experienţei sale.
Nu este un efort de imaginaţie prea mare ca să ne dăm seama că altfel, cu totul altfel, ar fi arătat un comunism vest-european!… Sau care, înainte de a fi rusesc, ar fi fost est-european.
Oricum, 1917 ca dată de debut a unui stat socialist pare să fie un început prematur, chiar şi pentru Europa de vest.
De asemenea, teoria marxistă pare indubitabil că a avut o imensă neşansă: aceea de a i se încerca aplicarea în condiţiile cele mai improprii, mai neprielnice.
Eşecul bolşevic, de aceea, nu poate fi considerat neapărat ca eşecul marxismului. Este doar o încercare nereuşită. Iar acest insucces decurge mai curînd dintr-o serie de condiţionări istorice, şi mult mai puţin din slăbiciunile teoriei, slăbiciuni care, fireşte, există, ele s-au făcut vădite pe parcursul experimentării şi sunt, credem, remediabile.
Cu atît mai puţin întemeiate sunt motivele de a pune în discuţie ideea comunistă, sau de a renunţa la ea chiar fără a o mai pune în discuţie. Marxismul este numai una din teoriile care urmăresc ideea comunistă. Alte teorii deja există şi mai ales ele sunt aşteptate să apară, prin valorificarea experienţei căpătate în anii de aşa-zisă „construcţie comunistă“ în URSS.
Puţin, foarte puţin din realitatea sovietică reprezintă o concretizare a teoriei marxiste, la fel cum şi această teorie, la rîndul ei, nu slujeşte decît parţial ideea comunistă…
Cum însă intenţia noastră nu este să facem o analiză critică a marxismului, ci doar să dovedim greşeala celor ce odată cu bolşevismul sunt gata să condamne şi ideea comunistă, ne vom referi cu precădere la acestea două: realitatea sovietică şi ideea comunistă, aflate într-o contradicţie aproape totală. Foarte puţine lucruri din realitatea sovietică decurg cu necesitate din ideea comunistă.
Mă voi mărgini la cîteva exemple: atitudinea bolşevicilor faţă de religie, îndeosebi faţă de creştinism. Mi-a fost întotdeauna de neînţeles adversitatea bolşevicilor faţă de religie. Ateismul lor, deseori extrem de primitiv, nu are nici o legătură cu ideea comunistă, idee care se înfrăţeşte în multe cu religia creştină. În mod esenţial, amîndouă au resimţit aceeaşi nevoie, a unui om nou, a edificării interioare a fiinţei umane.
Pare deci de la sine înţeles ca pe viitor, într-o societate ce va încerca să se organizeze după ideea comunistă, religia să nu mai fie prigonită, ci cointeresată să participe la edificarea unei lumi mai bune.
Cel mult se va pune problema ca, distingînd între religie şi biserică, comuniştii să ajute – iar nu să oblige – biserica a se „reforma“, în concordanţă cît mai mare cu propria religie, cu menirea acesteia, cu scopul acesteia: salvarea sufletelor noastre şi a omenirii înseşi prin întruchiparea omului nou.
La fel, teza dictaturii, fie ea şi a proletariatului, reprezintă o evidentă greşeală de strategie politică. În general, despre proletariat s-au acreditat cîteva idei false şi s-a ignorat adevărul esenţial: nimeni nu e proletar de voie, ci de nevoie, neavînd încotro. În mod obişnuit, proletarul jinduieşte să devină el însuşi patron, mai devreme sau mai tîrziu. Rapiditatea cu care din rîndurile proletariatului s-a ridicat „noua burghezie proletară“ din ţările aşa-zis „comuniste“ are tocmai această explicaţie. Ideea comunistă e trădată prin „dictatura proletariatului“!
Stricto sensu ideea de dictatură a proletariatului este un non sens. În condiţiile în care proletariatul este clasa socială cea mai numeroasă, devine absurd să numeşti dictatură conducerea societăţii de către gruparea umană majoritară! Desigur, în realitate este vorba de o dictatură, dar nicidecum a proletariatului. Ci a unui grup uzurpator şi demagogic.
