MIŞCAREA LEGIONARĂ A FOST SINGURA FORŢĂ POLITICĂ DIN ISTORIA ROMÂNIEI CARE A URMĂRIT DEMOCRAŢIA AUTENTICĂ, ALEGERILE PE CĂI CINSTITE CU SCOPUL CA VOINŢA POPORULUI SĂ FIE AUTENTIC REPREZENTATĂ ÎN CONDUCEREA STATULUI ŞI ÎN SCOPUL INTERESELOR NEAMULUI ROMÂNESC.
Voi face o descriere a unor aspecte de realitate în scopul exclusiv al demonstrării cu fapte reale, prezente şi istorice a afirmaţiei din enunţul de mai sus. Sunt un adversar ferm al inventarierii problemelor, aşadar descrierea unora aici are strict rolul de facilita înţelegerea fenomenului.
Nu este nici un fel de democraţie în prezent aşa cum nici nu a fost vreodată în toată istoria de peste 170 de ani a “democraţiei parlamentare” în România.
Întrucât înţelegerea eronată a noţiunilor face comunicarea nefuncţională, întâi să facem ordine în nişte noţiuni. În descrierea, analiza şi concluziile asupra fenomenelor supuse discuţiei, sunt utilizate noţiuni/denumiri pentru anume entităţi naturale precum şi anume entităţi juridice, le vom lua separat.
Să observăm că entităţile denumite ŢARA STRĂMOŞEASCA, TERITORIUL STRĂMOŞESC, ETNIE, NEAM, POPOR, toate numite în prezent ca fiind ROMÂNEŞTI sunt ENTITĂŢI NATURALE caracterizate de faptul că sunt reale, concrete şi în consecinţă sunt stabile, provin din trecutul foarte foarte vechi, deţin drepturi istorice de apartenenţă şi dependenţa directă şi reciprocă, nemijlocită şi continuă pe termen extrem de lung în trecutul istoric. Aceste entităţi sunt eterne până la eventuala dispariţie fizică a apărătorilor lor activi care sunt membri cei mai capabili ai neamului cu consecinţa dispariţiei prin hibridare a celor rămaşi. Entităţile naturale au caracteristici unice, specifice locului şi mai ales unice neamului, neamul nostru conturându-şi unicitatea şi ca rezultat al lungimii excepţional de mare vieţii statornice pe teritoriul strămoşesc precum şi integrarea biologică şi funcţională cu acesta. Entităţile naturale există şi au o formă şi curs istoric independent de voinţa individuală sau colectivă a oricăror oameni, cu excepţia celor ce urmăresc distrugerea fizică.
Să observăm că entităţile denumite: STAT ROMÂN cu subsistemele sale juridice, parlamentare şi executive, CETĂŢENIE ROMÂNEASCĂ, TERITORIU NAŢIONAL ROMÂNESC, NAŢIONALITATE ROMANESCĂ, sunt ENTITĂŢI JURIDICE, ARTIFICIALE, FABRICATE DE MINTEA UMANĂ, care spre deosebire şi opoziţie faţă ce cele naturale, sunt relative faţă de existenţa şi influenţa unei mari diversităţi de factori individuali, ce ţin exclusiv de variabile umane raportat la instrumentele funcţionale în stat, sunt entităţi foarte volatile întrucât pot să fie aduse în fiinţa sau anulate într-un instant în mod convenţional, schimbările fiind rezultatul deciziei formale a celor ce conduc în fapt instrumentele de funcţionare a societăţii în baza unui consimţământ de cel mai multe ori formal, grav influenţat şi viciat al poporului, schimbări care, de cele mai multe ori până în prezent, au fost decise prin aplicarea a diverse combinaţii de violenţă şi perfidie. Entităţile juridice nu sunt definite prin caracteristici unice şi imuabile ci prin convenţii, numite “legi”, “reguli”, “regulamente”, “ordine”. Convenţiile sunt stabilite formal de către persoane care pretind a avea calitatea de reprezentant al voinţei poporului român, reprezentare care vom vedea mai jos că este obţinută prin înşelăciune, acordul de reprezentare prin acordarea de mandat este fie simulat, fie obţinut prin înşelăciune, fals în declaraţii, utilizând o falsă credibilitate obţinută prin manipulare psihologică, toate procedeele având ca numitor comun inducerea în eroare a poporului. În fapt, pretinşii mandatari ai voinţei poporului reprezintă nişte străini care au conceput, au implementat si dirijeaza tiranic statul asa zis roman, convenţiile sunt în fapt stabilite de străini, servesc intereselor străinilor şi sunt doar puse în aplicare local de pretinşii reprezentanţi. Entităţile juridice sunt înfiinţate şi desfiinţate după cum stabilesc convenţional, adică formal, străinii prin grupul de persoane care şi ele sunt convenţional selectate prin alegere exclusiv din grupul de persoane subordonate obedient străinilor, accesul oricărei alte persoane în sistemul electoral fiind cu desăvârşire exclus de fapt, desigur prin convenţiile/legile stabilite de străini. Entităţile juridice/artificiale au există şi au o formă şi curs istoric cu totul dependente de voinţa individuală sau colectivă a vreunui grup de oameni.
Acum 170 de ani am fost manipulaţi în a accepta o gigantică escrocherie sub forma unui mecanism politico-electoral sub promisiunea că acesta va asigura că cei ce decid în funcţiile de conducere din stat vor fi cenzuraţi periodic de popor prin alegeri, fapt ce nu s-a petrecut niciodată până în ziua de azi.
În realitate, sistemul convenţional/formal a fost conceput de nişte străini pentru folosul lor final, apoi au păcălit nişte patrioţi (un fenomen frecvent până în prezent, totuşi să constatăm că nu este vina patrioţilor că au fost şi încă sunt păcăliţi, acesta este un fapt firesc dar nu este inevitabil), să pună în aplicare concepţia străinilor, chipurile în beneficiul poporului român. Deşi au văzut că este imposibil ca aceeaşi idee să le treacă prin cap patrioţilor din zeci de state simultan, totuşi nu au bănuit că această idee a emanat de la un centru de influenţă bine ascuns având scopuri exclusiv interesul respectivului grup.
Pe această cale s-a instituit în România un sistem tiranic în care puterea este privată şi centralizată în mâinile unor străini necunoscuţi românilor, hotărârile străinilor care decid sunt puse în practică de nişte indivizi locali, români sau nu dar cu nume româneşti, instrumente docile şi supuse cu totul decidenţilor. Sistemul organizat de nişte străini în beneficiul lor exclusiv nu conţine nici o prevedere sau vreo consideraţie pentru consecinţele asupra neamului românesc. Imaginea sistemului este prezentată in fals la fiecare moment avand caracteristici opuse a ceea ce este efectiv, respectiv, este prezentata propagandistic drept un sistem echitabil în care puterea este publică, cei aleşi chiar iau decizii după gândirea proprie, este un sistem conceput şi organizat de români în beneficiul românilor etc. Se observa in taote formele de stat de pana acum o gigantică discrepanţă între realitatea practică şi aparenţa propagandistică.
Când discrepanţele între consecinţele acţiunii sistemului şi ce se pretinde că ar fi sunt stridente şi deranjante pentru popor, propaganda străinilor se mobilizează să arate că responsabilitatea este a celor aleşi, bieţii de ei fiind doar complici obedienţi nicidecum decidenţi. Ca măsură de restabilire a stării de inacţiune a poporului, se reorganizează grupul de obedienţi pentru păcălirea poporului la proximele următoare alegeri. În realitate slugile străinilor au ca obligaţie să participe la jocul electoral şi să preia oprobriul public, nemulţumirea poporului, precum un paratrăsnet cu rol de a proteja adevăraţii proprietari ai sistemului. Să recapitulez pe scurt? Iată: sistemul decizional în România se pretinde a fi românesc şi public la dispoziţia poporului dar totul este invers: sistemul este proprietatea privată a unor străini şi nu are nici o legătură cu neamul românesc, poporul român este doar înrolat să susţină şi să producă rezultate economice pentru străini.
Cei care au organizat şi derulează acest sistem în continuare menţin în funcţiune un mecanism prin care CEI CE SUNT ALEŞI NU DECID (conduc din funcţiile în stat precum şoferul un autobuz: nu decide traseul, opririle şi cine este pasager), DOAR REPREZINTĂ PE CEI CE DECID CARE NU SUNT CUNOSCUŢI DE POPOR ŞI NU SUNT SUPUŞI CENZURII ELECTORATULUI.
În concluzie, de 170 de ani nu este nici o democraţie în România cu consecinţa că nu putem avea vreo aşteptare de la acest sistem să fie de folos în vreun fel neamului românesc. Sistemul nu a lucrat în folosul neamului românesc în aceşti 170 de ani niciodată in mod integral, însă în 3 perioade scurte, a lucrat cu parţial folos ca urmare a acţiunii unor patrioţi ajunşi în funcţii de conducere în stat (prin metode ce pot constitui obiect al unui alt comentariu, conducătorii menţionaţi considerându-se mai vicleni decât străinii, s-a dovedit ca in mod cu totul eronat), beneficiile perioadelor fiind repede anulate de organizatorii sistemului. Cele trei perioade au fost: pe vremea lui Ionel IC Brătianu, asasinat în 1927, pe vremea lui Ion Antonescu, asasinat în 1946 şi ultima parte a conducerii de către Ghe. Ghe. – Dej asasinat în 1965 continuata cu Nicolae Ceauşescu, asasinat în 1989. La vremea lor, toţi au fost susţinuţi de alţi patrioţi mai puţin cunoscuţi. Toţi au fost victime a necunoaşterii adversarilor.
În condiţiile în care prezentul sistem a fost organizat de nişte străini strict în folosul lor, este nefuncţional să avem aşteptări ca această să servească nevoile neamului românesc, altfel spus este o poziţie nerealistă să ne mirăm că poporul român suferă sub jugul străin şi orice văicăreală, bocete şi plânsete privind situaia de fapt si acetele criminale ale strainilor cu mana slugilor lor locale doar duc subiectul în derizoriu în loc de a îl duce spre o rezolvare.
Mişcare Legionară a luat sistemul foarte mult în serios şi a fost prima şi singura forţă care a urmărit implementaea unui real sistem democratic autentic în folosul neamului românesc.
Conducătorii Mişcării Legioanare au stabilit că Mişcarea nu va accepta să ajungă la putere în stat decât prin susţinerea constientă şi nealterată de către popor refuzand orice un alt mijloc de a ajunge la conducera statului. O astfel de atitudine autentic democratică nu a mai avut nici o organizaţie civilă sau obştească înainte sau după în întreaga noastră istorie de “democraţie parlamentară” de peste 170 de ani.
La alegerile din 1937 Mişcarea Legionară a obţinut 15,50% din adeziunile poporului FĂRĂ NICI O MANIPULARE MEDIATICĂ, FĂRĂ NICI O CUMPĂRARE DE VOTURI SAU, DOAMNE FEREŞTE, AMENINŢARE, A FOST PRIMUL EXERCIŢIU DE DEMOCRAŢIE PURĂ, NEALTERATĂ DE INFLUENŢE OCULTE ÎN FAVOAREA MIŞCĂRII LEGIONARE, dimpotrivă, din partea sistemului tiranic au fost numeroase influenţe oculte împotriva participării Mişcării Legionare la vot si cine ştie cu cat ar fi fost rezultatul mai mare dacă electoratul nu ar fi fost manipulat împotriva Mişcării Legionare.
Deşi Mişcarea Legionară avea doar 10 ani de fiinţare, deşi sistemul tiranic organizase asasinarea a zeci de legionari, încarcerarea de zeci de mii de legionari, deşi ducea o acerbă propaganda anti-legionara, Mişcare Legionară atinsese peste 1 milion de membri şi suporteri, până acolo încât nu exista nici o familie în România care să nu fi avut un legionar sau un suporter al mişcării.
Pentru Tirania Străină devenise limpede că la alegerile din 1941, Mişcarea Legionară ar fi obţinut o absolută majoritate parlamentară pe căi cinstite, adică autentic democratice şi ar fi instituit primul sistem democratic autentic din lume. Acest lucru era de neacceptat de către Tirania Străină care se strecurase şi conducerea din umbră în mod dictatorial România de peste 90 de ani. Se prevedea că România şi neamul romanesc, talentat şi capabil le-ar fi scăpat din mână, fapt intolerabil pentru ei. Pentru a distruge câştigul electoral obţinut de Mişcarea Legionară în 1937, la 10 februarie 1938, Tirania Străină a desfiinţat întreg sistemul de “democraţie parlamentară” cu accesoriul numit “sistemul electoral” după care imediat a purces la asasinarea întregii conduceri legionare începând cu C.Z.Codreanu, la 30 nov. 1038, cei 252 de conducători regionali la 22 sept. 1939 şi încarcerarea a zeci de mii de legionari în puşcării până la eliberarea supravieţuitorilor de către Ghe. Ghe. Dej în 1964.
Se constată că Mişcarea Legionară a fost practic singura forţă politică care urmărea aplicarea unui sistem democratic cinstit în folosul neamului românesc.
Opinia mea este că aplicarea unui sistem democratic cinstit aşa cum a încercat Mişcarea Legionară, a reprezentat şi în continuare reprezintă cel mai mare pericol pentru falsa democraţie parlamentară ce constituie mecanismul de control al străinilor asupra al statului în prezent.
Mişcarea legionară urmărea instituirea caracteristicilor native ale neamului românesc în sistemul democratic parlamentar, respectiv cinstea şi stabilitatea, exactitatea şi iubirea de oameni, eficientă şi veneraţie pentru comunitate şi strămoşi, devotament integral pentru viitor. Aceste valori sunt contrare funcţionării sistemului de falsă democraţie parlamentară în folosul străinilor, sistem ce prosperă exclusiv în mediu alterat in care valorile sistemului sunt exact opusul valorilor romanesti.
