Primim de la neobositul STAN PĂȚITU comentariul de mai jos:
Nu-i pot numi com-patrioți pe acești derbedei
nu degeaba prezidiul congresului american e străjuit de două fascii romane, iar pe tavanul cupolei se află uașintăn însoțit de două zeițe: Roma și Venus. Cred că evreii au preluat de la romani, mai ales divide et impera, iar de la traci sistemul federativ de organizare statală, precum și constituția de la tracii licieni, din care s-a inspirat și Aristotel. Din păcate dubla secure a fost a minoanilor și au conservat-o frigienii, pînă a ajuns la romani, iar mai tîrziu la evrei.
*
La rândul nostru comentăm:
De unde „sistem federativ de organizare statală” la traci, tracii care, deși au fost cei mai numeroși, nu au reușit să aibă un stat al lor, închegat pe ideea solidarității naționale trace?!
Care constitiție a tracilor licieni? O constituție de care a avut habar chiar și Aristotel, ba chiar s-a inspirat din ea, ceea ce ar însemna că toată lumea modernă ar avea datorii de recunoștință față de autorii traci ai acelei constituții?!
Nu afirm vreo competență a mea în materie de istorie antică, dar măcar de atâta îmi dau seama: că afirmația potrivit căreia tracii ar fi conceput o constituție și un sistem de organizare statală nu poate fi expediată în două fraze. Ea merită și totodată reclamă un raft întreg de volume, cu o condiție simplă: afirmația respectivă să corespundă realității!
Așadar, Stane, te rog să ne pui la dispoziție textul constituției și dovada că autorii ei sunt traci de-ai noștri!
În caz contrar, te rog să ne satisfaci măcar curiozitatea de a pricepe cum de ți-au trecut prin freză asemenea trăznăi! De unde și până unde, bre, omule?!
domnule Coja,
probabil că n-ați auzit niciodată de Liga Ioniană a tracilor. Organizare statală nu înseamnă stat de drept, deoarece fiecare rege trac era stăpîn pe regatul lui și nu-i comanda nimeni. Se uneau și acționau împreună pentru cauze care-i privea în comun. Nu exista nici-o șefie fedarativă, care să adune taxe la nivelul federației, al LIGII, ceea ce face statul de drept în epoca modernă, sau cum a fost Egiptul, unde faraonul aduna taxe de la supușii lui din tot imperiul. Fiecare dintre regii traci participau benevolent, cînd vroiau și cînd puteau, cu ce puteau. Asta la nivel federativ nu funcționează, pentru că printre regii ligii mai sînt și oameni avari și zgărciți, mai ales dacă nu e nici-o lege care să le impună darea de taxe pentru ligă.
tracii care controlau Marea Mediterană, cum o numim noi în zilele noastre, deoarece ei locuiau pe ambele maluri și controlau ambele strîmtori, Bosfor și Dardanele, percepeau taxe vamale pentru navigația comercială dintre Marea Neagră, Pontul Euxin cum îi spuneau grecii, și Marea Egee, la vremea aceea numită Marea Traciei în nord și Marea Ioniei la sud, după numele Ligii Ioniene trace.
grecii n-au luptat pentru Elena din Troia, care a fost o femeie tracă, oferită de traci grecilor cu scopul unei bune înțelegeri, așa cum ne spune legenda, ci au luptat pentru a stopa vămuiala care o practicau tracii. Nici n-au luptat singuri așa cum ni se spune la istorie, ci în coaliție cu alte popoare care sufereau aceeași vămuială și s-au coalizat cu grecii împotriva tracilor. Oricum a fost prăpăd mare, la fel ca-n Dacia lui Decebal. Istoria adevărată are menirea să separe legenda de realitate.
atît tracii troieni cît și dacii lui Burebista, sau Decebal mai tîrziu, au făcut marea greșeală să nu instaureze un imperiu, care să colecteze taxe și să impună obligații, așa cum au făcut romanii, sau alte popoare antice. Asta i-a costat tot timpul pe traci și s-a reflectat și-n organizarea urmașilor lor de mai tîrziu în cnezate și voievodate, pînă tîrziu la principate. Singura încercare, eșuată, a fost a lui Mihai Viteazul, pînă la unirea din 1918. Poate fi amintit și momentul cavalerilor Ioaniți, care a eșuat tot din aceleași motive.
nici grecii n-au supraviețuit, cu toate că au pus mîna pe controlul maritim, după ce au demolat Troia, pentru că nici ei nu s-au organizat într-un imperiu colector de taxe, ci s-au mulțumit cu colonii comerciale și controlul maritim. Au intrat perșii în istorie cu imperiul lor și apoi romanii. Ar mai și imperiul Asirian sau imperiul lui Macedon, care s-au dezintegrat, cam din aceleași motive. Chiar și imperiul roman era să se dezintegreze tot din motive similare, sau federația americană, prin război civil, cam tot din aceleași motive: taxe federative imperiale.
constituția americană se bazează pe constituția tracilor licieni, dar cu diferența că statul american stipulează taxe federative, care de la traci, la daci, valahi și mai tîrziu la români au lipsit întotdeauna. Asta e ce plătesc acum românii, urmașii tracilor, o istorie de 3200 de ani, pentru că nu s-au adunat într-un imperiu, așa cum au făcut alte popoare. Așa cum ne spune Herodot, nimic nu le-ar fi stat în cale. La asta s-a adăugat și faptul că tot neamul tracilor pînă la noi, nu au fost cotropitori, ci ei au fost cei cotropiți și jefuiți tot timpul. Procesul continuă mai departe, iar România (restul urmașilor tracilor) devine tot mai mică după fiecare conflagrație mondială. Vine al treilea și din nou ne prinde săraci și dezbinați. Oare cine are interesul să fim săraci și dezbinați?!
