Iulian MARES
89 aprobate

gravatar.com/maresiosifx
mares.iosif@gmail.com
195.254.183.129

 

*”cunoscutul spion sovietic Nicolae Doicaru, devenit instantaneu super-vizorul generalilor Vlad și Gușă.”
-”Nicolae Doicaru (n. 21 aprilie 1922, Dolhăuți – d. februarie 1990, Adjud)[3] a fost un general român de securitate, care a îndeplinit funcția de director al Direcției de Informații Externe a Securității Statului din România în perioada 1959 – 1978.”

* WAW! Adevar sau provocare?! Acoperit sau cu trup si suflet in MLR? Ca fost legionar aciv a facut parte din trupele ce au continuat spre Vest WW2? Multe necunoscute si franturi de raspunsuri…

”În tinerețe, Nicolae Doicaru a făcut parte din Frățiile de cruce (organizație de factură legionară) [4] și a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După 23 august 1944, el a participat la luptele de pe Frontul de Vest făcând parte dintr-o unitate de transmisiuni.

În anul 1945 intră în Siguranța Statului, cu grad de comisar, activând la Constanța. Este avansat în anul 1947 în funcția de șef al Inspectoratului Regional de Siguranță Constanța. În anul următor se căsătorește cu Melania Maidan, originară din Bucovina de Nord și care lucra ca telefonistă care asigura legăturile trupelor sovietice din Dobrogea cu restul țării și cu centralele de transmisiuni din sudul Ucrainei.

În anul 1949 căpitanul Nicolae Doicaru este numit în funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța. În această calitate, el s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar mai ales prin faptul că a acuzat de sabotaj mai mulți nevinovați, trimiși apoi în fața plutonului de execuție [4]. De asemenea, a organizat urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949) și apoi a coordonat alături de Nicolae Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării. În anul 1950 a fost avansat la gradul de maior.

Pentru a justifica mersul lent al lucrărilor la șantierul Canalului Dunăre – Marea Neagră, s-au luat măsuri să se însceneze un proces public în care să fie judecați o serie de muncitori ca sabotori. În iulie 1952, ministrul de interne Alexandru Drăghici a convocat la minister o ședință cu conducătorii Securității în care s-a stabilit organizarea unui proces public exemplar în legătură cu sabotajul de la canal, cerând ca toată acțiunea să se încheie în decurs de trei săptămâni.[5] Maiorul Doicaru s-a ocupat de anchetarea muncitorilor, iar în urma anchetelor Securității Constanța unii dintre aceștia au fost condamnați la moarte și executați deși erau nevinovați.

Șef al DIE
Remarcat cu acest prilej, colonelul Nicolae Doicaru devine în octombrie 1955 locțiitor al șefului Direcției de Informații Externe. Tot atunci au fost aleși ca locțiitori Solomon Sabău, Gheorghe Pele și Aurel Moiș.[6] După cum afirmă istoricul Cristian Troncotă, se pare că avea puternice legături cu serviciile secrete sovietice, fapt ce a determinat promovarea sa în cadrul DIE.[7] În paralel cu activitatea profesională, a absolvit cursurile Academiei de Studii Economice din București.

În anul 1959, Nicolae Doicaru a fost numit în funcția de șef al Direcției I – Informații Externe a Securității Statului. În anul 1963 este înaintat ca adjunct al ministrului de interne și șef al Direcției Generale de Informații Externe, din cadrul Consiliului Securității Statului (CSS). În anul 1967 devine și vicepreședinte al CSS, iar un an mai târziu este înaintat la gradul de general-locotenment (cu 2 stele).

Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a III-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.[8]

Apoi, în anul 1972, generalul-locotenent Nicolae Doicaru devine prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Departamentului de Informații Externe (DIE) din cadrul CSS. În anul 1974 este înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) și numit consilier al președintelui Consiliului de Stat, Nicolae Ceaușescu. În același an este ales ca membru supleant al CC al PCR, cu prilejul Congresului al XI-lea. În calitate de consilier prezidențial, el l-a însoțit pe Ceaușescu în vizitele oficiale efectuate în Argentina, Brazilia, Ghana, Grecia, Guineea, Irak, Liban, Liberia, Libia, Mexic, Siria și Marea Britanie.

