Ovule țigănești la export în Israel
Cine nu a auzit despre evrei că se cred a fi poporul ales de Dumnezeu să stăpânească lumea asta, aceasta în virtutea unor calități care îi fac superiori celorlalte neamuri, atât de superiori încât unele texte sfinte evreiești ne declară pe noi, goimii, ne-evreii, că nici nu prea suntem oameni! De unde cunoscuta interdicție vetero-testamentară dată de Dumnezeu evreilor, nu cumva să se amestece cu alte neamuri! Nu mai dau citate!…
Mă întreb, azi, care evrei mai cred în povestea asta?… Aș fi zis că niciunul, dar grație Internetului am găsit câțiva…
La fel, cine nu a auzit sau citit măcar un text, vreo frază măcar despre evrei că ar fi o rasă degenerată?! Cu felurite argumente, care mai de care mai statistice și mai științifice!… Pe la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul celui următor literatura pe acest subiect este destul de bogată, astfel că unul ca mine, complet ne-interesat de subiect, tot am ajuns să-mi cadă în mână asemenea texte, cărți etc., clamând decăderea biologică a Israelului! Le-am răsfoit și am înregistrat, sub beneficiu de inventar, că s-au scris cărți și pe acest subiect… Nu dau citate!…
Mai consemnez și părerea – pe care aș accepta-o!, că în general rasa umană este în declin multilateral! Pretutindeni!… Nu insist nici pe această temă! Nu trebuie demonstrată!
Și mă întreb, azi, în anul de grație pe care îl străbatem voioși, care oameni serioși ar mai vorbi despre evrei în acești termeni: popor ales, rasă superioară versus popor degenerat, rasă corcită? Niciunul, aș zice, dar mă contrazice același a toate știutor Internet. Deschid site-ul meu sau al altora, și dau și de unii, și de alții! Ai zice că s-au împărțit în două echipe și au inventat acest joc de care nu se mai plictisesc!
Nu mă bate gândul să-i împac eu! Sau altul!… Dar, mărturisesc, știind de această controversă, când și când, fără voia mea, am raportat la această dispută câte un eveniment sau altul… Când în favoarea sau de-favoarea uneia, când în favoarea sau de-favoarea celeilalte teze! N-am niciun partizanat în această chestiune! Pun în balanță cele două teorii – căci asta mi-e zodia!, și constat că suntem Tanda pe Manda! Meci nul, până acum, din toate punctele de vedere! Nul de tot!…
Deunăzi însă m-am pomenit că în capul meu o informație mai veche vine de se procesează de capul ei și intervine, aproape decisiv în această dispută! Nepoftită de nimeni!… Și fără să-mi ceară voie! Deci fără voia mea, vă rog să mă credeți!
Și anume: în urmă cu ani buni, vreo zece, am cunoscut un simpatic domn doctor, fost coleg de facultate cu frate-meu, bun prieten și cu câțiva prieteni de-ai mei, precum Titus Spineli sau Viorel Popescu… Domnul doctor, plecat de mulți ani în Israel, s-a întors pe unde lupul a mâncat oaia și a deschis la București o clinică de ginecologie și alte specialități adiacente. Când l-am cunoscut, a fost bucuros să-i trimită prin mine lui frate-meu o ofertă de colaborare, să vină la București să opereze în clinica sa o zi sau două pe săptămână. Mi-ar fi convenit și mie un asemenea aranjament, dar frate-meu nu mai avea chef să facă naveta și ca pensionar… (Dau aceste detalii pentru a nu-și închipui cineva că spun o poveste inventată…)
Din prospectul-reclamă pe care mi l-a înmânat, am aflat că în clinica amicului nostru se efectuează și o operațiune medicală mai bizară: recoltarea de ovule umane, de la femei tinere și viguroase, ovule menite să ajute femeile sterpe să procreeze. Să rămână însărcinate și să dea naștere unui copil pe care l-au purtat în pântece și de care să se simtă apoi atașate ca de o progenitură proprie. Procedură medicală nouă, revoluționară!
