GESTA SICULORUM  ( de Adrian Hamzea)

     Zilele acestea s-au implinit 111 ani de la Congresul Secuiesc de la Tusnad. 

    Cand interesele politice ale imperiului habsburgic s-au întîlnit cu cele nobilitare,  opresive, ale feudalismului maghiar, teoria „vidului” transilvan s~a oferit acestora in chip de instrument docil. Cu ajutorul ei s-a încercat fundamentarea unei „politografii” oficiale care proclama „stupiditatea” că majoritatea covîrşitoare a populaţiei Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului n-ar reprezenta decît un element etnic furişat pe nesimţite din sud, peste Carpaţi, vieţuind apoi, acolo, numai tolerat de legile celor tres nationes, singurele „legitime”, dincolo de Carpati.  lată, aşadar, o confecţie sofistică manevrînd cu dezinvoltură, pe tabla de şah a speculaţiilor politice, jaloanele şi subtextele unei pledoarii pro domo: daco-romanii s-au insinuat ilicit, de-a lungul a cîtorva secole, în… Dacia!    Nu ne propunem să reanimăm un subiect de dispută oţios ; lăsăm pe seama altora rocadele demografice şi escamotarea adevărului istoric. Ne vom opri însă asupra unui episod mai puţin luat in seamă al fluxului demografic —  de la Nord spre Sud, si de  la Vest spre Est ! (Se stie , trecătorile Carpaţilor au constituit permanente drumuri ale bejeniilor fară număr, in istoria acestor pămînturi neexistînd, poate, nici o generaţie care să nu fi plătit necunoscutului şi speranţei ,tributul său). Vom încerca, prin urmare, să aducem in lumină unele aspecte ale procesului endemic de deversare a elementului transilvănean, către albia colectoare pe care au reprezentat-o Moldova şi Muntenia. Paralel cu romanii , silţi vreme de secole să-şi părăsească baştina — vatra străjuită de Arcul Carpaţilor — un alt element etnic ,privit …ironic de unguri ,a  trăit procesul similar de strecurare continuă peste munţi, proces a cărui amploare a depăşit ,aproape, proporţiile fluxului românesc, el atingînd cu timpul dimensiunile unui adevărat fenomen.

Este vorba de secui! Istoria acestora este in bună măsură istoria unei necurmate stări de frondă, de luptă foarte adesea singeroasă pentru apărarea ori redobândirea libertăţilor încălcate. Trecem acum  peste epopeea anilor in care secuii au luptat cu eroism şi fidelitate pilduitoare pentru unirea Transilvaniei cu Moldova şi Munteniasub drapelele Marelui Mihai, – cutezanţă pe care ,vai, au ispăşit-o apoi amarnic.! Vom aminti — şi numai în treacăt — faptul că începînd cu secolul XVIII tradiţionala înverşunare a secuilor are de înfruntat forţe care o vor copleşi: Habsburgii şi aliata lor, nobilimea feudală maghiară.   Secuii, care niciodată nu vor îngădui confuzia cu vreuna din celelalte două naţiuni „receptae” – adica  ungurii şi saşii – îşi vor închide libertăţile în amintire, în baladă şi în ură. Baia de sînge din 1764 de la Ciceu — Siculicidium (uciderea secuilor) — va consemnaîntîiul act al tragediei pe care, asemenea unei ursite blestemate, secuii o vor trece din generaţie în generaţie. Numărul celor care vor pribegi peste Carpaţi va creşte necontenit.

Anii absolutismului habsburgic, ai monarhiei dualiste (austro-ungare) — in ultimele decenii ale secolului XIX — dau un nume nou, mai adecvat, pribegirii: emigraţie în masă. Numai intre 1888—1890 se eliberează celor care se strămută în România ,aproape 30.000 de paşapoarte. Mii şi mii de alţi secui trec graniţa munţilor, clandestin. La 1900, fenomenul alarmează şi înspăimîntă. Se născuse o problemă de stat in Ungaria ,care impunea măsuri urgente, radicale, menite să curme „dezastrul de proporţii naţionale”, cum se exprima istoricul Szadeczky Lajos. Aceste masuri a fost chemat sa le elaboreze Congresul secuiesc ,in anul 1902, de la desfasurarea caruia se implinesc, iata,la sfarsitul lunii august,exact 111 de ani  ! După o amplă campanie pregătitoare – cercetări, anchete, studii – Congresul se intruneşte la Băile Tuşnad, la sfirşitul  lunii august 1902. Iau cuvintul 147 oratori. Cei mai mulţi au trei, patru, unii chiar zece intervenţii ! In afara acestora portofoliul Congresului  inregistrează sute de scrisori, propuneri, memorii Domneşte o atmosferă febrilă de lucru. Hotarîrile se adoptă cu majoritate de voturi. (Cea mai mare parte a lor, însă, beneficiază de unanimitatea sufragiului). Rezoluţiile votate  sunt  destinate să servească drept bază pentru ulterioare dispoziţiuni de legiferare şi guvernare in  scopul stăvilirii ,,calamităţii” pe care o   reprezintă  exodul secuilor spre România !

