Subiect: Victor Ponta – ziaristi on-line
Victor Ponta
CUNOŞTINŢE VECHI, DE LA REVOLUŢIE
Victor Ponta era, în zilele fierbinţi ale lui decembrie ’89, un tânăr revoluţionar animat de dorinţa de a lupta cu dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Potenţialul său a fost observat, cel mai devreme, de generalul Ştefan Kostyal, un trădător al României şi agent sovietic dovedit, membru al Grupului „Militaru”. Acesta l-a luat pe Victor Ponta sub aripa sa protectoare în acel sângeros decembrie, când cu maşina agentului GRU s-au deplasat într-un punct deosebit de important al apărării naţionale, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, să sprijine Revoluţia. Acest lucru l-a dezvăluit jurnalistului Toma Roman jr însuşi Ştefan Kostyal de pe patul de spital, bolnav fiind de o maladie necruţătoare, în urmă cu câţiva ani. Aşadar, tânărul baschetbalist din ’89 de la clubul „Steaua” al Ministerului Apărării Naţionale a văzut pe viu cum se activează în momente importante o „conservă” sovietică.
Cunoştinţele revoluţionare ale lui Victor Ponta de atunci sperăm noi să fi fost valorificate de ofiţerii patrioţi, care găseau în adolescenţii de la Steaua pepiniera unor viitoare „nestemate”. Totuşi, vremurile erau tulburi, iar agenţii sovietici, în frunte cu generalul Nicolae Militaru, îşi făceau de cap. Ulterior, acesta a dispărut din prim-plan, iar lucrurile s-au mai relaxat, dar „urmele” sale pesemne că au rămas. Când Victor Ponta s-a apucat de Facultatea de Drept, instituţie de elită bine observată, Adrian Năstase, cel care este considerat public descoperitorul „micului Titulescu”, era deja ministru de Externe. Nu la mult timp, un fost aghiotant al generalului Militaru, generalul Dumitru Cioflină, devenea şeful Statului Major General al Armatei Române, în vremurile când titularul acestei funcţii era atotputernic. Peste ani, tânărul procuror Victor Ponta, coleg cu alt tânăr procuror, Cristian Panait, avea să lase magistratura pentru o carieră politică. Membru în Cabinetul Năstase, s-a întâlnit pe holurile Palatului Victoria cu generalul Dumitru Cioflină, consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului, dar şi cu prietenul acestuia, Viorel Hrebenciuc, un pilon al PSD-ului de ieri.
PROIECTUL „VICTOR PONTA”
După perioada petrecută în Guvernul Năstase, Victor Ponta căpătase deja o experienţă remarcabilă, având cunoştinţă despre atâtea şi atâtea secrete guvernamentale, că doar condusese Corpul de Control. L-a văzut în acţiune pe mentorul său, Adrian Năstase, cum şi-a expus viziunea de privatizare a economiei şi a schimbat impresii revoluţionare, şi nu numai, cu tatăl socru, Ilie Sârbu. Din 2004, după căderea în dizgraţie a lui Adrian Năstase, care a fost salvat totuşi într-un post de parlamentar, în urma alegerii în colegiul Mizil (oraş care depinde cu totul de Uzina de transportoare militare), Victor Ponta a părut o vreme în derivă. Înţelepciunea politică a lui Ilie Sârbu şi a altor vechi observatori ai lui Ponta l-a transformat într-un „cocoş“ veritabil în lupta pentru preşedinţia PSD împotriva lui Mircea Geoană. Numai că toată această construcţie făcută cu migală a deraiat vara aceasta. Ambiţia de a lua faţa lui Traian Băsescu la Consiliul European a fost prima şicană pe care şi-a făcut-o singur. Scandalul plagiatului şi modul agresiv de a se apăra cu tot felul de comitete şi comiţii a fost semnalul că, uneori, mai ales când grăbeşti „coacerea”, sunt inevitabile greşelile. Apoi disperarea de a-l răsturna pe Traian Băsescu, prin joaca de-a ordonanţele de urgenţă şi referendumul, cărora li s-a suprapus brambureala cu numirea miniştrilor pentru anumite portofolii, l-a afectat continuu pe Victor Ponta. Prea prins de exemplele sale revoluţionare din anii 90, nu a înţeles deloc că timpurile şi metodele s-au schimbat, iar cearta cu aliaţii României, care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de ce se întâmplă la Bucureşti şi dacă angajamentele României mai sunt valabile, în condiţiile unor mesaje ale USL tot mai favorabile Moscovei, nu-i aduce nimic bun. A putut să vadă că nici măcar familia politică europeană nu-l sprijină necondiţionat şi nu mai vrea să îşi ţină congresul la Bucureşti. Dar Victor Ponta este tânăr şi se poate salva politic pentru viitor, dacă va face pasul înapoi înainte de a-l mânca de viu colegii de partid, dacă îşi va pune cenuşă în cap referitor la plagiat şi-şi va cere scuze profesorului coordonator (sic!), Facultăţii de Drept, etc şi dacă va ispăşi penitenţa de rigoare, gândindu-se îndelung şi la opoziţia libiană. Aceasta înseamnă şi să nu se mai repeadă la telefon imediat ce îl sună Viorel Hrebenciuc.