Aşadar este firesc ca străinii şi slujitorii lor obedienţi să fi luptat cu toată energia împotriva Mişcării Legionare precum şi pentru eliminarea oricărei posibilităţi ca valorile pentru care Mişcare Legionară a luptat şi membrii ei s-au sacrificat să nu revină sub nici o formă, neamul românesc să fie împiedicat să îşi impună propriile valori. Starinii implica avste resurse pentru a impiedica dirijarea puterii statului către interesul neamului românesc ceea i-ar priva de toate beneficiile ce le pot extrage din neamul şi ţara noastră.
În consecinţă, PROPAGANDA LEGIONARĂ ESTE PROPAGANDĂ PENTRU AUTENTICĂ DEMOCRAŢIEI iar cine este împotriva, este împotriva aplicării democraţiei cinstite, autentice în care poporul român să dirijeze forţa statului în interesul neamului românesc.
Să nu ne mirăm de complexitatea metodelor străinilor întrucât ce s-au apucat ei acum peste 200 de ani să facă aici la noi acasă nu este o treabă uşoară şi simplă: să implementeze o structură statală în ţara altui neam, să dirijeze statul în interesul străinului pentru ajunge să preia teritoriul şi să subjuge neamul în timp ce anihilează tentativă după tentativa a neamului invadat de a opri procesul de preluare a averii biologice, tradiţionale şi materiale a neamului invadat.
Nefiind o treabă simplă, nici reacţia adecvată nu poate fi simplă, rapidă şi uşoară.
Neamul românesc este un neam supravieţuitor care a câştigat toate confruntările în istorie, chiar daca a pierdut multe bătălii, războaiele le-a câştigat întotdeauna chiar dacă au durat sau a avut de răbdat sute de ani. De 200 de ani suferă cea mai sângeroasă şi mai perfidă formă de invazie dar, iată că dintre neamurile atacate, noi am avut cea mai activă reacţie şi rezistenţă efectivă. Avem toate motivele să avem încredere că neamul va găsi soluţiile şi pentru situaţia prezentă aşa cum le-a găsit în toate situaţiile în trecut
Adrian Grigoriu
NR Dl Adrian Grigoriu a știut puține lucruri despre legionari, iar și acelea erau niște minciuni. Când, în urmă cu câțiva ani, a dat despre adevăr, n-a pregetat „să sape” și să afle mai mult. O cale pe care vor merge tot mai mulți români! Doamne, ajută!
@Adrian Grigoriu
Felicitari! Nu atat pentru articol cat pentru transformarile launtrice cari au atins cele mai inalte cote. Daca veti reusi sa mai apucati de mana cateva persoane si sa le trageti in sus pe aceleasi cote, neamul romanesc va avea o sansa. Sansa de care dusmanii neamului, trepadusii si prostanacii cari mereu se afla in treaba, se ingrozesc. Pe unii dintre acestia ii vedem cum reactioneaza cand dau de lumina si de adevar…..
@calin casper
Ai dreptate! Tara asta duce lipsa de oameni. Metoda legionara este educatia; formarea omului. Politicul vine dupa.
@Dacul dd
Motto (legionar): „Atat timp cat va exista in lume un singur legionar constient de misiunea lui, Miscarea Legionara va fi vie, active si de neinvins”
[…] Voi ce știți despre legionari? Doar manipularea presei mafioților? Să mai citim și altceva: O voce din public în apărarea legionarilor – MIŞCAREA LEGIONARĂ A FOST SINGURA FORŢĂ POLITICĂ DIN ISTORIA ROMÂNIEI CARE A URMĂRIT […]
articol foarte bine documentat si bine scris. in sfarsit tot mai multi romani inteleg doctrina legionara felicitari autorului, D-l Adrian Grigoriu, dar si D-lui Profesor Coja ca l-a publicat. in schimb nu sant de aocrd ca nu se mai poate face nimic. cineva il citeaza pe Corneliu Codreanu care a spus intr-adevar ca Tara nu duce lipsa de programe politice ci de caractere. cred ca Corneliu Codreanu se referea la cei din conducere. astfel se explica faptul Miscarea Legionara a reusit sa adune peste un milion de membri sau adepti in cca 14 ani. santem si acum in aceeasi situatie. cei care ne conduc nu ne reprezinta, dar sant convins ca si azi sant peste un million de romani gata sa faca ceva pentru Tara.
Foarte corect! Văd în jur o mulțime de oameni minunați! Nu numai pe blog, ci și în tramvai sau la piață!
De foarte multe ori, subconstientul ne joaca renghiuri dandu-ne de gol si spunand celor din jur cine suntem cu adevarat. Este cazul si acestui individ, care semneaza „cineva”, prin asta de fapt definindu-se ca fiind un egocentric si asta il arunca in categoria psihopatilor. Nici ca se putea altfel, el fiind jidan. Nu vreau sa o lungesc, vreau insa sa-i atrag atentia ca nici un roman inca nu s-a implicat in treburile knesetului lor sau in treburile asa zisului stat jidanesc, pe cand ei, jidanii au lovit natia romana din greu. Doar un exemplu:
„Terorism evreiesc în România
În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează
faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate.
Ana Rabinsohn organizează, împreuna cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920),
ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean.
GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia. După
reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde
întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare,de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS(alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însa un
agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără
limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase. Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă. Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de
mult, în calitate de „dictator delegat” (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi,
Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).”
Doar atat. Sa nu credeti cumva, ca veti scapa nepedepsiti. Un Dumnezeu, musai ca lucreaza si pentru noi romanii undeva.
Democrația a existat numai în antichitate și a însemnat puterea demosului, care era totalitatea bărbaților liberi din orașul-stat, câteva mii, cca. 10% din populație. Acești bărbați liberi se ocupau în principal cu războiul, religia, arta și pălăvrăgeala, n-aveau timp de muncă și de eforturi constructive. Demosul numea la rândul lui o seamă de instituții cu membri unii de drept, unii aleși, alții trași la sorți, instituții care se schimbau des atunci când își dovedeau disfuncționalitatea și incompetența. Scena cea mai grăitoare despre penibilul absolut al democrației este ostracizarea lui Aristide: e rugat de un cetățean analfabet să-i scrie numele, care nu-l cunoaște și este în completă necunoștință de cauză. În esență, Atena a ajuns mare după reformele lui Solon, tirania lui Pisistrate și Hipias, și regimurile militare care au urmat, facilitând rezistența statelor grecești contra invaziei persane; Atena a căzut în mocirlă după epoca de destrăbălare democratică a lui Pericle(un personaj gen Carol II, slab, condus de femei), a ajuns să aibă la conducere monștri ca Alcibiade, jucător la 3 capete.
De atunci n-a mai existat niciodată, termenul a reapărut în perioada modernă și a fost însușit de mai toate statele totalitare și criminale, de la Imperiul Britanic la URSS. Nu mai e vorba de democrație ci de democratism, termen aproape necunoscut la noi. Democratismul este doctrina noii conduceri care își substituie originea puterii de la o formă transcendentă(conducătorul-zeu sau conducătorul ”cu voia Divinității”) la una pământească și complet falsă: ”de la popor”. Nici un guvern din cele auto-intitulate ”democratice” nu este expresia națiunii, ci își caută metode de a legitima uzurparea puterii prin procese și instituții ”democratice” în care națiunea să aibă iluzia că deține cel mult parte din putere. Democratismul în conjuncție cu penetrarea societății sănătoase de elemente alogene toxice(în mod special pericolul jidovesc) duce la degradarea și dispariția națiunii. Democratismul și liberalismul(cu toate metastazele sale până la bolșevism/neoliberalism) sunt dușmanele muncii, familiei și patriei, sunt dușmanele în mod esențial ale omenirii.
Acestea sunt opuse de singurele doctrine politice reale: naționalismul și conservatorismul. Singurele revoluții adevărate au fost cele naționale și conservatoare, singurele războaie juste sunt pt. apărarea gliei străbune și a drepturilor ancestrale. De aceea premisa acestui text este fundamental greșită. Legiunea a fost o mișcare naționalistă și conservatoare, ca toate mișcările noastre de la Junimea încoace, care cer ceea ce cereau Avram Iancu, Horea și Mihai Viteazul: Patria mea întregită, Legea străbunilor mei, Tradițiile noastre netulburate. Legiunea a dorit ca neamul românesc să fie cu adevărat liber, Libertatea reală decurgând numai din Dreptate și Adevăr, nu din gargară democratistă și liberală, nu din aiureli gen ”Liberté, Égalité, Fraternité”!
Feedback:
Domnule Adrian Grigoriu, va multumesc cu recunostinta!
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!
Desigur, va multumesc pentru gandurile bune care sunt izvorate din catacterul dvs. de buna credinta mai degraba decat din orice alt motiv.
Insa nu pricep pentru ce imi multumiti cu reunostinta.
Din firescul si macar minimul gest de ati manifesta recunostinta fata de cineva care face ceva bun pentru tine si pentru ceilalti. Macar si pentru efortul dumneavoastra de a alcatui si a scrie acest mesaj lucid intr’o lume parca hipnotizata si adormita. Pentru curajul dumneavoastra de a publica mesajul (sint multi care cunosc macar in buna parte realitatile lumii acestea, dar si din teama nu o fac), asumandu’va riscul de a merge contra curentului noii ordini mondiale.
Multumirile mele nu se rezuma doar pentru acest mesaj, ci si pentru comentariile dumneavoastra pe care le’am apreciat si v’am multumit in sinea mea la momentele respective. Apreciez si umorul dumneavoastra tonic si sanatos. Ma rezum la atat, deocamdata.
Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Este foarte frumos ce ati scris, sunt oarecum surprins. Ceea ce scriu este firesc, aprecierile imi par supraestimate dar desigur, nu pot fi obiectiv in ce priveste ceva ce fac eu. Daca nu as fi considerat ca este ceva util, nu o faceam si al ata se poate limita analiza mea-utilul.
Ocazionala claritate se datoreaza cu siguranta si faptului ca ma sustrag otravirii informationale de mult timp, otravirea efctuata prin mijloacele de comunicare a informatie in mod dinamic, informatii pe care omul nu le poate descifra la ritmul propriu.
Articolul mi se pare de exceptie si este foarte adevarat!
NU cred ca Lacustele Mondiale vor reusi sa ne sclavizeze – asa cum au facut in USA si mai nou in Plaestina – insa ma intreb de ce atita ura!? de ce nu ne lasa in pace si tot stam pe loc de atitia si atitia ani!
De ce romanii nu au deja in contiinta lor macar partial o parte din adevarurile spuse in acest articol? De ce?
Răspunsurile la întrebările dvs. există şi sunt în domeniul realităţii obiective, toate fenomenele şi evenimentele care se disting ca fiind străine de cea ce noi am numi „un curs firesc şi echitabil al vieţii” au cauze obiective unice, adică unice condiţionări inevitabile.
Pentru a fi înţelese necesită ca o mare parte din informaţia pe care probabil deja o aveţi să fie parţial restructurata şi completată ici colo, ceea ce nu se poate realiza aici.
În cazul făptuitorilor atrocităţilor cunoscute, ceea ce noi percepem drept URĂ este doar o manifestare a voluptăţii distrugerii valorilor supreme pe planetă : credinţa şi viaţa. Emoţiile lor puternice negative sunt cauzate de frustrarea născută în principal din eşecul de a elimina credinţa şi valorile spirituale din conştiinţa victimelor.
Răspunsul al ultima întrebare l-a dat Căpitanul în testamentul său politic „Totul se reduce la cunoaşterea inamicului şi, în momentul în care, noi Românii, îl vom cunoaşte, îl vom învinge.”
Căpitanul şi-a dat seama de rădăcina problemei noastre şi ne-a arătat ce să facem, iar dacă nu ar fi fost asasinat, ar fi făcut-o el cu certitudine. El ne arată că trebuie să studiem cu atenţie şi să găsim motivul pentru care nu cunoşteam inamicul la acel moment. Dar nici azi, cu rare excepţii, nu este cunoscut mai bine. Când vom înlătura acest obstacol, vom fi pe calea rezolvării problemelor neamului ce le avem cu străinul invadator. Deasemenea acelaşi mecanism care ne împiedică să cunoaştem inamicul împiedică ca, aşa cum scrieţi ca „măcar parţial o parte din adevărurile spuse în acest articol” să fie cunoscute de români.
Sunt sigur că nu trebuie să vă explic motivul pentru care nu voi face nici o lămurire asupra acestor motive sau obstacole aici. Pe acest site doar ne cunoaştem şi dezbatem dar cu meticulozitate ne vom abţine să discutăm subiectele de cea mai mare importanţă. Aici avem meci amical, antrenamentul nu se face în public. Luaţi legătura cu dl. Profesor.
În Testamentul Politic, Căpitanul ne-a arătat tot ceea ce este de esenţa din ce trebuie să facem. Este cea mai valoroasă moştenire pe care ne-a lăsat-o, a doua ca valoare fiind experienţa şi gândirea organizaţionala, documentele programatice şi cele în care şi-a exprimat valorile sale şi ale Neamului. Cercetarea atentă relevă faptul că el nu a făcut nimic inutil, cu atât mai mult, suntem obligaţi să studiem cu meticulozitate şi răbdare Testamentul Politic din care putem extrage direcţiile de acţiune şi să le adaptăm la condiţiile prezente.
Inamicul este abil : îşi concentrează atacul asupra Mişcării Legionare pe puţinele fapte care cu informaţii false şi informaţii trunchiate pot fi interpretate în sens negativ pentru a îndepărta poporul de legionarism în timp ce îngroapă acest document şi toate care exprimă gândirea Căpitanului şi a conducerii legionare în tăcere de mormânt, o practică tipică, întrucât orice discuţie pe acest subiect ar aduce în strălucire miracolul înfăptuit de Mişcarea Legionară în folosul Neamului Românesc şi al Umanităţii.
