Ori laie, ori bălaie

Ori laie, ori bălaie!
4 octombrie 2013|Doctrină naţionalistă, Lingvistică

Ori laie, ori bălaie

sau

Mihai Vinereanu versus Anonimul Basarabean

Domnul Mihai Vinereanu ne onorează blogul cu două comentarii pe care le-a înserat pe marginea textului intitulat Traian sau Decebal?

Reproduc în întregime aceste comentarii pentru a le comenta la rândul nostru.

Așadar are cuvîntul dl Mihai Vinereanu, doctor în filologie, autorul unui interesant Dicționar etimologic al limbii române:

„Initial nu am vrut sa imi spun parerea in acest subiect extrem de delicat, dar intrucat ma framanta problema originii noastre inca din anii studentiei cand am inteles ca ce se preda in scoli nu este decat in mica masura adevarat.nu am vrut sa intervin, in primul rand datorita respectului deosebit pe care il port acelor basarabeni care situ ca sant romani si vor sa fie romani cu toate vitregiile pe care le-au indurat si le indura inca. de circa 3 decenii ma ocup de originea limbii romane, fapt care s-a materilaizat cu un Dictionar etimologic al limbii romane si inca alte doua carti pe aceeasi tema. din pacate nu pot intra in detalii, deoarece asta necesita un spatiu mult mai larg, dar pot sa spun ca (1) romana are in comun cu latina (si alte limbi romanice) doar vreo 14%-15% din lexicul ei, in mare parte lexic de baza, care se regaseste in mare parte si in alte limbi indo-europene. De aceea la o analiza superficiala romana pare o limba neolatina, dar la un studiu amanuntit aceasta ipoteza se clatina. in Dictionarul Etimologic (pe care l-am publicat in 2008) am dat exemple din multe alte limbi indo-europenene tocmai pentru a proba acest lucru.
Cum s-a tot spus romanii nu au ocupat decat o mica parte din Dacia, adica doar acolo unde se gaseau rezervele de aur si de sare pe care doreau sa le jefuiasca (2) la fel cum actualii occidentali nu vin decat sa ne fure resursele. in plus perioada de 160 de ani este mult prea scurta ca se fi produs o romanizare in advaratul sens al cuvantului. un inceput de romanizare a avut loc dar el s-a interrupt bursc odata cu retragerea lui Aurelian, astfel ca romana are realmente doar vreo 170-180 de cuvinte de origine latina. uni a rputea sari in sus, dar datele stiintifice dau aceste cifre. nu vreau sa critic pe anonimul basarabean, dar “argumentele’ domniei sale nu sant argumente stiintifice. la argumentele sale se pot adduce cam tot atatea contraargumente. stiinta se face doar cu date concrete nu cu o insiruire de opinii ale unor diversi autori.

Faptul ca ne numim romani nu este un argument ca ne-am romanizat, cum nici numele de francez nu inseamna ca populatia galo-romanica s-a francizat odata cu venirea tribului Germanic al francilor care a devenit clasa domninanta in Galia. si exemple se pot da multe: astfel bulgarii isi trag numele de la o anumita populatie neslava venita vde pe Volga, italienii care ar fi cei mai indreptatiti sa mosteneasca numele de la romani, isi trag numele de la vechile populatii italice(in speta oscii si umbrii).
Prin urmare eu cred ca este gresit sa consideram ca curentul dacist din
Romania de azi a fost creat de KGB. tendintele daciste sant mult mai vechi. in secolul XIX diplomatul francez Felix Colson a scris mai multe carti despre tarile Romane pe care le-a publicat pe jumattea secolului XIX. in una din ele discuta chiar originea dacica a romanilor,spunand ca romanii (in speta taranii moldo-vlahi) sant urmasii directi ai pelasgilor, dupa el a urmat Nicolae Densusianu si altii dupa cum stim. curentul dacist a fost cultivat si pe vremea lui Ceausescu, Ceausescu insusi fiind un adept al acestui curent. chiar subsemantul a devenit dacist inca din vremea studentiei, cum am mai mai spus, adica pe inceputul anilor “80 ai secolului trecut. curentul dacist are azi mii si mii de adepti si a spune ca este mana rusilor, inseamna a spune un mare neadevar.

