-
icannen@yahoo.com92.86.132.168
Pro bono
1) „La noi, la istorici, nu poate să funcționeze nici dictonul creștinesc „Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii.”
De mortuis nihil nisi bene! Chiar daca e pe latineste a fost preluat de la greci si dateaza de pe vremea cand nu aparuse crestinismul.
Tacitus ne-a spus un lucru deosebit de interesant cu privire la adevarul istoric : ” a fost falsificat in mai multe chipuri : mai intai din cauza necunoasterii ( a se vedea speculatiile cu privire la spionajul regelui, la modul cum a fost primit regele de Putin), treburilor politice ( pentru un profesor de stiinte politice ca sa nu intelegi complexitatea politica a actului de la 23 August ’44 e ciudat), de care istoricii erau straini (adica neinformati suficient), apoi din pricina placerii de a lingusi sau, din contra, din cauza urii fata de stapanitori (se vede parerea pe ansamblu a profesorului fata de monarhie)”.
2)”Decesul principesei este tratat ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii i regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare”.
Maria de Mangop sotia lui Stefan cel Mare nu a jucat un rol grozav in istoria Moldovei, dar fiind ultima reprezentanta a basileilor i-a conferit lui Stefan cel Mare ceva ce nu apare in cartile de istorie, dar il vedem in insemnele lui Stefan cel Mare. Bineinteles, ca principesa,exregina sau simplu nevasta lui Mihai a jucat acelasi rol pe care la jucat si sotul ei dupa 1947. Care rol ? Poate acela de a oferi o farama de speranta poporului astuia condus de politruci si a carui istorie este rescrisa de profesori de stiinte politice. Cred ca la regalisti va referiti la „hoarda” de batranei care incap intr-un autocar si care constituie intr-adevar un pericol pentru Respublica Romana
3)”Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar dacă a condus România într-o perioadă de dezvoltare economică și mai ales cultural-științifică, faptul că a practicat terorismul de stat la scară largă și a eliminat din viața politică a țării, prin abuz, Mișcarea Legionară, cea care întruchipa aspirațiile naționale înalte ale românilor, faptul că a venit pe tron printr-o lovitură de stat dată împotriva Regenței constituționale care conducea în numele propriului său fiu, faptul că a dizolvat partidele politice în 1938 și, mai ales, faptului că a cedat fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul”
Carol al II lea a domnit intre 1930-1940 si daca ne aducem aminte 1929-1933 a fost o criza economica mondiala dupa care abia ne-am revenit ca a sosit anul fatidic 1940 si Romania s-a rupt. Astazi este cunoscut faptul ca regele a consultat militarii si serviciile iar studiile Statului Major şi rapoartele serviciului secret de informatii spuneau clar ca din punct de vedere militar Romania nu putea rezista U.R.S.S in conditiile in care linia Mannerheim din Finlanda considerata impenetrabila tocmai fusese penetrata de sovietici dupa Razboiul iernii. Carol al II-lea a fost tot ce ati spus despre el in afara de prost si lipsit de realitate. Sa spunem ca a fost o victima a conjuncturii politice europene datorata prabusirii neasteptate a Frantei si a ascensiunii fulminate a Germaniei, scoasa in fata precum un spargator de gheata de URSS ? De ce a decapitat Carol al II lea miscarea legionara? De frica, sa nu fie detronat.
4)”Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul că regele și anturajul său au negat mereu aceste realități, nu schimbă datele problemei, doar că regele continuă să țină intoxicată opinia publică”.
D-le profesor singurul lucru clarificat si acela este in urma cercetarilor lui Mihai Pelin este ca regele a beneficiat de tablourile si timbrele scoase din tara de regele Carol al II lea. Cel mai mult pe Carol l-a suparat instrainarea colectiei de timbre. Mai putem mentiona safirul reginei Maria pe care l-a mostenit (al doilea safir ca marime din lume)
https://www.google.ro/search?q…
Deci, ce a luat regele Mihai ?
5)”A trădat și România și haideți să ne rezumăm doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, după amiază, regele împreună cu puciștii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion și Mihai Antonescu și i-au predat comuniștilor, cu care regele era înțeles, iar comuniștii români, prin grija lui Emil Bodnăraș, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor”
Din documentele istorice pe care d-ul profesor nu le-a citit reiese foarte clar ca dupa Stalingrad, regele Mihai i-a pus in vedere maresalului sa gaseasca o solutie sa iasa rapid din razboi. Maresalul o tot dadea cu onoarea militara fata de Germania. Germanie care o durea-n cascheta de Romania
http://www.george-damian.ro/hi…
Stenograma o gasiti aici:
http://www.deinteres.org/news/…
Demonstratia ca este autentica o gasiti aici
http://www.george-damian.ro/in…
6)”În discuția noastră mă rezum să spun pe scurt că, în dimineața de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici că acceptă propunerea lui de armistițiu, care oferea României condiții mult mai bune, decât capitularea necondiționată pe care Aliații au oferit-o reprezentanților opoziției române, dirijată din umbră de Iuliu Maniu.”
Probe, adica documente d-le profesor de politica economica cu asta lucreaza un istoric serios, nu cu speculatii. URSS deja stabilise cu SUA si M.B ca nu vor accepta decat capitularea neconditionata a Germaniei si Aliiatilor acesteia. Sunt documente care au fost publicate si le puteti gasi inclusiv la Moscova.
De ce a avut loc lovitura de stat din 23 August 1944 ? Raspunsul il gasiti aici :
http://www.george-damian.ro/de…
George Damian a studiat mult mai bine si cu atentie acel eveniment decat d-ul prof. Corvin.
Cat despre declaratia lui Lucretiu Patrascanu avem marturia sotiei acestuia care a povestit semnarea armistitiului :
http://www.rador.ro/2015/09/01…
De mortuis nihil nisi bene!*
Nota redacției: În necropola „regală” de al Curtea de Argeș vor fi înhumate și rămășițele pământești ale principesei care organiza pariuri și lupte de cocoși, după cea mai autentică rețetă gitano-mexicană?!
„Nevasta lui Mihai a jucat acelasi rol pe care l-a jucat si sotul ei dupa 1947. Care rol ?
Alte articole
4 Comments
Comenteaza Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
„Nota redacției: În necropola „regală” de al Curtea de Argeș vor fi înhumate și rămășițele pământești ale principesei care organiza pariuri și lupte de cocoși, după cea mai autentică rețetă gitano-mexicană?!”
HAHAHAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!Asta regalitate !
da….ce a ajuns ctitoria voievozilor nostri binecredinciosi….asta se intampla cand ne lasam inselati de poleiala de fatada a strainilor !
Regele Mihai este istorie, iar aceasta femeie nu trebuie sa fie ingropata in Romania, ea nu este nici romanca nici crestin-ortodoxa, si nici romaneste nu stie. N-are nici o legatura absolut cu Romania.
Noi trebuie sa reabilitam actul de la 23 august 1944,pentru a lovi in Merkel si Germania cu despagubirile romanesti, insa trebuie sa o facem cu un nou Ceausescu, in cadrul Republicii, deoarece monarhia este total compromisa din cauza acelui ,,duda,, care se da mare gagauz la Chisinau.
Mistificarea istoriei Romaniei a adus mari pagube poporului roman!