Adevărul are picioare scurte şi Neamul Românesc are experienţă mare la alergat. Duşmanul abil s-a pregătit mult să îşi optimizeze alergatul, motiv pentru care timpul necesar este mai lung dar oricât de repede îşi mişcă picioruşele sale pitice şi oricât ne împiedica pe noi să îl hăituim, finalitatea va fi aceeaşi şi el simte şi se zvârcoleşte.
La noi s-a împiedicat inamicul şi de la noi i se va trage. Să susţin cu un mic exemplu : dl. George Bălănescu, deţinut politic a stat o perioadă în celulă cu Eugen Cristescu, şeful SSI pe vremea lui Antonescu în anii 1945-1946. Dl. Bălănescu scrie în memoriile sale despre relatările lui Eugen Cristescu din timpul detenţiei sale la Moscova “Un număr din şedinţele la care am fost anchetat la Moscova a fost dedicat Mişcării Legionare. Ore întregi am fost interogat despre metodele legionare de educaţie şi de luptă. Unul din anchetatori a fost tot generalul Vinogradov. În timp ce despre corpul diplomatic eram anchetat în prezenţa a doi sau trei asistenţi, desigur din N.K.V.D. sau armată, cele despre Mişcarea Legionară erau onorate de 200-250, în săli mai spaţioase, uneori chiar mai mulţi specialişti, toţi îmbrăcaţi în civil. [20] Deci, a fost interogat şi audiat de mai mulţi ofiţeri ai serviciilor speciale sovietice, inclusiv de Viktor Abakumov, şef al unităţii contrainformative SMERŞ şi apoi al Securităţii U.R.S.S.”. Cine poate, va înţelege imensul interes arătat de nişte civili misterioşi la Moscova în ce priveşte activităţile Mişcării Legionare la momentul la care conducerea Mişcării Legionare fusese asasinată între 1938-1939 şi zeci de mii de legionari erau în puşcării, practic Mişcarea era practic anihilată – SAU CEVA ERA VIU, ACTIV SI MORTAL PENTRU INAMIC? Constatam ca interesul era uriaş. Ce îi motiva pe acei misterioşi civili de la Moscova să studieze cum fusese organizată şi cum luptase Mişcarea Legionară? Răspunsul la aceste întrebări cu certitudine nu se va da aici.
Domnule profesor,Ion Coja,gasiti forma juridica de infiintare a partidului si sa trecem la treaba,nu pe hartie,ci practic de constituire in toate judetele Tarii!
Doamne,Ajuta!
Miroslav, gandurile si nerabdarea ta dovedesc ca esti un tanar energic si dornic de actiune. Eu insa, in urma unei lungi documentari, am ajuns la concluzia ca daca se face un partid, indiferent daca va fi domnul Profesor in fruntea lui sau nu, sansele de reusita sunt minime. Sunt minime pentru ca, si aici se potriveste vorba lui Codreanu mai mult ca oricand, „tara asta duce lipsa de oameni, nu de programe”. Codreanu, cu geniul sau, a pornit un fel de reincrestinare a neamului, dar nu pe baze politice. El a inceput cu educatia legionarilor in cuib si abia apoi a pornit lupta politica. Nu poti face lucruri mari fara oameni pe masura.
Eu consider ca Romania a ajuns intr-o faza in care numai aplicarea cu strictete a doctrinei legionare ne mai poate salva. Cu formarea de cuiburi, cu educarea si autoeducarea in cadrul cuibului, cu alegerea atenta a fratilor de cruce, a membrilor cuiburilor legionare, de a invata si aplica in viata doctrina legionara expusa atat de clar in carticica sefului de cuib. Abia dupa ce s-au format organizatii pe tot cuprinsul tarii si s-au cernut niste bravi conducatori de cuib, abia atunci poti, pe baza cuiburilor, care au deja oameni verificati, sa faci filiale locale. Altfel, pune baronetul mana pe putere si asta ne-ar mai lipsi. Sa patim rusinea sa avem baroni imbracati in camasa verde! S-ar rasuci bietul Codreanu in mormantul ala pe care nu-l are!
Articolul domnului Grigoriu, printr-o asociatie de idei, m-a dus cu gandul la o cercetare proprie, pe care am realizat-o in urma unei intrebari pe care mi-am pus-o si eu, asa cum si-o pune fiecare dintre cei care pornesc pe drumul spinos al cunoasterii Legiunii. La aceasta intrebare, toate documentele cercetate n-au dat raspunsul asteptat. Eu voiam un raspuns zdrobitor, de nezdruncinat, in care, vorba legionarilor, sa crezi nelimitat. Iata intrebarea si in continuarea ei, concluziile cercetarii mele:
Cat de criminala a fost Miscarea Legionara?
„A spune că Mişcarea Legionară n-a comis crime ar fi un neadevăr! Dar a pretinde că Legiunea este o organizaţie criminală este o blasfemie. Ca să constatăm obiectiv unde se situează Mişcarea din acest punct de vedere, e necesar să apleam la aritmetică. Pe site-ul Businessday.ro a apărut la 25.08.2009 o statistică despre evoluţia criminalităţii în România între 1997 şi 2007. Iată un fragment din această postare:
„Numarul persoanelor condamnate pentru omor a fost de 756 în 2007, comparativ cu aproape 1500 în 1997.”
În primul rând, vom considera numărul celor condamnaţi pentru omor egal cu cel al victimelor, deşi nu este de la sine înţeles că numărul criminalilor trebuie să coincidă cu al victimelor. În lipsa unei alte statistici, luăm aproximarea asta ca acceptabilă. Vom considera de asemenea toate evoluţiile în timp a evenimentelor ca liniare. Astfel, între 1997 şi 2007, au fost ucise în medie în România:
(1500+756)/2= 1128 de persoane pe an.
Dacă considerăm pentru simplificare că România a avut 20 de milioane de locuitori în această perioadă, rezultă că într-un an la suta de mii de locuitori s-au produs:
1128 / 200 = 5,6 crime / an x 100.000 locuitori
Legiunea a avut în anul 1927 la înfiinţare o mână de membri iar la rebeliune, în 1941, un milion de adepţi, deci pe an, in medie cam jumatate de milion de membri. În această perioadă revin legionarilor 69 de crime comise asupra lui Duca, Stelescu, Călinescu, Iorga, Madgearu şi asupra celor 64 de arestaţi de la Jilava.
(69/5) / (1940-1927) = (69/5) /13 = 1,06 crime / an x 100.000 locuitori
Deci Legiunea a avut în toată existenţa ei antebelică o rată a criminalităţii de 5 ori mai mică decât criminalitatea medie din România actuală! Să vedem însă care a fost situaţia până la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, când în Legiune nu intra oricine şi când ochiul vigilent al Căpitanului veghea la aplicarea doctrinei fără nici cea mai mică abatere! Între 1927 şi 1938 s-au produs doar două crime: victimele au fost Duca şi Stelescu. Dacă considerăm că în anul 1938 existau doar 400.000 de legionari, cifra evident subevaluata, rezulta o medie de două sute de mii de legionari pe an. În acest caz rata criminalităţii este de:
(2/2) /11 = 0,09 crime pe an la suta de mii de legionari, rată a criminalităţii de 50 ori mai mică decât criminalitatea medie dintre anii 1997 şi 2007 din Romănia!
Acest mic exerciţiu aritmetic ne dovedeşte fără putinţă de tăgadă mai multe lucruri:
1) Că legionarii au fost foarte departe de a putea fi consideraţi criminali.
2) Că Doctrina Legionară este una creştină şi umană.
3) Că Legiunea a fost sub mâna lui Codreanu o organizaţie în care crima nu şi-a avut loc. Când ea a apărut totuşi, a fost doar un fenomen simptomatic şi izolat, aflat la o rată a criminalităţii atât de redusă, încât ar fi pentru societatea românească actuală, dacă şi-ar propune, un obiectiv imposibil de atins.
4) Murdăriile care se debitează pe seama Legiunii că ar fi fost o mişcare paramilitară criminală sunt doar manipulări josnice, nesusţinute de fapte.
5) Că poporul român, supus unei agresiuni pe toate planurile, economic, cultural, patrimonial, social, politic, educaţional, moral, şi-a pierdut din vitalitate şi conştiinţă, ceea ce impune grabnice măsuri de reabilitare.
6) Răspândirea disciplinei şi educaţiei legionare în mijlocul naţiunii ar conduce şi la scăderea ratei criminalităţii, pe lângă ridicarea nivelului de conştiinţă al cetăţenilor. Rezultă că este de datoria orcărui român conştient ca să cunoască şi să răspândească Doctrina Legionară, spre binele neamului.
7) Apogeul Mişcării Legionare a fost atins în anul 1938, anul morţii Căpitanului. După el, Mişcarea a început să decadă, disciplina s-a redus, criteriile de admitere în Legiune s-au relaxat, ea a fost penetrată de spioni, diversionişti şi de agenţi comunişti, iar cei mai buni conducători ai Legiunii (aproape 300 la număr) au fost executaţi fără judecată de călăii lui Carol. Cum putea Miscarea să nu decadă? Şi totuşi, aşa decăzută cum era, a reuşit să arate lumii că, aflată la guvernare doar patru luni, în condiţii deosebit de grele, s-au putut realiza lucruri care azi, cu un stat aşezat, democratic, cu o constituţie liberală, cu ajutoare de la Uniunea Europeană, nici nu ni le putem imagina: un buget excedentar, politicieni cinstiţi şi devotaţi neamului, distribuirea corectă a resurselor, apărarea drepturilor cetăţeanului, programe de dezvoltare într-adevăr durabile, armonie socială, un sistem de promovare al valorilor eficient, dizolvarea găştilor profitoare, care erau şi atunci nişte lipitori hulpave pe trupul ţării, ca şi acum…
8) Disciplina Legionară a trebuit şi trebuie să fie una de fier.”
Apropos, mai Coja, daca cumva nu stiai: Preaslavirea criminalilor este o crima. Dumneata, prostovan netarmurit, preaslavesti zi si noapte legionarii, care trebuie toti bagati undeva intr-o temnita si cheia aruncata in canal, sa nu auda nimeni de jegurile de legionari. Ah, am uitat, Coja, dumneata ai fost pregatit profesional de legionari, si acuma ai o datorie sa ii sustii si sa ii aperi, chiar daca lumea normala la cap ii recunoaste ca fiind cei mai criminali dintre criminali. Rusine, Coja, dumneata sustii si aperi criminalitatea. Asta ne spune ceva despre ce caracter pervers si obscen ai.
„Cineva” are gusa plina de venin. E un om drept, cultivat, politicos in general, dar acum, indignat peste masura, a inceput sa fiarba tarata in el. E de parere ca noi aici proslavim criminalitatea, ceea ce este tot o crima, zice dumnealui.
Eu am mare admiratie pentru oamenii care au un spirit de dreptate atat de inradacinat in el, incat ia atitudine ori de cate ori crede ca e nevoie de interventia lui. Domnule „Cineva”, deci dumneata sari in sus de fiecare data cand legile omenesti si crestine ti se par a fi incalcate. Dar, acum cateva zile, a fost ucis un tanar arab in Israel, linsat de o organizatie extremista evreiasca, ca represalii la o alta crima, comisa asupra altor tineri nevinovati, trei elevi evrei, de o organizatie extremista palestiniana.
Avand in vedere atitudinea dumitale atat de bataioasa referitor la domnul Coja, sunt sigur ca ai protestat cumplit cand ai aflat ca s-au produs cele doua crime oribile. Si pentru ca pentru orice om normal, reactiunea trebuie sa fie proportionala cu cauza ce a produs-o, daca numai la gandul ca cineva sustine criminalitatea ai inceput sa tremuri de indignare, trebuie ca la auzul crimelor de mai sus sa fi fost cumplit de vehement. Daca asa stau lururile, cum iti explici ca ai ramas totusi cu atat de mult venin in gusa? Dupa socoteala mea, trebuia sa fie de mult goala!
Nu vă mai răciți gura cu un prostănac, nu-i cineva, ci o nulitate patentă, face de rușine evreimea! Un biet avorton! O să-i dau numele și mailul Am voie?
…mai bine dati-i sa citeasca articolul de mai jos (macar o parte; restul poate il gasi in revista Justitiarul! adresa NU poate fi „agatata” pe site-ul dvs):
Diferenţa dintre „evreu“ şi „jidan“
În mai multe articole [1] de-ale mele [2] şi, acum, după cum aţi citit în unele note adăugate în câteva episoade ale ÎNŞELĂTORIEI SECOLULUI XX, am precizat că noţiunea „jidani“ este forma fonetică deformată, dar istorică şi ştiinţifică, provenită din germanicul din Das Jüden. În limba română, foarte multe neologisme de origine academică latină care încep cu „j“ se pronunţă ca atare, „j“: just, justiţie, justiţiar, justiţiabil, Justinian. Sunetul semnificat de litera nemţească „ü“ – redat în scrierile mai vechi şi prin litera „y“ – pronunţat prin diftongul „iu“, s-a aglutinat în sunetul „i“. Astfel că germanicul „Jüden“ – care în germană se pronunţă „iuden“ – a dat în româneşte pe „jidani“, consemnat ca atare şi în Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu, care era jidan şi care nu se ruşina de acest cuvînt. De fapt, cuvîntul „jidani“ este adaptarea în limba română a cuvîntului „Jüden“, preluat în celelalte limbi cu pronunţie fonetică a scrierii, din ţările Europei Centrale şi de Est – din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia etc. – de unde au venit jidanii în Ţările Române: Moldova, Transilvania şi Muntenia.Jidan-Jidov-Evreu-Lazar-Seineanu-Dictionar-Universal-Ziaristi-Online-1024×553
Diferenţierea dintre „evreu“ [3] şi „jidan“ se face şi lingvistic, la fel ca în limba română, inclusiv în alte limbi: în limba franceză, „evreu“ = „hébreu“, unde sunetul „v“ a devenit „b“, de unde şi „limba ebraică“, pentru „limba evreiască“, dar „jidan“ = „juif“; în limba spaniolă, „evreu“ = „hebreo“, dar „jidan“ = „judio“; în limba rusă, „evreu“ = „yevrey“, dar „jidan“ = „jid“, sufixat cu -ov (jidov, preluat şi în limba română!); în limba italiană, „evreu“ = „ebreo“; în limba engleză, „jidan“ = „jew“; în limba germană, „jidan“ = „Jüde“; etc. Aşadar, în limbile engleză şi germană, pentru „evreu“ nici nu există varianta europeană şi biblică „evreu“, „hébreu“, ci doar „jidan“ = jew, Jüde! Şi aceasta, deoarece în Marea Britanie şi Germania, fiind mai îndepărtate de Palestina, evreii nu prea au ajuns, ci doar jidanii, veniţi din Europa de Est: din Rusia, Polonia (Galiţia), Cehoslovacia (Boemia-Moravia), Ungaria şi, fireşte, Germania, căci doar treceau Canalul Mânecii.
