Dl Călin Kasper ne semnalează o sursă importantă de informații privind legionari

.

Stefan Logigan

De curand am citit o carte intitulata „Garda de fier a Romaniei. Un legionar isi aminteste“ scrisa de Stefan Logigan. Cartea a fost publicata in 1996 de F.A. Herbig Verlagsbuchhandlung München si a aparut, evident, in limba germana. Cred ca in spatiul romanesc nici nu se stie despre aceasta carte, care are peste 500 de pagini. Din acest volum am ales cateva pagini in traducere proprie fiindca aduce cateva elemente importante privind istoria Legiunii.

In timpul guvernului national-legionar, Stefan Logigan, camarad cu state vechi in Miscare, a primit sarcina sa organizeze pe langa primaria Bucurestiului un serviciu care sa vegheze la stabilitatea preturilor prin piete si magazine, sa preintampine specula si ilegalitatile economice. Era deci un om cu o oarecare influenta. Iata cateva intamplari din acest volum, in traducere proprie:

„Cu putine zile inainte de Craciun (1940), primesc vizita unei doamne necunoscute, care s-a prezentat cu numele de Gheorghiu, fiind totodata sora ofiterului de politie Sava Dumitrescu, pe care l-am cunoscut cu putine zile inainte la sediul politiei din Bucuresti. Femeia a inceput sa povesteasca, plangand, ca sotului ei a fost arestat, cu acuzatia ca in anii 1938 si 1939 ar fi incalcat legea si ar fi brutalizat legionari aflati in arestul politiei. Intr-o noapte a fost ridicat de doi legionari si inchis in subsolul sediului politiei bucurestene, unde a fost batut cu brutalitate. Nimeni nu stie pentru ce si cat timp va mai fi retinut. Ea mi-a adus aminte ca in vara lui 1936, la Sinaia, sotul ei, ca politist, s-a purtat corect cu mine iar in timpul arestarii mele din anul 1938 a avut o purtare omeneasca si plina de intelegere. Ea m-a rugat sa-l ajut, fiindca e nevinovat. Fratele ei, Sava Dumitrescu, i-a spus ca daca vreau, cu siguranta pot sa-i ajut. N-am vrut s-o refuz, dar din principiu nu eram adeptul acestui fel de interventii, mai ales ca nu stiam pentru ce era acuzat. In acelasi timp, mi-era cunoscut ca legionari facuti peste noapte, arestau des oameni nevinovati si se purtau cu ei brutal. Ma simteam insa moral raspunzator pentru soarta acestui om, care la vremea lui, s-a dovedit de omenie si de ajutor. I-am promis femeii ca voi incerca sa fac ceva, dar nu-i puteam garanta ca voi avea succes.

A doua zi m-am dus la sediul politiei capitalei sa-l caut pe Sava Dumitrescu. Dar nici el nu stia pentru ce fusese arestat cumnatul lui. El mi-a dat sfatul sa nu merg la seful politiei, acesta fiind foarte ocupat, ci la Stefan Sova, cel care avea toate dosarele detinutilor. Acesta era jurist de meserie si avea functia de adjunct al sefului politiei. Noi ne cunosteam inca din 1937, de la Casa Verde, unde el, in conducerea Legiunii fiind, participa la planificarea strategiilor legionare. Sova era cunoscut in toata Legiunea pentru modul corect si plin de intelegere cu care actiona. M-am dus la biroul lui si n-am fost silit sa astept prea mult, pana ce am fost primit. Ca intotdeauna, s-a purtat prietenos cu mine si a cerut imediat actele lui Gheorghiu, pe care le-a rasfoit cu multa atentie. Actiunea juridica nu fusese inca incheiata, dar motive pentru arestarea lui Gheorghiu, Sova n-a gasit. M-a intrebat atunci de cand il cunosc iar eu i-am povestit ce comportament a avut acesta fata de mine. Atunci a chemat la el pe cel care se ocupa de caz, schimband intre ei cateva vorbe. Eu le-am propus sa dau o declaratie despre comportarea lui Gheorghiu fata de mine, rugandu-i totodata pe amandoi sa-l elibereze cat se poate de repede. Au promis ca-l vor elibera. Apoi am dictat secretarei o scurta declaratie din partea mea iar Sova a scris direct pe declaratie: „Politistul Gherghiu sa fie imediat eliberat“. Apoi, intorcandu-se spre mine, mi-a spus zambind: „Esti multumit acum, Logigan?“ Iar la despartire, mi-a soptit ca legionari prea zelosi creeaza mereu probleme, pe care Horia Sima, in sedintele guvernului, trebuie mereu sa le explice. Contra lui Gheorghiu nu exista decat o declaratie anonima. Dar, m-a sfatuit Sova, Gheorghiu sa nu povesteasca nimanui de bataile incasate, fiindca atunci situatia s-ar complica. Inainte sa parasesc sediul politiei, am trecut si pe la Sava Dumitrescu, ca sa-i spun ca cumnatul lui va fi eliberat cat de curand.

