DE CE NU POATE RUSIA SĂ CÂȘTIGE RĂZBOIUL DIN UKRAINA
De când este la putere Vladimir Putin a scâncit tot timpul după Uniunea Sovietică repetând de nenumărate ori cum că cel mare dezastru al secolului trecut a fost dezmembrarea marii uniuni. Dintre toate fostele republici unionale, Ukraina a fost gândită de la început ca fiind piesa cea mai importantă a Uniunii. Despre ea, tot președintele Putin spunea mereu că fără Ukraina, Rusia nu este decât o țară, și abia cu Ukraina ar redeveni un imperiu.
La summitul NATO, din 2-4 Aprilie 2008, de la București, Putin venise cu un scop bine definit, anume să-l lămurească pe George Bush-Junior că Ukraina nu este o țară, ci doar o parte a Rusiei. Era acel moment în care Bush își manifestase intenția să meargă la Kiev ca să discute cu ukrainenii condițiile de pre-aderare la NATO. Se pare că președintele amerian s-a lăsat convins de retorica mincinoasă a lui Putin și nu s-a mai dus la Kiev așa cum își propusese. De atunci încoace nimeni nu a mai încercat acest pas îndrăzneț, deși ideea nu a fost abandonată nici de vest, dar nici de Ukraina.
Rusia este încă cea mai întinsă țară din lume. Fără fostele republici unionale din Asia ar fi evoluat mult mai bine dacă ar fi știut cum să beneficieze de colaborarea cu vestul, dar rușii nu au înțeles aceste două mari avantaje oferite de istorie. În mod evident, mental Putin trăiește în trecut, în secolul 19 chiar, fără să vadă că azi, în secolul 21 structura mondială s-a schimbat radical și nimeni nu mai acceptă războaie de cucerire. Președintele rus credea în mod greșit că țări precum China și India îl vor susține cel puțin verbal în aventura sa sinucigașă din Ukraina, dar nu este așa. Cele două mari puteri asiatice au „colaborat” cu Rusia doar ca să cumpere petrol și gaze ieftine din această țară în aceste momente disperate când Europa a decis să nu se mai folosească de gazul și petrolul rusesc.
În vremea președenției lui Barak Obama, Putin a invadat anumite părți din Ukraina încă din 2014, anume partea de răsărit a provinicilor Donețk și Lugansk, precum și Crimeea, fără a primi semnale de admonestare serioase din partea opiniei internaționale, fară consecințe grave pentru Rusia. În urma acestei atitudini neutre în 2022, Putin a crezut că poate merge mai departe și că este momentul să ocupe toată Ukraina, printr-un blitzkrieg de 3-6 zile, invadând Ukraina în februarie. N-a fost să fie după voia sa!! La 7 luni de la invazia Ukrainei, Rusia nu numai că nu a cucerit țara vecină, ci e pe cale să piardă și ce a luat cu forța în 2014. Între timp, Ukraina primise mult ajutor militar din Occident ca să reziste cel puțin o scurtă vreme în cazul în care țara ar fi fost invadată de ruși, cum de fapt s-a și întâmplat. De atunci încoace țările NATO, în special Statele Unite, furnizează armament din ce în ce mai sofisticat, precum și logistică de ultimă oră Ukrainei.
Acum Rusia pierde teren în fața armatei ukrainene hotărâte să-și elibereze țara de invadatorul rus. Cu siguranță că va reuși în ciuda celor care cred că Rusia, ca mare putere, nu va putea fi înfrântă chiar așa de ușor. Și totuși, evenimentele de pe teren indică contrariul.
În România internetul zbârnâie de site-uri cu postaci care susțin și laudă Rusia, înjură NATO, SUA, UE, precum și Ukraina. Este bine știut faptul că Rusia cheltuiește sume considerabile în mai multe țări ca să-și promoveze agenda-i păguboasă chiar pentru ea însăși. Desigur mulți o fac din convingere, fără să fie în soldă rusească. Cu toate acestea, nu am înțeles niciodată acest mod de a gândi, dar fiecare dintre noi are dreptul la propria sa opinie.
