*
Mesaj de pe site, de la un Învățător haretist – discipol al lui Spiru Haret
*
Daca se doreste renasterea invatamantului romanesc, trebuie cercetate si reintroduse principiile si metodele scolii romanesti haretiste. Comunistii au aruncat la gunoi o comoara, datorita careia Romania a avut o generatie de aur interbelica, ale carei creatii, in toate domeniile, au intrat in istoria culturii umanitatii. Nenorocirea experimentelor cvasianuale, care s-a abatut asupra scolii romanesti, incepand cu anul 1963, a distrus, pana la eliminare totala, ceea ce avea mai de pret si original scoala romaneasca, incepand de la stadiul prescolar pana la cel universitar.Consecinta a fost formarea unor cadre didactice cu grave lacune psiho-pedagogice, ale caror rezultate, din ce in ce mai mediocre, au dat rezultanta pe care o admiram azi, de ne crucim cu toti. A existat o prima initiativa de recuperare a pedagogiei lui Spiru Haret, intre anii 1960-1962, cand a fost reformat liceul pedagogic de 4 ani devenind liceu pedagogic de 6 ani, in care se studia, temeinic si pe indelete, atat psihologia, de la copilul mic pana la adult,cat si istoria psihologiei. Pedagogia si metodica fiecarei discipline in parte, se studiau 6 ani. Practica pedagogica, la clase experimentale organizate in scoala,incepea din anul al II-lea, mai intai cu asistenta la ore, insotiti de profesorul metodist, de profesorul de pedagogie si in prezenta invatatorului clasei,apoi cu predare(6 ore/trim.-anul al III-lea, 12 ore/trim.-anul al IV-lea, 24 de ore/trim -anul al V-lea).In anul VI, elevii erau repartizati obligatoriu la scoli satesti, unde era lipsa de cadre diactice. Acolo erau monitorizati si evaluati tot anul. In vacante, prezentau profesorilor metodisti rezultatele,planurile de invatamant(adevarate lucrari stiintifice!). La sfarsitul liceului, examenul de licenta insemna cate un examen din materia fiecarei discipline studiate in cei 6 ani plus un examen de metodica predarii disciplinei respective, un examen de muzica(teorie si instrument), pedagogie, psihologie, adica dura o luna, zi de zi!Nu intra nimeni la practica pana nu prezenta, cu o saptamana inainte,
profesorului care preda disciplina la care aveai practica,profesorului de pedagogie si invatatorului clasei, planul lectiei,(in care trebuia sa ai idei personale, creativitate si material didactic ingenios,
atragator, sugestiv). Adesea, metodistul te intorcea de 4-5 ori sa
refaci planul lectiei, ca sa ajunga in final impecabil din toate punctele de vedere. La fiecare lectie deschisa asista toata clasa; dupa terminarea ei, colegii si profesorii metodisti impreuna cu invatatoarea analizau prestatia practicantului. Acolo te demontau moment cu moment pana la cele mai mici amanunte, cum ar fi,ca te-ai plimbat prea mult in clasa si i-ai obosit pe copii, sau ca ai vorbit prea repede.Noatrea era extrem de severa dar totdeauna stiai ce ai greist si primeai toate indicatiile pt. a te corecta la lectia urmatoare. Nimic nu se fusarea, nimic nu se abatea de la program, nimeni nu indraznea sa vina cu incropeli sau cu scuze!
Cine indraznea sa intre la orele de practica pedagogica machiata sau in pantaloni, cu un fir de praf pe pantofi, cu frizura suprarealista sau cu hainele necalcate?? In fata elevilor trebuia sa fii un model desavarsit!
Ai acestor doua serii de invatatori absolventi, sunt tinerii care au adus gloria invatamantului romanesc intre anii 1970-1989,cei care au construit Romania moderna socialista. Elevii lor au fost performerii formati de invatatori de elita, de aceea au reusit sa treaca cea mai drastica selectie la admitere in facultati,in anii 1983-1989. Din acele generatii aveam anual cei mai multi olimpici internationali la matematica, multi dintre ei formeaza azi olimpici.
