Pe site-ul www.tracologie.info a apărut un text foarte pornit impotriva mea. Nu vreau să corectez decât un aspect din cele spuse în textul respectiv. Aspectul privind originea mea ardelenească, de mocan! Autorul textului ( semnat Hank Schmidt, dacă nu mă înșel), susține că a cercetat localitățile Bran, Rășinari și Săcele și nu a găsit niciun „neam de-al lui Ion Coja”. Aproape că l-aș crede că a mers la fața locului și n-a găsit nici urmă de Coja! N-a găsit pentru că nu a știut să caute. Urme ale neamului Coja nu trebuiau căutate decât la Bran. Toți Coja se trag din Bran. Se pare că nu mai trăieste nici un Coja la Bran, dar dovada că neamul Coja de la Bran se trage o găsește oricine în toponimele din zonă, unde există chiar și un munte Coja. Orice hartă a masivului Piatra Craiului ați consulta, toponimul Coja apare cel puțin o dată. Mai
mult, la Moeciu de Sus
am întâlnit un localnic care avea porecla Coja. Așadar, în zonă, numele Coja are și o semnificație, extrem de onorabilă, de măgulitoare pentru cei care poartă numele Coja.
De copil am invățat să mă mândresc că ma cheamă așa. Mai târziu, când am ajuns filolog, am înțeles că numele meu nu este de origine slavă, cum ar părea la prima vedere. Cuvîntul slav „coja” a dat în română cuvîntul „coajă”. Nicio legătură cu Coja. Unii consideră că în limba dacilor „coja” însemna „capră”. Mă îndoiesc. Dar sigur este un nume vechi, face serie cu alte nume ardelenești cu aceeași structură fonetică: Doja, Noja, Moga, Goga, Loga etc. Numele Coja are rezonanță sud-dunăreană, am întâlnit un preot cu numele Coja, aromân din Albania, actualmente episcop ortodox în SUA, dacă nu mă înșel. Sextil Pușcariu, care își făcea vacanțele la Bran, a cercetat zona și a ajuns la concluzia că Branul a fost întemeiat pe la 1300 de ciobani sud-dunăreni, aromâni. Brănenii însă au pierdut amintirea acestei origini. Când i-am spus tatălui meu că s-ar putea la origine să fim machedoni,
m-a cam repezit. Nu admitea să nu fie ardelean, mai exact MOCAN.
La Rășinari biograful meu ar fi trebuit să se intereseze de neamul LICOI, așa se numea bunicul din partea mamei. Știu despre tatăl bunicului meu că mergeau cu oile rășinărenii să ierneze în Crimeea… Bunică-mea, tot din Rășinari, era o Floroaie, adică din neamul FLOREA. Din partea aceasta, a Sibiului, au mai venit în Dobrogea și alte neamuri, alde Comșa, Canja, Gheralia și alții.
La Săcele nu avea cum să găsească vreun Coja, dar dacă întreba de neamul ȘEITAN, ar fi găsit urmele acestora în toată zona, și mai ales în Brașov. Mama tatălui meu era Șeitancă și se ținea tare mândră. Bunicul bunicii mele a fost un Șeitan care ajunsese cu herghelia lui la o mie de cai. Era vestit în toată Ost-Europa, de la el cumpăra cai armata „chesaro-crăiască”. După 1990 l-am cunoscut pe Aurel Șeitan, fost luptător în munți, unul dintre puținii deținuți politici care au reușit să evadeze de la Securitate, plecat apoi în Occident trecând Dunărea clandestin, înot, prin 1970, fost PNȚ. După câteva minute de discuție ne-am găsit rude… O bună parte din amintirile legate de neamurile mele le-am cuprins în romanul „Vin Americanii”! Din complezență, dar și din mândrie, am pomenit și ceva despre neamurile nevestei mele, de fel din Nicorești, din Coasta Lupei. Rudă mai pe departe cu boierul
Racoviță, cel care la Viena, în drum spre Paris, și-a făcut timp să apere onoarea unei contese într-un duel cu celebrul Lassalle, precursor al comunismului. A fost prima oară când românii au lovit mortal comunismul. Și n-a fost ultima oară!