Privind lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, trebuie arătat că în ultimii 200 de ani Anglia a controlat politica europeană și chiar pe cea mondială, punând la cale din timp evenimente istorice prin serviciile sale secrete sau prin metode diplomatice. Anglia nu a dorit niciodată ca vreo putere europeană să controleze Continentul și să devină un pericol pentru marele imperiu britanic. Astfel Marea Britanie a făcut totul să-l oprească pe Napoleon să nu creeze un imperiu francez în Europa. Un secol mai târziu, a stârnit Primul Război Mondial ca să turtească o Germanie care luase un mare avânt economic și exista riscul ca să devină o mare putere în Europa. Al Doilea Război Mondial a fost planificat cu scopul de a crea Israelul ca stat și să „liniștească” o Germanie revanșardă după ce câștigase practic de fapt Primul Război, dar l-a pierdut lamentabil după ce America a intrat în război! Din păcate, guvernul român de la acea vreme, crezând că Puterile Centrale vor câștiga războiul au făcut acel neinspirat armistițiu de la Buftea cu Germania, cu toate că Anglia insistase pe lângă conducerea României să nu facă așa ceva. Această gafă putea să ne coste foarte mult cum bine știm, dar am avut până la urmă noroc, deși am fi avut mai multe câștigat dacă nu făceam acel armistițiu păgubos. Salvarea a fost regina Maria cu vizita ei la Paris. Atunci, chiar înainte de a fi semnate tratatele de pace regina s-a întâlnit cu W. Wilson pecetluind viitorul României. Regina Maria a făcut pentru România de 10 ori mai mult decât toți Hohenzollernii la un loc!
Hitler a Fost Agent Britanic (Hitler was a British Agent) sună titlul unei lucrări în limba engleză, semnată de Greg Hallet, lucrare amplă de peste 550, apărută în 2005, plină de informații bine documentate care nu pot fi prezentate pe larg într-un articol. Cu toate acestea, este necesar să aducem în fața cititorului român, câteva detalii absolut necesare pentru înțelegerea cât mai corectă a unor fapte istorice de primă mărime care au detereminat traiectoria celui de-al Doilea Război Mondial și, implicit, a întregii Omeniri. Autorul arată că Hitler a beneficiat de psychological training (instruire psihologică) la British Military Psych-Ops, în localitatea Tavistock, din ținutul Devon din sud-vestul Angliei, precum și în Irlanda unde a învățat arta manipulării psihologice, în anul 1912, din februarie până în noiembrie. Hitler plecase să-și viziteze fratele căsătorit în Anglia și eventual să-și găsească ceva de lucru, dar soarta a vrut altfel. Celebrele sale discursuri cu care a fascinat pe germani își au originea în această instruire psihologică. A fost activat în timpul și după Primul Război Mondial ca agent britanic. Adevăratul scop al Germaniei lui Hitler a fost acela de a forța pe evrei să plece în Palestina și de a distruge Germania, Franța și într-o oarecare măsură Rusia Sovietică. Rolul lagărelor de concentrare nu a fost altul, în ciuda unor teorii care urmăresc să escamoteze adevărul și de a se ajunge la o serie de concluzii false, neconforme cu realitatea.
Hitler nu a murit pe 30 Aprlie, 1045, așa cum spun istoricii, ci a părăsit Berlinul două zile mai târziu, anume pe 2 Mai, refugiindu-se în America Latină, unde a trăit până pe la vreo 97 de ani, fără să fie deranjat de serviciile israeliene. Care este de fapt originrea reală a lui Hitler? Greg Hallet arată că tatăl lui Adolph, Alois Hitler era fiu nelegitim. Mama sa, Maria Schicklgruber lucrase ca servitoare într-o casă de everi bogați din Viena, unde l-a „cunoscut” pe tatăl lui Alois, bunicul lui Adolph, un membru al familiei Rothschield. În mod oficial, adevăratul tată nelegitim al lui Alois nu a fost niciodată menționat în vreun document oficial. Este în obiceiul unor astfel de familii mari de a lăsa urmași nelegitimi pentru a fi activați mai târziu când și dacă va fi nevoie, Hitler fiind cred cazul cel mai celebru. Ca să ajungă la putere Hitler a fost susținut de cele mai boagate familii din acea vreme, precum familia Rotschield, familai Rockefeller sau familia Bush, prin Prescott Bush, tatăl fostului și respectiv bunicul celor doi președinți americani, George Bush, prespectiv George W. Bush, cee ce dovedește cu aspura de măsură că Hitler a fost minuțios pregătit să preia puterea în Germania, ceea ce s-a și întâmplat.
