Despre „dreptul evreilor la repatriere în țările lor de baștină europene”

Scrisoare deschisă către scriitorul Philip  Roth. Prima scrisoare:

Stimate domnule Philip Roth,

Vă scriu aceste rânduri în calitatea mea de cititor al cărţii domniei voastre intitulată Operaţiunea Shylock, ştiţi care. Vă amintiţi, desigur, că unul din subiectele viu discutate şi disputate de personajele dumneavoastră, deseori în contradictoriu, este înfiinţarea şi existenţa statului Israel. Cu nesfârșită uimire am luat cunoștință de faptul că în unele medii evreieşti este aspru criticată ideea sionistă de a se înfiinţa un stat patrie a tuturor evreilor. Întotdeauna am considerat că această idee este pe deplin firească și justificată, şi mă mir să aflu, de la dumneavoastră, că nu sunt puţini evreii care descoperă sau invocă un revers neplăcut al medaliei numită Israel şi sunt tentaţi să absolutizeze acest revers, proclamând eşecul edificării Israelului.

Pe scurt, aflu din Operațiunea Shylock că în Israel a apărut o nouă teză politică, cu tentă anti-sionistă, numită diasporism, care preconizează (1)retragerea evreilor în interiorul hotarelor pe care Israelul le-a avut în 1948, la înfiinţarea sa, şi (2)„repatrierea” evreilor veniţi în Israel din Europa de Est. În Israelul astfel conceput urmând să locuiască numai evreii originari din Orientul Mijlociu, originari din ţările arabe, musulmane. Aflu astfel că mulţi evrei deplâng ideea sionistă de a aduce în Israel un numeros contingent de evrei europeni din Europa de Est. Se pare că aceşti critici ai sionismului ar avea susţinerea discretă și simpatia, din subtext, a autorului… Cum mulţi evrei din Israel au fost la origine cetăţeni români, iar aceştia ar urma acum să se întoarcă în „patria” lor, adică în România, am şi eu ceva de spus, de comentat. Ca român. Dacă mi se permite! Deocamdată cele ce urmează!…

Mai întâi v-aș face atent că ați omis, domnule Roth, sau nu ați cunoscut ori nu ați înțeles un fapt care se află în miezul problemei pe care o puneți în discuție. Despre ce este vorba? După ştiinţa mea, evreii nu prea au dat buzna spre Palestina, ca să-şi întemeieze un cămin naţional. Din diverse motive, absolut normale, omeneşti, evreul comun nu era tentat să plece în necunoscut şi să-şi părăsească rosturile, poziţia socială şi profesională, relaţiile umane de tot soiul, greu de refăcut mai ales pentru cei trecuți de prima tinerețe. De la lansarea proiectului sionist și până la începerea celui de al Doilea Război Mondial câți evrei au emigrat spre Eretz Israel? Câteva sute, câteva mii, nu mai mulți! Cum au făcut sioniştii ca după Război să-i convingă pe evrei să facă Alia, adică să emigreze din toate celelalte ţări și mai ales din Europa de Est spre Palestina, spre abia născutul Israel? Cum au reuşit sioniştii să-i convingă pe evreii nehotărîţi sau chiar decişi să nu se aventureze într-o regiune care nu avea cum să nu le fie ostilă?

Roger Garaudy relatează, în acest sens, diversiunea clasică la care sioniştii au recurs ca să-i „câştige” pe evreii din Siria pentru emigrarea în Palestina, în Israel: au aruncat în aer sinagoga cea mare din Damasc, cu ceva evrei în ea, şi au avut apoi cinismul să-i acuze de acest act terorist pe sirieni, pe arabi, pentru a le dovedi astfel evreilor din Siria și din alte țări arabe că numai în Israel un evreu îşi poate trăi viaţa în linişte, fără primejdii… Fireşte, nu au fost multe sinagogile devastate în Orientul Mijlociu din ordin sionist, pentru a crea astfel psihoza unui anti-semitism tot mai feroce, mai periculos. În plus, evreii nu se confruntau prima oară cu vandalizarea sinagogei. Trecuseră de nenumărate ori prin asemenea încercări.

