Dialog cu profesorul Corvin Lupu despre principesa Ana și fostul rege al României
La moartea principesei Ana de Bourbon-Parma. Controverse ale domniei și ale exilului regelui Mihai
L-am invitat pe dl. profesor Corvin Lupu, titular de catedră la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, la o discuție privitoare la unele aspecte ale vieții și activității fostului rege al României, Mihai I. La rugămintea unor cititori ai interviurilor trecute, dl. profesor este de acord să-i publicăm o adresă poștală electronică: corvinlupuro@yahoo.com
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, vă invit să reluăm discuțiile noastre săptămânale, propunându-vă să schimbăm tema despre evenimentele din Turcia, promisă cititorilor noștri data trecută, cu „tema zilei”, respectiv cu problemele Casei Regale a României, mult discutate în aceste zile, datorită decesului principesei Ana de Bourbon-Parma, soția fostului rege Mihai I.
Corvin Lupu: S-ar putea să fim criticați pentru că vorbim despre Casa Regală în aceste momente în care un membru al ei este condus pe ultimul drum, dar accept pentru că atunci când este vorba despre personalități devenite deja istorice, lucrurile se pun altfel și astfel de discuții se poartă. De altfel, la noi, la istorici, nu poate să funcționeze nici dictonul creștinesc „Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii. Dacă este să-i vorbești pe toți morții numai de bine, creștinește, nu mai realizăm nimic.
M.A.M.: Cum apreciați faptul că decesul principesei Ana de Bourbon-Parma, la 92 de ani, a captat majoritatea agendei mass-media din țară, în aceste zile?
C.L.: Da, într-adevăr decesul principesei este tratat ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare. Mie mi se pare exagerat să i se acorde doliu național și să i se acorde atenție ca unei personalități cu mari realizări, când, de fapt, domnia sa nu a făcut decât să-și crească fetele, fără să-i lipsească nimic. De altfel, ea este numită impropriu „regină a României”, ceea ce nu a fost niciodată. Am apreciat formulările corecte pe care le-ați folosit dumneavoastră, spre deosebire de alți jurnaliști, inclusiv de cei de la radioul și televiziunea publică, de la care ar trebui să avem mai multe pretenții de profesionalism. Privitor la amploarea care s-a dat decesului principesei, poate că aceasta se datorează nevoii românilor de a avea modele înalte. La români, există cultul lui „Vodă”, iar regii și reginele noastre, cu deosebire Carol I, Elisabeta, Ferdinand și mai ales Maria, au fost adorați de români și au avut, cei patru amintiți, prestații înalte, decisive pentru istoria României. În fața realizărilor cu totul excepționale ale celor patru, lipsurile nici nu s-au mai contabilizat cu atâta exigență, cel puțin la nivelul opiniei publice. Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar dacă a condus România într-o perioadă de dezvoltare economică și mai ales cultural-științifică, faptul că a practicat terorismul de stat la scară largă și a eliminat din viața politică a țării, prin abuz, Mișcarea Legionară, cea care întruchipa aspirațiile naționale înalte ale românilor, faptul că a venit pe tron printr-o lovitură de stat dată împotriva Regenței constituționale care conducea în numele propriului său fiu, faptul că a dizolvat partidele politice în 1938 și, mai ales, faptului că a cedat fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul, Carol al II-lea nu a fost postat nici de istoriografie și nici de conștiința publică în rândul marilor regi ai României, menționați mai sus. Cultul românilor pentru „Vodă” a fost și este foarte important. În această perioadă istorică, când România are un statut colonial la periferia Uniunii Europene, nu s-au ridicat decât foarte puține valori, în toate domeniile de activitate, iar puținii care s-au ridicat în acest regim ne-au părăsit, căutând mai binele material. La valorile multe și mari din perioada comunistă, societatea actuală nu se raportează din motive politice. Astfel, rămâne să ne raportăm la valori care vin din perioada interbelică, astăzi cu toții nonagenari și îi idealizează. Cred că poporul are nevoie de idoli, iar regele Mihai și familia sa, a devenit un idol al românilor. Problemele se complică când îi analizăm științific, adică istoricește, juridic și militar. În aceste situații, mulți idoli cad de pe piedestalul virtual și se fac țăndări.
M.A.M.: Ce acoperire oferă cariera regelui Mihai pentru statutul de idol al unei părți importante a românilor?
C.L.: Pe Mihai îl recomandă în primul rând calitatea sa de urmaș al primilor regi ai României, cei cu mari realizări. El este cel care a confiscat, dacă pot să mă exprim așa, întregul prestigiu pe care domnitorii și regii l-au câștigat în ochii poporului român.
M.A.M.: Dar prestigiul deținut prin naștere trebuie să primească acoperire prin fapte, nu?
C.L.: Aici eu am un punct de vedere diferit atât față de detractorii regelui Mihai, cât și față de susținătorii săi. El are motivații istorice serioase pentru faptul că până la 23 august 1944 nu a făcut nimic important. La începutul lumii septembrie 1940, în plină revoluție legionară, când mulțimea revoltată în stradă îi cerea capul lui Carol al II-lea, acesta a acceptat să părăsească tronul și să-l lase fiului său Mihai, fără să abdice, dar l-a numit ca prim-ministru pe generalul Ion Antonescu, căruia i-a conferit, prin Decret Regal, calitatea de Conducător al Statului. Deci, Mihai nu prea avea prerogative. Apoi, trebuie să reamintesc cititorilor noștri că Ion Antonescu a fost cel care a salvat atât viața lui Carol al II-lea, refuzând să-l predea legionarilor și mulțimii din stradă care îl cerea, salvând și dinastia, prin acceptarea lui Mihai ca rege. Mai mult decât atâta, există dovezi și istoria a reținut că Ion Antonescu i-a atras atenția regelui Mihai că în timpul acelui cumplit război mondial trebuie să fie luate o serie de măsuri dure, unele discutabile din punct de vedere moral, din rațiuni militare, iar Casa Regală trebuie să fie menajată și să nu fie compromisă prin implicarea în acele măsuri. Practic, patriotul Ion Antonescu își asuma cu bună-știință măsurile pe care istoria le-ar fi putut clasifica drept nepotrivite, încercând să-l ocrotească pe rege.
M.A.M.: Și ce reține istoria din faptele regelui Mihai?