O altă dovadă irefutabilă care atestă că jidanii nu sunt evrei decît prin însuşirea cultului iudaic este faptul că jidanii nu au cunoscut niciodată limba ebraică. Jidanii şi-au format, în decursul secolelor de convieţuire cu popoarele europene pe care le-au păcălit să-i suporte, limba idiş [4], scrisă şi idish sau yiddish [5]: un amestec indistinct de cuvinte din limbile germană, polonă, rusă, „ucraineană“ (care ea însăşi era o aglutinare de dialecte ale etniilor trăitoare pe teritoriul respectiv, denumit U Kraina, însemnînd „la margine“) etc. Elocvent este că pe site-ul Wikipedia, unde este postat linkul pentru „Yiddish language“, la începutul textului este pus avertismentul: „Not to be confused with Hebrew language“[6]! „A nu se face confuzie cu limba ebraică“. Nu, nu facem această confuzie! Tocmai de aceea explicăm, pe îndelete, că jidanii sunt una, iar evreii alta. Jidanii din Europa (de la Atlantic pînă în Munţii Urali şi pînă dincolo de ei, în republica ex-sovietică Birobidjan[7], unde s-a încercat concentrarea jidanilor din vestul Uniunii Sovietice!) vorbesc limba idiş, care este o corcitură, ca şi „cultura idiş“, ce conţine elemente furate din limbile popoarelor principale pe care le-au parazitat – rus, polon, maghiar, german etc. – şi de unde au emigrat (au „aliat“) în Palestina, transformată în Israel. Dar aici, toţi jidanii, ca să fie cît mai repede şi mai autentic transformaţi în „evrei“, sunt obligaţi să înveţe limba ebraică, pe care ei, jidanii, ca descendenţi ai khazarilor, nu au ştiut-o niciodată, fiindcă nu erau evrei!
Elocvent este şi faptul esenţial, pe care trebuie să-l ştiţi şi să-l reţineţi, că evreii autentici, de neam, sefarzii – care au fost foarte puţini în România şi au rămas şi mai puţini, fiindcă au fost excedaţi de jidani, de aşkenazi – le poartă o ură profundă jidanilor şi nu vor să se amestece cu jidanii nici sub pămînt! Într-adevăr, în Bucureşti, de exemplu, există trei cimitire „evreieşti“: unul este cimitirul sefard, mai mic, iar celelalte două, uriaşe, sunt ale ashkenazilor!
Presiunea – făcută de jidanii conduşi de escrocul vamal [8] Marco Maximilian Katz, care a avut impertinenţa să înfiinţeze un centru de monitorizare a presei româneşti pentru depistarea antisemitismului, de către cei de la „institutul Elie Wiesel“, care ne denigrează pe banii noştri, de către cei de la centrul altui impostor, tardiv-răposatul Simon Wiesenthal, care, toţi, au ţipat la Academia Română şi au cerut eliminarea cuvîntului jidan din vocabular pentru că ar fi insultător pentru jidănime – este absolut condamnabilă, iar concesiile făcute de Academia Română din cauza acestei presiuni sunt ruşinoase şi antiromâneşti. Ar trebui să-şi schimbe numele în Academia jidovită din România. De aceea, pentru a respecta adevărul istoric şi pentru a-i respecta pe evrei, pe evrei să-i denumim ca atare, evrei, iar pe jidani, jidani.Arthur R. BUTZ – The Hoax m
Clarificarea esenţială: jidanii nu sunt evrei
Dar, în cazul jidanilor, se impune o precizare importantă: jidanii nu sunt evrei de neam, adică nu sunt dintre cele 12 triburi de evrei originari din Palestina biblică, ci sunt urmaşii europenizaţi ai khazarilor – care sunt de origine turcică. Ei sunt „Al 13-lea trib“, cum i-a indicat, corect istoric şi etnic, Arthur Koestler [9] – jidan şi el, deci descendent khazar, după cum şi recunoaşte – în cartea sa omonimă (cf. THE THIRTEENTH TRIBE. The Khazar Empire and ist Heritage [10], 1976; vezi şi trad. rom., Al treisprezecelea trib: KHAZARII. Editura Nagard, 1987)! (Nu este exclus ca să fi fost „sinucis“ din cauza acestei cărţi, care, în fond, denunţă intenţia perfidă a jidanilor de a se da drept „evrei“). Conducătorul khazarilor, un anume Bulan[11], le-a impus – „probabil în 740“, scrie Koestler – adoptarea cultul iudaic în varianta talmudică de atunci (după ce adoptaseră, într-o etapă anterioară, cultul iudaic biblic), ei devenind, astfel, viitorii „Das Jüden“ – adică jidani europenizaţi care au parazitat cultul mozaic. Între evreii autentici, de neam din Palestina, şi jidani există o luptă surdă şi absconsă, care abia recent a fost exteriorizată de Neturei Karta (cf. http://www.nkusa.org [12]), organizaţia evreilor autentici, fundamentalişti, care, la manifestările lor organizate cu predilecţie în S.U.A. şi Canada, etalează sloganuri ca acesta „JUDAISM REJECT ZIONISM“ şi ard sistematic drapelul statului Israel (cf. http://www.nkusa.org/activities/demonstrations/israeliflag.cfm [13]).
Prin înfiinţarea sionismului, s-a început propaganda pentru emigrarea jidanilor în „patria“ lor, Palestina, deşi Palestina nu fusese niciodată patria lor. După Primul Război Mondial, deşi Imperiul Britanic s-a opus cât a putut, această migrare s-a accentuat, fiindcă o parte din conducerea sa era manevrată de jidani, după cum o demonstrează confecţionarea „Declaraţiei Balfour“ [14]! Benjamin Freedman, în celebrul său discurs din 1961, a relevat cum au fost păcăliţi europenii, în principal britanicii, să le promită, prin „Declaraţia Balfour“, făcută la presiunea jidanilor din Marea Britanie, înfiinţarea unui stat jidănesc în Palestina (cf. „De ce au ajuns germanii să-i omoare pe evrei… Cine a declanşat şi la ce au folosit războaiele mondiale“ [15]). După 1948, prin înfiinţarea statului Israel, migrarea, „alia“-rea, adică afluirea jidanilor din toată lumea în Palestina – care a fost desfiinţată şi transformată în statul etnic şi rasist [16] Israel – şi, concomitent, alungarea palestinienilor de pe pămînturile lor străbune au devenit „politică de stat“ pentru conducerea Israelului. Întemeietorul statului Israel, David Ben Gurion, a fost supranumit „marele epurator“ tocmai din cauza represaliilor comise contra autohtonilor palestinieni cu scopul de a-i alunga; pe cei pe care nu i-au putut alunga, i-au îngrădit cu ziduri de beton înalte de peste 10 metri! Trebuie să atragem atenţia că, practic, Palestina a fost cucerită de jidani, căci toţi oamenii politici şi militari ai Israelului nu sunt evrei, ci jidani, adică provin dintre sioniştii descendenţi ai khazarilor europeni, numiţi şi ashkenazi – spre deosebire de evreii adevăraţi, din Palestina, numiţi sefarzi! Acesta este motivul fariseic pentru care jidanii din România (ca şi din alte părţi, de altfel) declară că se simt „jigniţi“ cînd sunt denumiţi, corect ştiinţific şi istoric, „jidani“ şi vor să fie denumiţi exclusiv „evrei“: fiindcă vor să ascundă faptul că nu sunt evrei de neam, ci nişte hoţi de neam turcic, care şi-au apropriat – într-o exprimare neacademică, au furat – sau, zis mai frust, au parazitat identitatea religioasă a evreilor din Palestina, dar vor să păcălească lumea, ca să fie consideraţi evrei autentici! De atunci, jidanii, ca o plantă agăţătoare care se urcă pe trunchiul unui copac şi îi suge seva, s-au insinuat în cultura altor popoare şi, apoi, au declarat ritos că au contribuit la dezvoltarea acelei culturi şi, apoi, extrapolînd situaţia, că au, ei înşişi, o „cultură tradiţională“. De altfel, în acest sens, A. Koestler este nevoit să recunoască: „Realizările filozofice, ştiinţifice şi artistice individuale ale unora sau altora dintre evrei constau în contribuţii la cultura naţiunilor-gazdă; ele nu reprezintă o moştenire culturală“ (op. cit., pag. 235). Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte România este furtul melodiei populare „Cucuruz cu frunza-n sus“ [17], pe care a înregistrat-o compozitorul Guilelm Şorban, tatăl lui Raoul Şorban – protector al jidanilor –, melodie pe care jidanii, dîndu-i un ritm andante majestuoso, au transformat-o în imn naţional al Israelului [18]! Între timp, nu s-au rezumat numai la „Cucuruz cu frunza-n sus“, ci au furat aproape toată România, sau, cum spune diplomatic Shimon Peres [19], „am cumpărat România“ [20].22xb2v
„Unul dintre cei mai radicali promotori ai ipotezei despre originile khazare ale evreimii este A. N. Poliak, profesor de istorie medievală a evreilor la Universitatea din Tel Aviv. În cartea sa, Khazaria, publicată în ebraică, în 1944, (…) Poliak scrie că realităţile impun «un nou mod de abordare atît a problemei relaţiilor dintre evreimea khazară şi celelalte colectivităţi evreieşti, cît şi a întrebării cît de departe putem merge în considerarea acestei evreimi (khazare) drept nucleu al marii comunităţi evreieşti din Europa orientală… Descendenţii acesteia – cei care au rămas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite şi în alte ţări, precum şi cei care s-au dus în Israel – formează astăzi marea majoritate a evreimii mondiale». Dacă aşa stau lucrurile, ar însemna că strămoşii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgăi, nu din Canaan, ci din Caucaz (…); deci, din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, uigurilor şi maghiarilor decât cu seminţiile lui Abraham, Isaac şi Iacob [s. n., V.I.Z.]. Dacă se va dovedi că acesta este adevărul, atunci termenul de «antisemitism» ar deveni fără noimă, s-ar goli de conţinut, s-ar baza pe o concepţie împărtăşită atît de călăi, cît şi de victimele lor. Povestea Imperiului khazar, aşa cum se dezvăluie încetul cu încetul din trecut, începe să apară ca cea mai cruntă farsă pe care a pus-o vreodată la cale istoria“ (A. Koestler, op. cit., ediţia Nagard, pag. 15).
În episodul „Înşelătoria secolului XX (46)“ [21] am precizat, în notele mele, citîndu-l pe Arthur Koestler, că, în imensa lor majoritate, cetăţenii actualului stat Israel nu au nici o legătură genetică şi rasială cu evreii de acum două mii de ani (semiţi), [co]autori ai textelor biblice, deşi jidanii, îndeosebi după anul 1900, prin ideologia sionistă, au complotat şi revendicat teritoriul Palestinei pentru a înfiinţa Israelul, în baza „dreptului lor natural“ asupra „vechiului lor stat“. Deci, pe scurt, istoria acestor barbari, khazarii, travestiţi în popor biblic, relevă temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvăluiri, acelea că „evreii“ de azi, adică jidanii, nu sunt evreii semiţi, biblici (vezi şi Cornel-Dan Niculae, RĂZBOIUL NEVĂZUT AL EVREILOR SIONIŞTI CU ROMÂNII. Carpathia Rex, Bucureşti, 2011, ediţia a IV-a, pag. 5-13).
În concluzie, cuvîntul „jidani“ semnifică un concept geopolitic şi istoric, care indică o anumită arie geografică, iniţială, de atestare istorică a existenţei jidanilor – situată la nordul şi nord-estul Mării Caspice – şi o anumită origine etnică turcică a poporului respectiv, khazarii. De aceea, nu are nimic peiorativ în el, cum pretind lichelele din Academia Română, care le cîntă în strună jidanilor tocmai pentru ca ei, jidanii, să îşi mascheze originea ne-evreiască, dar cu scopul de a se da drept evrei, căci, ca evrei, au un pedigri biblic, dar transformat într-unul rasist, de „popor ales“.
