Legionarii și moralitatea

Calin Kasper
38 aprobate
calin.kasper@gmail.com
2.201.106.252

Calin Georgescu şi eroii săi

De curând, domnul Calin Georgescu a afirmat într-un interviu că pentru dânsul, Antonescu şi Zelea Codreanu sânt eroi ai neamului. La auzul acestor afirmaţii, infractorul condamnat Dan Andronic l-a întrebat pe invitat ce faptă demnă de menţionat a înfăptuit Corneliu Zelea Codereanu. Răspunsul a fost că a introdus moralitatea în societatea românească.
Aceste afirmaţii ale domnului Călin Georgescu au deschis cutia Pandorei, fiindcă au dat material propagandei Johanului de a ataca atât partidul AUR, cât şi pe domnul Georgescu.

Haideţi să analizăm fără patimă afirmaţiile domnului Georgescu şi să vedem şi ce argumente pot fi aduse în favoarea dânsului. Trebuie aici menţionat că nimeni nu a adus vreun argument contrar afirmaţiei domnului Georgescu. Pentru delatori, ajunge să lipească cuiva eticheta de legionar, ca omul acela să fie bun de pus la zid. Ori, noi nu suntem atât de primitivi şi avem încă organ cognitiv, ca să ne ajute să fim raţionali.

O carte de mare succes prin anii 70 a fost „Delirul” lui Marin Preda. În acel roman, Marin Preda îl reabilita pe Antonescu, arătând o atât de mare admiraţie pentru general. Putem spune cu dreptate, că Antonescu, pentru Marin Preda, a fost un erou. Şi cel mai abuziv regim din lume, cel comunist, nu l-a pus la zid pentru această carte, nici nu l-a scos din Uniunea Scriitorilor, cum a făcut nenorocitul de Manolescu cu Sorin Laviric, unul din cei trei vicepreşedinţi ai partidului AUR. Cea ce dovedeşte că regimul comunist din România a fost mai blând decât oculta mondială care conduce azi lumea.

Să revenim acum, la moralitatea pe care a introdus-o Codreanu printre legionari. După ce tânărul trecea de evaluarea pe care o făceau Frăţiile de Cruce (vezi Gavrilă Ogoranu în lucrarea lui de referinţă „La pas prin Frăţia de Cruce”, care se poate descărca gratuit de pe site-ul miscarea.net) el trebuia să fie elev sau student model atât la învăţătură, cât şi prin comportare. După ce absolveau şcoala aspră a Frăţiei, cei mai merituoşi şi mai activi intrau în rândurile Legiunii. Aici, li se impuneau nişte reguli şi mai aspre de conduită.

Să mă scuze cititorii acestui blog, fiindcă dau încă odată aceste reguli care la legionari se numeau legi si erau respectate cu sfinţenie, dar, dacă ar fi după mine, eu le-aş afişa zilnic peste tot, ca să le citească românii şi să şi le însuşească:

1) Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ti şeful şi la bine şi la greu.

2) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.

3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.

4) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine legiunea.

5) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.

6) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Mai existau şi două griji, care astăzi sunt mai valabile ca oricând.

PUNCTUL 8. Prima grijă: PUNCTUALITATEA.

Dacă şeful cuibului fixează şedinţa la ora 9, apoi toţi trebuie să-şi chibzuiască treburile în aşa fel ca să nu vină nici prea devreme, nici prea târziu. Nimeni să nu facă pe altul să aştepte. Legionarul trebuie să fie om de cuvânt. Când a spus o vorbă să se ţină întocmai de dânsa. Ţara e plină de aceia care spun multe vorbe, dar nu se ţin niciodată de ele. Când promiţi ceva, gândeşte-te bine. Dacă tu crezi că nu poţi, spune verde, căci e mai frumos.

PUNCTUL 9. A doua grijă: INIMA BUNĂ.

Legionarul când vine la cuib trebuie să fie cu inimă bună. Să nu pornească cu gând de sfadă, de răutate, căci în cuib n-are voie să se certe nimeni. Când legionarul va avea poftă de sfadă, să se bage între duşmani.