C.L.: La acest capitol, din păcate, stăm mai rău. Multe dintre faptele regelui Mihai sunt controversate și este greu de argumentat pro sau contra. Astfel, privitor la relațiile sale cu serviciile secrete inamice, respectiv sovietice, atât ale sale, cât și ale Reginei-Mamă Elena, familia le-a negat mereu și ele nu se pot dovedi științific, în lipsa documentelor din arhivele sovietice, respectiv ale Federație Ruse, ca să știm dimensiunea acestor colaborări nepotrivite cu inamicul. Legăturile strânse cu comuniștii, pe care de asemenea le-a negat, sunt însă dovedite. Este însă cert că în ziua de 9 mai 2010, la marea paradă militară de la Moscova, organizată la aniversarea a 65 de ani de la victoria rușilor în al doilea război mondial, fostul rege Mihai a fost invitatul de onoare și a fost permanent în preajma lui Vladimir Putin și a lui Dimitri Medvedev. Asemenea onoare, după 65 de ani de la evenimente, nu se acordă decât unui colaborator de primă mână. Revenind la ideea anterioară, nu vreau să spun că, în acel moment istoric, mai ales după ce România a fost învinsă în război, nu ar fi fost necesar ca regele să dialogheze cu comuniștii și cu sovieticii ca să salveze maximum posibil din ceea ce mai putea fi salvat. Da, a fost necesară colaborarea cu sovieticii și cu judeo-bolșevicii din România, dar atunci de ce a mințit o viață întreagă spunând poporului că el ar fi luptat împotriva comuniștilor? N-a luptat nici o clipă împotriva comuniștilor! Din contră, le-a facilitat preluarea puterii, a emis Decrete-Lege prin care a confiscat bunurile Grupului Etnic German, a permis deportarea sașilor în Uniunea Sovietică, i-a ajutat pe comuniști în multe feluri, iar ulterior, s-a declarat victimă pentru că i-au luat tronul, purtându-i însă de grijă și stipendiindu-l până în 1985. Indiferent de aceste discuții, istoria a reținut cu claritate că Mihai a fost singurul rege din Europa, al unei țări aliate a Germaniei, care a fost menținut pe tron, cu acordul lui Stalin, decorat de Stalin, premiat de Stalin și ocrotit de Stalin în momentul în care s-a proclamat Republica Populară Română și s-a produs acel divorț amiabil între rege și comuniști.
M.A.M.: Altfel nici nu l-ar fi lăsat să plece din țară cu averile cu care a plecat…
C.L.: Nu la plecarea din țară, în ianuarie 1948, a luat averi. Atunci a plecat cu puține bunuri și cu o parte din suita regală pe care a solicitat-o. În noiembrie 1947, înainte de a pleca la Londra să asiste la căsătoria actualei regine a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, Mihai a trimis în străinătate o garnitură întreagă de tren cu bunuri regale pe care și le-a pus la adăpost. Trenul a fost trimis cu aprobarea lui Petru Groza și, foarte probabil cu știrea sau la cererea sovieticilor, posibil a vicepreședintelui Comisiei Aliate de Control, gl. Susaikov, cel care-l reprezenta la București pe președintele respectivei comisii, mareșalul Malinovski. Când Mihai a părăsit țara, tot la cererea sovieticilor, guvernul României s-a angajat să-i plătească pe viață o rentă lunară de 10.000 de $. Era o sumă enormă pentru acele timpuri, referindu-ne la valoarea dolarului din 1947. Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul că regele și anturajul său au negat mereu aceste realități, nu schimbă datele problemei, doar că regele continuă să țină intoxicată opinia publică.
M.A.M.: Cât timp a plătit România rentă regelui Mihai? A fost renta condiționată de ceva?
C.L.: În schimbul rentei, regele se angaja să nu se pună la dispoziția forțelor românești din emigrație care luptau împotriva regimului judeo-bolșevic din țară. Renta i-a fost retrasă de Nicolae Ceaușescu în 1985. Este mai mult ca sigur că cineva din partid sau din Securitate i-a făcut această propunere. Nu știm dacă i-a făcut-o cu bune sau cu rele intenții, în orice caz, l-a determinat pe fostul rege să se implice în acțiuni antiromânești, dintre care cea mai urâtă a fost acceptarea cel puțin verbală a Declarației de la Budapesta, din 16 iunie 1989, prin care, sub semnătură, o serie de intelectuali din România și din emigrație, evrei, unguri dar și etnici români, au susținut necesitatea promovării unui multiculturalism în Transilvania și autonomia teritorială a acestei provincii, ceea ce însemna desprinderea Transilvaniei de România. O delegație s-a dus la Versoix, regele a primit-o și se spune că ar fi și semnat-o. E greu de știut exact, cu atât mai mult cu cât originalul declarației, din câte știu eu, se află în posesia serviciilor secrete maghiare.
M.A.M.: Dar familia regală a vorbit mereu despre greutățile materiale pe care le-a îndurat în anii exilului și faptul că fostul rege Mihai a fost nevoit să lucreze pentru a se putea întreține…
C.L.: Povestea cu sărăcia regelui este o poveste frumoasă, bună de adunat admiratori din rândul oamenilor modești. Este adevărat că, vreme de mulți ani, regele Mihai s-a judecat cu tatăl său pentru averile scoase din țară atât de unul, cât și de celălalt. Avocații au profitat la maximum și cei doi foști regi au cheltuit foarte mult judecându-se între ei. De fapt, au pierdut amândoi. De asemenea, mai trebuie să luați în considerare faptul că fostul rege Mihai avea două hobby-uri: pilotajul și mecanica auto. El s-a angajat la o fabrică de mașini unde-și satisfăcea hobby-ul făcând mai nimic și pe un slariu foarte mare pentru acele timpuri. Fabrica a câștigat foarte mult în imaginea publică pentru faptul că-l avea ca angajat pe regele României. Era ceva inedit. Apoi, trăind la Versoix pe un domeniu mare, cu servitori și procese de dus, este probabil ca cei 10.000 de dolari pe care-i primea ca rentă din România să nu fi fost îndestulători. Elveția era și atunci una din țările cu traiul cel mai scump din întreaga Lume. Altfel, nimic de zis, atât Mihai, cât și Ana de Bourbon-Parma au fost oameni care nu făceau excese de nici un fel, având comportamente decente, demne și de ținută regală reală. Din acest punct de vedere, chiar au fost niște exemple bune și nu au făcut România de râs.
M.A.M.: Dar să revenim la faptele regelui din timpul războiului.
C.L.: Cel mai controversat act al regelui Mihai a fost, desigur, lovitura de stat de la 23 august, când regele Mihai l-a arestat pe Conducătorul Statului, Ion Antonescu. În acest caz, se interpretează mult politic, neglijându-se aspectele juridice, militare și istorice. Analizând pe criterii politice, se poate orice… Poți să spui că „X” ar trebui să-l elimine pe „Y”, sau, altcineva să afirme că ar trebui invers, „Y” ar trebui să-l elimine pe „X”, al treilea să formuleze o altă părere etc. Politic se poate face orice afirmație și fiecare forță implicată își formulează argumentele. În general, trădătorii își argumentează contrafactual gesturile și ne spun ce urmări îngrozitoare ar fi fost, dacă n-ar fi trădat ei. Așa face și regele Mihai, așa face și generalul Iulian Vlad, privitor la decembrie 1989 și alți trădători care ne spun că dacă nu ar fi trădat ei s-ar fi întâmplat mari nenorociri și că ei sunt salvatorii etc. etc.
