Un pictor strălucit: DUMITRU BÂȘCU, fratele lui George Enescu

de VALENTIN IACOB , NUMĂRUL 1388„Casa cu mușcate”
– A fost frate de tată cu George Enescu, dăruit, și el, cu un talent uriaș, pe care l-a exprimat prin pictură –

Sunt în plin centrul Capitalei, la Piața Romană, în sălile elegante și largi ale Galeriei Romane, și admir o expoziție de excepție. Portrete, peisaje, flori, compoziții uria­șe strălucesc, toate, de o extraordinară frumu­sețe picturală. Una care astăzi pare aproape pier­dută. La fel cum puțini pictori de azi mai stăpâ­nesc dexteritatea și formidabila știință a mese­riei, cu care sunt pictate tablourile ce răsar în cas­cadă de pe pereții galeriei. Melodia cro­matică se intitulează, inspirat, această expoziție retro­spec­tivă de mare anvergură. Iar maestrul care a a închipuit aceste minuni cu pensula lui înari­pată se numește Dumitru Bâșcu. Curatorul ex­poziţiei, membru al grupului Prolog, pictorul Ion Grigorescu, i-a fost elev lui Dumitru Bâșcu.

Sunt aproape 40 de ani de când nu mai e printre noi. De atunci, numele său e înconjurat de o tăcere prea mare față de talentul care l-a făcut să erupă cu atâta vigoare, în perioada interbelică. O tăcere ciudată, dacă ne gândim că a fost fratele lui George Enescu, genialul compozitor care l-a iubit și ocrotit toată viața pe Dumitru. Fratele mic n-a mai încăput lângă celebritatea fratelui mare, fiind, încet-încet, înghițit de uitare. Cu atât mai captivantă este povestea vieții și operei lui, despre care am aflat de la Ana Maria Sandi, fiica pictorului Bâșcu și nepoata marelui Enescu.

Mitruță, cel născut din flori și iubire

„George Enescu”
Dumitru Bâșcu a fost fratele după tată al lui George Enescu. Marele compozitor a ținut enorm la el și i-a vegheat toată viața destinul, Du­­mitru fiind mai mic cu 21 de ani decât marele compozitor. Mitruță, așa cum îl alinta familia, a venit pe lume dintr-o pasiune târzie a lui Costa­che Enescu, tatăl lui George Enescu. În familia lor, bărbații erau arătoși și pătimași. La fel cum George Enescu a fost un bărbat foarte frumos și căruia i-au plăcut femeile, așa a fost și tatăl său. Iar Costache Enescu avea obiceiul de a in­vita oaspeți străini, vara, la conacul lui de la Cra­ca­lia, nu prea departe de Dorohoi. Și așa s-a întâm­plat că bătrânul Enescu s-a îndrăgostit de o foarte tânără poloneză, pe numele ei Maria Ferdinand-Suschi. O lăsase tatăl ei la cona­cul Eneștilor, peste vară, câteva luni. Când s-a întors ca s-o ia înapoi în Polonia, fata era gata însărcinată. Așa că a lăsat-o la Cracalia. Din dragostea tinerei poloneze pentru Cos­tache Enescu s-a născut viitorul pictor Du­mitru Bâș­cu. Dar după un an, tânăra mamă a dispărut de la conac. Așa și-a intrat în atri­buții sora lui Cos­tache Enescu, Tinca, mătușa iu­bită și a lui Geor­ge Enescu, și a lui Mitruță, care i-a ținut băia­tului loc de mamă.