Lucrurile mari şi bune se fac cu inimă bună, pentru că unde e inimă bună acolo e Dumnezeu, iar unde inima e rea, acolo s-a băgat diavolul. De aceea unde este inima rea nici un lucru n-are spor. Toate merg pe dos. Despre omul care păşeşte cu inimă rea se zice că nici păpuşoii nu-i cresc pe ogor.

Să vedem ce a reuşit Codreanu prin aceste norme comportamentale.

1) A adunat în jurul lui un milion de români, dintre cei mai patrioţi, mai iubitori de Dumnezeu şi de neam.
2) Mişcarea Legionară a fost cea mai virulentă mişcare anticomunistă din istorie.
2) Mulţi legionari şi-au dat viaţa pentru Legiune şi pentru ideile ei. De exemplu, sfinţii studenţi Ion Moldoveanu şi Vasile Baciu, temă reluată pe acest blog de trei ori. Citiţi şi cutremuraţi-vă!

3) Pentru Ţară, legionarii au executat prin şantierele de voluntari, 3500 de şantiere de lucru, prin care au reparat biserici şi şcoli, au construit case pentru văduve şi orfani, diguri contra inundaţiilor şi drumuri, fortificând în acelaşi timp voinţe şi caractere. Codreanu a fost primul din lume care a introdus şantierul voluntar ca mijloc de educaţie al maselor.

4) În 6 septembrie, Legiunea, printr-o încordare uriaşă a celor care au mai rămas după uciderea în masă acelor mai mari conştiinţe legionare (300 de legionari ucişi doar de Carol al II-lea), l-au alungat pe bezmetic de pe tron şi au instaurat guvernul naţional-legionar, guvern în care Antonescu şi-a pus oamenii săi, precum ministrul Finanţelor şi al Justiţiei. Dar aşa trunchiat şi fără depline puteri, să vedem totuşi, ce a reuşit să realizeze acet guvern într-o ţară multi mai eşuată, decât România de azi. (Citate din lucrarea lui Horia Sima, Era libertăţii- Guvernul naţional-legionar, vol 1.):
————————————————————————————————————————————————
1. Refacerea tarii

Mutilarea teritoriala a României a avut urmari dezastruoase si asupra economiei nationale. Toate ramurile de productie au fost zdruncinate. Agricultura lâncezea, bugetul Statului se dezechilibrase, iar sutele de mii de refugiati din Basarabia, Bucovina si Ardealul de Nord apasau greu în viata natiunii. Comertul si industria erau în criza, grav afectate atât de pierderea bogatului hinterland reprezentat de provinciile pierdute, cât si din cauza nelinistii provocate de schimbarea de regim, a carui orientare economica nu se cunostea. Evreii întrasera în panica si cautau sa se desfaca cât mai repede de întreprinderile lor pentru a putea parasi tara, în timp ce Germanii, atât cei din Reich cât si localnicii, vroiau sa profite de noua conjunctura politica pentru a acapara cât mai multe bunuri evreiesti.

Dar, desi titularii departamentelor economice erau straini de miscare si, în consecinta, nu aveam raspunderea directa a acestui sector de guvernare, totusi Generalul Antonescu, din prima zi a colaborarii noastre, a facut apel la miscare ca sa-l ajutam în opera de refacere materiala a tarii. Nu am fost noi care ne-am îmbulzit sa punem mâna pe pozitii economice în domeniul public si privat, ci Conducatorul Statului ne-a solicitat sprijinul ca sa rezolve problemele materiale ale natiunii. Pentru miscare ar fi fost mult mai convenabil ca sa ramânem un timp oarecare departe de aceste sarcini strivitoare, pentru a-si putea concentra toate fortele disponibile în politica interna si externa. Generalul ne-a angajat în economie nu din atasament pentru idealurile Legiunii, ci pentru ca se gasea el însusi la strâmtoare în acel moment. Un om singur, fara colaboratori loiali, nu putea face fata enormelor dificultati de reorganizare a economiei nationale. În acea perioada de tranzitie de la o tara în ruina la o tara viabila nu se cerea numai competenta specialistului în materie, ci si spiritul de sacrificiu din partea tuturor cetatenilor. Exclusiv din dragoste de tara ne-am angajat alaturi de General în actiunea de salvare a patrimoniului fizic al natiunii.