VARIANTĂ PENTRU UN PSD CU SUFLU NOU
Pentru ca stânga să îşi domolească picajul şi să îşi refacă forţele, PSD are nevoie de altceva în acest moment. Dacă Victor Ponta nu mai este o soluţie, cu atât mai puţin sunt baronii încurcaţi în dosare DNA sau plini de exotism, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan, Marean Vanghelie, Liviu Dragnea ş.a.m.d. Mai mult ca niciodată PSD are nevoie de credibilitate internaţională, politic vorbind dinspre zona aliată euroatlantică şi mai puţin dinspre cea moscovită. Echilibrul poate fi adus de către George Cristian Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD. Când George Maior era, ca însărcinat cu afaceri în Irlanda, un tânăr diplomat român cu studii masterale la Washington şi tată fost ministru, un politician de frunte şi fost procuror general de la Dublin, Peter Sutherland, deja era implicat de decenii, cu tot sufletul, în construcţia spaţiului euroatlantic. A fi în raza de acţiune şi a împărtăşi din ideile lui Peter Sutherland reprezintă un lucru extraordinar de important pentru oricine, deoarece irlandezul a fost o perioadă lungă şeful secţiunii europene a influentei organizaţii globale, Comisia Trilaterală, iar astăzi este preşedinte non-executiv la Goldman Sachs International. Eforturile de promovare a euroatlantismului făcute de George Maior în perioada ce a urmat mandatului din Irlanda, şi anume celei de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, dar şi celei de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), sunt foarte bine cuantificate la nivel internaţional. Să nu uităm că nu de mult Comisia Trilaterală şi-a susţinut o întâlnire anuală la Bucureşti.
RETRAGEREA STRATEGICĂ A LUI PONTA
Atuul pe plan intern al lui George Maior este poziţia de director al SRI, din care cunoaşte, în amănunt, realităţile româneşti, iar acest lucru îl avantajează inclusiv în interiorul PSD. „Baronii” nu-i pot reproşa în acest moment că a fost pro-băsist, fiindcă în timpul crizei politice a stat deoparte şi a părut, din exterior, a înclina balanţa spre USL. Apoi, pe George Maior îl leagă o prietenie şi o relaţie de rudenie cu Victor Ponta, iar preşedintele interimar Crin Antonescu a arătat că are încredere în el. De asemenea, în prima ieşire publică după suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, acesta nu a criticat serviciul de informaţii, ci a apreciat neutralitatea lui. George Maior mai are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupţie şi că, mai mult, a sprijinit justiţia ca director al SRI. Pe de altă parte, George Maior are de gestionat o scurgere de informaţii din interiorul serviciului, apărută public în timpul directoratului său şi care vizează documente anterioare preluării mandatului dintr-o acţiune a SRI de urmărire a activităţii editoriale și dezvăluire a unor afaceri ale unor oficiali ai serviciului făcute chiar asupra subsemnatului. Această scurgere este de natură a pune la îndoială capacitatea autorităţii naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor secrete de stat, cât şi a intereselor operative ale SRI, lucru cumplit acum, când în Siria şi Iran temperatura de fierbere a atins cote alarmante pentru ONU, UE şi NATO.
În acelaşi timp, o problemă gravă neelucidată este moartea violentă în Penitenciarul Coldea a lui Sorin Crivăţ, fost funcţionar ministerial şi despre care există serioase supoziţii (*), din rapoartele sale devenite publice, că a fost ofiţer acoperit al SRI.