Astfel că pentru dislocarea a câteva milioane de persoane, de evrei pe care să-i scoți din ale lor, silindu-i să ia calea unui nou exod, era nevoie de ceva nou și de dimensiunile unui cataclism. Astfel că alta şi cu totul inedită a fost Marea Diversiune prin care s-a ajuns la Marea Emigrare a câteva milioane de evrei, din Europa de Est spre Israel. Marea Diversiune prin care sionismul a făcut posibilă înfiinţarea Israelului s-a numit COMUNISMUL, instaurarea în Europa de Est şi în Rusia a regimului comunist. Teama, disconfortul și oroarea stârnită de regimul comunist printre evrei i-a determinat pe aceștia să părăsească țările în care s-a instaurat comunismul. Această diversiune este uitată sau ignorată de evreii care fac în continuare planuri pentru propășirea evreimii.
Se ştie bine că regimul comunist, instaurat în Rusia în 1917 şi exportat prin ocupație militară în ţările est-europene după 1945, este opera malefică a unor cercuri, structuri şi personalităţi evreieşti, care au înglobat deopotrivă mari bancheri din Occident şi  activişti politici, ideologi ai marxismului şi strategi ai luptelor de stradă, ai loviturilor de tip terorist, secondaţi de executanţi fără scrupule, capabili de orice crimă etc.

Regimul comunist a dispus, practic, desființarea proprietății particulare și a meseriilor liberale, a serviciilor și a firmelor particulare, a comerțului, a bursei, a tuturor posibilităților de a specula, a inițiativei particulare etc., ceea ce a stârnit în toate mediile aceeaşi reacţie: tentaţia (1)de a te opune sistemului sau (2)de a părăsi sistemul, de a pleca din ţara căzută pradă absurdului sistem al etatizării generale. Opozanţi ai comunismului au fost și printre evrei, dar în număr foarte mic. Majoritatea evreilor au reacţionat față de comunism prin decizia de a pleca din ţările cu regim comunist! Subliniez cât se poate de apăsat: Această reacție, de părăsire a țărilor trecute la regim comunist, a fost însuși scopul urmărit de liderii evreimii, de cei care au orchestrat instaurarea regimului comunist în Rusia și în țările est-europene!

Colaborarea de fond, a regimului comunist la proiectul sionist, subordonarea strategică, dar și bine mascată, a comunismului față de sionism, față de proiectul Eretz Israel, se devoalează prin „detaliul” că aceste regimuri comuniste opresive, care pentru prima oară în istoria Europei au închis complet graniţele de stat, interzicând tuturor cetățenilor părăsirea ţării respective, au admis o singură excepţie: evreii. Numai evreii puteau părăsi raiul instituit pe pământ de evreii comuniști. Puteau să plece din țară cu condiţia de a ajunge în …Israel! Israelul devenea astfel singura şansă pentru milioane de evrei de a scăpa de regimul opresiv comunist! Şansă la care, repet, aveau acces numai evreii!

Pe scurt, domnule Philip Roth, cam aşa s-a făcut popularea Israelului cu evrei „desrădăcinați” din Europa de Est şi, prin consecinţă, aşa s-a produs depopularea Europei Răsăritene de evrei… Dacă este cineva vinovat de dezrădăcinarea evreilor din Europa de Est, acei vinovați sunt ușor de identificat.

Astăzi, mulţi evrei, printre care şi dumneavoastră, regretaţi părăsirea Europei şi militaţi pentru „revenirea în Patrie” a evreilor plecaţi din Europa să edifice Israelul. Nu mai e nevoie de ei acolo, se pare că n-a fost niciodată nevoie, socoteala făcută de sionişti s-a dovedit a fi greşită, din teama exagerată că nu au destui muşterii pentru oferta Eretz Israel.

Am prieteni evrei pe care i-am auzit de mai multe ori regretând că  au plecat din Ţară, iar pentru acest pas greşit ei acuză comunismul, învinuindu-i pe comunişti. Din delicateţe şi din sentimentul foarte românesc numit „ruşinea de ruşinea celuilalt” nu am făcut comentariul impus de lucruri știute bine de toată lumea: evreii care se consideră victime ale comunismului ar fi timpul să afle și să știe că au fost victime ale altor evrei!…

Unul dintre personajele dumneavoastră, domnule Philip Roth, afirmă „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină europene”. Ba mai mult, pretinde sau speră ca Papa însuși „să ceară Europei să-și recunoască complicitatea la dezrădăcinarea și distrugerea lor”(a evreilor „originari de pe Vechiul Continent”)… Repet, căci este de necrezut ca îndrăzneală mistificatoare a adevărului: „complicitatea Europei la dezrădăcinarea evreilor”!!…