Nu mult mai întemeiată este şi teza „luptei de clasă“. În omenire, în societate, funcţionează o sumedenie de temeiuri pe care oamenii se solidarizează între ei: rasă, grai, loc de obîrşie, meserie, echipa de fotbal favorită etc., etc. Un astfel de temei este şi apartenenţa la aceeaşi clasă. De regulă, oamenii se solidarizează între ei, unii împotriva altora, istoria consemnînd conflicte de tot felul: rasiale, naţionale, religioase, inclusiv cele stîrnite de rezultatul unui meci de fotbal. Vor exista în lume şi conflicte de clasă, dar şi de data aceasta vom face aceeaşi obiecţie: poziţia claselor angajate în conflict este net diferită, faţă de celelalte conflicte: în conflictul dintre rase sau dintre două cete de „microbişti“ fiecare ţine să rămînă el însuşi. În conflictul de clasă sunt angajate două părţi: una privilegiată şi alta geloasă pe privilegiile celeilalte, rîvnindu-le. Contestatarii, luaţi fiecare în parte, mai curînd s-ar mulţumi cu posibilitatea de a accede în clasa contestată. O societate bine organizată pe principiul inegalităţii sociale, va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfacţie pentru cei ce nu-şi pot părăsi clasa socială şi (2) posibilitatea unei circulaţii, îndeosebi de jos în sus, între clase.
Se poate spune că societatea vest-europeană şi nord-americană au reuşit să creeze această „armonie“ socială, întemeiată în principal pe nădejdea că nimănui nu-i este interzisă ascensiunea la un statut social superior. Fiecare trăieşte cu nădejdea că pînă la urmă „va da lovitura“!…
Ascensiunea socială ţi-o poate asigura şi îndemînarea la tenis, talentul de fotbalist ori de cîntăreţ, boxul, precum şi o mulţime de îndeletniciri ilegale, de pe urma cărora, îmbogăţindu-te, parvii în partea de sus a topului social. Această circulaţie pe verticala socială dă societăţii occidentale acel aer simpatic şi atrăgător îndeosebi pentru tineretul dornic a se afirma (a se afirma = a parveni pe plan social) cît mai repede.
Conflictele între clase se ivesc în măsura în care aceste clase devin impenetrabile, atît din afară, cît şi dinăuntru. Adică atunci cînd nu există posibilitatea nici pentru a urca într-o clasă superioară, nici pentru a-ţi părăsi propria-ţi clasă pentru alta, mai convenabilă. Democraţia şi liberalismul occidental au tocmai această menire: de a nu răpi nimănui nădejdea unui succes social strălucitor. De îndată ce această nădejde dispare, atmosfera devine tot mai încărcată, mai tensionată, favorabilă izbucnirii unei „revoluţii“.
Lupta de clasă nu este nici motorul dezvoltării sociale, nici inevitabil legată de ideea comunistă. Dimpotrivă, o trădează şi ea.
Ce rămîne atunci din ideea comunistă? În ce mai constă ea dacă o înstrăinăm cu totul de ateism, de dictatura proletară ori de lupta dintre clase?
ION COJA
P.S. Cele de mai sus au fost scrise în toamna anului 1989, „la două zile după ce în URSS şi în lume ziua de 7 noiembrie 1989 a fost sărbătorită aşa cum a fost sărbătorită“. Recitind aceste însemnări făcute înainte de 22 Decembrie 1989 îmi dau seama că ele nu alcătuiesc în text încheiat, că aveam de gînd să dau şi un răspuns întrebării cu care acele însemnări mă cercetau în primul rînd pe mine, autorul lor. Ce răspuns aş fi dat? Cred că asta nu mai contează aşa de mult decît pentru mine, din curiozitatea de a recompune traiectul unei evoluţii. Pentru alţii ar avea importanţă ce răspuns pot să dau azi aceleiaşi întrebări: ce rămîne din ideea comunistă? Ce mai rămîne din ea dacă o înstrăinăm cu totul de ateism, de dictatura proletariatului ori de lupta de clasă?