eu cred ca dacismul ( ca si latinismul de altfel) uneste nu divizeaza, cum divizeaza moldovenismul. la limita pot admite ca rusii ar avea interesul sa plusese sa invrajbeasca pe nationalistii romani, adica de dacisti in contra latinistilor si invers, dar realmente eu nu cred in acest lucru. a incuraja dacismul pentru rusi inseamna a-si taia singuri craca de sub picioare avand in vedere iliro-traco-daccii s-au intins de la Maditerana pana la marea Baltica si de la Adriatica pana dincolo de Nipru si chiar pana la Urali. oare KGB-istii sa fie chiar asa de tampii? eu nu cred asta.
Cu mai multi ani in urma s-au descoperit niste inscriptii in rusa veche la Novogorod, scrise pe coaja de mesteacan. pe acestea apar nume romanesti de persoane dar si toponime romanesti, carora rusii nu au stiut sa le dea de socoteala, crezandu-le finice sau scandinave cerand ajutorul scandinavilor sa afle cei cu ele. cand mai tariziu, basarabenii le-au spus ca sant romanesti au schimbat macazul. atunci cand unii istorici din Chisinau, precum Vlad Ghimpu(var cu Mihai Ghimpu) au vrut sa publice articole pe aceasta tema, nu a putut sa publice mai nimic in Basarabia, ci doar in Romania dupa destule interventii, intrucat rusii si ucrainienii stiuca sant urme dacice (romanesti) in tot spatiul est-slav pe care cauta sa le suprime de secole. dacismul ne sporeste istoria cu mai multe mii de ani, pe cand ipoteza latinista ne vaduveste de aceste mii de ani de istorie. repet influenta latina exista, dar este cu mult mai mica decat se crede.”

Domnului Vinereanu i-a dat o replică cu totul remarcabilă comentatorul ce și-a luat pseudonimul Ion Budai Deleanu. Îl cităm integral și pe dumnealui:

Budai Deleanu .

La interventia dlui Vinereanu, pe care-l respect foarte mult pentru calitatea stiintifica a lucrarilor d-sale si pentru pozitia echilibrata pe care o are in dezbateri, am de facut urmatoarele observatii.

1. D-sa, ca lingvist, stie ce inseamna fondul principal de cuvinte («lexic de baza », cum ii spune d-sa) . Nu se poate pune semnul egalitatii intre cuvinte precum : cap, mana piept, limba, ureche, ochi, sange, inima, pamant, cer, arbore, rau, iarba, floare, vin, paine, frate, cumnat, muiere (latine) si altele ca : scarba, vina, garbov (slave). Daca cuvintele de origine latina sunt doar in proportie de 15%, dar acelea intra cu toate in fondul principal de cuvinte, acel procent de 15% este mai important decat tot restul de 85%.

2. Faptul ca structura unor cuvinte din limba romana, evident inrudite cu cele din limba latina, o regasim si in alte limbi indoeuropene nu ne indreptateste sa le consideram de origine daca, limba pe care nu o avem ca atare, ci o reconstituim tot pe baza inrudirilor cu limbile indoeuroapene. Cu ce suntem mai indreptatiti ca unor cuvinte sa le atribuim provenienta dintr-o limba pe care nu o cunoastem, ci doar o reconstituim, decat dintr-una cunoscuta daca acele cuvinte sunt evident inrudite cu limba cunoscuta si respecta in totalitate legile fonetice care le justifica provenienta lor din acea limba ?

2. Spune dl Vinereanu ca argumentele Anonimului Basarabean nu sunt stiintifice, Personal le consider absolut stiintifice pentru ca, documentat, ele demonstreaza romanizarea dacilor. Sa luam un singur exemplu. Dintre cei 40 de daci urcati pe tronul Imperiului Roman, unii dintre ei si-au luat titlul de „Carpicus” – invingator al carpilor. Inseamna ca ei i-au invins pe dacii liberi, care au atacat Imperiul. Or, aceasta dovedeste incontestabil ca ei erau romanizati, ca luptau in favoarea Imperiului Roman si impotriva dacilor. Nu am intalnit nici un singur comentator care sa combata acest fapt de o evidenta orbitoare.

