Traducere şi adaptare de Marian Apostol (AIM) după originalul scris de Benjamin Fulford de la benjaminfulford.net
Intervenţia lumii îl salvează pe Obama şi previne al treilea război mondial
Familia Dragonului împreună cu guvernele lumii non-occidentale au acţionat decisiv pentru ca Barack Obama să fie re-ales preşedinte al SUA, pentru că altfel o victorie a lui Romney ar fi însemnat începerea unui al treilea război mondial, conform mai multor surse.
Fondurile de campanie electorală destinate lui Obama au fost blocate brusc din ordinele Papei Benedict şi a Reginei Elisabeta a Marii Britanii, cu numai 3 săptămâni înaintea alegerilor, şi in aceste condiţii Obama ar fi pierdut scrutinul dacă Familia Dragonului şi ceilalţi nu ar fi intrat în joc, finanţându-l, conform unor surse din CIA şi din câteva guverne asiatice.
Obama a mulţumit pentru aceste fapte acceptând să dea curs solicitării de a elimina imediat factorii operativi loiali grupării naziste Bush atât din guvern, cât şi din zona militară.
Acesta este motivul pentru care o serie de personalităţi faimoase au fost date afară (Timothy Geithner, Hillary Clinton, Eric Holder, şi alţi agenţi ai grupării Bush). „Purificarea” Pentagonului şi a altor agenţii (inclusiv CIA) a inclus alte personalităţi faimoase: şeful CIA David Petraeus, amiralul Charles Gaouette, generalul Carter Ham, generalul de brigadă Jeffery Sinclair, şi comandantul flotei US Navy Joseph Darlak, conform unor surse din CIA şi din alte agenţii americane.
De acum, Obama are o altă echipă care îi dictează ce să vorbească, decât a avut în primul său mandat. Planul pe care el pare ca îl pregăteşte este de a pune bazele unei tranziţii de la arme către pluguri agricole pentru întregul complex militaro-industrial american. De asemenea, este de aşteptat ca el să demareze acţiunile necesare dezmembrării Consiliului Rezervei Federale.
Structura alegătorilor care l-au votat pe Obama a arătat că victoria sa se datorează americanilor non-europeni. Hispanicii, asiaticii şi evreii l-au votat în proporţie de 70 %, iar afro-americanii l-au votat în proporţie de aproape 100 %. Americanii de origine europeană l-au votat doar în proporţie de 39 %. De asemenea, Obama a fost foarte mult ajutat de cele 180 de naţiuni ale lumii care s-au săturat de jocurile de război permanentizate ale europenilor şi americanilor.
În acest moment Obama este o ţintă de asasinare de mare prioritate pentru facţiunea nazistă Bush, conform mai multor surse.
Situatia ar putea degenera în război civil împotriva nucleului dur al lui Bush din Texas . Din moment ce Obama a obţinut doar puţin mai mult de 30 % din voturile bărbaţilor americani de origine europeană, putem fi siguri că există foarte mulţi albi supăraţi, mulţi dintre ei activând în diferite miliţii – o situaţie potenţial periculoasă.
Societatea Dragonului Alb nu s-a implicat în decizia de a-l sprijini pe Obama, dar este de acord cu ea, cu unele rezerve, pentru că alternativa ar fi fost începerea unui al treilea război mondial.
Sprijinul copleşitor al evreilor pentru Obama, în ciuda faptului că prim-ministrul israelian Netanyahu îl ajuta pe Romney, arată destul de clar că evreii s-au săturat de a fi mereu manipulaţi prin frică şi război de către şefii neo-nazişti sionişti. Sistemul israelian de spionaj şi cel militar şi-au dat seama în sfârşit că ei au fost prostiţi pentru a lucra în favoarea acestor nazişti europeni şi americani, şi de acum încolo nu le mai urmează planurile sinistre.
Netanyahu, care şi-a asasinat propriul medic psihiatru, şi care a făcut parte din echipa care a plănuit atacul nuclear terorist din 11 martie din Japonia, probabil că va ajunge până la urmă în închisoare, atunci când toate astea se vor fi încheiat.
