Unul dintre cei mai activi comentatori din ultimele luni a fost un oarecare Corneliu. Pseudonim. S-a declarat evreu și dezgustat de ce a găsit pe blogul nostru, combătând cu ardoare cele citite. Cu ardoare și punct. Adică fără argumente!
Dacă am înțeles bine mesajele sale, s-ar putea să ne facă și o reclamație la poliție, la procuratură sau chiar la Crin Antonescu în persoană, pentru anti-semitism și alte crima împotriva umanității. Ca să-i fie reclamația și mai consistentă, publicăm, de fapt re-publicăm un text mai vechi, anonim, adică folclor internaut, căruia îi dăm și valoarea unui semn amical de despărțire. Drum bun, cale bătută…
“Talmud”, învăţăturile care domină lumea?
Publicat pe blog ION COJA in Textele altora pe 27.09.2012 | 19 comentarii
“Am fost surprins sa constat cat de putin stie lumea romaneasca despre “Talmud”.
Aproape nimic! Cu gandul bun ca aceasta situatie s-ar putea repara nitel prin publicarea unei carti, am tiparit, in romaneste, “Talmudul – Cartea sfanta a evreilor”. O buna ocazie oferita curiosilor de a intelege de ce Talmudul este considerat cea de-a doua carte sfanta a evreilor, prima fiind Biblia.”- spune Tesu Solomovici.
Evreul Tesu pare plin de bune intentii cand incearca sa ne prezinte Talmud-ul pe intelesul nostru, adica tradus in limba romana. In viziunea sa, invataturile Talmud-ului sunt un adevarat indreptar de comportament pentru membrii “poporului ales”. Bineinteles ca pozitive in totalitate. Numai ca sunt foarte curios ce raspunsuri, explicatii, talmaciri, ar putea da tov. Solomovici unui confrate evreu de-al sau, pe nume Israel Shahak care a studiat aceeasi carte sfanta evreilor Talmud si a gasit cateva “sfaturi” cel putin ciudate (prea bland termenul) ?
Interesul manifestat de Israel Shahak pentru Talmud, a inceput atunci cand a fost martorul unui incident: intr-un cartier evreiesc din Ieruslaim un evreu ultrareligios a refuzat sa-si foloseasca telefonul intr-o zi de sambata pentru a chema salvarea pentru un vecin ne-evreu ! Tribunalul rabinic a confirmat ca acest comportament al lui a fost corect si pios ; in esenta un evreu nu poate sa violeze sabatul pentru a salva viata unui ne-evreu , mai mult ii este interzis sa faca asta si in cursul saptamanii. Violarea legii sabatului este permisa doar pentru a salva viata unui evreu. Derutat si indignat de comportamentul evreului religios, Israel Shahak a inceput sa studieze Talmudul, legea religioasa de baza a evreilor. Iata ce a gasit in Talmud :
“Talmud, Iebhammoth 61a: Doar evreii au dreptul sa fie numiti oameni, nu si ne-evreii (goim-ii).
Talmud, Iore Dea 377, 1 : Servitorii ne-evrei morti trebuiesc inlocuiti precum vacile sau asinii pierduti. Nici un fel de simpatie pentru evreii care-i angajeaza.
Talmud, Jalkut Rubeni Gadol 12b: Sufletele ne-evreilor provin din spirite spurcate , pe care le numim porci.
Talmud, Tosaphot, Jebamoth 94b: Daca mancati in prezenta unui ne-evreu este ca si cum ati manca un caine.
Talmud, Yebamoth 98a: Toti copiii goim-ilor sunt animale.
Talmud, Orach Chaiim 57, 6a: Nu trebuie sa aveti mai multa mila pentru un ne-evreu decat pentru un porc bolnav de stomac.
Talmud, Kerithuth 6b p. 78: Doar evreii sunt fiinte umane , ne-evreii (goim-ii) sunt animale .
Talmud, Kethuboth 110b: Pentru a interpreta un psalm un rabin a spus: Psalmistul ii compara pe ne-evrei cu fiarele spurcate.
Talmud, Abhodah Zarah 4b: Puteti omori un ne-evreu cu propriile maini.
Talmud, Abhodah Zarah 26b T.: Chiar si cel mai bun ne-evreu trebuie omorat .
Talmud, Bammidber Raba c 21 & Jalkut 772: Evreii care varsa sangele ne-evreilor aduc ofranda lui Dumnezeu.”
Am citat din studiile unei somitati internationale. Evreul Israel Shahak, supravietuitor al Holocaustului, a fost profesor la “Universitatea din Ierusalim” si presedinte al “Ligii Israeliene pentru Drepturile Omului”.
Asta ca sa nu fiu cumva acuzat de anti-semitism de vreun fan al “nobelului” Elie Wiesel.