  Să vedem, dar, cine sunt participanţii la Congres: reprezentanţii judeţelor şi ai oraşelor – prefecţi, subprefecţi, primari —, reprezentanţi ai miniştrilor agriculturii, comertului, industriei, justiţiei, apararii ;apoi, deputaţi şi membri  ai magnaţilor, industriaşi, financiari, economişti, istorici, mai toti budapestani, precum  si delegaţi a două societăţi culturale din Bucureşti.) Printre delegati  se strecoară şi … reprezentanţi autentici ai secuimii. Destui   insa pentru ca de la şedinţa inaugurala să se dea in vileag existenta a doua tabere: secuii si…ceilalti ! Fapt care explică şi puzderia de paranteze care inpanzesc stenogramele şi procesele-verbale (publicate la Budapesta, intr-un volum numărind 689 pagini2) cu indicaţii gen: „Vacarm! Tumult prelungit! Trăiască! Sa taca!” etc. Morga academică şi ifosele aristocratice  budapestane, plutesc intr-un nor exploziv.

Lucrăriie Congresului constituie un preţios  document, neglijat, din păcate,  infatisand     fără ocol tabloul dezolant al situaţiei si perspectivelor secuimii. Document cu atit mai preţios, cu cit un necunoscâtor al limbii in  care a fost încredinţat tiparului ,va ramine intrigat de frecvenţa unor nume proprii ce pare să distoneze cu titulatura, ţelurile şi anul   Congresului : „Romănia” -.. „Moldva”… „Ola horszag” (Valahia, n.n.)… etc. Dar lectura volumului „Congresul Secuiesc” ne  dumireşte fără echivoc: trecind peste unele recursuri la sloganele şovinismului antiromânesc  – inevitabile, să recunoaştem, la  acel timp – , trebuie sa ţinem seama de faptul că lista participanţilor prezintă o intensă coloratura blazonardă: trei conţi Bethlen, contele Dessewffy, doi conţi Bânffy, contele Miklos, contele Beldy, contele Zselenszky, baronul Kemeny ,incă un baron Kemeny, etc.),  Trecand pe lingă matricea de clasă a unor îndemnuri şi propuneri diversioniste — ca şi pe lingă preconizarea cîtorva soluţii ce stîrnesc uneori,  ilaritate – lucrările Congresului demonstrează prevalenţa unui anumit spirit director realist. Majoritatea participanţilor îşi refuză fata-morgana vreunor remedii miraculoase, hotărâtă fiind sa  abordeze ordinea de zi pe terenul realităţilor.De la tonul concedant al recunoaşterii unor adevăruri amare, pînă la violenţa imprecaţiei ,corul congresiştilor este unanim în formulările sale concluzive: există o singură cale pe care se pot tămădui relele de care pătimeşte  secuimea şi anume, integrarea acestui „organism bolnav” în circuitul unui ansamblu economic în care secuimea se consideră parte firească.   România apare, astfel, – în viziunea  multora dintre cei  prezenti la Congresul secuiesc de la 1902–  o adevărată rezolvăre a problemei, mai ales economice, a secuilor !

 

Nota Redacției  Domnul ADRIAN  HAMZEA este, probabil, cel mai bun cunoscător al problemei. A dovedit-o prin textele publicate de-a lungul anilor sub titlul GESTA SICULORUM. Îl invităm să publice pe acest blog și celelalte texte, în vederea adunării lor între coperțile unei cărți. Ne-ar interesa și o antologie alcătuită pe baza celor 689 de pagini care cuprind cuvîntările și intervențiile de la amintitul congres. Secuii trebuie ajutați să-și cunoască adevărata istorie și adevăratele interese. Doamne, ajută!