Începând din anul 1975 i s-au acordat atribuții suplimentare, conducând și Direcția a III-a de Contraspionaj. După cum declară însuși Doicaru în declarația dată în 12 septembrie 1978 ca urmare a fugirii din țară a lui Pacepa; „Cum eu o perioadă de aproape 3 ani am avut atribuții și pe linia altor unități ale ministerului, ex. D III, timp în care m-am ocupat cu tovarășii și am depistat cazul Satinger (Reșița), Ilieș, Nicolau și alții, Pacepa era cel care se ocupa cel mai mult de activitatea DIE” [9].

După ce la 4 martie 1978 este eliberat din funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al DIE și trecut în rezervă, Doicaru va îndeplini în perioada 7 martie – 15 august 1978 funcția de ministru al turismului în Guvernul Manea Mănescu (2). În această calitate, „el a primit sarcină să transforme această uriașă organizație într-o anexă a serviciului de spionaj al României”.[10]

Trecerea sa în rezervă
După fuga generalului Ion Mihai Pacepa din România la 24 iulie 1978, Doicaru și-a pierdut toate funcțiile deținute (ministru al turismului și membru supleant al CC al PCR), a fost arestat împreună cu alți generali de securitate și anchetat. A refuzat să semneze declarațiile compuse de anchetatori, din care rezulta că Pacepa ar fi fost recrutat de către serviciile americane de spionaj și infiltrat de aceste servicii în DIE.

El a fost eliberat câteva luni mai târziu și numit ca director la IAS Mihăilești, dar a refuzat acest post. A rămas sub supraveghere până la Revoluția din decembrie 1989.

După cum susține generalul Pacepa că i-a povestit Aurel Dragoș Munteanu, la puține zile după revoluție, generalul Doicaru s-a prezentat în uniforma de general și cu toate decorațiile pe piept în fața conducerii Frontului Salvării Naționale și s-a oferit să creeze „un nou serviciu de spionaj, mai bun decât tot ce a avut România până acum”.[11] Deși conducerea FSN l-a numit în funcția de director al Serviciului de Informații Externe nou-creat pe generalul Mihai Caraman, Doicaru a devenit prim-consilierul lui Gelu Voican Voiculescu, însărcinat cu serviciile secrete.

Nicolae Doicaru a murit în februarie 1990 la o partidă de vânătoare desfășurată în apropiere de comuna Costești, la sud de Focșani, fiind împușcat de un glonț, deși toți participanții la vânătoare aveau cartușe cu alice. Anchetatorii morții sale au dat verdictul de „sinucidere prin împușcare”, iar dosarul său a fost clasat.[12]”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Doicaru

Ca sa vezi anticomunismul familiei Tismaneanu!

”Lumea secretă a nomenclaturii: Cazul Vladimir Doicaru (1951-2017)
de Vladimir Tismaneanu Contributors.ro
Duminică, 12 ianuarie 2020, 10:56

Alt prieten al lui Nicu Ceaușescu, dar nu unul apropiat, a fost Vladimir Doicaru, decedat, aflu abia acum, in august 2017, colonel SIE (r), inmormantat fara tam-tam, coleg cu noi de clasă la Liceul „24”. În prima perioadă Vladi locuia pe strada Teheran (pe-atunci numită „Fabrica de spirt”), vizavi de școală, pe diagonală. Tatăl său era generalul Nicolae Doicaru, dar, evident, noi habar n-aveam cine era acesta (șeful Direcției de Informații Externe, fost șef al regiunii de securitate Constanța în cea mai cruntă perioadă a terorii staliniste). În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Alexandru Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate. Peste ani, Vladi, care a studiat fizica laserilor la Academia Militară din București, avea să semneze împreună cu Nicu (Nicolae N. Ceaușescu) și cu un al treilea autor o carte de specialitate care, dacă nu mă înșel, a primit Premiul Academiei. Îmi amintesc că era prin 1980, ne-am dus împreună cu Mariana Ioan la „Bolta Rece”, Vladi a scos din servieta diplomat volumul în cauză și mi l-a arătat cu mândrie. Când am văzut numele autorilor, nu m-am putut abține să-i spun: „Și astfel fiul gorilei a devenit gorila fiului”. Nu cred că i-a plăcut comentariul meu. În 2005, la aniversarea absolvirii liceului, l-am revăzut pe Vladi, volubil, săritor, cordial. Am ințeles că se ocupa cu importul de carne de ren. Chiar mi-a oferit un pachet sa-l duc acasa in State.