Se vorbea in anii 70 ca ceea ce am aruncat noi la gunoi au recuperat, cercetat si folosit japonezii
Scoala romaneasca de azi este o caricatura suprarealista a ceea ce inseamna lucrul cu copilul:daca medicul chirurg opereaza cu instrumente pe creier, invatatorul opereaza cu cuvantul! … cel care zideste!Azi se constata ca se opereaza la buzunar!
*
Nota redacției: Revenirea la o oarecare normalitate a început în 1956, când s-a reintrodus uniforma scolară, când s-a făcut liceul de 7+4 = 11 clase, s-a reintrodus latina în liceu… Apoi, la un moment dat, a încetat să se mai folosească termenul „reperist” și s-a revenit la …„români”!
În 1965, în revista Steaua de la Cluj, Athanase Joja a scris un articol despre Specificul național românesc… Subiect care fusese interzis de cominterniști! Pentru mine a fost semnul că se produce o cotitură esențială!
La fel cum, în ianuarie 1990, când am văzut că se dă jos de pe Casa Poporului tricolorul, a fost tot un semn că se produce o cotitură esențială… Era un drapel imens, croit proporțional cu Casa Poporului, care flutura de mai mare dragul deasupra Bucureștiului. Îl vedeam bine din casă!… Nemernicii de Petre Roman și Andrei Pleșu nu l-au putut suferi și au dat ordin să fie coborît!
i.c.
http://ro.wikisource.org/wiki/Premiul_%C3%AEnt%C3%A2i_-_o_reminiscen%C5%A3%C4%83_din_tinere%C5%A3ele_pedagogului
De la marele Simion Mehedinți (întemeietorul geografiei la noi) cetire:
„Fiecare şcoală să fie aşezată în mediul
social de care se ocupă.
Pregătirea în oraşe a învăţătorului şi a preotului de sat e o absurditate.
Întoarcerea orăşenilor spre sat.„Cura de muncă”
Pentru a scăpa de şcoala bolnavă de până azi, ne-am înţeles asupra unui lucru: copilul, deprins a munci în casa părintească, să urmeze munca şi după ce a păşit pragul şcolii
[…]
Pentru aceasta, e însă nevoie ca înşişi povăţuitorii satelor să fie pregătiţi altfel de cum au fost îndrumaţi până azi; să înţeleagă mai întâi de toate ei, că tot ce e vorbă fără muncă, e o amăgire şi minciună, pagubă şi păcat.
[…]
La sate e locul seminariilor şi al şcolilor de învăţători. Profesorii de şcoli normale, dacă simt în adevăr chemarea lor de dascăli ai tineretului, să părăsească oraşul, să se aşeze împreună cu ucenicii lor în mediul de care pretind că se ocupă. Altfel, devin, cu vremea, birocraţi de oraş. Profesor cu „ora”, care să se uite nerăbdător la arătătorul ceasornicului, aşteptând trăsura spre a pleca mai repede de la şcoala normală la altă şcoală, asta a fost o născocire vrednică de nepăsarea cu care zeci şi zeci de ani am pregătit pe povăţuitorii poporului nostru. Astfel de oameni, chiar când nu sunt, par nişte năimiţi, nişte „grăbiţi” iar pregătirea unui preot sau a unui învăţător nu poate fi o treabă de făcut în pripă, ci ea cere îndelungă răbdare şi dragoste, ca a grădinarului care ştie că merele nu se coc la para lumânării, ci trebuie să aştepţi.
