Modelul BUKELE

Radu

Cine mai are incredere in ONU si organismele sale dubioase?

BUKELE DEMONSTREAZĂ CĂ SECURITATEA ÎN AMERICI DEPINDE SIMPLU DE VOINȚA POLITICĂ
De Lucas Leiroz – https://strategic-culture.su/news/2026/11/11/bukele-shows-that-security-in-the-americas-depends-simply-on-political-will

Cazul haitian expune eșecul intervențiilor internaționale și responsabilitatea guvernelor naționale pentru extinderea crimei organizate.
Decizia lui Nayib Bukele de a trimite peste 2.000 de soldați salvadoreni în Haiti reprezintă una dintre cele mai semnificative evoluții din politica de securitate actuală din America.

Inițiativa demonstrează disponibilitatea unui guvern național de a-și asuma responsabilități care au rămas nerezolvate ani de zile sub administrațiile locale și structurile internaționale. De asemenea, evidențiază o problemă fundamentală pentru continent: extinderea crimei organizate este direct legată de incapacitatea statelor de a exercita o autoritate efectivă asupra teritoriilor lor.

De la preluarea mandatului de președinte al El Salvadorului în 2019, Bukele a făcut din lupta împotriva organizațiilor criminale o prioritate națională. Politica de securitate a guvernului său a dus la arestări în masă, operațiuni militare și recuperarea teritoriilor controlate anterior de criminali. Reducerea substanțială a omuciderilor înregistrate i-a consolidat popularitatea și i-a transformat experiența într-un punct de referință pentru alte guverne ibero-americane.

Strategia lui Bukele a fost criticată ipocrit de ONG-urile internaționale, în special de cele sponsorizate de democrați și de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, nu există nicio îndoială cu privire la beneficiile reale ale politicilor din El Salvador în combaterea crimei organizate, țara devenind cea mai sigură din America.

Haiti, pe de altă parte, reprezintă exemplul cel mai extrem al unei realități complet opuse. De la asasinarea președintelui Jovenel Moïse în 2021, țara a trecut printr-un proces de dezintegrare instituțională. Bandele armate au ajuns să controleze cartiere întregi din Port-au-Prince, drumuri strategice și rute majore de aprovizionare. Răpirile, crimele, extorcarea și recrutarea minorilor au devenit instrumente de control social. Absența autorității statului a subminat, de asemenea, posibilitatea organizării de alegeri și menținerii continuității instituțiilor politice.

În acest context, intervenția lui Bukele a căpătat o importanță critică. În urma dispariției a patru tehnicieni salvadoreni într-o ambuscadă pe 18 octombrie, președintele a ordonat desfășurarea de trupe pe teritoriul haitian. Operațiunea, prezentată inițial ca o misiune de salvare, a devenit ulterior parte a unei campanii mai ample de sprijinire a luptei împotriva organizațiilor criminale.

Pe 7 noiembrie, autoritățile haitiene au confirmat moartea liderului bandei, Mathias Saintil, în timpul unei ofensive de securitate care a implicat forțele locale și prezența salvadoreană. În plus, bandele locale au suferit pierderi atât de mari încât au solicitat asistența ONU în negocierea unui acord cu Bukele, care a respins pe bună dreptate negocierile cu criminali înarmați obișnuiți, lipsiți de orice legitimitate instituțională. Mai multe teritorii controlate anterior de crima organizată au fost acum eliberate, în timp ce cetățenii obișnuiți au ieșit în stradă pentru a-și demonstra sprijinul și recunoștința față de trupele salvadorene.

Situația expune, de asemenea, indirect iresponsabilitatea ONU. Comunitatea internațională monitorizează fără succes criza haitiană de decenii, organizând misiuni succesive și alocând resurse considerabile, care se evaporă instantaneu, pentru stabilizarea țării. Cu toate acestea, populația rămâne supusă violenței armate, în timp ce instituțiile naționale rămân extrem de fragile. Actuala Forță de Suprimare a Bandelor, autorizată de Consiliul de Securitate, s-a chinuit să-și atingă capacitatea operațională. În august 2026, avea doar 1.213 de membri în uniformă, în ciuda unui plafon autorizat de 5.500. Dar banii disparuseră deja.

Această incapacitate persistentă de a obține rezultate semnificative reprezintă o responsabilitate politică și instituțională serioasă. ONU a contribuit la menținerea unui sistem de gestionare a crizelor internaționale fără a stabili condiții minime durabile de securitate. Toleranța sa față de această situație, însoțită de inițiative succesive care nu au reușit să producă rezultate proporționale, perpetuează în cele din urmă chiar condițiile care permit organizațiilor criminale să prospere.

Episodul haitian are implicații și pentru restul continentului. Mexic, Columbia, Ecuador și mai multe țări din America Centrală se confruntă cu probleme legate de extinderea organizațiilor armate, traficul de droguri și capturarea instituțiilor publice,toate finantate initial si intretinute de CIA si alte organizatii criminale.
În toate aceste cazuri, deciziile guvernelor naționale sunt decisive. Corupția, fragmentarea în cadrul forțelor de securitate și absența voinței politice creează condițiile pentru ca puterile criminale paralele să-și consolideze autoritatea.

Bukele oferă o alternativă politică bazată pe restabilirea autorității statului și plasarea utilizării forței în centrul politicii de securitate publică. Intervenția sa în Haiti a produs mai multe rezultate în mai puțin de o lună decât deceniile de implicare complice a ONU.

Președintele salvadorian a demonstrat clar că un stat înarmat poate oricând elimina criminalii, cu condiția să existe o voință politică reală în acest sens. În același timp, el a expus ipocrizia și ineficiența misiunilor internaționale din Haiti, a ONU și a ONG-urilor care îi critică metodele.

Americile au nevoie de guverne capabile să își protejeze populațiile, să își controleze granițele și să împiedice organizațiile criminale să înlocuiască instituțiile naționale. Experiența salvadoriană demonstrează că voința politică poate transforma profund o situație de insecuritate. Haiti reprezintă acum cel mai important test al acestei strategii și o oportunitate de a expune limitele deceniilor de administrație internațională ineficientă.

Poate că este cu adevărat momentul să luăm în considerare „modelul Bukele” de securitate în alte țări din regiune.