—-Subject: Fwd: Fw: Ştiri cenzurate – Militare….
———- Mesaj redirecţionat ———-

Informaţii geostrategice şi politico militare concentrate într-un grupaj de articole mai mult sau mai puţin documentate… dar interesante ca lectură…

Consultă şi:

Ştirile despre situaţia din Afganistan sunt manipulate de televiziunile franceze prin intermediul traducerilor
de George Preda Ştirile despre situaţia din Orientul Mijlociu au fost şi sunt intens manipulate. Deja există numeroase exemple în acest sens. Cea mai la îndemână metodă rămâne însă de departe, realizarea de traduceri denaturate a unor declaraţii în limba arabă, pe care puţini occidentali…

Fostul preşedinte al Cubei, Fidel Castro: Al Qaeda este o invenţie a administraţiei Bush
de George Preda   „Al Qaeda este o invenţie a administraţiei Bush, ca să îşi pună în aplicare planul. Această grupare teroristă s-a născut de fapt din pântecele Imperiului” ,  a afirmat fostul preşedinte al Cubei, Fidel Castro într-un interviu dat publicităţii pe 23 noiembrie. Castro…

Fonduri de miliarde de dolari fraudate în Irak
de George Preda Timp de aproape un an, Federal Reserve a pompat 12 miliarde de dolari în Irak. Din aceştia, 20 de milioane de dolari proveneau din active irakiene, blocate în băncile americane încă din perioada războiului din Golf din 1990. Alte câteva miliarde de dolari proveneau din…

În istoria SUA au mai existat tentative de a încălca dreptul fundamental la apărare în caz de arestare abuzivă
de Mihai Vasilescu Un document declasificat în 2007 arată că J. Edgar Hoover, director al Biroului Federal de Investigaţii american (FBI) din 1924 până în 1972, pregătise în contextul războiului din Coreea un plan de detenţie în masă. Acesta era foarte asemănător cu Legea Comisiilor Militare…

Tinerii irakieni sunt arestaţi abuziv şi antrenaţi de forţele americane pentru a acţiona ca terorişti Al-Qaeda
Aceştia sunt îndoctrinaţi cu idei extremiste în închisori, chiar de paznicii lor Scopul acestor practici e de a avea pretexte pentru a continua lupta împotriva „terorismului”   de George Preda   

SUA a bombardat intenţionat ambasada chineză din Belgrad
de George Preda   Aviaţia americană a bombardat, la ordinul CIA şi fără aprobarea NATO, sediul ambasadei chineze din Belgrad. Ziarele „London Observer” şi „Copenhagen’s Politiken” au fost singurele care au publicat ştirea. Con

Militari specializaţi în operaţiuni psihologice au lucrat în CNN
de Mihai Vasilescu   Timp de aproape un an, începând cu iunie 1999, militari specializaţi în operaţiuni psihologice au lucrat în cadrul CNN, cel mai mare şi mai vizionat canal de ştiri din lume. Aceştia au avut rolul de a manipula ştirile despre războiul din Kosovo. …

Falsul complot islamist din 10 august 2006, o fumigenă pentru a acoperi sângerosul război din Liban
de Mihai Vasilescu Pe 10 august 2006, descoperirea unui aşa-zis complot terorist la Londra a declanşat panica în toate aeroporturile. Panica a fost însă urmată de perplexitate. Cei arestaţi drept terorişti erau de fapt nişte tineri fără pregătire militară, care nu deţineau substanţe…

Peste 7 milioane de morţi în Congo, pentru profitul corporaţiilor de telefonie mobilă
de George Preda Resursele naturale din Congo (Zair) sunt extrem de valoroase. Este vorba de diamante, aur, cupru, dar mai ales niobiu, cobalt şi coltan – materiale necesare în in

Armatele secrete ale NATO
de Adina Şuteu, Eduard Negruhttp://www.summitnato.ro/blog/   În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este…

Paşi siguri către domnia legii marţiale
de Mihai Vasilescu Legea Apărării Naţionale a SUA, făcută publică în 2007 a fost semnată de fapt în mare secret de Bush în octombrie 2006. Noua lege îi permite preşedintelui SUA să utilizeze armata fără consimţământul autorităţilor locale pentru a suprima orice…

