Elena Lupescu – Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“
Elena Lupescu - Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“
Dragostea schimba intotdeauna destine, modeleaza caractere, sfarima sau inalta suflete. Asa s-a intimplat si intr-o seara de martie a anului 1925, cind a lovit imprevizibil si a subjugat inimile a doi oameni, principele Carol al II-lea, viitor rege si dictator de Hohenzollern si Elena Lupescu, femeia cu pielea alba, ochii verzi si parul roscat. O prima intilnire fatala, cu priviri patrunzatoare si un schimb de replici, probabil protocolare, ce aveau sa marcheze inceputul unei tumultuoase povesti de iubire pina la moarte. O iubire ramasa in cartile de istorie.
Fiica unor burghezi evrei
1953. Ochii ei verzi, stralucitori alta data, erau acum inlacrimati, sub cerul insorit al Portugaliei. Zdrobita de durere, deasupra sicriului in care se afla corpul neisufletit al iubitului ei, ii sopteste pentru eternitate ultimele cuvinte: „Adieu, amour de ma vie!“. Cu sufletul sfisiat, se intoarce catre prietena sa si spune „As vrea sa mor!“. Elena Lupescu nu credea ca va supravietui pierderii iubitului ei sot Carol, care a murit subit, in urma unui atac de cord. Era coplesita de golul simtit in piept, in stomac, stoarsa de lacrimile ce o napadeau si tulburata de memoria involburata miraculos de amintirile care se inghesuiau pina la sufocare. Si imaginea estompata a unei seri de martie a anului 1925 de la Cinematograful Fundatiei Culturale Regale capata culori. Atunci l-a intilnit pe el, principele Carol al II-lea.
Cine s-ar fi gindit ca va fi sortita regelui?
El parea sa aiba destinul clar, scris dinainte. Era menit sa conduca o tara, un popor. Ea, insa, nu avea nimic care sa fi prevestit o viata atit de tumultuoasa. S-a nascut, probabil, la 2 septembrie 1899 la Iasi intr-o familie de mici burghezi evrei. Tatal, pe nume Grünberg, s-a convertit la ortodoxism, si-a schimbat numele in Wolff, ulterior adoptind varianta romaneasca, Lupescu. Mama ei, Eliza Falk, pina sa-l cunoasca pe cel care avea sa-i devina sot, traise la Viena. Dupa casatorie, a renuntat la iudaism si a devenit romano-catolica.
In primii ani de dupa 1900, sotii Lupescu impreuna cu cei doi copii, Elena si Costica, se stabilesc la Sulina, la initiativa tatalui. Acesta deschide o farmacie, dar, cum afacerea nu da roade, se reintorc la Iasi, unde Nicolae Lupescu tine un magazin in care urma sa vinda lucruri variate, de la parfumuri pina la nasturi militari de alama. Dar viata de pina atunci nu oferea nici o premisa a apropierii Elenei de cele mai inalte cercuri ale societatii. Si totusi, tatal ambitios, constient de faptul ca nu-i poate asigura fiicei lui o avere care sa o propulseze in inalta societate, sesizeaza personalitatea sarmanta a fiicei lui. El observa faptul ca, de mica, Elena atragea atentia prin frumusete si inteligenta, atuuri suficiente pentru ca tinara sa poata face fata cu succes oricaror provocari de socializare in diverse cercuri.
Astfel ca tatal, hotarit sa-i ofere dragei sale copile sansa de promovare in cele mai selecte medii, o inscrie pe Elena la vestita scoala Pitar Mos din Bucuresti, institutie care promitea fetelor din familiile burgheze drumul cel mai usor catre lumea buna. Maici germane le predau tinerelor domnisoare un pic de germana, franceza, gospodarie, putina istorie si arta conversatiei cuviincioase, adica exact atit cit era necesar sa faca fata onorabil in cercurile mondene la care rivneau sa ajunga. Cit de mult contase increderea tatalui ei ca va reusi! Incurajarile si educatia primite acasa, unde i se spunea tot timpul cit de frumoasa si desteapta este, au transformat-o intr-o tinara leoaica. Era constienta de puterea ei de seductie, voia sa straluceasca si sa cucereasca. Asa ca nu e de mirare ca a terminat scoala cu o reputatie deja cistigata: atragea, flirta, se descurca nonsalant …
Elena Lupescu - Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“
prin saloanele vremii. Este invitata cu aceeasi insistenta atit de cercurile din preajma familiei regale, cit si de vipuri cu reputatii mai putin onorabile din jurul cazinoului din Sinaia. Treptat, barbatii care o cunosc, nu putini, ajung sa stie ca atentia ei putea fi cistigata cu un zimbet si cu mina in portofel. Era dorita si ii placea acest joc la nebunie.