Las pentru altă dată răspunsul, al cărui sens, cu plus sau minus se deduce din însuşi faptul că am considerat oportună publicarea celor de mai sus. Deocamdată nu am a face decît o completare, o completare extrem de utilă azi, cînd ideea comunistă este reînviată sub zidurile Kremlinului şi „ameninţă“ pacea şi stabilitatea lumii odată cu proiectul refacerii hotarelor marii Uniuni Sovietice. Completarea pe care o fac este un citat din D. Carcostea (în „Revista Fundaţiilor Regale“, 1941, 8-9, p.289) care sună aşa: „Oriunde o idee s-a împămîntenit în Rusia, aceasta s-a săvîrşit printr-o lipsă de măsură care conţinea în sine prăbuşirea.“.
O ultimă precizare: însemnările mele din toamna acelui an fatidic 1989 nu aveau titlu. Titlul l-am pus deunăzi, cînd am regăsit acele foi rătăcite prin sertare.
(Text publicat în ziarul „VREMEA“ în1996)
gabriela a exprimat foarte bine ideea.aderez la ea fara sovaiala.george
Domnule GM,
Chiar ati citit comentariul meu cu atentie? Ar fi prima data cand am fi de aceeasi parere…Oricum va multumesc, ma onoreaza aprecierea dvs.
Denumirea de Comunism ar trebui schimbata cu cea de Distribuire(a venitului national)sau o alta denumire,care sa reflecte echitatea,egalitatea(pe cat posibil)a distribuirii venitului national,distribuire comfom legilor economice obiective(care actioneaza in societate,indiferent de vointa omului,si care isi va face simtita prezenta,in mod sigur,mai devreme sau mai tarziu.Cu cat mai devreme cu atat mai bine.Legile economice au fost,sant si vor fi influentate temporar de politic(de dictatura,oligarhica,sau anarhica),dar ele sant ca aburul intr-un cazan de apa care clocoteste,si al carui capac va exploda odata si odata,daca energia acestuia nu este dirijata in mod constient si in mod echitabil.Capacul reprezinta politicul care este oricum temporar.
Mie miscarea „Ocuppy…” mi se pare 100% comunista. De aia au si omorat-o in fasa.
Din istorie rezulta ca in perioadele cand nesimtzirea celor de la putere, oricare ar fi ei si oricum s-ar numi, atinge cote alarmante si omul simte cum i se fura viata, apar revolutii, miscari sangeroase, doctrine mai radicale, cum a fost si este si comunismul.
Dar societatea care o ia razna este cea care naste astfel de miscari. Deci nu trebuie sa faca pe victimele tot fostii calai…exista intotdeauna un echilibru care trebuie restabilit!
Mie mi se pare de o ipocrizie maxima ideea ca oprimarea de sus in jos (de la elite spre muritorii de rand) este logica si admisibila, pe cand invers nu…Pai ne nastem sau nu egali??? As lua un nou-nascut cu „sange albastru” si, sa-i zicem, un nou-nascut tzigan. Ii iau de sub protectia parintilor si ii las sa se descurce singuri. Care e mai bun, care va supravietui??? Pe mine ma revolta f tare teoriile elitiste, care din pacate sunt sustinute chiar si de crestinism…
Dar despre experimentl fasacst(nazit,hitlerist)ce ziceti?
Oare +40 000 000 de morti in experimentul occidentului numit – al II razboi mondial – iti ajung pentru a raspunde la intrebare?
He, he, pentru nostalgici se pregateste un nou experiment similar numit Agenda 21 care se pare ca va intrece cu multe mii de ori planul realizat in razboiul precedent. Acum suntem in prima etapa.
O mica mentiune tot pentru nostalgici. Noi esticii nu suntem inclusi in miliardul de aur, hmmmm,nasol momentul!
Potrivit statisticii acestui site, numărul total de victime din cea de-a doua nebunie mondială este cuprins intre 59 100 000 și 72 400 000 !!!
http://www.saveyourheritage.com/world_war_ii_losses.htm
Despre ce site este vorba?