Oficialii americani nu pot fi judecaţi pentru crime de război
de George Preda   Congresul SUA a votat în octombrie 2007 Legea comisiilor militare. Textul legii, aşa cum a fost aprobat şi a intrat în vigoare, conţine un amendament care nu exista în proiectul ini

Trupele de menţinere a păcii în Haiti au masacrat populaţia civilă
de George Preda În mod repetat, trupele Naţiunilor Unite au atacat şi măcelărit civili în Haiti, atribuind în mod oficial aceste crime „anarhiştilor” sau oponenţilor regimului de dictatură militară. Femei, copii şi bătrâni au fost ucişi de trupele ONU, care apoi au blocat…

Controlul militar american asupra resurselor naturale din Africa
de George Preda   În februarie 2007, Casa Albă a anunţat constituirea unui nou centru de comandă al Pentagonului în Africa, numit US African Command (AFRICOM). Acesta ar trebui să îşi înceapă activi

Blackwater, cea mai mare armată de mercenari din lume
de George Preda Revista independentă „Democracy Now” a publicat un articol incendiar despre armatele de mercenari din Irak şi despre ce se află în spatele firmei private de securitate Blackwater. Această companie este o piesă cheie în Proiectul pentru Noul

Nu există nicio dovadă care să certifice implicarea lui Ossama Bin Laden în atentatele din 11 septembrie 2001
de George Preda La şase ani şi jumătate după atentatele criminale de la World Trade Center, nu există nicio probă solidă care să ateste implicarea lui Ossama Bin Laden în aceste evenimente. Între timp, SUA a invadat şi a devastat Afganistanul sub

Războiul Pentagonului împotriva Internetului
de Mihai Vasilescu Într-un document oficial, intitulat „Harta Operaţiunilor informaţionale” (Information Operations Roadmap – IOR), Pentagonul îşi prezintă strategia de luptă împotriva… Internetului, pe care îl tratează explicit ca fiind „echivalentul unui…

Blackwater este condus de Cavalerii de Malta 
de Mihai Vasilescu Se ştie deja că Blackwater Worldwide, cea mai mare armată privată din lume, are legături directe cu CIA şi este partenerul din umbră al administraţiei americane, având uriaşe profituri de pe urma războiului din Irak. Mai puţin cunoscute sunt însă strânsele…

Cinci zile de simulare a instaurării legii marţiale în SUA
de George Preda   Guvernul american a realizat în octombrie 2007 un exerciţiu militar de mare amploare, care a simulat aplicarea legii marţiale. Desfăşurat între 15-20 octombrie sub numele „Vigilant Shield 08” exerciţiul se bazează pe scenariul unui

Numărul de irakieni morţi în urma ocupaţiei americane rivalizează cu cele mai mari genocide din ultimul secol
de George Preda Minciunile propagate de mass-media corporatistă în ceea ce priveşte situaţia din Irak par că şi-au atins scopul. Într-un sondaj realizat de Associated Press în februarie 2007, americanii sunt întrebaţi câte persoane au murit în Irak. Majoritatea răspund că este vorba de…

NATO propune crearea unei armate mondiale unice pentru a apăra stilul de viaţă occidental
de George Preda  Cinci generali au propus la începutul lui 2008 un plan de acţiune, menit să pregătească NATO pentru a „face faţă provocărilor unei lumi tot mai brutale”. Acest document a fost prezentat Pentagonului în ianuarie 2008 şi discutat apoi la summitul NATO organizat la…

CIA implicată în comerţul cu echipament nuclear
Autorităţile elveţiene au fost nevoite să muşamalizeze detaliile unui caz de trafic cu echipament nuclear, pentru a nu-şi strica relaţiile diplomatice cu SUA de Mihai Vasilescu La începutul lui 2004, mass-media anunţa capturarea în Malaesia a omul