mai interesați-vă și dvs despre cum a apărut constituția americană, și pe ce biblie s-a jurat prima dată. E expusă în Niu Iorc. Vă las pe dvs să aflați unde exact. Iar pentru imaginile amintite sînt o groază de reproduceri pe net. Poate v-ajută tinerii din redacție să vi le-arate, dacă nu vă descurcați!
e ușor să-l porcești pe cineva, dar mai greu e să verifici dacă spune adevărul. Cred că am devenit imun la invectivele și injuriile dvs la nivel ”universar”. O să vă mai trimit un singur comentariu de adio, care v-a fi al treile dar ultimul de despărțire definitivă de această dată. E prea vizibil că vă stau în gît rău de tot. Uitați-vă numai cîte articole ați făcut din te miri ce(?!), comentarii la adresa mea, iar despre divulgarea identității v-am spus că n-am cuvinte, mai ales cînd vine din partea unui cadru universitar. E jenant și penibil în același timp.
Rezistati! Informatiile pe care le postati, de ani de zile, le gasesc de mare folos. Ar fi pacat!
Ati postat cu mai multa vreme in urma o serie de alte descoperiri similare celei de la Tartaria. Va amintiti/?Ati putea posta din nou acea lista impresionant de bagata? Va multumesc!
Tot pe un site moldovean : http://www.pavlicenco.md/2015/01/03/vaticanul-dacii-n-au-fost-romanizati-ci-erau-stramosii-romanilor-condusi-de-traian/ am gasit un dialog interesant intre Vasile si Pavlicenco privind ipoteza irlandezului Michael Ledwith fost preot catolic exclus din motive pe care le-am mai spus…
La prima vedere acest dialog intre Vasile si Pavlicenco ar parea neinteresant. D-na Pavlicenco este un politician cunoscu in R.Moldova, presedintele PNL, decorata de statul roman, luptatoare aprica pentru reformarea statului roman vecin si mai ales o luptatoare pentru unire.
Cred insa ca prin imbratisarea dacismului de d-na Pavlicenco, de la care multi moldoveni si romani asteapta pasul final spre unirea cu Romania, si dorinta de a reda „eforturile dacologilor de a lupta pt adevar ” dansa face un mare deserviciu cauzei pentru care lupta. Ce neglijeaza distinsa doamna politician este ca de la dacism la moldovenism nu este decat un pas mic,mic,poate nesesizabil, dar mare si sesizabil pe scena politica unde avem doua state romanesti .
vasile spune:
„Doamnă Pavlicenco.
Nu postaţii nebuniile unora. Spuneţi că domnul ăsta reprezintă Vaticanul?
Noi nici nu ştim limba dacică cum arată. Din ce cunoaştem este o limbă satem, înrudită cu slava, sau este o limbă iraninică, înrudită cu Hati şi sanskrita.
Doamnă Pavlicenco nici măcar harta regatului lui Burebista făcută de aceşti corifei nu este corectă :)). Este fundamental greşită.
Dacă suntem siguri de ceva este că poporul dac a dispărut în sec V. Ultimele rămăşiţe fiind consemnate arhiologic în Maramureş.
Noi suntem un popor latin, fie din Ardeal şi Banat, fie din Serbia şi Bulgaria actuală.
Dacă poporul român ar fi fost Dac, graiul moldovenesc ar fi fost unul sudic nu nordic. Fiindcă în moldova locuiau geţii nu dacii (deşi nu se ştie exact diferenţa).
Duceţi în derâdere istoria României cu aceste postări.
Republica Moldova era lucuită de Sarmaţi în tompul lui Decebal. O continuitate este ieşită din calcul, iar o continuitate pe un teritoriu aşa mare ar fi dat 3-4 limbi minim.
Româna s-a format pe un teritoriu mic, fie în Serbia fie în Ardeal. E prea omogenă . Iar dacii cu tot respectul au dispărut. Defapt dacă eram continuatorii lor, aveam legende despre regi, căpetenii şi despre cât de rău a fost Traian. în schimb avem doar legende despre Roma, Constantinopol.”
vasile spune:
3 ianuarie 2015, la 10:10
„Încă un lucru, dacă dv postaţi aceste lucruri , dv cu ar trebui să înţelegeţi hati sau măcar Albaneza.
Zarmizegetusa, Hattusa (usa înseamnă casă, patrie, a geţilor, hitiţilor sau cum ar veni Româneasca)
Ce nebunii postaţi doamnă? Ce studii are acel om, ce cărţi a scris, cum au fost primite şi pe ce se bazează?
Aşa mâine scriu că eu mă trag din Burebista şi în Moldova sunt adevăraţii daci? O să postaţi pe site, o să mă numiţi împărat?
DUceţi în derizoriu şi puţina istorie ce o avem şi naţionalismul românesc.”
vasile spune:
3 ianuarie 2015, la 10:10
„Apoi doamnă dacă tot postaţi vă asumaţi că puteţi fi luată ca o incultă?
Fiindcă doamna cu studiile ei este o incultă şi dv o giraţi.
