Pe www.ioncoja.ro am publicat mai multe texte în care am examinat ipoteza că planul pus la cale de autorii loviturii de stat din decembrie 1989 prevedea ca soții Ceaușescu să fie lichidați prin linșaj. Se pare că această soluție nu a fost agreată de toți participanții la complot. Linșajul a fost dejucat de Victor Stănculescu care a chemat vestitul elicopter prin care cei doi au fost „sustrași” din scenariul imaginat de Sergiu Nicolaescu &  comp. Se pare că și Ion Iliescu agrease acest sfârșit de carieră pentru cei care fuseseră o vreme un fel de părinți adoptivi ai orfanului Ilici Iliescu.

Trebuie lămurit de ce soluția linșajului putea fi agreată! Agreată, nota bene!, de niște indivizi fără scrupule, cum s-au dovedit „emanații” revoluției, indivizi care nu s-au dat în lături să introducă în scenariul lor și moartea a sute, a mii de oameni nevinovați!

Desigur, nemernicii și-au pus și problema răspunderii: Cum să-i omoare pe cei doi Ceaușescu fără ca ei să fie trași la răspundere? Simplu, și-a zis Sergiu Nicolaescu, individul pe care psihiatrii români nu l-au diagnosticat cât era de nebun nici măcar după ce a dat colțul! „Îi dăm pe mâna mulțimii!”, o fi zis psihopatul la întâlnirile de taină ale complotiștilor.  O mulțime care să calce în picioare cuplul prezidențial, producându-se astfel o crimă colectivă, la care să participe zeci de „revoluționari”, iar justiția să nu poată identifica persoana care a cauzat, prin lovitura sa de picior, pumn sau bâtă, moartea celor doi bătrânei. Mai ales că acea mulțime, după ce-și juca rolul, urma să se împrăștie!… Prinde orbul, scoate-i ochii!…

Esențială în acest sens este declarația domnului AUREL DAVID, aghiotant al lui Nicolae Ceaușescu, care în ziua de 22 decembie, împreună cu alți doi colegi, l-a însoțit pe Ceaușescu pe terasa clădirii CC, dar nu a mai încăput în elicopter, așa că a rămas pe terasă. Citez așadar din textul intitulat O situație limită din viața unui ofițer din fosta Direcție a V-a, apărut în volumul Adevăruri Incomode, editura Semne, 2013, p.111-121:

 

      „În 22 decembrie 1989, la ora 12,09, sub presiunea mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului pentru răsturnarea regimului politic, decola spre necunoscut, de pe terasa Comitetului Central al partidului, într-o atmosferă ajunsă la paroxism, elicopterul în care se afla președintele țării, Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta erau soția sa, Elena, doi demnitari de partid și de stat, precum și doi ofițeri din garda prezidențială aflați în misiune de securitate și gardă.

      Decolarea respectivă, intrată în istorie, s-a efectuat sub amenințarea directă a capturării președintelui țării de către un grup de manifestanți, unii înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil. Acest grup, care ajunsese pe terasa respectivă cu câteva clipe înainte de decolarea elicopterului, a fost pe punctul de a-l captura pe președintele țării și, după expresia unor manifestanți violenți, de a-l judeca „pe loc”, într-o manieră medievală.

     (…) În momentele care au urmat, viața mea a intrat într-o situație limită, fiind dezarmat cu violență și agresat fizic de către unii manifestanți înfierbîntați care m-au acuzat, sub amenințarea cu aruncarea de pe terasă, că eram vinovat pentru faptul că „tiranul” scăpase de judecata poporului. (p.111)

     (…) Alături de o femeie care se afla în grupul de manifestanți, acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor „bruneți” care au început să-și verse furia pe mine, pentru că nu i-am lăsat să-l facă pe Ceaușescu „carne de mici”.(p.112-113)”

Sublinierile îmi aparțin.

„Bruneții” erau țigani, din categoria lumpenilor. Țiganii au avut un rol foarte activ în „revoluția” impropriu numită „română”! Nu se potrivește nici numele de revoluție, nici calificativul română. Denumirea corectă este diversiune criminală anti-română!

Am avut ocazia să stau de vorbă cu domnul (actual) profesor AUREL DAVID. A fost categoric în a-mi confirma înțelesul celor relatate de domnia sa în „Vitralii”: dacă nu erau salvați de elicopter, soții Ceaușescu ar fi fost linșați în clădirea CC-ului. Cu această intenție au urcat după Ceaușescu grupul de revoluționari „bruneți”!

Problema care se pune este simplă: cum au intrat aceștia în clădirea Comitetului Central, clădirea cea mai bine securizată din toată România?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare-cheie nu am nevoie de nicio mărturie, de niciun document: am fost martor al momentului când mulțimea a intrat în clădirea Comitetului Central. Și depun mărturie pentru istorie – sic!, mărturie pe care au confirmat-o și alții care au fost de față: nu a existat nicio presiune din partea mulțimii adunate în piața din fața CC-ului. Lumea păstra un fel de distanță față de clădire, de câțiva metri. La un moment dat ne-am pomenit că poarta dinspre strada Onești, fostă Wilson, se deschide! Ca prin farmec! Repet: fără ca în piață să se producă cel mai mic gest de violență din partea celor prezenți.