Situri arheologice din vechiul Babilon distruse de prezenţa armatei americane în Irak 
de George Preda Arheologi irakieni şi experţi de la British Museum estimează că instalarea în 2003 a unei baze militare şi a unui helioport, în imediata vecinătate a palatului lui Nabucodonosor, a generat pierderi ireparabile în siturile arheologice din zonă.   Din momentul

Un acord secret de colaborare între NATO şi ONU încalcă prevederile Cartei Naţiunilor Unite
de Mihai Vasilescu Pe 23 septembrie 2008, Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon şi Secretarul General al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, au semnat un acord de cooperare. Ştirea a fost trecută cu vederea de presa corporatistă. Ziarul Financial Times Deutschland a semnalat pe 26 septembrie…

În timpul războiului din Kuweit armata americană a utilizat dispozitive de mind control
de George Preda   Încă din anii ‘70 dr. Oliver Lowery a dezvoltat o tehnologie psihotronică, cunoscută sub numele de Silent Sound Spread Spectrum (SSSS). Considerată strict secretă de Pentagon până în anii ‘90 şi cunoscută în jargonul militar drept „Squad”, ace

Academii de antrenare a forţelor de ordine publică sau şcoli unde se predau tehnici de tortură? 
de George Preda În 2005, ajutorul financiar acordat de SUA Americii latine pentru scopuri militare a crescut de 34 de ori faţă de cel din anul 2000. Printr-o importantă schimbare în strategia americană, antrenamentele secrete pentru personalul din armata şi poliţia ţărilor din America latină…

Craig Murray, fost ambasador: complotul terorist dejucat în 2006 în Marea Britanie este o înscenare
de George Preda În 2006, presa corporatistă a semănat panica în întrega lume, scriind despre dejucarea unui iminent complot terorist în Marea Britanie. Acesta ar fi vizat detonarea de explozibili lichizi la bordul mai multor avioane care efectuau curse între Marea Britanie, SUA şi Canada….

FMI şi Banca Mondială au pregătit terenul pentru războiul din Iugoslavia 
de Mihai Vasilescu Presa corporatistă a scris mult despre tensiunile interetnice care au dus la declanşarea războiului din Iugoslavia, însă a trecut sub tăcere modul în care FMI şi Banca Mondială au contribuit la creşterea tensiunilor în rândul populaţiei. D

Televiziunea rusă a difuzat un documentar care dezvăluie adevărul despre 11 septembrie 2001
de George Preda În data de 12 septembrie 2008, televiziunea rusă a marcat împlinirea a şapte ani de la prăbuşirea Turnurilor gemene, printr-o emisiune care a pus în discuţie explicaţiile oficiale despre tragicul eveniment. În cadrul acesteia, a fost difuzat în premieră filmul documentar Zero,…

Microcipuri intracraniene pentru soldaţii americani
de George Preda În 2007 Departamentul Apărării din SUA a alocat 1,6 milioane de dolari pentru implantarea de microcipuri intracraniene soldaţilor americani. Cipurile sunt fabricate de C3B, Centrul pentru bioelectronică, biosenzori şi biocipuri din cadrul Universităţii Clemson şi permit…

Mărturiile soldaţilor care se întorc din Irak şi Afganistan infirmă versiunea oficialităţilor
de George Preda Soldaţii americani care se întorc acasă din războaiele din Irak şi Afganistan au început să povestească despre atrocităţile la care au fost martori sau pe care ei înşişi le-au comis. Întorşi în SUA, ei sunt şocaţi de prăpastia care există între modul în care sunt prezentate…

În 2000, trupele NATO au preluat controlul asupra unui uriaş complex minier din Kosovo, conform planului Soros
de Mihai Vasilescu În nordul regiunii Kosovo, aproape de oraşul Mitrovica, se afla un vast sit industrial, complexul minier de la Trepca, unde lucrau 20.000 de muncitori. Din cele 40 de mine de cărbune, zinc, plumb, metale neferoase, aur şi argint se realizau extracţii şi prelucrări care…

Un reporter de la ziarul Times a descoperit că trupele NATO finanţează talibanii
de Mihai Vasilescu Talibanii sunt membrii unei grupări fundamentaliste din Afganistan şi Pakistan. Între 1996 şi 2001 au guvernat Afganistanul, dar după 11 septembrie 2001, au fost acuzaţi de terorism şi îndepărtaţi de la putere prin intervenţia armatei americane şi a trupelor NATO. După…