Păi doamnă studiile ei sunt nule . În primul rând acum 5000 de anii nu existau daci. Iar şi mai şi, dacii sunt nişte cotropitori care ce să vezi, nu prea se înmormântau ci se ardeau. A făcut teste cenuşei?
Eu ştiu că teste ADN în România s-au făcut doar la 1000, deci sunt cam irelevante. Iar ălea făcute arată o diversitate uluitorea, nici un halogrup nu trece de 20 %.
Populaţia României nu are nimic constant, vecin cu vecin nu seamănă. Ce prostii cu tentă de rasă pură postaţi doamnă?”
vasile spune:
3 ianuarie 2015, la 11:11
„http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dacii-amagirea-protocronismului-alte-mistificari
Totuşi mai citiţi istorie reală doamnă , o să vă trimit nişte opere recente a unor prefesori de la UBB. Nu mai citiţi imbecili, nu cred că dacă vă doare ficatul vă duceţi la şamani. Asta fiindcă vă revendicaţi ca o reprezentată a naţionalismului românesc, iar postând fluturi pe pereţi nu faceţi bine imaginii lui.”
Vitalia Pavlicenco spune:
3 ianuarie 2015, la 13:01
Pt vasile
„Ce va deranjeaza? Veniti cu contraargumente. Ati vazut undeva pozitia mea? Eu am postat pentru discutii, dar stiu eforturile dacologilor de a lupta pt adevar, nu inteleg de ce v-ati aprins asa de tare. Oare de ce?”
vasile spune:
3 ianuarie 2015, la 11:11
„Arva relegatum iussisti visere Ponti,
Et Scythicum profuga scindere puppe fretum.
Iussum ad Euxini deformia litora veni
Aequoris, – haec gelido terra sub axe iacet –
Nec me tam cruciat nunquam sine frigore caelum,
Glebaque canenti semper obusta gelu
Nesciaque est vocis quod barbara lingua Latinae,
Graecaque quod Getico victa loquella sono est;
Quam quod finitimo cinctus premor undique Marte,
Vixque brevis tutos murus ab hoste facit.
„Surgiunindu-mă, mi-ai poruncit să văd regiunile Pontului
Și să despic cu nava marea scitică.
Supunându-mă poruncii am venit pe țărmurile urâte ale Euxinului.
Ținutul acesta se află sub polul cel înghețat.
Nu mă chinuiește atât clima mereu friguroasă
Și pământul veșnic ars din pricina gerului alb,
Nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,
Iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
Dar mă îngrozește faptul că sunt amenințat din toate părțile
De Marte, care se află foarte aproape de mine,
Iar zidul mic cu greu ne poate apăra de dușman.”
http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/09/01/aventura-lingvistica-a-lui-publius-ovidius-naso-43-i-hr-18-d-hr-la-tomis/”
P.S Pentru dacism si moldovenism aveti mai multe detalii pe :
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/14/inventiile-antiromanesti-moldovenismul-si-dacismul-nastere-si-teze/
Mai jos este un articol aparut pe un blog moldav (Republica Moldova) sub titlul „Geții – adevăruri scărpinătoare”
„Noi nu suntem urmașii Romei și nu avem nimic cu dacii! Strămoșii noștri – geții – au locuit în spațiul carpato-nistreano-pontic înaintea formării Europei. Cultura strămoșilor maldavanilor datează de când căcatul de mamut. Doar că acel falnic norod nu prea a avut noroc de-a lungul secolelor. Cum astăzi nu ne dau pace rominii, așa din străvechi timpuri ne trădau și ne asupreau strămoșii lor – dacii. Geții (carpii), erau un popor gospodăros și cinstit, pașnic și primitor. Chiar și când au venit la granița de est sarmații călare pe Roib-34, ei i-au primit cu pâine și sare. Apropo, sarmații în călătoria lor dinspre Don, au tot pribegit până au dat de granițele proto-RM. Și fiind adevărați proto-slavi, ei au ajutat la înflorirea mirificului plai get.
Înafară de daci, geții aveau ca vecini în jur doar proto-slavi, care evident le-au marcat cultura și limba. Frăția geto-slavă niciodată nu a dat chix, iar asta a jucat un rol major în evoluția geților. Grație acelor legături culturale și economice, cât și a ingeniozității maldavanului, astăzi acesta știe automat câteva limbi: moldoveneasca, rusa… Dar și romina, care se aseamănă cu maldavneasca, dar e cu totul altceva. În prezent, maldavanul se poate lăuda cu cel mai înalt grad de cultură a comunicării din zonă, deoarece a știut să fie prieten cu toți.
Dar bunătatea geților permanent era terfelită de vecinii din vest – dacii. Aceștia niciodată nu au încăput de geți. Permanent le încurcau. Dacilor le era ciudă că geții trăiesc mai bine și sunt superiori la toate capitolele. Ba chiar și pielea era mai albă la geți. Dacii fiind niște curve ordinare, s-au lăsat romanizați. Se aliau cu lidienii și jefuiau Geția – Moldova patria mea. invaziile au fost atâtea încât carpii au obosit să se apere și s-au dacizat. Carpii au pus botul la propaganda dacistă și astăzi se cred daci. Ei trebuiesc deșteptați. Au fost câteva tentative de rezistență printre carpi. Documentele ne arată că a fost chiar creată o asociație, un partid al carpilor din Dacia. Dar acei care încercau să țină capul sus, dispăreau din cauza dacilor. Chiar și după apusul lidienilor dacii nu s-au liniștit. S-au aliat cu saxonii și au pornit la prădat harnicii geți, care aveau acareturi, nu șagă. Dar geții, fiind frați cu sarmații, au cerut ajutoare. Alianța pravoslavnică dintre voievozii geți și sarmați a cucerit Spandaul. Deși au mers împreună cu sarmații, geții nu erau de neglijat din punct de vedere al iscusinței militare. Multiple documente ne relevă faptul că nu doar o dată Charnabon, în războaiele sale cu romanii, la întoarcere dădea foc Sarmizegetusei. Documentele din acele vremuri mai arată că și alți voievozi geți, fiind sătui de târcoalele dacilor, mai dădeau din când în când foc cuibului dacizmului.