Revenind în contemporaneitate, Putin spre deosebire de Hitler, fără să vrea, joacă rolul unuia care lucrează asiduu la slăbirea, chiar la prăbușirea Rusiei prin prostiile care le face de când se află la conducere. Actualul președinte al Rusiei nu are însușiri autentice de lider. Calcă doar în străchini crezând că va reface, cel puțin în parte, măreția Uniunii Sovietice, trăind în trecut, fără să știe că secolul 21 a adus deja o lume cu totul nouă în fața căreia ar trebui să se replieze, să clădească un viitor prosper țării sale care este încă foarte mare și bogată, dar care se cere mai abil administratată. Nimic din acestea în politica lui Putin! Un coleg de-al său din fostul KGB, stabilit azi în Franța, ne spune la scurt timp după invazia putinistă din Ukraina, că fiind colegi la o școală de pregătire pentru misiuni speciale, Putin nu a fost lăsat să termine acea școală fiind declarat inapt pentru că nu era în stare să treacă testele la care trebuia să ia decizia cea mai bună ca ofițer KGB, în siutații critice și inedite. În aceeași manieră, de când este președinte, nu pricepe pe ce lume se află și ia decizii dintre cele mai greșite, ca și cea cu invadarea Ukrainei.
În ultimă instanță, putem presupune că Putin a fost atras în capcană, lăsându-l să creadă după invazia din 2014 poate continua nestingherit cu o nouă invazie mult mai îndrăzneață. Spunem acest lucru pentru că aceeași strategie i s-a aplicat și lui Saddam Hussein, prin ambasadoarea americană în Iraq de la acea vreme, April Glaspie care „împrietenindu-se” cu președintele iraqian, îl vizita des spunându-i că SUA nu are niciun interes să intervină dacă Saddam Husein ar invada Kuweitul fiind știut faptul că acesta jinduia la petrolul țării vecine. Faptul este bine cunoscut, fiind comentat la posturile de televiziune americane la vremea respectivă. Hussein a mușcat nada și știm ce s-a întâmplat după a aceea. Mutatis mutandis, se pare că președintele rus a mușcat și el nada și putem prevedea un deznodământ similar. Nu știm cât va mai dura războiul din Ukraina, dar nu avem dubii în privința rezultatelor finale. Avem, de asemenea, convingerea că după ce Rusia își va relua locul pe care îl merită în politica mondială lucrurile se vor schimba fundamental în lume, dar mai ales în Europa, dar despre asta vor vorbi mai târziu.
Mihai Vinereanu,
20 Septembrie, 2022.
Nu sînt de acord ciu Mihai Vinereanu. Rusia va cîștiga în mod sigur acest război și va îngloba în ea toată Ucraina.
„Actualul președinte al Rusiei nu are însușiri autentice de lider.”
Eu cred că le are. Putin a adus Rusia pe linia de plutire, după ce era să fie scufundată de Gorbaciov, iar mai apoi de Ielțîn. Sub Ielțîn a fost dezmembrat URSS. A fost o măsură de o prostie enormă.
„Acum Rusia pierde teren în fața armatei ukrainene hotărâte să-și elibereze țara de invadatorul rus.”
Nu pierde; A pierdut ceva la Harkov, unde Ucraina a trimis de 8 ori mai mulți militari decît erau acolo militari ruși. Astfel Ucraina nu mai poate ataca în partea de sud. dacă ia militari mulți din Regiunea cucerită Harkov armata rusă va reveni acolo.
„Hitler nu a murit pe 30 Aprlie, 1045, așa cum spun istoricii, ci a părăsit Berlinul două zile mai târziu, anume pe 2 Mai, refugiindu-se în America Latină, unde a trăit până pe la vreo 97 de ani”
Afirmație gratuită. La cît de bolnav a fost Hitler este exclus să fi trăit așa de mult.
„April Glaspie care „împrietenindu-se” cu președintele iraqian, îl vizita des spunându-i că SUA nu are niciun interes să intervină dacă Saddam Husein ar invada Kuweitul fiind știut faptul că acesta jinduia la petrolul țării vecine. ”
Consider că americanii au fost în acest caz de o mare josnicie pt că l-au mințit în acest hal pe Sadam. Mai au pretenții cumva să fie alții corecți cu ei? Cu Iugoslavia au fost și mai josnici. Au atacat-o împreună cu acoliții lor din NATO, sanki organizație defensivă! 600.000 de victime.
De unde știți cum decurge referendumul? În imaginile aflate pe net nu se vede ce spuneți dv.
„In fine, cred ca textul de mai sus o sa declanseze multe frustrari si frustrati.”
E bine totuși că vă simțiți cu musca pe căciulă.