Remarcabil este faptul că, în rîndul contestatorilor „Holocaustului unic“ pe care-l clamează cu neruşinare incontinentă escroci ca Elie Wiesel, Simon Wiesenthal, Leon Poliakov, Efraim Zuroff [22], Marco K. Katz [23], Radu Ioanid [24] şi alţii mai mărunţi de la noi, ca Teşu Solomovici, Aurel Vainer, Andrei Marga şi „escrocul politic“ [25] Răzvan Theodorescu, se înregimentează şi revizionişti evrei sau chiar jidani, dar cinstiţi, competenţi şi renumiţi în profesia lor, ca Norman Finkelstein – cu deja faimoasa lui carte INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI [26] –, ca Noam Chomsky, Israel Shahak sau Bobby Fischer, celebru ca şahist, dar mai puţin cunoscut în România ca negaţionist vehement şi perseverent al holocaustului: „A negat holocaustul şi şi-a anunţat intenţia de a demasca crimele evreilor şi a susţinut că Statele Unite sunt o «farsă controlată de evrei ticăloşi, circumcişi, murdari şi coroiaţi»“ – afirmaţie din cauza căreia a fost alungat din S.U.A. şi fugărit peste tot [27]! Fireşte, toţi aceşti negaţionişti evrei (sau, poate, doar jidani) au fost denigraţi şi chiar persecutaţi (Norman Finkelstein, Israel Shahak sau Bobby Fischer, Benjamin Freedman), ca să nu mai spunem de alţii, neevrei – cum e cazul cu autorul acestei memorabile cărţi, Arthur Robert Butz, sau cei care au fost bătuţi sau băgaţi la închisoare, ca Ernst Zündel, Jürgen Graf, Roger Garaudy, Paul Rassinier, Robert Faurisson [28] ş.a.2pqmkwi
Aria calomniei valorificată de jidani
Paul Joseph Goebbels [29] a fost Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist [30] din anul 1933 până în 1945 şi, pentru o zi, chiar Cancelarul Germaniei. Din zvon public şi, îndeosebi, de presă, i se atribuie lui Goebbels afirmaţia cum că „dacă repeţi o minciună de o mie de ori, atunci ea sfîrşeşte prin a fi crezută“. (Recent, pe un site de comentarii, un postac i-a atribuit-o lui Stalin). Şi că, deci, aceasta ar fi esenţa mincinoasă, demagogică a propagandei hitleriste. Nu am avut acces la vreo scriere a lui Goebbels, dar, după cum au decurs lucrurile în timpul infamului Proces de la Nürnberg şi după aceea, s-a obişnuit să se pună în cîrca liderilor Germaniei hitleriste cît mai multe fapte şi idei degradante, pentru a-i sataniza şi a le „umfla banii“ urmaşilor germanilor trăitori în etapa interbelică. Evident, promotorii acestei deşănţate propagande antigermane au fost profitorii ei, liderii organizaţiilor sioniste sau pionii lor, ca escrocii internaţionali Elie Wiesel [31], Radu Ioanid [32], Marcel Shafir [33] şi alţii asemenea [34] lor.
După absolvirea facultăţii de filosofie, în 1972, am fost repartizat la Întreprinderea de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti (I.C.T.B. – fosta APACA), deoarece conducerea acesteia ceruse Ministerului Învăţămîntului un sociolog şi am fost încadrat la Atelierul de cercetare şi proiectare a îmbrăcămintei (A.C.P.I.), fiindcă doar acolo puteam face muncă de cercetare sociologică. Aici am întîlnit o atmosferă autentic stalinistă – profund opusă liberalismului din Facultatea de filozofie – şi, mai ales, am remarcat rapid că I.C.T.B. era un fel de sinagogă laică: toţi şefii erau jidani – de la şeful de echipă pînă la şeful cel mare, faimosul director general „Iuju“ [35], adică Leon Iosif Steinbach [36], membru perpetuu în C.C. al P.C.R. şi în Marea Adunare Naţională (M.A.N.), adjunct al ministrului Industriei Uşoare şi, după 1990, vicepreşedinte al Congresului Mondial Evreiesc etc. Desigur, printre aceştia se mai strecurau şi cîţiva şefi români, dar îi numărai pe degetele de la mîini. Atelierul nostru colabora cu Atelierul de antropometrie, condus, fireşte, de un inginer „evreu“, care, uneori, ne făcea cîte-o vizită „de lucru“. Vorbind despre istorie şi alte asemenea, acest evreu cumsecade ne-a mărturisit cum se realiza propaganda politică în presă între anii 1945-1955: „Unii ziarişti, ca să se dea mari şi să-şi impună ideile fără să aibă nimeni curajul să-i contrazică, îşi împănau articolele cu numeroase citate din Marx şi Engels. Fiindcă devenise o modalitate sufocantă de a-l cita îndeosebi pe Marx, ulterior s-au găsit unii de la cenzură să verifice respectivele citate şi au descoperit, neplăcut surprinşi, că în lucrările lui Marx nu existau frazele cu care-şi împopoţonau ei articolele!“ L-am întrebat, foarte mirat: „Chiar aşa?! Cum era posibil? Şi ce au păţit farsorii în cauză?“ Nu păţiseră nimic, fiindcă asemenea fapte se muşamalizau discret, ca să nu se compromită „ideologia“ regimului „democrat popular“. Pe de altă parte, mai mult ca sigur că ziariştii panglicari erau tot jidani, chiar dacă toţi îşi luaseră nume de români – aşa cum ne asigură inclusiv fostul ministru de Externe Ştefan Andrei (cf. Lavinia Betea, Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I SE SPUNEA MACHIAVELLI. Editura Adevărul, 2011, pag. 21-24).
Privită prin această practică jidănească, nu este exclus ca afirmaţia atribuită lui Goebbels să fie o scorneală a propagandei sioniste, tot aşa cum ziariştii jidani din România îl „citau“ pe Marx fără să-l fi citit, născocind fraze „din opera lui Marx“ spre a-şi impune ideologia „marxistă“ şi, implicit, puterea jüden-stalinistă. Şi chiar dacă fraza atribuită lui Goebbels i-ar aparţine, e posibil ca ea să fi fost o concluzie pe care el a tras-o tocmai din observarea practicii propagandei sioniste, care îşi făcuse o axiomă din repetarea insistentă a unor minciuni spre a fi impuse în conştiinţa publică naţională sau internaţională cu mult înaintea lui Goebbels.
Exemplul irefutabil al unei minciuni repetate de mii de ori spre a fi impuse opiniei publice internaţionale este marea escrocherie a holocaustului celor 6.000.000 de evrei, care, chipurile, ar fi fost lichidaţi de nazişti şi de alţii în Al Doilea Război Mondial. Scopul escrocheriei: extorcarea de bani a ţărilor incriminate [37] că ar fi fost vinovate de holocaustul jidanilor. De aceea, cum relevă, cu profundă ironie, Norman Finkelstein [38], inclusiv în cartea TUPEU! Argumentul antisemitismului şi maltratarea istoriei (Editura Antet, 2008), pretinsul holocaust „unic“ al evreilor [39] a fost transformat într-un autentic holocash.Sase milioane de jidani disperati in 22 febr. 1939
Gogoriţa diabolică a „holocaustului“
Gogoriţa „holocaustului celor 6.000.000“, impusă tot mai vehement după Procesul de la Nürnberg – început în 1946 şi supranumit „al învingătorilor“ tocmai pentru a-i sublinia părtinirea, injustiţia dovedită în timpul deliberărilor şi în pronunţarea sentinţelor –, fusese scoasă din pălărie de către rabinii sionişti încă de pe la 1900 – deci cu circa o jumătate de secol înainte să înceapă mult invocatul Proces de la Nürnberg. Unul dintre aceşti rabini a fost însuşi Stephen S. Wise, care avea să ajungă preşedintele Congresului American Jidănesc şi, totodată, preşedintele Congresului Mondial Jidănesc [40]. Ca atare, a devenit un lobby-ist cu un rol extrem de important în migrarea jidanilor din Polonia în S.U.A. ca pretinşi „refugiaţi“ spre a beneficia de intrarea liberă în S.U.A. şi de substanţialele subvenţii aferente ca „ajutoare de instalare“ – migrare denunţată ca ilegală în „Raportul“ său de consilierul Senatului S.U.A., George Meader, „Raport“ care, a fost, „însă, îngropat în urma «formidabilei presiuni a Casei Albe, a Departamentelor de Stat, de Război, a senatorului Vandenberg şi a generalului Clay, care ameninţa cu demisia». Raportul Meader nu a fost adus la cunoştinţa publicului“ [41]. A fost muşamalizat în stil „democratic“ american, aşa cum avea să fie muşamalizat, peste circa două decenii, atacul criminal al aviaţiei izraelite asupra navei LIBERTY [42], din 8 iunie 1967, aviaţie care trăsese şi asupra marinarilor [43] aflaţi în apă sau în bărcile de salvare [44]! Adică piloţii izraelieni erau, efectiv, asasinii americanilor care le dădeau imense ajutoare în bani şi în armament de ultimă oră! Guvernul Israelului a zis „Pardon, scuzaţi, bonsoar! Am confundat nava LIBERTY cu un cargou egiptean care transporta cai“, iar guvernul S.U.A. a tăcut mîlc. James Bamford s-a documentat 20 de ani şi, apoi, a scris cartea THE PUZZLE PALACE [45], în care descrie atacarea criminală a navei LIBERTY de către prietenii izraelieni. După încă 20 de ani de documentare pe aceeaşi temă, a mai publicat cartea BODY of SECRET [46], în care a dezvăluit că, în timpul torpilării navei-spion LIBERTY de către aviaţia militară a Israelului, un avion american AWACS a înregistrat toate convorbirile radiofonice ale conducerii Armatei Israelului, convorbiri din care reieşea clar că izraelienii cunoşteau sigur rolul navei-spion LIBERTY şi au bombardat-o deliberat, ca să nu se afle cum duc izraelienii războiul şi, în special, că atacaseră, tot deliberat, o coloană a trupelor O.N.U., provocîndu-le, tot „din greşeală“, mari pierderi. Chestia cu „cargoul egiptean care transporta cai“ era, fireşte, doar praf în ochii proştilor din guvernul american. Guvernul S.U.A. a aflat în timp real, din transmisiile imediate ale avionului de supraveghere AWACS, ce crime comite armata Israelului contra navei LIBERTY, precum şi a altora, dar s-a făcut că nu a aflat niciodată. De ce acoperă conducerea S.U.A. asasinarea cetăţenilor săi de către Israel?! Iată un motiv, dintre multe altele: încă de la prima sa întîlnire cu Ben Gurion, la Hotel Waldorf Astoria din New York, în primăvara anului 1961, preşedintele John F. Kennedy îi spune: „Ştiu că am fost ales graţie voturilor evreilor americani. Le datorez alegerea mea. Spuneţi-mi ce trebuie să fac pentru poporul evreu“ (Edward Tivnan, The Lobby: Jewish political power and American foreign policy [47], Ed. Simon and Shuster, 1987, pag. 56).
Supravieţuitorii echipajului navei-spion LIBERTY – unii dintre ei mutilaţi grav, iar alţii rămaşi definitiv în spitalele de nebuni! – protestează şi azi [48], după cinci decenii, contra atacării lor criminale de către prietenii izraelieni, dar guvernul S.U.A. tace, în continuare, mâlc, fiindcă, pe de o parte, e vorba de un secret de stat, iar, pe de altă parte, guvernul S.U.A. este condus de jidani, cum spusese, încă în 1961, Benjamin Freedman, şi cum susţin, şi acum, John J. Mearsheimer [49] şi Stephen M. Walt [50] în cartea lor Lobby-ul izraelian şi politica externă a Statelor Unite [51] (Editura Antet, 2008).
Dar propaganda acerbă şi dezagreabilă privind pretinsul holocaust suferit de jidanii europeni din cauza fasciştilor în etapa interbelică şi în vremea ultimului război mondial a provocat un efect de bumerang: reacţia celor incriminaţi şi aflaţi în legitimă apărare. În mod firesc, reacţia lor a dus la descoperirea – după septembrie 2003, cînd Arthur Robert Butz şi-a tipărit ultima ediţie a celebrei sale cărţi THE HOAX O2hmq4jaF THE TWENTIETH CENTURY. The Case Against the Presumed Extermination of European Jewry [52] (MISTIFICAREA SECOLULUI XX. Pledoaria contra presupusei exterminări a jidănimii europene) – descoperirea, ziceam, a adevărului că pretinsul holocaust „unic“ din Al Doilea Război Mondial clamat neîntrerupt fusese născocit cu circa un SECOL ÎNAINTE (!) să se fi produs în „realitate“ – „realitate“ care este, şi ea, contrafăcută [53]. Repetarea continuă – exact cum preconiza Goebbels – a fost comisă de către sionişti în mii de articole, cărţi şi filme hoollywood-iene, ca în absolut falsul film Auschwitz sau precum în tezistele filme ale lui Steven Spielberg [54] München (Münich), Lista lui Schindler şi, îndeosebi, The Last Days [55]. Despre acesta ultimul, Eric Hunt a făcut filmul The Last Days Steven Spielberg’s Documentary Hoax [56] (Ultimele zile ale Marii Minciuni a lui Spielberg), prin care anunţa documentarul său [57] extins, The Last Days of the Big Lie [58] – Ultimele zile ale marii minciuni, în care, desigur, demolează filmul lui Spielberg, The Last Days.
Într-adevăr, ca justificată reacţie de apărare, a apărut, la început firav, cam după 1960, apoi tot mai viguros, curentul istoric numit „revizionist“, care contestă realitatea holocaustului şi, implicit, numărul rotund şi exact – nici mai mult, nici mai puţin – de 6.000.000 de evrei [59] omorîţi în aşa-zisele lagăre de „exterminare“ naziste [60] prin camere de gazare, camioane de gazare, crematorii şi alte asemenea snoave de tip horror, introduse în literatura holocaustică de grafomani ca impostorul Elie Wiesel [61] şi alţii aidoma lui. Debutul revizionismului l-a făcut, în 1950, istoricul Paul Rassinier [62], fost deţinut în lagărul de la Buchenwald [63], prin cartea Le Mensonge d’Ulysse [64], continuînd cu Ulysse trahi par les Siens [65], Le véritable Procès Eichmann [66], Le Drame des Juifs européens [67] etc.
aa6b99861389e072f9f9d50e5d1eb09e_fullFantasmagoria „camerelor de gazare“, diseminată cu deşănţare de escrocheria holocau$tică a determinat opinia publică occidentală să ceară anchete şi expertize care să ateste existenţa lor reală şi nu să se rămînă la nivelul declaraţiilor şi mărturiilor teatrale, una mai fantastică şi mai aberantă decît alta. Între 1988 şi 1995, trei rapoarte de expertiză tehnică au spulberat definitiv născocirea camerelor de gazare de la Auschwitz: 1) expertiza tehnică [68] semnată de inginerul-arhitect Fred Leuchter [69], american, constructor de camere de gazare în faimoasele închisori din Statele Unite; 2) contraexpertiza poloneză, sub egida Universităţii din Cracovia; 3) contra-contraexpertiza chimistului german Germar Rudolf [70], doctor al Institutului Max Plank din Stuttgart (vezi The Rudolf Report: Expert Report on Chemical and Technical Aspects (Holocaust Handbooks Series, 2) [71]). Concluzia comună a acestor trei expertize tehnice: clădirile şi instalaţiile actuale de la Auschwitz, prezentate drept camere de gazare, care ar fi servit la gazarea industrială a milioane şi milioane de oameni, s-au dovedit incompatibile din punct de vedere tehnic cu o astfel de destinaţie. Dar popularizarea acestor constatări a fost boicotată de organizaţiile angajate în menţinerea şi exacerbarea propagandei holocaustice. Mai mult, Germar Rudolf a fost anchetat, arestat şi băgat la puşcărie. Fred Leuchter a fost, la fel, hăituit de vectorii sionişti ai holocaustului – în special de către Anti-Defamation League [72], înfiinţată în 1913 de loja masonică The Independent Order of B’nai B’rith [73], considerată de F.B.I. a doua organizaţie teroristă din S.U.A. şi pe care, în 2013, a investigat-o pentru spionaj [74] –, iar firma lui de construcţie a fost boicotată, ca în anii de după 1933, de aceleaşi organizaţii şi aproape falimentată.