Stiam de numarul astronomic de 70 000 000 dar consider ca-i tras de par si care creste miraculos odata cu trecerea anilor, si de aceea ma rezum la numerele anilor ’50-60 unde rusii pierdusera vre-o 20 000 000 iar restul lumii vre-o 10 000 000 iar pentru consolidarea numarului total s-a mai adaugat o „umplutura” de inca 10 000 000 descoperiti sa zicem ulterior.
„Stricto sensu ideea de dictatură a proletariatului este un non sens. În condiţiile în care proletariatul este clasa socială cea mai numeroasă, devine absurd să numeşti dictatură conducerea societăţii de către gruparea umană majoritară! Desigur, în realitate este vorba de o dictatură, dar nicidecum a proletariatului. Ci a unui grup uzurpator şi demagogic.”
Sunt de acord mai ales cu ideea de mai sus, foarte bine punctata.
In pasajul de mai jos, cred ca ati vrut sa spuneti „motive de INsatisfactie pentru cei care nu-si pot parasi clasa sociala”, nu?
„O societate bine organizată pe principiul inegalităţii sociale, va fi o societate care va oferi (1) motive de satisfacţie pentru cei ce nu-şi pot părăsi clasa socială şi (2) posibilitatea unei circulaţii, îndeosebi de jos în sus, între clase.”
Din punctul meu de vedere ideea comunista nu are cum sa moara, comunimsul este, asa cum spune teoria, societatea superioara, pentru care oamenii au nevoie de o constiintza superioara, DE COLABORARE in primul rand, de impartirea echitabila a resurselor si NU DE LEGEA JUNGLEI.
Ati subliniat foarte bine si „momeala” capitalismului: ti se prezinta niste „povesti de adormit copiii” cum ca X sau Y au inceput de jos si uite ce milionari de succes au devenit! NIMENI NU NE POVESTESTE EXACT CATE LEGI SCRISE SI NESCRISE AU INCALCAT CEI CARE S-AU IMBOGATIT, CAT A FOST SPECULA, ESCROCHERIE, CAMATA, CONCURENTZA NELOIALA, poate chiar crima etc…Este celebra vorba lui Onasis: „nu ma intrebati cum am facut primul milion de dolari”…In capitalismul despre care vorbiti, majoritatea populatiei se naste, traieste si moare in saracie, dar cu „legatura de morcovi” atarnata in fatza ca pentru magari…iluzia ca intr-o buna zi „or sa se imbogateasca si ei”. Asta este principala iluzie vanduta de capitalism!
Eu nu inteleg de ce vor oamenii sa fie bogati, deasupra altora, IN LOC SA-SI DOREASCA SA TRAIASCA DECENT, INTR-O SOCIETATE SIGURA, IN PACE, INTR-O SOCIETATE IN CARE FIECARUI INS I SE GASESTE LOCUL SI ROSTUL!? De ce nu vor sa traiasca intr-o SOCIETATE IN CARE SA NU TI SE PERMITA SA TE IMBOGATESTI NECINSTIT SI IMORAL?! In Romania de dupa 1989, spre exemplu, toti escrocii care au facut tot felul de porcarii profitand de vidul legislativ sau de naivitatea oamenilor, S-AU AUTOINTITULAT BAIETI DESTEPTI! Ei bine, genul ala de „desteptaciune” era urat cel mai mult de comunisti, genul ala de „baieti destepti” umplea puscariile inainte de 1989 in Romnia…Pe unii i-am cunoscut personal!
S-a mai spus pe aici cum capitalismul exploateaza viciile umane (ti se da iluzia ca iti poti permite orice, ca nimic nu mai este interzis sau immoral).
Eu personal am constatat ca doar comunismul limiteaza lacomia umana (care este fara limite altfel), doar comunismul a reusit sa elimine impartirea societatii in bogati si saraci, care a existat mii de ani. De aceea este societate superioara! Ca mai trebuie lucrat, ajustat, asta e altceva, desigur ca este perfectibil.