M.A.M.: Am văzut că generalul Iulian Vlad este foarte supărat că l-ați făcut trădător.
C.L.: Eu nu l-am „făcut trădător”, eu l-am dovedit trădător, prin toate dovezile pe care le-am adus în cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, inclusiv prin documentele care au fost o vreme secrete, în care el recunoaște că a trădat. Dar asta este o altă discuție.
M.A.M.: Deci dumneavoastră îl considerați pe regele Mihai un trădător, cum l-a categorisit și președintele Traian Băsescu?
C.L.: Nu știu ce știe președintele Băsescu, deși, dacă vroia să știe multe, avea ce să citească. Cea mai valoroasă operă despre acele momente din istoria României este cea a savantului Gheorghe Buzatu, doar că este foarte vastă și nu știu dacă dl. Băsescu „le are cu cititul”, ca să mă exprim în stilul domniei sale. Cândva ne spunea că pe vapor nu citea, ci juca table, iar când cobora prin porturi nu fugea direct la bibliotecă, ci în alte locuri… Dacă mai sunt încă istorici și analiști care susțin că România trebuia să treacă de partea Uniunii Sovietice, în august 1944, acceptăm, deși ar trebui să acceptăm cu amendamente foarte importante. Dar regele Mihai a fost trădător cel puțin față de persoana mareșalului Ion Antonescu, cel care a salvat Casa Regală a României, refuzând să-l predea pe regele Carol al II-lea legionarilor. Aceștia doreau să-l judece pentru miile de legionari asasinați în mod barbar în întreaga țară din ordinul regelui. Totul s-ar fi fost încheiat prin această ieșire din istorie a regalității române, la judecata străzii. Armata îl asculta pe Antonescu. Când regele Carol al II-lea i-a cerut comandantului Garnizoanei București, generalul Coroamă, să reprime cu foc de armă revoluția legionară, acesta a refuzat categoric. Tinerii legionari din stradă nu se comportau violent, nu acționau împreună cu forțe armate sau servicii secrete străine, ci manifestau împotriva regelui și a cedării Ardealului fără luptă. Ei nu vroiau să folosească forța și respectau legea. Generalul Coroamă avea motive să refuze să execute un ordin ilegal. Primind toată puterea de Conducător al Statului prin Decret Regal al lui Carol al II-lea, Antonescu avea motive să nu-l accepte pe Mihai pe tron, pentru că regele nu a semnat un act de abdicare, ci un act prin care îl lăsa pe Mihai pe tron, fără clarificarea cadrului juridic. Antonescu i-a ocrotit viața lui Carol al II-lea, punându-i la dispoziție un tren blindat cu care a fugit din țară, cu ajutorul căruia a scăpat ca prin urechile acului de atentatul pregătit de legionari în gara Timișoara. Recunoștința din partea Casei Regale va veni prin arestarea lui Antonescu și predarea lui către inamicii judeo-bolșevici. Nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită!
M.A.M.: Deci, oricum, regele l-a trădat pe Antonescu, dar România nu a trădat-o?
C.L.: A trădat și România și haideți să ne rezumăm doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, după amiază, regele împreună cu puciștii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion și Mihai Antonescu și i-au predat comuniștilor, cu care regele era înțeles, iar comuniștii români, prin grija lui Emil Bodnăraș, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor. Oare ce act este acela în care îl arestezi pe conducătorul statului și-l predai inamicului cu care ești în război, „pe viață și pe moarte”? Oare ce ar trebui să facă un rege pentru ca opinia publică să înțeleagă că a trădat? Dar haideți să amintim cititorilor noștri încă un fapt grav de trădare prin minciună regală. În seara loviturii de stat, regele a dat citire la radio unui Comunicat către Țară. Adresându-se poporului și armatei, regele Mihai a afirmat explicit că el a încheiat armistițiul cu puterile Aliate (SUA, Marea Britanie, URSS). Nici vorbă! Armistițiul avea să se încheie abia în noaptea de 12/13 septembrie 1944, la Moscova. În baza acestei minciuni regale, aprox. 180.000 de militari din armata României, aflați în luptă cu inamicul sovietic, au depus armele și au fost capturați de sovietici și internați în lagăre infernale. Unii soldați au fost uciși. Pe aceștia, pe toți, ar trebui să-i aibă pe conștiință regele Mihai. Acesta, oare, nu este tot un act de trădare? Când ești în fruntea statului, în situații dramatice pentru țară, fiecare minciună, aparent nevinovată, poate să producă dezastre naționale. Atunci, în noapte, Mihai a săvârșit minciuna, cu urmările pe care le-am arătat și au mai fost și alte urmări, de mai mici dimensiuni.
M.A.M.: Dar de ce nu încheiase regele Mihai armistițiul?
C.L.: Acel armistițiu s-a negociat cu Aliații timp de luni și luni de zile. Anul acesta am publicat carteaEforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a S.U.A. Cartea abordează multe aspecte importante ale acelor evenimente dramatice. Cititorii interesați o găsesc deocamdată doar în librăriile lanțului național „Diverta”. Sunt vreo 30 de librării în toată țara, inclusiv două la Sibiu și vreo șase în București. Cred că se poate procura și pe internet. În discuția noastră mă rezum să spun pe scurt că, în dimineața de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici că acceptă propunerea lui de armistițiu, care oferea României condiții mult mai bune, decât capitularea necondiționată pe care Aliații au oferit-o reprezentanților opoziției române, dirijată din umbră de Iuliu Maniu. Antoneștii au cerut audiență la rege pentru a-l anunța că vor încheia armistițiul cu sovieticii și România va ieși din război, păstrând un teritoriu pe care sovieticii se angajau să nu-l ocupe cu armatele. Constanța, Galați, Brăila, București, Ploiești, Brașov și alte teritorii din centrul țării urmau să rămână sub controlul exclusiv al armatei române. Sovieticii urmau să acționeze militar împotriva inamicului german prin sudul și prin nordul acestui teritoriu care rămânea sub controlul guvernului și armatei României. Regele și complotiștii din jurul său nu au vrut ca armistițiul să fie încheiat de Antonescu și l-au arestat. Predând România sovieticilor, regele a devenit important și și-a menținut tronul și averile, iar complicii săi au ajuns în fruntea statului… Generalul Sănătescu, cel învinuit de a fi trădat în favoarea sovieticilor la Cotul Donului, a devenit prim-ministru, trădătorul Grigore Niculescu-Buzești a devenit ministru de Externe etc. etc. Dar, nu i-a ajutat Dumnezeu să fie fericiți cu trădarea lor, pentru că în spatele tancurilor sovietice veneu judeo-bolșevicii care aveau să preia puterea în România și „să-i curețe” de la conducere pe oamenii care au trădat la 23 august 1944 și să se așeze pe scaunele lor…
M.A.M.: Dar de ce au oferit sovieticii condiții mai bune de armistițiu mareșalului Antonescu decât negociatorilor regelui și lui Iuliu Maniu?
