Capitolul XVI
LA NIVELUL PLANETAR
— Aş semnala o informaţie care, deşi n-am înţeles-o prea bine, s-ar putea să aibă o legătură cu tragedia morţii lui Culianu: apropierea lui Culianu de „un alt mentor” al său, despre care nu am auzit şi nu ştiu nimic, Hans Jonas, cercetător pasionat al unor terenuri deasemenea periculoase, mişcătoare: „rebelele secte gnostice secrete”. Ce ştiţi despre acest autor, despre acest domeniu?
— Nimic! Nimic altceva decât că, cu siguranţă, ele nu sunt numai secrete, ci şi primejdioase! Cine ştie? … Aş putea paria că dacă se va afla cauza asasinării lui Culianu, explicaţia îi va dezamăgi pe toţii amatorii de senzaţional!
— Şi atunci noi ce rost mai are să pierdem atâtea nopţi în discuţii?! În acest dialog?!
— Are rost, dacă şi pentru că nu se va afla cauza acestui asasinat! Iar dacă nu se va afla asta înseamnă că explicaţia acestei crime, motivarea şi motivul ei, nu e deloc obişnuită! De aceea nici nu se va afla! În schimb, asta nu-i va împiedica pe unii să emită ei ipoteze dintre cele mai verosimile şi mai credibile la nivelul cititorului obişnuit, ipoteze absolut diversioniste. Dialogul nostru are menirea să răspundă acestor diversiuni, îndeosebi celor croite după o strategie antiromânească, aşa cum este versiunea lui Ted Anton & his orchestra!
— Îmi îngădui să vă semnalez un gând al lui Ted Anton, care pare că ştie mai mult decât ne spune. La pagina 146, sus: „studiile sale legate de idei şi putere îl împingeau spre probleme extrem de incomode pentru un regim totalitar. Şi s-ar fi putut ca poliţia secretă (adică securitatea – n. n.) aflată în capitalele lumii să-l descifreze cu mai multă perspicacitate decât cititorii săi academici, sau să intuiască evoluţia sa viitoare mai precis chiar decât el însuşi. Explorarea în deplină libertate a modelelor subiacente istoriei cuprinsă în scrisul său era neliniştitoare pentru oricine deţinea putere şi avea ceva de ascuns”. Repet: „neliniştitoare pentru oricine deţinea putere şi avea ceva de ascuns”!
— Da, este un citat interesant. Mi-a scăpat şi ăsta!… Îmbătrânesc!…
— N-am vrut să vă…
— Îmbătrânesc, dar nu mă ramolesc!… Ştii ce scrie Sextil Puşcariu, în Dicţionarul său, la cuvântul moş? Moş este „un bărbat trecut de 50 de ani”!… Eu am deja 55!… Aşa că hai să mai subliniez şi eu ceva ce ţi-a scăpat dumitale, în citatul propus: „explorarea în deplină libertate a modelelor subiacente istoriei cuprinsă în scrisul său”… Ce sunt aceste modele subiacente istoriei? De ce nu este Ted Anton mai explicit? … În plus, acest citat ne confirmă în ipoteza noastră: Culianu, recunoaşte Ted Anton, în scrisul său a explorat modele subiacente istoriei, adică aflate în ceea ce pe româneşte se numeşte „dedesubturile istoriei”. Cu asemenea explorări însă, făcute în Occident, Culianu nu devenea neliniştitor pentru poliţia secretă din România, pentru securitate, ci pentru cei care efectiv fac istorie „subiacentă”.
— Ted Anton însă îi are în vedere pe strategii securităţii!
— Nu îi are în vedere!… Zi, domnule, ca lumea: îi laudă cum n-au mai fost de nimeni lăudaţi băieţii cu ochi albaştri. Iată-i, trimişi prin marile capitale ale lumii să-l citească atent pe Culianu, ei îşi dau seama mai bine chiar decât însuşi Culianu încotro evoluează acesta ca intelectual, ca savant! Dă-ţi dumneata seama ce super-academicieni trimitea securitatea peste graniţă, în misiuni de supraveghere a românilor din exil!’ Ce tipi intuitivi fantastici! Şi la ce nivel de erudiţie intuitivi!…
— Deci nu este adevărat?
— Dar cum să fie adevărat?!
— Şi, totuşi, dacă este adevărat?
— În ce fel să fie adevărat?
— În sensul că a existat cineva, o persoană sau mai multe, mai dotaţi chiar şi decât publicul academic căruia i se adresau textele lui Culianu, şi care au fost capabili „să intuiască mai precis chiar decât Culianu însuşi, evoluţia sa viitoare”. Numai detaliul că inşii aceştia atât de dotaţi ar fi aparţinut politicii secrete din România, numai acest detaliu este îndoielnic, în rest ei nu pot fi decât într-adevăr foarte capabili!
— Cine, domnule? Care ei?
— Cei ce deţin puterea şi au ceva de ascuns! Şi pentru care Culianu devenise tot mai neliniştitor!… Acei mari specialişti în de toate care joacă şah pe tabla lumii, mişcându-ne ca pe nişte pioni sau nebuni ce suntem! Se pare că Ted Anton se gândeşte la texte precum Religia şi puterea, la preocupările lui Culianu de a afla ce au de ascuns cei care deţin puterea! Se gândeşte la asemenea preocupări şi nu le ascunde, nu le estompează!
— Da, mai sunt în carte astfel de aluzii, bunăoară la pg. 130: „studiul magiei renascentiste l-a determinat pe Culianu să se revolte împotriva unui construct unic al realului, nu numai de tip comunist, ci şi occidental”. Subliniez: „să se revolte”!
— Asta nu înseamnă că l-aţi judecat prea aspru pe acest Ted Anton’?
— Eu l-am judecat în primul rând pentru intenţiile cu care a scris această carte, pentru concluziile pe care a încercat să le impună forţând evidenţa unor fapte, a unor informaţii. Îmi pare rău pentru toată lumea, dar rămân la impresia, la convingerea că această carte a lui Ted Anton este o mostră de literatură concepută spre a-şi manipula publicul cititor!
— Discuţia noastră, dacă se va publica, nu va fi şi ea tot o mostră de manipulare a cititorilor?
— Eh, cu întrebarea asta recunosc că m-ai pus în mare încurcătură!
— Eh, cât pot şi eu!… N-am altă intenţie decât aceea de a fi obiectiv!
— Asta numeşti dumneata obiectivitate? Bravo, domnule!
— Şi de ce n-ar fi?
— Păi dacă crezi că e manipulare, atunci n-o mai publicăm! Dumneata de ce te-ai angajat în acest dialog? Ce ai urmărit?
