Devenită a doua putere economică a lumii, China are toate şansele să întreacă Statele Unite în viitorul apropiat – 2015.
Cum a reuşit această performanţă – citiţi confesiunile „din interior” ale unor români care muncesc în companiile chinezeşti.

M-am speriat când am intrat în camera aceea. era întuneric şi trebuia să păşesc foarte atent, ca să nu calc pe chinezi. Erau întinşi pe saltele şi dormeau, era somnul lor de o oră de la serviciu. Apoi se trezeau singuri, la comandă şi se aşezau la birou să muncească”, ne povesteşte bucureşteanul Liviu Candet, specialist în telecomunicaţii. Scena asta a trăit-o în China , la Shenzhen chiar la sediul firmei unde fusese trimis la training. Nu-şi imagina el că din cele două ore de pauză de masă de la serviciu, toţi chinezii dorm o oră, ca să fie productivi după. Sunt dotaţi, ţin saltelele sub birou, apoi se retrag în camera de odihnă. După somn sunt aşa de energici, încât lucrează ore bune după program, fără să le impună nimeni. Istoria oraşului Shenzhen este incredibilă, fiind oraşul care a crescut cel mai repede din toată China . Prin anii ’80 era un sătuc de pescari, iar apoi l-au transformat într-o zonă economică liberă, aducând acolo foarte multe companii, până a ajuns un oraş supermodern.
Chinezii obişnuiţi ştiu mai multe despre România decât despre piramidele egiptene
„Despre România generaţiile mai în vârstă ştiu foarte multe. Îi spun Lomania şi ştiu de Ceauşescu, îşi amintesc de filmele româneşti care se difuzau la ei înainte de ’89 şi îşi imaginează România ca pe un paradis. Eram cu o colegă din Egipt şi încercam să le amintim de piramide. Dar nu ştiau nimic, în schimb vorbeau despre frumuseţile României”, mai zice Liviu.

Dincolo de zâmbetul pentru turişti, chinezii sunt puţin trişti, crede el – o dată fiindcă trebuie să muncească foarte mult, apoi fiindcă statul nu le dă voie să facă mai mult de un copil, cu unele excepţii. Pentru al doilea copil au de plătit taxe peste taxe şi multe impozite, iar statul nici măcar nu îi asigură studiile. De asta nu trebuie să întrebi niciodată un chinez câţi copii are, e o mare jignire.
„Fiindcă în mod normal au dreptul la un singur copil, chinezii investesc cât de mult pot în el, pe ideea să fie cât mai bun. Şi aici sunt foarte organizaţi. De pildă, înainte de a-l concepe, se apucă şi tatăl de sport, începe să mănânce sănătos, dacă înainte nu mânca, se lasă de fumat”, mai spune Liviu.

În China , familia este atât de importantă, încât dacă spui la serviciu că astăzi nu vii fiindcă ai o problemă de familie, eşti lăsat imediat să pleci acasă, fără probleme.
Dacă ai spune, în schimb, că eşti bolnav, s-ar putea să fii chemat la lucru.
Roxana Ciceoi, inginer horticultor şi doctor în agronomie, locuieşte din 2009 în oraşul Taiyuan cu 3,4 milioane de locuitori. A sosit aici printr-un program de cercetare care cuprinde 12 ţări europene, ea fiind singura din România. Acum lucrează la Academia de Studii Forestiere Shanxi din Taiyuan . Înainte să ajungă aici, a făcut un curs de… „chineză de supravieţuire” , chiar aşa se numea manualul. Aproape jumătate de an a făcut patru ore de chineză zilnic. „Dar adevăratul profesor a fost viaţa mea în Taiyuan . Un oraş în care rareori poţi comunica în engleză te forţează să îţi asculţi auzul, să iţi refaci reţelele neuronale, în aşa fel încât să înţelegi ce se vrea de la tine şi să poţi transmite”, zice ea. Doar când mai merge prin Beijing mai vede faţă de european.
Pentru specialistul în IT Liviu Candet eficienţa chinezilor este copleşitoare. La chinezi, munca e sfântă – nu există „nu pot” sau „n-am chef azi”. Uneori, Roxanei îi sună telefonul pe la ora 7 dimineaţa: este profesorul ei, care îi spune să fie gata de mers pe plantaţie în fix 30 de minute.
Dar care să fie cheia succesului chinezesc?