C.L.: Răspunsul la întrebarea dumneavoastră, domnule director Marinescu, l-a dat președintele Consiliului Comisarilor Poporului din U.R.S.S., Viaceslav Molotov, care, în septembrie 1944, la Moscova, în cursul discuțiilor cu delegația României pentru încheierea armistițiului, a fost întrebat de Lucrețiu Pătrășcanu cum se face că Uniunea Sovietică oferă României, devenită aliată a URSS, condiții mai grele de armistițiu decât i-a oferit mareșalului Ion Antonescu. Viaceslav Molotov a răspuns: „Mareșalul Antonescu reprezenta poporul român, voi nu reprezentați pe nimeni!”
M.A.M.: Spunând un creștinesc „Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească pe principesa Ana de Bourbon-Parma”, vă mulțumesc domnule profesor și vă mai aștept.
A consemnat Marius Albin Marinescu
apropos, sotul reginei Angliei nu este REGE, dar nevestele pot fi preoteasa daca este maritata cu preotul sau proasta daca este maritata cu un prost s.a.m.d.. Sa-i fie usoara..acolo sus ca rau nu a facut ca alte muieri ale unor rroma-ni VODA sau saltimbaci.
Articol de buna calitate cu informatii la subiect, restul comentariilor vin de la pro/anti monarhie si cu adaugiri sau sustrageri de fapte si intamplari, DAR.. CASA REGALA A ROMANIEI ESTE UN SRL, intrucat ROMANIA are o constitutie (buna sau rea) si ea este adaugata la casa lui cioaba (VARUL LUI ILIESCU), imparatia lui iulian, si alti LATIFUNDIARI, BARONI SI NOBILI DAR DE FAPT PUSCARIASI SAU PUSCARIABILI,ADICA HOTI, unii (analfabeti) deveniti scriitori de opera stiintifice scrise pe timpul doctorului POaNTA zis si mascariciul lui nastase si tariceanu cu tata socru un fost seco-religios si tata parlamentarei..asa ca venind vorba de inmormantarea Nationala eu in accord cu de bine pe morti sunt de accord BINE ca..si sa asteptam sa se duca si restul casei cu Mihai si DUDA printul din aceasi CASTA de printi a lui ala de a murit de curand prin SUA..hahaha
Regele Mihai se putea insura si cu o papuasa din Noua Guinee, tot Regina Romaniei era si tot datori cu respect eram fata de ea, macar cu o floare si un gand bun. Lipsa de bun simt vad ca devine generala, mai ales la cei care n-au miscat un pai pentru tara lor si n-au facut munca de voluntariat pentru nimic si nimeni. Femeia asta, principesa Ana de Bourbon-Parma, a fost voluntara in armata in anii celui de-al doilea razboi mondial: nici asta nu conteaza, nici asta nu aduce respect in sufletele minuscule si mizere ale celor care cartesc de rup tastele si varsa rauri de cerneala neagra ca inimile lor? SA VA FIE RUSINE! Dovediti mai intai ca sunteti mai buni decat ea si abia dupa aia scrieti articole bolsevice!
inca un prilej de propaganda occidentala, de spalare de creiere, ca vai dom-le cat „bine” ne-au facut noua strainii de neam…..
molotov a fost un nazist criminal si un colaborator al lui Hitler si Ribbentrop, trebuia spanzurat la Nurneberg dupa razboi,asa ca lasati vrajelile cu citate din molotov, ca ala putea spune orice ca valora cat hartia igienica. Noi trebuie sa ne mandria ca am fost cu aliatii la 23 august, ca am eliberat Ardealul nostru sfant pana in 1945.
Du-te ma in rasa ma-tii de prost. Molotov nu a colaborat cu Germania in favoarea lui Hitler , om prost , ci doar a impartit europa in doua sfere de influenta.Lucru benefic si pentru URSS . Doame prosti mai sunteti cate unii. Cica Molotov nazist …. am mai auzit eu prosti dar tu ai intrecut niste limite impresionante.
sunt in Anglia de mult, aici presa n-a suflat o vorba de asazisa regina a Romaniei, si sa fie clar ca buna ziua, aceasta femeie nu are nici o legatura cu ROmania, nu cunoaste limba romana, nu este crestin-ortodoxa, nu a participat alaturi de Armata romana pe front in razboiul mondial, iar monarhia de ,,duda,, va avea tot atat succes cat regele cioaba: o afacere imobiliara regala ieftina pentru 10 centi mostenire
Pro bono
1) „La noi, la istorici, nu poate să funcționeze nici dictonul creștinesc „Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii.”
De mortuis nihil nisi bene! Chiar daca e pe latineste a fost preluat de la greci si dateaza de pe vremea cand nu aparuse crestinismul.
Tacitus ne-a spus un lucru deosebit de interesant cu privire la adevarul istoric : ” a fost falsificat in mai multe chipuri : mai intai din cauza necunoasterii ( a se vedea speculatiile cu privire la spionajul regelui, la modul cum a fost primit regele de Putin), treburilor politice ( pentru un profesor de stiinte politice ca sa nu intelegi complexitatea politica a actului de la 23 August ’44 e ciudat), de care istoricii erau straini (adica neinformati suficient), apoi din pricina placerii de a lingusi sau, din contra, din cauza urii fata de stapanitori (se vede parerea pe ansamblu a profesorului fata de monarhie)”.
2)”Decesul principesei este tratat ca un eveniment național de primă mărime, chiar dacă ea nu a jucat nici un rol în istoria României, dar, în exil, căsătorindu-se cu Mihai, a devenit în ochii i regaliștilor români o prezumtivă viitoare regină și a fost tratată ca atare”.
