Dr ION DUMITRU, cunoscutul obstetrician din Chicago, vechi prieten, la un revelion românesc din State a cunoscut o fostă studentă de-a mea. Cei doi, descoperind că au cunoștințe comune în România în persoana subsemnatului, depănând fiecare ce amintiri avea cu subsemnatul, s-a ajuns și la povestea relatată de mine în textul publicat pe acest site zilele trecute, despre Ceaușescu, cum îl pomeneam eu la curs, ba chiar și pe regele Mihai…

Doctorului DUMITRU i-a plăcut mult cele auzite despre fratele lui Aurel Coja, colegul său de la Polizu, și, la prima ocazie, mi-a povestit despre acea studentă, rezidentă acum în America, și ce mult i-a plăcut episodul povestit… Povestea! Deci nici DUMITRU n-a uitat-o. Precum nici distinsa mea colegă…

Numai eu uitasem de acea întâmplare… Repovestită mie de dr ION DUMITRU, m-a impresionat …și pe mine! Mi-a plăcut! Așa că am valorificat-o (sper!) introducând-o în țesătura romanului Șeitanii, al cărui subiect este perioada septembrie – 21 decembrie 1989. Episodul s-a petrecut însă cu câțiva ani înainte de 1989 și nu mai sunt sigur dacă s-a fost în amfiteatrul Odobescu, pe Edgar Quinet, deci, și nu în Pitar Moș. Mai degrabă aș zice acum că a fost în Pitar Moș, la studenții – majoritatea studente!, de la engleză…

…Cam așa este scrisă întreaga trilogie ȘEITANII… Din întâmplări reale, petrecute, cu personaje reale, majoritatea, imaginația „creatoare” (cică!) intervenind doar pentru a le da o altă poziție în timp și spațiu. Sunt convins că mulți cititori (dintre puținii care vor fi…) vor fi tentați să pună pe seama imaginației autorului mai multe decât au fost în realitate. N-am acest merit. Am fost mai degrabă un cronicar al celor petrecute.

Am un singur regret: relatarea mea făcându-se după mai bine de 25 de ani, o bună parte dintre eroii mei nu mai sunt în viață… Nici Titi Enache, nici Romică Simionescu, nici Mihai Șainian… Dumnezeu să-i odihnească. Mă doare sufletul după ei, după prietenii pe care i-am făcut personaje și ei n-au apucat să se …citească.

i.c.