***
Acesta este textul. Așadar facem din blogul nostru un loc de întâlnire pentru trei evrei! Irael Shahak, Teșu Solomovici și „Corneliu”. Mai bune gazde nu putem fi! Numai
Aceasta este mărturia mea despre cum m-am alăturat în sfârșit la noua ordine mondială, Illuminati, după ce încerc să mă alătur de peste 2 ani, dar escrocii mi-au luat bani de mai multe ori. Am căutat să mă alătur Illuminati de atât de mult timp, dar escrocii îmi iau banii până la începutul acestui an, când mă întâlnesc cu Lordul Felix Morgan online, l-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru membru mare pentru a mă ajuta să încep și am fost inițiat în Ordinea Mondială și primesc suma de 4.000.000 de dolari americani după ce mi s-a terminat inițierea. Sunt foarte fericit! Și promiteți să răspândiți lucrarea bună a Lordului Felix Morgan. Dacă sunteți interesat să vă alăturați noii Illuminati de ordine mondială astăzi, contactați-l pe Lord Felix Morgan astăzi, el este cea mai bună șansă de a obține calitatea de membru al Illuminati pe care i-ați dorit mereu. Contactați Lord Felix Morgan WhatsApp Plus Patru patru șapte nouă unu opt șase patru unu opt zero unu
Aceasta este mărturia mea despre cum m-am alăturat în sfârșit la noua ordine mondială, Illuminati, după ce încerc să mă alătur de peste 2 ani, dar escrocii mi-au luat bani de mai multe ori. Am căutat să mă alătur Illuminati de atât de mult timp, dar escrocii îmi iau banii până la începutul acestui an, când mă întâlnesc cu Lordul Felix Morgan online, l-am contactat și i-am explicat totul și mi-a recomandat înregistrarea folosită și am plătit pentru membru mare pentru a mă ajuta să încep și am fost inițiat în Ordinea Mondială și primesc suma de 1.000.000 de dolari americani după ce mi s-a terminat inițierea. Sunt foarte fericit! Și promiteți să răspândiți lucrarea bună a Lordului Felix Morgan. Dacă sunteți interesat să vă alăturați noii Illuminati de ordine mondială astăzi, contactați-l pe Lord Felix Morgan astăzi, el este cea mai bună șansă de a obține calitatea de membru al Illuminati pe care i-ați dorit mereu. Contactați Lordul Felix Morgan WhatsApp Plus doi trei patru opt zero cinci cinci patru cinci nouă șapte cinci șapte
Vreau să spun lumilor, că Illuminati este real pentru că am văzut beneficiul de a fi membru al Illuminati, am încercat să mă înscriu la Illuminati de multe ori, am fost înșelat o mulțime de bani, dar nu am renunțat Pentru că știu dacă găsesc adevăratul iluminat, viața mea va fi schimbată pentru totdeauna, așa că nu m -am oprit, până nu găsesc adevăratul e -mail oficial Illuminati și numărul de telefon, dacă doriți să vă alăturați adevăratului Illuminati, vreau să știți asta Vă pot direcționa către adevăratul e -mail și numărul de telefon oficial Illuminati, frații/surorile care sunt interesate sau care au fost înșelați de atâtea ori ca mine, care mai au interes să vă alăturați Illuminati, deoarece credeți că dacă vă alăturați vieții voastre va fi schimbat, nu trebuie să vă faceți griji pentru nimic, deoarece sunt aici pentru a vă arăta tot modul corect de a vă alătura adevăratului Illuminati, vreau să știți că atunci când am fost inițiat total la Illuminati, mi s -a oferit atât de multe beneficii, cât Membru nou, vă pot spune câteva dintre avantajele pe care mi le -am acordat o clipă de 1.000.000,00 USD pentru a începe o nouă viață, casa la alegere a ta aleasă, frații/surorile care au interesul să se alăture Illuminati, acesta este adevăratul oficial Illuminati (e -mail: gramasterbarry@gmail.comm) și centrul de apel telefonic Illuminati sau numărul WhatsApp este (+2348053610069)
Mărturia mea despre cum am devenit membru Illuminati. Vreau să le las pe cei care doresc să se alăture marilor Illuminati să știe cum m-a ajutat un mare membru Illuminati. Numele lui este Lord Morgan. Mă ajută să-mi recuperez viața din stadiul morții. Externat după aproximativ 5 ani și șase luni. După ce a fost trădat de atât de mulți membri ai Illuminati. De-a lungul anilor, am fost fără speranță și financiar pe podea. Dar într-o zi, în timp ce navigam pe internet, am dat peste postul de membru al Marii Illuminați, Lord Morgan, și am spus că dacă ești membru al Marii Illuminați, poți fi faimos, bogat și de succes în viață. Imediat l-am contactat și i-am explicat totul și el m-a recomandat și ajutat și am plătit pentru formularul de înregistrare de membru folosit pentru a mă iniția și am fost inițiat în marea nouă ordine mondială a Illuminati. După aceea, mi-au dat toate instrucțiunile și mi-au spus că, după inițiere, toți membrii noi vor fi recompensați cu suma de 1.000.000 USD în numerar. Cu ajutorul lordului Morgan. Am fost pe deplin inițiat ca membru complet Illuminati. Dacă ați eșuat cu escrocii înainte sau căutați pe cineva care să vă ajute să vă alăturați, sfatul meu este să-l încercați pe Lord Morgan. Este cea mai bună șansă a ta de a deveni ceea ce îți dorești în viața ta viitoare. Contactați-l prin WhatsApp +2348056051569
Aaaaa-oooo-leeeeeeeuuuu! Unde te duci tu, Corneleeeeeeee?
Sim, adapteaza-te fratioare la lumea de maini. Cu evreii se traieste perfect in toate tarile in afara de Romania. Am fost in sua, in afara de „skinheazi” ideile astea rasiale de inadapabilitate sunt de negasit. Sa-ti spun un secret. Dupa teoriile rasistilor inraiti evreii chiar si corciti sunt tot evrei. Ei bine, portugalia si spania sunt corcite total cu maranii. Cum de se poate trai in acele tari? Evreii au intrat in casele regale si e ok, viitorii regi ai angliei sunt amandoi evrei si sunt iubiti si se poate trai cu ei. Papa cel mai deschis a fost un evreu si acum e sanctificat. Adaptati-va frate ca pamantul peste o suta de ani daca va fi va fi o singura tara multinationala. Cititi tata, cititi si faceti corelatiile necesare. Vitezele cresc, legaturile se intaresc intre popoare indepartate, obiceiurile se amesteca. Statele nationale trebuie sa dispara ca au adus numai razboaie.Citeste stirile din israel ca sa te documentezi asupra dusmanului: Palestinienii lucreaza cu evreii,merg la ei in casa.Cu turcii colaboreaza, cu egiptenii colaboreaza cu iordanienii colaboreaza, de unde ai scos tu chestia cu „imposibilitatea genetica”? Imposibilitate genetica de cinste, daca ar exista asa ceva e o problema istorica a romanilor ca aici se fura si se vinde tara pe doi lei. Noroc ca eu nu te cred neam in chestia cu genetica ca exemplele mele spun altceva. Viitorul planetei tot altceva spune. Daca nu se putea trai cu evreii de ce s-au sacrificat in razboaiele romaniei? De Locotenentul Brociner ai auzit? E erou. Dupa teoriile vehiculate evreii nu au voie sa aiba generosi sau eroi ca sunt strambi genetic. Noroc ca va insala voluptatea urii
Eu pomeneam de ţigani. Ai făcut acolo nişte analogii pe care le-am considerat fără acoperire. Cu ţiganii nu se poate trăi; nu pentru că ne-am fi propus noi asta. Evreii nu pot ei trăi cu noi; pentru că aşa şi-au propus. E o diferenţă.
@ Liga impotriva spalarii creieror comode
.
Tovarasele, ti s’a stricat torpedoul si dai in gol; nu prinde. Cum de indraznesti sa amintesti vremurile cand tiganii erau robi, fara sa cunosti realitatea acelor vremuri!?