Stia exact ce-si dorea de la viata: faima si bani
Si cine ar fi crezut vreodata ca se va casatori? Ea, adulata de toti, rivnita pe fata sau in secret? Si totusi, in timpul Primului Razboi Mondial, intr-o perioada cind viata si moartea erau prezente cu brutalitate in viata tuturor, se agata de o falsa siguranta: casatoria. Ironia sortii se reflecta sec si hilar in numele sotului ei: Timpeanu. Dumnezeule! Era clar ca ea, o femeie versata, avea sa-l joace pe degete pe locotenentul din Regimentul de Vinatori al printului Carol. Rolul de sotie casnica si-l asuma mai mult in ipostaza de figurant decit de actor si, ca atare, isi reia vechile prietenii si contacte. Petreceri cu admiratori, intilniri de alcov, escapade sentimentale – toate ajung ca zvonuri soptite sau incarcate de zimbete complice ale colegilor de regiment ai sotului ei, care cedeaza si ii cere divortul in 1920.
Atunci si-a reluat numele de fata si, o data cu el, viata mondena, plecind de undeva, de la periferia Bucurestilor. Stia ca e o femeie puternica, ambitioasa, care nu-si permite sa ramina o fosta sotie.
Si-a stabilit exact ce voia de la viata: bani si faima. Fara sa fie culta, dar inteligenta, a mizat din nou pe farmecul ei cu totul special si pe intuitia extraordinara. Ea, Elena, femeia cu pielea alba, ochii verzi si parul roscat, a reusit sa-i domine pe cei care doreau sa se bucure de atentia ei. Si, cu toata increderea in propriile forte, nu se gindea ca-l va intilni pe el, cel cucerit si, totodata, cuceritor.
Ajunsa in preajma lui Carol
Probabil ca, fara Posmantir, nu ar fi ajuns sa-l cunoasca. Amintirea inceputului anului 1925 o face sa zimbeasca trist. A fost timpul cind a devenit protejata lui Posmantir, care se ocupa cu producerea unor jurnale de stiri si a documentarelor de propaganda. In particular, insa, cineastul avea o mica afacere cu filme pornografice si albume cu femei pentru plasarea lor ca dame de companie. Pozase si ea pentru un astfel de album, fotografiile sale nud fiind mai tirziu recuperate din strainatate cu sume importante. Carol al II-lea se numara, in anii ’20, printre clientii lui Posmantir. Acesta se bucura de favorurile regale, insotindu-l pe print in calatorii si plasindu-i in mod curent femei. Era cunoscut apetitul
sexual neobisnuit al principelui, precum si nenumaratele sale legaturi amoroase. Stia si ea, ca toata lumea, ca principele Carol suferea de priapism si avea un trecut sentimental rasunator: o casatorie cu Zizi Lambrino, pentru care fusese gata sa renunte la prerogativele de print mostenitor, casatorie anulata de Casa Regala, si legaturi sentimentale raspindite peste tot in Bucuresti. Desigur ca, pe vremea aceea, casnicia lui Carol cu sotia sa, printesa Elena, nu putea fi catalogata decit ruinata.
Si de ce i-ar fi pasat ei? Era viata lui. Dar inima a inceput sa-i bata cu putere … atunci cind Posmantir i-a aranjat o intilnire cu principele, la cinematograful Fundatiei Culturale Regale. Spera sa poata face o impresie buna. „Adieu, amour de ma vie!“ repeta cu sughituri, acum, cind isi aduce aminte de acea clipa in care s-a uitat pentru prima data in ochii lui.
Ce secunda fatala, ce schimbare radicala in viata ei! Se pregatise sa cucereasca, dar nu spera sa fie vreodata cucerita. Si el – atit de frumos, atit de uman, in ultima instanta, pentru statutul sau, sa o doreasca insistent si sa solicite intilnire dupa intilnire, prin intermediul aceluiasi cineast cu veleitati de proxenet.