[…]
Aşa însă, cum au fost plănuite până azi, seminariile şi şcolile normale au fost un fel de atentat împotriva vieţii satelor. Cum turcii luau copiii creştinilor, ca să-i facă ieniceri, tot aşa şcolile acestea iau copiii sătenilor pentru a-i momi spre o viaţă nepotrivită cu traiul lor de la ţară. În loc de a ocroti portul satelor, limba cea înţeleaptă a plugarilor, obiceiurile din bătrâni şi a da fiecărui învăţător mândria de a fi un ţăran deplin, mulţi dintre învăţătorii ieşiţi din aceste şcoli s-au întors cu un port schimbat, cu o limbă păsărească, cu obiceiuri cosmopolite şi au slujit astfel, nu spre întărire, ci spre slăbirea vieţii poporului nostru ”
…
Numai 8 pagini:
http://www.asociatia-pentru-cultura-alfa.ro/blog/wp-content/uploads/2012/12/Alta-pregatire-a-preotilor-si-a-invatatorilor-de-Simion-Mehedinti-.pdf
„Simion Mehedinți, membru al academiei Române, profesor universitar la București, creatorul și organizatorul învățămîntului geografic modern în România și al Institutului de Geografie, în propria sa locuință, în care funcționează și astăzi etc., a fost scos din locuința sa, băgat într-un subsol, lipsit de pensie,[…], muritor de foame. A fost obligat, la 75 de ani, să adreseze Ministerului Învățămîntului o cerere cu aproximativ următorul conținut: „Subsemnatul S.M., membru al Academiei Române, fost profesor universitar, lipsit de orice mijloace de existență, fiindu-mi sistată plata pensiei, vă rog să binevoiți a-mi aproba să cerșesc, o dată pe săptămână, la Biserica Boteanu…”.”
(Petre Țuțea, Între Legendă și Adevăr, Gabriel Gheorghe, pg. 56)
„Many students, especially those who are poor, intuitively know what the schools do for them. They school them to confuse process and substance. Once these become blurred, a new logic is assumed: the more treatment there is, the better are the results; or, escalation leads to success. The pupil is thereby „schooled” to confuse teaching with learning, grade advancement with education, a diploma with competence, and fluency with the ability to say something new. His imagination is „schooled” to accept service in place of value. Medical treatment is mistaken for health care, social work for the improvement of community life, police protection for safety, military poise for national security, the rat race for productive work. Health, learning, dignity, independence, and creative endeavor are defined as little more than the performance of the institutions which claim to serve these ends, and their improvement is made to depend on allocating more resources to the management of hospitals, schools, and other agencies in question.”
„Most learning happens casually, and even most intentional learning is not the result of programmed instruction. Normal children learn their first language casually, although faster if their parents pay attention to them. Most people who learn a second language well do so as a result of odd circumstances and not of sequential teaching. They go to live with their grandparents, they travel, or they fall in love with a foreigner. Fluency in reading is also more often than not a result of such extracurricular activities. Most people who read widely, and with pleasure, merely believe that they learned to do so in school; when challenged, they easily discard this illusion.”
„The modern university confers the privilege of dissent on those who have been tested and classified as potential money-makers or power-holders. No one is given tax funds for the leisure in which to educate himself or the right to educate others unless at the same time he can also be certified for achievement. Schools select for each successive level those who have, at earlier stages in the game, proved themselves good risks for the established order. Having a monopoly on both the resources for learning and the investiture of social roles, the university coopts the discoverer and the potential dissenter. A degree always leaves its indelible price tag on the curriculum of its consumer. Certified college graduates fit only into a world which puts a price tag on their heads, thereby giving them the power to define the level of expectations in their society. In each country the amount of consumption by the college graduate sets the standard for all others; if they would be civilized people on or off the job, they will aspire to the style of life of college graduates.”
„The institutionalized values school instills are quantified ones. School initiates young people into a world where everything can be measured, including their imaginations, and, indeed, man himself.
But personal growth is not a measurable entity. It is growth in disciplined dissidence, which cannot be measured against any rod, or any curriculum, nor compared to someone else’s achievement. In such learning one can emulate others only in imaginative endeavor, and follow in their footsteps rather than mimic their gait. The learning I prize is immeasurable re-creation.”
„In fact, healthy students often redouble their resistance to teaching as they find themselves more comprehensively manipulated. This resistance is due not to the authoritarian style of a public school or the seductive style of some free schools, but to the fundamental approach common to all schools-the idea that one person’s judgment should determine what and when another person must learn.”