— Să aflu punctul dumneavoastră de vedere!
— Şi ai să publici tot ce ţi-am spus?
— Desigur!
— Păi, vezi? Tocmai asta n-a făcut domnul Ted Anton ăsta al dumitale!
— De ce „al meu”?
— Pentru că vrei să-l aperi, doar aşa, ca să-ţi linişteşti conştiinţa! Ca să-ţi dovedeşti că eşti „obiectiv”!
— Şi ce e rău în asta?
— E rău că vorbim de atâtea zile şi am spus-o de atâtea ori: grecul de american m-a citat pe mine, ca sursă de informaţii, m-a citat greşit, eliminând toate informaţiile care contraziceau scenariul lansat în presă imediat după asasinarea lui Culianu! Deci este o mică mare deosebire între ce faci dumneata şi ce a făcut Ted Anton! Nu fi cavaler şi generos cu cine nu merită! Dumneata cauţi adevărul şi, desigur, n-ai nici o şansă de a fi sigur că l-ai aflat, dar îl cauţi cu bună credinţă, pe când Ted Anton al „nostru” nu e preocupat să afle adevărul, ci el ştie că minte şi o face încercând să dea minciunii aparenţă de căutare a adevărului. În plus, strict gazetăreşte vorbind, discuţia pe care Ted Anton a avut-o cu mine îi oferise argumentele cu care să infirme „versiunea oficială” asupra crimei. Un gazetar veritabil este bucuros să răstoarne o asemenea versiune, să dovedească că până la el toţi, în frunte cu poliţia americană, s-au lăsat păcăliţi!… I se oferea ocazia de a da peste cap soluţia îmbrăţişată de presă şi de poliţie! De ce nu a speculat această şansă de a spori considerabil interesul pentru investigaţia sa?… Pentru acest comportament gazetăresc ciudat există o singură explicaţie plauzibilă! Ai alta? Ted Anton a fost programat, i s-a comandat să susţină o anumită ipoteză!… Iar dacă, din când în când aruncă două-trei vorbe despre cei ce deţin puterea şi fac jocul politic pe planetă, este pentru că au fost foarte mulţi prietenii şi colegii lui Culianu care i-au împărtăşit lui Ted Anton bănuiala lor că Nené a fost asasinat deoarece, savant de talie mondială, deranja pe cineva exact la acest nivel: mondial, planetar! Pe cine?
— Un moment!… Aţi propus un raţionament interesant: Ioan Petru Culianu a fost un savant de talie mondială, planetară. Acesta a fost nu numai nivelul erudiţiei sale, ci şi nivelul problemelor de a căror rezolvare s-a ocupat în scrierile sale: nivelul planetar. Cel mai probabil ar fi ca şi adversarii săi să existe ca adversari tot la acest nivel, planetar. Să fie, aşadar, nişte persoane sau o instituţie ale căror preocupări vizează întreaga planetă!
— Aşadar, asasinatul are cele mai multe şanse să se fi produs în urma unui conflict ivit la acest nivel! Planetar!
— Iar cartea lui Ted Anton încearcă, minţind, eludând toate semnele care îl contrazic, să dovedească că asasinatul s-a produs la un nivel mult mai jos, aproape josnic: al securităţii, a ceea ce a mai rămas în 1991 din securitatea ceauşistă!
— Ai înţeles mai bine decât mine însumi ce am spus, ce am vrut să spun!
— Ieri sau alaltăieri, zilele trecute, aţi definit manipularea ca pe o strategie prin care oamenii, electoratul, sunt determinaţi să se convingă de anumite lucruri. Rezultă acum că această definiţie nu este suficientă.
— Cam da!
— Deci manipularea o legaţi nu numai de dorinţa de a convinge, de strategia persuasiunii, ci şi de faptul că, la nevoie, încerci prin această strategie să dai unei minciuni prestigiul adevărului dovedit! Să produci convingeri false, eronate!
— Cam aşa!
— Credeţi că ar merita să zăbovim asupra jurământului pe care Culianu şi Carmen Georgescu, prima lui soţie, şi l-au făcut în noaptea logodnei lor? „De fi-va încălcat acest pact de vreunul din noi, fie ca acela să moară de o moarte fulgerătoare şi ruşinoasă”?
— Ştiu şi eu? … Eu n-aş zice că moartea lui Culianu a fost ruşinoasă! Nu-l descalifică!… Deşi este vădită intenţia asasinilor de a lega moartea lui Culianu de locul în care s-a produs. Recunosc, nu mi-e la îndemână „conceptul” de moarte ruşinoasă. Se lucrează cumva în vreun spaţiu cultural sau religios cu ideea de moarte ruşinoasă? Dacă da, atunci întrebarea dumitale devine foarte interesantă. Deocamdată, nu mă pricep să răspund. Oricum, este o coincidenţă în plus legată de acest asasinat, de această moarte atât de…
— N-aţi pomenit nimic până acum despre Culianu ca practicant al magiei: ghicitor în cărţi şi în alte semne, inclusiv cele care prevesteau moartea sa violentă.
— Eh, nu prea îmi vine să-l iau în serios pe Culianu ca ghicitor în cărţi! Cred că se juca, inclusiv la examenele care includeau tehnici şi procedee specifice acestei profesii. Studenţii aveau de ce să-l ţină minte pentru demonstraţiile făcute la diverse petreceri. Mi-aduc aminte de petrecerile noastre, la Bucureşti, când eram invitat de studenţii din ultimul an, de absolvenţi, ce succes aveam ghicindu-le în cafea viitoarelor profesoare de limba română!… E plăcut să croieşti destine propriu-zis imaginare. Eşti undeva în marginea literaturii, foarte aproape. Sentimentul este ciudat şi complex. Te stimulează!
— Eu mă gândeam şi la calculele pe care Culianu pretindea că le-a făcut şi care l-au dus la concluzia, încă din septembrie 1989, că în curând Ceauşescu va fi debarcat, iar Andrei Pleşu şi Dan Petrescu, cumnatul său, vor face parte din primul guvern ce se va instala la putere după căderea lui Ceauşescu. A fost un calcul sau premoniţie? …
— Dacă Culianu ar fi avut un dar al premoniţiei, şi l-ar fi descoperit mai devreme, încă de pe vremea când se afla în ţară!
— Credeţi în realitatea unor astfel de însuşiri, cum ar fi cele divinatorii?
— În general, cred în ceea ce şi înţeleg cât de cât!… În felul acesta sunt şi creştin, credincios ortodox!… Povestea asta cu ghicitul n-o înţeleg, nu e pe placul minţii mele! Dar, recunosc, am fost de câteva ori în situaţia de a constata că e ceva!… N-aş putea trece sub tăcere aceste dovezi, le pot numi aşa!