„Nu le e ruşine să spargă pietre sau să adune gunoaie şi când se apucă de un lucru, îl fac. Dacă iese prost, îl refac. Nu stau să discute, să analizeze, să planifice. În general, este o cultură bazată pe cât, nu pe cum şi în ce fel (…). Cheia succesului lor este că sunt mulţi. Cel mai important lucru este că trebuie să mănânce şi să aibă grijă de familia lor. Sunt mai puţin preocupaţi de capra vecinului, dar sunt foarte preocupaţi că dacă vecinul are o capră, ei trebuie să aibă două”, mai zice Roxana . De aceea, în unele părţi, nici măcar nu se salută cu „bună”, ci cu „ai mâncat?”.
Ce o uimeşte în China : cât de repede au crescut supermarketurile aflate la orice colţ de stradă, precum şi mallurile de peste tot, multiplexurile, palatele şi zgârie-norii, autostrăzile ca cele din Germania , sau trenurile mai rapide decât cele din Franţa. „Este uimitor să vezi cum fiecare petec de pământ este cultivat, cum mii de kilometri de cale ferată au gard din plasă şi metal şi nu fură nimeni o bucăţică şi cum dincolo de gard încep direct culturile agricole”, mai zice cercetătoarea. Chinezii sunt dispuşi să plătească sume imense pentru un apartament care va fi al lor doar peste 30 sau chiar 50 de ani. În afară de guvern, în China nimeni nu are pământ, iar terenul agricol şi el se închiriază pe zeci de ani.
Facebook-ul, youtube-ul, blogspot-ul, wordpress-ul sau alte reţele sociale sunt cenzurate de regim , dar chinezii se împacă destul de bine cu ideea. De multe ori e-mailurile sunt citite şi conversaţiile înregistrate, dar foarte rar asta deranjează pe cineva. Viaţă socială nu prea au, ci după serviciu se pun în faţa televizorului şi a calculatorului. Statutul social se cântăreşte, printre altele, în funcţie de cât de scump ai televizorul.
Pentru un expatriat care vrea să mănânce din import, China este foarte scumpă. O bere poate costa, convertit în lei, între 2 şi 50 de lei. Pâinea este dulce, un fel de cozonac, şi costă între 2,5 şi 4 lei. În Taiyuan, chiria variază între 250 lei pentru o cameră şi 1500 lei pentru un apartament mare, complet utilat . Bursa Roxanei vine din UE, nu are nici o legătură cu China şi este de 1800 de euro pe lună. Însă pe acelaşi post, chinezii ar plăti-o circa 1000 de lei.
Doctorul în agronomie Roxana Ciceoi lucrează, la propriu, pe „plantaţiile chinezeşti”

„Ai multe oportunităţi în China . Poţi să faci bani, să îţi asiguri ziua de mâine. Întrebarea este, dacă eşti capabil să faci asta în China , de ce să nu o faci şi în România , să zicem?”, mai spune tânăra.

Tărâmul centralelor nucleare: câte una la „orice colţişor de China
Se ştie că ascensiunea rapidă a Chinei a transformat-o în cel mai mare poluator al lumii. „Se face mult pentru a reduce poluarea, dar nu pentru că sunt interesaţi de mediu, ci fiindcă ştiu că există străini care stau departe de China din motivul ăsta. Şi, cum au nevoie de banii lor, trebuie să le creeze condiţii prielnice”, mai spune cercetătoarea. Standardele de poluare nu prea le respectă, iar acum au ajuns să taie curentul electric în localităţile mici de la 5 după amiaza până dimineaţa , ca să reducă emisiile de dioxid de carbon. „Cum energia nucleară este considerată resursa cea mai viabilă, au făcut foarte multe centrale nucleare. La orice colţişor de China dai de o centrală nucleară. Nu au oameni instruiţi, însă le fac. Cea mai mare somitate în energie nucleară a fost întrebată ce vor face cu deşeurile nucleare şi a răspuns că soluţia vine întodeauna după problemă”.
Diferenţele culturale sunt fascinante, dar ne-ar putea releva o Chină care pe europeni, poate, i-ar scandaliza: cumpărarea miresei, de pildă, încă se mai practică. Sau, la nuntă, semnezi la intrare într-un catastif câţi bani ai dat. Cine vede că ar fi dat prea puţin, de ruşinea celor din jur se scormoneşte prin buzunare să mai crească suma. De regulă, chinezii nu spun nici „mulţumesc”, nici „te rog”.
Se pare că într-adevăr China e ţara contrastelor – pe de o parte ambiţioasă să crească tot mai mult, pe de altă parte încă se aruncă mizerii pe stradă sau se fumează în autobuze sau chiar în tren. „Chinezii au alte standarde de curăţenie. Dacă aterizezi direct într-un oraş mic, probabil că după două ore îţi vine să vomiţi. În Beijing, Shanghai , pe unde umblă turiştii, se curăţă des. Fac mari eforturi să educe populaţia să nu mai arunce gunoaie pe unde le vine. M-am întrebat de multe ori dacă am vreun drept să le zic despre curăţenie, când cultura lor aşa s-a dezvoltat. Când le-am zis să nu mai arunce pe stradă, mi-au răspuns că sunt oameni care vin să strângă după ei, şi primesc bani pentru asta. Dacă ei ar înceta să mai arunce, acei măturători ar muri de foame. Deci , China este o altă cultură şi trebuie înţeleasă ca atare”, ne mai spune Roxana Ciceoi.
La urcarea într-un autobuz, chinezul obişnuit îşi dă coate, se împinge şi nu te lasă nici să cobori, ca să urce el primul. Dacă le eşti oaspete, în schimb, te tratează ca un rege şi te obligă să mănânci şi să bei tot. Nu obişnuiesc să salute şi, fiindcă străinii s-au plâns de asta, acum, când intri într-un magazin toţi angajaţii zic în cor „Bine ai venit la magazinul X !”