Germania – Europa. Scor la pauză…

Ungurii mai au şi un dans craghios de clovni, ceardaş,în care parca-şi dau şuturi în fund unii altora,

Mizeria morală a poporului maghiar.

Ca de obicei, când trec prin apropierea Arcului de Triumf din Bucureşti, îmi fac cruce şi mă gândesc la soldaţii români morţi pentru reîntregirea Patriei. Dumnezeu să le binecuvânteze memoria!

Am observat un lucru ciudat din lista localităţilor pe unde Armata română a trecut lipseşte Budapesta (numele e acoperit cu ciment)

O ruşine mai mare pentru unguri nici că e posibilă!

Prin intervenţia armată a gloriosului general Prezan, in 1919, i-am scăpat de 26 de ani de comunism, n-am auzit nici un cuvânt de mulţumire!

După modesta mea părere, poporul maghiar e un popor sumbru, non european, pe cale de extincţie.

Deci:
capitalismul isi are istoria lui, adica origine, crestere, dezvoltare si… vai! ca orice existent, daca-mi permiteti un asemenea substantiv, sfirsitul;
ca nu exista, inca, o istorie clara a capitalismului, si asta e adevarat, cel putin dupa umila mea stiinta;
ca originea capitalului consta in trei izvoare: proprietatea asupra pamintului, adica funciara; piata, schimbul de marfuri si, al treilea izvor: razboiul, adica insusirea cu forta a proprietatii altuia, indiferent cine ar fi sau in ce ar consta aceasta proprietate.

Cind se vorbeste de proprietate, se vorbeste despre ceva obiectiv, palpabil, ceva ce poate fi perceput prin simturi, masurabil si contabilizabil. Dar se uita o proprietate care, desi se traduce in actiune obiectiva, este una subiectiva: capacitatea individuala a oamenilor de a munci. Aceasta capacitate o aseman energiei potentiale, adica o energie care nu se manifesta imediat, dar e manifestabila. Ca ea, la om, se manifesta, asta se intimpla din cauza ca, fara ca sa munceasca, adica, in primul rind, fara sa produca cele necesare vietii lui, omul, ca specie, dispare.

Esenta capitalismului, dupa parerea mea, consta in specualtia financiara, pentru ca toate se traduc, in capitalism, intr-o cifra, intr-o suma de bani.

A specula este un act intelectual, indiferent daca speculam in domeniul imaginilor, a sunetelor sau in cel financiar.

‘Oportunitate’ este un termen comun in vocabularul capitalului, si aceasta prezenta are o ratiune: oportunitatea este o ocazie, intimplatoare sau creata, de a gasi o sursa de profit.
Profitul maxim, conform migrarii capitalului, sub forma corporatiilor, marilor corporatii!,spre exemplu, se obtine din cumparare de forta de munca la un pret foarte jos, daca se poate, gratis, adica voluntariat.

Forta de munca este diferentiata, in capitalism, cit se poate mai mult, dar, la nevoie, diferentele se sterg, caci capitalul are nevoie de forta de munca in general, nu neaparat diferentiata. Indivizii pot avea impresia ca e nevoie de ei asa cum ei au invatat, s-au instruit, etc., adica de ei ca forta de munca diferentiata. Cind ramin someri, neviabili din punct de vedere economic, sa zicem, indivizii sufera, cum e si firesc. Numai cei care se re-adapteaza continua sa traiasca, restul… depind de starea economica a statului in care se afla.
Caci capitalismul creeaza diferentieri pe orizontala, ca, spre exemplu, state nationale, sau state, pur si simplu (multe state din asa-zisa lume a treia (sic!)nu sint state natiune, ci state care, in mod politico-administrativ, aduna, aglomereaza sub un nume mai multe grupuri sociale care, de cele mai multe ori, nici nu vorbesc aceeasi limba, nu au traditii culturale comune s.a.m.d..Aceste grupuri sint, in fond, neglijate in specificitatea lor, caci cui ii pasa ca un trib african este altceva decit alt trib african si singura lor trasatura comuna, in fata capitalului, in afara culorii pielii, poate, nu este decit ca se afla pe o suprafata care trebuie numita intr-un fel, pentru ca ea reprezinta, in fond, o proprietate care trebuie administrata de o institutie numita stat, administrata, desigur, pentru uzul capitalului / capitalistilor care au, intr-un fel sau in altul, drepturi de proprietate acolo, pe suprafata aceea de pamint.
In fond, cu capitalismul lucrurile sint simple: banul domina atit pe indivizii care il manevreaza in vederea unui profit si mai mare, folosindu-se de asa-zisele oportunitati – intimplatoare sau create… iar creatia de oportunitati necesita o activitate intensa de creare a unor surse, ocazii de a veni sa rezolvi – cu bani – o problema, lipsa problemelor insemnind, in fond, lipsa de oportunitati – cit si pe cei care, mai mult sau mai putin intimplator, cad sub incidenta speculatiei financiare, caci ei sint cei care exista ca forta de munca.