Restul poveștii l-am aflat din presă și din câteva comentarii amicale:
– ovulele respective erau destinate unor femei/familii din Israel;
– aceste familii făceau comenzi propriu-zise: donatoarea să fie „albă”, să nu fie țigancă, de preferat studentă sau elevă, iar dacă e de la țară, să fie din zonă de munte, înaltă, ten deschis, de preferință blonde. Românce, așadar;
– ovulele plecau însoțite de câteva fotografii ale donatoarei și un scurt pedigree;
– unele ovule, în situații mai speciale, plecau din România gata fecundate…
În funcție de acești parametri, clinica primea sume importante pentru fiecare ovul trimis în Israel. Evident, suma se împărțea între clinică și donatoare, după un tarif negociabil, se pare. Afacere rentabilă pentru toată lumea…
Povestea, adică afacerea, a mers găitan, cu frumoase câștiguri pentru toată lumea, până când au început să se nască în Israel prea mulți copii mai bruneței la ten. Răbdători, părinții au lăsat să treacă un an, doi, se mai schimbă copiii cu timpul! Copiii, neascultători ca toți copiii, se făceau și mai oacheși! Adică mai tuciurii! Dar simpatici foc și cu certe aptitudini muzicale!…
Așa că părinții, nu chiar toți, au descoperit că se pot atașa și de un copil care nu corespundea întocmai unor standarde excesiv de pretențioase! Bine că e sănătos și mănâncă fără mofturi!…
Alți părinți israelieni, mai recalcitranți, au reclamat la poliția din Tel Aviv și împrejurimi: copiii născuți nu prea semănau cu donatoarele din fotografii, blonde toate!… Probabil că a intervenit și Mossadul, Interpolul etc., așa că în scurtă vreme s-a trecut la o atentă supraveghere a clinicii din București și s-a constatat că majoritatea donatoarelor care apelau la această sursă comodă de dolari erau țigănci. Țigănci-țigănci!… Nicio blondă printre ele! Un ins cu mult umor, mi s-a părut domnul doctor! Umor tipic evreiesc! Le-a făcut-o rasiștilor din Israel!…
…Povestea nu mai știu cum s-a terminat pentru hâtrul doctor!… Dar din această poveste m-am ales cu câteva semne de întrebare și mirare:
Cum se împacă cererea de ovule ne-evreiești cu ideea de „popor ales”? Nu se mai găseau ovule în Israel sau, cumva, posibilele donatoare, de sorginte biblică, nu corespund standardelor și pretențiilor unor viitori părinți din Israel, mai exigenți cu datele biologice?!
Cum de se găsesc evrei care să-și dorească copii care să semene cu cei din România, cu românii așadar?!
Cum de se găsesc evrei care vor copii care să nu fie chiar evrei, din punct de vedere genetic?
Întrebările s-ar putea înmulți, mă grăbesc să ajung la concluzii. Câteva:
- Există evrei, mulți-puțini nu mai contează, care nu cred în povestea cu „poporul ales”!
- Pentru acești evrei, a fi evreu nu este un dat rasial! Depinde de educație. Educația, mediul în care trăiești te face evreu! Nu te naști evreu! Evreu devii, dacă are cine să te învețe!
- Evreii care preferă ovule (fecundate gata sau nefecundate) ale unor goime, ale unor ne-evreice, dovedesc prin asta o neașteptată reținere față de „gena” evreiască, față de „rasa” evreiască. Au citit cumva prea multă literatură anti-semită și au luat-o în serios?!
- Povestea cu ovulele de la clinica de pe bulevardul Filantropiei din București ar merita o discuție mai amplă și mai aplicată, a unor specialiști. Eu nu fac aici decât să-mi arăt stupefacția față de cele întâmplate, poveste deloc inventată sau trasă de pe internet. Cunosc personal pe eroul principal! Nu l-am mai văzut de câțiva ani, dar asta nu mai înseamnă nimic!
24.04.2014
Ion Coja
Post scriptum: Scriind la acest text, mi-am adus aminte că toți prietenii mei evrei, după ce au plecat în Israel, s-au întors în România să-și ia de pe aici nevastă!… Câțiva și-au luat-o din România și pe a doua nevastă!… Nu le-a fost destul ce au pățit cu prima!
o stire de verificat
O VESTE EXCEPTIONALA TRECUTA SUB TACERE DE CONDUCEREA ROMANIEI !