Maria de Mangop sotia lui Stefan cel Mare nu a jucat un rol grozav in istoria Moldovei, dar fiind ultima reprezentanta a basileilor i-a conferit lui Stefan cel Mare ceva ce nu apare in cartile de istorie, dar il vedem in insemnele lui Stefan cel Mare. Bineinteles, ca principesa,exregina sau simplu nevasta lui Mihai a jucat acelasi rol pe care la jucat si sotul ei dupa 1947. Care rol ? Poate acela de a oferi o farama de speranta poporului astuia condus de politruci si a carui istorie este rescrisa de profesori de stiinte politice. Cred ca la regalisti va referiti la „hoarda” de batranei care incap intr-un autocar si care constituie intr-adevar un pericol pentru Respublica Romana
3)”Cu Carol al II-lea, lucrurile sunt diferite. Chiar dacă a condus România într-o perioadă de dezvoltare economică și mai ales cultural-științifică, faptul că a practicat terorismul de stat la scară largă și a eliminat din viața politică a țării, prin abuz, Mișcarea Legionară, cea care întruchipa aspirațiile naționale înalte ale românilor, faptul că a venit pe tron printr-o lovitură de stat dată împotriva Regenței constituționale care conducea în numele propriului său fiu, faptul că a dizolvat partidele politice în 1938 și, mai ales, faptului că a cedat fără luptă Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ardealul de Nord-Vest și Cadrilaterul”
Carol al II lea a domnit intre 1930-1940 si daca ne aducem aminte 1929-1933 a fost o criza economica mondiala dupa care abia ne-am revenit ca a sosit anul fatidic 1940 si Romania s-a rupt. Astazi este cunoscut faptul ca regele a consultat militarii si serviciile iar studiile Statului Major şi rapoartele serviciului secret de informatii spuneau clar ca din punct de vedere militar Romania nu putea rezista U.R.S.S in conditiile in care linia Mannerheim din Finlanda considerata impenetrabila tocmai fusese penetrata de sovietici dupa Razboiul iernii. Carol al II-lea a fost tot ce ati spus despre el in afara de prost si lipsit de realitate. Sa spunem ca a fost o victima a conjuncturii politice europene datorata prabusirii neasteptate a Frantei si a ascensiunii fulminate a Germaniei, scoasa in fata precum un spargator de gheata de URSS ? De ce a decapitat Carol al II lea miscarea legionara? De frica, sa nu fie detronat.
4)”Istoricii au clarificat de mult aceste probleme, iar faptul că regele și anturajul său au negat mereu aceste realități, nu schimbă datele problemei, doar că regele continuă să țină intoxicată opinia publică”.
D-le profesor singurul lucru clarificat si acela este in urma cercetarilor lui Mihai Pelin este ca regele a beneficiat de tablourile si timbrele scoase din tara de regele Carol al II lea. Cel mai mult pe Carol l-a suparat instrainarea colectiei de timbre. Mai putem mentiona safirul reginei Maria pe care l-a mostenit (al doilea safir ca marime din lume)
https://www.google.ro/search?q=safirul+reginei+maria&client=opera&hs=Zie&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjap-bd4KfOAhWK6RQKHSYqDzoQ_AUICCgB&biw=1366&bih=658#imgrc=EXwQzZK0d6bloM%3A
Deci, ce a luat regele Mihai ?
5)”A trădat și România și haideți să ne rezumăm doar la ce nu poate fi contrazis de nimeni. În 23 august 1944, după amiază, regele împreună cu puciștii de la Palatul Regal, i-au arestat pe Ion și Mihai Antonescu și i-au predat comuniștilor, cu care regele era înțeles, iar comuniștii români, prin grija lui Emil Bodnăraș, viitorul înalt demnitar, i-a predat sovieticilor”
Din documentele istorice pe care d-ul profesor nu le-a citit reiese foarte clar ca dupa Stalingrad, regele Mihai i-a pus in vedere maresalului sa gaseasca o solutie sa iasa rapid din razboi. Maresalul o tot dadea cu onoarea militara fata de Germania. Germanie care o durea-n cascheta de Romania
http://www.george-damian.ro/hitler-despre-romania-trebuie-sa-devina-o-tara-agricola-5792.html
Stenograma o gasiti aici:
http://www.deinteres.org/news/dialogul_dintre_regele_mihai_si_maresalul_ion_antonescu_din_23_august_1944/2014-12-24-466
Demonstratia ca este autentica o gasiti aici
http://www.george-damian.ro/inregistrarea-discutiei-maresalul-antonescu-regele-mihai-documentul-din-arhive-4989.html
6)”În discuția noastră mă rezum să spun pe scurt că, în dimineața de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu a primit mesaj de la sovietici că acceptă propunerea lui de armistițiu, care oferea României condiții mult mai bune, decât capitularea necondiționată pe care Aliații au oferit-o reprezentanților opoziției române, dirijată din umbră de Iuliu Maniu.”
Probe, adica documente d-le profesor de politica economica cu asta lucreaza un istoric serios, nu cu speculatii. URSS deja stabilise cu SUA si M.B ca nu vor accepta decat capitularea neconditionata a Germaniei si Aliiatilor acesteia. Sunt documente care au fost publicate si le puteti gasi inclusiv la Moscova.
De ce a avut loc lovitura de stat din 23 August 1944 ? Raspunsul il gasiti aici :
http://www.george-damian.ro/de-ce-avut-loc-lovitura-de-stat-de-la-23-august-1944-4843.html
George Damian a studiat mult mai bine si cu atentie acel eveniment decat d-ul prof. Corvin.
Cat despre declaratia lui Lucretiu Patrascanu avem marturia sotiei acestuia care a povestit semnarea armistitiului :
http://www.rador.ro/2015/09/01/prin-conventia-de-armistitiu-cu-toate-sacrificiile-facute-conditii-grele-au-fost-impuse-romaniei/
De mortuis nihil nisi bene!
SURENA,
Vrei dovezi ca URSS ne acordase conditii mai bune decat capitularea neconditionata?
Citeste ADEVARUL DESPRE MARESALUL ION ANTONESCU, scrisa de G. Magherescu, a facut parte din Cabinetul Militar al maresalului, adica a trait pe viu acele evenimente.
Iar daca asta nu-ti place, citeste, SI RETINE ACEST ASPECT, Stenogramele sedintelor Consiliului de Ministri Sanatescu. In sedinta din 16 sau 17 sept 1944, Maniu spune ca maresalul obtinuse conditii mai bune.
Citez:
„Avem deosebite marturii si documente din care reiese felul cum am pregatit noi armistitiul. A avut niste tentacule si dl. Mihai Antonescu, raspandite in mai multe parti ale
Europei. Intre altele, a avut sugestia si i s-a pus in vedere ca, daca va face armistitiul, se va asigura O ZONA NEUTRA in care sa nu poata patrunde aliatii.
Am vazut eu textul(se referea la raspunsul primit in ziua de 23 august de la Stockholm) si va puteti inchipui in ce situatie suntem noi azi, guvernul acesta, regimul acesta, si in special noi, care am lucrat efectiv in pregatirea acestui armistitiu, cand ni se va pune in fata, maine-poimaine, ca Antonescu a avut promisiunea lui Molotov – O ZONA NEUTRA pe care noi nu o avem…”
Intelegi?
E vorba de stenograme, document oficial din arhive.
Stii ce sunt alea stenograme? Documente redactate in timp ce noi vorbim si care sunt inregistrate si arhivate.