Recomand cartea „Vin Americanii!” ca bibliografie obligatorie pentru cei care n-au altceva mai bun de făcut decât să mă înjure prostește. Mai bine ar sta să se gândescă la ce am scris înainte de a mă înjura. Căci dacă vor înțelege, sunt convins că nu vor mai avea de ce să mă înjure! Tot binele pentru acești detractori nevinovați. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!
Toponimia antică este un subiect care mă pasionează la fel de mult ca lingvistica. Până acum cred că am tălmăcit satisfăcător doar Carsium (probabil *Carșium) prin alb.karrsh (adj.) ”arid, sterp” sau un iranism (sarmatic/alan) conform av. karš ”ogor, agru”.
E posibil ca albanismul să fie înrudit cu arom. cârshutâ (=capră shută)
cârshutu (=fără coarne) http://boatseaarmaneasca.ro/cultural/grailu-armanescu/dictionar-aroman-roman/a-b-c-d-dh-e/litera-c
Axiopa a fost tradus deja drept Neagra (sau apă neagră, deși am mici îndoieli că -opa sau -upa semnifica ”râu, apă”, ci era probabil un suf.adjectival), anticul Petrae din jud. Tulcea a devenit sl.Camenița, Tomis era probabil un tumul preistoric (vezi reg.tomoașă), Troesmis (troșmei? nu cred).
https://dexonline.ro/intrare/crihan/84628
E curios că pentru o provincie istorică atât de mică și bătută de toate invaziile, Dobrogea a purtat câteva nume foarte interesante:
– Țara Cărvunei (Karvuna =Balcic) destul de bine conturată în sec.14, cuprindea aproape toată Dobrogea de azi (fără deltă), iar limita sudică era la Burgas, unde ar mai fi încă 11000 de români, dar cifra cred că e una exagerată.
http://www.napocanews.ro/2016/11/tara-carvunei-dobrogea-de-sud-un-voievodat-romanesc-cu-capitala-la-balcic-si-caliacra-in-secolul-al-xiv-lea.html
– Decindea (adică dincolo de Istru/Dunăre), cel mai vechi, original și curat românesc nume (străromânesc probabil), dar fără o delimitare foarte clară.
– Decia sau Dicia, cu apelativul decian = ”un adjectiv care desemna o stare, cu semnificaţia de om al locului, băştinaş”.
https://danielvla.wordpress.com/2015/11/20/romanii-dicieni-diceni-graiul-dician-de-la-ce-vine-cuvantul-diciandicean/
Probabil din gr. díkeos „drept legitim”, adică băștinaș legitim, de-al locului, nu ca restul veneticilor. Sau cum ar spune dicianul, curbeți. :)
Mă gândeam ieri dacă nu cumva dician este o suprapunere între un grecism și un latinism (indigenus). Zona asta era plină de întrepătrunderi lingvistice sau rasiale (ciutacii), dar totuși, Românii reușesc să se păstreze și aici din antichitate, prin aportul constant de Români din Muntenia și Moldova. Ocupația lor era oieritul și agricultura, iar prima o practicau cu oarece succes, conform unor legende. Pe porțiunea de podiș, pierdută azi, se producea cărbune, iar mai la sud sunt consemnați în antichitate tribul aroteros (sciți plugari), numiți și georgoi în greacă.
https://de.wikisource.org/wiki/RE:Aroteres_Skythai
Sunt curios dacă Vâlsan a studiat mitologia dicienilor legată de ființele acvatice (Dulful). Probabil vine din alte mituri mai vechi, antice. La fel și glykonul, comparat cu balaurul dobrogean, ce inspiră steagul de luptă al războinicilor geto-daci. Arealul său se întindea de la Carpații de curbură până departe în Kazahstan. Nu-i de mirare că-i adoptat și de scito-sarmați, și de daci.
