Pe site am primit  comentariul de mai jos și sugestia de a publica pe site „și ceva articole despre evrei patrioți(…) ca să se vadă că apreciem pe evreii buni și cinstiți”.
Ideea este excelentă, chiar dacă noi am mai publicat câte ceva pe acest subiect, dar nu în chip sistematic. Printre altele, în texte autobiografice am pomenit cu plăcere și vie recunoștință numele lui Alexandru Graur, alături de numele lui Petre Țuțea, cei doi au fost pentru mine modele umane de urmat și m-am străduit să le semăn, proportions gardees…
În plus față de Țuțea, Alexandru Graur a fost pentu mine un bine făcător, lui îi datorez integral cariera universitară. Zic integral în sensul că dacă nu mă remarca Alexandru Graur, pentru ceilalți profesori din facultate nu am existat…
Așadar, îi invit pe cititorii acestui site să contrbuie cu ce poate fiecare pentru a cinsti un număr cât mai mare dintre evreii care merită recunoștința noastră.
ion coja
nicu constantin

Domnule profesor am o idee ,daca sinteti de acord ,ma rog e revista dumneavoastra ,publicati si ceva articole despre evrei romani patrioti .Nicu Steiner sau care or mai fi ,ca nu-s prea multi ,asa sa se vada ca apreciem pe evreii buni si cinstiti .In timp ce lucram ca vinzator la un magazin de consignatie evreiesc din Montreal -Outremont,eu personal am intilnit o evreica batrina in 1992 care mi-a zis : “Antonescu nu a fost criminal de razboi ci ne-a ajutat .Noi am incercat sa il aparam …. “si a mentionat ceva despre niste evrei romani din America care au trimis o scrisoare sau petitie in apararea lui ,in care marturiseau ca Antonescu nu a fost criminal de razboi …….dar eu cum eram inca sub influenta celor auzite anterior am crezut ca batrina a luat-o razna ,asa ca desi marturia ei era de o valoare istorica ,nu am intrebat-o nici macar cum o cheama ,asa ca numai vorba mea poate depune marturie .