Serviciile secrete manipulează opinia publică, creând grupări teroriste pe întreaga planetă
Şcoala Americilor, un centru militar de instrucţie din SUA, a format liderii Escadroanelor Morţii  şi câţiva dintre cei mai sângeroşi dictatori din America Latină de Mihai Vasilescu În spatele acţiunilor multora dintre grupările teroriste nu este greu să…

Adevărul cu privire la masacrele din Rwanda
Despre felul în care interesele geopolitice şi economice însângerează un întreg continent Cauzele războaielor, foametei şi sărăciei care devastează Africa sunt în marea lor parte necunoscute marelui public. În realitate, sursa tuturor acestor calamităţi o…

Adevărul despre războiul din Cecenia şi atentatele de la Moscova
fragment din  „Corupţia marilor puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială”, de Miguel Pedrero După căderea URSS, multe republici care aparţineau înainte colosului sovietic s-au unit în aşa-numita Federaţie Rusă. Cea mai importantă dintre ele, Rusia, intenţiona să…

Armata iraniană a raportat doborârea unui obiect zburător neidentificat (OZN)
de George Preda Luni, 21 septembrie, televiziunea iraniană a prezentat o ştire stranie, conform căreia trupele defensive ale Iranului au deschis focul asupra unor “obiecte zburătoare strălucitoare, neidentificate” care survolau Golful Persic. Comunicatul oficial al

Corporaţiile private profită de pe urma ocupării Palestinei
de George Preda Împreună cu diverse interese politice, religioase şi Naţionale, ocupaţia israeliană  a West Bank, fâşiei Gaza şi Platoul Golan este alimentată şi susţinută de către interesele corporatiste. Companiile israleliene şi corporaţiile multinaţionale conduc afacerile…

Armament din SUA folosit pentru crime de război în Gaza
de Mihai Vasilescu Organizaţii umanitare din întreaga lume au protestat împotriva  modului în care, încălcând legile războiului şi drepturile omului, Israelul a utilizat obuze cu fosfor alb produse în SUA în timpul campaniei militare din decembrie 2008 – ianuarie 2009.

Omenirea în faţa unui nou război mondial?
de Alexandra Popa  Un nou război între Iran, susţinut de o parte a ţărilor arabe şi Israel, care ar putea izbucni chiar în această toamnă, pare a fi inevitabil. Acesta opinie, susţinută de o mare parte a analiştilor militari ai planetei este întărită de decla

Un avion militar filmat în timp ce împrăştia dârele morţii
Un avion militar cisternă de tip KC-10 a fost filmat de la bordul unui alt aparat de zbor, în timp ce realiza o operaţiune clandestină la mare altitudine. Imaginile video arată cum acest avion împrăştie „dârele morţii” deasupra Canadei. Clipul a fost postat pe…

SUA a pierdut controlul asupra 50 de rachete balistice intercontinentale
SUA a trecut prin una dintre cele mai mari scăpări de siguranţă naţională din istoria sa. Pe 25 octombrie 2010, aviaţia americană a pierdut pentru aproximativ o oră contactul cu 50 de rachete balistice intercontinentale care se află în Wyoming. Sistemele care controlează aceste…

Numărul soldaților americani care s-au sinucis depășește numărul celor care au murit pe câmpul de luptă
Atât în 2009, cât și în 2010, numărul soldaților americani care s-au sinucis (468) depășește numărul celor care au murit în luptă (462). „Dacă cunoașteți un singur lucru care îi determină pe acești oameni să se sinucidă, vă rugăm să ne …..








GeoStroe

0722972522, tel/fax:0214138434, geostroe@gmail.com
Fundația Academia DacoRomână ”TDC” – FADRTDC
Partidul României Europene – P.R.E.
SC.Tempus DacoRomânia ComTerra SRL – Editura DacoRomână ”TDC”
www.tempusdacoromania.ro
www.academiadacoromana.ro
www.partidulromanieieuropene.ro