— Vă rog să povestiţi!… Măcar pentru raţiuni comerciale, publicul gustă aşa ceva!
— Maică-mea, Dumnezeu s-o odihnească, ar fi avut mai multe de povestit! Nici ea nu credea, dar ceda în faţa unor evidenţe. Fusese la un ghicitor, în tinereţe, dusă de o cumnată, mai mult în glumă! I s-au adeverit cam toate cele prezise de ghicitor. Prin anii ’30 România era plină de ghicitori!… În schimb, maică-mea avea vise premonitorii!… Era într-o oarecare intimitate cu Sfînta Paraschiva!… Care deseori o sfătuise şi o îmbărbătase, în anii grei, ’50-’60!…
— Dar dumneavoastră?…
— Am să mă rezum la o singură întâmplare, un prieten şi puţin rudă prin alianţă, Nelu Coman din Breaza, la care am tras de câteva ori când erau copiii mici. Om cu gospodărie mare, harnic şi el şi nevastă-sa şi toţi ai lui, dar fără copii după câţiva ani de căsnicie. Într-o zi, văzându-l cu câtă plăcere le făcea copiilor mei toate poftele, l-am întrebat care e situaţia. Soţia lui fusese pe la mai mulţi doctori, cu acelaşi diagnostic: sterilitate definitivă. L-am sfătuit să apeleze şi la fratele meu. „E cel mai bun ginecolog din România!” A văzut-o şi frate-meu, am trimis-o şi la Dan Alessandrescu, directorul de la Polizu, acelaşi diagnostic! Comentând această neplăcută situaţie, l-am sfătuit să înfieze un copil, doi. E păcat de aşa gospodărie frumoasă! Ştii ce mi-a răspuns? Că nu-şi face nici o grijă, va avea un copil, căci aşa i-a ghicit… şi a spus un nume. Un ghicitor vestit din Câmpina!… Dar mi-a spus-o cu atâta convingere că am crezut, la început, că glumeşte! Fiind de felul său şi foarte glumeţ, mucalit chiar. Zic, poate că vei avea un copil cu altă femeie! N-a exclus ideea, dar el ştia sigur că va avea un copil. Peste un an, un an şi ceva, o aduce pe nevastă-sa la spital, s-o opereze de un chist ovarian care i se formase şi, în ultima clipă, pe masa de operaţie, doctorii îşi dau seama că biata femeie era de fapt însărcinată! Cu fetiţa pe care o au acum, deja elevă!… Povestea asta n-o ştiu din auzite! Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost credinţa liniştită şi totală pe care Nelu Goman o avea în ceea ce i se ghicise! Mi-e greu să înţeleg, adică să mă substitui, să mă bag în pielea acestor oameni!… O fi fost şi Nené Culianu din stirpea acestora?!…
— În acest caz, a prezis cu detalii surprinzătoare schimbarea de regim politic din decembrie 1989. În 1988 îi scria soră-sii, în ţară: „Se va face dreptate. Ticăloşii îşi vor lua pedeapsa”, iar în octombrie 1989, la telefon, îi va spune că „totul se va termina cu bine într-o lună sau două. Mergeţi înainte, cu încredere”. Făcând şi precizarea absolut ciudată, ciudat de exactă: „Dan – adică Dan Petrescu, cumnatul său, cel hăituit prin anchete de securitate va fi în curând în conducerea ţării”. Vezi pagina 245-246. Iar la pagina 248 aflăm că într-un text publicat într-o revistă a exilului românesc, alături de Dan Petrescu e menţionat şi Andrei Pleşu ca viitor ministru al guvernului instaurat după prăbuşirea comunismului. Şi vor fi într-adevăr amândoi în guvernul Petre Roman, la ministerul culturii, unul ministru plin, altul adjunct.
— Într-adevăr, nu se poate trece peste aceste detalii!…
— Mai târziu a vorbit despre nişte calcule pe care le făcuse, pe tabla de şah a lumii politice, şi era mândru să constate cât de corect calculase!
— Toată lumea făcea calcule, pronostica şi mai ales îşi imagina cum i-ar plăcea să fie după, după căderea lui Ceauşescu.
— Dumneavoastră ce calcule v-aţi făcut? … Cum aţi fi dorit să fie după?
— Eu, după 1984 – anul când am fost propriu-zis prima oară în Occident, zăbovind o lună întreagă pe acolo, an în care m-am dumirit şi asupra jocului ticălos pe care îl făcea „Europa liberă”, mi-am mai temperat elanurile anticeauşiste. Bunăoară, peisajul Bucureştiului răvăşit de demolări şi de vaste construcţii, – cam atunci, pe la începutul anilor ’80 s-au construit pasajele rutiere de la Obor, Piaţa Victoriei, Piaţa Unirii etc, metroul, albia Dâmboviţei, Casa Poporului şi clădirile adiacente, ce mai?! Bucureştiul era întors cu fundul în sus şi toată lumea era supărată. La Paris am înţeles că în urmă cu un secol cam tot aşa ceva făcuse şi celebrul Hausmann, de pe urma căruia au rămas marile bulevarde ale Parisului! În plus, locuind numai pe la foşti colegi, pe la prieteni, iar nu la hotel— nici nu aş fi avut cu ce bani să-l plătesc, am văzut viaţa de toate-zilele a occidentalului şi mi-am dat seama că nu stăm chiar aşa de rău cum crezusem! Adevărul era altul şi de cele mai multe ori aparenţele ne defavorizau pe noi, cei din România, dar adevărul, când ajungeai la el, repunea în drepturi încrederea mea, a noastră, în ceea ce se întâmpla în ţară! Din păcate, revenind în ţară, nu am putut discuta în aceşti termeni decât cu nevastă-mea, cu fraţii mei, cu cumnatul meu! Cu maică-mea! Mă întorsesem din Occident cu o părere mult schimbată despre ce se întâmpla în ţară. Schimbată în bine! Dar n-o puteam face publică, de teamă că nu m-ar fi crezut nimeni, ci şi-ar fi închipuit că fac jocul propagandei de partid, că sunt „omul securităţii”.
— Şi nu eraţi!
— Am să-l citez pe dl. Romul Munteanu: „câteodată îmi pare rău că n-am fost!”
— Aveţi un argument uşor de produs prin care să dovediţi că într-adevăr nu aţi fost „omul securităţii”? Vă întreb deoarece în România toată lumea suspectează pe toată lumea că „a fost”, că a colaborat cu securitatea. În plus, această suspiciune unii au creat-o şi în jurul lui Culianu! Deci, nu ieşim din subiectul cărţii!