Intr-o zi cetoasa de decembrie, m-am hotarat sa-l vizitez pe camaradul meu Jean, care, daramat de o bronsita rebela, zacea bolnav, la pat. In strada Dr. Felix 31 unde locuia Jean, am stat cativa ani si eu. La parter isi avea locuinta un doctor cu familia si vizavi o actrita cu tatal ei. La etaj locuia proprietareasa, doamna Popa cu cei trei copii ai ei iar in partea dreapta, o familie de evrei, Braunstein, cu cei doi copii ai lor. Mansarda, era, ca si pe vremea mea, domeniul rezervat studentilor. Jean, care fusese tocmai internat la spital, lipsea, asa ca am ramas cateva momente de vorba cu
doamna Popa. Printre altele, mi-a povestit ca familia Braunstein are necazuri mari. Ceasornicaria pe care o detinea Braunstein trebuia urgent vanduta iar ei urmau sa emigreze. Dar pe moment e foarte greu pentru evreii saraci sa plece. Si tocmai acum a venit din partea Legiunii un ordin de evacuare, locuinta pe care o ocupau fiind destinata unui refugiat din Cadrilater cu sotia lui. Unde poate bietul Braunstein sa se duca, cu cei doi copii ai lui? Acesti evrei au fost mereu pretenosi cu noi si de ajutor! Iar in timpul prigoanei din 1938 si 39 contra legionarilor, Braunstein a ascuns la el in locuinta materialul de propaganda legionara al lui Jean! Nu este o ticalosie ceea ce se face cu aceasta familie? Baiatul cel mare lucreaza intr-o banca iar cel mic merge la gimnaziu, atata timp cat mai este primit acolo. Pentru ce atata nedreptate? E asta o atitudine crestina?

Cuvintele doamnei Popa le-am receptat nu numai ca indreptate impotriva guvernului legionar, ci si contra mea si a credintei mele in Legiune. Dar femeia avea dreptate, desi atunci nu am vrut sa recunosc. Fiindca insa timpul ma presa, mi-am luat la revedere de la ea, dar m-am dus imediat la familia Braunstein. Sotul si baiatul cel mare nu erau acasa, iar liceanul zacea in pat cu amigdalita acuta. Femeia m-a recunoscut imediat si a inceput sa planga. „Domnule Logigan, unde sa plecam, acum in miezul iernii? Va trebui sa emigram, fiindca suntem obligati. Dar nimeni nu ne
da viza. Doar elvetienii ne-ar primi, daca am avea aur sau devize suficiente …dar de unde? Noi nu suntem bogati! Locuim de 25 de ani aici si n-am
calcat niciodata legea. Sotul meu a luptat in primul razboi mondial ca soldat
in armata romana si a fost grav ranit, ramanand invalid de gradul trei. A fost
chiar si decorat cu Ordinul Mihai Viteazul.“

M-am grabit sa plec, fiindca nu mai puteam suporta sa aud mai departe jeluirile femeii. Am dat atunci dovada de lasitate, dar simtisem si eu ca-si faceau loc in politica legionara abuzurile si bunul plac. M-am hotarat sa fac inca o interventie pentru familia Braunstein.