„””În România internetul zbârnâie de site-uri cu postaci care susțin și laudă Rusia, înjură NATO, SUA, UE, precum și Ukraina.”””
Vai ce rai sint acei „postaci” Sa injure tocmai pe sfintii care au adus Romania pe cele mai inalte culmi ale civilizatiei si progresului ! Inadmisibil!. Romanii sint un popor profund nerecunoscator pentru belsugul si bunastarea cu care stapinii din UE, NATO si SUA i-au cadorisit. Sa va fie rusine romani !. Sa-i injurati tocmai pe cei care va fericesc oferind Ukrainei o buna parte din teritoriul vostru national scutindu-va de grijile administrarii lui. Jos cu Putin! Din cauza lui nu se mai poate trai in Romania. Se moare efectiv de foame si de mizerie.
Nu pot intelege si pace apetenta voastra de a posta altceva decit laude la adresa zeitatilor euro-nord-atlantice. Si asta tocmai acum cind SUA, EU si NATO se pregatesc sa inunde tara noastra cu gaze, petrol, mincare, curent electric gratuit si alte nimicuri necesara traiului. Tocmai acum v-ati gasit voi sa postati critici la adresa adresa lor ?
Nu, ca e prea de tot. Bagati-va mintile in cap si aliniati-va la coada celor care stau sa-i linga-n fund.
Mai asteptati putin si veti vedea efectele aliantei de nezdruncinat cu UE, SUA, NATO, Ukraina.
Veti trai o mie de ani fiindca frigul conserva iar, conform cercetatorilor britanici, postul prelungit lungeste viata la infinit (nu se specifica care infinit – mare sau mic- dar asta-i un amanunt)
Si nu puteti a va plinge ca n-aveti exemplul cotidian al alesilor neamului; deschideti TV-urile si intrati pe canalul oricarei telavivziuni ca sa luati exemplu de bun comportament.
„””Fără fostele republici unionale din Asia ar fi evoluat mult mai bine dacă ar fi știut cum să beneficieze de colaborarea cu vestul, dar rușii nu au înțeles aceste două mari avantaje oferite de istorie. „””
Asta cam asa este. E suficient sa vada cum se ineaca romanii in avantajele oferite de istorie. Colaborarea cu vestul a fost extrem de fructuoasa. Numai pentru vest e drept dar fructuoasa. E clar ca rusii sint niste dobitoci . Sa se uite cum traiesc romanii si sa ia un exemplu de desteptaciune
Ne sutor ultra crepidam! Excepțional de frumoasă, Limba Latină!
Adriane, cu cine vorbești tu? Ce vrei să spui?
Se scrie cu minuscule limba latină, limba bulgară etc.
„În România internetul zbârnâie de site-uri cu postaci care susțin și laudă Rusia, înjură NATO, SUA, UE, precum și Ukraina. Este bine știut faptul că Rusia cheltuiește sume considerabile în mai multe țări ca să-și promoveze agenda-i păguboasă chiar pentru ea însăși. Desigur mulți o fac din convingere, fără să fie în soldă rusească. Cu toate acestea, nu am înțeles niciodată acest mod de a gândi, dar fiecare dintre noi are dreptul la propria sa opinie.”
Ei nu, ca e prea de tot :))) avem texte de la aceeasi agentie.
Nu ca romani in Romania, ci Romani traind in vest, caontruindu-si viata acolo, castigand la nivelul ala si traind la acel nivel, insirand bazaconii pe ecran in virtutea dreptului la opinie de care profita si pe care-l injura (ca doar e mai misto dictatura decat democratia). Si nu e numai cazul romanilor. Nu m-as mira sa gasesti si personaje traind pe welfare, hartz IV sau cum i-o mai zice de la tara la tara, printre ei.