Diferentele create de capitalism sint si ierarhice, pe verticala, in asa fel incit state sau grupari de state au un standard de trai mai ridicat decit altele. Situatia aceasta face din locuitorii unei zone a pamintului – zona definita fie prin stat-natiune, fie stat pur si simplu, fie grupari de state, fie toate acestea la un loc… depinde cum a ajuns sa se configureze piramida capitalului / capitalurilor – sa traiasca chiar pe seama altor locuitori planetari, chiar daca ei sint sau nu constienti de apasarea ce o exercita asupra altora, asupra locuitorilor zonelor mai putin dezvoltate. Desigur aceasta ierarhie e relativa si mereu amenintata in stabilitatea ei, caci cu cit zonele pe care capitalul le inghite devin mai largi, cu atit oportunitatile scad. Fenomenul, dupa parerea mea, conduce la o degradare a nivelului de trai chiar in statele dominante, si anume la saracirea populatiei ce parea invincibila si la adapost de lovituri. Mai devreme sau mai tirziu guvernele sint nevoite sa introduca asa-zisele regimuri de austeritate, sau, cum se spunea intre cele doua razboaie mondiale, curbe de sacrificiu. Caci, in esenta, capitalismul este paradoxal: cu cit cucereste mai mult teren, cu atit e nevoit sa se confrunte cu crize tot mai ample si mai profunde, asa ca lumea, viata, tot si toate trebuie sa fie rascolite, tocmai din nevoia insatiabila a capitalismului de…oportunaitati. Tot ceea ce se opune miscarii capitalului este fie integrat, mai devreme sau mai tirziu, in sistemul financiar speculativ, fie eliminat, fie transformat in asa fel incit sa corespunda unei oportunitati, adica sa fie o sursa de bani. Miscarea capitalului transforma tot si pe toate in bani, in cifre, iar banii se transforma din abstracte numere, cifre, intr-o multime de marfuri pentru a reveni la starea initiala de bani, de cifre. In miscarea lui, banul, adica un numar, o cifra, topeste si re-topeste tot ceea ce este concret in abstractia cifrica pentru ca apoi sa transforme cifra in marfuri. Indivizii vad case, masini, haine etc., ca fiind multimea de lucruri inconjuratoare, o lume a obiectelor in continua schimbare ca stil, ca moda, ca orice, chiar si stabilitatea unor stiluri mode etc. (sic!) este, in fond, continuu re-definita. Lucrurile sint prezentate mereu ca noi, exceptional noi, dar elementele de vechime sint neglijate, in sensul ca nu se mai aminteste ca, in fond, transportul cu cai, de exemplu, este echivalentul transportului cu masini. Transportul cu masini este prezentat drept un progres fantastic, dar se trece sub tacere stres-ul, bombardarea cu poluanti, instatietatea de energie ce se impune pe scara globala, pentru a intretine acest zeu al strazilor si auto-stradelor: masina de transport. Dar n-are nimic, zice capitalul: inca o nevoie, inca o contradictie? de acord, daca inseamna inca o… oportunitate de a face profit. Ori banul, transformind totul in ban, devine sinucigas, caci care va fi urmatoarea oportunitate? Nu se stie exact. Daca se produce ceva se produce pentru vinzare, adica productia capitalista este o productie de marfuri, desi pare a fi o productie de bunuri de consum. In fond, la limita, in ideologia simpla, care spune ca trebuie sa cumperi la un pret foarte jos, daca se poate sa iei pe gratis! si sa vinzi la un pret cit mai mare, daca se poate peste poate!, natura concreta a unei marfi este, in esenta, indiferenta, caci singura chestie care conteaza este ca marfa aceea particulara, obiectul concret ce urmeaza a deveni marfa, sa aduca profit, adica sa se vinda la un pret cit mai mare. N-are importanta ce este. Ce este este numai daca e sursa de profit. Restul? Nu exista, iar daca exista, exista ca intimplare, care intimplare, daca nu aduce decit scaderea pretului, sa zicem, la energie, atunci nu e chiar ceva folositor, poate fi chiar daunator, ca strica piata. Ce este piata? Piata este ceea ce banul vrea sau gaseste de cuviinta ca ar fi. Banul defineste piata si nu piata defineste banul.