De când s-au retras sarmații din Spandau, dacii iar au prins curaj. Au început propaga mizeria lor anti-sarmată și ideile precum că geții sunt daci. Geților nu le trebuia unirea cu dacii, deoarece aceștia erau cam tigani și săraci. Bine, acum dumneavoastră o să mă întrebați de unde luau bani pentru propagandă dacă erau săraci. Păi… stați să mă gândesc… Așa: cert e că dacii niciodată nu au trăit bine și mureau de foame, dar și propagau burjuazie și dacizm… Bine, am găsit cum să unesc aceste idei, să fie credibile. Nu de alta, dar nu degeaba am umblat prin biblioteci cu tatami. Banii îi donau masiv yankeii și celții care erau același popor. Aceștia rivalizau cu frații sarmați, și după cum știm bine, dușmanul dușmanului meu mi-e prieten. Așa că ei sponsorizau dacii ca să slăbească frații sarmaților – geții.
Dar indiferent de acțiunile dacilor, geții au consolidat proto-RM și au trăit în înțelegere interetnică și pace cu minoritarii sarmați și rămășițele oaspeților lidieni. Așa a fost până la nașterea lui Ștefan cel mare (Stepan Velikii).”
P.S Articolul este de pe blogul http://cahuleanu.blogspot.ro/2013/01/getii-adevaruri-scarpinatoare.html si este un pamflet, la adresa unor dacomani agramati
Cercetarea istorica este o stiinta care nu poate fi lasata sa fie contaminata de virusul imaginatiei uneori utopice a celor care nu sunt oameni de stiinta.
In Romania s- a ajuns la situatia hilara in care istoria antica este cercetata de medici precum Savescu si Cuesdean care- si aroga cu nonsalanta titlul de specialisti. Ma intreb daca cei doi doctori ar accepta sa fie tratati medical de istorici reprofilati in medici. Acelasi lucru este valabil si in cazul judecatorilor, avocatilor si militarilor deveniti peste noapte specialisti nu numai in civilizatia geto- daca, dar si in cea tracica si scitica. Ar accepta ” ilustrii” cercetatori ca istoricii sa se ocupe de sistemul juridic si sa conduca armata ?
De 25 de ani Romania are o problema cu ” specialistii” care se pricep la toate si nimic. Vedem esecul ministrilor politruci care s- au plimbat la toate ministerele, dar care nu stiu nimic si care nu si- au profesat meseria, vedem ” paiate” parasutate la servicii care nu cunosc organigrama si bugetul serviciului si vedem cum Romania a pierdut un sfert de secol degeaba si nu invatam nimic.
Savescu isi permite in Romania sa faca pe ” istoriciul” ca aici e ” sat fara caini”, daca ar incerca in SUA sa se joace de- a istoricul risca sa devina un banal numar in sistemul penitenciar ori un pacient intr- un sanatoriu specializat in anumite boli ( asta in cazul in care si- ar permite un avocat bun).
Cei care apartin unui anumit curent nu- si dau seama cat de periculos este jocul lor in conditiile in care vedem peste tot in Europa tendinte secesioniste si o mentalitate de ev mediu intunecat. In lumea araba vedem o intoarcere tot la un ev mediu barbar si intunecat si nicidecum la Califatul tolerant si deschis spre cultura al Omeiazilor .
Este evident ca anumite forte lucreaza din umbra la slabirea statelor nationale si la disolutia lor si aparitia statuletelor iar ” specialisti” de genul lui Roxin ori gen.Chelaru ( general care spre ” cinstea” lui este un ignorant in armata romana ) le fac jocurile din prea mult pathos pentru daci si prea multa ura fata de romani.
Alarma!
Topicul Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul!…
nu mai poate fi accesat!
Cum i-am putea recunoaste pe traci, daca am fi teleportati in antichitate ?
O frescă a unei femei cu părul roșu din Movila Ostrusha din centrul Bulgariei.
Mai multe morminte tracice si pietre funerare au înscris pe ele numele Rufus, ceea ce înseamnă „cu parul rosu” , si este un nume comun dat persoanelor cu părul roșu. Operele de arta greacă veche ii prezinta adesea pe traci ca fiind roscati. Rhesus din Tracia, un rege trac mitologic, isi datoreaza numele părului sau roșu și este reprezentat pe ceramica greacă ca având părul și barba roșii. Scriitorii greci antici ii descriu pe traci ca avand părul roșu. Un text scris de poetul grec Xenofan ii descrie pe traci ca avand părul roșu si ochii albastri:
…Barbatii isi fac dumnezei dupa propria lor imagine; cei ai etiopienilor sunt
negri și cu nasul cârn, cei ai tracilor au ochi albastri si parul rosu.
