Horia Sima și asasinatele din septembrie 1939
No issue detected
adrian le légionnaire11 hours ago
.
Exact domn Profesor, aici greseste si dl Kasper cand spune ca „este clar ca Armand Calinescu trebuia pedepsit. Era o pata neagra pe constiinta legionarilor faptul ca ucigasul Capitanului nu fusese inca pedepsit si-si facea de cap in continuare, ca ministru de interne. Indiferent ce urma, el jignea mandria de legionar, distrugea imaginea legionarului, care nu tolereaza nedreptatea.” Calinescu a fost doar un simplu executant, fidel si devotat nemernicului, nu pata neagra ci mai degraba gaura neagra a istoriei romanilor, carol2 sceleratul – piesa principala in holocaustul elitei romanesti. Io am avut ocazia sa anchetez fapte grave petrecute in armata, in misiune de razboi sau pe timp de pace, care au avut victime omenesti, sa intocmesc rapoartele finale etc. Intotdeauna trebuie sa te tii numai la fapte, nu de declaratii, ganduri, intentii, acestea sunt speculatii. Iar in cazul lui HS faptele arata clar, a avut un aranjament cu Moruzov si rege cand se intoarce din Germania, carol 2 scapa „miraculos” din tara, legiunea este decimata, distrusa. HS scapa si el „miraculos” din tara, iar apoi isi petrece ultimii ani din viata in Spania dintre care 4-5 ani la cateva sute de km de ucigasul mentorului sau, a elitei romanesti si nu in ultimul rand a oamenilor sai, fara sa miste un deget. Dupa acestea sa mai vorbim despre faptul ca a sabotat organizarea si supravietuirea ML, e doar un detaliu.
.
NR. Foarte corectă mirarea „legionarului” nostru: Cum de au co-abitat așa de pașnic Horia Sima și Carol în Spania?! Cum de nu a organizat Horia Sima măcar o „bastonadă” pe spinarea regelui mișel? Cum de a stat regele liniștit în vecinătatea lui Sima?! Avea garanții că cu va păți nimic, se vede!
Nu conteaza ca Armand Calinescu a fost un simplu executant, fiindca locotenentul Sarbu a fost un executant si mai simplu (Sarbu l-a strangulat pe Capitan in urma ordinului dat de un maior), lucru ce nu i-a impiedecat pe legionari ca sa-l execute. Si Stelescu a fost un simplu executant, dar asta nu l-a salvat de la pedeapsa.
O grupa de legionari l-au cautat pe Carol la vila lui din Spania, dar nu l-a gasit acasa. Era plecat, spre norocul lui, intr-o vizita, impreuna cu Lupeasca. Nu stiu daca Sima i-a trimis sau altcineva, sau s-au dus de capul lor, dar incercarea s-a facut. E bine ca nu l-au gasit, pentru ca, sa nu uitam ca la acea ora, Carol nu mai juca niciun rol in istoria Romaniei. Una era ca sa comiti asupra lui un atentat cat era rege si alta, dupa ce n-a mai fost. In ultimul caz ar fi fost o crima care nu ajuta Romania si Legiunea cu nimic.
Apoi, nu e de ajuns ca sa scrii ca Sima a avut o intelegere cu Moruzov si sa tragi concluzia ca prin asta a distrus Legiunea. Trebuie sa spui si ce fel de intelegere a fost si ce urmari a avut.
Sima a fost prins, in clipa in care a intrat in tara, de jandarmi. A fost dus la Carol, la o intrevedere. Unora li s-a parut ciudat, dar Carol a trimis emisari la Berlin cu ceva timp mai inainte, ca sa ia legatura si sa duca tratative pentru o impacare cu Legiunea. Grupul legionar de la Berlin a respins insa ideea de a colabora cu Carol. Acum, Carol a avut ocazia nesperata, ca sa incerce din nou o apropiere de Legiune. Asa a ajuns Sima la Carol. Fiind un tip foarte inteligent, Sima a inteles ca asta era ultima lui sansa. A acceptat propunerea lui Carol de a colabora. Dar, a spus Sima, ca sa poata face ceva, are nevoie de colaboratori legionari. Si i-a ales tocmai pe cei care zaceau in puscarie!!! Sima a mai cerut bani si asa a ajuns nu la intelegere cu Moruzov, ci pe statele de plata ale lui Moruzov.
Multi apeleaza la o logica simpla, de genul ca daca esti pe statele lui Moruzov, esti spionul lui. Ar fi putut fi si asa, daca intamplarile ulterioare nu ar fi infirmat aceasta ipoteza. Daca Sima ar fi fost spion si in intelegere cu Carol, n-ar fi demisionat din primul guvern legionar, adus la putere de Carol. Cum de si-a permis acest lucru, total fara sens? Acuzatorii lui Sima au aici cuvantul, sa explice credibil acest fapt.