Anton Lixandroiu, cetatean american si roman, a obtinut dupa ani de procese, ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru HOLOCAUSTUL savarsit asupra romanilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este ca cei de la Bruxelles au spus initial ca „nu pot lua in considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului International dat fiind ca aceste crime s-au petrecut inainte de infiintarea acestui tribunal” Dupa acest raspuns imbecil, A.L. s-a adresat ONU, cerand ca toti criminalii judecati la sfarsitul celui de al 2-lea Razboi Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, sa fie reabilitati, deoarece acestia au facut crime inainte de infiintarea Tribunalului International. Raspunsul si rezultatul bomba, a fost ca UNGARIA SI-A CERUT IERTARE IN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premiera ! In Romania stirea a fost lasata deoparte. Sa nu se supere UDMR-ul. FELICITARI ANTON LIXANDROIU !
Va dati seama cand se vor trezi cu cateva mii de „ioni iliesti”? O sa aiba presedinti pentru toate statele lumii! Caci testul a functionat! Cine mai poate spune ca romanii nu sunt facatori de istorie universala? Inca o data!
Un link pentru dl.Coja:
http://zilederazboi.wordpress.com/2014/04/25/romanii-sunt-tigani-inca-din-1916/
Cine ne facea pe noi tigani in 1916…..
Le doresc sa creasca sanatosi si sa se inmulteasca in stil tiganesc.Ce nu au reusit Palestinienii vor reusii tiganii peste 100 de ani.Daca se vor naste cu tabieturiile lor.))))A majoritatii.Vorba aia le-or bagat,, mortu-n,, casa.
Eu cred ca au simtit asa, o slabire a vigorii genetice si dorind sa-si intareasca naturelul smecher si urechea muzicala, s-au gandit la verii lor tigani, respectiv suficient de indepartati cat sa scape de bolile degenerative ereditare (Tay-Saks) si suficient de apropiati fizionomic,cat sa se vada ca au sange comun.
Abraham a ajuns in Babilon din provincia Goa….
Referitor la subiect: acum cativa ani am fost sa insotesc pe cineva la o astfel de clinica, poate chiar cea in cauza. M-a mirat ca programarea a fost facuta noaptea…Acolo, pe langa femeile disperate sa devina mame prin proceduri artificiale, am intalnit cateva fete care erau donatoare de ovule. Le-am descusut putin…Mi s-a parut absolut odios sa te lasi supusa acelei proceduri (injectii care provocau ovulatii multiple, dupa care ovulele erau extrase). Fetele primeau sume frumusele de bani, cred ca ceva de ordinul sutelor de euro…Mi s-a parut si f periculos pentru sanatatea lor, dar la fel mi se par si anticonceptionalele hormonale…(eu tind sa fiu mai catolica decat papa).
Povestea expusa de d-nul Coja pare mai degraba o snoava…cert este ca astfel de clinici au existat si sigur mai exista, dar cel putin una din ele a avut niste probleme cu legea…
Da, e o snoavă, unul din cazurile în care viața bate filmul sau literatura! Am dat și adresa policlinicii: bd Filantropia, adică fost 1 Mai, acum Ion Mihalache, în spate la Muzeul Țăranului! S-a scris și în presă! S-a lăsat cu proces. Detaliul care a scăpat presei a fost numărul mare de țigânci care au vîndut ovule.
Nu e o snoava .In urma cu doi-trei ani sa fie chiar si presa a scris de povestea asta.A fost un scandal pe faptul asta .
Singura concluzie pe care pot sa o trag din aceasta poveste „haioasa” este ca „evreul” – urmare a educatiei talmudice; deci datorita idiologiei si spalarii creierului – devine dupa un timp SARLATAN! Asta este dimensiunea si atributul lui esential! Iar banul cistigat „cinstit” NU PUTE!
Si daca acest lucru, recoltarea de ovule si trimiterea acestora in Israel, are o bataie mai lunga? Peste ceva ani, sa vina itzic sa declare ca ADN-ul lui este din Carpati, si ca are drepturi asupra acestui pamint al nostru, stramosii lui fiind nascuti in Dacia?