http://adevarul.ro/locale/constanta/legendele-infricosatoare-despre-balaurul-dobrogean-mai-mare-sarpe-romania-ascunde-pamant-sapte-ani-reapare-forma-unui-monstru-1_56015ed9f5eaafab2ce14ca5/index.html
Ultimul și probabil cel dintâi nume este Burgean (Brugean), al geografului arab Al Idrisi. Moare în 1165 sau 1166, deci cu mult înaintea lui Dobrotiță/Dobrotici în sec.14. Aduce mai mult cu actual nume Dobrogea, decât presupunerea de a avea un nume după Dobrotă, -ici.
http://istoriefurata.istorieveche.ro/istoria-dobrogei-din-secolul-al-iv-si-pana-anul-1400/
M-am gândit în trecut și la posibilitatea de a avea lat.burgus, (der. burgensis) un vechi germanism; apare în toponimia antică a Balcanilor, iar după seria invaziilor răsăritene, Sciția Minor este puternic fortificată pe linia Dunării.
Cred că că numai albaneza mai păstrează ceva: burg (închisoare), un derivat semantic, și breg (țărm), o moștenire iliră. Ca o fantezie dacizantă, un mai vechi burgian s-ar traduce oarecum la fel ca dacicul Malua (Dacia Malvensis), cu singura diferență că mal ar fi țărmul râurilor, iar *burg al mării. Cum am zis, o fantezie.
https://en.wiktionary.org/wiki/burg#Etymology
https://en.wiktionary.org/wiki/breg#Etymology
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/b%CA%B0er%C7%B5%CA%B0-
Ar fi interesant de văzut de unde avem noi ”bârgău = loc de trecere de pe un domeniu pe altul; vamă, loc de trecere” (dacic *burgau, precum arh.dumb(el) față de dâmb sau țumburuș și mazure față de țâmburuș și mazăre?)
În mod oficial se crede că ar fi un slavism, conform cu breg, bregovo, ”coastă, versant”, germ. ”berg” și alb.breg (țărm, latură, coastă, deal, frunte, înălțime, cocoașă; etnonim brigi=gr.frigieni). Duridanov a reconstruit un tracic *berga(s)- ”hill, bank” (deal, mal, țărm) http://tied.verbix.com/project/glossary/thra.html
bărgău “longish hillock” (Db)
pag.4: http://cis01.central.ucv.ro/litere/onomastica_lexicologie/revista_scol_2008/elena_sodolescu-silvestru.pdf
Citez: „Vol. II. p. 295 – Birgăuani < Bârgău (Şomcuta Mare), p. 405 – Bârgăani, Bârgăuani < Bârgău). (Borgo = loc de trecere de pe un domeniu pe altul, loc de vamă, menţionat pe o veche hartă a Sătmarului)."
http://www.comunacicirlau.ro/cic%C3%AErl%C4%83u_relieful-%C8%99i-vegeta%C8%9Bia-231.html
Regionalismul ăsta se găsea în vechime pe toată lungimea graniței Daciei Porolisensis.
Amintește de arhaismele folosite de Dosoftei: vun(u) – hotar; vunu – movilă, -iță (de hotar, de vamă), din gr.vouno (munte). Cel puțin ca semantism și derivat semantic. Grecii și dacii erau în mare parte popoare de munteni la origine.
Bizar că pe o hartă medievală a Daciei găsisem top.Ad Fines pe limesul Roman vestic al Daciei, ridicat împotriva unei confederații de triburi dacice foarte puternice din câmpia Tisei și Crișurilor. La mică distanță mai spre vest apare un traco-dacic Anabun (top.Ansamensium, Ansamum pe Someș; vezi alb. anë – side, edge, verge, brink).
END.