— Uite, la Paris, am sunat-o pe Monica Lovinescu, în vara lui 1986, ca s-o fac atentă că Iancu Lucian, arestat în 1985 şi condamnat penal, ca fraudator al statului, este de fapt deţinut politic!
— E vorba de Iancu Lucian actorul, directorul teatrului din Constanţa?
— Da! În 1985 a candidat la alegerile locale, pentru un post de consilier judeţean. Iar în preziua alegerilor el a încercat, după un scenariu aventuros şi copilăresc, să ajungă în Turcia cu un vapor care pleca din Constanţa cu destinaţia Galaţi! Mă rog, ceva tragi-comic. În vara lui 1986 „Europa liberă” încă nu ştia că Lucian Iancu este deţinut politic. I-am telefonat doamnei Lovinescu – a fost prima şi singura dată când am vorbit cu dânsa – şi i-am cerut să informeze opinia publică asupra adevărului despre Iancu Lucian. Şi mi-a fost tare frică s-o sun, căci fusesem avertizat că DST, adică Securitatea franceză ascultă convorbirile telefonice ale străinilor, ale românilor îndeosebi şi, din când în când, mai face schimburi de informaţii cu Securitatea din România. Am sunat-o pe D-na Lovinescu de la un telefon public, mi-a fost teamă s-o sun de la gazda mea, Victor Smatoc. Dacă cu aşa ceva se ocupă colaboratorii securităţii, atunci nu mai e nici o ruşine să aparţii securităţii!… Să fii coleg cu Culianu, cu Noica, cu… mine!
— Ce vreţi să spuneţi cu asta?
— Vreau să spun că toţi cei care se joacă cu această acuzaţie, adresând-o şi unor oameni ca Ioan Petru Culianu, fac astfel un joc convenabil Securităţii! A cărei imagine ar avea mult de câştigat de pe urma ideii că un om ca Nené a fost susţinut de Securitate sau colaborator al acesteia! Dacă asta le-a fost intenţia, totul e în ordine! Dar dacă ei sunt nişte autentici adversari ai Securităţii, atunci să se lase păgubaşi. Sunt prea proşti, prea mărginiţi! De-a dreptul imbecili!… Eu le-aş pune acestora o întrebare: Ceauşescu a fost securist?…
— Cum adică?
— Foarte simplu! A fost sau nu? Că doar nu s-a născut preşedinte de stat! A avut şi el ascensiunea sa politică până în vârful piramidei! Ce rol a jucat securitatea în această ascensiune? A fost Ceauşescu omul securităţii?
— Şi a fost?
— Nu ştiu! Dar dacă Ceauşescu nu a fost, atunci va trebui să ne nuanţăm poziţia şi să alegem, între Ceauşescu şi securitate, pe cine înjurăm şi pe cine preţuim!… Asta în termenii gândirii simpliste în care gândesc cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri. Altminteri…
— Dumneavoastră ce părere aveţi despre securitate?
— Am avut şi eu oarecari contacte cu ei. Bunăoară în 1977, după ce l-au arestat pe Petre Ţuţea şi l-au ţinut o noapte în anchetă, iar eu i-am scris lui Ceauşescu cerând să le poarte de grijă manuscriselor confiscate de la „domn profesor”, vreo mie de foi!… Sau când am încercat să scot piesa Jan Palak din ţară. Întâlniri efectiv civilizate, ştiu bine că lucrurile se petreceau altfel în anii ’50, tocmai de aceea insist să nu se vorbească despre Securitate ca despre o entitate omogenă, aceeaşi de-a lungul anilor 1947-1989! S-a schimbat mult după 1964! După 1965, mai probabil! În plus, ca orice instituţie care adună lume multă, ea este în primul rând complexă şi eterogenă!… Ştiai că după ’89 am fost invitat la Clubul pensionarilor din M.A.I, să le ţin o conferinţă despre „1907”?
— Nu! De unde şi până unde?
— Eh, eram senator, unora la plăcea ce fac pe acolo, prin Parlament, şi m-au invitat! Am avut o sală arhiplină. Am revăzut câţiva studenţi, de la f. f. şi seral, câteva figuri cunoscute din vedere, pe cel care se ocupase, în 1969, din partea Ministerului Învăţământului, de turneul nostru de la Nancy! Şi le-am vorbit, în termeni superlativi, mai întâi despre Petre Ţuţea, certându-i că au putut suspecta pe un om ca Petre Ţuţea de activităţi împotriva poporului român, a statului român! Lăsându-l în schimb pe Silviu Brucan să-şi facă de cap! Şi, mai apoi, le-am făcut elogiul moşierimii române, plecând de la datele răscoalei din 1907! Au început unii din sală să vocifereze, să mă şi înjure chiar, mai înfundat, dar le-a plăcut când am insistat că acei moşieri, acei liberali şi conservatori, votaseră ca niciodată un străin să nu poată cumpăra pământ în România! Şi s-au ţinut tare de acest principiu, în ciuda presiunilor externe! Ceea ce politicienii noştri de azi nici măcar nu visează să încerce!… La sfârşit m-au aplaudat, aproape cu ovaţii!… Cine ştie?! Poate că, fără să mă avertizeze, vor fi înregistrat acea conferinţă! M-aş bucura s-o revăd, să o ascult sau măcar s-o recitesc!… Am şi uitat de întâmplarea asta!
— Dar e grozavă! Elogiul lui Petre Ţuţea şi al moşierimii române făcut la Clubul securiştilor! Şi v-au mai şi aplaudat!… E de film ce aţi făcut!
— Îţi place? … Dar dincolo de paradoxalul situaţiei, al întâmplării, trebuie să pricepem că Securitatea română, ceauşistă, poate chiar şi cea de dinainte de 1964, nu a fost toată o apă şi un pământ! Sunt mulţi care cred că nu are de ce să le fie ruşine că au lucrat în Securitate!…
— Şi au dreptate cei care cred aşa?
— Unii au dreptate!
— Care? Câţi sunt aceştia?
— Eh, subiectul este prea vast, n-are rost să mai zăbovim asupra lui, poate altădată, o discuţie cu acest subiect n-ar strica, deşi nu am prea multe amintiri şi mărturii de adus în discuţie. Dar chiar ne-am depărtat prea mult de subiect!… Hai să tragem linia şi să facem socoteala finală! E târziu.
— Da, mă gândeam că n-ar strica, în final, să facem o scurtă recapitulare a tot ceea ce aveţi să-i reproşaţi lui Ted Anton şi altora, inclusiv autorităţilor americane. Ce ziceţi?
— Şi cu asta să se încheie cartea?