Înțeleg că, în esență, aceasta ar fi teza diasporistă, pe care o împărtășesc tot mai mulți evrei, inclusiv domnia voastră, domnule Philip Roth. Mi-e greu să nu mă pronunț asupra acestor idei, care au o strânsă legătură cu viitorul neamului meu, românesc. Și fac obiecția de fond: preopinenții mei dovedesc că nu iau în calcul toate datele problemei. Participanții la aceste dezbateri, inclusiv personajele Operațiunii Schylock, nu iau în calcul tragedia pe care evreii, prin instaurarea comunismului, au provocat-o popoarelor din Europa de Est și din Rusia! Repet: tragedia pe care evreii, prin instaurarea comunismului, au provocat-o popoarelor din Europa de Est și din Rusia!…

Da, comunismul a produs ceea ce și-au dorit autorii săi: exodul spre Israel al evreilor, care exod, spun unii evrei abia acum, ar fi însemnat o mare dramă pentru acei evrei dezrădăcinați. Cunosc destul de bine această dramă de la câțiva evrei plecați din România. Dar comunismul a mai produs și alte suferințe, mult mai mari, infinit mai mari, pentru cei rămași în Europa de Est să se bucure numai ei de Edenul comunist! Instaurarea de către evreii cominterniști a comunismului a produs în rândurile populației majoritare veritabile tragedii, nenumărate, de ordinul  a zeci de milioane, al căror inventar complet e imposibil de stabilit.

Îmi îngădui să întreb: Pentru această apocalipsă, mai reală și mai dureroasă decât zeci de holocausturi, nu răspunde nimeni, domnilor evrei diasporiști?! Nici măcar nu ne mai aducem aminte de cei care au suferit, domnule Roth?! Îi neglijați cu totul?!

După știința mea, domnule Roth, „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină europene”, pe care se bazează toată „gândirea” diasporistă, nu este încris nicăieri, în niciun tratat, în nicio teologie, în nicio constituție! Care este baza morală și juridică a acestui drept?

Nu cumva, mai înainte de a fi proclamat unilateral de către evrei, se cuvine ca acest pretins drept al evreilor să fie discutat cu băștinașii și recunoscut de aceștia, de popoarele din Estul Europei, care au plătit cu cincizeci de ani de suferință și încă mai plătesc sechelele comunismului, cele mai multe nevindecabile. Am plătit atât de scump și încă mai plătim, plătim întruna, domnule Roth, pentru strategia paranoică a sioniștilor evrei, pe care se pare că nu-i iubiți, dar, când le faceți rechizitoriul, vă feriți să spuneți ceva, o vorbă, o virgulă măcar, despre suferințele nesfârșite provocate de sionism, de comunismul bolșevic, celorlalte neamuri și în primul rând Rusiei și țărilor europene din fostul lagăr socialist.

Dar, să-mi fie cu iertare, paranoică pare și teza „diasporistă”, măcar în viziunea celuilalt Philip Roth, personajul căruia îi revine în carte rolul de a face cunoscută cititorilor ideea repatrierii evreilor… O idee, domnule Roth, care părea utopică la data când v-ați scris romanul, înainte de 1990, dar care în zilele noastre a devenit realitate brutală, o realitate absurdă și nerușinată. Cinică și dezonorantă pentru evreime. O realitate instaurată într-un mod laș și nedemn!

Dar despre această nouă manevră (tot a sionismului?), în epistola următoare, dacă nu e cu supărare.  Până atunci, poate voi avea norocul să primesc un răspuns al domniei voastre la cele de mai sus… Rezum cele de mai sus prin întrebarea la care aștept așadar un răspuns din partea oricui: Am sau nu am dreptate când contest „dreptul evreilor dezrădăcinați la repatriere în țările lor de baștină” sud-est europene? Contestație pe care nici pe departe n-o fac în nume personal și o limitez, precum se vede, numai la fostele țări comuniste din Europa de Răsărit!

Cheia întregii discuții este ipoteza – pentru mine convingere, că „experimentul” comunist prin care țările din Europa de Est au trecut face parte dintr-o strategie sionistă, strâns legată de înființarea și consolidarea Israelului. Greșesc?

Cu urări de bine, al dumneavoastră cititor,

Ion  Coja

București, 13 mai 2010