Vă ofer câteva ipoteze și dumneavoastră îmi spuneți, ca filolog, dacă sunt posibile. Șeitan este turcesc, clar, prin urmare și Coja ar putea fi turcesc sau turcoman. NP nu mai spune nimic despre purtător încă din antichitate, când se adoptă din greu nume iudeo-creștine, aproape fără sens în limba traco-dacilor. Nu luăm în discuție numele sfinților martiri de origine și denumire tracică: Dassius (Daș, Dașcu), Zotikos (mold.Zotică; vezi alb.zot) sau Attalos (alb.atë).
Nu-i bizar deloc că numai corespondenții feminin se păstrează din dacică: boreasă, îmă.
Dacă erați neam de cojani (var.cozani) ”mocănizat” s-ar fi păstrat derivatul întreg în numele dumneavoastră, însă un apelativ cogea/cogia e mai potrivit ca denumire, spune ceva despre persoana primul Coja (să-i zicem genitor).
Pentru etimologia acestui cogea mă bazez pe analiza lui Scriban, deși luat singur, acesta nu prea are sens. A fi bătrân, nu se traduce niciodată mare, imens, ba din contră. https://dexonline.ro/definitie/cogea
Mă gândesc la turcomanul cogea (vezi și Cogea-mitu) ce în trecut era cunoscut în graiul muntenesc și probabil că circula și cu forma *coja. Dumneavoastră puteți spune dacă [gi] este pronunțat în zona de sud-est a Transilvaniei drept [ji]. Din câte știu, în sudul Ardealului, și ezit să folosesc această denumire pentru alt spațiu decât centrul țării (zona de podiș), era vorbit graiul muntenesc. Țara Bârsei și Făgărașul nu erau parte din Ardeal conform celor chestionați local. Nici producțiile etnografice ale locului și nici vechii noștri scribi, ”grămătici” și ”măzaci” (Dosoftei, N.Costin și alții) nu făceau confuzie între Ardeal și Bârsa cu Fărăgăraș. Treceai Bârsa (vechiul hidronim) intrai în Ardeal.
Ceea ce-n alte graiuri era giude, giudeț, giudecată, în cel muntenesc era și este jude, judec (-ie), județ sau judecată. Vezi și entopicul sudic jidovină care-i gidoghină, gidogină (vâlcea strâmtă) spre centrul țării.
https://dexonline.ro/intrare/Gid%C4%83/203989
Spuneați în trecut că de loc sunteți din comuna Lumina, în componența căreia intră după 1989 Sibioara și Oituz. Doar mocanii le puteau aduce ca denumire, e aproape fără îndoială, zic eu. Totuși, Lumina era numită Cogealia (”Cogea-Ali = Ali Cal Mare”.. sau Ali cel Mare?).
http://www.primaria-lumina.ro/despre/
Coincidență de nume, aș zice iar. Tătarii, într-o porțiune considerabilă, sunt mai aproape de mongoli genetic, deși au asimilat de toate, până și goți. În secolul 17 încă se mai vorbea limba asta în munții din Crimea ;i paradoxal, con’inea cuvinte ossetine și romanice (străromânești), semn că se găseau acolo încă din secolul 4 când sunt atacați de huni.
Lingvistic, tătara este o limbă turcomană, kipceak-ă. Înrudită cu dialectele turcomane ale cumanilor și pecenegilor, care lasă câteva cuvinte în lexicul nostru regional. Dacă nu era invazia mongolă, probabil încă mai aveam o episcopie catolică la granița Transilvaniei medievale, ceea ce probabil s-a păstrat oarecum sau a fost reîntemiată de migrația Românilor catolicizați din arcul carpatic.
În 1929 localitatea respectivă primește numele Valea Neagră până-n 1989, când se schimbă iar în Lumina. http://www.primaria-lumina.ro/despre/
Unul din toponimele antice latine din Dobrogea este Maurovalle, dar n-am găsit unde anume se găsea mai exact, în jud.Constanța sau în jud.Tulcea.
