Le lundi 8 janvier 2024 à 14:34:23 UTC+2, Costas(Kostash) Ion a écrit :

E bine de stiut!! CIG
„Memoriile unui trădător Un înalt funcţionar român sub guvernământul militar german (1916-1918)”
07 Ianuarie 2024
Memoriile unui tradator- Lupu C Kostaki

Nu întâmplător, astăzi vă propunem să acordați câteva minute unui fragment scris cu mult timp în urmă, dar cu aspecte comparabile cu ceea ce se întâmplă astăzi. Atunci, Țara era sub ocupație germană, acum, sub ocupație militară străină S.U.A. – U.E. – N.A.T.O. (Redacția)

„Memoriile unui trădător Un înalt funcţionar român sub guvernământul militar german (1916-1918)”, autor Lupu C. Kostaki, a apărut în colecţia Memorii/Jurnale, la Editura Humanitas. Ediţie îngrijită de Alexandru Istrate şi Claudiu-Lucian Topor.

„Urmărit, în timp de pace, de Curtea Marţială, sub învinuirea de criminal politic, pentru activitatea mea publică din timpul ocupaţiei germane asupra Munteniei şi Dobrogei, mă văd silit să vorbesc. În chipul acesta cred că voi da oamenilor de bine putinţa de a mă judeca în cunoştinţă de cauză şi de a aprecia dacă am fost sau nu capabil de a săvârşi faptele ce mi s-au imputat” (Lupu C. Kostaki).

Fragment

„Bătrânul nostru rege vede visul său sfărâmat şi, părăsit de ai săi şi de guvernanţi, se simte umilit faţă de cei cu care fusese aliat 31 ani şi de la care avusese foloase reale pentru dezvoltarea economică a ţării. Plânge, vrea să-şi smulgă de la gât decoraţia „Pour le mérite”, pe care o purta de la luarea Plevnei ca simbol al virtuţii, a meritului şi a cinstei sale şi a poporului pe care-l conducea de 48 ani. Îndurerat şi amărât, moare în dimineaţa de 27 septembrie 1914 acela care aproape o jumătate de veac a muncit din greu la crearea, dezvoltarea şi întărirea regatului, împreună cu adevăraţii patrioţi.

După moartea bătrânului monarh, agitaţiile de tot felul sporesc, ţinând lumea într-o continuă enervare.

Ionel I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, fiind şi ministru de Război, nu are curajul să se pronunţe pe faţă din ce parte ne putem aştepta la bine. Pentru a nu se demasca, nu numeşte la Marele Stat Major pe omul necesar în împrejurările grele în care ne aflam, ci lasă ca locul să fie ţinut de generalul Zottu, ca figurant, care în urma dezastrului de la Turtucaia, simţind rolul ridicol ce jucase, s-a sinucis.

Secretarul general al ministrului era amicul său intim, generalul Iliescu, pe care liberalii îl considerau un al doilea Napoleon. Acest matematician eminent, după studiile ce făcuse, fu însărcinat a pregăti în secret planurile de război contra Puterilor Centrale. Natural că, ocupat cu conducerea ministerului, căci Ionel I.C. Brătianu se ducea aşa de rar pe la minister, încât amicii lui spuneau că nici nu cunoaşte drumul spre localul ministerului, nu a putut lucra planul decât în orele libere. Cine cunoaşte activitatea ce se desfăşura în minister, necesară aprovizionărilor de tot felul şi munca cu care era împovărat secretarul general, nu poate fi surprins de rezultatele ce le-a avut aplicarea planului nostru de război, lucrat şi la întuneric.

Partidul conservator, după iniţiativa luată de N. Gr. Filipescu, se împarte în două: partea cea mai puţin numeroasă, urmându-l pe el, se uneşte cu democraţii lui Tache Ionescu, sub pretextul realizării idealului naţional; restul partidului, partea numeroasă a organizaţiei, sătulă de veşnicele enervări ale lui N. Gr. Filipescu, rămâne mai departe sub conducerea lui Marghiloman şi Titu Maiorescu, continuând să persiste în ideea necesităţii unei expectative armate.

