N-ar trebui să se vorbească aşa mult despre democraţie. Eu, în materie de democraţie, nu am nici o părere personală. Mă bizui pe doi gînditori clasici. Pe Platon şi pe Aristotel. Platon susţine că sînt trei forme de guvernămînt
degenerate:tirania, oligarhia şi democraţia. Aristotel spune că democraţia este
sistemul face fiecare ce vrea. Şi eu am spus: după cum se vede.
Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea… Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.
Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn
indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selecţiunea naturală a valorilor.
Democraţii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e
majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.
În democraţie, numai întîmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus politic primul război mondial.
Eu, cît aş fi de aristocrat în gîndire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atît. Dar toţi proştii aştia, luaţi împreună, sînt un principiu istoric.
Prin însăşi ordinea ei ideologică, democraţia îl obligă pe idiot
să stea alături de geniu şi să-i poată zice: ce mai faci, frate? Partea proastă este
că oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea. Numai că, uneori, un individ ajunge să influenţeze foarte mult asupra maselor. Aceştia sînt aleşii. Istoria este făcută de aleşi. Paradoxul societăţii umane este că mulţimea îi produce pe conducători,
iar aceştia o conduc. Ideea de echilibru social este caracteristica oricărei democraţii burgheze. Asta e forţa constantă a democraţiei. Iar extremelor – fie extremei stîngi, fie extremei drepte – , care violează ideea de echilibru social, democraţia le este ostilă.
Eu nu sînt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la cîine: nu scapă decît cei care sînt tari.
Eu sînt democrat numai dintr-un singur motiv:
din respect faţă de poporul român. Şi pînă la urmă mi-am modificat poziţia: nu
sînt democrat, sînt demofil, iubitor de popor.
Democraţia totală e cimitir istoric. Noi nu sîntem în pericol, că n-avem nici măcar democraţie; un cimitir istoric presupune un trecut de viaţă care să fie îngropat.
Şi totuşi cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia. Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.
Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu. Dar ea se deosebeşte de egalitarismul comunist prin lege.
În democraţie legea funcţionează, în vreme ce în comunism legea nu există; e
tiranie.
Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a
instalat nici un drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de
drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia
Lui.
Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa
lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sînt cel ce sînt.
În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.
Binele şi răul sînt conceptelepedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.
Dumnezeu s-a revelat, dovadă că este. De fapt, vînzoleala asta haotică a lumii actuale, frămîntarea lumii actuale, mă convinge că nu există decît Dumnezeu. Că totul e muritor, şi universul şi omul, şi că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic şi o va spulbera din orgoliul divin de-a o face din nou – considerînd că prima lui ispravă s-a înecat istoric.
În celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sînt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sînt inegali de la natură. Sint inegali înşişi membrii unei familii, în care unul
poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.
Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii.
Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.
Petre Tutea
Puterea informatiei si nevoia de a redefini democratia la: https://newdemocracyblog.wordpress.com/2015/02/28/puterea-informatiei-si-nevoia-de-a-redefini-democratia/
PETRE TUTEA:
Ştiţi ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcţionar, ci
să ai vocaţie de stăpîn. Cînd un ministru e funcţionar, se încurcă în hîrtii.
Iar ca prim-ministru, trebuie să porţi în geantă imaginea ideală a României, spre
care să te mişti asimptotic.
PETRE TUTEA:
(…)
Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce
se întîmplă spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poţi deveni vultur sau
cîntăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o
limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un
popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.
Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Cînd eşti
lucid eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de
limitele şi neputinţele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în
care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.
Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii şi i-am zis:
domnule Preda, macedoromânii nu sînt români, sînt super-români, români absoluţi.
Atît de năpăstuţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi
dumneata pe lîngă ei, avem forţă domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu
macedoromâni în temniţă. Îi băteau pînă îi
omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă. (…)
PETRE TUTEA:
(…) Corpul social e atît de afînat, încît, ca şopîrlele se furişează la conducere şi ajung acolo impostori.
Există fisuri în aparatul social şi de stat prin care se prelinge încet, inevitabil,
impostura. Chiar şi în cele mai strălucite cetăţi. Ce, credeţi că în Franţa ajung
sus numai personalităţi remarcabile? Cînd e vorba
de personalităţi, n-ai încotro, trebuie să le imiţi. Fiindcă imitaţia e un fenomen
social inevitabil. Dar nu poţi să imiţi un prost, nici un impostor. Cel mult îl
compătimeşti.
Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că
asist la un balet de urşi. Dacă într-un salon, într-un colţ, unul fumează şi tace,
ăla e inginer… Inginerul e practic, savantul nu e practic. Cînd i s-a spus lui Max
Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicaţie, el a spus: care e, mă? Uite care… – Ca să vezi, nici nu m-am gîndit!
Inteligenţa, oricît de mare nu e suficientă pentru a te curăţa de
prejudecăţi. Cu cît inteligenţa e mai mare, cu atît prejudecata e mai voinică,
pentru că ai aparat s-o justifici.
Se spune despre Nae Ionescu că scuipă inteligenţă.
Definiţia lui Nae Ionescu e aceasta: meditaţia metafizică mutată la
nivel cotidian, sau ridicarea cotidianului la nivel filosofic. Nimeni n-a făcut asta în
presă pînă la el, nici măcar Eminescu. Deşi a fost un foarte mare gînditor şi deşi
rămîne cel mai mare jurnalist, Eminescu n-a filosofat în publicistică.