Si mai din cale-afara este faptul ca, desi o ducea bine ca „spion”, fusese si in guvern, era om politic deci, in afara de orice pericol, de vreme ce era „prieten” cu Moruzov, inconstientul de Sima se arunca intr-o aventura, aceea de a organiza o lovitura de stat pentru a rasturna guvernul lui Carol al II-lea. Culmea este ca actiunea reuseste. Ori aceste fapte sunt de legionar adevarat, care nu-si precupeteste viata si lupta contra dusmanilor neamului. Profilul acesta psihologic (de erou) nu se potriveste nicidecum cu cea de spion si de tradator.
Revin inca odata asupra acuzei ca Sima a refuzat nu numai sa accepte un proiect de reorganizare al Miscarii Legionare, dar nici n-a vrut sa-l citeasca. Acest gest este unul de „codrenist” get beget, care nu iese din invatatura lui Codreanu nici cu o iota. Pe cand se afla in parlamentul Romaniei, Corneliu Codreanu a fost acuzat ca ML nu are un program clar ca partid politic. Codreanu a raspuns ca cel mai usor lucru e sa faci programe. „Nu de programe are tara asta nevoie, ci de OAMENI”.
Daca sunteti de acord cu aceste idei de-a dreptul geniale, care sunt actuale si astazi, veti fi de acord si cu atitudinea lui Sima, de a refuza un nou program, care oricat de bun ar fi fost, nu putea redresa Miscarea Legionara, pentru ca ei ii lipseau la acea ora, ca si acum, doua verigi de baza, formatoare de OAMENI: cuibul legionar, care facea educatia, si principiul selectiunii, care propulsa in fruntea Miscarii pe sefii de cuib cei mai capabili.
Chiar nu înțelegeți despre ce este vorba? Nu despre un program de guvernare, ci despre un statut., niște reguli de structurare, ceea ce este cu totul altceva. Cum puteți spune că Sima nu a ieșit cu o iotă din învățătura lui Codreanu! Oricum, nimeni nu-i reproșează asta! Oricine ar fi venit după Codreanu nu avea cum să nu iasă din această învățătură din când în când, căci așa este omenește. Identific accente de fanatism în apărarea și apologia pe care i-o faceți lui Sima! Sincer vă spun că nu vă înțeleg!
Dacă Horia Sima l-a nominalizat la conducerea legiunii pe Nistor și nu s-a respectat voința lui? Dacă Horia Sima a depus toate eforturile să împace facțiunile legionare și nu l-au ascultat?
D-ul Călin are dreptate când spune că Horia Sima a procedat corect nemodificand ce a făcut Codreanu. Care ar fi fost reacția legionarilor? Oricum au fost destui care au pus la îndoială autoritatea lui.
Mai jos este scrisoarea lui Horia Sima in care il desemneaza pe Nistor Chioreanu la conducerea legiunii
„17 mai 1993
Dragă camarade Halmaghi,
Am avut bucuria să întâlnesc la Stuttgart pe Dr. Teofil Mija. E un om exceptional. Un om aşezat, cuminte şi cu simţ politic al realităţilor româneşti.
Am vorbit în sensul celor tratate şi de Dta. Am stăruit ca să se încheie vechea controversă cu Mircea Nicolau şi să se ajungă la o formula de colaborare. L-am sfătuit să se ducă la Chioreanu şi să-l determine să mai rămână câtva timp în fruntea organizaţiei, căci nu are cine să-l înlocuiască. L-am însărcinat să ia el conducerea Braşovului, ca o regiune autonomă, căci se bucură de o anumită ascendenţă asupra celorlalţi camarazi din Braşov.
Sunt foarte mulţumit de întâlnire şi nu pot să nu recunosc modul pozitiv al întâlnirilor D-tale premergătoare.
Îmbrăţişări şi sănătate. Doamnei, numai bine, sănătate şi noroc
T. L şi C.
Horia Sima”
………………………
„Această epistolă vine să lămurească o dată în plus controversele care au planat în ultimii 22 de ani în legătură cu succesiunea la conducerea Mişcării Legionare după moartea lui Horia Sima. Revendicată de diverşi protagonişti ai fenomenului legionar şi devenită obiectul unei dispute penibile de-a lungul ultimilor două decenii, această succesiune putem spune că a constituit piatra de poticnire a revirimentului legionar de după Revoluţie.