Bacchylide il descrie pe Tezeu ca purtând o pălărie si avand părul roșu, iar clasiciștii cred ca acesta a fost trac la origine. Alți autori antici care i-au descris pe traci ca avand părul roșu sunt Hecataeus din Milet, Galen, Clement din
Alexandria și Julius Firmicus Maternus.
Sursa : https://en.wikipedia.org/wiki/Thracians
Tracii au fost considerati de către celelalte popoare ca războinici, feroci, și însetati de sânge. Au fost văzuti ca „barbari” de catre grecii antici si de catre romani. Platon în „Republica” sa ii consideră, împreună cu sciții, extravaganti și plin de viață, iar in „Legile” lui ii consideră națiune războinica, grupandu-i alaturi de celți, perși, sciți, iberici și cartaginezi. Polybius a scris despre caracterul sobru și blând al lui Cotys, in contrast cu cel al majorității tracilor. Tacitus în „Analele” lui ii descrie ca fiind turbulenti, sălbatici și nerăbdători, neascultători chiar cu proprii lor regi.
Polyaenus și Strabon descriu cum tracii rup un pact de armistițiu prin înșelăciune. Tracii isi loveau armele unul împotriva celuilalt, înainte de luptă, în felul trac, așa cum mărturisește Polyaneus. Diegylis a fost considerat cea mai însetata de sânge căpetenie de clan de către Diodorus Siculus. Un club atenian frecventat de tinerii care comiteau fărădelegi se numea Triballi, dupa numele clanului trac.
Potrivit unor surse antice romane, dii-i au fost responsabili pentru cele mai groaznice atrocități comise in războiului peloponesiac, ucigand tot ce respira,
inclusiv copiii și câinii din Tanagra și Mycalessos. Tracii purtau in varful sulițelor și ale rhomphaielor (https://en.wikipedia.org/wiki/Rhomphaia ) capetele romanilor, asa cum s-a intamplat in lupta de la Kallinikos, din anul 171 i.Hr. Herodot scrie că „ei isi vând copiii și isi lasa fecioarele sa se culce cu orice barbat le este pe plac”.
Sursa : https://en.wikipedia.org/wiki/Thracians
Care erau datinile populare la traci ?
În cartea a 5-a, Herodot descrie obiceiurile diverselor triburi tracice:
Tracii care locuiesc deasupra Crestonaens au următoarele obiceiuri. Fiecare bărbat are mai multe femei; și cum moare acesta, între ele se încinge o dispută aprigă pentru a stabili care a fost preferata defunctului; prietenii fiecăreia pledează cu inflăcărare în numele respectivei, iar cea care își adjudecă onoarea de a fi fost cea mai iubită de fostul soț este omorâtă deasupra mormântului acestuia de către cea mai apropiată rudă a ei, după ce în prealabil primește laudele tuturor bărbaților și femeilor; în final ea este îngropată alături de soțul ei. Celelalte rămân foarte mâhnite, pentru că nu există rușine mai mare decât aceasta.
Tracii care nu aparțin acestor triburi au următoarele obiceiuri. Își vând copiii negustorilor. Pe fete nu le supraveghează, lăsându-le complet în voia sorții; în schimb, sunt foarte atenți la comportarea soțiilor lor. Miresele sunt cumpărate de la părinți pe sume mari de bani. Existența unui tatuaj sugerează nașterile de nobili, iar lipsa lui, nașterile oamenilor de rând. A nu avea o ocupație este cel mai onorant lucru cu putință, în timp ce a fi agricultor
reprezintă rușinea supremă. A trăi din război și jaf este cel mai glorios lucru. Acestea sunt cele mai importante obiceiuri ale lor.
O frescă a unei nobile roşcate din Ostrusha, în regiunea centrală a Bulgariei
Se închină la doar trei zei: Marte, Bacchus și Diana. Spre deosebire de restul cetățenilor, regii lor se închină cel mai mult la Mercur, jurând întotdeauna în numele lui și susținând că sunt născuți din acesta.
Bogații sunt îngropați după cum urmează. Corpul le este așezat afară timp de
trei zile; în acest timp, tracii comit crime și după ce îl jelesc pe mort, ei sărbătoresc deasupra lui. Apoi, ori ard cadavrul, ori îl îngroapă în pământ. În
cele din urmă, ridică o colină deasupra mormântului și dispută tot felul de jocuri în urma cărora unuia dintre participanți i se acordă premiul cel mare.
Acesta este ritualul înmormântării la traci.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Traci
războinici e una și luptători îndîrjiți e alta. Una-i să cotropești pe cineva și alta-i să-ți aperi glia. Grecii au atacat Troia, nu tracii Atena.
depinde care traci aveau părul roșu din cele 100 de triburi. Noi urmașii lor nu prea avem părul roșu, dar avem ochi albaștri destui. Pe vase antice sînt prezentați în multe ipostaze, nu numai cu păr roșu. Și șciții aveau păr roșu sau blond, tot neamuri cu tracii.
lumea traco-celto-șcită a fost de trei tipuri majore cu mixaje între ele. Tipul mediteraneean, european și euro-asiatic, care-i diferenția la păr și la ochi, deoarece depinde de ce mănînci și unde trăiești mii de ani. Din păcate, pentru cei care n-au văzut bine, aveau pielea albă, ceea ce îi unea ca rasă ariană, care-i diferențiează de cei cu pielea neagră, maro, galbenă sau roșie, care trăiesc pe alte continente. Ar mai fi și statura, în general înaltă față de alte rase majore.