Dar eu am constatat cui nu-i place comunismul: celor carora nu le place munca, celor carora le place sa traiasca exploatandu-i pe altii sau practicand specula si camataria, celor care pot trai linistiti si atunci cand altii mor de foame langa poarta lor; celor care vor mereu „sa moara capra vecinului”, celor care vor sa cumpere ceea ce nu pot obtine prin propria valoare etc…cam astora nu le-a placut si n-o sa le placa niciodata comunismul. Exista o categorie de oameni care simt ca nu au nici o valoare daca nu au portofelul si/sau contul bancar plin…(si cred ca au dreptate!)
Pentru ca ati deschis acest subiect, am o intrebare care ma framanta de mult:
De ce comunismul si-a insusit principiile religiei crestine, dar s-a declarat ateu? Parca ar fi vrut sa se subtituie crestinismului, ca o noua religie. Asa este? Or daca ne gandim ca a fost inventie evreiasca, nu prea voia sa se asocieze pe fatza cu crestinismul? ;)
Cineva mi-a mai dat un indiciu despre superioritatea comunismului (din Romania in spetza, vorbim despre ceea ce cunoastem direct): regimul reinvestea tot profitul economic in dezvoltarea tzarii, NU INTRA IN BUZUNARE PRIVATE, ca apoi sa se materializeze in palate in Bahamas…
Gabriela,
Mi-au placut argumentele tale elaborate prin comparatia societatii socialiste cu dezastrul present, socialism pe care noi si multi dintre cei de aici l-am cunoscut inainte de 1989 in diverse moduri si pe durate mai mici sau mai mari insa ce este comun tuturor este modul de ATUNCI de percepere clar trunchiat, sporadic si defectuos pe alocuri datorat nu neaparat defectelor sistemice ci clar a degradarii de pe urma sabotajului masiv si a propagandei furnizate mai intii de cei care lansau ideile de „libertate”, idei preluate mai apoi de zecile de mii de „papagali”, de noi toti, nestiutori, care mai mult sau mai putin repetam , bravam pe la toate colturile,idei de subminare crezind ca facem ceva maret si ne opunem si cind colo noi in mod colectiv nu faceam altceva decit sa ne sapam singuri groapa si sa pavam „autostrazi” pentru sacalii si lupii rapitori din occident prin reprezentantii lor locali!
Un mare analist politic si istoric cu sediul la Viena, Fursov, a explicat foarte pe larg si de ce noi inainte de 89 nu reuseam sa criticam obiectiv si cu argumente capitalismul, unul din cele mai profunde argumente fiind faptul ca incepind cu anii 60, capitalismul NU A MAI FOST STUDIAT, sau cu alte cuvinte, capitalismul A FOST OPRT DIN A MAI FI STUDIAT CUM TREBUIE .
continuare
Oprirea studiului capitalismului in scolile blocului de est inclusiv in Urss si concentrarea exclusiva pe studiul socialismului a deschis larg portile unei combinatii subtile de subminare prin lipsuri si manipulare prin propaganda vestica si crearea de generatii intregi de oameni nu numai lipsiti de patriotism dar uritori de neam, antiromani, antirusi, si ce este mai rau tradatori de tara si subminatori si in mare parte datorindu-se faptului ca nu intelegeam ce eforturi uriase trebuiau depuse pentru a stavili cascada de tradari si subminari, iar Ceausescu din pacate nu era capabil sa explice si sa elaboreze in interactiunile sale cu poporul nostrum nefiind capabil sa-l emuleze de exemplu pe intelectualul Fidel. Cind ne-am dat seama ca occidentul de fapt nu ne-au eliberat de communism( ca-i durea pe ei in COT de Marxism, care de fapt este tot experimentul lor Londonez(finalizat de MarX) ) ci ne-au inrobit, a fost prea tirziu. Tavalugului parazitar capitalist cu experienta de multe secole in strategii coloniale nu-I pasa daca in Romania era o societate de caste Indiene sau socialism, communism, feudalism, sclavagism sau de triburi africane Baluba, ei trebuiau sa-si resolve gravele probleme financiare ciclice de la inceputul anilor 80. Ca urmare directa a tradarii lui Gorby continuata de idiotul de Eltzin, razboiul rece a fost pierdut de rusi insemnind pentru toti ingenunchiere si statut de tari colonii platitoare de tribut unde ne aflam cu totii in present.