3. Aducerea in discutie de catre un lingvist a acelui ridicol leitmotiv al celor 14% ocupati si al celor 160 de ani de ocupatie e contraproductiva. Anonimul Basarabean a facut praf si pulbere aceste comice subterfugii. Stiinta (inclusiv istoria, inclusiv lingvistica) se bazeaza pe fapte nu pe presupuneri. Iata un exemplu ilustrativ. Logic, Romania Mare nu a avea cum sa existe: nu numai ca eliberarea Ardealului esuase dar era ocupata si Muntenia cu Bucuresti cu tot, frontul din Moldova cazuse prin plecarea unitatilor ruse, guvernul si Casa Regala refugiati la Iasi nu mai sperau la nimic, vedeau cu claritate dezastrul drept care au trimis Tezaurul la Moscova pentru ca, desigur, capturarea lui de catre nemti era iminenta. Rezultatul: impotriva tuturor premiselor catastrofice, Romania s-a vazut nu stearsa de pe harta ci intregita. False argumente de genul „Cum se poate ca…” nu au ce cauta intr-o dezbatere stiintifica. Stiinta nu ia in discutie decat realitati. In privinta romanizarii Daciei nu are rost se ne intrebam cum a fost posibila ci sa constatam pur si simplu ca ea a avut loc, s-a intamplat, nu avem cum s-o negam.

4. In materie de KGB, oricat de documentati ne-am socoti, trebuie sa admitem ca un basarabean ne devanseaza insutit. Dansul nu discuta despre KGB ca noi, la modul teoretic, ci la modul patit. Dansul s-a confruntat cu KGB-ul direct, zi de zi, in strada, la serviciu, intre peretii casei. Il miroase, il simte de la distanta. Va indoiti ca KGB-ul ar avea vreun interes sa supraliciteze originea noastra daca. Aveti dreptate, in asta nu are absolut nici un interes. Are insa un interes colosal: sa ne negam originea noastra latina. Cu asta ne-am reteza definitiv radacinile, iar pentru atingerea acestui scop KGB-ul admite sa se slujeasca de marea noastra iubire pentru daci, sa uzeze de ea pentru ca noi sa ne negam originea noastra latina.

Același Dan Vlasin, pe numele său adevărat, mai are o intervenție pe blog de toată frumusețea:

„La intrebarea dv “Cum au putut dacii sa se romanizeze in numai 160 de ani cand altora le-au trebuit cateva sute iar altii nu s-au romanizat deloc?” va raspundem:
Pentru ca dacii erau mai destepti decat toti. Asa e si cu scoala. Iulia Hasdeu a terminat cursul primar la 8 ani, iar la 11 ani a absolvit Colegiul Sf. Sava. Asta in timp ce unii isi dau bacalaureatul dupa ce intra in Parlament. Cazuri si cazuri.”

Excelentă intervenție! Aferim, stimate domn. Vă dau dreptate, inclusiv prima replică e fără cusur, aș zice. Mulțumesc.

Din nou dl Mihai Vinereanu, cu al doilea comentariu:

„revin cu cateva detalii.

in comentariul precedent am spus ca romana are doar 14-15% din lexic comun cu latina (circa 700 de cuvinte)

D-l Budai-Deleanu considera ca asta ar fi intregul fond principal al limbii romane, ceea ce este o eroare. asta pentru simplu motiv ca sant in limba romana cuvinte extreme de uzuale care nu seamana deloc cu latina, dar ele au cognati in alte limbi indo-europene ca si cele care au cognati in latina. toate aceste civinte se pot explica foarte bine prin indo-europeana.