Mergînd pe urmele „revizioniştilor“, unii au adîncit cercetările şi au ajuns la dezvăluirea relevată în cele de mai jos: gogoriţa „Holocaustului“ [75] – cu H mare – împănat cu făcătura celor „şase milioane“ de jidani pe cale de a fi exterminaţi se lansase încă din 1900. Ulterior, s-au mai descoperit şi alte apariţii ale acestor două expresii terifiante, dar absolut false [76]! Astfel, un împătimit al căutării adevărului a făcut o listă cu citate, de la 1900 încoace, referitoare la cuvîntul „holocaust“ şi la numărul „6.000.000“, postată la 7 octombrie 2011, sub chiar titlul „6.000.000“ [77].
Urmărind această enumerare, un „alt însetat după dreptate“ – cum se spune în a 4-a Fericire a lui Iisus Hristos (Matei, 5, 6) – a publicat articolul 140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began: [78] 140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numărului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să fi început! Aceste texte explicative sunt extrase din cartea lui Don Heddeshmeier The First Holocaust, tipărită în S.U.A., la Chicago, în octombrie 2003.
ADL100Don Heddesheimer: THE FIRST HOLOCAUST
— Jewish Fund Raising Campaigns With Holocaust Claims
During And After World War One
PRIMUL HOLOCAUST. Campaniile evreieşti de strîngere de fonduri în numele Holocaustului, în timpul şi după Primul Război Mondial [79]
Cartea PRIMUL HOLOCAUST cuprinde o uimitoare colecţie de decupaje şi articole de propagandă de la sfîrşitul secolului al 19-lea şi pînă în 1945, în care se susţine – de 50 de ani! – iminenţa suferinţelor şi exterminărilor la care vor fi supuşi evreii din Europa. Din aceste articole aflăm că evreii au invocat de zeci, de sute de ori, în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, că numărul 6.000.000 – din punct de vedere cabalistic – reprezintă numărul evreilor care vor fi distruşi şi vor muri în nenumăratele conflicte din Europa şi Rusia, după interpretarea – evident, fantasmagorică şi tendenţioasă – a unor rabini.
Cei mai mulţi cred că aproximativ „şase milioane“ de evrei au fost ucişi de Germania Naţional-Socialistă în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, în cursul evenimentelor care au fost denumite – de către perfida propagandă sionistă – „Holocaust“ sau, mai recent, „Shoah“ [80]. Dar de cînd ştim noi, opinia publică, despre acest număr, „şase milioane“? Cel mai răspîndit răspuns este că numărul de „şase milioane“ s-a stabilit după cel de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Procesului de la Nürnberg. Deşi este adevărat faptul că numărul de şase milioane este numărul care reprezintă fără nici un fel de tăgadă adevărul – aşa cum a susţinut Tribunalul de la Nürnberg –, cifra aceasta este mult mai veche, după cum dezvăluie, în cartea sa, Don Heddesheimer.
De exemplu, declaraţia „Şase milioane de evrei în Polonia şi Rusia ameninţaţi de un holocaust iminent“ a apărut pe anumite surse, cum ar fi The New York Times, încă în anul 1919!
Documentele de după Primul Război Mondial cuprinse în cartea Primul Holocaust a lui Don Heddesheimer conţineau idei propagandistice potrivit cărora jidanii din Europa de Est erau pe cale de a fi anihilaţi, invocîndu-se cuvinte cu care suntem obişnuiţi, deja, astăzi, cum ar fi „exterminare“, „holocaust“, dar şi numărul de acum faimos şi aproape magic de „şase milioane“. Aici găsim detalii referitoare la cum acţiona propaganda în epoca de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a crea agitaţie cu privire la drepturile minorităţilor jidăneşti din Polonia, precum şi la sionism şi bolşevism în Polonia şi Rusia. Astfel s-a demonstrat cum, prin acţiunile fundaţiilor jidăneşti de strîngere de fonduri din America, s-au acumulat sume imense de bani în numele hrănirii evreilor polonezi şi ruşi, sume canalizate, apoi, către acţiunile sioniştilor şi comuniştilor – inclusiv bănci, sindicate şi kibuţuri –, dar niciodată către evreii care, realmente, ar fi fost înfometaţi.
Cartea PRIMUL HOLOCAUST include şi mărturii ale unor diplomaţi şi ataşaţi militari americani, aflaţi în misiune în Polonia şi Rusia, care contrazic plîngerile jidanilor cu privire la persecuţii în etapa dintre cele două războaie mondiale. Această carte reflectă înşelătoria deliberată indusă de campaniile sioniste şi de mass media – cu mult înainte ca Hitler să devină Cancelar al Germaniei în 1933 –, campanii care urmăreau să atragă simpatia publicului şi suportul financiar pentru ambiţiile politice ale jidanilor, cum ar fi sionismul şi comunismul.
Invocarea în mod obsesiv şi insistent a mitului cabalistic potrivit căruia „6.000.000 de evrei vor muri“, care circula frecvent, în presa occidentală, îndeosebi britanică şi americană – cu cel puţin patru decenii înaintea evenimentelor din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial –, a determinat şi a indus ideea că 6.000.000 de evrei au pierit, efectiv, în anii 1939-1945, aşa cum au susţinut jidanii. A fost, de la început, o fantasmagorie şi este la fel şi acum!
Primul Holocaust de Don Heddesheimer este o lucrare critică asupra încercărilor continue ale jidanilor de a invoca cifra magică de „6.000.000“ şi cuvîntul „Holocaust“ înainte şi după Primul Război Mondial. Desigur, aceşti propagandişti inteligenţi şi-au realizat obiectivul de stabilire a mitului „holocaustului evreiesc“ în conştiinţa publică după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. În mare parte din cauza filmelor de ficţiune de la Hollywood, precum Lista lui Schindlera celebrului Steven Spielberg, dar şi a pletorei de cărţi dedicate propagandei holocaustice.
Aşa cum este documenDon Heddeshmeier-The-First-Holocausttat în cartea PRIMUL HOLOCAUST, sioniştii au încercat isteric să demonstreze că şase milioane de evrei erau morţi, pe moarte sau în mare pericol în Europa sau Rusia încă de pe la anul 1800. Oricînd existau tulburări în Europa, deşi dezordinea era adesea provocată de jidani, personalităţi proeminente sioniste şi organe de presă la nivel mondial controlate de jidani au lansat tot felul de poveşti false pentru a determina oamenii să se simtă întristaţi şi să doneze bani asociaţiilor caritabile jidăneşti.
Se pare că această cifră mitică de 6.000.000, de mult timp discreditată de revizionişti, vine de la un mit religios al Talmudului evreiesc, care spune că „vă veţi întoarce fără şase milioane“ sau „te vei întoarce în ţara lui Israel cu şase milioane mai puţini“ şi, desigur, cel de-Al Doilea Război Mondial a favorizat apariţia statului modern Israel, care a fost înfiinţat în 1948, ca răzbunare pentru cei „şase milioane de evrei ucişi în Holocaust“. Jidanii au explicat adesea genocidul sistematic contra palestinienilor şi furtul teritoriilor palestiniene ca fiind o compensare vindicativă a aşa-numitului Holocaust din cel de-Al Doilea Război Mondial, pe care orice cercetător serios şi gânditor critic ştie, deja, că este o fraudă de proporţii colosale. Dar sioniştii au o influenţă atît de mare încît au transformat o profeţie delirantă jidănească în „fapt istoric“.
Marea minciună a sionismului [81]
Alţi truditori anonimi, dar dornici să aducă la cunoştinţa opiniei publice româneşti adevărul – mascat cu grijă de propaganda sionistă cu concursul complice al autorităţilor – au postat pe Internet traducerea articolului „140 Occurrences Of The Word Holocaust & The Number 6,000,000 Before The Nuremberg Trials Began: 140 de apariţii ale cuvîntului Holocaust şi ale numărului 6.000.000 înainte ca Procesul de la Nuremberg să fi început“ sub titlul „Marea minciună a sionismului“ [82].You Shall Return 6 Million Tashuvu
Originile istorice şi biblice ale numărului „şase milioane“
Profeţiile jidăneşti din Tora (aşa cum a fost ea compilată de rabinii de după secolul al VIII-lea) pretind că 6 milioane de evrei trebuie să „dispară“ înainte ca statul Israel să fie format. „Vă veţi întoarce fără şase milioane“. De aceea, în The Seventh Million: The Israelis and the Holocaust [83], Tom Segev, un istoric izraelian, a declarat că „6 milioane“ este o încercare de a transforma povestea Holocaustului în religie de stat. Cele şase milioane de jidani, conform profeţiei, trebuie să dispară în „cuptoare de ardere“. „După modelul promisiunii divine conţinute în Biblie, Genocidul este un element de justificare ideologică pentru crearea statului Israel“ [84]. Ca o chestiune de fapt, Robert B. Goldmann [85] scrie: „…Fără Holocaust nu ar fi nici un stat evreu“. O simplă consecinţă: avînd în vedere cele şase milioane de „evrei“ „gazaţi“ la Auschwitz, care au sfîrşit în „cuptoare de ardere“, profeţiile s-au „împlinit“ şi Israelul poate deveni un „stat legitim“. „Această ţară există ca o realizare a unei promisiuni făcută de Dumnezeu însuşi. Ar fi ridicol să-i cerem socoteală asupra legitimităţii promisiunii“ – aceasta este axioma de bază a mitului „biblic“, formulată de Golda Meir (cf. Le Monde, 15 octombrie 1971). „Acest teritoriu ne-a fost promis şi avem drepturi asupra lui“, „psalmodiază“ şi Menahem Begin la Oslo (Davar, 12 decembrie 1978).Argumente suplimentare pentru teza „Statul Israel – consecinţa vindicativă a Holocaustului, dar şi stat teocratic condus de atei“ aduce Roger Garaudy în cărţile sale, îndeosebi în Miturile fondatoare ale politicii izraeliene [86].
Dar, în virtutea celor pe care le dezvăluim în această sinteză – pe baza cărţii lui Arthur R. Butz, Mistificarea secolului XX, precum şi a lucrărilor istoricilor negaţionişti –, silogismul falacios al lui Robert Goldmann trebuie refăcut conform adevărului istoric: „Întrucât nu a existat nici un holocaust, statul Israel nu are legitimitate“. De altfel, până de curând, O.N.U. calificase statul Israel ca stat terorist. Oricum, organizaţia Neturei Karta contestă legitimitatea statului Israel şi, la manifestările sale publice, etalează lozinci ca acestea: ISRAEL IS NOT JEWISH STATE; Authentic RABBIS Always Opposed Zionism and The State of Israel; TORAH FORBIDS A JEWISH STATE etc.
Încă un argument, aş putea spune chiar jidănesc: The American Jewish Year Book, nr. 5702, din 22 septembrie 1941 la 11 septembrie 1942, vol. 43, publicat la Philadelphia de către The Jewish publication society of America, indică la pagina 666 că, după expansiunea nazistă maximă, până în Rusia, şi socotindu-i şi pe cei rămaşi în Germania, existau în Europa supusă Germaniei 3.110.722 (!) de jidani, număraţi pe deşte (cf. R. Garaudy, op. cit., pag. 134).
Atunci, cum să fi fost exterminaţi şase milioane?! De altfel, dacă se însumează cifrele maxime despre jidanii omorâţi în lagăre ( Auschwitz – 9 milioane, în filmul „Nuit et Brouillard“ (1955) al lui Alain Resnais, Maidanek – 1,5 milioane, în cartea The War against the Jews a lui Lucy Dawidowicz, şi alte asemenea cifre fantasmagorice ale altor surse holocaustiste de dezinformare) ar rezulta că Germania omorâse mai mulţi jidani faţă de câţi militari pierduse U.R.S.S. în acel război!
Mai mult. Adolf Hitler, în aprilie 1944, în virtutea colaborării permanente cu sioniştii germani, a propus delegatului sionist Brand, prin intermediul lui Adolf Eichmann, o afacere profitabilă: din cele trei-milioane-o-sută-două’j’dă-mii de jidani din Europa germanică, dădea un milion de jidani contra a 10.000 de camioane, pe care să le folosească exclusiv pe frontul sovietic (cf. Yehuda Bauer, Evrei de vânzare, Ed. Liana Levi, Paris, 1996, pag. 227-229, apud R. Garaudy, PROCESUL SIONISMULUI IZRAELIAN. Ed. Samizdat, 1999, pag. 101)!