Intr-un cuvint, lasati prostiile; Indatorati-va la noi pentru programe sociale, scoateti pe tava resursele naturale si umane si trimite-ti-ne fetele voastre la prostitutie la fel ca-n Ucraina
Da…corecta si continuarea! Cu o mica observatie: sacalilor le-a pasat ca era comunism, atat timp cat comunismul ii oprea pe ei. Atat! De aia nici nu mai vor inca o data…De aia vor sa ni-l stearga din memorie cu totul.
Daca este sa fiu un pic rautacioasa, cred ca in prezent mult mai multi pensionari care au avut locuri de munca garantate si au acum pensie datorita lui Ceausescu, au o mult mai mare simpatie pentru Iliescu…Cum se cheama asta: iubirea calaului?! :(
In alta ordine de idei, imi aduc aminte cu ce mare fervoare asteptam ca neamurile din America sa-mi faca chemare, sa scap…Acuma, ca am ajuns pe continentul asta (fara sprijinul lor, evident, ei promiteau doar la misto!), nu stiu cum sa scap mai repede de aici…Deh!…Niciodata multzumita! ;)
Dar, slava Domnului ca nu sunt spalata pe creier in toata povestea asta…mai bine mai tarziu (sa intelegi, decat niciodata!
Ti-am mai spus Gabriela, problema este ca de intors inapoi in Romania este usor, dar problema este, in ce Romanie? Aceea din vis care nu mai corespunde cu realitatea?
GIndeste-te ca aparenta aceea de stabilitate financiara si politica pe care o ofera Romania cind o vizitezi este o iluzie care se va spulbera in curind si odata cu ea si „banii de democratie” generate de colapsul imminent.
Americanasii acum s-au izbit de noua atitudine a Rusiei pe care o considerau sub papuc si de Putin ca de un monolit si daca rusii cu chinezii se aliaza si renunta la dolar, pica TOTUL, toata „bunastarea” inclusiv in satelitul Canada.
Stii? Canada raportata la populatie are exact aceeasi datorie externa ca si a americii?
@citadela
Pai eu ma intorc in Romania pentru ca e tzara mea si consider ca acolo este locul nostru, al romanilor! Ca pentru trai bun plecam care incotro si luam ditamai tzepele…
Nu banii sunt totul. Eu personal nu sunt sluga propriei burti si nu o burta plina ma face fericita. Asa incerc sa-mi educ si copilul. Conteaza enorm cum ai facut mancarea aia cu care ti-ai umplut burta…
Apropo de ce spui despre surorile astea de aici, chiar spuneam in alt comentariu ca nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste! Multi romani pe aici se considera salvati, in ideea ca Romania se va prabusi in curand (ca se bucura, oare sa mai explic, am mai spus-o!) si ca ei sunt la adapost. S-ar putea sa fie exact pe dos!
Necunoscute sunt caile Domnului…
Foarte corect…ne-am sapat singuri groapa din nestiintza. Eu recunosc ca m-am dumirit total abia dupa ce am cunoscut societatea capitalista „la ea acasa”. Parca in fiecare zi mi se mai ia o bucata de val de pe ochi si imi dau seama „ce-am avut si ce-am pierdut”. Imi aduc aminte cum functiona Romania prin anii ’70, cand am inceput eu sa fac ochi in lume, era ca un stup de albine, fiecare individ avea un rol bine determinat, cu extrem de putine exceptii. Stiu ca s-au facut si abuzuri (mai putine dupa venirea lui Ceausescu la putere), dar depinde de fiecare om cum isi intelege rostul si cum isi face treaba, pentru ca oricand „omul sfintzeste locul”, sau din contra…
Apropo de studii despre capitalism, din lipsa de teorii gata mestecate de altii, il studiem fiecare dintre noi si il trecem prin filtrul propriei intelegeri.