Cand vrei sa susti ceva ar fi bine sa sti ce vorbesti. Tu nu sti ca la vremea cand tiganii au patruns in tarile Romane, si o mare parte dintre romani erau robi? Si daca romanii erau robi, ce te asteptai? Voiai cumva sa-i puna pe veneticii sositi curteni la curtile marilor boieri?
Si tiganii au fost tratati la fel cum au fost tratati si robii romani. Asa ca las-o mai moale cu robia tiganilor.
gata,am inteles …
toti ne-evrei sunt…evrei , adica jidani, dupa stiinta mea.
o zi de meditatie si pe cur..ind
in loc sa-i criticam pe altii mai bine sa promovam valorile noastre.gm
„LIGA împotriva…” spuneti ca nu e normal sa judecam pe evrei à-propos de Talmudul lor scris cu mult înainte: dar uitati ca evreii de azi considera acest Talmud ca si cartea lor sfînta, exact cum pentru crestini Vechiul si Noul Testament sînt scrieri sfinte sau cum Coranul e sfînt pentru musulmani: deci mai degraba eu as pune întrebarea evreilor de azi: cum poate sa mai fie considerata aceasta calamitate carte sfînta?
Corneliu a mentionat ca pleaca in concediu. Nu inseamna ca nu se mai intoarce. Ar fi bine.Daca n-ar fi, cu cine s-ar mai ciondani ?
Domnule Coja,
Aţi omis să precizaţi că, după apariţia cărţii lui Israel Shahak „Povara a trei milenii de istorie şi reigie iudaică” – titlul original Histoire juife – religion juive. Le poids de trois millenaires – ziarul „american” Washington Post” l-a decalrat mort şi chiar după vizita la redacţie a lui Israel Shahak pentru a demonstra că e viu, ziarul „obiectiv” Washington Post tot nu a dat nici o deziminţire! Şi asta se întîmpla la sfîrşitul secolului XX!
Aşa că nătărăul care postează sub numele -„Liga împotriva spălării bla-bla…”, la ora 1 şi 14 minute, vorbeşte prostii. O fi fiind Talmulul scris după dogmele de acum două-trei milenii, dar ele se aplică şi acum! Tocmai în asta rezidă forţa uriaşă de manipulare a Talmudului: că evreii – fie ei evrei sau jidani, dar mai ales ăştia, jidanii, căci ei vor să demonstreze că-s mai „catolici decît papa” – se conformează şi acum dogmelor din antichitatea iudaică. Şi, culmea ipocriziei jidăneşti, conducătorii Israelului, care, aşa cum remarca Roger Garaudy, sunt, toţi, ATEI, invocă în politica lor internă şi internaţională dogmele religioase ale Talmudului!
A doua idioţenie a individului „Liga împoriva…” este afirmaţia că românii îi considerau pe tigani „suboameni”. Cei care i-au avut ca „robi” – boierii si mănăstirile – i-au considerat utili la ceva şi i-au folosit ca atare, asigurindu-le existenţa, căci în alte ţări erau alungaţi permanent, fiind, adesea, exterminaţi. De altfel, aveau acelaşi regim ca jidanii, care, şi ei, erau alungaţi de peste tot. Or, şi ţiganii şi evreii s-au aciuat în Tările Române tocmai fiindcă erau toleraţi de nişte români prea toleranţi. Ca acum, ambele etnii, „evreii” şi ţiganii să li se urce în cap, din cauza proastei înţelegeri a toleranţei, impuse acum României şi de Uniunea Europeană, deşi ţările occidentale îi expulzează pe ţigani.
Cît despre acel jidan care se ascundea sub pseudonimul „Corneliu” îi recomand să citească şi textul „Marea minciună a sionismului” accesibil aici: http://relhit.wordpress.com/2011/05/30/. Acest text, printre altele, demonstrează că holocaustul nu a fost decît o escrocherie bine orchestrată de conducătorii sionişti, noţiunea „holocaust” şi sintagma „şase milioane de evrei ucişi” fiind lansate în propaganda sionistă dinainte de 1900!!!
Şi, apropo de Torquemada: era evreu, insinuat în Biserica catolică tocmai pentru a o compromite prin crimele comise în numele ei. La fel ca şi, ulterior, în cazul lui Hitler, care, zic unii, ar fi fost un copil nelegitim al lui Rotschild (cf. aici: http://ioncoja.ro/textele-altora/audiatur-et-altera-pars-2/)!
Preocupat cu replica la comentariul „Ligii…” n-am băgat de seamă postarea dvs., aşa încît v-am cam repetat ideea. Corneliu a plecat, carevasăzică, dar a venit în locu-i o ligă întreagă…
Domnul care semnează „Liga împotriva…” este același Corneliu. Noi, ca „ne-oameni”, avem acest fler al supraviețuitorilor care nu va fi prea repede înțeles de „cei aleși”.
Mai nea zarnescule, tu iti dai seama ce spui? Cum adica romanii ii respectau pe tigani dar ii tineau pe post de sclavi???? Te rog eu frumos nu mai spune prostii. daca ai un sclav, apai ala e ca un caine, mai rau ca pe un caine il eliberezi dar robii se cumparau cu lovele,au nu stii tu oare?
Torquemada nu era nici un insinuat. Era un dement evreu extremist cum au toate natiile pamantului. Orice extremism e rupt din soarele tzacanelii. Mai nene, sionism inseamna ca evreii au dreptul la o tara din care au fost alungati. Romania s-a unit abia recent de cativa anisori, ce-ar fi sa negam dreptul romanilor de a avea tara lor, ti-ar conveni?