Odată depăşite aceste obstacole, George Maior poate fi varianta-surpriză a lui Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Astfel, preşedintele Traian Băsescu poate demonstra că, în perioada pe care o mai are de mandat, va opta pentru soluţia naţională care oferă garanţii aliaţilor, predictibilitate şi stabilitate internă şi va reconsidera SRI-ul după momentul de cumpănă anterior de alegere ca premier a directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Paşii de urmat ar fi o retragere a lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi rămânerea sa ca şef al partidului, care se va ocupa cu atenţie de pregătirea alegerilor. George Maior este cel care poate revitaliza PSD-ul şi opri scăderea partidului în sondaje, iar acest lucru îi va face bine lui Ponta însuşi. Varianta Ioan Rus este posibilă, dar n-are anvergura celei a alegerii lui George Maior şi ar fi controversată în partid. După aceea, ca prim-ministru, George Maior are tot aparatul guvernamental la îndemână să îl facă vizibil.
George Maior are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupție și că a sprijinit justiția ca director al SRI.
Sursa: Q Magazine
Domnule profesor Ion Coja,
folosesc aceasta metoda de a va felicita din inima pentru cartea „Marele Manipulator” pe care tocmai am terminat-o de citit. Este un manifest in favoarea ideii de romanism cat mai ales un model de actiune pentru o idee. Eu consider ca anume pentru aceasta idee nu avem voie sa desperam, sa obosim, sa capitulam NICIODATA. Nici chiar atunci cand totul pare pierdut. Neamul romanesc a supravietuit miraculos in atatea momente cand parea pe punctul de a disparea. Cine poate explica cum? Poate numai nestiutii martiri ai neamului. Cred ca de fapt pasarea Phoenics este neamul nostru al romanilor. Eu consider ca aceasta carte trebuie sa stea in biblioteca sufletului neamului nostru dar si in bibliotecile tuturor celor care se considera romani spre a fi citita de toate generatiile care vor veni, spre permanenta stiinta, aducere aminte si indreptare.
Va doresc puterea de a tine sus steagul si va multumesc pentru energia daruita prin scrisul dumneavoastra.
Stimate domnule profesor,
Vă rog foarte mult, scrieți SUS, sub titlul articolului, sursa sau NUMELE AUTORULUI. Așa mi se pare deontologic și profesionist, așa ați făcut o viață în cărțile sau articolele dumneavoastră: să citați sursele:
Ponta și gașca de generali trădători
Sursa: Q Magazine.
Preluat din ziaristi on-line
Publicat de Ion Coja in Amestecate pe 21.04.2013.
Aș dori ca primul comentariu despre articol să fie al dumneavoastră, vreau să știu cum vă raportați la informația sau comentariul pe care le conține.
E minunat că au dispărut „comentatorii” deliranți care poluau, ca să folosesc un eufemism, materialele publicate sub girul dumneavoastră.
Intrebat fiind de catre Nae Ionescu „Care trebuie să fie însuşirile unui adevărat cetăţean român?”, Petre Ţuţea i-a răspuns:
1. Să fie creştin, conştiinţa religioasă fiind definitorie pentru om;
2. Să fie dispus a-şi da viaţa pentru România fără regret;
3. Să nu înşele pe nimeni;
4. Să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa majestatea Maicii Domnului;
5. Să-şi cunoască limitele şi să respecte ceea ce poate face altul şi nu poate face el. (anul 1937)
priveste cine conduce amarata de tara.ce se poate astepta dela asemenea indivizi?buna este zicala;ca la noi la nimenea.gm
ce prostii, sri, sie, etc.
o banda de pile si pilute, copiii celor care ne supravegheau in ’80, platiti cu salarii imense din taxele noastre. se joaca de-a spionii.
Nu e nici un nato sau alte prostii, e doar o lupta a unor bande de gangsteri organizati in societati secrete, guverne etc. contra populatiei obisnuite, ca sa nu o piarda de sub control si s-o jefuiasca mai departe.
aprob pozitiv!
Sa nu va suparati domnule dar sinteti prost ! Supravegherea NU DOARE decit daca, apoi, se transformain dosar penal(asa ca ACUM).
Si nu va mai luati de copii ROMANILOR, luati-va de cei ai alogenilor veniti pe tancurile bolsevice, care acum sint liberali, intelectuali etc. conducind la dezastru O TARA.
Multi dintre copii aia la care va referiti muncesc acum pentru americani, nemti, canadieni, elvetieni, unii dintre ei fiind geniali si deci, nedispusi sa ”supravegheze” microcefali !
Ce usor v-a intrat in cap(!) limbajul otravit ! De acesta veti muri !