Călinescu, faţă de Nae Ionescu, nici n-a existat; n-avea vocaţie
filosofică nici cît un măturător. Nae Ionescu nu se măsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuşi.
Nae Ionescu trebuie definit comportamental, în sensul că avut o atitudine justă faţă de toate evenimentele din România. N-a gîndit însă just întotdeauna. Eu l-am apreciat mai mult atitudinal, nu ideologic; nu-l prefer pe omul politic.
Întrebat fiind cum înţelege gîndirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pămînt pentru ca ideile să fie sesizate senzorial şi de proşti.
A spus despre Zelea Codreanu un lucru, Nae Ionescu: Eu mă screm şi
lui îi vine…
Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atît de mult.
Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc?
Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne
înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu
istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu
poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar
dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă
nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e
fructul devenirii. Sînt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi… Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există
Newton, mă rog, atîţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de
religie, Cristos – dar nu ne interesează!
Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe
istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. ar la apariţia lui Cristos, atunci
s-au suprapus teandric omul divinizat şi divinitatea om şi istoria a fost
anulată.Cioran are o afirmaţie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este
supraistoric. Creştinismul a punctat supraistoric, deşi a apărut în istorie.
Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamică şi istoria.
Kant spunea că el e propriul său legiuitor şi stăpîn. Lucru la care eu am făcut aşa: pîrţ! Aşa e el legiutor şi stăpîn cum sînt eu popă în cartier.
Nu e om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lîngă Kant.
Eu am citit Cronica raţiunii pure ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de Informaţia Bucureştiului. Dar a trebuit să fac 80 de ani…
Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar leginarismul nu putea
să iasă cîştigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care
este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfîrşitul legionarilor.
La comunişti, dacă nu eşti cu ei – sau nu mai eşti cu ei – înseamnă că eşti legionar. De ce acest “sindrom legionar” la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sînt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvîntul glumă şi cînd îi prindea pe comunişti era vai de cozonacul lor.Dar de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.
Nu se poate spune că mişcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sînt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu mişcarea legionară. Deosebirea dintre ele şi mişcare este aspectul religios al
mişcării legionare. Nici fascismul şi nici naţional-socialismul n-aveau caracter
religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas şi a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în cîteva minute să mă trăsnească dacă există! Şi apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele şi a demonstrat că Dumnezeu nu există.
Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare,triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcîndu-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decît liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne. Mă interesează liberalismul biruitor în Statele Unite, în Japonia şi în vestul Europei. El devine, prin această biruinţă, ispititor pentru vînzoleala din spaţiul răsăritean.
Liberalismul te duce cum te duce trenul la destinaţie. Liberalismul favorizează corpul social: te instalează în sistem şi n-ai încotro…
E un fenomen istoric, dar punctează timpul şi spaţiul istoric cu
constantele lui extraordinar de utile. Liberalismul oferă constantele în timp şi în
spaţiu ale ordinii umane, cu toate că a apărut istoric. Aşa cum creştinismul a
apărut istoric; dar a punctat cu eternitatea timpul şi spaţiul.
Pe spaţiul domnului ăstuia foarte mare care se cheamă
întreprinzător, pe paşii ăstuia se naşte toată civilizaţia modernă. În urma
liberalismului se află uniformitatea, care economiceşte e sterilizantă, iar în faţa
lui nu se află decît haosul.
Singurul sistem suportabil, fiindcă e copatibil cu demnitatea şi
libertatea umană, este liberalismul englez. Liberalismul instituie concurenţa ca o
competiţie de valori, şi nu confiscarea umană. El are un singur defect:prin competiţia dură care se practică în liberalism, nu poate fi evitată apariţia deşeurilor sociale, adică a neajutoraţilor. Orice sistem social rămîne pînă la urmă un joc deschis, neterminat. Nu s-a găsit formula de echilibru între individ şi societate care să n-aibă nici un rest.
Unde e omul, în imanenţă, absolut liber? Într-o bisericuţă din lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin vorbeşte de mistere, de taine, şi se lasă
învăluit de ele ca şi credincioşii.
Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, cînd se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gîndirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: “Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber!” (Imitatio Christi)
Libertatea eu o asemăn cu o frînghie agăţată de undeva, de sus. Te
poţi urca pe ea la cer, participînd la actul mîntuirii tale creştine, sau poţi să
cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este
vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sînt
primitivii actuali, pentru că ei nu sînt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi. Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine s ă îşi chinuie semenii. Oricum sîntem captivi înunivers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate pînă la nivelul puşcăriei – numai omul e capabil de asemenea nebunie.
Liberatea omului e partea divină din el.
(…)
Si totusi, sunt democratii occidentale care stiu cum sa selecteze valorile si sa le propulseze la varf. Un popor cu o cultura politica adecvata, poate sa o duca foarte bine in democratie. Corneliu Codreanu a participat la jocul democratic, chiar daca a criticat democraatia, stiind bine ca legionarii sai aveau un nivel ridicat de cultura politica. Codreanu dorea ca 51% dintre romani sa devina legionari pentruca astfel sa poata conduce tara cu autoritate.