P.P. Carp, partizan al luptei contra Rusiei, care ne ameninţa existenţa, mai ales dacă ar fi ieşit biruitoare, adună împrejurul său un număr de prieteni, mai ales moldoveni, aceştia fiind imediat expuşi cnutului rusesc.

P.P. Carp s-a hotărât să scoată un jurnal care să susţină pe faţă şi cinstit părerea noastră de a merge alături de Puterile Centrale contra Rusiei, în vederea reluării Basarabiei, după ce vom fi reluat în prealabil toate garanţiile pentru a ni se restitui Bucovina şi pentru a satisface cererile partidului român din Ungaria.

Dânsul a scos jurnalul «Moldova». La acest jurnal au scris toţi cei ce împărtăşeau ideile noastre, fără interese materiale, fără distincţie de partid politic. Ziarul a fost suprimat în ziua de 14/27 august 1916, când s-a declarat războiul nostru alături de Rusia.

În vara anului 1915 germanii şi austriecii atacă sub comanda feldmareşalului von Mackensen armata rusească, sparg frontul la Gorlice şi numai în câteva săptămâni iau ruşilor 27 de cetăţi, adică întreaga fruntarie rusească fortificată dinspre Puterile Centrale. Această neaşteptată victorie a Centralilor contra nenumăratelor milioane de ruşi sileşte pe primul nostru ministru să ascundă protocolul încheiat în septembrie 1914 la Petersburg şi să-şi amintească de tratatul de alianţă cu Puterile Centrale. În dorinţa de a le arăta întreaga sa solicitudine, se înţelege cu miniştrii von Bussche şi contele Czernin să le vândă 50.000 vagoane grâu şi 28.000 vagoane păpuşoi. În acest scop, abilul Alexandru Constantinescu, ministrul Domeniilor, formează comisiunea de export pentru vânzarea cerealelor, care se efectuează spre… folosul tuturor.

Antanta, furioasă şi ştiind legăturile ce avea cu guvernul nostru, ameninţă să dea pe faţă protocolul secret, care divulga cinstita procedare a guvernului. Dl. Al. Constantinescu nu se lăsă încurcat şi vinde consorţiului englez 80.000 vagoane grâu, care însă nu s-au completat niciodată. Mi se pare că li s-au dat englezilor cca. 25–30.000 vagoane, deşi s-au făcut cheltuieli colosale pe la gări cu facerea de quasi silozuri unde s-a depus o mare cantitate din grâul vândut şi pe care englezii nu-l puteau ridica, întrucât nu aveau pe unde să-l exporte. Dar, nici bani nu au adus din Anglia, întrucât a avansat Banca noastră Naţională banii pe baza unui stoc metalic aur ce urma a fi păstrat de Banca Angliei. Cum s-a rezolvat afacerea, nu se mai ştie.

Ministrul Domeniilor, Al. Constantinescu, a fost darnic şi cu Puterile Centrale, vânzându-le şi acestora mari cantităţi de cereale. D-lui Vintilă Brătianu, fratele prim-ministrului, şi altor mari şi bravi antantişti, li s-a îngăduit aceasta. Dl. Al. Constantinescu a voit să arate că ştie îndeplini proverbul: «Nici lupul flămând, nici oaia cu doi miei».

[…] Era pe la sfârşitul lui octombrie. Se transporta din Bucureşti tezaurul Băncii Naţionale, acela al Casei de Depuneri şi al altor bănci, în fine, tot ce se credea mai de valoare. Lumea fugea, trenuri încărcate se succedau unul după altul, apoi căruţe, trăsuri cu femei şi copii fugeau spre Moldova, adevărata bejenie ce o citisem în istorie. Exodul acesta îţi făcea rău şi nu pricepeam de ce această fugă. Nenorocirea era mare, dar duşmanii nu erau sălbaticii de altădată. Tot ce se debita, că vor tăia mâinile la copii, că vor lua pe tineri şi îi vor înrola contra armatei noastre, mi se păreau curate născociri, cum au şi fost.

Costas(Kostash) Ion
Chisinau.R.Moldova