A doua zi ma prezint la seful meu, care era viceprimarul capitalei, Vasile Mailat. In competenta lui intra si Spatiul Locativ, o institutie foarte importanta pe acea vreme. Inainte, era doar o rotita nesemnificativa in birocratia statului, dar atunci, cu un flux neintrerupt de refugiati, Spatiul Locativ primise puteri nelimitate, printre altele rechizitionarea unei locuinte fara decizie judecatoreasca. Mailat a fost organizatorul acestui aparat si multi legionari erau acolo angajati ca organe de control si de executie. Mailat a fost foarte surprins de interventia mea pentru o familie evreiasca. Dupa ce insa i-am expus in intregime cazul, s-a declarat de acord si amane evacuarea familiei Braunstein pana cand acestia vor putea emigra. El a chemat de fata cu mine pe cel ce lucra la cazul respectiv si situatia s-a rezolvat chiar atunci. Mailat a fost un om cu inima. Dar, m-a atentionat
el, nu cumva sa povestesc cuiva ca amandoi am ajutat o familie de evrei. Am putea cadea sub banuiala ca evreii ne-au mituit.

Iar puciul lui Antonescu, din 21-23 ianuarie 1941, l-a prins pe Logigan la primaria sectorului 3, unde inarmati pana-n dinti, cu cateva pistoale, asteptau din moment in moment sa fie atacati de tancurile armatei. Dar, armata avea probabil alte misiuni, primaria lor fiind probabil prea mica pentru a intra in atentia militarilor. Iata ce s-a intamplat in noaptea din 22-23 ianuarie:

„ Imediat dupa miezul noptii, vine Balanescu inapoi cu un taxi si, foarte tulburat, imi povesteste ca in Dudesti, o zona locuita mai ales de evrei, se intampla lucruri iesite din comun. Oameni necunoscuti jefuiesc magazinele si casele evreiesti, si amentinta sa dea foc cartierului intreg. Balanescu s-a dus la politia sectorului, dar acolo militarii ocupasera deja cladirea iar un ofiter i-a spus ca sant sub ordin si nu au voie sa-si paraseasca postul. Balanescu a fost de parere ca trebuia neaparat sa intervenim, altfel toata vina va cadea, desigur, pe Legiune. Dupa cateva clipe de gandire, iau hotararea sa intervenim energic. Iau cu mine cativa legionari inarmati si, cu o masina de serviciu si un camion aflat in curtea primariei, ne ducem acolo. Ce ne-a fost dat sa vedem, ne-a cutremurat. Nu voi putea uita niciodata acele scene. Sute de femei, copii, batrani, evrei si neevrei, au fost scosi din case si adusi in strada, unde erau paziti de cateva persoane imbracate in uniforma verde, legionara. In acest timp, locuintele si magazinele lor erau jefuite de bande de ticalosi, multi in stare de ebrietate, fara sa mai faca deosebirea daca cladirile apartineau unor evrei sa nu. Jefuitorii carau prada cu carucioare de mana, cu bicicletele sau cu carutele cu cai. Era un tipat si o jale de nedescris. Cativa evrei, care au incercat o scurta rezistenta, au fost loviti cu bastoanele sau cu patul revolverului in cap si zaceau pe asfalt. Legionarii mei erau si ei imbracati in uniforma legionara: haina de piele neagra, camasa verde, bocanci inalti si sapca de piele neagra. Ca sa restabilim o oarecare ordine, am ordonat sa fie trase cateva salve in aer. Apoi am luat un megafon si am intrebat cu voce ridicata, cine sunt aceia si cine din legiune le-a dat ordinul de a jefui. Majoritatea acestor „eroi“ au disparut imediat. Am putut aresta doar cativa betivi si cativa jefuitori, pe care i-am pus imediat in catuse. Apoi le-am spus celor din strada ca cu siguranta cele petrecute nu sunt din ordin legionar si i-am indemnat sa-si ia lucurile pe care le mai pot recupera si sa se intoarca la casele lor. Pe ranitii usor i-am lasat in grija familiilor iar cei mai gravi au fost dusi cu masina de serviciu la spital. Am ramas la fata locului inca o ora sau doua, pana s-a restabilit linistea. Mai multe persoane, printre care multi evrei, au venit la mine sa-mi multumeasca pentru interventia noastra salvatoare. M-au asigurat ca nu vor uita asta toata viata. Apoi, m-am reintors la primarie.“