Probabil e doar o coincidență cu Valea Cogealiei (Neagră).
Ar fi interesant de cercetat chestiunea asta, căci de multe ori toponimele, oronimele sau hidronimele erau descriptive. Ulterior sunt ori traduse de popoarele nou venite, ori e o caracteristică evidentă care inspiră denumiri cu sens similar.
Nu resping nici ideea de a avea un apelativ cogea autohton, în ciuda evidențelor. Coșcogea ar cuprinde o reduplicare în acest caz.
Mă gândesc la etimologia eng. huge (uriaș), high (înalt) (proto-germ.*haugaz- deal, monic, *haug, *houg (“înălțime, deal”), coradical probabil cu etnonimul *caucani (lat.caucoensis) și oronimul Cauca(s), (gotic Caucalanda), găsit într-o inscripție latină (antică) a unui roman scăpat din captivitatea carpilor.
https://en.wiktionary.org/wiki/huge#Etymology
În trecut am tradus astfel *Kogayon-on și geticul koga, kaga (sfânt), dar am dat peste reg.a coghi (a cânta; der.coghită) și alb.këngë cântec < IE *keh₂n- “to sing”), iar semantismul lor ar acoperi și sensul de se face sfânt. Vezi lat.votum, ce traduce acel tracic kaga dintr-o inscripție greacă (Sorin Olteanu).
Pe de altă parte, cred că alb.kungë (altar; lit. kaugia „căpiţă”) este coradical cu cele de mai sus prin radicalul *keuk-, *keug-, o lărgire a morfemului *kew- (“to bend, bow, curve, vault”).
Vă mulțumesc pentru atenția arătată numelui COJA. Este destul de cunoscut la românii din armânime. Am cunoscut un episcopr ermân cu acest nume, este acum în SUA. Toți COJA din România se trag din Bran. La Moeciu am dat peste un localnic care era …poreclit COJA. La Bran sun și câteva toponime COJA: un munte, o trecătoate și altele. În Bărăgan a fost un sat COJEȘTI, adică întemeiat de niște COJA. COJA nu sunt cojani, ci mocani. În Ardeal sunt mai multe nume cu acceași stryctură fonetică: Goga, Moga, Doga, Loga, Noga etc. Îmi place să cred că sunt rămășițe ale onomasticii autohtone, geto-dacice. Încă o dată, mulțumesc.
Sunt câteva ”urme” pe care le-au observat și alții pe direcția sud – nord, lăsate de păcurarii aromâni: Top. Ascura, Armeniș în Banat, alături de o multe cuvinte comune ale graiului bănățean cu dialectele sudice, semn că la un moment dat erau în legătură directă pe o arie mai vastă.
Într-o zi poate vom putea stabili de unde vine fiecare dialect. Lăsând megleniții și istroromânii la o parte, aromânii din Pind sunt un pic diferiți de fârșeroți și probabil ocupau arii separate și înainte să fie împinși de slavi și avari spre sud.
Avem și un cumul de cuvinte româno-albaneze din substratul nostru care se regăsesc și-n sârbă, dar la noi par să se întindă spre Apuseni.
Am impresia că acei Aromâni lasă câteva urme pe direcția Banat, Hunedoara, mai puțin în Apuseni (lariță = prigoare; adj.fârșerot lară, pestriță), dar continuat apoi spre sud-estul Ardealului.
Parcă Pușcariu spunea ceva legat de o comunitate în Brașov. Mai la sud, NP Deagu (creangă) ar avea sens dacă era adus de aromâni din sud. La fel și daș sau NP Cândrea. (Cindrel, cu var.Cândrel)
Citez: K’INDRĂ S.f. Adunare de oameni, grămadă de oameni (întrebuinţat numai la Fărşeroţi;, Weigand, Die Aromunen, II 194 /io»- Acaţ k’endră stau locului, mă opresc. Cod. Dim. Din alb. kindrë, derivat de la kindroj „bleibe stehen, verweile”. (Stand still, linger)
pag.536: http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1921-1922_002.pdf
Eu cred că șcheii (Brașovului) ar putea fi o denumirea unei comunități aromâne (nu neapărat din Pind); din centrul Balcanilor sau dintre fârșeroți, nu de bulgari.