Aparitia legionarilor în diversele ramuri ale economiei nationale n-a fost asadar un privilegiu, o recompensa ce se cuvenea învingatorilor, ci un efort tragic pe care l-am platit cu împrastierea fortelor noastre si apoi cu valul de calomnii ce s-a abatut asupra miscarii dupa 23 Ianuarie 1941, când am fost tradati de Antonescu si azvârliti din nou în ilegalitate.

Totusi s-a îndeplinit si al doilea miracol, miracolul economic, dupa cel politic. Gratie energiei legionare, fortele productive ale natiunii si-au reluat ritmul creator si când am fost alungati de la putere, am lasat în urma o tara prospera, care a fost apoi în stare sa suporte si lunga campanie din rasarit.

2. Ofensiva agricola

Problema cea mai grava ce se punea economiei nationale în momentul când am pasit pragul guvernarii, a fost starea îngrijoratoare din agricultura. Însamântarile erau întârziate si daca nu se luau masuri energice din vreme, tara era amenintata de foamete în vara urmatoare.

Situatia se prezenta mai tragica în judetele de câmpie din Muntenia, Oltenia si Moldova, de-a lungul Prutului, adica tocmai în acele regiuni cunoscute a fi grânarul României. Au fost mai multi factori care au contribuit la aceasta paraginire a ogorului românesc:

1. Marile concentrari din anul 1940 au sustras multe brate de munca din aria agriculturii.

2. Lipseau nu numai oamenii, ci si carele, carutele, caii din cauza rechizitiilor militare.

3. Vara fusese ploioasa si câmpul dospea de apa. Taranii asteptau sa se usuce pamântul ca sa poata iesi cu plugurile. Tot din cauza ploilor, anul 1940 fusese unul din cei mai rai ani agricoli de la razboi pâna atunci.

4. Taranimea era abatuta din cauza pierderilor teritoriale. Nu stia unde se va opri dezastrul si daca potopul dusmanilor nu va cotropi si restul de tara. Nestiind ce le va aduce ziua de mâine, sclavie sau bejenie, plugarilor nu le venea sa iasa la câmp.

5. Recolta de toamna ajunsese la mai putin de jumatate din media normala.

Abia trecusera câteva zile de la formarea guvernului si ma cheama Generalul:

– Domnule Sima, situatia agricola este rea si mai ales în judetele care dau cea mai mare recolta de cereale. Fireste ca am dat ordin ca autoritatile sa supravegheze mersul lucrarilor la câmp, înca înainte de formarea guvernului. Dar nu ajunge. Munca trebuie sa se faca repede si intens, caci altminteri riscam ca anul viitor sa fie un an de foamete. Trebuie sa intervina si legionarii. Stiu ca aveti organizatii la sate. Sa dai si D-ta dispozitii, prin Secretariatul Miscarii, ca legionarii sa-i îndemne pe tarani sa iasa cât mai repede cu plugurile pe ogoare pentru a pregati însamântarile.

– Domnule General, problema ce mi-ati semnalat-o ne preocupa si pe noi, fiind poate singurii care putem interveni, prompt si eficace, ca întârzierea muncilor agricole sa poata fi recuperata. Legionarii îsi vor face datoria. Va asigur ca situatia precara din agricultura se va normaliza repede.

În câteva zile au pornit ordinele necesare si sefii de organizatii, pâna în cel mai îndepartat sat, i-au adunat pe tarani si i-au îndemnat sa iasa la câmp si sa nu lase nici un petec de pamânt necultivat. Am dat dispozitiei primite de la Seful Statului caracterul unei mari batalii, destinate sa salveze poporul de la o catastrofa alimentara. Taranii au înteles si au pornit voios la munca. Nu veneau urgisitii de jandarmi sa-i sileasca, cu baioneta la spate sa iasa la câmp, ci proprii lor frati, tarani ca si ei, constituiti în cuiburi, îi sfatuiau sa aiba mila de ogor. Legionarii care conduceau aceasta batalie erau gospodari de frunte în sate dând ei însisi exemplu celorlalti cu propria lor harnicie.