Primii pași pe drumul artei desenului și pic­turii sunt tot din vremea acelei copilării fabu­loase petrecute la moșia Cracalia. O copilărie peste care se întindea și um­bra tandră a lui George Enes­­cu. Aceeași energică mătușă Tinca i-a inițiat în­tr-ale de­senului și pe George Enes­cu, la vremea lui, și pe Du­mitru Bâșcu, 21 de ani mai târziu. Ea le-a pus căr­bunele în mână ambilor frați. Mi­tru­ță vădea un mare talent pentru pictură. La fel de ta­lentat într-ale desenului și pic­turii fusese și George Enescu în copilărie. Numai că titanul muzicii secolului XX a renunțat la pictură, ca să se poată dedica muzicii, trup și suflet. Oricum, cu pa­siunea pentru desen și culori sunt povești interesan­te în familia Enescu. Mătușa Tin­ca, de pildă, își în­soțea scrisorile către Geor­ge Enescu, care ple­case de timpuriu la Viena, cu mici și spectacu­loase desene ilus­trative. Iar Enescu îi răspundea în același fel. De aceea, poate, înclinarea lui Dumitru Bâșcu spre desen și pictură, descurajată de tatăl său, Cos­tache, cât timp a trăit, va fi susținută și îndru­mată mai apoi, cu toată căldura, de George Enes­cu. Căci după moartea tatălui lor, în 1919, Enescu îl duce la Iași pe Dumitru Bâșcu, ca să-și ter­mi­ne liceul, și tot el îl va ajuta să ur­me­ze Școa­la de Arte Fru­moase din Iași.

Un debut fulminant

Enescu a fost un clar­văzător în privința talen­telor pe care le-a desco­perit și încu­ra­jat. Iar asta a fost va­labil și cu pic­tura fra­telui său. Dumitru Bâș­­cu a făcut studii stră­lucite la Iași, apoi la Bucu­­rești, la Școala Na­țională de Arte Fru­moase, unde l-a avut ca profesor, între alții, pe marele pictor Camil Ressu. A debutat apoi cu o expoziție de succes, în 1928, pentru care a pri­mit un premiu mare al acelor ani, “Premiul Si­mu”. Urmat de încă o distincție importantă, constând din voiaje de studiu, care i-au permis să călă­torească în Italia și în Franța. Cam pe atunci și-a dezvoltat Du­mitru Bâșcu și dragostea pentru flori și peisaje, care reprezintă un răsfăț de culori și lumini, în expoziția de la Galeria Romană. La fel de lu­minoase sunt și ta­blo­urile pic­to­rului realizate la Balcic. Du­mitru Bâșcu a fost atins, și el, de fru­musețea Bal­cicului și a Coas­tei de Argint, cu lumina ei fără seamăn. Ba, își cumpărase și-un vârf de deal la Balcic. Sub soa­rele acela cu to­tul aparte, a găsit-o pe tătă­roaica Gülü, care i-a pozat în­tr-un portret remarcabil. După Bâșcu, pe Gülü au pictat-o To­nitza și toți marii pictori care s-au lăsat atinși de magia Balcicului.

Vremuri grele

„Autoportret”
După 1948, au început vremuri grele și pen­tru hărăzitul frate al lui George Enescu. Deși Prin­cipesa Ileana, cu care pictorul era prieten, așa cum fusese și cu regina Maria, l-a invitat să o însoțească în exilul străinătăților, pictorul iu­bitor de țară a refuzat. Apoi a urmat urgia. De toa­te a fost acuzat Bâșcu. Că are un frate tră­dător de neam, adică George Enescu! Că a avut relații cu familia regală, că regina Maria îi cum­părase tablouri etc. În acei ani, s-a pus foc și conacului de la Cracalia. Să nu mai rămână nici urmă a celor doi frați. Dumitru Bâșcu a fost ares­tat și închis un an de zile, fără proces. Un eve­niment de-a dreptul dramatic, după care Du­mitru Bâșcu nu a mai avut nicio expoziție per­sonală, toată viața. Ca să-și câștige existența, a stat până la bătrânețe pe schele și a restaurat și pictat 40 de biserici! De o modernitate aparte, fres­cele lui Dumitru Bâșcu sunt înșirate prin toată țara. Câteva schițe de sfinți, expuse între tablourile din re­cen­ta expoziție bucu­reșteană, întregesc opera tulbură­toa­re a acestui mare artist