Mihai orice intelegere cu Stalin era ca si cum te-ai increde in lacrimile crocodilului mai ales in situatia Romaniei. Stalin a dat senzatia ca va acorda conditii mai favorabile lui Antonescu, dar in principiu era vorba tot de o capitulare neconditionata. Aliatii-SUA,M.B si URSS au stabilit foarte clar ca nu vor lua in calcul decat capitularea neconditionata. Despre ce vorbim ?
Sa inteleg ca documentele oficiale incheiate intre SUA, M.B si U.R.S.S cu privire la neacceptarea decat a capitularii neconditionate a Germaniei si aliatiilor ei sunt false?
Maresalul a incercat inca din ’43 sa iasa din razboi alaturi de Mussolini (misiunea lui Barbu Stirbei) printr-un armistitiu cu anglo-americanii girat de papa.Dar, SUA a refuzat orice armistitiu, Roosevelt a spus-o foarte clar inclusiv in fata Congresului SUA.
Orice minciuna isi gaseste un credul iar anglo-americanii aveau tot interesul sa-i convinga pe aliatii Germaniei ca pot beneficia de conditii avantajoase cu conditia sa stavileasca uraganul sovietic undeva cat mai in Estul Europei, in timp ce sovieticii avea tot interesul sa-i convinga sa i se alature pentru o patrundere cat mai adanca in Europa.
George Damian, care este unul dintre cei mai inversunati antiregele Mihai, ofera o analiza corecta si lucida in articolul „De ce a avut loc 23 August 1944” pentru detalii vezi :
http://www.george-damian.ro/de-ce-avut-loc-lovitura-de-stat-de-la-23-august-1944-4843.html
Concluzia acestuia e dura si adevarata (nu daca esti naiv) : „Indiferent dacă mareşalul Antonescu rămânea sau nu la putere, până la urmă sovieticii tot ar fi rupt frontul şi ar fi invadat România. Cu sau fără rege, cu sau fără lovitura de stat de la 23 august 1944, România tot sub influenţa sovietică ar fi ajuns”.
SURENA,
Sa o luam in ordine.
Mai intai ii ceri domnului istoric documente care sa sustina cele spuse, tu considerand ca sunt speculatii; ti le-am indicat eu. Dupa ce le ai, refuzi sa le accepti.
Apoi TU prezinti niste speculatii, pt ca tot ceea ce ai spus asta reprezinta, sunt lucruri care nu s-au petrecut. Deci sunt speculatii.
Ca Stalin nu era de mare incredere, e adevarat, dar de unde stii ca nu ar fi respectat armistitiul?
Stalin nu doar a dat senzatia, ci chiar a acceptat acele conditii, iar dovada este ca URSS a transmis raspuns scris, care raspuns a ramas la Niculescu-Buzesti, maresalul nu a fost instiintat. De acest raspuns au aflat doar regele si apropiatii sai, inclusiv Maniu care o si recunoaste.
De ce nu l-au lasat pe maresal sa incheie armistitiul? Ia incearca sa raspunzi? Nu regele tau i-a cerut asta? Nu asta e motivul, chipurile, pt care l-a arestat pe maresal? De unde reiese ca era tot o capitulare neconditionata? Asa vrei tu sa crezi? Dovada, documentul?
Pana una-alta avem o solicitare scrisa din partea maresalului pt incheierea armistitiului si un raspuns tot scris din partea URSS de acceptare. Astea sunt dovezi!
Iata si conditiile obtinute de maresal:
– guvernului roman ii revine dreptul de a hotari data la care sa iasa din razboi
– un termen de 15 zile de la data iesirii din razboi, necesar ca prin propriile mijloace sa actioneze pentru a evacua toate trupele germane de pe teritoriul tarii
– pentru trecerea trupelor armatelor sovietice prin tara se fixeaza un coridor in afara caruia nu vor calca
-Romania isi rezerva dreptul suveran asupra teritoriului necuprins in amintitul culoar, unde nu se va putea produce nici un amestec strain.
Ce crezi ca s-ar fi intamplat daca se semna acest armistitiu? Crezi ca maresalul ar fi lasat granita dinspre acel culoar nepazita? Nu este evident ca ar fi pus armata pe marginea culoarului de trecere a armatei sovietice?
Ce s-ar fi intamplat daca Stalin nu ar fi respectat acest armistitiu? Evident, ar fi reizbucnit conflictul. Atunci de ce ar mai fi semnat acel armistitiu?
Deci lucrurile prezentate de tine se bat cap in cap.
Iti dau si motivul pt care ar fi respectat armistitiul; Berlinul – cine intra primul in el, ori Stalin ar fi acceptat pt a ajunge primul acolo, iar 23 august a venit ca o pleasca pt el, asta e si motivul pt care nu a mai recunoscut conditiile acordate, pt ca nu mai avea nevoie; tara era deja ocupata iar armata decapitata.
Alta ar fi fost situatia cu o zona destul de mare neocupata si cu armata in ordine.Iar ca sa afli in ce situatie a fost tara, citeste stenogramele amintite, o sa vezi ce haos a fost atunci.
Eu cred ca ar fi meritat sa se semneze acel armistitiu.
Inca o dovada ca maresalul era pregatit sa semneze armistitiul si, retine, ca motivul arestarii nu a fost refuzul de a semna ci altul – regele si apropiatii sai au crezut ca pot profita de raspunsul favorabil primit de marersal si ca vor semna ei in acele conditii(ca nu s-a intamplat asa deja stim):
Masurile luate:
1-ordinul de retragere a armatei pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, in timp ce armata germana incepuse retragerea catre Transilvania, astfel obtinand separarea armatei romane de cea germana, lucru necesar pt a putea iesi din alianta; altfel, ar fi riscat un conflict armat.
2-telegrama trimisa la Stockholm in dimineata de 23 august prin care cerea semnarea armistitiului.
3-informarea lui Piki Vasiliu si a lui Eugen Cristescu in legatura cu armistitiul. Avem declaratia lui Piki Vasiliu din timpul procesului:”Dupa plecarea lui Gh Bratianu de la audienta avuta la maresal in dimineata de 23 august, maresalul mi-a spus ca e hotarat sa faca armistitiul impreuna cu Maniu si Bratianu.”
4-acordul verbal cu liderii partidelor in vederea obtinerii unei scrisori de sustinere din partea acestora, scrisoare pe care o promisese Gh. Bratianu.
5-chemarea la ora 18 a ministrului german Clodius pentru a-l anunta de armistitiu.
6-ordinul dat generalului Teodorescu, comandantul militar al capitalei, ca la ora 19 trupele din Garnizoana Bucuresti si Valea Prahovei sa intre in dispozitiv de lupta, pentru orice eventualitate.
Avem si o alta marturie, al doctorului Zilisteanu, doctorul personal al maresalului. In dimineata de 23 august l-a vizitat pe maresal asa cum o facea zilnic, iar in cadrul discutiei maresalul i-a spus: „Azi fac armistitiul, gata, s-a terminat razboiul.”