Duduia principelui
Desi i-a cunoscut destul de bine trecutul, s-a indragostit peste masura de ea, cea pe care o va numi „Duduia“. Au facut tot posibilul pentru a pastra aparentele si s-au intilnit in casele diversilor cunoscuti. Asta pina cind Carol a vrut sa o intilneasca in siguranta unui cuibusor si i-a cumparat o casa. A crezut ca e vorba de o simpla aventura, dar simtea si ca se insala. Si intre aceste stari confuze, venindu-i greu sa renunte la vechile obiceiuri, ea a folosit aceasta casa, „casa lor“, si pentru intilniri ce au pus la indoiala fidelitatea fata de Carol.
De partea cealalta, printesa Elena, auzind de pasiunea sotului ei pentru Duduia, a incercat sa-si refaca mariajul, rugindu-l pe Carol sa mearga impreuna cu fiul lor, Mihai, la Sinaia, sa locuiasca la Castelul Peles. Principele s-a aflat in dilema. Sa-si faca datoria de sot si sa-si paraseasca amanta sau sa-si contrazica sotia si sa ramina in Capitala? Dar situatia s-a rezolvat pentru ca ea, Duduia, puternica si ambitioasa, a lasat sa se inteleaga ca nu pare dezarmata de o asemenea mutare si, cu acordul iubitului sau, a mers si ea acolo, in preajma familiei regale. Situatia de compromis i-a suris regelui si, la foarte scurt timp, nu a ezitat sa dea curs pasiunii intilnirilor nocturne cu ea, invaluite in parfumul rustic al unei cabane de la marginea padurii. Ce nopti frumoase, ce emotii o incercau, furisata dupa draperiile de la fereastra, in asteptarea lui! Intr-un final, au obosit sa pastreze aparentele si nu s-au mai ostenit sa tina secreta relatia. Cel putin el. Masina cu insemne regale putea fi vazuta de oricine trecea prin fata minastirii Sinaia, aflata in apropierea locului de intilnire.
La Castel, Printesa Elena, disperata de evadarile sotului ei, precum si de birfele care o hartuiau zi de zi, a cautat o solutie de a lupta impotriva amantei. Intr-o seara, l-a incuiat pe Carol in camera lui, dar el a reusit sa iasa, sarind din balconul aflat la etajul I. Cit de magica a putut fi povestea lor de dragoste, o pelicula de film – istoria iubirii lor, daca principele a riscat sa evadeze in felul acesta. In cadere, si-a rasucit glezna, ca si cum l-ar fi ajuns din urma gindurile razbunatoare ale geloasei sale sotii. Dar, chiar si asa, schiopatind, nu s-a lasat umilit de propriul sau comportament de adolescent si s-a tirit cu efort, s-a luptat cu durerea pentru a simti satisfactia gestului sau eroic, atunci cind s-a aruncat in bratele ei, Duduia lui draga.
„Mai degraba as muri, decit sa-l abandonez!“
i s-ar fi declarat razboi deschis de catre cei care o voiau indepartata pentru vecie de principele mostenitor, poate ar fi ramas doar amanta lui. Dar asa, pusa in garda, a stiut ca trebuie sa lupte si, mai ales, sa invinga. Atunci a spus cu inversunare, orbita de iubire si orgoliu: „Mai degraba as muri, decit sa-l abandonez!“. Asta simtea si acum cind stia ca nu-l va mai putea mingiia niciodata. „As vrea sa mor“ zice cu puternica dorinta, de parca cineva i-ar fi putut indeplini imediat cutremuratorul crez de moment. Doamne, ce mult l-a iubit! Si-a amintit cum isi daruia trupul si memoria a propulsat-o brusc in emotia anilor tineretii, atunci cind se lupta pentru el. Atunci cind, pentru a-l cistiga definitiv, a intuit ca era singura in confruntarea iscata cu cei de la curte. I-a putut oferi intelegere si caldura simpla a unui camin, glume deocheate, cunoscute in preajma ofiterilor, muzica populara si jazz, prieteni simpli, jocuri de carti si plimbari cu masini scumpe. Si asta pentru ca isi cunostea iubitul. Carol nu era doar un aristocrat de inalta clasa, era un barbat care iubea viata, cu tot ceea ce ii putea oferi mai colorat.