— Cam da!
— Şi cu asasinii cum rămâne?! Nu interesează pe nimeni cine l-a omorît pe Ioan Petru Culianu?
— Vorbiţi serios? … Aveţi răspunsul la întrebarea cine? Cine l-a ucis pe Ioan Petru Culianu?!
Va rog, daca puteti, sa reveniti asupra afirmatiei cum ca ati sunat-o pe Monica Lovinescu de la un telefon public; in 1986 acest lucru nu era posibil in Romania, toate convorbirile internationale avind loc prin serviciul dedicat pe baza de comanda. Multumesc.
Mai citiți o dată ce am povestit eu. Nu am sunat-o din România, ci de la Paris!!
ion adrian,problema lu plesita e ca nu a nimerit pe cineva trebuia!
Cred ca ideea ca dupa 1965 securitatea nu a mai comis asasinate nu ssta-n picioare, caci se cunosc incercarile de asasinat spre Europa libera sau ce a patit Monica Lovinescu.Relatia cu Sacalul etc
De altfel Plesita , fostul sef al DIE in anii ‘80, a recunoscut ca avea in subordine un serviciu “Lichidari”, care opera in rândul exilului românesc. “Au fost câteva zeci de executati de oamenii nostri sau de intermediari”, a declarat el cu seninatate si cinism (Gândul, 15 iunie 2005).
Cine esti tu Cami cu al tau eseu foarte bine articulat si cu talent scris dar se vede ca nu suficient reciti?
Aici la graba de a da enter cred ca ne asemanam.
Esti femeie sau barbat?
Esti fata bisericeasca oare?
Imi aduci aminte de cea care azi se numeste Maica Siluana(Gena Geamanu) cand inca discuta despre credinta in exceptionala ei carte Spovedanie Neterminata.
Azi desigur ca nu o mai discuta ci o traieste.
Parintele Galeriu i-a indrumat pasii…
Dar Cami,
numai Dumnezeu este UNUL este CEL CARE ESTE, este doar IDENTITATE CU SINE.
Noi dupa mancarea marului simbolic al dualtatii, al despartirii raului de bine, avem o ratiune cazuta in materie si care necesita doua legi si numai doua pe cele doua fete ale medaliei de care si tu vorbesti: identitatea(UNUL) si noncontradictia(Despicarea rationala a apelor).
In lumea nostra cele doua fete nu pot exista indepenent dar nici nu sunt deductibile una din cealalta.
A trecut peste un an de cand ai scris ce ai scris. Daca mai intri pe aici as vrea sa vad un semn de la tine.
Numai bine
Despre Securitate mai lasati-o balta va rog, pentru ca daca era ceva de capul ei nu se ajungea in situatia la care s-a ajuns. Facind constient parte dintr-un sistem care stii bine ca este mai mult decit aberant si corupt in toate dimensiunile si toate axele de defintie , chiar si de buna credinta cum se pretind unii fosti, aceasta nu-i scuza cu absolut nimic. Asociatie oficiala de tradatori si vinzatori de tara asta au fost!
NU eu sau Paunescu sau mai nu stiu eu cine aveam control si acces la ceea ce era necesar pentru a salva tara de acest holocaust al capitalismului desantat si vinzarea ei totala si iremediabila. Simplu, pentru ca lucrurile cinstite si geniale sunt simple:
Securitatea nu si-a facut datoria si deci este vinovata . Absolut nici un Securist nu-si merita pensia sau salariul !
De acea sunt convins ca verbiajul acesta ametitor in jurul Securitatii este patognomonic pentru lucruri mult mai grave, privind lucrul premeditat prost facut : studenti de la Securitate la FF sau seral !!?? Ha ha ha
Animale turbate ! Rusine , lor le datoram nenorocirea aceasta in care ne aflam !
Ce au pazit !!?? Stiau foarte bine ce se intimpla in tara si mai ales cum se fura de cine, cu cine , cind , de ce , unde !
Adica eu am stiut totul inca din 1980 iar Securitatea nu stia !!??
abia acum citesc marele manipulator
vă multumesc!
Statul magic sau intr-un gand cu fiara
Eu nu cred in nici un mare manipulator, sau grup de manipulatori ca entitati cenusi care “conduc lumea”. Nu ma indoiesc ca exista un astfel de intentie intr-o “elita” visatoare, dar nu cred in puterea acestei elite de a “incropi o lume” prin magie. Cred ca de fapt asistam la revirimentul unui mit al omului-titan, care acum, la de sfarsit de istorie, dupa revelarea Lui Dumnezeu in persoana Mantuitorului Hristos atrage consecinte grave, pentru ca Dumnezeu i-a dat omului tot ce a avut nevoie pentru mantuire. Omul modern care de la zorii Renasterii incoace se inchina la maiestatea propriei minti, neconstientizand cauzele reale ale nenorocirilor care se abat asupra sa, si care vin din ruptura relatiei lui cu Dumnezeu, fie incearca sa-si invinga angoasa prin trairea unei iluzii de putere care vine din conlucrarea magica, fie atunci cind nu se angajeaza direct proiecteaza si contempleaza aceasta posibilitate in acele eminente care “misca” lumea nevazut. Legile unei societati, care traieste dupa regulile lui Dumnezeu sunt in mare masura explicite. Asa cum crestinismul nu este o religie de mistere ci una revelata in care Dumnezeu ii da omului toate raspunsurile necesare cunostintei mantuitoare , nici cetatile care fac dreptatea dupa legile lui Dumnezeu, nu au penumbre de unde se tes nevazut destinele colective sau personale. In opozitie cu cetatea crestina, legile “statului magic” se tes tocmai in aceasta penumbra, dar ele nu pot da siguranta vietii omului. Adevarul, libertatea reala stau in lumina, intunericul nu poate oferi decit desertacine.