sa dam doar cateva exemple: daca cuvinte precum burta, mire, a gandi, a scutura, a vorbi (sa dam doar cateva exemple din fondul principal) nu se pot explica prin latina, dar se explica foarte bine prin indo-europeana (cu cognate apropiati in diverse limbi indo-europene), la fel de bine se explica prin indo-europeana si cuvinte precum apa, cap, a canta, mana, nas au buni cognate in latina, dar se explica la fel de bine si prin indo-europeana. numai un numar restrains de cuvinte comune cu latina se explica mai bine prin latina decat prin indo-europeana. astea sant datele pe care nu le-am inventat eu, iar a le ocoli insemna a nu face stiinta, ci altceva.

atunci se pune intrebarea daca cele commune cu latina care se explica la fel de bine sau chiar mai bine prin indo-europeana, trebuie ele considerate neaparat latine ? este o intrebare cat se poate de logica.

daca (1)romana pastreaza mai multe cuvinte dacice decat latine (mai corect spus presupus latine) de ce trebuie sa conchideem ca dacii s-au romanizat, cand datele lingvisitce la indemana oricui spun cu totul altceva. trebuie sa ne uitam cu atentie la date si sa cumpanim drept, fara sa ne situam pe pozitii ideologice, asta-i tot ce trebuie sa facem. mai multi istorici antici arata ca italicii au migrat fie din Balcani, fie de pe cursul superior sau mijlociu al Dunarii, la anumite interval de timp. prin urmare limbile erau inrudite cu limba iliro-traco-daca. atinci de ce sa ne cramponam de Latinism sau dacism ? prin urmare nu eu spun ca limba romana este asa sau asa. ci limba insasi ne spune cum stau lucrurile. deci limbile se asemanau mult, dar pe de alta parte, ele nu mai erau reciproc inteligibile la cucerirea Daciei de catre romani. a vorbi de o latina vulgara care se vorbea in Dacia inseamna a nu stabili bine terminologia. romanii credeau ca limba latina se trage din greaca din doua motive: unul este Acela ca o buna parte din italici venisera di regiunea balcanica, iar in al doilea rand greaca si latina au un numar destul de mare de cuvinte coumne (inrudite) care nu se datoreaza imprumuturilor ci fondului comun indo-euorpean, in mare masura. si in acest caz este vorba in mare parte tot de fondul principal ca si cazul romanei cu latina, asta tocmai datorita faptului ca elementele lexicale din fondul principal se pastreaza cel mai bine. romanii faceau asta prin simpa comparative a cuvintelor, dar noi am depasit de ceva vreme acest mod de a pune problema. in Prefata Dictionarului Etimologic discut in detaliu evolutia fonetica a sunetelor de la Indo-europeana la traco-daca la romana. marea majoritate a cuvintelor commune cu latina au avut aceeasi evolutie fonetica cu cele considerate sau dovedite a fi de origine daca. atunci ce concluzie trebuie sa tragem? cred ca raspunsul este la indemana oricui.”

Unde greșește domnul Vinereanu și când nu? Căci greșește grav, compromițând contribuția reală pe care o aduce totuși la mai buna cunoaștere a limbii române.

1. Nu greșește atunci când este convins că în limba română s-au păstrat mult mai multe cuvinte dacice decât cele pe care le-au identificat lingviștii „academici”, autorii marilor tratate de istoria limbii române. Din păcate, știm foarte puține despre limba dacilor, de la care au ajuns până la noi numai câteva zeci de cuvinte, al căror sens nu ne este cunoscut.

Prin metodologia curentă e greu să mergi mai departe formulând concluzii bine argumentate. Poți emite ipoteze și presupuneri. Atât!

2. Domnul Vinereanu ne propune o metodă, nu neapărat nouă, originală, dar totuși puțin urmată până acum. O consider valabilă în principiu. Și anume comparația limbii române cu întreg contextul indo-european. Până acum s-a practicat comparația limbii române cu limbile latină, elină, cu limbile slave, cu albaneza, turca și maghiara. Adică cu limbile despre care știm că au fost în contact nemijlocit cu limba noastră. Dat fiind că limba geto-dacă, precum și traco-ilira, pe care le bănuim ca limbi de substrat, nu ne sunt cunoscute propriu-zis, dar știm că erau limbi indo-europene, raportarea la întreg contextul indo-european reprezintă o șansă pentru a face câțiva pași în plus. Dacă nu mă înșel, primul care a făcut aceasta a fost Adrian Rizea, descoperind interesante și tulburătoare similitudini între română și limbile balcanice.