Evreii n-au fost tolerati in romania nene, au fost ucisi mai putini decat in ungaria e adevarat. n-au venit de pomana, au platit biruri inzecite, nu au venit din marinimia poporului. Au venit din calcule economice atrasi de domni care aveau nevoie de bani. Au platit pana la ultimul sfant si si-au mai si dat viata pentru romania. Terminati cu sf-ul primiti din marinimie. S-a profitat la greu si au fost pusi la biruri inzecite. Faci ca si cu tiganii, ii iubim dar ii tinem robi
Ia nea zarnescule de buchiseste de-aici ca daca iti masurai vorbele dupa etalonul cunostintelor precare nu te mai dovedeam lumii ca neinformat: Ce spuneai? Ca evreii ii considerau pe goi animale acum doua mii de ani? Ia-d-acilisha de citeste si de te documenteaza cum erau vazuti tiganii in romania in a doua jumatate a secolului al xix-lea:
Mentionez ca postez asta ca sa inteleaga toti cei cu reactii extremiste ca lumea e un intreg si daca esti extremist aceeasi masura se va pravali peste tine. Asta e motivul pentru care nu suntem de acord cu catalogarile evreilor: romanii vor fi judecati dupa aceleasi norme. Iata ce tratament aveau tiganii din partea preamilostivilor romani in timpurile electricitatii:
Calatorii straini despre tigani
O alta spunea: „Feciorul de roman sa ia o tiganca, ferit-a Dumnezeu, tiganul nu-i privit de roman ca om. Nu cumva sa fie de alta lege, ca necinseteste neamul si painea fiilor lor o dau cainilor”. Calatorii straini ilustreaza aceeasi stare de fapt. L. Toppeltinus arata ca lumea ii evita pe tigani, nu-i saluta, nu le arata niciun respect, iar W. Wilkinson nota: „Cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de catre ceilalti locuitori ca care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine dect cu animalele si epitetul insultator de hot sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai usor decat acela de tigan”.
M. Kogalniceanu isi amintea din copilaria sa din Iasi, despre „fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, cu cercuri de fier in jurul fruntii sau cu zgarda metalica la gat. Biciuri sangeroase si alte pedepse precum infometarea, atarnarea deasupra focului fumegand, regimul de carcera si aruncarea, despuiat fiind, in zapada sau apa inghetata a vreunui rau, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de tigan”66. Marele om politic si de cultura a fost primul roman care a realiza un studiu asupra istoriei tiganilor, ilustrand o stare de fapt ce contrazicea principiile generoase ale miscarilor revolutionare si modernizatoare ale generatiei sale, una de exceptie in istoria romanilor. Gratie eforturilor sale si ale congenerilor sai, tiganii sunt dezrobiti.
Note:
1.
2. N. Djuvara, intre Orient si Occident, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 385 si urm.
3. Al. Gonta, Satul in Moldova medievala-Institutiile, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 303
4. M. Block, Moeurs et coutumes des tsiganes, Payot, Paris, 1936, p. 57
5. M. Block, op. cit., p. 37 si I. Chelcea, tiganii din Romania, Bucuresti, 1944, p. 11
6. Al. Gonta, op. cit., p. 304
7. J. Vaillant, Les Romes. Histoire vraie des vrais Bohemiens, Paris, 1857, p. 9 si urm.
8. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ESPLA, Bucuresti, 1956, p. 230-231 si D. Fotino, Istoria generala a Daciei, Ed. Semne, Bucuresti, 2008, p. 341
9. M. Kogalniceanu, Schita despre tigani, trad. Gh. Ghibanescu, Iasi 1908, p. 7
10. M. Olinescu, Mitologie romaneasca, Ed. Minerva, Bucuresti, 1944, p. 101
11. M. Block, op. cit., p. 32-33
12. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 297
13. N. Iorga, Istoria romanilor, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p. 110 si C.C. Giurescu, Istoria romanilor, vol. II, Ed. All, Bucuresti, 2000, p. 388
14. N. Iorga, Locul romanilor in istoria universala, ed. R. Constantinescu, Bucuresti, 1985, p. 128
15. A. Poissoinier, Les esclaves tsiganes dans les Princpautes Danubienes, Payot, Paris, 1866, p. 11
16. A. Gonta, op. cit., p. 315
17. DRH, B, tara Romaneasca, I, Bucuresti, 1966, p. 19-20
18. DRH, B, tara Romaneasca, I, p. 22-25
19. DRH, B, I, p. 32-33
20. E. Hurmuzaki, Documente privitoare la tarile Romane, I/2, Bucuresti, 1890, p. 527
21. V. Costachel, A. Cazacu, Viata feudala in tara Romaneasca si Moldova, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1957, p. 154
22. DRH, A, Moldova, I, Bucuresti, 1957, p. 124-126 si M. Costachescu, Documente moldovenesti inainte de Stefan cel Mare, vol. I, p. 212 si M. Costachescu, Documente de la Stefan cel Mare, Iasi, 1948, p. 11-12
23. Cronica lui Stefan cel Mare, ed. I. Chitimia, Bucuresti, 1942, p. 40, 62 si M. Costachescu, Arderea Targului de Floci si a Ialomitei la 1470, Iasi, 1935, p. 1-2
24. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
25. A. Gonta, op. cit, p. 316
26. Calatori straini depre tarile romane, I, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1968, 112-113
27. Hurmuzaki, XV/1, p. 152
28. A.D. Xenopol, Istoria romanilor din Dacia Traiana, vol. V, Ed. Cartea romaneasca, Bucuresti, 1927, p. 130
29. M. Costin, Opere complete, ed. P.P. Panaitescu, Bucuresti, 1958, p. 61 si N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1981, p. 162
30. Albina romaneasca, 25 oct. 1847
31. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
32. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
33. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 773
34. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 843
35. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1167
36. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 157
37. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 424-425
38. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 162
39. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 746-747
40. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
41. V. Achim, Istoria tiganilor din Romania, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 78
42. DRH, B, tara Romaneasca, vol. VI, Bucuresti, 1985, p. 73
43. DRH, B, tara Romaneasca ,XXX (1645), Bucuresti, 1998, p. 276
44. DRH, A, Moldova, XII, 1634, Bucuresti, 1974, p. 196
45. DIR, B, tara Romaneasca, IV, Bucuresti, 1952, p. 356
46. DRH, B, tara Romaneasca, XXV, p. 452
47. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 653
48. Calatori straini depre tarile romane, IX, p. 156
49. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 635
50. N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, p. 612 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1264