Psaltirea Scheiană ar putea arăta dacă avem un mic lexic de origine sudică. Un cuvânt foarte interesant care apare la fârșeroți și-n psaltire este
Nu știu dacă șchiau a fost vreodată folosit pentru a numi și Românii veniți din partea ocupată de slavii sudici!? Am impresia că raț și rațiu denumea și pe aceia care veneau din Serbia (nu neapărat sârbi). La fel și pentru denumirea Sârbu.
Dialectele sudice ne-ar putea da o mulțime de cuvinte interesante, latine și dacice: părpodz (părpode) – ciorapi , etă (vârstă), umânitate. :)
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1921-1922_002.pdf
http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1931-1933_007.pdf
Aveți idee care-i etimologia numelui Doja? Am căutat și acum un an fără succes să văd ce înseamna numele acelui (Gheorghe) Doja. Probabil e un nume secuiesc sau maghiar, dar A.D.Xenopol amintește de un voievod român numit Dausa (ungurește Dozsa) ce era contemporan cu Robert de Anjou.
Are sonoritate românească, ardelenească. Sunt tipice numele ardelenești cu aceeași structură fonetică: Consoană + O + Consoană + A.: Moga, Loga, Goga, Noja, Coja (dacă se îngăduie). S-ar putea să fie nume armânești la origine. Se știe că au venit armâni în Ardeal, ca păstori, și au întemeiat câteva sate: Rășinari, Bran, Săcele. E foarte probabil să fie un nume românesc. Sunt mulți secui cu nume românești.
Cum se numea ,pe numele de domnisoara ,sotia dumneavoastra!Eu sunt tot din Coasta Lupei!
scrierea gresita a numelor e foarte intalnita; am avut parte de asa ceva atat cu numele de familie cat si cu prenumele; foarte multa lume scrie de mana litera „z” intrun mod in care usor se poate confunda cu litera „j”; poate ca numele original era „coza” si nu „coja”; in acea zona de tara, in judetul Vrancea, in comuna Tulnici exista satul „Coza”; nu am aflat vechimea atestarii documentare a satului, dar cred ca e un punct de plecare in investigatie; a spune ca un om nu e dintrun anumit loc, ca nu „i-ai gasit neamurile” cand nici nu le-ai cautat, cand nu ai avut acces si nici interes sa studiezi arhivele de la primariile si manastirile din zona, nu poti scrie articole pe net doar ca sa ponegresti un om.
Regional aveam odinioară adv. coz în expresia frumoasă sau mândră coz. Se zice că ar fi de origine turcească, însă, deși semantismul e „aproape valabil, eu cred că s-ar putea găsi încă o explicație.
Din tc.köz (atu; tăciuni, zgură, muniţie) ce însemna atu și circula în Muntenia-Moldova, să treacă la un adverb cu sensul foarte e normal. Cu același sens și identic dpdv fonetic apare un „koz” în albaneză. În turcă n-am găsit acest sens, dar cine știe, poate îl au.
Acum eu nu sunt lingvist, dar cum stă în firea românului să-și dea cu părerea despre orice, mă aventurez cu o speculație. Adj. tare ar proveni din lat. talis și cunoaștem ce a devenit în română. http://en.wiktionary.org/wiki/talis#Etymology
Imaginează-ți ce parcurs ar fi luat în latina dunăreană un corespondent stră-românesc al it. cosi (așa de)! Dacă presupunem că aveam și noi ca italienii același adv.cosi, n-ar fi evoluat semantic în expresii de genul „așa de frumoasă” („cosi bella”) în „frumoasă coz” sau coz de frumoasă? :)
Adv. albanez coradical cu it.cosi este kështu. Nu țin minte să fi găsit vreo sursă IE comună, dar nici n-am căutat.