Agentul CIA care făcea parte din facţiunea Bush, „ambasadorul” Stevens, a fost în spatele atacului terorist nuclear din Japonia pe 11 martie, conform unor surse din serviciul secret britanic MI6 şi a altor surse din gruparea gnostică Illuminati. El a fost torturat timp de 8 ore după ce a fost capturat în Libia, şi a recunoscut că plănuise o înscenare grandioasă prin care forţele SUA din golful Persic ar fi fost atacate (de către agenţi americani speciali). În timp ce era agăţat ca un vierme, el a căutat ajutor în diverse locuri, fapt ce a ajutat la descoperirea reţelei sale de complici.
Amiralul Gaouette, care a vrut să-l ajute pe Stevens, a fost arestat cu cătuşele la mâini, şi de atunci nu a mai apărut în public, asta însemnând probabil că este înca sub interogatoriu intens, conform unor surse din Pentagon. Gaouette plănuia să-şi atace propria flotă, urmând apoi să dea vina pe iranieni, cu scopul de a începe astfel un război, conform unor surse.
Societatea Dragonului Alb a primit un apel direct de la un general din Pentagon care a informat că Uraganul Sandy a fost doar „o mostră” din ceea ce urma să se petreacă dacă Romney nu era ales. Acum vom vedea ce fel de răzbunare va pune în scenă facţiunea nazistă Bush după ce mai mulţi oameni ai săi au fost eliminaţi din anumite poziţii-cheie.
Există de asemenea o ceaţă intensă de dezinformare, şi abia după ce se va risipi vom vedea mai clar ce se petrece.
De exemplu, multe surse spun că George Bush senior este deja senil şi se află într-un scaun cu rotile, şi că locul lui la conducerea clanului a fost ocupat de Jeb Bush. Cu toate astea, Neil Keenan afirmă că George Bush a beneficiat recent de un tratament de re-întinerire în Hong Kong în valoare de 5 milioane USD, şi ca el este acum la conducerea facţiunii.
Desigur că o asemenea afirmaţie nu pare deloc credibilă, însă surse din spionajul militar japonez afirmă că fostul prim-ministru Yasuhiro Nakasone a fost văzut recent la o înmormantare, el având un aspect fizic mult mai „tânăr” decât este de aşteptat la cei 94 de ani ai săi, fapt ce a fost speculat cum că Nakasone ar fi fost „înlocuit” (de o clonă cu aspect asemănător). De asemenea, şi alţi gerontocraţi cunoscuţi, ca David Rockefeller, apar uneori mai întineriţi, ca şi cum ar fi urmat un fel de tratament.
O altă dezinformare este construită în legătură cu fostul şef al CIA, David Petraeus. Unele surse din Pentagon afirma că el plănuia să se instaleze într-o poziţie de putere absoluta ca un fel de Împărat Roman, după ce l-ar fi ucis pe Obama şi ar fi declanşat o lovitură militară în SUA.
Alţii spun că el era un adevărat patriot care a fost dat afară pentru a împiedica astfel mărturia sa în legătură cu ceea ce i s-a petrecut lui Stevens.
Însă ceea ce este clar totuşi, ca toate aceste demiteri din jurul lui Obama marchează o schimbare majoră în structurile de putere americane.
O mulţime din factorii de putere din Japonia au fost foarte supăraţi de înfrângerea lui Romney, mai ales oamenii lui Junichiro Koizumi şi ai lui Yasuhiro Nakasone. Asta înseamnă că aceste încercări bine finanţate şi plănuite de a instala în Japonia un regim-marionetă al naziştilor lui Bush sunt de acum sortite eşecului.
Asta deja devine vizibil. Guvernatorul oraşului Tokyo , Shintaro Ishihara, a demisionat punând bazele unui nou partid politic naţional după ce fiul sau nu a reuşit să preia conducerea Partidului Democratic Liberal. Cu toate acestea, Ishihara nu a găsit pe nimeni care să-l urmeze, aşa încât acest pas pare mai degrabă o sinucidere politică. De asemenea, acţiunile prin care se urmăreşte poziţionarea charismaticului primar de Osaka , Toru Hashimoto (prieten al lui Ishihara), ca nou conducător al Japoniei, sunt acum stopate.
De fapt, acum se pare că Partidul Democratic Liberal împreună cu celelalte partide aflate la conducere vor negocia şi vor alege un nou conducător într-un proces electoral deschis şi corect.