Pentru domnul invatator haretist care sustine ca dupa 1963 s-a distrus invatamantul romanesc cu consecintzele care se vad si astazi, intr-adevar, toti suntem nostalgici dupa vremurile care noua ni s-au parut grozave. Dar daca acei haretisti i-au produs pe cei din 1963-1989, cei exceptionali, atunci aceasta generatie a produs si va produce, la randul ei, alti romani exceptionali. Si voi adauga din nou un link despre inteligenta romaneasca, pentru ca sa stiti si dumneavoastra ca „are balta peste” si nu-i nevoie sa fim asa de fixati pe o perioada sau alta, pe un stil sau altul…Ideile despre educatie si practicile se schimba peste tot in lume (unii cred ca in bine, altii ca in rau…).
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/antrenorul-de-genii-prof-dr-florin-colceag-romanii-infloresc-in-haos-si-asta-este-partea-extraordinara-649633.html
Daca veti citi interviul, veti afla ca in Romania se nasc 4% copii supradotati, fatza de 2% media lumii. Deci eu nu as fi asa de apocaliptica…
DA, aveti perfecta dreptate! Geniul uman duce lumea spre progres, nu asteapta directive birocratice ca sa se manifeste. Numai ca, dupa deschiderea granitelor, in 1989, un procent insemnat din stralucitii absolventi ai scolilor acelor timpuri mult criticate, „copii epocii de aur”, „ceauseii”, cei care concurau 20/loc la facutate, au fost atat de dezamagiti de ceea ce au adus primii ani postrevolutie incat au plecat unde au vazut cu ochii. Din fericire pentru ei, erau atat de bine pregatiti incat au „ras” toate posturile care se scoteau la concurs, indiferent de disciplina. In domeniul muzicii, absolventii conservatoarelor noastre au ocupat posturile vacante din marile orchestre ale Europei si f. multi sunt concertmaestrii acestor orchestre. In toate orchestrele Germaniei se vorbeste si romaneste asa cum si la Microsoft se aude limba romana. Nu ne pierdem speranta de fel pentru ca in adancul firii romanului este incifrata de milenii dragostea pentru invatatura,devreme ce suntem poporul care am dat lumii prima scriere. Dar daca cea mai buna scoala romaneasca azi, „Lumina”- Institii de invatamant, este organizata din 1994 de un turc,cum suna? Acestea au de 20 de ani, cele mai spectaculoase rezultate si, cu toate astea, nu au devenit un model pentru factorii de decizie din Ministerul Invatamantului. Atunci incotro se indreapta invatamantul romanesc de stat? Din „Lumina” fac parte Liceul international de informatica Bucuresti si Constanta, scolile „Spectrum”, Universitatea Europei de sud-est. Vedeti ce rezultate au avut aceste scoli in 20 de ani si de unde mai are tara azi olimpici internationali.Invatamantul nu este pentru toti , nu numai pentru superdotati.De acestia se ocupa antrenorii de genii, dar ce faci cu masa?
Da, invatamantul este pentru toti, nu numai pentru superdotati! Ce faci cu o masa de copii care termina scoala si nu stie nici sa scrie, nici sa socoteasca, nici sa recite, nici sa coasa un nasture? Ii condamnam sa devina toti culegatori si pastori sau manipulatori de marfa la supermarket? Asta este forta de munca pe care o pregateste scoala romaneasca pentru viitor? Cine va pune in miscare tehnologia inalta de la Magurele si Cernavoda? Cine ii condamna pe copii cu IO mediu la incultura?De ce s-a sters din orar „lucrul maunal”? Copilului trebuie sa ii dezvolti si capacitatea de a relationa cu materialele, creativitatea, sa ii transmiti tezaurul etnografic al neamului sau, inclusiv ornamentul romanesc in lemn,pe panza, ceramica,sticla. De unde vom aduce mestesugari? O societate normala nu poate renunta la ei,cine va repune industria romaneasca pe picioare, daca va mai fi repusa vreodata, daca elevii azi nu mai sunt invatati nici cum se bate un cui? Chiar totul vor face ” investitorii” straini, chiar vom crea conditii obiectiva ca sa aducem mana de lucru calificata din alte parti? Rezultatul scolii in cei 25 de ani se oglideste in cifra somajului, in cifra abonatilor la cluburile de noapte, din cifra abandonului scolar.Trebuie sa se schimbe ceva, nu se mai poate merge pe aceasta cale!