Potential orice poate fi piata. In concret, numai anume obiecte fac piata, caci acelea pot fi transformate in bani.
Oamenii cumpara marfuri, dar ei cred ca ar cumpara produse utile lor. Dar nu le cumpara decit pe cele carora miscarea banului le-a gasit suprema utilitate pe care banul o poate da: aceea de a face profit.

Capitalul / capitalismul este astfel, dictatorial, si nu democratic. El propovaduieste libertatea si chiar elibereaza indivizii din foarte multe legaturi pentru a-i reduce la o unica dimensiune: forta de munca, adica marfa care este sursa reala a profitului. Individul ca marfa! Redus la o dimensiune generala – forta de munca – omul e supus banului. Cel ce supune prin ban este si el supus banului, adica dictaturii impuse de rata profitului, caci daca nu face profit, pierde si … trece in rindul celor ce n-au decit forta de munca si se adapteaza, ori… pier. De aceea prima si esentiala lupta este sa nu cada sub conditie, dar conditia insasi este inca supunere la ce dicteaza profitul. Capitalismul este, in esenta, tocmai dictatura banului. Toate parlamentele, toate partidele, toate legile etc. trebuie sa se supuna la ce dicteaza banul, altfel ele dispar, cel putin partial. Libertatea comertului are nevoie de protectionism, iar protectia exista in masura in care marele capital, marele ban, dicteaza sa existe ca protectie. Daca nu e protectie: liberalizare pina la jaf direct din banii populatiei si, de ce nu? razboi.

UE e un aparat administrativ politic al unui capital urias, al caruia tavalug se rostogoleste in continuare. Ce importanta are ca unele state au devenit sefi (ca doar pentru ele, pentru sefia lor economico-financiara s-a infiintat organismul politico-administrativ UE!), iar altele trebuie sa se multumeasca cu subalternitatea!?! Ba, asa trebuie sa fie, pentru ca marele capital sa faca profit in continuare. Si cei care conduc masina capitalului incep sa se teama ca masina nu e atit de sigura pe cit parea. Dar ce ar putea sa faca?
Banul n-are granite, n-are miros, n-are gust etc., caci este o cifra, o abstractie, o culme a activitatii intelectului: abstractizarea. El, banul, poate deveni orice altceva decit este: masina, casa, frumusete, etc. Dar si aceste obiecte sau calitati nu exista decit cit si cum le permite banul, adica in masura in care pot fi facute marfuri.

