CEA MAI FRUMOASĂ DEFINIȚIE A IUBIRII
POSTED ON 14 FEBRUARIE 2024

Un articol de Monahia Fotini, despre decalogul Dragostei la Sf. Apostol Pavel. Care este definiția iubirii și cum poți recunoaște dragostea adevărată?

CEA MAI FRUMOASĂ DEFINIȚIE A IUBIRII
Mă uit la decalogul dragostei şi mă întreb cu durere: câte din aceste cerințe le mai păzim? De aici vine toată nenorocirea; am întunecat puterea dragostei din noi şi am dat lumină sâmburelui de invidie din sufletele noastre. Iar înșelarea cea mai mare este că ni se pare că iubim.

Noi am secat izvorul nemuririi – dragostea şi ne chinuim zadarnic în deşertăciunile lumeşti. Viața de dincolo o gustăm prin harul lui Dumnezeu, iar harul se dobândeşte prin dragostea de Domnul, prin râvnă şi inimă fierbinte. Dar noi am uitat cum sună dragostea… Iar dacă este, se consumă într-una pătimaşă. Dovadă că dragostea e cea care susține şi sufletul şi lumea este şi goana lumii de azi care aleargă ca o nebună, inconştient aş zice, după dragostea trupească, crezând că acolo se vor elibera de insatisfacția lăuntrică.

Dragostea la Sf. Apostol Pavel
Dar să vedem cum descrie Sf. Apostol Pavel dragostea.

Dragostea este îndelung răbdătoare, începe Pavel. De ce oare începe cu răbdarea şi nu numai cu răbdarea, cu îndelungă răbdarea? Pentru că ea ştie că orice lucru trainic în timp se clădeşte, prin multă trudă şi nevoință. De am avea noi înțelegerea că fratele de lângă noi, că prietenul nostru este într-un moment nedesăvârşit al vieții lui, aflat însă pe urcuşul desăvârşirii, că lipsurile lui se vor completa prin experiența ce va să treacă, nu ne-am mai lepăda de el, ci l-am răbda cu inimă bună.

Dragostea este plină de bunătate, continuă apostolul. De am avea răbdare, am câştiga şi bunătatea, că de aici izvorăşte aceasta. Înțelegând neputințele fratelui nostru, ne vom purta cu bunătate şi de la sine dorim binele lui ca şi cum ar fi binele nostru. Răbdarea celuilalt este o osteneală a sufletului meu, iar roada acestei osteneli o aflu numai când celălalt află odihnă, bucurie şi cununi de la Hristos.

Cum distingem dragostea adevărată de dragostea fățarnică?
Iată de ce continuă Pavel, că dragostea nu este invidioasă, pentru că atâta timp cât rodul fratelui este rodul tău, durerea fratelui ar fi durea ta. Numai cel ce nu suferă să iubească poate fi invidios, se întristează de bunăstarea fratelui său. Şi pentru că mulți au impresia că iubesc şi că au multă dragoste, Pavel înşiruie câteva calități negative ale „dragostei”, pentru a nu face confuzii, bineştiind că dacă săvârşeşti una din cele enumerate, dragostea ta se vădeşte a fi puțină sau deloc.

Dragostea nu se laudă. Cel ce iubeşte nu se laudă în fața aproapelui său, pentru că tot ce este al lui socoteşte că este şi al fratelui său. Cei ce se iubesc împart toate ale lor, nu ascund nimic unul de altul, şi nu fac diferență între bunurile lor, chiar dacă sunt diferiți. Ei sunt mai multe trupuri într-un singur suflet şi dacă te consideri că ai mai mult decât celălalt, te diferențiezi şi dragostea te scoate afară.

Nu se umflă de mândrie. Cel ce iubeşte nu se mai gândeşte la sporul lui material sau chiar duhovnicesc. Cei ce caută desăvârşirea în afara celorlalți se înşală pe sine şi nu ajung decât la umflătura mândriei. Aceasta este specific tuturor religiilor, mai puțin creştinismului. Nimeni nu poate să-L iubească pe Dumnezeu dacă nu-l iubeşte pe aproapele. Cel ce nu simte în trupul şi sufletul său daună din pricina nedesăvârşirii fratelui, este departe de desăvârşire, spun Părinții. Aceasta, mândria, cred că împiedică cel mai mult lucrarea dragostei. Pentru că mândria te întunecă, nu mai vezi ce face cel de lângă tine, ci numai de tine îți pasă.