Acasa, comportamentul rece si acid al sotiei, insotit de reprosurile vehemente ale reginei mame, nu l-au convins. Si ea, Duduia, a simtit ezitarile lui. Atita timp cit Carol nu facuse o alegere definitiva intre ea si principesa Elena, a fost hotarita sa-si joace toate sansele. Pina la sfirsit si cu orice pret. Pentru ca ea il iubea, in timp ce sotia il detesta. Asa ca merita sa lupte pina la capat, merita ca el sa fie numai al ei.
Pe prima pagina a ziarelor de scandal
Imaginile vietii lor se derulau cu repeziciune. Si-a amintit cum, la sfirsitul anului 1925, presati de reprosurile Casei Regale si de politicieni sa incheie relatia, au luat marea hotarire de a fugi din tara. Au plecat in strainatate amindoi, de unde Carol a trimis o scrisoare tatalui sau, regele Ferdinand, prin care isi lua adio de la toate prerogativele de mostenitor. „Va rog ca, prin aceasta declaratie, sa primiti ca renunt la toate drepturile mele de principe mostenitor al Romaniei… Spre a nu produce vreun neajuns in viitor, dati ordin sa fiu sters dintre membrii familiei domnitoare a Romaniei si sa mi se acorde numele sub care imi voi alcatui noua stare civila.“ Era agitata pentru ca nu stia cum se va sfirsi povestea. Carol mai trecuse o data prin asta, dar iubita lui de atunci il pierduse. Oare avea sa-l piarda si ea? Oare o iubea suficient de mult pentru a nu se razgindi si a ceda influentelor familiei?
Timp de patru ani, fericiti, dar, probabil, bintuiti de intrebari chinuitoare, au cutreierat orasele mari ale occidentului, urmariti, asaltati de presa avida de scandalul provocat de iubirea lor interzisa. Un print care renunta, din dragoste, pentru a doua oara, la tron, si o femeie ca ea, cu trecutul incarcat de istorii desucheate. Au fost, pentru mult timp, eroi ai primelor pagini de ziare. Ce vremuri!
Intre iubire si putere
A fost gituita de emotii in 1927, cind regele Ferdinand s-a stins din viata si, in lipsa lui Carol, tronul i-a revenit fiului acestuia, Mihai, tutelat de o regenta. Isi cunostea iubitul si stia ca nu va renunta la responsabilitatile sale. Si a … intuit bine, pentru ca, in 1930, Carol a profitat de situatia politica interna instabila si de criza mondiala, si s-a reintors in tara. Si-a inlaturat fiul si s-a proclamat rege. Dar s-a intors fara ea, desi cu doi ani inainte regina Elena, sotia lui, obtinuse divortul. A simtit ca vor veni vremuri grele, de incercare pentru iubirea lor. In situatia de atunci, Carol avea nevoie de sprijinul oamenilor politici, iar sustinerea lor a obtinut-o numai dupa ce a facut promisiunea ca va renunta la legatura cu Duduia lui. Mai mult, la scurt timp dupa ce a cistigat tronul, s-au facut presiuni asupra lui Carol sa accepte o reconciliere cu Elena, mama fiului sau. Dar el a refuzat.
Era evident pentru cei care le cunosteau relatia, ca o despartire era imposibila. Si ea a avut multe momente de nesiguranta. Era singura la Paris si atit de ingrijorata de vestile din tara. Doamne! Isi amintea fragmente din nenumarate scrisori asternute in graba si cu patima catre iubitul ei scump. Cite presiuni a facut pentru a fi adusa cit mai repede linga el. Cit de nefericita, mizerabila si singura se simtea. Si lacrimile ii izbucnesc cu putere inundindu-i chipul crispat de durere. Isi alimenteaza suferinta pierderii sotului ei drag cu amintirea frustrarilor, gindurilor sumbre care o bintuiau atunci, exilata de linga iubitul ei print ajuns rege. Nu credea ca el ar fi putut vreodata sa-i rapeasca inima. Si iat-o, amenintind ca se va sinucide, ca se va calugari, implorind dovezi de fidelitate si de iubire. O dragoste care o distrugea, o macina, dar care, pina la urma, i-a dat puterea sa nu mai astepte permisiunea de intoarcere si sa mearga in Romania. Din nou, dragostea a fost motorul destinului ei. Din nou, dragostea a pus-o la incercare, dar nu a doborit-o. Carol, surprins, dar totodata magulit de hotarirea ei, a ascuns-o pentru o vreme in Foisorul Palatului Peles, o stratagema induiosator de copilareasca, relatia lor fiind notorie.