Te pomenești?! Nimic nu-i exclus, dacă are puțină logică. Și are!
De aici încolo, cade partea anecdotică. Și nu e vorba de o perioadă foarte lungă de timp.
Asta presupune ca Itzick isi va compara ADN-ul numai cu tiganii. Oare ei vor ramine singurii supravietuitori, singurii ROMA din ROMA-nia?..Se pare ca da, conform COLAPS-sionistilor care fac trimiteri la tigani si la Pashtunii din Afganistan ca fiind doua exemple de comunitati care rezista oricarui fel de colaps(economic, social, nuclear, alimentar)
„“I believe that if there is a near extinction catastrophe, a sea gypsy tribe has the best chance of both surviving and replenishing the human population in the wisest manner.”
http://cluborlov.blogspot.ca/2013/07/the-sea-gypsy-tribe-start-up-manual.html
Rezistenti la boli la saracie traind asa sute de ani datorita lenei au sistemul imun bine calit.Se inmultesc rapid.In Bulgaria autoritatiile cu guruta lor au spus ca in cativa zeci de ani vor fi minoritari bulgarii.Tiganii lor majoiritari.Romania un e scutita de beleaua asta.Nu cred in COINCIDENTE.Cum nici schimbarea denumirii de tigan in rrom apoi fara un -r- rom sa fie o coincidenta.
As spune ca sunt mai relaxati, si astfel par lenesi insa cred ca este o aparenta, in realitate fiind foarte active dar nu in sensul inteles de cei din afara.
In legatura cu razboiul care vine cu siguranta, o sa vedem ce si cum, insa daca ei dau dovada de strategii de supravietuire mai bune ca altii, asta este!, inseamna ca ne bat la capitolul colaps socio-economic total si nu avem decit sa invatam de la ei.
Cred ca este vorba de povesti…
In primul rind izraelul nu are nevoie de ovule fec.sau NEfec. din alte tari deoarece ei au nenumarate emigrante la lucru la ei acasa care ar dona pe loc si in al doilea rind de unde gasesti BLONDE INALTE SI CU OCHI ALBASTRI in Romania???
Astia viseaza sau fumeaza ce nu trebuie?
Apropo de asta povestea un italian care a venit la agatat la Bucuresti ca a ramas surprins cind s-a dat jos din tren in gara de Nord ca la nivelul privirii lui nu se vedea nici o femeie. Mai tirziu cind s-a hotarit sa COBOARE privirea citeva zeci de cm a inceput sa le descopere…scunde si brunete…dupa care la o zi s-a suit inapoi in tren si a plecat catre UCRAINA unde a picat pe spate! :)
Bine ca nu a coborât în Cluj că-și schimba părerea. Dacă venea la altceva, merita, la agățat nu merită!
La ce „altceva” faci referire? La turism? glumesti?
Marian, astia vin numai dupa fuste, si perversitati, Italianul era un urit si un pirlit de prin Bolognia pe care tocmai il ruinase prin divort fost lui sotie si tot ce isi putea permite erau ucrainiencele care il rezolvau la o sticla de vodka si o promisiune de maritis, deci nici macar nu le platea. Cit am calatorit cu el de la Budapesta spre Venetia mi-a aratat poate douazeci de numere de telefon de la ucrainience toate una si una. Nici una nu avea mai putin de un masterat iar altele erau cu doctorate( si voalat sau mai pe fata faceau din cauza somajului sau de foame trotuarul(cadourile UE si USA)
Era asa de cirpa-n cur italianul(la vre-o 40 de ani) ca a trebuit sa-i platesc eu o parte din bilet(vre-o 20$) pentru ca nu avea destui bani.
HA,HA,HA. Cum ti-a aratat ca aveau masteratul? doctoratul? Mai minte lumea dar nici ca tine.