Un episod pe care am uitat să-l evoc în precedentele mele relatări, și care lipsește din „desfășurătorul” oficializat de istoriografi: a mai existat un elicopter în dimineața aceea. Pe la ora 11 a zburat deasupra mulțimii și a împrăștiat fluturași care ne chemau la vigilență, să nu dăm crezare diversiunii aflate în plină dsfășurare. Un apel de susținere a regimului. Ultimul!… Poate că nu este prea târziu să aflăm detalii despre această acțiune: cine era pilotul, cine a făcut textul, cine și unde l-a multiplicat. Există vreun motiv serios pentru care emanații revoluției să treacă sub tăcere acest episod?

Mă întorc la elicopterul celălalt, celebrul! Dacă ar fi întârziat numai cu un minut, bruneții năimiți de Iliescu & comp. ar fi pus mâna pe Ceaușescu. Sau, dacă ușa CC-ului s-ar fi deschis cu un minut mai devreme, Ceaușescu n-ar mai fi avut timp să ajungă pe terasă… Mă întreb: prin faptul că a chemat elicopterul, Victor Stănculescu s-a abătut de la scenariul proiectat? Oare venirea elicopterului a grăbit deschiderea ușii de la CC, fără ca cei dinlăuntru să mai aștepte crearea unei busculade, a unui atac al celor din piață asupra clădirii?!

Ani de zile m-am întrebat, public, cine a ordonat deschiderea ușii! Logic, această decizie n-o putea da decât generalul Iulian Vlad. Securitatea era răspunzătoare de apărarea lui Ceaușescu în interiorul clădirii.

Azi am aflat că într-adevăr generalul Vlad a dat acest ordin. Într-un interviu publicat în ultimul număr din „Adevărul weekend” domnul general recunoaște că domnia sa a dat ordinul care a declanșat sfârșitul.

Pe domnul general Iulian Vlad l-am cunoscut în urmă cu vreo trei-patru ani. Am motive să apreciez că ne-am plăcut și simpatizat de la primul schimb de impresii, de cuvinte… De aceea mi-a părut rău să aflu, azi, că domnia sa a dat ordinul pe care l-am incriminat de nenumărate ori! Și mai ales îmi pare rău că explicația domniei sale nu intră în concordanță cu cele văzute de mine în acea zi fatală! Reproduc fragmentul care ne interesează:

General Vlad – Aveam două variante de luat în calcul: ori retrag oamenii în cazărmi, ori îi las în dispozitiv și opun rezistență. Puteam să aleg a doua variantă? Nu! Așa că am trimis oamenii în cazărmi. Toate forțele din exterior!

Reporter – S-au retras și oamenii pe care îi aveați în sediul CC?

General Vlad – Nu, ei au rămas acolo până când Ceaușescu s-a dus cu liftul pe platformă și a plecat cu elicopterul spre …moarte. (…) Am dat ordin să deschidă ușile sediului CC. Veniseră unii demonstranți cu sisteme pe care credeau că le pot folosi la deschiderea ușilor. Nu s-a forțat nicio ușă, nu s-a spart niciun geam. Oamenii au intrat în sediu fără să se spargă un geam. Au intrat buluc. Așa cum intră mulțimea.

Este ușor de constatat că relatarea domnului general intră în contradicție cu relatarea domnului Aurel David. După părerea mea, domnul general știe ce ordine a dat, dar nu știe tot ce s-a întâmplat. Și mi-ar plăcea să se confirme bănuiala mea, exprimată în urmă cu vreo doi ani, bănuiala că grupul care era cât pe ce să pună mâna pe Ceaușescu se afla deja în clădirea CC-ului când s-a dat ordinul de a se deschide ușa acestuia. Așa s-ar explica cum de au ajuns așa de repede pe terasă și cum se face că „bruneții” erau deja înarmați! Doar n-o să-mi închipui că demonstranții, de cum pășeau în clădirea CC-ului, primeau o armă automată!

Mi-aduc destul de bine aminte: întâi a apărut elicopterul, a făcut câteva manevre deasupra CC-ului înainte de a ateriza și cam în aceleași clipe s-a deschis și ușa. Cei care au intrat primii nu prea ar fi avut timp să ajungă pe terasă, mai ales că nu cunoșteau clădirea!

Ba ar mai fi ceva: venirea elicopterului și aterizarea acestuia nu putea fi văzută de cei care stăteau masați în strada Onești, în fața ușii care s-a deschis la ordinul domnului general! Deci cei care au intrat în primele minute nu aveau de unde să știe că fuge Ceaușescu cu elicopterul!

Este clar vorba de o diversiune, de o trădare. Dar această trădare se putea produce fără ca domnul general să știe!… Așa sper eu, cel puțin!…

18 decembrie 2015

Ion COJA