„E cealalta jumatate a mea,  a afirmat raspicat regele“
Au urmat zece ani de domnie a lui Carol, zece ani de putere cistigata pas cu pas de ea. Duduia pentru iubit, Lupeasca pentru ziarele vremii, inalta doamna pentru camarila regala, Wolffeasa pentru cei care o denuntau ca spioana, a fost cea care a invins o regina si-a ingenuncheat orice prejudecata. Nu s-a lasat invinsa de toate rautatile aruncate asupra ei. Si a cistigat pentru ca, in pofida ostilitatii din ce in ce mai agresive a politicienilor fata de influenta ei asupra lui Carol, considerata nefasta, el a refuzat cu indirjire s-o paraseasca. „E cealalta jumatate a mea“, a afirmat raspicat regele. Cei aflati in jurul Palatului au socotit-o „puterea din spatele tronului“, „eminenta cenusie“ care-l joaca pe degete pe rege. Nenumarate zvonuri aparusera in acea perioada cu privire la afacerile necurate, de culise, ale Lupeascai: iubita regelui cumpara oameni influenti, relatii, spiona, facea afaceri, sporindu-si puterea cu bani si in umbre de alcov. In timp ce fidelitatea lui Carol era greu de pus la incercare, Elena Lupescu nu se sfia sa aduca in patul sau oameni din camarila regala. Pentru Carol incepuse deja perioada in care virilitatea sa era afectata iremediabil de cumplita boala. Se vorbea destul de mult, atunci, despre maladia de care Carol suferea si despre care se presupunea ca ar fi cauza comportamentului sau sexual neobisnuit: priapismul. Dorintele sexuale excesive, date de o erectie prelungita, extrem de dureroasa si de necontrolat, se parea ca au fost … Elena Lupescu - Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“
cauza care l-au facut pe Carol vulnerabil si dependent de disponibilitatea fara limite a Duduii. Aceasta boala genetica si-a aratat in faza finala efecte ireparabile (priapismul are drept simptom degradarea accentuata a vaselor sangvine ale penisului, ducind la impotenta).
Se pare, insa, ca aventurile Wolffesei erau intretinute cu acordul cel putin tacit al lui Carol, data fiind starea lui.
Spre sfirsitul anilor treizeci, puterea cuplului Carol-Lupescu in viata politica si sociala a inceput sa se destrame. Pierderea unor teritorii importante romanesti, forma de conducere pe care regele o instaurase, dictatura regala, si lipsa de suport extern l-au fortat pe Carol sa abdice in septembrie 1940.
Pasiune pina la capat
Au parasit tara impreuna, intr-un tren cu 12 vagoane, pline cu tablouri valoroase si bijuterii ale coroanei. Dupa citeva refuzuri primite din partea unor tari de a-i primi, au ajuns ilegal in Portugalia, dupa care au inceput un lung periplu in Cuba, Insulele Bermude, Mexic, Brazilia, in incercarea de a gasi sustinatori pentru o eventuala intoarcere a lor in tara. In anul 1946, ea a avut probleme grave de sanatate. La inceput, doctorii au crezut ca este de vina clima extrem de umeda din Brazilia, dar slabiciunea i s-a accentuat, astfel ca, pina la sfirsitul anului, nu s-a mai putut ridica din pat. Carol a fost innebunit de durere. Medicii i-au pus diagnosticul: anemie cronica. Temindu-se ca ar putea s-o piarda, Carol a acceptat sa-i indeplineasca singura dorinta pe care, pina atunci, i-o refuzase: casatoria.
Si dragostea a invins pe cai oficiale. S-au casatorit in 1947, dar nunta nu a fost asa cum si-a imaginat ea. Aproape ca se resemnase la gindul ca va muri ca amanta a celui pentru care se luptase cu atita indirjire.