Ne-a favorizat si vremea. Dupa 6 Septembrie n-a mai plouat. Pamântul s-a zvântat, pastrând totusi suficienta umezeala ca semintele sa poata încolti. Timpul uscat a tinut pâna pe la mijlocul lunii Noiembrie, încât programul însamântarilor a putut fi executat în întregime.

În Consiliul de Ministri din 4 Decembrie 1940, Generalul Antonescu a putut anunta cu satisfactie, pe baza rapoartelor primite de la Ministerul Agriculturii si de la prefecti, ca însamântarile au atins si pe alocuri au depasit suprafetele prevazute în planul agricol, iar în cursul Consiliului de Ministri din 20 Decembrie, comunicatul constata „ca însamântarile s-au încheiat la un total de circa 2.400.000 hectare, depasind în multe parti ale tarii prevederile planului agricol”.

Recolta anului urmator, 1941, care a coincis cu începutul campaniei din rasarit, a fost exceptional de buna, încât a putut asigura atât hrana populatiei cât si aprovizionarea frontului. Dar nicaieri nu s-a mentionat de oficialitate ca aceasta recolta îmbelsugata se datoreaza efortului facut de zeci de mii de legionari tarani de pe întreg cuprinsul tarii. A fost o munca tacuta, anonima, nerecunoscuta decât de bunul Dumnezeu, care s-a revarsat ca o binecuvântare asupra poporului nostru, tocmai în anul înclestarii cu fiara bolsevica.

10, Ajutorul legionar

Ilie Gârneata nu fusese inclus pe lista guvernului, nu din alte motive, ci pentru ca nu mai erau locuri disponibile pentru legionari. Dintre Comandantii Bunei Vestiri, el si Radu Mironovici au ramas pe dinafara. Mile Lefter a fost numit Director al Monitorului Oficial, post de mare raspundere. În aceste zile de sfârsit de Septembrie, vine la mine Ilie Gârneata cu propunerea sa înfiintez o noua organizatie legionara, denumita „Ajutorul Legionar”. Am fost bucuros de initiativa lui Gârneata, considerând-o de urgenta necesitate în acele momente când sute de mii de refugiati din Ardealul de Nord, din Basarabia si Bucovina, s-au îngramadit in tara libera si aveau nevoie de prim ajutor, pâna ce vor reusi sa-si refaca viata. M-am gândit la familiile sarace de la periferia Capitalei si a altor orase mari, de care de asemenea trebuia sa ne îngrijim.

Circulara mea cu înfiintarea „Ajutorului Legionar” a aparut în 26 Septembrie 1940. Dupa ce explicam rostul acestei organizatii, în tragicele împrejurari pe care le traieste tara, încheiam circulara cu urmatorul apel: „Legionari, cuvântul de ordine s-a dat. La prima batalie dupa prigoana, ochii întregii tari va privesc cu dragoste si încredere deplina. Biruinta, ca întotdeauna, sta numai în hotarârea voastra. Ridicati „Ajutorul Legionar” la înaltimea marilor batalii din trecut si veti fi vrednici de recunostinta întregului popor”. În aceeasi circulara l-am numit pe Ilie Gârneata, Comandant al Bunei Vestiri, conducator al noii organizatii. În modul acesta, în afara de rostul primordial al noii institutii, crearea „Ajutorului Legionar” mai avea avantajul ca îi oferea o compensatie lui Ilie Gârneata, mâhnit pentru absenta lui din guvern. „Ajutorul Legionar” a luat în cursul guvernarii noastre o dezvoltare asa de mare încât putea fi echivalat unui minister.

În 30 Septembrie, Ilie Gârneata, referindu-se la circulara mea, a adresat un apel catre populatie, cerându-i sa participe cu toata generozitatea la aceasta batalie, menita sa aline suferintele a sute de mii de dezradacinati si de oameni care nu dispun de nici un minimum de existenta. Noua organizatie s-a întemeiat punând în aplicare una din legile fundamentale ale cuibului. „Ajuta-ti fratele cazut în nenorocire. Nu-l lasa!”.