51. N. Iorga, O gospodarie moldoveneasca la 1777 dupa socotelile cronicarului I.Canta, AARMSI, s.III, Tom VIII, 1927-1928, p. 91-92 si Gh. Ungureanu, Veniturile si cheltuielile unei mari case boieresti din Iasi in anul 1816, in „Studii si articole de istorie”, I, 1956, p. 133
52. N. Balcescu, Puterea armata si arta militara la romani, Ed. Militara, Bucuresti, 1990, p. 118
53. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858 si 941
54. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 149
55. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 382
56. Calatori straini depre tarile romane, III, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 183
57. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 861
58. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 300 si X/2, p. 1312
59. N. Iorga, Romanii prin calatori, Ed. Casei Scoalelor, Bucuresti, 1929, p. 2
60. Istoria dreptului romanesc, II/1, Bucuresti, 1984, p. 244
61. Istoria Romanului, Societatea culturala – Roman-600, Roman, 1992, p. 59
62. N. Iorga, Documente refritoare la familia Climachi, I, Bucuresti, 1903, p. 483
63. I. Muslea, O. Barlea, Tipologia folclorului. Din raspunsurile la chestionarele lui Hasdeu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, p. 527
64. E. Sevastos, Literatura populara, vol. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990, p. 150
65. A. Fraser, tiganii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008, p. 70 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 158
66. M. Kogalniceanu, Dezrobirea tiganilor, Bucuresti, 1891, p. 14
The Concise Oxford Dictionary of current english, Ed Oxford, p. 1989, p. 517
Nătărăule,
Toată poliloghia ta şi, mai ales, lista bibliografică, dovedeşte că ai rămas tîmpit, cum ţi-am spus şi în postările de pe alte forumuri. Comportamentul altor popoare faţă de ţigani – acelaşi peste tot – atestă clar că era reacţia adecvată faţă de această scursură umană, care, chipurile, are „tradiţii”, dar care nu se „civilizează”. După cum vezi, boule, ţările occidentale, pe care le ei de model, i-au persecutat şi exterminat pe ţigani şi acum cinci-şase secole ca şi acum. E-devărat, acum se debarasează de ei trimiţîndu-i în România, chiar dacă nu au venit din România în respectivele ţări. Dacă tot l-a indicat pe Frazer, vezi şi pag. 297-298, în care relevă că, prin anii ’60, în Cehoslovacia apăruse propunerea expulzării ţiganilor sau măcar steriizarea ţigăncilor după ce au făcut al doilea copil – idee avansată de un lider ţigan, la Timişoara, în urmă cu vreo 13 ani. Recent, un documentar difuzat la BBC afirma că ţiganii îşi instruiesc, de la vîrste foarte fragede, copii să fure! Şi conchid foarte elocvent şi doct: cultura ţiganilor este cultura crimei! „They are groomed for a life of crime almost from birth“ – „Sunt formaţi pentru o viaţă de criminal aproape de la naştere“!
Citeşte,farsorule, acest studiu al meu, îndeosebi bibliografia de la nota [66], ca să vezi cum stă situaţia acum:
„România va deveni groapa de gunoi etnic a Europei“, pe:
http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-1_21195.html
http://ro.altermedia.info/general/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-2_21200.html
http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-3_21208.html
http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-4_21215.html
http://ro.altermedia.info/minoritati/romania-va-deveni-groapa-de-gunoi-etnic-a-europei-5_21221.html
Apoi să mai dai altora lecţii, bulibaşo! Hazmo cara!
Ti se potriveste tiganeasca ma vasiluire zdranganescu, ti-as manca ce spui tu pe tiganeste numa ca religia nu-mi permite sa mananc carne de porc. In rest ce stii sa faci ca sa vadesti calitati antropoide ca de gandit nu depasesti genunchiul broastei?
Fiecare tara are tiganii pe care-i merita, daca nu intelegi du-te la un student de gradinita ta-ti explice. O natie nu se construieste cultural dupa mii de ani de robie si o suta de civilizatie.
Toate tarile platesc pentru luxul de a avea sclavi si plateste si romania prin calitatea tiganilor ei. N-am sa-ti citesc ciorna pentru ca nu am studii de psihiatrie si nu te pot ajuta. Titlul dovedeste un infantilism pretios si ancorat stiintific in povesti nemuritoare. Nu exista gunoi etnic din perspectiva biologica si evolutionista mai Lombroso mioritic. Tot ce supravietuieste este un triumf biologic si de selectie naturala. Cine s-a bagat in mecanismele planetei a generat distrugerea climei dar nu ma irosesc sa-ti explic pentru ca tu crezi ca planeta se incalzeste cu soba.Tiganii spanioli de pilda , daca au fost tratati omeneste au ivit flamengo, in argentina au existati tigani implicati in fenomenul tango ,de evrei nu mai vorbesc.Iesi din cusca gandirii rasiste pre-mestecate si vei vedea ca am dreptate. Nu-mi da BBC-ul ca for de educatie ca esti pierdut. Jurnalismul iti spune cum e lumea multineuronalule, nu si de ce. Asta e diferenta dintre informare si cultura iar faptul ca spun astea nu trebuie sa te faca sa te guduri,nu ma astept sa poti intelege, mi-ai prilejuit un dialog cu mine insumi, ai fost martor deci,nu-ti fie teama , ramai cu cazierul cultural curat,nu risti sa fii judecat de cineva in termeni de recidiva, autorule!
Domnule, la cat esti de informat, nu stii ca Anghel Rugina a plecat in Germania in 1942, cu o bursa a Bacii Nationale si nu a mai revenit in Romania decat dupa `89? Ce credibilitate poti sa ai daca raspandesti asemenea informatii?! In plus, ce intelegi prin „roman verde”? Daca te referi la legionar, nu tine, in cazul lui Anghel Rugina. Dar, daca introduci astfel de informatii in mentalul colectiv, inseamna ca deranjeaza cu ceva! Cu critica facuta FED?!
Mai nea”Liga…”Evreii dupa reantoarcerea din Babilon n-au mai fost”alungati”,”deportati”etc.Este firesc ca romanii sa le distruga al doilea templu dupa un razboi de gherila de 4 ani,rezistenta din Masada etc.Dar nu i-a alungat nimeni cum i-a alungat prin teroare Menahem Begin premierul Israelului(al cu premiul Nobel pt Pace)pe palestinienii cu ADN iudeu adevarat in Liban,Egipt,Siria.Evreii s-au raspandit in lume VOLUNTAR,si n-au renuntat la religia lor tribala,satanica refuzand(unii) sa treaca la cea oficiala.Crestinii care au incendiat Roma erau evrei,se puteau reintoarce in Palestina-provincie romana dar acolo era saracie.Nici tiganii nu se stabilesc la marginea comunelor de unde n-au ce fura.Evreii s-au raspandit voluntar in lumea romana(Palestina era saraca)unde legea era aceeasi,zeii,religia oficiala aceiasi inclusiv in provincia Britannia.Lasa diversiunile ieftine.