Nixon, președinte american între 1969 și 1974, vorbea de „dreptul de a (ști) citii” (right to read) al americanilor înainte de a termina școala. Nimic nou sub soare și-n lumea democrată.
„With very rare exceptions, the university graduate from a poor country feels more comfortable with his North American and European colleagues than with his nonschooled compatriots, and all students are academically processed to be happy only in the company of fellow consumers of the products of the educational machine.”
Academiile de muzică par a fi menite să pregătească muzicieni pentru export; plănuit? La fel a fost și pînă-n 1990; mulți după un turneu afară nu mai veneau.
Baiu-i că aceste școli au fost și sînt plătite din taxele și birurile omului de rînd disprețuit de cei cu care ne lăudăm că_cântă în nu știu ce orchestră sau pe nu știu ce scenă.
@ Gabriela,
Aş fi de acord, dacă nu merg cu gândul mai departe şi îmi imaginez pentru cine vor munci aceşti tineri odată formaţi.
În niciun caz pentru România!
Profesorul Colceag îi selectează şi le descoperă aptitudinile ce vor trebui cultivate. Ca mulţi alţi profesori de altfel……
Este ca şi cum mă bucur de venirea primăverii dar uit că nu-mi serveşte decât ochilor şi sufletului prin bogăţia de frumos. Sau de un pom care nu va rodi în grădina mea.
E bine şi aşa, poate ei vor avea mai mult noroc decât frăţiorii lor nemintoşi.
Este o dovada de indiferenta (caci ignoranta nu poate fi), fata de impactul asupra scolarului mic a notiunilor de matematica cu un grad nepermis de abstractizare. Orice psiholog stie ca gandirea copilului pana la pubertate opereaza preponderent in plan intuitiv. Tot ce cuprind manualele de matematica pentru clasele I-IV, nu este inteles de scolar, de aceea el lucreaza mecanic,nu intelege si, de aceea, pana la clasa a IV-a matematica devine un cosmar, o uraste.Adesa nici parintii nu ii pot ajuta pe cei mici ba chiar si invatatorii sunt depasiti de unele probleme. In consecinta – meditatii la matematica de la clasa II-a! Scoala romaneasca dinainte de 1989 a valorificat inteligenta nativa exceptionala a acestui neam si a reusit sa dea mari savanti in stiintele exacte tocmai pentru ca a pus in relatie armonioasa particularitatile de varsta cu cerintele programei si continutul manualului iar metodele si le-a adaptat permanent la aceste particularitati. Culegerile de probleme ale lui Gh. Titeica erau niste comori. Savantul oferea copiilor probleme care faceau refere la materia de la celelalte discipline studiate – geografie, istorie, stiintele naturii. Copilul lucra la matematica dar se pozitiona in realitatea in care traia. Azi autorii manualelor ignora faptul ca numai 1-2% din copii au IQ peste 100. Manualele trebuie sa se adreseze segmentului majoritar al copiilor, nu exceptiilor. Performanta se cultiva, se exerseaza in afara materiei de baza.Pentru toata munca invatatorului anilor 60-70, salariul lor era de cca 560 lei!Si nimeni nu indraznea sa-si murdareasca imaginea in ochii copiilor si a parintilor, sugerand sau acceptand foloase necuvenite. Scolile pedagogice aveau coruri renumite, orchestre de muzica simfonica, orchestre de mandoline, formatii camerale de coarde, ansambluri de dansuri populare, de balet.Viitorul invatator trebuia pregatit sa fie capabil sa anime viata culturala in scolile satesti. Totusi rasar timid sperante noi.
http://danielroxin.blogspot.ro/2014/01/ce-frumos-primul-liceu-din-tara-in-care.html
Nu puteam s-o spun mai bine.