”Ajutorul Legionar” si-a fixat sediul în fosta cladire „Straja Tarii” din Strada Romei si si-a început activitatea cu multa însufletire si dinamism. Ca secretar general l-am numit pe Virgil Mihailescu, venit cu grupul din Germania, care s-a distins prin competenta si eficacitate, fiind un talent în domeniul organizarii.

Chiar din primele zile de activitate, „Ajutorul Legionar” s-a bucurat de cea mai buna primire în popor. Contributiile veneau navalnic din toate partile, de la cetatenii umili pâna la cei mai înstariti, ajungând în scurta vreme la milioane de lei. O multime de legionari din toate colturile tarii si mai ales doamne din organizatia feminina a Legiunii s-au pus la dispozitia „Ajutorului”, pentru a lucra voluntar în cadrele lui. Nici nu trecuse o luna de la înfiintare si, sub auspiciile „Ajutorului Legionar”, s-au deschis atât în Capitala cât si în multe orase din provincie restaurante populare, care au fost o adevarata binecuvântare pentru patura sociala cu venituri modeste. Pentru un pret mic, functionarii începatori, vânzatorii din pravalii si muncitorii primeau o hrana substantiala si de buna calitate, fiind tratati cu omenie si dragoste. Reteaua de cantine si restaurante populare, create de „Ajutorul Legionar”, continuau într-o alta perspectiva vechea realizare a Capitanului, a comertului legionar, din anii 1935-1937. „Ajutorul Legionar” a fost de mare folos si în alte chipuri populatiei sarace. Nu a fost familie necajita sau tineri fara slujba care, batând la poarta Legiunii, sa nu primeasca o mâna de ajutor. Mai mult decât atât. Legionarii din acest grup, sub conducerea lui Ilie Gârneata, nu asteptau ca lumea saraca sa se anunte la sediul din Strada Romei, ci, constituiti în echipe, cutreierau ei însisi casa de casa cartierele marginase ale Capitalei, pentru a descoperi nevoile fiecarei familii. La Centru s-a întocmit un fisier cu familiile aflate în suferinta si remediile ce trebuiau aplicate pentru a le salva din mizerie. Unii erau bolnavi; altii aveau nevoie de îmbracaminte, iar altii pur si simplu traiau din mila cerului, neavând nici strictul necesar pentru ziua de mâine.

”Ajutorul Legionar” luase legatura cu spitalele din Capitala si intervenea pentru internarea bolnavilor si a copiilor ofiliti, care se prapadeau cu zile din lipsa unei îngrijiri elementare. Pe tinerii fara lucru îi plasa la diverse întreprinderi, facând apel la Ministerul Muncii.

Masele populare au simtit ca un alt suflu bate în tara, ca indiferenta pentru soarta celor saraci disparuse prin venirea legionarilor la putere, fiind înlocuita cu solidaritatea nationala în fata suferintelor fiecarui individ. Cântecul legionar „Pentru acel, acel flamând ce plânge, ne jertfim în orice clipa” devenise o realitate. Înainte, numai câtiva indivizi se bucurau ocazional de asistenta unor anemice societati de binefacere; acum se crease o întreprindere uriasa, la scara nationala, care veghea ca sa nu mai existe oameni în România care sa moara de foame. Si tot acest ajutor nu se dadea cu dispretul de odinioara al claselor posesoare, ci dintr-un imbold curat, al dragostei de oameni ajutati sa se desprinda din complexul neputintei si sa mearga pe picioarele lor proprii.

”Ajutorul Legionar” a fost una din cele mai însemnate realizari ale Statului National-Legionar, un focar de caritate crestina si cea mai mare opera sociala ce-a cunoscut-o vreodata România de la începuturile istoriei ei moderne. Meritul acestei institutii este cu atât mai mare cu cât a functionat în afara de cadrul oficial al Statului si fara sa coste nici o centima din bugetul tarii. Toate ajutoarele veneau de la popor si se revarsau, fara intermediari fraudulosi, tot în popor. Pe lânga afluenta de bani, la sediile „Ajutorului Legionar” soseau alimente si bauturi pentru cantine, puse gratuit sau cumparate cu preturi mult mai mici decât pe piata, apoi haine pentru a fi date la cei dezbracati, paturi si chiar mobile de tot felul.