Dl Vinereanu ne propune un principiu etimologic ingenios: atunci când un cuvînt românesc despre care știm că este provenit din latină seamănă mai mult cu un cuvînt (cognat, numit de M.V.) dintr-o altă limbă indo-europeană, acel cuvînt înseamnă că nu provine din latină, ci dintr-o altă limbă indo-europeană, care nu poate fi decât limba geto-dacă. Așa ajunge dl Vinereanu să conteste originea latină a mai multor cuvinte despre care noi eram încredințați că fac parte din zestrea adusă „de la Râm”! Numărul acestor cuvinte nu este totuși prea mare. Chiar dacă am accepta etimologiile propuse de dl Vinereanu, cuvintele latinești din vocabularul românesc de bază ar fi tot majoritare! (Ar fi fost utilă o listă finală, pe care s-o fi alcătuit dl Vinereanu, cu toate noutățile pe care le propune… Ne-ar fi fost mai ușor să evaluăm valoarea tezei avansate…)

Din lista exemplelor propuse de dl Vinereanu ne oprim totuși la câteva, pentru a dovedi că, totuși, deseori se înșeală.

(Cât privește metoda în sine, o vom comenta cu altă ocazie pentru a-i arăta limitele. Discuția ar fi prea tehnică, deci plictisitoare pentru cititorii blogului!…)

…Mai întâi cuvîntul apă, despre care aflăm că există aidoma în nu știu ce limbă indo-europeană din Asia! Etimonul acceptat de toată lumea, latinescul aqua, n-ar mai fi valabil! Demonstrația pe care o face în continuare dl Vinereanu omite să se raporteze la derivatul adăpa, care, alături de adăuga, adăpost, adăsta, nu se poate explica decât prin latină, ca cuvinte derivate cu prefixul(prepoziția) ad. A crede că apă vine din geto-dacă, iar adăpa din latină – ipoteză spre care ne duce dl Vinereanu, este de neadmis.

Tot ne-latin ar fi și a cânta, prin similitudini cu alte limbi indo-europene. Nu fac obiecții la ceea ce consideră dl Vinereanu că sunt asemănări „cel puțin la fel de mari” cu latina, ci invoc cuvîntul cântec, pe care, spre mirarea mea, dl Vinereanu îl consideră derivat în limba română de la a cânta. Care este prefixul cu care s-a obținut acest derivat, domnule coleg? Sufixul -ec? Există un astfel de sufix?

Nu era greu să afle dl Vinereanu că în latină a existat și cuvîntul canticum, preluat ca atare în limba română. Mulți români pronunță și azi cântic. Mai mult, cuvîntul păstrează și accentul pe rădăcină, din latină, abătându-se de la regula limbii române care, în 99% din cazuri, ne obligă să punem accentul pe silaba ultimă dacă cuvîntul se termină în consoană sau semivocală.

Așadar, acceptând propunerea dlui Vinereanu, ar urma să consemnăm aceeași ciudățenie: a cânta vine din substratul dacic, iar cântec din altă limbă, din latină!

La fel, cuvîntul cap. Nu este latinesc, zice același autor, pentru că găsim și-n alte limbi indo-europene același cuvînt. Numai că în latină acest cuvînt avea o flexiune neregulată, pe care a adus-o și în română: capete. Singura șansă ca acest cap să rămâna geto-dacic ar fi să admitem că numai forma de singular are origine traco-geto-dacică, iar pentru forma de plural am accepta etimonul latin! Strașnică a mai fost simbioza daco-romană! Și mai ales originală în soluții!