Nunta a avut loc in dormitorul lor de la hotel. Martorii au relatat ca a fost unul dintre cele mai triste evenimente la care au participat. A fost oficiata o casatorie „in extremis“, dat fiind ca ea, Duduia, era pe moarte. I-a trecut atunci prin minte ca poate o ia de nevasta din mila, dar privirea lui plina de compasiune si emotie adevarata au convins-o de veridicitatea sentimentelor lui. Asa de mult, incit, la numai citeva zile, ca proaspata mireasa, si-a revenit in mod miraculos. A incercat atunci sa explice minunea prin transfuzia de singe pe care o primise de la un tinar „inalt, brunet, atit de chipes, incit
m-am infiorat toata cind el s-a asezat pe pat, lasindu-si singele sa curga prin venele mele“. A fost, probabil, o retraire a primei lor intilniri, vibratia vie a tineretii apuse, dar atit de stralucitoare si plina de vivacitate.
S-au reintors in Portugalia, unde au cumparat vila in care si-a plins printul, amantul, regele, sotul, in acest blestemat an 1953, „Adieu, amour de ma vie!“. Cu sufletul sfisiat s-a intors catre prietena sa si i-a spus „As vrea sa mor!“. Dar nu s-a intimplat sa moara atunci cind si-ar fi dorit. Imaginea sotului ei a urmarit-o douazeci de ani, pina in 1974, cind lumina ochilor ei verzi s-a stins, dupa suferinta cumplita a cancerului. A fost ingropata alaturi de cel pe care il iubise cu disperare, in vecinatatea minastirii Sao Vicente, in Portugalia. Dar, daca trupurile lor au trecut in nefiinta, povestea lor de dragoste va dainui. Pentru ca, dincolo de …
fapte, de zvonuri, de prejudecati, aceasta iubire dintre Elena Lupescu si Carol al II-lea nu poate fi judecata, ci doar acceptata. Asa cum ne putem accepta noi insine loviturile sau trilurile inaltatoare ale iubirii unice si irevocabile.
Epilog
La cincizeci de ani de la moartea regelui Carol, ramasitele pamintesti ale celor doi au fost aduse la minastirea Curtea de Arges, pentru a fi inmormintate in pamint romanesc. Singura ruda in viata a Elenei Lupescu, o nepoata, a asistat neputincioasa la replicile autoritatilor care au hotarit scurt: „Terminati repede!“. Preotii au protestat, dar aceasta nu a impiedicat sacrilegiul ca, in ciuda dorintei lor testamentare de a fi ingropati in acelasi loc, Elena Lupescu si Carol sa se afle si azi in morminte diferite, departe unul de altul, la Curtea de Arges. In bisericuta strimta, slujba a fost oficiata in prezenta celor citiva oameni care s-au strins. O placa funerara consemneaza sec numele si anii de viata ai celei care a fost ultima sotie a regelui Carol: Elena Lupescu, 1899-1974.
Informatii preluate din: Paul D. Quinlan – Regele playboy – Carol al II-lea de Romania, Humanitas, 2001
Alex Mihai Stoenescu – Istoria loviturilor de stat in Romania, Editura Rao
Portretul astro al Elenei Lupescu
text de C.G.T.
Nu sint stiute cu precizie nici locul, nici ora, nici ziua si nici macar anul nasterii Elenei Lupescu. Un portret astro al acestei femei este asadar imposibil. Exista, totusi, un anume profil care ar putea fi intr-adevar schitat, chiar daca numai in tuse aproximative, plecind de la harta astro a Regelui Carol al II-lea. Precum un criminalist care compune un portret-robot din indicii fragmentare, sau un pictor care nu si-a vazut vreodata modelul, dar care il are alaturi pe iubitul modelului si picteaza dupa spusele acestuia, dispunem, in harta astro a oricarui barbat, de citeva seturi de date despre acea EA dupa care tinjeste si despre tipul de uniune dorit.