Hai noroc mai nea Dio’. Am o intrebare: Daca sora si fiica sau sotia ti-ar fi violate ai pleca de buna-voie sau de nevoie? Cine dumnezeu pleaca de acasa de buna voie? Intreaba psihologii si-ti vor defini motivatia. Intr-o perioada in care a fi membru al cetatii insemna sanse de supravietuire , cine pleaca de acasa de buna voie? Chiar nu simti ca esti tendentios sau iti iese asa , din reflex? Evreii s-au intors in Iudeea cand au prins o conjunctura istorica favorabila. Romanii de ce nu s-au unit pana in sec 19? Ca erau altii impotriva, nu-i asa? Au gasit arabi acasa la ei care in repetate randuri au sarit la gatul lor. Dupa un razboi cine nu s-a opus si a ramas a devanit cetatean israelian, ceilalti au primit statut de refugiat si banuti moca de la onu. Nu s-a schimbat statutul lor prin bunatatea fratilor arabi, nu li s-a acordat cetatenie pentru ca politica era deasupra. Puteau sa-i adopte fratii arabi pastrandu-si aceleasi drepturi ca si inainte, legislatia internationala permite dubla cetatenie,in timp o puteau revendica pe cea pierduta. De ce fratii musulmani au preferat sa-i tina la usa de generatii fara sa-i invite in case? Intr-o lume saraca refugiatii aveau drepturi pe care calitatea de cetatean al unei zone britanice sarace nu le conferea. Ia-n mai gandeste-te putin? Verifica sa vezi ca arabii au fost intotdeauna primii care au atacat. Daca ungurii sau rusii ataca, pupam mana sau punem mana pe par? Antonescu a mers dincolo de frontiere cu armia romana adanc in rusia, de ce nu a ramas la granite? De ce evreii ar trebui sa faca erori de razboi pe care Antonescu nu le-a facut?
Reiterez si nuantez.In acele vremuri nu exista protectia sociala de astazi, daca nu erai membru al cetatii puteai fi ucis ca un caine fara ca sa fie tras la raspundere cineva. Acum poti sa pleci in lume dupa lovele ca esti protejat de legi internationale. Atunci nu era asa si nefiind cetatean viata ta tindea catre un infinit nepamantesc. Chiar nu stiai asta, sau incerci sa mimezi inocenta ca sa te creada prietenii mai putin informati? Hai incearca, sunt sigur ca poti, vino cu argumente, pana aici nu tine. Ura de rasa ramane fara obiect in afara unui imbold intern si a unei energii ce putea fi investita in apararea demnitatii fiintei. Nu vezi ca astia respecta pana si drepturile condamnatilor la moarte?
Nea Liga,las-o asa.Toata lumea stie de actele de terorism pe care le-ati savarsit impotriva administratiei si armatei”Perfidului Albion”si bastinasilor,majoritatea de milenii stabiliti aici.Ce-ai zice daca tiganii care au invadat Parisul ar pune bombe la ambasade si ar scoate de sub fustele pirandelor grenade si kalasnikoave? Ce au khazarii askenazi de pe Volga cu Palestina,cu Iudeea? Iar o luam de la capat…I-ati convins pe fraieri ca va stabiliti toti acolo.Aveti si tara”voastra”si restul lumii.Ca in Uniunea Europeana.Conduceti si Parlamentul si Comisia,reprezentati toate statele europene ca parlamentari europeni.Foarte bine.Dar v-ati creat totodata si Parlamentul European Evreiesc,in acelasi sediu,unde sa fiti doar voi intre voi.Culmea tupeului,rasul Dracului,ce mai…adica al sefului vostru suprem. Dar si boii,lichelele noastre europene,americane.In definitiv bravo voua,admirabil,comedia comediei.Ne distram si noi.Asteptam distractia cea mare:Legea Martiala in USA,marea democratie model.
in issrael?… Drum bun si cale batuta!
Ce-am avut si ce-am pierdut, duca-se invirtindu-se….
Anghel Rugina e un roman verde. Iata ca daca exista un grup care conduce lumea, o absurditate dealtfel, acela nu e controlat de evrei si nici de masoni, in fotbal pozitia voastra se numeste astfel offside
Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: „Marius Tucă Show”. Acest ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! …Era unul dintre programele urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări,care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ. Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate…
Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.
La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru”din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin
consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!
Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush!La „CASA ALBĂ”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o
cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat”, au început dezvăluirile:
„George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”
„Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?”
A întrebat, Tucă.”Păi, nu prea…” a răspuns domnul profesor. „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…
Apoi a continuat: „Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Adam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în
secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite” pentru a „câştiga alegerile”, în mod „democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt”aleşi”cu „binecuvântarea” acestui „GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele” trasate de acesta…”
Întrebare telefonică de la un telespectator: „Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de „GRUP”?”
„Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum”…
Replică telefonică: „Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pepreşedintele nostru ni l-au ales americanii?”
Răspuns: „Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „GRUPUL”care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”
Replică: „Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia…Bună seara!…”
Anghel Rugină, (A.R.): „Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!…
În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile!
Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă..
Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE… Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!… Să înţeleagă că la nivel global
„cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”
Alt telespectator (TS), întreabă:
„Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?”
A.R.: „Sunt şi masoni în „grup”, dar nu sunt majoritari!”
TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):
„Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?”
A.R.: „Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre „muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din „GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare.
Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”
TS : „Atunci sunt evreii?”
A.R.: „Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”
TS: „Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”
A.R.: „Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „GRUP” se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…
TS: „Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”
A.R.: „Se zice că acest „GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii.
Prima
mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi „GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”
TS: „Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”
A.R.: „O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi „administrate” de cineva.
Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250-300 de persoane!… ” …Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…
Şi domnul profesor a continuat: „Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „GRUP”. Totul bine
studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii,pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul „independent”, a fost nevoie de un „război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria „GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!
Acum suntem în faza în care „GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume „GLOBALIZAREA”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI,
Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…
Trebuie să recunoaştem că acest „GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „GRUP”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens.
„Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială,care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !…”
Marius Tucă (M.T.):
„Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?
A.R.: „În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”
M.T.: „Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?”
A.R.: „În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…”
TS: „Şi noi ce trebuie să facem?”