Tranziţia chineză către noua echipă de conducere este în plină desfăşurare, dar consensul general este că reformele (inclusiv cele democratice) care vor fi înfăptuite de noua generaţie vor urma modelul din Singapore , nicidecum modelele americane sau europene.
Europenii, din partea lor, încă nu au acces la „tiparniţele” de bani, iar rezultatul este o impolzie lentă a funcţiilor guvernului şi ale societăţii în ţările lor. Banii vor curge din nou
atunci când războaiele şi teroarea vor fi oprite.
dl.COJA GENETICA HAMBURG LEGIFEREAZA TEZA DACIA/DACI..sa ne numim -unti cu daci basarabi sa fim ESTE UN ACT NECESAR PT. revenirea in legal…[unirea e facuta pe vecie de catre ilustrii nostrii inaintasii[vz.Testamentul unirii…EL exita]
Noi, Dacii, înfiinţăm
PARTIDUL DACIA ETERNĂ
Fără un partid (parlamentar!), care să reprezinte mişcarea dacologică şi unionistă, idealurile noastre nu se pot împlini. Toţi suntem convinşi că aşa e. Convingerile se împlinesc prin fapte. Cei ce-şi ascultă glasul conştiinţei, vor acţiona pentru înfiinţarea acestui partid. În România sunt trei mari forţe care doresc tot binele Neamului Românesc: Mişcarea Dacologică, Mişcarea Unionistă şi Biserica.
De ce Partidul Dacia Eternă? Denumirea de Dacia se reactivează în sufletul Românilor. Semnul partidului şi semnul electoral: Efigia lui Burebista Unificatorul. Cea mai mare forţă, de dintotdeauna, pentru Neamul Dac, este forţa unificatoare, forţa reîntregitoare de ţară. Burebista, marele martir unificator de ţară, ne-a adunat pe noi, dacii, într-un singur stat. Mihai Viteazu, marele martir unificator de ţară, ne-a adunat pe noi, dacii, într-un singur stat. Focul unificator l-a călăuzit pe Al. Ioan Cuza, la Unirea Moldobei cu Ţara Românească. Mihail Eminescu, marele martir unificator de ţară, martir al Unirii Transilvaniei cu România, dacă nu ar fi fost asasinat, ar fi fost prezent, în plină activitate creatoare, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Azi acţionează, din lumea sa spirituală, în mijlocul românilor de la răsărit de Prut, în Basarabia, Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi în nordul Maramureşului, pentru Reîntregirea României, sau cum îi spunea el, pentru Dacia Mare, cu alte cuvinte pentru Reîntregirea Daciei. Şi mai spunea Mihail Eminescu, în România totul trebuie dacizat. Se impune precizarea, că prin revenirea la numele de Dacia, avem continuitatea noastră multimilenară, cu multă vreme de dinainte de Hristos. La 1 Decembrie 1918 a fost încununată mişcarea unificatoare de la Burebista, până atunci. Ea continuă şi azi, până la deplina Reîntregire. Acestă forţă ne-a solidarizat şi ne solidarizeză, ea ne înnobilează trăsăturile de caracter, ea ne dă energia şi disciplina necesare pentru a ne redresa din criza economică şi a redeveni stăpâni în ţara noastră. În acest partid îşi au loc toţi românii care doresc să nu se mai simtă singuri, loviţi de vremi.
Partidul Dacia Eternă va avea un guvern propriu Acest guvern va funcţiona în mod real, pornind de la bugetul de care dispune Guvernul actual al României, dar identificând şi alte posibilităţi de propăşire a naţiunii. Profesorii universitari şi alţi specialişti de bunăcredinţă au fost ignoraţi de zeci de ani. Politicienii corupţi, având controlul principalelor instituţii ale statului, s-au constituit într-o adevărată mafie antinaţională. Guvernul nostru va avea specialiştii necesari pentru fiecare minister. Fiecare ministru îşi va alege oamenii de specialitate pentru ministerul pe care-l va conduce. E vorba deci, de un guvern alternativ funcţional. Va fi o competiţie accerbă, pentru viitorii miniştri, din rândurile cărora va fi ales şi primul-minstru. Fiecare candidat va depune un dosar cu structura ministerului, cu oamenii pe care doreşte să-i aibă în minister şi cu proiectele pe care vrea să le pună în practică. Absolvenţii de facultate, din ţară şi străinătate, sperăm să se solidarizeze cu miniştri Guvernului Dacia Eternă.
