- No issue detected
Rețineți nedumerirea, și dacă DOAMNE FEREȘTE, Johannis primește și al doilea mandat ca Președinte, vă va fi și mai clar.
Patrioții…adevărați sunt printre noi. Îi vom vedea, și chiar în politică, când vom avea ochi să-i vedem și să-i sprijinim cu adevărat atunci când chiar vor da naștere unui partid cu doctrină și ideologie națională, și care în scurt timp va fi adevărata alternativă la actuala clasă politică, care este vinovată și trebuie să răspundă de starea-limită în care ne-a adus, în cel mai fericit caz, datorită lipsei de responsabilitate, competență în conducerea și reprezentarea cetățenilor români și României. Fundul sacului se vede și se simte, iar această clasă politică, deprinsă cu traiul de huzur din politică, nici că poate să dea un cât de mic semn că trebuie să trăiască pentru a face politică. și să se pună cu adevărat în slujba cetățenilor români și a României, și nu să fie preocupați să fie cozile de topor ale păpușarilor de tot felul și să-și vadă de interesele lor de tot felul. Ori numai dacă-i trimitem pe toți la lada de gunoi a istoriei, avem șansa reală de a rupe și termina cu toate tentaculele și legăturile dintre ei, și care își trag seva din banul public, în forme dintre cele mai ascunse ochiului și vigilenței publice. Ar fi excelent dacă patrioții adevărați, ca oameni potriviți pentru a ne conduce și reprezenta, ar înțelege să iasă imediat în față și să abordeze cu curaj, pricepere și eficiență, oricare din alegerile ce urmează.
De aceia, noi cei care simțim și trăim sentimente de grijă față de țară și neam, trebuie să ne manifestăm și să propunem soluțiile politice naționale ce pot face ca România și românii să renască, să renască speranța și încrederea în societate, condiții fără de care motoarele societății și resursele nu pot fi adunate și pornite pentru a realiza și pune pe rol un adevărat Proiect de Țară de mare actualitate, prin noi, cu noi și pentru noi, având grijă să ne integrăm și mai bine, dar și mai pragmatic în UE, să ne asigurăm garanția securității de apărare alături de NATO, și mai ales să devenim în scurt timp un actor important al economiei globale, pe principiul schimbului și avantajului reciproc.
În acest scop, propun luarea în considerare, pentru al pregăti și susține pentru funcția de PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI ȘI CETĂȚENILOR ROMÂNI, pe DOMNUL CĂLIN GEORGESCU, personalitate cu o notorietate națională și internațională, dar și cu o experiență și competență profesională, cum foarte puțini români o au azi, fapt pentru care vi-l supun atenției și cunoașterii, și vă provoc la o dezbaterea acestei propuneri, iar cine altă propunere, s-o facă, tocmai pentru a se putea răspunde la întrebarea: „…dar patrioții, ei unde sînt?”!!!!!!!!!!!!!!!!