Este trist că, după moartea lui Horia Sima, unii din colaboratorii săi apropiaţi au făcut uitată această hotărâre a Comandantului Mişcării. Cu toţii ştiau, de bună seamă, care fusese decizia lui Horia Sima. Dovadă, faptul că, în plicul respectiv, scrisoarea este însoţită de o carte poştală adresată lui Halmaghi, pe care, alături de semnătura lui Horia Sima, se află semnăturile altor membri ai conducerii legionare din exil: Nae Roşca şi Dumitru Creţu.
De asemenea, într-o scrisoare olografă, adresată legionarilor după înmormântarea lui Horia Sima, pe 1 iunie 1993, Mircea Dimitriu, secretarul general al Mişcării Legionare din exterior, reamintea camarazilor că Horia Sima stabilise ca în ţară Legiunea să fie condusă de un grup de comandă prezidat de Nistor Chioreanu şi Virgil Mateiaş.
Cu toate acestea, atât Nae Roşca, cât şi Mircea Nicolau şi ceilalţi reprezentanţi ai grupării intitulate mai târziu Fundaţia “George Manu”, au negat vehement, timp de 2 decenii, acest adevăr, minţind serii întregi de tineri cu privire la adevărul despre succesiunea la conducerea Mişcării Legionare, conform dispoziţiilor trasate de Horia Sima.”
sursa scrisorii si a comentariului este Florin Dobrescu in Bucium, la adresa de mai jos autorul a avut grija sa posteze si scrisoarea in original
http://www.buciumul.ro/2017/08/04/inedit-ultima-scrisoare-a-lui-horia-sima-chioreanu-reconfirmat-la-conducerea-legiunii-in-tara-2/
P.S Inca odata multumiri colegului PD pentru ajutorul acordat .
Horia Sima l-a numit pe Nistor Chioreanu să conducă legionarii din Țară, nu întreaga Mișcare! Horia Sima nu a numit pe nimeni succesor, ceea ce nu poate fi considerat altceva decât un act de sabotare a Mișcării.
D-le prof.Coja,cu tot respectul, eu inteleg din scrisoarea lui Horia Sima,fara a fi partizanul acestuia,ca d-ul Chioreanu trebuia sa conduca intraga Miscare legionara. Mai era nevoie de diaspora dupa 1990?
Tot pe situl Bucium este si scrisoarea secretarului general al Miscarii legionare scrisa imediat dupa decesul lui Horia Sima.
http://www.buciumul.ro/wp-content/uploads/2016/05/Scrisoare-catre-camarazi-M.Dimitriu-1993.jpg
Eu am înțeles altfel. Iar din scrisoarea lui Micea Dumitriu nu se înțelege că HS ar fi desemnat un succesor. Dacă ar fi fost desemnat un succesor, am ști azi ce să răspundem la întrebarea „cine coduce ML?”
Dl Kasper, cu iertare, dar sa stiti ca pe lumea astea se iarta multe dar mai putin, sau f greu, varsarea de sange. Spuneti ca o echipa de legionari au mers la vila „regelui” din Spania, sa’l pedepseasca dar nu l’au gasit acasa si spuneti ca a fost f bine deoarece nu mai era rege si se dezonorau. Pai atunci de ce a fost asasinat Trotzki in Mexic, sau Petlioura (liderul ucrainian) la Paris, de ce au fost vanati nazistii dupa razboi, sau cei care au atacat echipa olimpica a Israelului la Munich in 72.
Trotki nu stătea deloc cuminte în Mexic, nu s-a împăcat deloc cu ideea pierderii puterii. Simon Petlioura luptat pentru independenta Ucrainiei și se pare că încă mai agita spiritele. Carol al II lea după ultima abdicare era terminat politic.
Există niște memorii interesante ale unor legionari apropiați de Codreanu și care au spus că, în ciuda animozității reciproce, Codreanu nu ar fi acceptat niciodată un regicid oricât de ticălos ar fi fost Carol al II lea. Nu o să găsești la Codreanu niciun cuvânt care să pună la îndoială regalitatea în România.
Pentru ca carol2 se impacase cu pierderea puterii? Ia vezi cum trimitea scrisori si telegrame de felicitari lui Churchill, Stalin, Roosevelt. De fapt l’a mai detronat o data si pe mihaita. Codreanu nu punea la indoiala regalitatea, dar nu il includea pe carol 2 (exponentul nemerniciei si imoralitatii in Romania acelor ani) in ideea de regalitate.
D-le Călin credeți că Horia Sima a fost implicat în trădarea și asasinarea prof. Vasile Cristescu? Vasile Cristescu era considerat de mulți ca adevăratul urmaș al lui Codreanu la conducerea mișcării și conducea „comandamentul de prigoană” pe linia non violentă trasată de Căpitan. În epoca s-a spus (Victor Biriș) că Horia Sima ar fi informat poliția de locul unde se ascundea profesorul Cristescu.