Noi, Românii, suntem, fiecare, în faţa unui examen. Existenţa unei naţiuni nu se discută, ci se afirmă! Acum, prin participare! În concluzie, aşteptăm pe cei care se vor angaja în strângerea semnăturilor necesare la judecătorie, în vederea legalizării acestui parftid. Ne adresăm celor care au dragoste de Neam. Nu există român care să nu poată cumpăra un teanc de hârtie, pentru a face copii xerox, după modelul pentru semnături, pe care îl vom difuza. Dacă vor fi doi-trei români care vor acţiona împreună, totul va fi mai uşor. Aşteptăm numele celor care se vor angaja pentru strângerea de semnături în satele , comunele şi oraşele ţării. După ce vom afla câţi voluntari aveam, vom trece la etapa următoare. Toţi românii sunt chemaţi, dar aleşi vor fi doar cei care vor participa. Acum se cerne, se alege lumina Neamului. Dumnezeu ajută doar pe cei care participă la lucrul cel bun. Salvarea Neamului Românesc este o lucrare sfântă!
Gheorghe Gavrilă Copil
gheorghegavrilacopil@yahoo.com
tel.0720127570
http://www.noidacii.ro
Listele vor cuprinde cel puţin 25.000 de semnături de susţinere din partea persoanelor domiciliate în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti. Vă rugăm să adunaţi pentru fiecare judeţ câte 1500 de semnături. Nu e mult. Fie şi trei oameni dintr-un judeţ, dacă fiecare adună câte 500 de semnături, avem totalul de 1500. Desigur pot fi mai mulţi şi munca va fi mai uşoară.
Această activitate o considerăm voluntară. Cei ce adună semnăturile-e o practică generală- sunt primii care vor afla data legalizării partidului şi vor înfiinţa, de-ndată în localităţile lor, organizaţiile partidului. Dacă doresc. E de preferat să vrea. Dacă nu să învite pentru aşa ceva pe cunoscuţii dumnealor de încredere. Sunt foarte uşor de înfiinţat, sunt de ajuns doar câteva persoane. Aşa vor apare preşedinţii teritoriali din toată ţara.Vă vom trimitem formularul de constituire în ziua în care judecătoria va legaliza acest partid.
Lista semnăturilor de susţinere a membrilor fondatori
pentru înfiinţarea PARTIDULUI DACIA ETERNĂ o veţi primi după ve vă veţi anunţa ca voluntari.
E bine să vă gândiţi de pe acum care sunt cele câteva personae cu care veţi înfiinţa organizaţiile ale partidului. E bine să vă gândiţi de pe acum care vor fi candidaţii pentru alegerile locale. Adunaţi-vă, întrebaţi-i. Partidul trebuie să aibă liste cu potenţialii candidaţi. Care vor fi candidaţii pentru parlament, în cele câteva sute de circumscripţii electorale din ţară? Listele cu aceşti potenţiali candidaţi. Se poate! Aceste etape sunt o simulare, de parcă alegerile bat la uşă! Aşa vom ajunge să avem la toate nivelele organismelor partidului, oameni dinamici, ataşaţi Renaşterii Naţionale. Si, foarte important, partidul, prin concurs de proiecte va înfiinţa un guvern altenativ. Acest guvern este paralel cu Guvernul oficial al României, Va porni de la bugetul real al guvernului oficial, dar va descoperi şi alte resurse pentru ieşirea Romîniei din criza economică şi spirituală.
DACĂ nu vă oferiţi ca voluntari pentru strângerea de semnături, partidul tot se va înfiinţa, fie prin alţi voluntari(Dintre care unii în ghilimele) sau prin oameni plătiţi. Partidul nu este al membrilor fondatori, dragi români. Adunarea de semnături de către noi e un semn că suntem capabil să ducem o acţiune prin noi înşine, de la început până la sfârşit. Bună dimineaţa, Dacie Eternă!