E si o problema locala, din pacate, a multor nativi, multi din ei cooptati de diverse ONG-uri infipte tot de Putin_Schröder in inima Europei, in spetza a Germaniei. Cand am lucrat in 2008-2009 la agentia de securitate globalista, blocul reactor GKN I din Neckarwestheim, mi-au atras pentru prima data atentia mase de tineri mecanizati de slogane, majoritatea, cu siguranta, traitori in pivnita mamicii, care nu aveau cum pricepe minime ratiuni economice, dar scandau cu ochii fixati spre nicaieri mantra „Atom, Nein, danke!”. Majoritatea ong-urilor astora, care le-au facut acelor oameni/tineri creierul gelatina, sunt si au fost cei pro-sporirea dependentei fata de gazul rusesc, si-au injectat oameni si in forul politic si decizional si sunt din cei care militeaza acum pentru ridicarea sanctiunilor impotriva Rusiei….da, shaorma…In urletele lor disperate. Din randul unor asfel de ONG-uri rasar „neutrii”, „ingrijoratii”, „doritorii de pace si de negocieri”, dar acestea insemnand, bineinteles, compromisuri totale din partea ucrainenilor, acceptarea pretentiilor rusesti, renuntarea cu semnatura la teritorii…asa…ca sa fie bine si sa nu fie rau…si sa nu se scumpeasca gepeleul, uleiul, carnatzii si sa nu le fie frig la iarna la 19 grade in casa.
Eu le recomand astora sa scrie familiilor victimelor din Ucraina, caerandu-le sa-si faca mortii carnatzi si sa le trimita si lor vreo 50 de kile la pret redus, ca sa treaca usor prin iarna.
„De când este la putere Vladimir Putin a scâncit tot timpul după Uniunea Sovietică repetând de nenumărate ori cum că cel mare dezastru al secolului trecut a fost dezmembrarea marii uniuni. Dintre toate fostele republici unionale, Ukraina a fost gândită de la început ca fiind piesa cea mai importantă a Uniunii.”
Si sa stiti ca nu m-am inspirat vreodata dupa Dl. Vinereanu cand tot spuneam asta si nici domnia sa nu cred ca ar fi facut-o dupa mine. Nici cand vorbeam de razboiul de ocupatie din Ucraina, razboi care are ca mobil ratiunile economice ale lui Putin. De pilda in comentariul de aici
https://ioncoja.ro/churchill-spunea-ca-romania-a-atacat-urss-fara-niciun-motiv/
scroll in josul paginii.
„Președintele rus credea în mod greșit că țări precum China și India îl vor susține cel puțin verbal în aventura sa sinucigașă din Ukraina, dar nu este așa. Cele două mari puteri asiatice au „colaborat” cu Rusia doar ca să cumpere petrol și gaze ieftine din această țară în aceste momente disperate când Europa a decis să nu se mai folosească de gazul și petrolul rusesc. ”
Sunt socat, trebuie ca „ajentul” Vinereanu activeaza la aceeasi agentie securisto-globalista ca si mine. Jecmaneala de acum incepe. Cumparat la pret de dumping si ceva promisiuni, nimic alta. Pina si sprijinul declarativ paleste treptat. „Credem ca vom incepe proiectul Siberian Power prin 2024, poate il terminam cel mai devreme prin 2030….sau poate niciodata…”. Turcia (puntea strategica a lui Putin infipta in NATO) zice nici nu poate fi vorba de vreun compromis al Ucrainei in ce priveste Lugansk si Donetsk si ca Putin trebuie sa dea Crimea inapoi Ucrainei.
Va urma si o izolare totala si din partea lor, daca Putin, prin mobilizarile sale, va mai prelungi mult razboiul, sau, mai ales, daca il pune aghiutza sa incerce o demonstratie cat de mica cu vreo „bomba tactica” pe undeva. Baga astia in carantina totala Rusia. De curand ministrul de externe chinez a reiterat ca suveranitatea si integritatea teritoriala a oricarei tari nu e o chestie negociabila. Tot China spune ca mobilizarea este o alta escaladare (contrar a ceea ce promitea Putin la summitul lor, ca ar incerca sa incheie razboiul cat de repede posibil).
De comediile de referendumuri, ce sa mai vorbim. Trecand peste faptul ca nu conteaza, ruski nici macar aparenta de vot liber si secret nu tin sa o mai pastreze pe acolo. Organizatorii vin cu soldatul la usa apartamentului tau, iar buletinul de vot nu e impaturit, nu e bagat in vreun plic,ceva, ci pur si simplu camera e pe el si pe ce casuta a bifat respectivul. Ei isi inchipuie ca dupa aia ucrainenii opresc ofensiva, ba chiar in momentul cand publica rezultatul (deja stiut de ei, cum alta, in Donetsk, de exemplu, ucrainenii sa paraseasca „restul” de 60% din oblast, pe care il controleaza…logica ruseasca…right! Sau ca lasa Hersonul sau Lugansk in pace.
https://thumbs.gfycat.com/CraftyRightBudgie-size_restricted.gif
In fine, cred ca textul de mai sus o sa declanseze multe frustrari si frustrati.