Miercuri, 29 ianuarie 1941, Stefan Logigan a fost arestat si interogat. Dupa cateva zile, gasit nevinovat, va fi eliberat. Dupa eliberare, este vizitat de unul din angajatii lui de la primarie, care-i va spune ca un evreu influent, afland de actiunea din Dudesti, ii transmite ca daca va avea greutati, el ar putea sa-l ajute sa se ascunda, sau sa-i usureze plecarea din tara. De asemenea, si Braunstein cu sotia au venit sa-l vada la locuinta lui si s-au oferit sa-l ajute, daca va fi nevoit sa se ascunda. „Noi, evreii, nu uitam
niciodata oamenii care ne-au ajutat la necaz“. El se referea nu numai la
interventia lui Logigan pentru pastrarea locuintei, ci si la aceea din noapte
de 22 spre 23 ianuarie, cand a intervenit in Dudesti ca sa restabileasca
linistea. Apoi, la sfarsitul intalnirii, Braunstein l-a sfatuit pe Stefan
Logigan sa paraseasca Romania, oferindu-se si el sa-l ajute.

La cateva zile, primeste o telegrama cu invitatia de a se prezeta la prefectura de politie, pentru o declaratie. Logigan apare punctual, dar acolo a fost primit cu mare uimire, mai ales de Sava Dumitrescu, care l-a intrebat de ce-a venit. El venise pentru ca a fost chemat, dar Dumitrescu i-a spus ca acea telegrama i-a fost trimisa de el tocmai ca sa-l avertizeze ca e urmarit si sa dispara. „Noi va vom lasa acum liber si va vom da 48 de ore ca sa dispareti. Apoi, vom trimite un pluton de jandarmi sa va ridice. Nu va vor gasi, dar in curand numele dvs. va fi pe lista neagra. Asa ca sfatul nostru este sa dispareti, cel mai bine in strainatate.“

Logigan va parasi tara pentru totdeauna, trecand in Germania cu ajutor nemtesc, unde va sta in lagar cu alti legionari. Apoi, le va spune comandantilor Nicolae Petrascu si Horia Sima ca el nu mai crede in Legiune. Dupa excluderea pentru totdeauna din randurile legionare, se va dedica meseriei lui de inginer petrolist, stabilindu-se in Austria. Mult mai tarziu avea sa afle ca, daca nu parasea tara, ar fi ajuns la inchisoare, fiindca regimul Antonescu l-a condamnat la 10 ani de puscarie.

Iata deci cat de uimitoare este viata: un evreu ascunde material propagandistic legionar la el in casa, un legionar intervine cu succes pentru o familie de evrei cand legiunea era la putere, iar cativa evrei se ofera, dupa puciul lui Antonescu, sa-l ajute sa scape de politia acestuia. Niste politisti in solda lui Antonescu, in loc sa-l aresteze, il lasa liber si-l conving sa fuga din tara. Antonescu il condamna ulterior la 10 ani de puscarie, dar Logigan nu-i face, ajungand sa scape de pedeapsa, ajutat fiind mai intai de un evreu, apoi de Gestapo-ul nemtesc, ca sa ajunga in Germania. Aici, este inchis de alti nemti in mai multe lagare. Intr-unul din ele, legionarii, ca detinuti ai nemtilor, vor fi bombardati imediat dupa 23 august 1944 cu buna stiinta de aviatia englezeasca, cativa dintre ei pierzandu-si chiar viata. Dupa intoarcerea armelor la 23 august, unii legionari se inscriu ca voluntari, ca sa lupte de partea nemtilor, sub conducerea generalului Platon Chirnoaga, dar Logigan, care nu mai facea parte din randurile Legiunii si nici nu avea de ce sa fie recunoscator celor care l-au inchis in lagar, se va inscrie la …politehnica in Austria, ca sa-si incheie studiile de inginer, pe care, tocmai datorita activitatilor legionare, nu le-a putut termina la Politehnica din Bucuresti. Stabilit in Austria, isi va vedea in continuare de meserie, renuntand la tot ce inseamna activitate politica.