Sergiu Nicolaescu agent CIA ?

NU CRED CA EXISTA CINEVA CARE, NEFIIND IDIOT, SA-SI INCHIPUIE CA RAPOSATUL SERGIU NICOLAESCU A FOST CURAT „CA LACRIMA” – UN ADEVARAT PATRIOT ROMAN – REGIZORUL REVOLUTIEI DIN  1989  A  LUI ILICI ILIESCU, PENTRU TV ROMANA!
  
Sergiu Nicolaescu, sine ira et studio
                                                de Aurel Rogojan

Fără ură şi fǎrǎ părtinire, am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului (actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).
Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (între 1968 şi 1973); general-maior Nicolae Budişteanu a fǎcut parte din Securitate încǎ din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptǎtorii din munţi. A fost “evidenţiat în muncǎ” şi apoi, instalat  în funcţia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne, de cǎtre Alexandru Drǎghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de cǎtre Nicolae Ceauşescu şi a murit bine-mersi la Budapesta, în 1993, pentru cǎ ţara “vecinǎ şi prietenǎ”, Ungaria, a refuzat sǎ-l extrǎdeze.
Dupǎ transferarea lui Budişteanu la Şcoala spionilor de la Brǎneşti, Şcoala de la Bǎneasa a fost condusǎ de gen Neagu Cosma (apoi de gen Iulian Vlad ş.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).
Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou-înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului.
O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali/ secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale. Dar, să revin la fapte.
Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi al Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi al Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne, în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol, în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei. Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convingǎ asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit încǎ neevaluat.
În ordine cronologică, în anii ’80, am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea – între alţii – şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie: o bază de agrement a Armatei, din zona Casei Presei. 
În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială, cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, când şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupǎvreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din branşă. Şi încă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre! Din peregrinǎrile lui Sergiu prin Occident, pǎstrez, graţie generozitǎţii amicului meu, douǎ bricege de firmǎ, o pipǎ de marinar
si douǎ pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacutǎ, pentru a-i savura aroma. Şi, recunosc, am deschis-o acum, în timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai întoarce…

Ce facea Sergiu Nicolaescu în 22 decembrie, la ora 6.30 dimineaţa
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30, când şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană”, “Universităţii” şi “Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru.
Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc aproximativ, a fost: “… Da, orice comandant, înainte de bătălie, recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!) dezvoltarea subiectului. Acum – despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale în fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei, prin portavocea generalului Militaru şi a altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Nu însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului, să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.