Emilian Ionescu, aghiotant AL REGELUI, participant la arestare, povesteste: „Usa care despartea salonul galben de sufragerie era acoperita de niste perdele groase si ramasese deschisa. Timp de 45 de minute Ion Antonescu aratase ca situatia pe front era grava… La nevoie, intrevedea posibilitatea incheierii unui armistitiu, cand frontul va fi ajuns pe linia Carpatilor Orientali, zona fortificata Galati-Dunare, INSA NUMAI CU ASENTIMENTUL lui Hitler, in care scop FUSESE CHEMAT CLODIUS.”
Deci divergenta intre maresal si rege nu a fost in privinta semnarii armistitiului, ci in privinta instiintarii lui Hitler.
Maresalul a considerat ca asa este corect, dupa 3 ani de lupta impreuna, sa il instiinteze pe Hitler mai intai. Unde e greseala? Ca esti corect fata de aliat?
Prin urmare, ce ramane din declaratia regelui cum ca l-a arestat pe maresal pt ca a refuzat semnarea armistitiului? O MARE MINCIUNA!
Ia citeste urmatorul articol in care o sa gasesti informatii despre pozitia SUA fata de Romania.
http://www.ziaristionline.ro/2011/06/23/documentele-secrete-ale-tradarii-regelui-mihai-de-la-visinski-la-stalin-molotov-si-beria-exclusiv/
Si mai explica-mi un lucru: de ce l-a dat pe maresal pe mana comunistilor care l-au trimis la Moscova? De ce nu l-a tinut sub paza armatei?
Adica un om care lupta pt reintregirea tarii e dat DE CATRE REGE pe mana inamicului???
Damian trage o concluzie fara sa tina cont de acele conditii favorabile obtinute de maresal si de masurile de aparare a capitalei luate de acesta.
Iar ca acele masuri au avut succes deja stim, germanii nu au reusit sa ocupe capitala dupa 23 august, iar armata era pusa in dispozitiv de aparare chiar din ordinul maresalului – ti-am scris mai sus care au fost masurile luate. Adica maresalul nu ar fi avut soarta lui Horty, evident.
Ar trebui sa intelegi marea greseala a regelui: a ordonat incetarea focului fara sa semneze armistitiul, iar urmarea imediata a fost ocuparea tarii si deportarea a peste 160.000 de militari.
Sa presupunem ca mare lucru nu s-ar fi obtinut prin acel armistitiu, sa presupunem ca era o sansa mica, foarte mica. Vrei sa spui ca nu merita incercat? Stii tu ca lucrurile as fi fost la fel? Sunt doar presupuneri, nimic altceva.
Hai sa iti mai dau cateva detalii despre anul 1944. Cauta informatii despre Poarta de la Iasi. Apoi:
Generalul N.Dragomir, fost Sef de Stat Major al Armatei a IV-a, despre discutia avuta cu colonelul Borneanu din cadrul sigurantei: „Prin luna aprilie sau inceputul lui mai am fost chemat de Eugen Cristescu care mi-a spus ca domnul maresal a auzit un zvon despre un asa zis complot care ar cuprinde anumite cadre din armata. M-a insarcinat pe mine si pe agentul Mihail cu depistarea acestei miscari. …cam dupa vreo luna aveam suficiente date pentru a intocmi raportul. In el aratam ca in Marele stat Major exista un focar de sabotaj intretinut de col. Borcescu seful Sectiei I si adjunctul sau col. Gh. Zamfirescu, care sustrag efective de la unitatile ce merg pe front, camufleaza altele, dau copii de situatii Palatului care sunt trimise Inteligence-Service-ului, informeaza eronat pe
maresal.”Ai inteles? Palatul transmitea catre serviciul secret britanic copii de situatii. Banuim ca in interesul tarii…
Sa dam cuvantul unuia dintre „oamenii regelui”, generalul Gh. Mihail, care a fost numit sef al Marelui Stat Major al Armatei, imediat dupa arestarea maresalului:„Au incetat luptele la 23 august, dar armistitiul trebuia sa-l asteptam. Trupele NOASTRE se aflau in armistitiu dar SOVIETICII erau tot in razboi, in inaintare, in cuceriri.Voiau sa sfarme tot mecanismul nostru militar, tehnic si economic, caci in razboi nu stii niciodata, ce urmeaza… au reusit sa devasteze toate depozitele noastre militare. Au distrus fabrici, uzine, centrale electrice, in fine, tot ce putea avea legatura cu operatiunile militare.
Atat Sanatescu cat si eu am intrebat – Bine, dar de ce se procedeaza astfel? Suntem in armistitiu, de ce nu se semneaza?
Am facut demersuri si prin Dej, dar mereu se amana. Intr-una din intrevederile mele cu maresalul Tolbuhin, i-am spus chestiunea direct. S-a uitat la mine foarte mirat si mi-a raspuns: Asta numai Stalin stie.
Dupa ce au facut ce au vrut, socotindu-se cuceritori, in sfarsit, la 12 septembrie s-a incheiat armistitiul.
Prin semnarea armistitiului am sperat ca se va pune ordine, dar in zadar. Putin s-au mai linistit, dar cu toate interventiile noastre, chiar ale comunistilor romani, zilnic se semnalau noi abuzuri…”
Inca un aspect povestit de fostul aghiotant, Emilian Ionescu, in cartea sa „In uniforma pentru totdeauna”, necesar pentru a vedea atitudinea regelui fata de maresal: „Regele, pe tot timpul duratei procesului maresalului, a fost foarte nelinistit. Mereu intreba: Ce a mai declarat Antonescu? El nu s-a linistit decat atunci cand i s-a spus ca sentinta
a fost executata.”
Ce zici? Aud?
Motto: “Sus opincă, jos papuc / Eu până la Pesta mă duc”
4 August 1919 Ziua intrarii Armatei Române în Budapesta.
Acest episod, intrat deja în folclor (“Sus opincă, jos papuc / Eu până la Pesta mă duc” un cântec popular din acea perioadă), este unul real şi redau aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei”, 1922, realizată de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei – şi alte mărturii”, 2010.
Şi-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919.
Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi.
Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-verde-alb.
Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinîndu-se după ureche şi-a zis: “Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…”
“Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…”
Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atîrne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui…
….