Pentru it.cosi http://en.wiktionary.org/wiki/sic#Latin
Cred că it. e singura care aglutinează *que și sic, dar să fie singura? Nu cred că vine din lat.sic, ci un alt adv.IE.
Cuza e un alt nume cu o istorie puțin cunoscută.
Un personaj cu numele Hank Schmidt nu are cum sa fi fost vreodata trac. El poate fi de undeva din Germania-Austira sau poate fi de undeva din Orientul Mijlociu. Nici una din cele doua variante nu poate trada originea sa traca. Din pacate, multe website-uri cu nume traditionale romananesti, romane sau cu origine in istoria si traditia noastra sunt „construite” de dusmani totali ai poporului roman. Ne-au luat-o inainte, au ocupat domeniile web cu nume care pentru noi romanii inseamna ceva (iar pentru ei nu inseamna nimic) si acum duc o politica in detrimentul istoriei si viitorului nostru.
E simplu sa atace.Sa inventeze.Sa acuze.Oare de ce ne se organizeaza in actiuni benefice?
Cei ce nu-si cunosc trecutul(istoria) risca sa-l repete. Nu stiu cine a scris asa ceva. Dar Dvs. Dle prof. Ion Z. Coja vad ca v-ati conformat. Va cunoasteti originile cu multe generatii in urma ceea ce ma face sa cred ca ati facut un arbore genealogic al familiei Dvs.(atat pentru stramosii parintilor Dvs cat si ai sotiei Dvs.) si care sa le ramana la copii si la nepoti. Ce nu am inteles este de ce nu ati pledat niciodata ca sa-i indemnati pe romani sa-si faca arborii genealogici ai familiilor lor. Poate ca asa s-ar trezi in noi, romanii, mandria de a fi romani din mosi stramosi, ne-ar uni sentimentul de neam si de sange. N-am mai fi atat de usor dezbinati de altii ca sa ne aplece in jug. De 2000 de ani tot incercam sa ne unim, de la Burebista si Decebal incoace si nu reusim. Apare cate ceva care sa faca sa ne dezbine. Cel mai ingrozitor ne-a dezbinat decembrie 1989. Qui prodest ? Am intrebat zeci de romani nascuti nu facuti daca si-au facut arborele genealogic sa vad daca au stima pentru cei ce au fost si le-au dat o gena, un ADN ca sa fie acum ceea ce sunt. N-am auzit niciun roman sa zica da. In schimb minoritarii se preocupa de asa ceva, inclusiv ar’manii. Acum arborii genealogici se fac si pe site-uri specializate. In Romania nu este asa ceva. In schimb in celelalte tari europene exista chiar mai multe site-uri. Am vizionat la TV emisiuni in care cautarea radacinilor strabune si mandria de a avea astfel de legaturi(chiar daca unii au gasit ca sunt urmasi de sclavi sau paria societatii) este benefica, si si-au organizat astfel de activitati si cei din lumea a 3-a din America Latina si din Africa. Numai romanii sunt indiferenti. Why ?
,,Interesanta,,precizare,dle. profesor,
ca de altfel tot ce scrieti.Incerc sa gasesc ,,vin americanii,,pana atuncinumai bine si sanatate.Doamne ajuta!
Nu stiu de ce v-ati obosit sa le raspundeti acestor tembeli frustrati si singuratici. Ei sunt anti-nationalisti, chiar anti-crestini. Acel Mitea Marius , spre exemplu, este pagan si sustine pe facebook ca ar fi membru al Partidului Pentru Patrie (sic!).
Fara exagerare, spun ca punctul lor de glorie il constituie faptul ca i-ati bagat in seama.