Cred ca ceea ce determina dinamica interioara a “statului magic” nu este atit puterea lui magica de a se visa pe sine, cit mai degraba, planul supraordonat al Lui Dumnezeu care uraste si prigoneste faradelegea. Legea care pedepseste faradelegea o banuim nu o stim, dar din istorie s-a cam vazut ca cei rai prin propriile lor cai rele cad. Steinhardt spunea ca Dumnezeu nu trebuie sa intervina, El isi retrage harul si ordinea construita in afara lui se parbuseste. Dumnezeu prigoneste intr-un fel plin de compasiune, pentru omul ratacitor, pentru ca El nu vrea ca omul sa se amageasca ca-si poate gasi un echilibru stabil in afara relatiei cu Creatorul sau. Statul magic are nevoie SECURITATE, o siguranta visata de el in afara legilor Lui Dumnezeu, de fiara fugarita si urata, o scapare de prigoana lui Dumnezeu pornita asupra lui din pricina propriei faradelegi. Este atit de nesigura, atit de prigonita ordinea lui stramba, incit statul politiensc este reversul medaliei. Pentru ca in statul magic cei rai prin propriile lor cai rele cad, spaima si nesiguranta sunt atit de primitive, incit instaurarea unui stat politienesc devine o solutie “salvatoare”. Atit de monolitica va devein aceasta vointa nebuna si smintita, incit peste statul asta se va aseza lider si dumnezeu o naparca. Cam pentru vreo 3 ani jumate. Acum el se construieste, este in curs de dezvoltare, iar tot mai multe puteri legitime dau puterea fiarei post-comuniste. “Elitele visatoare” nu sunt ele neaparat cauza dezastrului ci mai degraba mijlocul prin care se realizeaza caderea, din pricina pacatelor oamenilor.
Pacate?????? Iata un cuvant indezirabil urechilor omului modern. Noi credem ca totul este permis, ca infruptarea din marul interzis din gradina Paradisului a fost un test castigat de om impotriva Lui Dumnezeu.
Societatea contemorana ultra-transparenta si globala se intoarce tot mai mult spre practicile magice ale vechilor religii. Toate religiile, cu exceptia crestinismului au o componenta magica de manipulare a creatiei vazute sau nevazute. As spune ca si in traditiile Bisericii Catolice s-au pastrat simboluri cu accente magice, vizibile si in arhitectonica exterioara lacasurilor de cult, care invita ideea manifestarii unei Divinitati duale. Crestinismul-ortodox este cristalul trairii religioase necontaminate de magie. In crestinismul-ortodox magia este calificata ca forma inferioara de manipulare ilicita a universului creat, prin cooperarea omului cu ingerii cazuti si este o tradare si un pacat de moarte fata de Creatorul Universului. Nu exista echivoc in aceatsa privinta, nu exista dialectica sau compromis. Este cristal, ca si avertismentul dat de Dumnezeu lui Adam cu privire la fructul oprit, ori legile lui Moise, pe care Dumnezeu le exprima ca interdictii. Dumnezeu nu se angajeaza intr- o dialectica cu omul in jurul legilor care previn alunecarea spre abis, pentru ca raspunsul este acealsi “negresit vei muri”.
Omul plictisit de cenusiul vietii cotidiene alearga spre practicile idolatre din religiile extremului orient. Efortul lui contemporan nu aduce prea multa ingeniozitate fata de practica inaintasilor pagani, reflectandu-se in sincretismul new-agelui cu o periere pseudo-stiintifica pentru a-si satisface necesitatile mintii rationale.
In societatile moderne, religia crestina a fost inlocuita cu cultura de consum a spiritualitatii magice, mai putin dintr-o aspiratie devotionala, cit mai ales dintr-o necesitate hedonica. Ca o ilustrare as face o comparatie intre intelegera conceptului de reincarnare in India si metamorfoza pe care a suferit-o prin adoptarea lui in vest. In societatile traditionale unde a aparut acest concept, reincarnarea este inteleasa ca o perpetua suferinta rezultata din zadarnicia existentei sufletului in afara lui Brahman, sau principiul impersonal pe care indienii il gandesc ca sursa originara si transcendenta a intregii creatii. Ghandi a intuit lipsa de sens mantuitor a religiei hinduse si spunea despre reincarnare ca este o povara mult prea grea pentru om. In viziunea hindusa omul poate singur, prin conectarea la acest principiu ultim, sa se traga singur de mot si sa se elibereze din ciclul reincarnarilor. In intelegerea occidentala efortul tragerii de propriul mot pina la marea eliberare este eliminat printr-o rezolvare practica: reincarnarea devine o promisiune mantuitoare per-se prin insasi posibilitatea de transmutare a existentei actuale in altceva, de obicei inteles ca mult mai inalt.
Mutarea in acest plan al existentei magice si pe plaiurile mioritice: revolutia facuta pe ritmuri de lambada, cu cei 60 000 de morti, introducerea manipularea magica prin mass-media, culminand cu procesul de carnaval al lui Ceausescu, invazia practicilor extremuluii orient si cristalizarea lor in “miscarea de integrare in marele absolute”, importul mentalitatii de deschidere spre marea “eliberare si emancipare” sexuala, batjocorirea traditiilor, a marilor personalitati ale trecutului. Acestea ar fi numai citeva fatete ale integrarii noastre in noua mentalitate a comunizarii globale.
“Razboaile ciudate’ cum sunt numite tot mai mult razboaiele lumii in care traim, in care onoarea, patriotismul sunt valori retrograde sunt si ele magice. Eroii sunt eliberatori, luptatori cu forte ale intunericului, de aceea si afisarea spectaculoasa a arsenalului militar conventional sau neconventional mult prea sofisticat pentru capacitatea de aparare a inamicului uman; potrivit insa pentru inamici din alte dimensiuni. Nimicirea inamicului prin raspindirea confuziei si falselor promisiuni de desrobire sunt strategiile calului troian al schimbarii cu zaharelul. Atunci cind demolarea politicoasa esueaza se trece la bum-bum. Fazele acestea sunt si ele greu de deosebit pentru strategii cu manusi albe, pentru care probabil ca razboaiele devin tot mai mult produsele unei academi IT de croit lumea din himere si articulari virtuale in care omul devine o victima colaterala.
Profesorul Culianu facea distinctie intre statul opresiv comunist si statul magic, in care individul devine un fel de coparticipant la viziunea globala, prin vectorul vizionar al reclamei si manipularii TV.
Omul iese din cenusiul cotidian si intra in mitul reclamei publicitare sau lumii construite la TV de catre “elitele visatoare”. Profesorul Culianu a intuit bine. Acum reclama a depasit granitele comercialului si tinteste tocmai spre acapararea functiei religioase a sufletului si inrobirea magica a omului. Sistemic si sistematic, informatia “se lucreaza”, se toarce prin vanarea detaliilor colective sau personale ale cetatii sau cetateanului dupa tinta, atit de accesibile in aceasta lume transparenta si punerea lor intr-o viziune “transfiguratoare” magulitoare, cu pretentie profetica la a carei “implinire” cetatea vrajita consimte. Cu cit sensul vizionar este mai ‘abscons’ cu atit altoirea subliminala este mai deplina, ca este cool si este funny si este “mai mult” decit o traire in real. In vortexul acestei lumi tot mai visatoare avem la inceput de a face cu un big brother cool, prietenos care te idealizeaza, te face un zeu in panteonul lui. Viziune de cosmar din 1984 al lui Orwell este inevitabil, fata cealalta a monedei si va fi pina la urma concluzia acestei trairi nefiresc de magice a vietii. Ca sa nu fantazez prea mult eu as crede ca este vorba mai degraba de lucrarea de amagire pe care Dumnezeu o va trimite in lume la apusul istoriei, pentru oamenii care nu au primit adevarul Lui Hristos sa creada intr-o amagire. Cei alesi o vor recunoaste ca atare si o vor respinge, in focul prigoanei in care se lucreaza mantuirea lor.