Ne-am revazut in 2006, mi-a urat succes in activitatea ^Comisiei Prezidentiale. Il detesta pe Adrian Nastase, parea eliberat de orice iluzii. Sotia sa, fiica lui Ion Margineanu, directorul Agerpres sub Ceausescu, fost corespondent la Roma, lucra la “Lumea”.
Vladi a murit asa cum a trăit, in ceata impenetrabilă a scenariilor securiste, incercand, poate, să priceapă ceea ce era imposibil de priceput. Era absolut convins ca tatal sau fusese ucis la acea fatala partida de vanatoare din 1991. Vladi intelese ca securistii nu vaneaza animale. Ei vaneaza oameni. Anul acesta vom aniversa cinci decenii de la absolvirea liceului, azi numit “Jean Monnet”. In ceea ce ma priveste, si sunt sigur ca nu sunt singurul, ii voi simti lipsa…

Citez dintr-un articol de Eduard Ovidiu Ohanesian: “Comemorarea fostului director al filialei românești a firmei Regus (cel puțin colonel SIE (r), după mărturiile colegilor săi din cadrul serviciilor secrete), Vladimir Doicaru, a avut loc în separeul unui cunoscut restaurant de lux de pe bulevardul Kiseleff, aflat în proprietatea rezervistei de contraspionaj, Doina (fostă Popoviciu), odrasla vestitului demnitar comunist Ion Dincă Te-leagă. La parastasul lui Vladimir au participat soția acestuia, Vlad, fiul generalului, director al filialei Huawei România, sora acestuia, Tatiana, venită tocmai din Venezuela, și câțiva apropiați, foști colegi de la ICE Felix, fosta Fabrica de Calculatoare Electronice, unde Vladimir (Vladi pentru apropiați) activa sub acoperire după 1990. Se pare că la intervenția Cabinetului 2, după mazilirea tatălui său de la conducerea DIE, Vladimir, angajat oficial la Comandamentul pentru tehnică Operativă și Transmisiuni (CTOT), a fost trimis în producție la ICE.”

https://www.contributors.ro/lumea-secreta-a-nomenclaturii-cazul-vladimir-doicaru-1951-2017/

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-23594711-lumea-secreta-nomenclaturii-cazul-vladimir-doicaru-1951-2017.htm

*Nu ma pasiona ipokimenul, daca nu declara nonsalant:
”În fața casei lui Vladi se afla o gheretă cu un milițian, ceea ce însemna că tatăl său era un personaj extrem de important. Când i-am întrebat pe ai mei cine este acest Doicaru, au dat din umeri. Nu auziseră de el tot așa cum nu auziseră de Alexandru Nicolschi. Structurile aparatului comunist erau extrem de bine, de-a dreptul etanș, separate.”

^Cat si cum poate minti individul care a fost 2006 ca președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu, fie-i numele uitat, în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.
^Vladimir Tismăneanu este fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu și Hermina Marcusohn[3],[4][5]. A urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicu Ceaușescu și alți copii sau nepoți de nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru) [6]

*

Nota redacției – Publicăm acest text pentru referințele la procesul Canalului, una din marile crime ale regimului comunist. Regret că Doicaru a fost unul dintre autorii crimei. De ce regret? Pentru că fata lui Doicaru mi-a fost studentă. O persoană normală, pozitivă!

Revin cât de curând asupra subiectului: procesul Canalului, căruia i-am dedicat câteva pagini în romanul Salonul de reanimare, încercând să evoc figura inginerului Corado Popescu, care a fost una din victimele nevinovate ale lui Doicaru.