In harta Regelui Carol al II-lea, cele doua astre ce contureaza arhetipul feminin, Venus si Luna, sint in Sagetator. Inima nu se teme de iubire, individul are curaj sa-si urmeze instinctele cu entuziasm si curiozitate si apreciaza partenera ce demonstreaza un curaj pe masura. Cu o pofta de viata peste medie, el e atras de femeia indragostita de viata, care nu se formalizeaza in raspunsurile ei. El nu are rabdare cu un partner care se cramponeaza de ceva, orice ar fi acel ceva. Luna, principalul motivator si stimulent emotional, e in „Casa Placerii“. Aceasta locatie concura si accentueaza tendinta venusiano-sagetatoriana de a aprecia placerea ca fiind mai importanta decit confortul domestic. Cu o nevoie de spatiu, de libertate emotionala si de libertate de miscare de asemenea peste medie, el nu tolereaza restrictiile relationale si apreciaza partenera care ii intelege si respecta aceste nevoi. Inhibitiile partenerei sint percepute ca tot atitea amenintari impotriva implinirii idealului relational. Nu e musai …
Elena Lupescu - Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“
ca ea sa fie frumoasa, rafinata, gratioasa sau manierata pentru a-i cistiga favorurile. Conform observatorilor, Elena Lupescu nu era vreo frumusete, nu era nici gratioasa, nici model de rafinament si nici regina manierelor frumoase.
Cred ca e imposibil pentru un roman, oricit de neinteresat de viata privata a personajului istoric Carol al II-lea, sa nu fi prins din zbor macar frinturi din nenumaratele speculatii cu privire la acest subiect. As indrazni, nu sa contrazic, caci nu am background-ul necesar, ci sa aduc completari astro.
Pe de o parte, pentru Venusienii Sagetator sexul inseamna foarte mult, dar nu inseamna totul. Sagetatorul vrea trup, suflet si minte in acelasi pachet. „Celalalt” trebuie sa poata sa-i fie in acelasi timp partener de sex, dar si amic, camarad si tovaras de drum in explorarea si degustarea vietii. In timp ce o lume intreaga s-a mirat de rezistenta relatiei dintre Printul Charles si Camilla, exista cel putin o categorie de indivizi care au gasit perfect normala evolutia acestui cuplu: astrologii, care stiu ca, in harta Printului,
Venus e in Sagetator.
Pe de alta parte, in horoscopul carolian apare o complexa formula de interdependenta planetara implicind guvernatorul celor doua planete feminite, care e Jupiter in intelectualul semn al Gemenilor, guvernat la rindul sau de Mercur in hyper-sexualul semn al Scorpionului, aflat sub guvernarea unui Marte in cerebralul semn al Balantei. Apare o suplimentara coloratura scorpionica (citeste „sex“; citeste „extrem“; citeste „doresc“) prin existenta a doua conjunctii planetare: Jupiter se afla alaturi de radicalul Pluto, guvernatorul secundar al Scorpionului, iar Mercur alaturi de non-conformistul Uranus. Care Uranus joaca un rol central in harta Regelui Carol al II-lea pentru ca guverneaza casa casatoriei, definind deci tipul de parteneriat cautat de posesorul hartii.  Extrem de puternic in Scorpion, Uranus dicteaza cu incapatinare in favoarea uniunilor neconventionale, neingradite de borne traditionale, si in care totul este permis si totul este posibil.
In acelasi timp, Soarele, Marte si Saturn, adica toate planetele reprezentind psyche-ul masculin in orice harta astro, se afla in cazul de fata in semnul venusian al Balantei. Nevoia de insotire coexista cu frica de insotire, iar definirea ego-ului se face in oglinda, prin reflectarea in ochii partenerului, unde individul isi cauta masura justa a adecvarii si deci a acceptarii sale de catre sine.
In aceasta harta, toate energiile astro converg, ultim, catre Venus in Sagetator. „Nu-i poti indica iubirii cursul ei, pentru ca iubirea, daca te gaseste vrednic, iti va indica ea cursul tau“, profetea Kahlil Gibran, posesor al unei Venus in Sagetator. Tarimul promis se gaseste intotdeauna undeva de cealalta parte a unui tinut salbatic ce trebuie strabatut, precum pionierii angajati in traversarea Wild Far West, pentru a avea satisfactia ca traiesti, ca esti viu. Multi parteneri se pot pierde pe drum sau sint pur si simplu abandonati intr-un asemenea demers aspru. Iata ca a existat cineva cu care Regele Carol al II-lea a reusit traversarea. Implicatiile asupra destinului unei tari au devenit astfel secundare implinirii destinului propriu. Si, ca pentru orice Balanta, destinul nu este niciodata divizibil cu 1, ci este intotdeauna divizibil cu 2.