A.R.: „Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi,important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii,să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”
L-am urmarit la vremea respectiva. Pacat ca trdatorul si criminalul de Ion Iliescu nu a acceptat Proiectul Rugina.
Doamne ajuta
@”Liga impotriva…”-Se pare ca s-ar referi la”Comitetul celor 300″denuntat in 1909 de Walther Rathenau,fondatorul firmei AEG si ulterior in 1921 in ziarul”Wiener Press”.In 1909 spunea ca membrii comitetului provin exclusiv din”Black Families Noblity”cu locatia in Italia,Germania,Elvetia,Anglia Olanda si Grecia.Aceste Familii Negre/Aristocratia Neagra isi are originile in oligarhia medievala din „Republica”Venetia si e de”extractie”khazara,de la impartul Bizantului Constantin al V-lea insurat cu o printesa khazara,fiul lor Imparatul Leon IV Khazarul etc.Deasemenea vestita familie de Medici,papa Pius al XII-lea si Ioan Paul II(polonezul Wojtila,cu mama nascuta Katz.Cabala Rotschild-Vatican-Iezuiti este deja cunoscuta,casa de Rotschild fiind trezorierul Vaticanului,iar iezuitul evreu Adam Weisshaupt fondatorul ordinului Illuminati din Bavaria(la comanda si cu fondurile acestei familii de bancheri)-la 1 Mai”Muncitoresc”1776.
(Scuze pt dezacordurile comentariului anterior). Walter Rathenau a fost totodata ministrul reconstructiei si ministru de externe in timpul Republicii de la Weimer fiind artizanul Tratatului de la Rapallo din 1922 cu URSS criticat de coalitia statelor invingatoare in WW1.Prin relatiile stranse cu URSS(similar cu relatiile suspect de cordiale ale Germaniei de azi cu Rusia)Germania a putut eluda restrictiile militare impuse de coalitia invingatoare.A fost asasinat in acelasi an de nationalisti care alaturi de „Freikorps”au infrant anterior revolutia iudeo-bolsevica a”Ligii Spartacus”(numele conspirativ al lui Adam Weisshaupt=Illuminati=1 Mai1776=bancherii Rothschild).Sunt indicii ca W Rathenau ar fi participat la congresul sionistilor de la Basel-1897=”Protocoalele Inteleptilor Sionului”-cand s-a stabilit preluarea puterii mondiale prin”internationismul bolsevic”=revolutii”proletare”sincrone dupa provocarea unui razboi mondial si profitand de tensiunile sociale ulterioare.Este astfel evident ca W Rathenau actiona impotriva intereselor natiunii germane,internationalismul ca si globalismul fiind opuse intereselor popoarelor,natiunilor cu exceptia unuia singur.Acela care deja a confiscat puterea economica si pe cea politica,in mod ocult in fiecare stat din Europa,America,Commonwealth-ul britanic,Rusia.
Prostia asta a tot circulat pe net! Anghel Rugina(1913-2008) nu a fugit trecand Dunarea inot, ci a plecat in septembrie 1942, in Germania, dupa ce a iesit din spital, unde fusese internat pentru ca a luat parte la razboi, fiind ranit in apropiere de Chisinau. Este un foarte mare economist, inca putin circulat in mediile pline de ifose ale economistilor sferto-docti. In orice caz, a lasat romanilor- si nu numai lor- o mostenire consistenta ce va fi „descoperita” in timp. Oricum, Tuca nu era si nu poate fi un interlocutor pe masura lui Rugina. Decat sa-l „popularizati” in necunostinta, mai bine cititi-i macar volumul aparut in romaneste. Ca toti sferto-doctii, si cand laudati compromiteti un om. Mana pe carte!
Stimate Andrei, mana pe carte e un indemn cu doua taisuri. Pune dumneata mana pe carte si arata-mi autori care ar avea dovezi altele decat din rasadurile skinhead despre conspiratia mondiala condusa de evrei si masoni.Apoi trimiteti-le serviciilor de spionaj ruse,franceze,italiene,engleze,cia si altele ca sa le dovediti prin ele cat de prosti sunt aparatorii acestor natiuni in bloc si cat de luminate sunt anumite unghere ale extremelor ultraminoritare ale gandirii omenesti. Cred ca sunteti in slujba mossadului de aduceti evreilor atatea necuviincioase plecaciuni, recunoasteri, preamariri, alaturi de o impotenta acceptare a jugului jidanesc de secole pana la mii de ani-lumina in viitor
Maestre, vad ca esti intr-un delir total! Eu nu am vorbit nimic despre elucubratiile pe care mi le atribui. Eu am spus ca legi ineptiile dumitale de numele unui om: Anghel Rugina, care nu are nimic de- face cu ce spui. In plus, afirmi ca ar fi plecat inot, peste Dunare, in vremea lui Ceausescu, asta pentru a starni interesul fata de personajul Rugina. Daca ai fi vrut ceva serios, ai fi pomenit de Scrisoarea deschisa catre presedintele Statelor Unite W.J. Clinton si catre comunitatea economistilor, in 1 februarie 1993. Faptul ca folosesti numele acestui om pentru ca sa-ti sustii ineptiile dovedeste ca esti, de fapt, un provocator ordinar. Asta pentru ca, altminteri, cand nu esti atent, te tradezi! Sanatate- a sensibilitatii, in primul rand, apoi, cea mintala! Chestia cu doua taisuri, pastreaz-o pentru Dumneata- e valabila pentru samanta care cade pe un loc neprielnic. Cazand in haul afectivitatii Dumitale a germinat si a ivit un mutant, adica un monstru.
Refugiul spiritelor joase este vulgaritatea si indecenta. Ce sa-ti fac daca nu te poti baza pe argumente? Du-te la dictionar sa vezi daca poti aplica definitia ineptiei la ce scriu eu. Punem si un pariu daca vrei. In textul cu pricina am reprodus un text de pe net. Ai spus ca partial nu e adevarat. Te-am crezut pe cuvant si am revenit spunand cu citat din Rugina ca nu e posibila o conspiratie mondiala. In rest iti ornezi imprecatiile cu pretiozitati care cad ca nuca-n perete „cazand in haul afectivitatii” e smuls din Rica Venturiano si inserat in Star Treck la urma sub forma de monstri. Te-ai jucat destul, hai puiule,schimba-ti pampershii pe partea cealalta si fii cuminte ca iti da nenea nana pamfletara de te urzici ca fat-frumos sub pielea de broasca. Vezi, iti spun si povesti ca sa te calmezi si sa nu ajungem la rudotel ca eu am vorbit mumos cu tine si tu te-ai bashicat. Ramane valabil ce-a spus Rugina: Nu poate exista in ordinea economica mondiala o Oculta omnipotenta si basta! Bate-te cu Rugina sau e si el naimit?