Cei ce n-au copii, sau au da fie nu-s de școală fie-s în clase mari, nu pot știi ce-i în sufletul unui părinte cînd vede cum Sistemul, prin școala din ziua de azi, i-l strică. Durere mai mare nu poate fi decît atunci cînd simți copiii îndepărtîndu-se puțin cîte puțin; încep a asculta de frica mai mult de învățători (așa a zis doamna învățătoare, așa trebuie să fac că iar o să mă certe), ceea ce i-ai învățat sau au văzut la tine peste noapte nu mai ieste bine pentru că altfel a zis Sistemul. Copii ce știau număra pînă la 100 și-napoi, din doi în doi, după un trimestru de școală fac acum greșeli, nu mai sînt siguri (ie bine cum am scris?), etc.
Pildă clasa 1 trimestrul 1:
□+3=5, 7-□=2
Da, e bine cum ai scris, ba mai mult decat atat! Daca o familie doreste sa le ocupe timpul copiilor cu sportul si descopera chiar ca acestia au o dotare nativa speciala incat ii conduc incet spre performanta, sunt luati in obiectiv de Directia pentru protectia copolului. Aduca tatal lui Mozart sai al lui Paganini daca ar fi fost contemporani cu noi ar fi fost penalizati de Directia pentru protectia copilului iar Wolfgang si Nicolo ar fi fost dusi pa un centru de plasament! In acest caz nici parintii care pregatesc copii pentru performanta la matematica sau la alta disciplina nu mai au voie sa isi conduca copilul catre performanta. In schim irele de lucru manual s-au inlocuit cu educatia sexuala, modeling s.a.m.d.
Aveți probleme cu Direcția pentru Protecția Copilului? Poate ne spune-ți mai multe. Nu se știe cine poate ajuta…măcar o vorbă bună.
Îmi şedea în minte şi nu … ieşea!
Susţin ideea conform căreia imediat după 90 a fost introdus şi aplicat un program diabolic de DESROMÂNIZARE A Ţării noastre, program ce continuă şi este tot mai evident.
TRĂDĂTORII trebuie identificaţi şi puşi la stâlpul infamiei. Voi posta informaţia privind drapelul naţional pe face book pentru a afla şi prietenii mei.
Școala este stricată cu bună știință! Clasa 1-a:
– manualele sînt un talmeș-balmeș.
– aritmetica amestecată cu geometria.
– ecuații (trimestrul 1!)
– desene…ciudate (vezi coperta adresa mai jos)
– mulțimi (nici acu nu le văd rostul)
– sortarea și aranjarea datelor în tabel (înainte de numere)
– peste 80% cuvinte străine (traduceri de expresii străine cuvînt cu cuvînt)
– exerciții și lucrări de control cu șmecherii. (text scris greșit, cuvinte scrise de la coadă la cap…dar stați puțin nu ieste asta o boală?, dislexia)
– exerciții gen teste internet de IQ…unii zic că testul IQ măsoară doar abilitatea de a face bine un test de IQ. Un anumit tip de autism, asperger, dă rezultate maxime la aceste teste)
– teme multe
Toate acestea îndepărtează pe copil de școală și învățătură încă de la început.
http://www.edumagazin.ro/manuale-scolare/matematica-manual-clasa-i-padureanu
Absolut de acord.
Suplimentar, fata de cele notate:
1. Parintii nu au nici un fel de responsabilitate in educatie (legala)
2. Elevii sunt niste inocenti, motivul pentru care nu invata, au atitudini agresive si vorbesc urat este „nivelul educational slab din scoala” (adica e voie telefon mobil, sa injure, sa nu invete, sa aiba crize, sa se bata, etc.)