ar mai fi și observația că articolul nu definește bine neamul tracilor. Au existat traci și în Anatolia unde se afla Troia, deci traci din Balcani au luptat alături de traci anatolieni, nu cum spune textul că au luptat de partea Troiei. Au luptat de partea fraților lor din Anatolia, cînd au atacat grecii Troia, adică pe traci. În general omisiunea tracilor, prin grecii au atacat Troia, dar nu se specifică ce neam. Adică grecii s-au luptat cu un oraș fără etnie, tot cu scopul de ai elimina pe traci din istorie. Nici despre contingentul majoritar de traci din armata lui Macedon nu se vorbește prea mult, sau deloc, tot din aceleași motive. Nici limba, sau graiurile lor nu au fost studiate cam tot din aceleași motive. Intenția este clară că trebuia să rămînă grecii ca prima civilizație în istoria lumii, pentru a scurta istoria indo-europenilor la momentul apariției grecilor în istorie. Din păcate lucrurile nu stau deloc așa.
lumea traco-celto-șcită, arienii, pe scurt lumea tracilor la Herodot cu 100 de triburi, s-au împrăștiat pînă-n insule britanice, India, zona euro-asiei, Orientul Mijlociu și nordul Africii, cu mult timp înainte de apariția celor 5 triburi de greci în șcena istoriei, veniți din sudul caucazului în Balcani. Iar despre capacitatea celor 5 triburi de greci de a ocupa o suprafață atît de mare, pentru a fi primii civilizatori, nici nu mai merită discutat.
ar mai fi aspecut limbii lor. Se știe că erau arieni, ario-europei mai exact, dar nu se știe limba, cu toate că s-a lămurit în general limbile zis indo-europene. E mai mult decît penibil. Probabil că ei chiar dacă erau indo-europeni, nu vorbeau limba populației din care făceau parte!
altfel e interesantă intervenția, cum n-au fost văzuți ca traci decît cei cu părul roșcat și ochii albaștri. Probabil că doar aceștia se diferențiau mai mult decît ceilalți dintre ei, așa cum îi percepeau cei care i-au descris, și confundîndu-se ei cu ceilalți traci, uitau să mai spună că există și alte tipuri de traci în general.
pai daca organizarea statala a tracilor putem sa o punem la indoiala, nu acelasi lucru il putem spune despre imperialismul american reprezentat pe cladirile lor, de simboluri ale puterii imperiului roman pagan, cum bine a remarcat domnul Stan Patitul, si traduse in fapta in zilele noastre, la nivel global in cel mai pur stil imperialist roman : divide et impera si panem et circenses cat cuprinde( si mai ales paganism) le traim pe pielea noastra, cine poate contesta aceasta realitate?
Dacă e să ne luăm după elementele arhitecturale atunci şi Biserica Ortodoxă e păgână din moment ce construieşte biserici în stil roman.
Ai văzut vreodată interiorul catedralei sf. Sofia?Uită-te şi tu ce-i acolo!Păi e toată numai coloane,arcade şi domuri,piese de bază ale arhitecturii monumentale romane.
Nici pe departe! Ca si cum mai toate bisericile ortodoxe ar fi construite in stilul Catedralei Sfanta Sofia. In felul ei, Catedrala Sfanta Sofia este unicat. Apoi, elementele reintalnite in arhitectura catedralelor catolice, sint tarzii, ulterioare Catedralei Sfanta Sofia.
„Apoi, elementele reintalnite in arhitectura catedralelor catolice, sint tarzii, ulterioare Catedralei Sfanta Sofia”
Am vrut să spun că bizantinii (romanii de răsărit) au dus mai departe stilul arhitectural roman,nu că l-au împrumutat de la apuseni;dimpotrivă,a fost exact pe dos.
Majoritatea bisericilor ortodoxe păstrează cel puţin două elemente interioare ale stilului romano-bizantin,anume arcada şi cupola (domul).Poate că nu toate sunt în stilul sf.Sofia dar toate,care le ştiu eu cel puţin, imită stilul roman (interior dacă nu şi cel exterior) şi îl adaptează la specificul lor popular.
Sf.Sofia e unicată doar prin mărimea ei,în rest are cele mai comune caracteristici ale bisericilor din acea perioadă.De pildă biserica sf. Irina din Constantinopol (se presupune că e din sec.IV) e practic sf. Sofia (deşi se presupune că e anterioară ei) la o scară mai mică.
asa, si cei cu asta? nu ati demonstrat nimic! pentru ce sa ne luam dupa arhitectura? arhitectura defineste credinta? haina il face pe om, sau omul face haina ? au existat biserici construite in locul templelor romane sau grecesti, sau chiar temple transformate pur simplu in biserici. nu-i nici o problema, AU FOST SFINTITE PRIN DUHUL SFANT,PRIN SFANTA CRUCE A MANTUITORULUI ! Bizantul a mostenit imperiul roman, si a adaugat la dreptul roman, cele doua elemente care au format cultura europeana : filosofia greaca si crestinismul, ceea ce nu se poate spune in cazul imperiului american, care a preluat de la romani numai paganismul, si incearca acum prin toate metodele sa elimine elementul crestin la nivel global, sub pretextul viclean al drepturilor minoritatilor, pentru ca, nu-i asa este singurul capabil sa aduca pacea fericirea….statul de „drept”….deci….iata haina, iata arhitectura….
cat priveste arhitectura catedralei Sf. Sofia….trebuie sa luam seama la stilul bizantin, format pe principiile celor trei elemente de care am amintit mai sus, si care fac diferenta fundamentala de paganismul roman.