Iata ce putea face entuziasmul legionar, când era liber sa se manifeste. Sute de mii de români s-au bucurat de binefacerile „Ajutorului Legionar”, binecuvântând memoria Capitanului.

21. Cinci miliarde sapte sute saptezeci si patru milioane de lei

La aceasta cifra impresionanta, comparând cu bugetul Statului de atunci, s-au ridicat economiile realizate sub regimul legionar, în perioada Septembrie-Decembrie 1940. Bani disponibili pentru alte scopuri si alte nevoi ale natiunii. Ziarul Buna Vestire din 3 Ianuarie 1941 a publicat pe prima pagina un articol semnat de Constantin Ghidel, în care autorul comenteaza aceste stralucite rezultate bugetare aratând ca sunt rodul severei administratii a banului public sub guvernul legionar si al muncii pline de devotament a întregului popor. Reproducem acest articol care reda mai bine decât noi astazi, în termeni inspirati de actualitatea momentului, procesul de însanatosire a economiei nationale.

5 774.000.000

”Regimul national-legionar, prin Domnul General Ion Antonescu, Conducatorul statului român, a facut tarii cu ocazia sfârsitului de an un bilant al realizarilor sale dupa patru luni de guvernare.

Într-un timp atât de scurt, pe care vechile regimuri îl foloseau numai pentru orientarea generala si fixarea retributiilor membrilor din Societatea anonima care era partidul, noul regim politic al României a reusit, cu toate vicisitudinile vremurilor, sa realizeze o economie de 5.774.000.000 lei.

Daca aceasta cifra a fost atinsa în împrejurarile atât de grele prin care a trecut tara noastra, cu hotarele sfâsiate, cu un exod de refugiati în mare parte functionari care grevau bugetul public, cu un pasiv enorm la încasarile Statului prin luarea unor provincii cu industrii bogate si în plina activitate, cu toate loviturile pe care factorii naturii – cutremurul – le-au cauzat materialiceste aproape în toata tara, apoi ce economii se puteau face în trecut, când nici o piedica nu lovea mecanismul normal de functionare al Statului?

De abia acum noi cetateni umili ai acestei tari care ne duceam grijile si nevoile cum numai Dumnezeu putea sa stie, pentru binele si propasirea acestei tari, vedem jaful pe care partidismul l-a facut în gospodaria noastra publica.

A fost o iresponsabilitate totala. De altfel cine putea sa raspunda la partid? În aceasta societate anonima pe actiuni al carui singur scop era jefuirea patrimoniului national si pricopseala membrilor în dauna natiunii?”

Este adevarat ca la capitolul excedentului bugetar intrau si economiile realizate prin desconcentrari de trupe. Conducatorul Statului, în darea lui de seama publicata la sfârsitul anului pentru a înfatisa înfaptuirile regimului, evalueaza economiile de la Ministerul Armatei, de pe urma desconcentrarilor, la doua miliarde si jumatate. Cifra pare exagerata, deoarece desconcentrarile nu au început decât la 15 Noiembrie 1940. Dar chiar daca ar fi asa, mai ramân trei miliarde doua sute saptezeci si patru milioane, care se datoreaza exclusiv muncii, cinstei si corectitudinii acestui guvern.

Toti defaimatorii mai vechi si mai noi ai miscarii legionare ar fi trebuit sa se întrebe cum a fost posibil ca într-o tara „în plina anarhie”, cum a fost descrisa mai târziu în Pe Marginea Prapastiei, sa se depaseasca în câteva luni gravul dezechilibru economic si sa se realizeze acest progres uluitor? Bugetul Statului era o oglinda a încrederii cetatenilor în regim, al ordinii care domnea în tara si al spiritului cu care lucrau sutele de mii de legionari pentru a usura soarta neamului nostru lovit de atâtea calamitati.