Cred ca domnul doctor a mers la puscarie! Nu cred ca domnilor de la mossad le-a facut placere felul in care poporul ales a fost tras in piept. Din punctul meu de vedere ar trebui exportati citi mai multio tzigani pe linga Tel Aviv.Am vazut si evrei negrii. Ce mare filozofie sa le umplem tzara de tiganusi?!Ce-ati zice de o manea in port la Haifa?
copiii sunt copii, sanatosi sa fie!
aștept un răspuns din partea wordpress… aceeași problemă ce o au cei care postează pe internet, probabil aceeași problemă cu cea a Gabrielei.
Despre mine e vorba? Daca va referiti la „defectiunile tehnice”, eu am fost scoasa de mult de pe blog. Oricat bifez cele doua casute, tot nu mai primesc nimic. Nu m-am mai plans, ca zice domnul Coja ca ma alint…Intru de bunavoie, mai citesc, mai comentez, dar nu am idee cine imi mai da cate o replica decat daca iau la puricat toate comentariile. Asa ca cei carora le place sa ma injure, sa profite de ocazie…nu am timp sa puric toate comentariile, deci injuraturile ar putea raman fara raspuns…;)
Chiar mă întebam de ce nu mai apăreți! De ce nu mi-ați dat telefon?! Mi-am făcut fel de fel de gânduri! Nu v-a scos nimeni de pe blog, mai precis nu eu! Nu știu ce să cred! Nu s-a mai plâns nimeni până acum! Iar când am scos pe cineva de pe blog i-am făcut cunoscut lucrul ăsta!
Iar pe dvs să vă scot d pe blog chiar nu aveam niciun motiv! Faceți comentarii foarte citite, bine primite! Povestea cu alintatul a fost un fel de a mă alinta și eu!… Mai sunteți în țară?
Oricum, dacă puteți, lămuriți povestea cu comentariile care nu ajung Acesta cum de a ajuns?
Domnule Coja,
Comentariile mele ajung pe blog, dar nu mai sunt eu anuntata prin email nici cand apare un nou articol, nici cand apare vreo replica la un comentariu de-al meu. Am inteles ca nu e vina dvs., de aceea n-am insistat.
Deci acum intru aleatoriu cand am timp (am mai putin timp de cand sunt in tzara), citesc, comentez scurt si daca vreau sa vad replicile, intru iar pe blog si iau comentariile cate unul…nu ma mai atentioneaza emailul. Asta este diferenta. Poate o sa fac ce zice Marian, sa scriu de pe alta adresa de email.
Suntem in tzara si o sa va sun, cum am promis.
Eu banuiesc doar, că poate fi din cauza site-lui de subscriere:
https://subscribe.wordpress.com/?option=comments&update=activated
După cum spun ei, oferă facilitatea anunțării unor noi comentarii prin mail. Încercați să vă faceți un cont nou le ei (la wordpress) și cu aceleași date postați comentariile pe blogul domnului profesor Coja. Eu, la fiecare comentariu, subscriu, pentru că primesc prin mail cererea de subscriere. Succes!
@Marian,
Multumesc. Asa fac si eu. La fiecare comentariu bifez cele doua casute (de a primi noile articole si noile comentarii automat), dar nu le mai primesc. Si dupa fiecare comentariu ei imi cer sa subscriu si…subscriu. Dupa ce subscriu nu mai primesc nimic.
Noi sa fim sanatosi, ca o rezolvam cumva!
@Gabriela
Revin cu o precizare: nu trebuie să aveți de-a face cu cei de la wordpress ci doar să participați cu consecvență la comentarii, eventual cu schimbarea adresei de mail și/sau nume, date ce se cer la fiecare comentariu. Crearea unui cont la wordpress este necesar doar în cazul în care doriți să vă creați propriul blog. Mulțumiri d-lui Coja, pentru răbdare!
NB!
A doua concluzie merge strună și distinșilor co-naționali maghiari, dar partea cea mai sumbră este că s-a făcut o ”maghiarizare” forțată, pe când, de o ”evreizare” forțată, încă nu am auzit! Din contră…
Eu cred că este adevărat, dar povestea asta are și o mare notă anecdotică. Curiozitatea mă face să mă întreb: Cum s-a întâmplat că ilustrul domn doctor s-a bazat tocmai pe sursele respective, din toată țara asta de oameni pauperi?! Nemaipomenit!