Protest din 22 sept.2011În ceea ce priveşte numărul „şase milioane“, trebuie să ştiţi următoarele: în textul ebraic al profeţiilor Tora se poate citi „te vei întoarce“. În text, litera „V“ sau „VAU“ este absentă, deoarece scrierea ebraică nu are nici o cifră; litera „V“ înseamnă numărul 6. Ben Weintraub [87], un om de ştiinţă religios, a învăţat de la rabini că sensul literei lipsă înseamnă că numărul este „6 milioane“. Nu vi se pare cam abracadabrantă interpretarea?! Ei bine, pe această aberaţie se întemeiază dogma celor „şase milioane“!
Principiul dominoului în demolarea făcăturii „Holocaustului“
Din 1976, cînd a fost prima ediţie a cărţii sale, pînă în la ultima ediţie, completată, din septembrie 2003, Arthur Robert Butz, evident, nu cunoscuse cartea lui Don Heddesheimer referitoare la colecţia de articole de presă din anii 1900-1939. De aceea, el s-a bazat, în demonstrarea falsităţii propagandei holocau$tic€, pe demolarea prezentării cazului Auschwitz ca lagăr de exterminare, prezentare făcută, pe ultima sută, inclusiv de Steven Spielberg în filmul său, pe urmele multor cărţi pe cît de false, pe atît de apologetice pe această temă. Arthur Robert Butz se bazează pe cunoscutul zis „principiu al dominoului“. A plecat de la premisa că, dacă demonstrează făcătura cazului Auschwitz ca lagăr de exterminare, atunci demonstrează fantasmagoria întregii propagande a holocaustului. Şi demonstraţia i-a reuşit cu succes, întrucît, în documentarea sa riguroasă, a analizat inclusiv celelalte lagăre de muncă, de tranzit sau de tratament; de acest ultim tip fusese Birkenau, supranumit, în mod întemeiat, „lagărul morţii“ deoarece, acolo fiind o mare concentrare de bolnavi şi bătrîni care erau trataţi ca să trăiască, era normal să se înregistreze cel mai mare număr de decese. Dar toate lagărele de concentrare aveau spitale şi îi tratau pe cei internaţi ca să rămînă în viaţă şi să muncească. Aşa cum arată Butz, conducătorii Germaniei nu aveau nici un interes să îi extermine deliberat pe internaţi – indiferent că erau jidani, ţigani, ruşi sau de alte naţii –, fiindcă aveau imperioasă nevoie de forţă de muncă, elita bărbaţilor germani murind pewb2fm0 cele două fronturi pe care Hitler fusese nevoit să le deschidă. În susţinerea demonstraţiei lui Arthur Butz vine şi expunerea lui Elie Wiesel, din fabulaţia sa Noaptea [88]. Revista Romanian Historical Studies [89] îi face portretul în aqua forte: „Dar ura asta nestinsă pentru întregul popor german din adâncurile preistoriei şi până dincolo de sfârşitul veacurilor nu l-a împiedicat pe Elie Wiesel – atunci când se afla internat la spital la Birkenau, în Ianuarie 1945, din cauză că avea o infecţie la un picior, unde tatăl său îi ţinea tovărăşie până la însănătoşire –, la apropierea trupelor sovietice, să prefere să se retragă în Germania împreună cu trupele naziste. Wiesel tatăl şi fiul au analizat bine situaţia şi au cerut să însoţească trupele germane în retragere, în loc să-i aştepte pe eliberatori (Night, p. 93; Noaptea, pag. 90)“.
Scena este reamintită de Elie Wiesel în porcăria sa de memorii, All Rivers Run to the Sea, traduse sub titlul Toate fluviile curg în mare (Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, pag. 92). Deci, nemţii i-au tratat pe el şi pe tatăl lui (le-au dat şi cafele!) pînă în ultima clipă de control al lagărului Birkenau – despre care, amintesc, Arthur Butz scrie că era supranumit, întemeiat, „lagărul morţii“ – şi, culmea, aceştia doi – Wiesel tatăl şi nătîngul său fiu, Elie – au scăpat vii din lagăr, trataţi de nemţi, şi au ales să de retragă cu odioşii lor temniceri, naziştii, decît să rămînă să fie „eliberaţi“ de către Armata Roşie „eliberatoare“. O altă dovadă de „recunoştinţă“, „tipic jidănească“ – spre a folosi expresia ironică a lui Marx –, este faptul că maică-sa, atunci când „Sighetul a redevenit Marmorossziget“ (adică după Diktatul de la Viena!), „era şi ea mulţumită de schimbarea noastră de naţionalitate. Pentru ea era un fel de întoarcere la copilărie şi trebuia să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru asta“ (sic), consemnează el în Toate fluviile… (pag. 33). Adică, pentru intrarea horthyştilor în Ardeal, toanta de mă-sa era mulţumită [90]! Evident, mulţumirea i-a crescut când horthyştii au trimis-o în lagăr, de unde s-a ridicat la cer pe coşul crematoriului. În treacăt fie zis, tîmpitul de Elie Wiesel, devenit, între timp, membru de onoare al Academiei Române iudaizate [91], ar fi trebuit să scrie „schimbarea noastră de cetăţenie“, şi nu „naţionalitate“, căci naţionalitatea nu şi-o poate schimba niciodată: a fost şi a rămas, tot timpul, un un „jidan împuţit“ (sintagmă academică prezidenţială). Aceste pasaje, singure, relevă elucubraţiile din toată maculatura escrocului internaţional Elie Wiesel, cel mai cunoscut propagator al termenului „Holocaust“ [92], începând cu cartea sa „La Nuit“, şi popularizat de numeroasele filme pe tema „Holocaust“. Un astfel de film-aberaţie sau fantasmagoric în sensul propriu al termenului este interminabilul film „Shoah“ (1985), de 9 (nouă!) ore şi jumătate, al lui Claude Lanzman. Norocul nostru este că, deşi este farsor şi denigrator ca Hannah Arendt, este la fel de sincer ca ea: aşa cum ea a mărturisit că cifra de 6.000.000 este doar o presupunere care n-a fost niciodată confirmată, la fel spune şi Lanzman despre aberaţia sa de film: „Trebuia făcut acest film din nimic, fără documente din arhive, inventând totul“ (cf. Libération, 25 aprilie 1985). De fapt, folosirea, aici, a cuvântului „invenţie“ – pe care, din păcate, îl utilizează frecvent şi Arthur Butz – este un abuz de limbaj, care compromite acest cuvânt: pentru asemenea manufacturi – cărţi, filme, conferinţe (cum obişnuieşte să ţină şi farsorul Elie Wiesel!) etc. – trebuie folosite cuvintele scorneală, născocire, fantasmagorie, aberaţie. Dar de ce „trebuia făcut acest film“? Evident, doar pentru a prolifera propaganda holocau$tică. O lungă listă de filme pe tema holocaustului o puteţi accesa aici: http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Holocaust_films.
Prin producerea unor asemenea filme eminamente false, prin cărţi fantasmagorice elaborate deliberat pentru a întreţine şi răspândi făcătura „Holocaustului“ – precum cele confecţionate de Lucy Dawidowicz, Leon Poliakov, Stefan Szende, Miklos Nyiszli, Simon Wiesenthal, Elie Wiesel, Jean Ancel, Matatias Carp ş.a., mulţi dintre ei ridiculizaţi în mod expres şi de Arthur Butz în ÎNŞELĂTORIA SECOLULUI XX – s-a ajuns la inducerea în opinia publică internaţională a „convingerii“ existenţei în realitate a „legendei“ Holocaustului, cum se exprimă unii autori, inclusiv Arthur Butz. Eu prefer să-i spun „făcătură“, deoarece se compromite cuvântul „legendă“ prin asocierea lui cu escrocheria holocaustului. Puterea de persuasiune a propagandei holocau$tic€ a devenit atât de mare – îndeosebi prin industria cinematografică de la Hollywood, unde, aţi văzut, aproape că nu e film, indiferent de tema principală, unde să nu apară un supravieţuitor al lagărelor cu kipa pe cap sau un antebraţ cu număr tatuat în lagăr – încât, cum relevă Roger Garaudy, „chiar şi foştii deportaţi de la Buchenwald sau de la Dachau s-au lăsat sugestionaţi de legenda atât de grijuliu întreţinută. Un mare istoric francez, Michael de Bouard, decan onorific al Facultăţii din Caen, membru al Institutului şi fost deportat la Mauthausen, declara în 1986: «În monografia despre Mauthausen pe care am făcut-o (…) în ’54, în două rânduri am vorbit despre camera de gazare. Timpul reflecţiei o dată sosit, mi-am zis: unde am dobândit convingerea că exista o cameră de gazare la Mauthausen? Nu în timpul şederii mele în lagăr, căci nimeni nu bănuia că ar putea exista acolo; este vorba, deci, de un „bagaj” pe care l-am primit după război, asta e sigur. Apoi am remarcat că în textul meu – în timp ce majoritatea afirmaţiilor mele se sprijineau pe referinţe – privitor la camera de gazare nu aveam nici una…»“ (Ouest-France, 2-3 august 1986, pag. 6, apud R. Garaudy, Miturile fondatoare…, pag. 139)
Aşa am fost, ani de zile, păcălit şi eu şi mulţi alţi român, precum şi milioane de oameni din lumea-ntreagă de murdara propagandă privind „Holocaustul“. Noi am fost păcăliţii, iar păcălicii au fost jidanii propagatori ai escrocheriei holocaustice. Dar Adrian Năstase, om şcolit, cu două facultăţi – de drept şi de sociologie –, ministru de Externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor, premier, poliglot, plimbat prin lume, nu era un om neinformat. Dimpotrivă: inclusiv S.R.I.-ul îl informa prin buletinele de presă cotidiene şi prin note informative, rapoarte, sinteze speciale. Totuşi a dat criminala O.U.G. nr. 31/2002, prin care a terorizat cercetarea istorică şi politologică, a terorizat Academia Română şi toate mass media – practic, a îngenuncheat România. Şi acum vine şi Crin Antonescu să ne pună laţul de gât, vrând să accentueze pedepsele prevăzute de O.U.G. nr. 31/2002; e drept că el este doar istoric, dar, cum a rămas repetent câţiva ani, se cheamă că a aprofundat studiul istoriei, apoi este politic-„astru“ de 20 de ani, a fost şi preşedintele Senatului României, este şi preşedintele Partidului Naţional Liberal – care, prin actele antinaţionale comise de Crin Antonescu şi precedesorii săi, numai naţional nu este. Pot fi iertaţi aceştia? Categoric, nu!
Rabinul Stephen S. Wise: tartorul propagandei holocaustice
Ziarul New York Times, din 11 iunie 1900, în pagina 7, publică „Mesajul“ rabinului Stephen Samuel Wise (1874-1949) [93]. Am văzut că, în toată cartea lui Arthur Rober Butz, numele acestui rabin este prezent, în anii 1940-1945, cu calitatea de preşedinte al Congresului American Jidănesc şi al Congresului Mondial Jidănesc. A fost un individ longeviv căci, evident, este vorba de aceeaşi persoană. Ca şi alţi propagandişti, încă din 1900, Wise scria: „There are 6,000,000 living, bleeding, suffering arguments in favor of Zionism“. „Există 6.000.000 de argumente trăinde, sîngerînde, suferinde pentru Sionism“! Ca tînăr publicist, rabinul Wise foloseşte şi figuri de stil: fantasmagoricul număr „şase milioane de jidani“ îl prezintă ca „şase milioane de argumente“. Dar politizează problema: presupuşii „şase milioane“ de jidani nu „sîngerează, nu suferă“ din cauza vicisitudinilor sorţii, ale istoriei, eventual, din cauza persecuţiilor rasiale etc., ci pentru „Sionism“. Deşi, fireşte, dintre milioanele de jidani din Europa Centrală şi de Est, nu mulţi auziseră de sionism. E-adevărat, în îndoctrinarea făcută oamenilor simpli de către rabinii sionişti, aşa cum relevă Shalom Alehem în scrierile sale, jidanii ajunseseră ca, la despărţirea între ei, să-şi zică, nu ca tot omul, „La revedere!“, ci: „La anul la Ierusalim!“ Adică să emigreze în „ţara lor“, Palestina, deşi neam de neamul lor nu fuseseră la Ierusalim, căci ei nu erau evrei, ci jidani, descendenţi ai khazarilor.Apelul mincinos al rabinului Wise
Poziţia de proeminent lobby-st al sionismului pe care o deţinea rabinul Stephen Samuel Wise (născut Weisz!) a fost determinată, evident, de cumulul de funcţii – de preşedinte al Congresului Mondial Jidănesc şi, implicit, al Congresului American Jidănesc – şi de relaţiile sale inextricabile cu marii magnaţi jidani ai finanţelor S.U.A., proprietari ai băncilor „americane“, care constituiau principalele grupuri de presiune asupra guvernului S.U.A. Presiunea acestora a dus la capitularea guvernului S.U.A. şi a Aliaţilor în faţa propagandei insidioase, insistente şi eminamente false a rabinului Stephen S. Wise et comp. privind pretinsul holocaust. Capitularea a fost determinată de lobby-smul sionismului, a fost favorizată inclusiv de incompetenţa Serviciilor Secrete (aflate la începutul funcţionării lor) şi, îndeosebi, de insuficienta supraveghere a propagandei holocau$tice desfăşurate prin mass media. Arthur Robert Butz redă opiniile unor funcţionari ai Departamentului de Stat, care remarcaseră că scornelile debitate de rabinul Wise şi clica lui nu sunt decît repetarea balivernelor utilizate de jidani în propaganda lor din timpul Primului Război Mondial, pe tema holocaustului, dar, din păcate, nu au marşat cu demonstraţia folosind ca argument această constatare. Nu-i mai puţin adevărat că nişte funcţionari ai Departamentului de Stat – oricît ar fi fost ei de competenţi şi/sau de sus puşi, ca Secretarul de Stat adjunct J. Breckenridge Long, care a opus o puternică rezistenţă perfidei propagande holocaustice duse de rabinul Wise – nu puteau rezista unor vectori de presiune ca ministrul Finanţelor Henry Morgenthau, de meserie jidan, sau altora ca el.