Sunt anumiti factori care trebuie luati în considerare daca vrem sa întelegem aceasta grabnica însanatosire economica a tarii:

1. Ministrii nu mai pradau Statul, cum era obiceiul pamântului sub regimurile anterioare. Ei se multumeau cu leafa lor modesta, neîndestulatoare pentru multiplele obligatii cele aveau ca ministri, de vreo 35.000 lei lunar. Ministrii legionari nu s-au atins de fondurile secrete ce le aveau la dispozitie. Sub guvernarile anterioare, ministrii profitau de situatia lor în Stat pentru a-si crea surse paralele de venituri, fie din fondurile secrete fie din diverse concesiuni ce le faceau, calcând legea, particularilor sau întreprinderilor, fiind cointeresati în schimb în afacerile lor.

2. Toata tara îsi platea cinstit impozitele. Plateau taranii având convingerea „ca nu se mai fura”. Platea patura mijlocie de meseriasi si negustori pentru a ajuta actiunea de românizare a comertului. Plateau evreii de teama, neputând sa mai însele Statul; plateau pentru prima oara cinstit si întreprinderile liberale, nemaiputând sa se sustraga platii impozitelor. Într-un consiliu de ministri, Papanace a declarat ca fabrica „Letea”, al carei presedinte era Dinu Bratianu, avea o restanta de impozite de 20 milioane de lei!

3. Aparatul Ministerului de Finante, administratori financiari, controlori, perceptori, devenise mai eficace la încasarea impozitelor, temându-se de sanctiuni. Pâna la guvernarea noastra si cel mai mic functionar de la Finante îsi rotunjea veniturile cu bacsisurile ce le primea de la contribuabili, pentru a le trece cu vederea impozitele reale – sume ce se pierdeau pentru Stat.

Facând uz de aceste economii, care se datorau stradaniei întregului popor, Generalul s-a aratat generos fata de o singura categorie: militarii. Dintr-o trasatura de condei, în ajunul Craciunului, a sters toate datoriile ce le aveau ofiterii la „Casa Ostirii” – datorii care urcau la 500 de milioane lei. Pentru alte categorii de slujbasi ai statului n-a aratat aceeasi marinimie. Nu s-a gândit sa suprime curbele de sacrificiu introduse sub guvernul Iorga-Argetoianu si nici n-a respectat gestul de compensatie cu datoriile contractate de învatatori, preoti si profesori la respectivele lor case de credit. Îl interesa armata, pentru ca se gândea sa faca din nou apel la ea ca instrument contra Legiunii si contra Natiei.
—————————————————————————————————————————————————-

Dacă citim tot ce a scris Horia Sima cu competenţa intelectualului rafinat aflat în vârtejul evenimentelor, ne dăm seama că tocmai aceasta este calea de a redresa România. Doctrina Legionară, aplicată strict în toate domeniile de viaţă. Ieri am urmărit interviul d-lui Sorin Lavric la Ciurea şi unde codoşul trecut prin rele, dar al naibii de inteligent pe nume Dan Andronic, l-a întrebat pe Lavric care ar fi soluţia pentru a reduce costurile la energie. Lavric a răspuns: „Naţionalizarea”. Fără să-şi dea seama că această măsură a fost folosită nu numai de comunişti, ci şi de Legiune, Andronic a fost de acord cu propunerea. Iată că ieşirea din marasmul economic si politic de azi nu se poate realiza decât cu mijloace legionare.
Să revina acum la Călin Georgescu. În cartea lui „Cumpăna României” prevedea, în baza informaţiilor şi puterii de analiză pe care o deţine, că în jurul anului 2020 va veni peste omenire o criză a energiei, a alimentelor şi apoi, a apei. La vremea publicării acelei cărţi, puţini oameni din lume şi nici unul din România, nu au prevăzut aceste cataclisme care, vedem cu ochii noştri că se petrec. Fără îndoială, Călin Georgescu este un vizionar. Şi ca vizionar, a spus azi, ce se va înfăptui peste 5 ani. Când ridicarea conştiinţei românilor, începută deja, se va fi împlinit, pentru mulţi români, Zelea Codreanu va deveni eroul lor de suflet.