Alte manifestări ale Iubirii
Nu se poartă necuviincios. Dacă până acum s-a vorbit la nivel de teorie, Pavel aduce discuția şi în faptă. Pentru că, după cum credința fără fapte este moartă, la fel şi dragostea. Și cu atât mai mult, ca una ce este numită mai mare dintre toate. Un sfânt părinte vorbea despre sfiala care a existat între Maica Domnului şi dreptul Iosif de la început şi până la sfârşit. Cel ce iubeşte este atent să nu mâhnească pe fratele său prin vreo purtare de-a sa, nici măcar să dea de bănuit ceva. Nu îndrăzneşte să jignească pe fratele său nici măcar cu o privire.

Nu caută ale sale. Şi nu numai că încearcă să nu-l deranjeze sau jignească pe fratele, dar se osteneşte mai mult pentru el decât pentru sine. Iată unde s-a suit dragostea de astă dată! Am convingerea că cel ce păşeşte pe aceste trepte ale apostolului, reuşeşte să ajungă la această minunăție de stare: să te bucuri nu numai pentru el, să te bucuri mai mult pentru el. Numai cine iubeşte poate înțelege aceasta. Numai cine a ajuns aici poate cunoaşte această mare desfătare pentru sufletul lui „începi să te asemeni dumnezeirii” (după cum mărturisesc Părinții).

Ce nu face Iubirea?
Nu se aprinde de mânie. Până şi mânia se înmoaie în fața acestei desfătări. Această stare deja începe să topească răutățile cele ascunse şi chiar de am avea prilej de tulburare pe fratele, ea nu ne dă prilej de revoltă.

Nu se gândeşte la rău. Chiar dacă fratele te-a supărat, a greşit înaintea ta, tu ne te poți răzbuna pe el, pentru că ea (dragostea) şi-a pus deja pecetea în inima ta. Şi chiar dacă te superi nu poți să-i faci rău.

Nu se bucură de nedreptate. Dragostea nu rabdă nedreptățirea fratelui său, ci când îl vede suferind sau nedreptățit, sare să-l ajute. Această specificare este foarte importantă. Mulți cred că iubesc atunci când stau deoparte, când alți frați suferă. Dragostea te împinge la o atitudine de a ajuta pe cel în suferință, fără ca acesta să-ți ceară ajutorul.

Virtuțile Iubirii
Ci se bucură de adevăr. Aceasta s-a spus pentru a arăta că dacă nu arzi când celălalt e în suferință, te-ai abătut de la adevăr; mergi pe o cale strâmbă, care-ți ascunde drumul desăvârşirii.

Suferă toate. Câtă minunăție! Nu suferi ceva ci toate câte ți-ar face fratele. O, de ce desfătare ne lipsim! Oare unde ne-am pierdut pe drum de nu mai putem ajunge aici? Aici deja ea este desăvârşită. Întoarce obrazul celălalt dintr-o dispoziție nefățarnică a inimii. Pe cel ce iubeşte, nimic şi nimeni nu-l mai poate vătăma.

Crede toate. De aceea suferă toate, pentru că înțelege căderea fratelui său ce îl determină să facă rău, să prigonească. Vedem de aici că nu ura celorlalți ne împiedică pe noi să iubim, ci necredința noastră. Singur bun să fii, iubeşte! Că dragostea îți dă puterea să suferi tot.

Nădăjduieşte toate. Şi suferi în nădejdea că Domnul ne va schimba pe toți. Socotesc că fără această nădejde nu am putea răbda şi suferi nedreptățile aproapelui. Dragostea are puterea şi de a schimba, de a îndrepta. Cu nimic nu te păgubeşte.

Rabdă toate. Iar aminteşte de răbdare, dar de data aceasta cred că de una mai presus de fire, una dumnezeiască, care se naşte din nădejdea că Domnul va stabili şi pacea şi dreptatea şi adevărul.

Dragostea desăvârșită
Dragostea nu cade niciodată. Şi ajuns aici, nimeni nu te mai poate clinti. Eşti mai tare decât toți puternicii lumii care au furat scaunele din față. Află că, dacă dragostea ta s-a transformat la un moment dat în ură sau nu a putut trece cu vederea neajunsurile fratelui, acea dragoste nu era desăvârşită. Dragostea ta era pătimaşă, ori din mândrie, ori din desfrânare. Şi dacă dragostea ți s-a clintit, ia aminte şi vezi de unde a venit greșeala şi îndreptează-te şi nu lăsa iubirea.

Am scris acestea nu pentru că eu am dragoste, ci pentru pentru ca să ne amintim ce departe suntem de ea, de Adevăr. Ziua îndrăgostiților ar trebui să fie Ziua Iubirii în Hristos. Haideți să ne silim să aducem faptele Iubirii.

(a cosemnat monahia Fotini)