3. Profesorii au toata responsabilitatea, adica:
-sa suporte, fara sa faca nimic, orice
imbecil de copil care, din lipsa de
educatie si datorita suportului
televiziunilor jidanesti, crede ca
orice pofteste i se cuvine
-sa faca tot posibilul sa predea dupa
manuale special concepute sa deruteze
copilul
-sa suporte umilintele publice (adica cele
de la TV) in fata exploziei de
comportament animalic al copiilor (nu i
se da profesoratului nici o sansa,
pretinsi sociologi analizeaza pompos
lipsa de performanta a scolilor)
-Inspectoratele scolare nu au nici o responsabilitate (care este responsabilitatea lor???)
-Ministerul de resort nu are nici o responsabilitate (pentru manuale, pentru programe si vacante care se schimba alandala, etc.)
Nu ramane decat sa ne intrebam, parintii din Romania au cea mai mica idee ce le asteapta pe odraslele lor?
Copilul nu este un imbecil. Un elev care a esuat pe traseu are numai in mica masura vina. La radacina lucrurilor este vina parintilor si a cadrelor didactice. Daca la clasele mici un elev nu a inteles , invatatorul este vinovat- nu a explicat rar si clar , cu limbajul adaptat varstei, pentru ca elevul sa inteleaga, nu a tinut clasa in mana si a tolerat dezordinea sau nu a sipravegheat gradul de atentie al copilului, a mers prea repede prin materie fara sa consolideze temeinic etapele, nu a verificat / scanat temele de acasa, a fost prea autoritat sau prea tolerant. Daca un elev nu intelege mai multe capitole, „iese din lupta” devine neatent, dezordonat, se simte complexat pt. ca nu intelege si nu participa, isi cauta aliati, si gaseste, si odata gasca facuta face din ora un circ, iar invatatorlk rezolba situatia prin limbaj neadecvat, violenta, amenintari, santaj, ceea ce nu il salveaza ci in indeparteaza pe elev de scoala. IN scoli astazi sunt doua tabere care par a fi intr-un permanent razboi- profesorii si elevii. RAR faesti un cadru didactic pe care sa il vezi cu copiii adunati permanet in jurul lui, curiosi si prietenosi, sau asteptat la ore cu emotie si placere de elevi. Adultii uita ca elevii sunt fiinte cu inteligenta, vointa, personalitate si demnitate. Cred da sistemul de invatamant nu urmareste azi nimic-decat sa vina leafa cadrelor didactice, sa ajunga la timp raportarile la inspectorat, sa fie curat in clas, sa se cumpere toate caietele suplimentare si culegerile( in timp ce invatatrii nu parcurg macar manualul, da nu aiba reclamatii si rasulfa usurati cand vine vacanta. Vai de parintii care au azi copii in scoli.
Nu cunosc problema cu ordinul dat de cei doi revolutionari de buzunar, P. Roman si A. Plesu. Va rog sa detaliati.
Am aflat că ordinul a fost dat pe Petre Roman și am protestat public! M-a sunat dna Roman să-mi spună că inițiativa a venit de la Pleșu, iar Petre Roman n-a putut să nu fie de acord… Am reținut adevărul cel mai probabil: amândoi au căzut de acord, dat fiind că se înhămaseră la un proiect de trădare a Neamului, a Țării! La fel, tot atunci s-a mai întâmplat ceva: pe 22, 23 și 24 decembrie la TV s-au dat întruna cântece patriotice, mobilizatoare, propriu zis naționaliste! După câteva zile aceste cântece au dispărut și a început de-românizarea programelor, a mesajului sub-liminar sau sub-înțeles! Cel care continuă și azi! În ultima vreme parcă, parcă nu mai sunt atât de zeloși cu acest mesaj. Doamne, ajută-i și dă-le minte!
Acele cantece patriotice nu se mai canta de fel. Cativa ani de zile cat a existat TVR Cultural, am tot asteptat sa sa vad coruri satesti, sa vad coruri militare, sa ascult cantece care merg la suflet.
Degeaba. Acel post nu si-a facut treaba iar pe urma s’a si desfiintat.