Gheorghe Gavrilă Copil
Aşteptăm adresele de mail al celor care se oferă ca voluntari, cu relpy sau forward , la acest mesaj.
http://www.noidacii.ro
AICI VORBIM DESPRE PARTIDUL DACIA ETERNA ..MULTUMIM DL GAVRILA…CEREM SPRIJIN..SA LASAM PE ALTI ..NOI SINTEM VAI DE NOI….UNITI-VA FRATI DAKO[romani ca sinteti daci]patria e in pericol..asta trebuie sa fie in mintea noastra zi de zi..nu vedeti dezastru moral..nu vedeti jaful -asa zise privatizari–
Parintele Serafim Badila despre duhovnici
http://www.youtube.com/watch?v=PriRrcj5VX8
„VOI TRAI sa va vad cersetori pe la portile noastre romane, in genunchi si cu ochi rugatori implorand pentr-o coaja de paine”-Pavel Corut
Casa alba cred ca ar trebui denumita casa neagra ,din cauza tuturor marsaviilor care se pun la cale acolo.
VIORELE I-ATI PASTILELE DE LA NEBUNI AI INNEBUNIT TATAIE.TRUMANN CARE A ARUNCAT BOMBA ATOMICA IN JAPONIA CE ETNIE CREZI CA A AVUT,SCARBOSENIA AIA DE ANIMAL,CA OM NU A FOST!!?!?!?!?!?!?!?!
Multime de minciuni inserate cu ceva adevar. Reteta recomandata!!George W. Bush are mandat international de arestare. Dar chestia cu bomba atomica detonata la mare adancime in Pacific, asta am mai auzit-o si in alta parte, si se pare ca se confirma.In rest,peste tot doar jidani……….!!
dinu patriciu-NICI SOARTA LUI CEAUSESCU NU AR FI DREPTATE PENTRU ASTA!
http://partiduldaciaeterna.blogspot.ro/2012/12/soarta-lui-ceausescu-ar-fi-prea-blanda.html
Dan- Nu evreii , sionistii.Se pare ca e o diferenta.
Sa lasa deoparete aberatiile. Este vorba de interesul sionist. Avem exemple suficient de clare: Obama , Baroso, Basescu. Evreii vor puterea absoluta.
credibil daca ne gandim ca atacul de la Pearl Harbor era cunoscut dinainte (probabil chiar planuit) de varfurile din aramata USA, insa a fost lasat sa se deruleze pentru a fi un motiv cu priza la prostime de a se folosi arma atomica in Japonia.
Si tambalaul creiat de clanul Bush inainte de invazia in Irak.
Bomboana pe coliva este toata istoria rasuflata cu terorismul pentru a zangani armele.
Credeti ca se doreste eradicarea drogurilor „ilegale”? Nicidecum, ele sunt din contra o marfa pentru lumea buna (este vorba de narcoticele naturale pure si nu de chimicale de sinteza)si ca motiv de galceava.
America se topeste pe zi ce trece.Cu asa prieteni nu mai avem nevoie de dusmani…
Interesant. Daca as fi regizor as face un film cu acest scenariu.
Evenimentele sunt reale, legaturile dintre ele si implicatiile o sa le vedem. Daca america va trece la pluguri si va renunta la atitudinea razboinica iarasi o sa vedem. Imi place tonul pozitiv si optimist din acest scenariu.
e tare chestia cun „nazistii” de pe langa clanul Bush… ce gugumanie… Asa nazisti
CAT DE PENIBILI SI NAIVI SUNTETI!BUSH NU ARE NICI UN NAZIST PE LANGA EL CI STRICT EVREI,DACA NU CREDETI VEDETI AICI LISTA COMPLETA A EVREILOR FARA NUMAR CARE AU CONDUS ADMINISTRATIA GEORGE BUSH:
http://www.biblebelievers.org.au/bushlist.htm
Vai de capul vostru de credincioşi!
Îşi bat jidanii joc de voi.
mereu aceiasi poveste incalcita pe care omul de rand nu o pricepe de loc.de fapt adevarul in spatele acestor jocuri de culise este greu de crezut.eu bunaoara sunt foarte sceptic deoarece pana acum trecerea timpului nu a adus nimic bun.oamenii se plang si se vaita insa cand vin alegerile presidentiale tot pe acel criticat il voteaza.gm
Articol tare si de actualitate ,exact cam cum erau disputele in Reich prin 33,34 cand dupa ce au luat puterea impreuna,Hitler ,SS -ul se ciondanea cu ceilalti,Rohm,Strasser,SA-ul,(camasile brune),nazistii cu fata umana.