Dvs vorbeaţi de imperialismul american reprezentat în clădirile lor prin imitarea stilului roman,iar eu v-am arătat că elementele arhitecturale romane sunt folosite şi în biserici ortodoxe,nu doar în sediile instituţiilor de stat din SUA.De unde rezultă că stilul roman nu e rău în sine,din moment ce e folosit şi de Biserică,şi că nu tot ce are legătură cu statul roman e automat şi obligatoriu rău.
Păi cele trei elemente (coloana,arcada şi domul) le întâlnim bine merci şi în templele păgâne roamne (bunăoară Panteonul din Roma) deci ele nu fac diferenţa de păgânismul roman decât prin faptul că sunt folosite în alt cult,anume cel creştinesc,dar ele tot atribuţie religioasă au.Altă Mărie cu aceeaşi pălărie.
bineinteles aveti perfecta dreptate, nu e nimic rau in sine in a copia pe romani, din pct de vedere material, tehnologic, arhitectural, etc….este rau atunci cand ii copiem ideologic : „dezbina si stapaneste” si „paine si circ”.
Akritas tu care esti mai ortodox decat Preafericitul Daniel si cunosti foarte multe despre ortodoxie ma surprinde faptul ca ai uitat de anul 529 cand Imparatul Iustinian I a inchis Scoala din Atena si a interzis filosofia pagana.
Imperiul Romeilor ori Bizantin nu a adaugat filosofia greaca, a adaugat multe alte lucruri , cum ar fi pictura care a generat Renasterea .
Filosofia greaca vine in Europa Occidentala pe filiera Omeiazilor din Spania iar la Romei pe filiera Abbasizilor .
Nu vreau sa incep anul cu o cearta, dar nu crezi ca fara Constantin cel Mare si Imperiul roman istoria crestinismului putea fi alta? Stii ca si Maxentius i-a aparat pe crestini in fata prigoanei lui Galerius si a construit cea mai mare basilica din Roma, terminata de Constantin ? Esti plin de patima si negi o realitate – toti s- au crestinat pe urma, mai intai armenii, apoi romanii, georgienii, etiopienii etc.. Esti suparat si pe stramosii nostri care l- au inecat pe Sf. Sava Gotul ? Esti prea inversunat si negi faptul ca Europa era pagana nu avea cum sa preia de la Roma paganismul, romanii au impus crestinismul iar faptul ca gotii au acceptat arianismul a dus la conflictele ulterioare dupa moartea lui Teodosie cel Mare. Asta e realitatea istorica.
Tu esti precum in bancul cu olteanul care palmuieste maghiari pentru ca a aflat ca maghiarii l- au omorat pe Mihai Viteazul. La Multi Ani!
domnule Surena, tin sa va asigur de tot respectul meu, pentru ravna cu care studiati istoria imperiului roman este intr-adevar fascinanta, dar….nu e suficient, putem invata multe, intr-adevar, dar nu suficient, nu indeajuns de multe incat sa ne invete pentru tot restul vietii(„istoria este invatatorul vietii”, zicea un latin, stiti dvs care) de aceia eu va sugerez sa va aplecati mai mult si asupra istoriei Bizantului, va rog sa ma credeti ca veti descoperi lucruri deosebit de interesante….
pentru ca : nu importa faptul ca Iustinian a inchis scoala pagana, sau ca imparatul Teodosie cel Mare a interzis jocurile olimpice de exemplu, devreme ce au existat Sfinti Parinti care au studiat filozofia greaca, adunand astfel precum albina polenul, din floare in floare, dar care pus sub focul incercarilor, si virtutilor crestine, a rezultat mierea dulce si sanatoasa a ortodoxiei.
Astfel, daca….cautam, aflam. Aflam de exemplu despre primul contact al viitoarei culturi Europene, cu filosofia greaca „moderat” chiar de catre Sf. Apostol Pavel, unde atenienii, binevoitori si dornici de cunostere l-au invitat sa le vorbeasca in Areopag, despre „Dumnezeul Necunoscut”, „deci pe care voi necunoscundu-L iL cinstiti, pe Acela il vestesc eu voua”(Faptele Sfintilor Apostoli cap. 17-23)
http://ortodoxie.trei.ro/istoric/sf_scriptura/5e_lucrarea_predicatoriala_a_sfantului_apostol_pavel_in_atena.html
Sf Iustin Martirul si Filosoful de exemplu (a murit în 165 d.H.) a exprimat o admiratie deosebita pentru multi dintre filozofii pagani ai Greciei. Astfel el a afirmat că, filozofii păgâni greci, Socrate si Heraclit, au fost în realitate niste „crestini mai dinainte de Hristos”. Sf. Iustin a spus: „Noi am fost invatati că Hristos este întâiul născut al lui Dumnezeu, si am arătat mai sus că El este logosul la care toata rasa umana este partasa, iar aceia care traiesc dupa el sunt crestini, chiar daca acestia sunt considerati atei. Dintre greci, acestia au fost Socrate si Heraclit, si multi asemenea lor…”
de asemenea Sf Clement din Alexandria(150-aprox.215 d.H.) a avut si el o opinie exceptionala despre filozofia greaca. Astfel el a spus că, „Dumnezeu este sursa tuturor lucrurilor bune, mai ales a unora din testamentele vechi si nou, dar si prin urmare, a filozofiei. Se poate ca intr-adevăr filozofia sa le fi fost data grecilor pana ce Domnul urma sa-i cheme. Căci filozofia le-a fost un ‘indrumator’ pentru a aduce gândirea greaca la Hristos la fel cum Legea i-a adus pe evrei. Astfel, filozofia a fost o introducere, pregătind calea desavarsirii în Hristos.”