Ciudată este și convingerea dlui Vinereanu că „sufixul -ate (cf. sănătate, bunătate) probabil nu este de origine latină” (vezi Dicționarul…, p.469-470) Trec peste detaliul că în limba română nu există un sufix -ate, ci unul -(ă)tate. Vezi bunătate, dreptătate, răutate, golătate etc. Din păcate, Mihai Vinereanu nu ne face cunoscut motivul îndoielii sale. Dar de ce ar fi traco-dacic acest sufix care este atât de răspândit în toate limbile romanice?! Mister, deocamdată, până la a doua ediție a Dicționarului vinerean!

Pentru că gluma se îngroașă, voi face gestul lipsit de delicatețe de a mă referi și la un schimb de mesaje cu dl Vinereanu, în legătură cu cuvîntul adăsta, pe care în Dicționarul său îl declară a nu avea „echivalent” în latină. Drept este că în dicționarele curente ale limbii latine nu este înregistrat un adastare, dar în Dicționarul Limbii Române, ăla mare, scos de Pușcariu, când se discută etimologia lui a adăsta, autorul, adică Sextil Pușcariu, dă și un text latinesc care conține acest cuvînt, precum și detaliul că adastare a supraviețuit o vreme și în italiană, în italiana veche. Azi se mai păstrează numai în română. Mă văd nevoit să-l pârăsc pe dl Vinereanu: când i-am făcut această corectură la dicționarul dumisale mi-a mărturist că pe Pușcariu „nu prea l-a citit”!…

Ehehei!… Păi să faci istoria limbii române, ba chiar să te încumeți s-o răstorni din temelii, și să nu-l „prea” citești pe Sextil Pușcariu, e rost ca totul să fie pierdere de timp!

Nu acesta este sentimentul care mă încearcă totuși combătând cu „daciștii”. Mă stimulează elanul lor distructiv!

3. Are multă dreptate dl Vinereanu atunci când afirmă că „multe cuvinte românești care au fost considerate de origine slavă, provin de fapt din fondul traco-iliric, mai ales când acestea se găsesc numai în limbile slave de sud”.

4. Îl bănuiesc însă pe dl Vinereanu de un defect fatal pentru toată teoria sa. Această teorie este prezentată în Argumentul care prefațează al său Dicționar etimologic al limbii române. Poate că n-am citit-o eu cu toată atenția, dar parcă n-am găsit nicăieri să se țină seama de distincția între fondul principal lexical și masa vocabularului. Ca să spui că limba română este urmașa limbii geto-dace trebuie să dovedești că mai mult de jumătate din fondul principal lexical este alcătuit din cuvinte de proveniență dacică! Ca să negi caracterul romanic, neo-latin al limbii române trebuie să demonstrezi că cuvintele de origine latină din FPL sunt numeric mult sub jumătate! Sunt mai puține decât cele dacice! …Or, acest calcul lipsește!

Ba mai mult, pare că dl Vinereanu contestă importanța acestei distincții. Interpretez astfel fraza următoare: „româna are certe corespondențe cu latina în ceea ce privește lexicul de bază, care însă este destul de redus”. (Vezi Dicționarul…, pag. 11) Frază lipsită de sens: ce înseamnă „corespondențe”? Cuvîntul acesta, ca termen lingvistic, are un sens care aici nu se lipește!… Și mai ales ce înseamnă că acest lexic de bază „este destul de redus”?

Acest lexic, pentru orice filolog, inclusiv pentru orice profesor de limba română, înseamnă circa 1500 de cuvinte, cele mai importante, cele mai des folosite! Dl Vinereanu ar fi trebuit să înceapă prezentarea ipotezei sale prin combaterea teoriei care spune că statutul genealogic al unei limbi este dat de Fondul principal lexical FPL și structura sa gramaticală! Ambele, în cazul limbii române, sunt de origine latină! Evident latină!

Neputând contesta acest adevăr decisiv pentru discuția noastră, domnul Vinereanu face abstracție de „lexicul de bază” și ia în considerație întreg lexicul limbii române, stabilind – nu știu pe ce bază, că în acest lexic numai 20% din cuvinte sunt de origine latină, iar restul, 80%, sunt împrumuturi!