„Cazut in haul afectivitatii” e pentru Rica Venturiano! Vezi ce inseamna „Venturiano”!Ceva legat de flatulenta!
Mai nea”Liga…”Evreii dupa reantoarcerea din Babilon n-au mai fost”alungati”,”deportati”etc.Este firesc ca romanii sa le distruga al doilea templu dupa un razboi de gherila de 4 ani,rezistenta din Masada etc.Dar nu i-a alungat nimeni cum i-a alungat prin teroare Menahem Begin premierul Israelului(al cu premiul Nobel pt Pace)pe palestinienii cu ADN iudeu adevarat in Liban,Egipt,Siria.Evreii s-au raspandit in lume VOLUNTAR,si n-au renuntat la religia lor tribala,satanica refuzand(unii) sa treaca la cea oficiala.Crestinii care au incendiat Roma erau evrei,se puteau reintoarce in Palestina-provincie romana dar acolo era saracie.Nici tiganii nu se stabilesc la marginea comunelor de unde n-au ce fura.Evreii s-au raspandit voluntar in lumea romana(Palestina era saraca)unde legea era aceeasi,zeii,religia oficiala aceiasi inclusiv in provincia Britannia.Lasa diversiunile ieftine.
Domnule Andrei, am aruncat o privire pe net si intr-adevar e posibil ca Rugina sa nu fi spus la emisiunea lui Tuca cele ce i se atribuie in acele surse, e drept incerte. Eu am insotit textul de comentariul meu exprimandu-mi dubiile. Faptul ca Rugina nu admite teoriile conspirationiste sustine texa mea. Multumesc. Asadar toti cei care din fata calculatorului vor lansa teorii fantasmagorice despre Oculta mondiala sa stie ca Anghel Rugina se uita de sus la ei, si la propriu si la figurat
„- Presupusa definire a existenţei unui Grup de „Stăpâni ai lumii” este contrară modului de analiză a geo-politicii de către savant, acesta vorbind despre „Marea transformare” pe care o impune globalizarea cu toate avatarurile ei. Mai mult, consecvent apartenenţei sale româneşti, Anghel N. Rugină prevede eşecul unei astfel de politici, acordând fiecărei naţiuni şansa dezvoltării armonice prin sine însăşi, ca parte constitutivă a umanităţii într-o altă secvenţă istorică, golită, suprasaturată negativ atât de experienţele comuniste cât şi de cele capitaliste. „Eroare, trebuie spus de trei ori eroare!”
sa nu mai spun ca Profesorul Rugina e roman get beget si suta la suta
Pentru DumneZEU,neam si Dacia! Traiasca Duhul lui Zamolxe!
http://dacialan.blogspot.ro/
mare pierdere,ce sa spun.Nu mai pot dormi nationalistii noaptea cu gandul la ,,corneliu,,
Talmudul este o scriere a unor invatati evrei, patrunsa de spiritul vremii. Asa se gandea pe vremea aceea, asa gandeau evreii spaniolii,englezii,precursorii si urmasii lor pana la desfiintarea sclavagismului. In Romania in 1848 tiganii erau robi si tratati cu gentiletea cuvenita categoriei „suboameni”.
Folositi argumente de 1500 de ani impotriva oamenilor de astazi. Asta da tendentiozitate. Rigoarea va obliga sa catalogati la fel pe conationalii romani care tratau tiganii ca pe suboameni Nici Torquemada n-ar fi inventat asemenea rug. Auzi! Sa demonstrezi ca un popor modern e rau cu mostre din gandirea de acum 1500 de ani!!!Incredibil!
Lasă sofismele ieftine, prietene! Nu se poate face niciun fel de analogie între dogma talmudică și reacțiile firești, adică neprogramatice, ale românilor de ieri și de azi față de o populație alături de care, și cu care, e imposibil a trăi. Nu civilizat – am cere prea mult – omenește măcar, suportabil măcar. Individualiști genetic, inapetenți la formule comportamentale prefabricate, la sisteme politice artificiale, românii n-au reflexe condiționate ideologic. Nu-s scîrbiți de țigani pentru că așa au fost învățați de vreun cod doctrinar etnocentric, ci pentru că s-au ars prea des. Toleranți pînă la absurd, răbdători întotdeauna mai mult decît ar trebui, românii au fost gazde de-o generozitate infinită tuturor pribegilor: de la fugarii husiți de acum cîteva secole, pînă la cei mai amărîți decît noi, de azi. De ce-ar fi făcut vreo excepție țiganii? Țiganii se fac pe ei înșiși o exceptie. Excepție de la morală, de la bun simț, de la igienă, de la buna conviețuire, etc. Neșansa ( sau cine știe?) a făcut să trăiesc printre ei. Nu vreo ideologie mă face să nu-i mai suport. Românii sunt furați sistematic aici. În toiul zilei! Autoritățile îi iartă constant; sunt o forța electorală la dispoziția primarului. Contra cost, firește. Acum doi ani o femeie vîrstnică a fost ucisă de un țigan recidivist, care după ce fusese omenit, s-a gîndit să-i ia și ce nu-i dăduse. Și tot noi gîndim ca în 1500, nu ei – „popor modern”!!!???, vorba dumitale – se comportă constant incalificabil…
În România lui 1848 nu românii îi făcură robi pe țigani, după cum nici americanii n-au inventat sclavia negrilor. În România lui 2013 însă, românii sunt robii tuturor: și înrobitorilor țiganilor de odinioară și țiganilor de azi. Iar dumneata te joci cu analogii școlărești, de prost gust.
Încă o dată: nicio legătură dintre preceptele Talmudului, niciodată dezavuate de evrei ( mai studiază, prietene!) și sastisirea normală a românilor de un trib nomad irecuperabil, în fața căruia orice bunăvoință pălește, orice țară civilizată sau mai puțin civilizată capitulează.
Oricît ne-am minți, portretul lor imuabil e cel schițat de N. Steinhardt în „Jurnalul fericirii”:
„Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“.