http://www.odaiadesus.ro/dezacorduri.html
dar despre Sf. Mucenita Ecaterina ce putem spune : „….învăţase tot meşteşugul cărţii elineşti şi se deprinsese cu înţelepciunea tuturor făcătorilor de cărţi, celor de demult, a lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon şi ale celorlalţi. Dar nu numai ale filosofilor, ci şi cărţile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui Hipocrat, Galin şi, în scurt, tot meşteşugul ritoricesc şi silogistic a învăţat, încât toţi se mirau de înţelepciunea ei”….http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-marei-mucenite-ecaterina
despre Sf. Ioan Gura de Aur : „Erau cei doi sofisti vestiti, filozofi sofisti: Libanius, un mare orator al vremii aceleia – si din cate spun cei care stiu ce spun, acest Libanius a ramas pana astazi inca neintrecut in istoria culturii si a oratoriei – si un alt profesor de filozofie, Andagratius, vestit de asemenea si el. A intrat sub conducerea acestor barbati vestiti si Sfantul Ioan ii ajuns el insusi celebru, incat pe Libanius, imbatranind, il intrebau ucenicii lui: „Pe cine lasi in locul tau?” Si el a spus cu durere: „Ioan ar putea sa fie urmasul meu, dar mi l-au rapit crestinii!” http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/predici-sarbatorile-peste/predica-sfantul-ioan-gura-aur-82125.html
si….inca multi alti Sf Parinti, care au apreciat filosofia greaca si au luat ce a fost bun din ea, mai ales in sec. 4, secolul de aur al crestinismului, destul de departe dupa cum constatati, de sec. 7- 8, de omeiazi si abasizi, care, fiind mult prea ocupati in acea perioada de constructia identitatii arabe, de separatie intre musulmani-nonmusulmani, de….jihad si alte chestii specifice….nu prea au avut ei de-a face cu filosofia greaca, decat in urma contactelor cu imperiul Bizantin….
cat priveste filosofia greaca in occident….pai aceasta este adusa, impusa, ocolind crestinismul (ca samanta de neghina pentru secolele urmatoare)asa cum occidentul in curs de apostazie a dorit….adica prin Renastere, italiana desigur, adica renasterea pagana din sec. 15-16, impletindu-se „armonios” cu ratacirea catolica, avem un prim rezultat destul de….”reusit” : Machiavelli.
va recomand sa-l cititi pe renumitul bizantinolog Stelian Brezeanu, unde o sa gasiti informatii interesante despre cultura greaca, dreptul roman si crestinism, ca elementele constitutive ale culturii Europene.
Imperialismul roman este un termen asociat de istoricul Donald Baronowski cu perioada de expansiune a Republicii romane asa cum este redata de istoricul Polybius. Termenul de imperialism roman nu a fost folosit de alti istorici pentru ca imperialismul defineste cu totul altceva si a caracterizat sec XIX si XX.
Revenind la Roma antica trebuie spus ca dupa sfarsitul Republicii si instaurarea Imperiului, Augustus a introdus conceptul politico- ideologic de Pax Romana si in ciuda razboaielor si cuceririlor ulterioare Pax Romana a fost ideologia Imperiului roman. Germanicus si Tiberius puteau anexa Germania, Traian putea anexa mult mai mult din Dacia, Armenia, Adiabene, Osroene puteau fi integrate in Imperiu, dar totusi romanii au preferat ideologia de Pax Romana si a statelor clientelare apoi a foederatii. Imperiul chinez- dinastia Han a avut un concept similar de a nu se extinde pana in Bactriana si in Pen. Coreea.
Daca te uiti si in Romania la cateva cladiri vechi din perioada formarii Romaniei si a regatului poti observa asemanarea cu cele greco- romane. Crezi ca si noi am fost imperialisti? Cum ti se pare intrarea la Casa Poporului? Era Nea Nicu imperialist roman?
Toata lumea a copiat ceva din Roma antica pana si chinezii. De ce oare ?
da. asa este. au copiat multi….e vorba de fascinatia imperiului. fascinatia puterii. si noua imparatie cu capitala la Constantinopol a cazut in aceasta capcana : Basileia ton Rhomaion-Imparatia Romanilor.
cat priveste pax romana…pai insemna in primul rand paine si circ….dacii au primit aceasta „pace” prin forta sabiei, si s-au declarat Dacia Felix…. iar pax americana e adusa de rachete…si paine si circ….si ne declaram „fericiti” ca ne-a adus statul de „drept”….bizantinii insa prefarau de regula diplomatia, tratatele….cu toate ca trebuie sa recunoastem, mai uzitau din cand in cand ca o sechela ramasa, de forta sabiei, daca e sa amintim de Vasile al II- lea Bulgaroctonul.