Si acum intervine diferenta dintre comerciant si politician: comerciantul vorbeste continuu despre marfa lui, ii prezinta calitatile – ca obiect cu calitati – dar nu critica marfa altuia (n-ar fi etic, nu-i asa? Caci cine ar vinde daca ar vorbi de rau marfa vecinului de taraba?)
Politicianul nu-si prezinta doar marfa proprie, ci incearca sa arate ca marfa vecinului – de obicei aflat la putere – este proasta, in timp ce propria lui marfa este buna, e foarte buna (dar asta nu-i cine stie ce!…) e cea mai buna. Comerciantul doar promoveaza si se auto-promoveaza. Politicianul ataca, se apara si iar ataca sau ajunge la compromisuri. Nu numai ca spune ca el are dreptate, dar, cu necesitate, ‘celalalt’ n-are dreptate si e pe o cale gresita. Democratia re-prezentativa sfirseste prin a deveni un soi de dictatura, caci la nivelul structural, undeva, in vintrele sociale, banul dicteaza si dictatura lui se reflecta in jocul parelnic liber al politicienilor. Sigur ca indivizii, luati in parte, sau in grup, apar ca reprezentind principii, chiar principii foarte inalt omenesti. Insa aparenta, de foarte multe ori, isi da arama pe fata si apar scandaluri, potlogarii, tot felul de matrapazilcuri care sint tot atitea oportunitati de a ataca pentru partea adversa, pentru opozitie. Intr-un fel, toate partidele sint in opozitie, caci ele se opun unele altora. Cind marele capital are nevoie de o adevarata mina de fier, aceasta mina apare. Atunci discutiile trebuie sa se reduca pina la tacere, daca e necesar.
Si incepe o dictatura, adica o forma politica mai ascutit clara. Si, cine stie? poate incepe un razboi. Caci un razboi e mereu, mai mult sau mai putin prezent: un razboi ideatic, numit si ideologic, dus cu mijloace demne sau mai putin demne; un razboi economic, de piata, inclusiv stabilirea de standarde si preturi; un razboi asupra fiintei biologic-sociale a omului; un razboi propriu-zis, adica un razboi violent armat. Si pare ca nu se mai termina, nu-i asa?

Domnul Viorel Roman amesteca termeni cultural-religiosi-geografici si geo-politici, dar…
De unde si pina unde „… e firesc ca lumea in criza se intreba: Se germanizeaza
Europa sau se europeizeaza Germana? Apartin greco-ortodocsii de Europa
sau de Eurasia?” Pe mine nu ma convinge domnia sa ca asa e firesc si ca lumea chiar se intreaba daca se germanizeaza Europa sau Germania devine europeana sau daca greco-ortodocsii apartin de o zona sau alta a lumii. Si nici ca, in mijlocul crizei, tocmai asta s-ar intreba lumea, in loc sa se intrebe de ce dracu’ nu mai are nivelul de trai pe care l-a avut si de unde sa faca rost de mai multi bani, spre exemplu, ca sa tina pasul cu cresterea preturilor sau cu scaderea veniturilor, asa incit abia mai face fata, lumea!, la mediul socila-financiar-economic in care legea banului domina aceasta lume si o supune la supra-eforturi tot mai greu de facut. Caci aceste supra-eforturi, inclusiv acela de renunta la activitati creatoare!…. mai ales la acest efort il supune banul pe om, in ciuda clamarilor contrare!!!: la efortul de a nu fi creator, de a opri dezvoltarea de sine a omului ca om! Da, domnule Roman, ati citit bine: efortul de a prezenta nu stiu ce trasaturi cultural-religioase drept invaliditati, nu este unul creator. El duce lumea in erori, in eroare. Lumea vede bine ca ar avea initiative modernizatoare incredibile – si asa face niste eforturi ce o costa sanatate fizica si psihica si… vai, vai, vai! – dar cum sa le indeplineasca in contextul si sub modul in care legea banului se manifesta, de exmplu, in Rominia? Nici germanii nu mai traiesc cum traiau… sa zicem in anii ’60, cind mergeau pe litoralul rominesc cu bani foarte putini… sau in Spania, sau Bulgaria… si se distrau ieftin. dar acum? Deh, evolutie capitalista, ce sa-i faci?!

Cu multumiri prietenului meu, d-ul Ion Coja si stimatilor mei critici, mai adaug cateva ideii pentru a-mi face discursul mai usor de intales:

I. Lume depinde de occident, de IMPERIUL ROMAN, astazi UE, USA, NATO, OECD, de Lumea intaia, a tarilor puternic dezoltate. Centrul.

II. Lumea a doua, LIMES-ul Imperiului, traieste din impulsurile teologice, culturale, economice, stiintifice, militare ec., care pleaca de la Centru.

III. Lumea a treia subdezvoltata, sunt BARBARII, la care n-au ajuns Vechiul si Nou Testament, ei sunt sclavii pacatelor, asistati social de la Centru.

