Generalul Francisco Franco s-a născut pe 4 decembrie la El Ferrol, în Spania, fiul unui ofițer al Forțelor Navale și al unei membre a clasei de mijloc, devotată romano-catolică.

La 14 ani a intrat la Academia de Infanterie din Toledo, pe care a absolvit-o trei ani mai târziu.

Franco s-a oferit să fie voluntar în campaniile militare din Marocul spaniol și într-o vreme în care ofițerii erau caracterizați de lipsă de profesionalism, viitorul general și-a câștigat o reputație solidă.

În 1915 a devenit cel mai tânăr căpitan din armata spaniolă, iar în anul următor a fost rănit.

În 1920 a fost ales al doilea la comanda nou createi Legiuni Străine, pe care a ajuns să o conducă trei ani mai târziu.

În 1926 a ajuns erou național după ce a condus trupele care au pus capăt revoltelor din Maroc. Avea doar 33 de ani.

Tot atunci a fost promovat la rangul de General de Brigadă. După căderea Monarhiei, au urmat ani turbulenți pentru Spania, în care Franco s-a supus cu disciplină ierarhiei militare și politice.

În 1936, pe fondul anarhiei ce a cuprins societatea spaniolă, Generalul Franco s-a alăturat rebelilor care urmăreau răsturnarea Frontului Popular, de stânga. Frontul era susținut puternici de comuniști, care urmăreau eliminarea forțelor considerate „reacționare”: clerul și clasa de mijloc.

Pe 18 iulie 1936, generalul a citit manifestul rebeliunii militare. Curând forțele sale mărșăluiau spre Madrid.

În fața ultimului asalt asupra capitalei – deținută de stângiști – generalii care au condus rebeliunea militară și-au ales un „Generalissimo”. Datorită carierei sale și a reputației sale nepătate, l-au ales pe Franco.

Abia după trei ani, însă, rebelii au preluat controlul total al Spaniei. Franco a condus un regim autoritar, care și-a păstrat neutralitatea pe timpul celui de-al doilea război mondial, chiar dacă în timpul conflictului civil a fost sprijinit de Germania și Italia.

După război, Franco a pus, încet-încet, Spania pe picioare, semnând chiar un pact de asistență militară cu Statele Unite, în 1953. În anii 60, regimul a devenit puțin mai liberal, iar economic vorbind, Spania a cunoscut o creștere spectaculoasă.

Oficial, Franco a restaurat Monarhia, cu el însuși pe post de Regent pe viață. Spre final, a renunțat la postul de premier și și-a păstrat doar poziția de Șef de Stat și Comandant Suprem.

În 1969, Franco l-a ales pe prințul Juan Carlos, băiatul cel mare al pretendentului la tron. Pe 1 octombrie a ținut ultimul discurs public în fața unei mulțimi, la Madrid.

„El Caudillo” a trecut la cele veșnice pe 20 noiembrie 1975, pe patul de moarte cerându-și iertare de la toți dușmanii și iertându-i la rândul său pe ceilalți.

După moarte, a fost înhumat în Valea celor căzuți, un uriaș complex memorial dedicat tuturor victimelor războiului civil, fie de dreapta sau de stânga.

În 2019, Guvernul socialist al lui Pedro Sanchez l-a dezhumat pe Franco și l-a mutat într-un cimitir parohial din afara Madridului.

Doi ani mai târziu, ultima statuie a lui Franco de pe tărâm spaniol a fost demolată.

Pe plan personal, Franco a fost un credincios devotat al Bisericii Romano-Catolice, a fost căsătorit și a avut o fată. Fiica sa i-a dăruit șapte nepoți.