Sandramaua magiei poate sa incante, printr-o anumita capacitate de a anticipa probabilistic viitorul, intoatdeauna prin ghicitura,prin cimilitura, fara certitudine insa, dar si printr-o anumita disipare a angoasei si golului spiritual prin trairea supracompensatorie a unei senzatii de putere si control imprumutata de la “sursa” care misca umbrele pe pinza. Paradoxal, cu cit “sursa” este mai ascunsa, mai indepartata cu atit senzatia de securitate a individului este traita mai real, aceasta relatie fiind ea insasi deschisa cimiliturii magice. Ca in adunarile alcolicilor anonimi, aceasta “forta” poate fi orice, la alegere: puterea unui grup, un zeu, o zeita, puterea mintii, un extraterestru, un spiridus, un mare initiat din Tibet, o masina SF, un erou fantastic, chiar un drog conventional. Important este ca “Cineva acolo suuuus ma iubeste. “ Nu conteaza asa de mult identitatea personajului pentru cautatorul de evaziune din cenusiul experientei cotidiene, cit mai ales experienta de evadare in sine pe care aceasta “forta” o faciliteaza. Nu mai merge cu nene X, trecem la spiridusul de rezerva, intotdeauna este o cale, o posibilitate. Cum recunosti ca viziunea este de fapt inumana, contra chipului Lui Dumnezeu din om, contra sufletului omului? Dincolo de aparenta titanico-eroica cu pretentii vizionare, la o cercetare mai atenta a duhului vremii constati ca de fapt la reversal medaliei isi bate joc de omul cazut in pacat, il identifica cu pacatul, nu are nicicind mai multa bucurie si triumf satanic ca in fata caderii definitive a omului prin sinucidere. Ceea ce este binefacator este ca viziunea magica nu prinde consistenta, dincolo de ghicituri si coincidente aleatorii, pentru ca este lipsita de har. De aceea, un stat magic nu poate da libertati reale, ci poate doar convinge prin persuasiune si hipnoza colectiva individul care este tot mai lipsit de drepturi si libertati firesti ca se va elibera cu adevart, dar nu acum…ci in urmatoarea vizine magica. Omul inrobit, urca din treapta in treapta intr-o spirala evolutiva spre nicaieri.
Individul devine un fel de vanator de fata morgana si traieste elucubrant de maiestos, dar in imaginatie. Nici macar asa, ci mult mai primar de fapt, prin simbioza dintre asteptarea vaga a omului scos din vitalitatea coordonatelor trairii lui firesti, si functia reprezentativa a sistemului magic care vine sa-l mai incinte cu inca un vis despre ce ar putea el sa devina…Si uite asa din viziune in viziune,pina la formatarea finala, sau pina la absortia individului in chiar miezul producator de iluzii urmata de reintoarcerea lui in societate ca un produs perfect al sistemului, ca matrice dupa care se formateaza alte constiinte. Cred ca acesta este gradul cel mai inalt de initiere pentru cei care fac parte din “elitele” unui stat magic. O paralela ar fi cu “elitele” formate prin re-educare in puscariile comuniste, care ajungeau la privilegiile dobandirii unui anumit grad de control prin consimtirea la folosirea torturii asupra celorlalti colegi de celula. Ambele elite traiesc simbiotic cu un sistem, ambele elite consimt la o viziune a sistemului despre ce ar trebui sa fie celalat semen. Mijloacele primei elite, cea a statului magic sunt defaimarea, persuasiunea, manipularea sau suprimarea cind cele anterioare esueaza. Mijloacele celeilalte elite sunt tortura fizica pe linga cea psihica si intotdeauna amanarea momentului mortii.
Acum ce primeste cetateteanul din trairea sa simbiotica cu statul magic? Zdranganele. Stiri selectate dupa logica creierul acelui “magician” care este jumatate smintit si jumatate nebun si care in dementa lui lupta impotriva lui Dumnezeu, facind prada grea printre fii oamenilor. El aduce sminteala si nebunie pentru cei care nu pot primi crucea. Dar acum sa nu cadem in iluzia de a da vina integral pe napirca, pentru ca omul este inzestrat de Dumnezeu cu vointa libera.
Plasmuirile magiei sunt fantasme ale intunericului, in nici un caz ale luminii create asa cum fraudulos sustine magia “alba”, de aceea ele intra intr-o continua dinamica a anihilarii, a negarii prin rasturnare a viziunii initiale si migrarea ei spre forma contrarie. Numai un demers rational disperat poate unifica aceste contrarii intr-o unitate aparent cu sens, pentru ca mintea umana nu accepta finalitati fara sens, decit in fazele de disolutie. Si asa se naste discursul “magic” un demers cu note fulgurante, fanteziste, fals armonice care in definitiv, daca este dat la o parte ambalajul constructiilor imaginative umane, prin esenta exprimata nu difera prea mult de bolboroselile fara sens ale Pithyei.
Experienta apropierii de lumina necreata care se face printr-o relatie harica cu Dumezeu si o putem intalni la Sfintii Parinti sau alti Parinti duhovnici ai ortodoxiei crestine este diferita. Prin ea adevarurile sunt primite, raman neschimbate, nealterate, exprimate in contrarii care nu cer re-explicari si reasezari prin demersuri rationale, ci intelegerea lor prin intoarcerea gandului in inima.
Experienta starii de har, sau a apropierii de lumina necreata vine numai din credinta in Hristos. Pentru cine a trait aceste experiente, ele nu mai pot fi comparate cu nimic din fuga dupa fantasme a jucatorului jucat de diavol, care este el singur este de fapt marele magician, marele vanzator de iluzii. Din acest moment incepe adevarata libertate a omului care reintra in starea lui paradisiaca de comuniune cu Creatorul. Din acest moment si razboiul duhovnicesc cu marele Inchizitor si inrobitor al omenirii, care este diavolul, se ascute. Razboiul asta este pina la urma un razboi de stat, statul major al fortelor intunericului. “Statul” magic ca si statul comunist sunt in perpetuu conflict cu credinta crestina. De aici prigoana actuala impotriva credintei, absurda intr-o lume democratica in care pe hartie,prin Constitutii sunt aparate drepturle religioase ale oamenilor. Prigoana poate lua si forme de manipulare ideologica prin denaturarea credintei ca in sincretismul religios al ecumenismului.