1) Roma este punctual de plecare si aspiratia tuturor romanilor. Acuma ei sunt la LIMES intre Centru si Barbari, numai formal in UE, pentru ca Bucurestiul e inca in lanturle grele ale duhovniciei si soborniciei ortodoxiei moscovite si constantinpolitane.

2) Transilvanenii au luat contact cu occidentul prin catolicismul maghiaro-german si au suferit secole de a randul pana cand Roma le-a intins in anul 1700 o mana de ajutor, asa au ajuns ei la descoperirea originii romane si au articulat programul national.

3) Moldovenii au luat contact cu occidental prin catolicismul polonez de la Cracovia in evul mediu. Fara ocupatie militara si asuprire crunta ca in Ardeal, aici s-a relizat cea mai reusita simbioza culturala romano-occidentala, in afara de Scoala Adeleana, care este etalonul inca neegalat al programului de emancipare nationala si sociala. Valahii au luat ultimii contact cu occidentul la Paris, in capitala sec.XIX. Protejati bine de influenta din apus de turci, greci, rusi si sarbi, legaturile lor cu vestul au loc pe filiera culturala, iluminista, laica, frantuzeasca. Teologia catolica le este inca necunoscuta.

4) Faptul ca Bucurestiul e capitala acestor provincii diferite in raport cu UE si continua politica greco-pravoslavnica antioccidentala, eludand proiectul Scolii Ardelene, au dus la Ghinionul de a fi moldo-valah. Pentru ca dupa Unire 1918, Romania rebuia sa devina o dioceza a Romei. Decizia a fost alta: un patriarh ortodox imbracat in alb a continuat linia greco-pravoslavnica, pana cand s-au prabusit artificiile culturale si toata tara. Cu toate astea, moldo-valahii cred ca ei sunt modelul care trebuie urmat de toti romanii, nu modelul Corifeilor Scolii Ardelene. Vechea dilema, Moscova, Athos sau Roma.

5) Astazi romanii vad ca tara lor merge intr-o directie gresita, pentru ca occidentul n-are incredere in greco-ortodocsi si nici ei nu au incredere, poate ca nici nu intaleg ce vor de fapt occidentali de la ei. Si ceea ce este si mai grav, moldo-valahii vor in Europa, dar nu vor sa continuie dialogul inceput in mai 1999 de Fericitul papa Ioan Paul II la Bucuresti.

6) Din 2012 ardelenii au al treilea cardinal, Preafericitul Lucian Muresan, pariarhul Bisericii unite este in Senatul de la Roma, condus de papa Benedict XVI. In peroada interbelica ardelenii asteptau ca moldo-valahii sa se coaca, adica sa intaleaga rostul orientarii spre Roma. Rezultatul a fost insa pe dos, moldo-valahii i-au oprimat si interzis, cu autorul Moscovei, pe unitii ardeleni pana in anul 1989, iar de atunci nu s-a schimbat mai nimic. De aici sentimentul penibil de timp pierdut si de resemnare in tot estul.

7) Cu un patriarhat unit cu Roma si celalalt osciland intre a doua si a treia Roma, Constantinopol, Moscova, sau chiar a patra, Bucuresti exista si alternativa ca ortotocsii moldo-valahii sa se coaca sub obladuirea UE/NATO, sau in cel mai rau caz, impreuna cu grecii si bulgarii sa se elibereze de constrangerile, fara o comuniune cu Roma, de neinteles a codului canonic romano-catolic actualizat si modernizat, asa zisul acquis communautaire al UE, si sa formeze un Bloc Ortodox, de la Moscova la Muntenegro.

Soarta României depinde de America și de Rusia via Tel Aviv. Germania înceracă doar să se elibereze de jugul antieuropean al Americii. Germania nu va avea timp de România căci are ea însăși problemele ei făcute intenționat ca să nu se mai ridice. Noi ca vecini cu rușii trebuie să ne avem bine cu Rusia și Germania. O ună înțelegere ruso-germană ar fi ogaranție a stabilității și progresului. Există șanse ca lumea să dobândească această înțelepciune. America secondată de Anglia și Izrael vrea să ducă Europa în capcană prin intermediul Germaniei. Să sperăm că Germania nu mușcă momeala americană.