De altfel, Breckenridge Long i-a făcut rabinului Stephen S. Wise un portret realist: „Wise ia mereu aerul lui fals, mieros, ipocrit şi presărat cu formule din arsenalul personal, pentru a pleda cauza «intelectualilor şi sufletelor dârze ale refugiaţilor care fug din faţa torturilor, a dictatorilor». Bineînţeles, doar o infimă parte dintre refugiaţi aparţine acestei categorii, iar printre ei unii sunt cu siguranţă agenţi germani. (…) Nu fac aluzie la cargoul Navemar, plecat din Lisabona cu destinaţia Havana şi New York. (…) Patru jidani au murit înainte de insulele Bermude, alţi şase au fost spitalizaţi, dintre care unul a murit. Aceştia au fost victimele lăcomiei companiilor de călătorie, nu ale Germaniei, nici ale politicii Statelor Unite. Acest cargou este un pericol şi o ameninţare pentru igiena porturilor în care face escală, o ruşine pentru cupiditatea omenească ce îngăduie astfel de lucruri. În răspunsul meu, nu am făcut, însă, aluzie la Rabinul Wise. (…) Fiecare dintre ei crede că oricine, oricând şi oriunde are dreptul să vină în Statele Unite, în vreme ce eu cred că nimeni, de niciunde, nu are acest drept, dacă Statele Unite nu îl doresc“. Revedeţi, pentru detalii, episodul „Înşelătoria secolului XX (14)“ [94].Six-Million-Jews-New-York-Times-June-11-1900-Rabbi-Wise-Detail-300
Între timp, aşa cum am mai menţionat în prezentarea introductivă a cărţii, cercetătorii oneşti şi oripilaţi de omniprezenta propagandă sionistă a holocash-ului au relevat că lamentaţiile rabinului Wise pe tema holocaustului fuseseră publicate, în New York Times, încă din 11 iunie 1900 (!) – adică îi devansase cu şase decenii pe escrocii Elie Wiesel şi Leon Poliakov şi cu aproape un secol pe escrocii Radu Ioanid, Braham Randoph, Vladimir Tismăneanu ş.a. După cum se poate vedea, în cadrul bibliografiei folosite de Arthur Butz, cea mai citată publicaţie este New York Times, care, după cum se ştie, aparţine unor jidani şi, ca atare, devenise vectorul principal al propagandei holocaustice.
Articole care atestă escrocheria holocaustului
Anul 1902 – Enciclopedia Britanică. 10th The Encyclopedia Britannica 1902După cum se vede, Perfidul Albion s-a făcut vectorul acţiunii sioniste de denigrare a tinerei Românii prin propaganda jidănească proholocaust, folosind faimoasa Encyclopaedia Britannica, unde, în volumul 25, ediţia 1902, se pretinde că şi România participă, alături de Rusia, la „degradarea sistematică a şase milioane de jidani“: „While there remain in Russia and Rumania over six millions of Jews who are being systematically degraded…“ – „Atîta timp cît rămîn în Rusia şi în România peste şase milioane de jidani, care sunt în mod sistematic degradaţi…“ etc. Ei bine, jidanii au rămas în România, în epoca interbelică au invadat, practic, România [95], după 1945 au „aliat“ pe rupte din România, de „persecutaţi“ ce erau de către conducerea jidano-stalinistă impusă la conducerea ţării de U.R.S.S., deşi, cum am spus şi cum se ştie din alte documente, jidanii ocupau toate posturile de conducere din România, iar după 1990, deşi ar fi dus-o, chipurile, atît de rău în România, acum revin pe capete încît, iarăşi, nu mai avem loc de ei! Un exemplu simptomatic îl anunţa Dumitru Constantin: „Deşi admonestat de ministrul izraelian de Externe, care şi-a exprimat „consternarea“ / Sandu Mazor, ambasadorul Israelului la Bucureşti, a solicitat cetăţenia română [96]. Nu ţi-e frică, Mazore, că o să te „holocaustizăm“ din nou?! Recent, şi ex-ambasadorul Mark Gitenstein [97] a revenit în România, cu afaceri: „Mark Gitenstein, fost ambasador SUA în România, devine consilier al Astra Asigurări“ [98]. Numai că se pare că a călcat, iarăşi, cu stîngul, sau o fi el un jidan ghinionist: „ANAF a început un control la Astra Asigurări, în urma sesizării ASF“. Scandalul „Astra Asigurări“ îi afectează, implicit, imaginea, şi aşa foarte şifonată, de ambasador-detractor al României. Un alt jidan important care a dat buzna în România, de dragul ei, fireşte, este generalul (r.) Wesley Clark, fost comandant al trupelor N.A.T.O. din Europa, supranumit „măcelarul de la Waco (Texas)“ [99] – căci incendiase cu napalm ferma în care se baricadase secta „Davidienilor“ [100], omorînd 89 de persoane, printre care şi pe cei 24 de copii ai lui David Koresh [101]; Wesley Clark a venit pe post de consilier al premierului Victor Ponta! Dar aceştia sunt doar cîţiva din „elită“. Nenorocirea e că au venit zeci de mii de jidani, să-şi ia „înapoi“ averile pe care nu le-au avut, dar pentru care au găsit „documente şi martori“, cum că, „Da!“, le-au avut şi, cu ajutorul unor avocaţi, procurori şi judecători corupţi, şi-au apropriat averi nemăsurate.24oamfb
25 martie 1906 – Un gazetar jidan atrage atenţia în Germania că un „Holocaust“ este pe punctul de a se produce în Rusia după prima revoltă comunistă, invocînd numărul de 6.000.000 de evrei. Aceasta era doar un truc pentru a acoperi faptul că revolta comunistă care avusese loc cu un an în urmă (1905) era produsul unor jidani care comiseseră atrocităţi împotriva unor patrioţi ruşi, care nu doreau un guvern despotic iudeo-bolşevic.
13 noiembrie 1910 – În raportul anual al Comitetului Jidănesc American se susţine că, din 1890, Rusia a avut o politică de „expulzare sau exterminare“ a şase milioane de evrei.
Anul 1911 – Max Nordau, co-fondator al Organizaţiei Mondiale Sioniste, împreună cu Teodor Herzl au avertizat, la congresul sionist din Basel, Elveţia, asupra „anihilării a şase milioane de oameni“. Această declaraţie a fost făcută cu 22 de ani înainte de venirea la putere a lui Hitler.
Anul 1917 – Sioniştii Chaim Weizmann [102] (viitorul prim preşedinte al statului Israel) şi Nahum Sokolow [103] influenţează guvernul britanic să sprijine proiectul sionist de stabilire a unei patrii naţionale în Palestina. Guvernul britanic emite declaraţia cunoscută sub denumirea de Declaraţia Balfour, această scrisoare fiind adresată lui Lionel Walter Rothschild.
Anul 1919 – La scurt timp după terminarea Primului Război Mondial, jidanii pretind că încă „şase milioane“ sunt în pericol de a muri.
20 iulie 1921 –„Ruşii albi“ cîştigă teren în faţa jidanilor bolşevici şi, în încercarea de a ascunde implicarea lor în bolşevism, jidanii pun iarăşi rola cu cele „şase milioane“ de victime.
29 decembrie 1931 – Doar evreimea suferă de foame…
Iudeea declara razboi Germaniei1933 – Adolf Hitler vine la putere şi imediat începe să îşi tipărească propria monedă, retrăgînd Germania de pe orbita financiară a sistemului bancar jidănesc condus de Rothschild. Consecinţa imediată: jidănimea mondială declară război economic Germaniei, încercînd să înăbuşe, astfel, Germania şi regimul naţional-socialist. Presa din S.U.A., controlată în totalitate de jidani – cum denunţase Benjamin Freedman în discursul său [104] –, face o presiune atît de puternică încît zombii americani trec la blocada produselor importate din Germania[105]. Actul de trădare al jidanilor duce, în mod întemeiat, la declararea lor ca „duşmani ai statului“ de către regimul naţional-socialist şi, eventual, sunt internaţi în lagăre de muncă. Acelaşi lucru avea să se petreacă şi cu japonezii de pe teritoriul american după atacul de la Pearl Harbour. Dar dacă ceea ce făceau americanii era normal şi moral, aceleaşi fapte făcute de germani erau condamnabile.
9 ianuarie 1938 – Cu nouă luni înainte de Noaptea de Cristal, jidanii pretind că „6 milioane de evrei“ sunt victime ale persecuţiei guvernelor statelor europene.
26 iunie 1940 – Jidanii afirmă, încă o dată, că „şase milioane sunt condamnaţi la distrugere“, chiar înainte ca taberele de concentrare să fie construite.
8 ianuarie 1945 – Înainte ca cineva să fi ştiut numărul exact al victimelor, jidanii sionişti deja avansează numărul de „şase milioane“ ca fiind, chipurile, un fapt istoric, real.9 ian. 1938 „6.000.000 de jidani morţi“, titrează New York Times, citându-l pe Jacob Lestchinsky, secretar la Yiddish Scientific Institute, care dezinforma, astfel, lumea, într-o conferinţă la Hotel Park Central din New York.
15 martie 1945 – În săptămânalul moscovit în limba engleză Soviet War News, sordidul denigrator al României şi al Armatei Române, Ilya Ehremburg – un jüdeno-bolşevic strecurat printre epurările staliniste –, „întors după o vizită de două săptămâni în Germania“, îşi „expunea impresiile“: „Lumea ştie, acum, că Germania a ucis şase milioane de jidani“! Dar, peste circa două decenii, lui Hannah Arendt avea să-i scape porumbelul pe gură: „…numărul total al victimelor Soluţiei Finale este o simplă presupunere – între patru şi şase milioane – şi nu a fost niciodată confirmat“!
La vremea când marele ticălos Ilya Ehremburg se plimba prin Germania distrusă şi care încă mai lupta pe două fronturi, un jidănel necunoscut era oblojit de către nemţii umanişti pentru o infecţie la un picior în lagărul de tratament de la Birkenau: un „puţoi opărit“ pe nume Elie Wiesel. Folosesc sintagma „puţoi opărit“ deoarece aceasta aparţine marelui nostru ziarist Cristian Tudor Popescu [106], cu care l-a caracterizat pe un alt mare jidan antiromân [107], Mihai-Răzvan Ungureanu [108], pe vremea când fusese numit ministru de Externe al României; pe timpul cât a fost aburcat în scaunul de şef al Serviciului de Informaţii Externe nu i-a mai atribuit-o, iar în cele două luni juma’ cât a fost premier, C. T. Popescu nu a mai avut timp s-o scoată din panoplie sau, poate, a fost intimidat de Mihai-Răzvan (Austro)Ungureanu [109] pe când mânca vaca Kobe.
Să revenim à nos moutons! La câţiva ani după ieşirea din lagăr, un viitor mare ticălos – dar insignifiant în acei ani – a făcut un mare gheşeft pentru el, dar în dauna Omenirii: Elie Wiesel, căci de el e vorba, s-a întâlnit cu un searbăd scriitor francez ajuns, printr-un concurs de împrejurări, membru al Academiei Franceze, François Mauriac. Acesta i-a propus să-l infiltreze
La ce ne-ar folosi noua numele si mailul lui? Dar, cu toate ca n-am stiut ca e evreu, l-am potcovit bine cu exemplul pe care i l-am dat. Sper sa-l tina minte!
Aveti voie dumnule professor!
E ca si cum v-a intrat „cineva” poftit sau nepoftit in casa! Aveti voie sa anuntati si politia dar sa si spuneti prietenilor cine a intrat in casa dumneavoastra…
„cineva” NU este un khazar – care-si spune de aiurea „evreu” – rasat; ci mai degraba un sub-mediocre care profita de pe urma fratilor lui sionisti…
Ma bag si eu ca musca in lapte.
Legionarii au murit de mult, nu mai exista niciunu ar trebui sa aibe peste 90 ani.
Domnu Coja care este si scriitor cred ca, doar ne provoaca, apoi ne transforma in personajele din cartile dumnealui.Este un lucru inteligent de a studia firea umana.
Nu trebuie decat sa-i dorim succes la scris.
Ai ghicit. Te fac personaj episodic!
Da domne’ ai dreptate, legionarii au fost criminali si nicolski, cu pauker, cu pantiusa, pana azi la beni netanyahou au fost si sunt oameni de bine. Du’te ba cineva spalati gura plina de rahat si traieste cu „oamenii tai de bine” (ia’i si pe aia de la gds si 22, a si pe regisoru’ mihai minune) si lasa’ne pe noi asa amarati si nevolnici.
Ma innebunesc astia ce te injura pe net, si mincinosi si lasi (nu le’ajunge domle’ un viciu trebuie sa le aibe pe toate).
Sa ma iertati domn’ Profesor dar mare rabdare aveti cu lichelele.
Ce scrieti si cum va exprimati, demonstreaza ce fel de (ne)om sinteti si din ce categorie faceti. Asa cum fierbeti in propria fiere ca nu ati reusit sa-L eliminati din constiinta lumii pe Mantuitorul Iisus, cam asa, in mic, turbati de furie oarba, diabolica si satanica, impotriva memoriei Legionarilor, indeosebi impotriva lui Corneliu Zelea Codreanu. Ura dumneavoastra se proiecteaza, desigur, si peste cei ce slavesc cu credinta Numele Domnului nostru Iisus Hristos, crestinii, si asupra celor ce sint recunoscatori Legiunii si Legionarilor.
Domnule, cum se numesc cei care au ordonat, cei care au dispus si cei care au executat miselste si cu un sadism iesit din comun pe mii si mii de Legionari? Dumneavoastra cum va numiti, sustinundu’i?
Domnule, cautati Lumina! Nu mai traiti in intunericul cel mai intunecat. Temeti’va de judecata lui Dumnezeu!!!
catre „cineva”: cand veti aduna puterea sa cititi articolul din aceasta postare, vei afla ca el contine raspunsuri la toate afirmatiile dvs. si comentariul dvs de aici ramane fara continut.