Instrumentele minciunii: Internetul, TV-ul (posturi ca protv), programe de spalaturi neuronale ale unor societati deschise spre dezastru.
Romania se poate muta intr-un stat magic, demoncratic “visat” de “elite” cu bagaje cu tot, si definitiv dar nu cred ca o sa fie bine. Din pacate clasa politica face pasi rapizi in directia asta. Cetatenii au deja acte biometrice, ca patalama de racordare la aceasta mentalitate de tip big brother, numarul inlocuieste tot mai mult numele personal, cipul a ajuns sa fie implanatat la animale. Asa cum s-a trait in comunism, si in statul magic, visul “elitelor” este cosmarul majoritatii. Cam asa a fost si visul de tranzitie al Romaniei de la communism la aceasta societate globala. “Revolutiea” in ‘89 cu marea cacialma TV. Apoi destinul “post-revolutionar” al tarii a fost visat dupa alte principii , venite din luna, in mod magic probabil si nu dupa traditia istorica si religia crestina care au dat o consistenta reala destinului oamenilor de milenii pe acest pamant. Probabil ca magic, din luna situatia se vedea cam asa: Iesita din comunism, Romania in acel ceas era pe 0 la datoria externa, iar asta este chiar un afront intr-o lume in care creditul este un zeu foarte vandabil. Acum daca strategul autohton imprumuta aceatsa gandirea magica la mare cautare , are citeva optuni: Sa plateasca pretul acestei libertati cu un razboi civil, ca in fosta Iugoslavie, poate cea mai liberala si mai dezvoltata tara din fostul bloc comunist, cu sanse extraordinare de integrare intr-o lume cu adevarat democratica, sau sa adoptare un regim de urgenta alternativa sabotarii economice, sau ambele. Primul scenariu magic a fost evitat cu intelepciune, al doilea insa ne-a absorbit cu totul prin promisiuni si himere. Acum poate merg prea departe, plasand aceasta paralele intr-o dimensiune conspirativa. Cert este ca nici Iugoslavia nici Romania nu au raspuns satisfacator testelor magiei vremii. Este ca si cind undeva la iesirea din totalitarismul comunist cineva …o eminenta cenusie ar fi pus o vama cu dictonul de trecere : “Da-mi visul tau cel mai frumos.” Apoi calatorul intre doua lumi primeste de la vamesul vizonar un contract in alb si aude: “Aici ai tot ce trebuie sa stii care sa te ajute sa iti gasesti drumul in lumea mea. Semneaza si intra.” “dar….care sunt conditiile ?Pentru ce semnez?”. “Pentru incredere in primul rand”. Asta-i pactul cu diavolul. Termenii reali ai contractului sunt cunoscuti de o singura parte in timp ce promisiunile ofertantului coincid ca intr-un ideal cu asteptarile vamuitului. In realitate insa, oferta “se lucreaza” prin legi nescrise, cu pretul renuntarii la sensul propriului destin. Diavolul intotdeauna promite cioara de pe gard iar pretul este libertatea si sufletul omului.
Si uite asa, la marea vama, sperantele de reinvigorare economica a tarii s-au mutat samavolnic in maini intinse magic-hraparet de peste mari si tari spre o intreaga infrastructura infierata profetic “falimentara”. Profetie care s-a si implinit: “Salvaretii” au venit, au cumparat cu pretul a doi bani gauriti, tot arsenalul de “fiare vechi”, din “greaua mostenire” au facut profituri intr-adevar grele, apoi au falimentat si au dat bir cu fugitii. Partea asta nu s-a spus la vama. Dar acum se stie, din experienta, si totusi….Concluzia este ca mai este de furat inca, deci inca se mai vine..
Dar e bene….S-a gasit acum un inamic public no 1. De vina este TERORISMUL. ALA VAZUTUL. CA ALA nevazutul, lasitatea, tradarea, vanzarea, minciuna, macelul “legitim”impotriva celor care nu se pot apara ala este legal si este pentru SECURITATE. Cind dai puterea slutului, din slutenii se articuleaza o lume. Zda big brotherul, ala revirimentat, resuscitat, reambalat frumos , noua comunizare o sa salveze mapamondul en gros.
Acum facind un pas mai acana din startegia vrajelii economice, ce fain era daca li se spunea de la inceput sa cinte la alta masa. Ce fain era daca nu ne atarnam aspiratiile in afilierea la marile cluburi ale tradarii care sunt UE sau NATO si ramaneam in fagasul nostru, adica in Europa, sub o lege crestina. Gaseam si prieteni cinstiti cu care sa facem schimburi economice. Pentru ca daca intai cauti Imparatia Cerului, restul se adauga, iar asta este o lege neclintita. Legea lui Dumnezeu este norma si este neclintita, magia este o deviere aberanta.
Acestea sunt doar citeva aspecte prin care cred eu ca se altoieste statul magic. Pe scurt, promisiuni goale, mutarea destinului colectiv in imaginar cu pretul suspendarii de drepturi firesti asa pe nebagate de seama. In realitate ceea ce noi ne inchipuim ca este o lucrare umana, este de fapt o lucrare de amagire, trimisa si ingaduita de Dumnezeu ca sa o refuzam si sa alegem calea mantuirii. Elementele care ne-ar putea articula existenta la aceatsa lucrare trebuie tratate ca atare: si anume ispite, fara prea multe incercari de explicare pentru ca oricum ele nu pot fi intelese intr-o paradigma umana, iar explicarile “spirituale” duc inevitabil in domeniul invataturilor duhurilor cazute. In fata ispitei trebuie sa iesim urgent din momentul fascinatiei, al curiozitatii, al acelui wowowo….al dorintei de “explorare” care te afunda si mai in fapt in dinamica ei ca intr-un labirint sau ca in nisipuri miscatoare, si sa ne intoarcem spre Hristos. Oportunistic vorbind, linga Hristos ar trebui sa fim mereu, nu doar in ceasurile de incercare.
Puterea si cu toate crimele ei stapaneste lumea.Nu a fost dictator Ceausescu si nici Sadam ci cei care au pus la cale uciderea lor si destramarea celei mai umane oranduiri -comunismul , asa cum ne reveleaza Eminescu:
” Flamura cea rosa cu umbra-i de dreptate /Sfinteste a ta viata de tina si pacate /Nu! nu esti tu de vina ci-s cei ce te-au vandut ./
Lupta impotriva comunismului este un fanatism fara de egal in univers echivalent cu lupta raului impotriva binelui.