Fals! Greșiți, domnule coleg! Procentul de împrumuturi este mult mai mare! Cel puțin 90%! Numai că asta nu mai contează, căci 60-70% din FPL este moștenit din latină!

Culmea este că dl Vinereanu îl citează la un moment dat pe Cihac, dându-i dreptate: „lexicul tradițional al limbii române comun cu latina nu depășește 13% (după cum am văzut, Cihac vorbea de 20%).” Adică, după dl Vinereanu, Cihac nu bătea câmpii! Prostii susținea Hasdeu și toți ceilalți lingviști români, în frunte cu Alexandru Graur, care nu au știut să ia în calcul „lexicul tradițional”!… Ce vrea să spună acest concept, domnule coleg?! Eu încă nu l-am mai întâlnit în lingvistică! În nicio lucrare! Mea culpa!, desigur…

În discuția pe care am avut-o cu dl Vinereanu l-am pus în fața argumentelor aduse de Hasdeu, prin cunoscuta sa teorie despre „circulația cuvintelor” și l-am supus unui test, testul lui Hasdeu: i-am cerut să imagineze un text, măcar o propoziție din care să lipsească elementele moștenite din latină! Hasdeu, după cum se știe, a ales la întâmplare un text, o doină, și a constatat că toate cuvintele și morfemele din text erau moștenite din latină! Dl Vinereanu nu a putut să spună măcar o propoziție alcătuită numai din elemente dacice, dar asta nu a contat! Nu contează pentru dînsul nici faptul că peste 90% din cuvintele care alcătuiesc poemul Luceafărul sunt moștenite din latină… (Calcul făcut de Alexandru Rosetti, dacă nu mă înșel!)

5. O altă greșeală capitală a domnului Vinereanu este că nu acordă nicio importanță structurii gramaticale, morfologiei mai ales! Când majoritatea morfemelor gramaticale din limba română provin din latină, ceea ce concordă cu faptul că majoritatea cuvintelor din FPL provin tot din latină, a evita cu orice preț concluzia că limba română este o limbă romanică devine un gest, o atitudine pe care nu o pot înțelege! Sunt chiar stupefiat că dl Vinereanu persistă în această postură, de contestatar al latinității! A avut dreptate să propună o nouă cale de abordare a substratului dacic, dar nu a înțeles limitele metodei propuse. A crezut că descoperă panaceul problemelor nerezolvate din lingvistica românească. Iluzie care îi pândește pe mulți inovatori! Și mai ales pe auto-didacți!

6. Dar greșeala cea mai mare constă în folosirea incorectă a cuvîntului romanizare. O greșeală pe care o fac toți „daciștii” de azi. Daciști de azi pe mâine, îmi vine să zic! Și anume: nu este corect să spunem că „dacii s-au romanizat”! Revin și mai spun o dată: sub multe aspecte, romanii veniți în Dacia s-au dacizat ei. Sub aspectul lingvistic, al graiului, dacii s-au romanizat! În rest însă, în multe alte privințe, mai degrabă putem vorbi de o dacizare a romanilor!

A nu se uita asta: dacizarea romanilor!

ION COJA

Post scriptum. Și totuși se poate face o propoziție, o frază chiar apelând numai la cuvinte din substratul dacic. Ba mai mult: fraza la care mă gândesc se află deja în circulație, e cunoscută de toată lumea, fiecare dintre noi a rostit-o de nenumărate ori și n-am tresărit că vorbim traco-geto-dăcește! Ea, dumneaei, fraza cu pricina, sună așa: ori laie, ori bălaie!

E foarte probabil ca această secvență sonoră s-o fi rostit și Decebal, și Burebista, și Deceneu! Poate chiar și însuși marele Zamolxe!…

Cu alte cuvinte, îi dau dreptate dlui Vinereanu care ne-a demonstrat că toate cele trei cuvinte vin din bătrânii cei mai bătrâni! Și cei mai scumpi sufletului nostru de români: dacii!