“Cine oare să fi făcut această tragică glumă? îmi zise tovarăşul meu de preumblare, domnul Ferency, un distins avocat pe care îl cunoscusem în metropola maghiară; şi zicând, îmi arătă cu mâna priveliştea originală şi neaşteptată, care oprea în drum şi întorcea capetele şi altor trecători, ca fiind cel mai caracteristic şi ironic simbol al îngrozitoarei realităţi, al catastrofalei prăbuşiri a unui organism orgolios şi despotic, tocmai sub călcâiul acelui organism pe care ţinuse genunchiul de fier atît amar de vreme, pe care întotdeauna l-a considerat nevrednic de lumina soarelui şi de care totuşi o viaţă-ntreagă s-a temut…
“Cine oare să fi dat vântului şi să fi ilustrat cu atîta măiestrie şi atît de dureros dezastrul iremediabil al regatului Sfîntului Ştefan?”, mai rosti domnul Ferency, cu privirea tristă, pierdută în văzduh, întrebînd parcă cerul unguresc, dezolant de senin în ziua aceea.
Apoi se întoarse cu privirea spre mine, şi deşi nu mai zicea nimic, am înţeles că ar vroi o lămurire.
Îmi era milă de el, căci era un om distins la simţire.
“Mă voi interesa, domnule doctor”, îi zisei cu o nuanţă de înduioşare şi, apropiindu-mă de santinelă, îi spusei să strige pe şeful gărzii.
“Este chiar acolea, domnule general”, îmi răspunse vânătorul mic şi îndesat, încordîndu-se şi făcând cu capul un gest despre cheiul Dunării.
– Cum îl cheamă?
– Don sergent Iordan.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc?
– Da, domnule general, chiar don sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Mă-ntorc puţin spre stânga şi nu departe zăresc un sergent şi un căprar, care, fără să mă bage în seamă, gustau cu frenezie roadele isprăvii lor – ilustraţia magistrală a unui moment istoric.
Priveau când la trecătorii enervaţi şi sanchii, când la opinca impertinentă, şi pe feţele lor tuciurii şi asprite de viforul vremilor se lămurea cea mai desăvîrşită satisfacţie. Păreau nişte inspiraţi şi nişte draci geniali.
Întreaga oaste românească, întreaga naţie mi s-au părut că se oglindesc în aceşti doi zdrenţăroşi, sublimi chiar prin gradul de perfecţiune la care poate ajunge o zdreanţă…
De-aş fi fost singur! – O! i-aş fi privit ceasuri întregi fără să mă satur… Şi – poate, i-aş fi luat de gât şi i-aş fi sărutat!
Dar!… le-am făcut semn să se apropie şi, arătând domnului Ferency pe sergent, i-am zis încet, foarte încet:
“Acesta este glumeţul, care fără o intenţie răutăcioasă, desigur, şi cu toată naivitatea unui poznaş, te-a făcut poate să suferi…”
Şi domnul Ferency, scăldându-şi ochii între genele-i umede, mi-a replicat cu adâncă melancolie:
“Dacă din sufletul şi mintea unui simplu ţăran ca acesta s-a desprins o asemenea poznă, atunci nu mă mir că sunteţi aici…”
În după-amiaza aceleiaşi zile, m-am îndreptat din nou spre Palatul Parlamentului.
Mă simţeam dator faţă de Iordan; trebuia să-i dau ceea ce în faţa durerii domnului Ferency, nu i-am putut da.
L-am chemat – era nedespărţit de Bivolaru -, mi-a povestit cum i-a dat în gând şi cum a înfăptuit isprava lui.
L-am lăudat şi mi-am plimbat mâna mult pe faţa lui suptă şi radioasă şi i-am dat un pachet de ţigări regale.
Şi nu ştiu cum, m-am pomenit că iau de nas pe căprarul Bivolaru, care se tot apropia de mine şi pe care, cu cât îl priveam, cu atît mai mult punea stăpînire pe firea mea.
Era mic de statură, faţa îi era smeadă şi foarte pârlită de soare şi vânt; în fundul capului purta nişte ochi mici, căprui şi scăpărători. Avea dinţi mărunţi, albi şi frumoşi, şi peste buza arsă de frigurile ostenelilor abia mijea o mustaţă roşcovană – un vulpoi de Mehedinţi.
Purta capela pe sprânceană, iar în ce priveşte îmbrăcămintea părea înfăşurat cu totul într-un covor de petice, căruia expresia lui îi dădea ceva din prestanţa unor odăjdii de samurai japonez fanatic.
O crestătură adâncă îi stăpânea obrazul stâng şi alta mai lată se răsfăţa pe gât sub urechea dreaptă; mai în sus de mână, pe antebraţul stâng, se zărea o cicatrice respectabilă…
L-am întrebat unde a fost rănit. Mi-a răspuns cu nai-vitate şi scurt: “Peste tot, domnule general”. Şi desfăcând repede o moletieră, mi-a arătat o rană de schijă, abia vindecată, la pulpa dreaptă; apoi, descheind singurul nasture pe care îl mai avea la veston, puse degetul pe o dâră de baionetă în lungul coastelor din dreapta care se vedea în întregime printre cele câteva şuviţe de pânză destrămată ce alcătuiau cămaşa lui Bivolaru. Şi era gata să-mi mai arate, dar l-am întrerupt: “Bine, bine… văd că eşti crestat ca un răboj; dar unde ai căpătat rănile? În ce lupte?…”
Şi iarăşi cântecul lui: “Peste tot, domnule general. În Carpaţi, la Răşinari, la Olt, la Siret, la Oituz şi chiar pe Tisa în aprilie, că eu, domnule general, am fost poate în patruzeci de atacuri mari şi, în adevăr, eu sunt răbojul isprăvilor regimentului nostru… pe mine sunt crestate toate de la 1916 încoace… şi nu mă las nici mort!…”
– Ei, şi acum îţi pare bine că făcurăm România Mare şi că faci de gardă, tu, căpraru Bivolaru de la Mehedinţi, tocmai aci la Budapesta?
Şi el, încordându-se şi privindu-mă soldăţeşte drept în lumina ochilor, îmi răspunse sfătos şi cu mândrie:
“E lucru mare, domnule general… Dar… am auzitără că mai e şi o Vienă!…”
Acestui nebun în toate minţile, acestui prototip al zdrenţelor noastre glorioase de la 1917, care îşi da seama perfect până unde se poate întinde fiziceşte România Mare, nu-i intra totuşi în cap că numai pentru ce vedea s-a ostenit el şi atâţia au albit meleagurile cu oasele lor
El, Bivolaru, sinteza neamului său, elegant la simţire şi la gândire, fără să poată exprima, înţelegea totuşi numai una: “faima şi duhul românesc cît mai departe, şi peste România-Mare, România spirituală, România fără hotare”.
General Marcel Olteanu
“Huzarul Negru”, 1926
Surse:
http://cristiannegrea.blogspot.ro/2010/10/cum-au-pus-romanii-opinca-pe.html
Vezi şi:
http://cristiannegrea.blogspot.ro/2010/04/ocuparea-budapestei-i.html
http://cristiannegrea.blogspot.ro/2010/04/ocuparea-budapestei-ii.html
http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/02/prea-putin-s-spus-si-s-scris-despre-una.html