Am primit pe Internet de nenumărate ori textul de mai jos, semnat de dl Napoleon Săvescu. Subiectul este deja binecunsocut de o anumită parte a publicului românesc: strădania sus-numitului de a ne scoate din cap prostia că suntem urmașii romanilor aduși de Traian în Dacia. Insistența dlui Săvescu de a schimba, de a desființa de fapt unul dintre reperele fundamentale ale conștiinței și identității noastre etnice, nu mai poate fi tratată ca o bizarerie, riscăm să fie luat în serios de mulți români mai săraci cu duhul. Cum aceștia nu sunt puțini, ne vedem obligați, în virtutea profesiei, să intervenim deocamdată prin publicarea textului dlui Săvescu, însoțindu-l cu un comentariu provizoriu, pe care îl vom dezvolta cu proxima ocazie. Deocamdată comentariul nostru este bolduit, aplecat, numerotat și pus între paranteze, spre a-l deosebi de textul care ne-a obligat să intervenim.
Ion Coja

Scrisoare Deschisa Tineretului Român

Avertisment

Dacă dogma crede şi nu cerceta, vă caracterizează,
nu citiţi aceste rânduri.
Dacă vă este frică de adevăr şi consideraţi că un adevăr relativ (mincinos) vă ocroteşte împotriva unui adevăr absolut
nu citiţi aceste rânduri.
Dacă nu doriţi să vă supăraţi profesorii de istorie,
nu citiţi aceste rânduri.
Dacă aveti totuş curajul să acceptaţi, fie şi pentru câteva minuta faptul că istoria noastră veche , aşa cum v-a fost ea prezentată pâna acum, ar putea fi una greşită, vă doresc o lectura placută. Şocul acestui serial s-ar putea să trezească şi în dumneavoastra mândria de a fi Dac.
Vă mulţumesc

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive într-o societate şi trebuie sa recunosc că de cele mai multe ori el este reprezentat de tinerii care refuză să accepte un adevar relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevar absolut.
Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limbă română:
Cât la suta din Dacia a fost cucerită de romani?
Şi dacă profesorul ştie raspunsul : 14 % din teritoriul Daciei, (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru- vezi www.dacia.org Maps of Old Europe),
urmează altă întrebare:
(1. O țară Dacia, care să se întindă de la Nipru până în Elveția, este o invenție. Desigur, Dacia, adică teritoriul locuit de daci, era mai mare decât zona cucerită de romani, numai că această zonă era cea mai intens locuită, cea mai importantă economic vorbind. Aici se aflau minele de aur, era Dacia metropolitană, dacă mi se acceptă o asemenea expresie. Erau cele mai importante cetăți etc. Dacia periferică, rămasă necucerită de romani, se pare că nu era prea importantă sub aspect demografic și economic.)
Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?
Şi daca profesorul vă răspunde : numai 164 de ani atunci puteţi merge la urmatoarea întrebare:
(2. Nu contează anii de ocupație. În Marea Britanie prezența romană durează mai mult. Dar contează mai presus de orice numărul romanilor care s-au stabilit în regiunea respectivă. Foarte puțini în Marea Britanie, foarte mulți în Dacia.)
Soldaţii „romani” chiar veneau de la…Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină?
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi „romani” vorbeau orice limbă numai latina nu. Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepartate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Marii Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din parţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pană şi Numizi, şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).
(3. Limba română, prin elementele latinești moștenite, dovedește că cei ce au adus latina în Dacia știau foarte bine latinește. Mă încumet să afirm că pentru foarte mulți latina era limba lor maternă și singura pe care o vorbeau. Vezi demonstrația mea despre Romanitatea românească, publicată în mai multe locuri, inclusiv în cărțile Transilvania – Invincibile Argumentum sau în Unu în limba română. În Dacia au venit mulți coloni, romani sau italici. Dovadă numărul mare de monumente funerare, cu inscripții în latină, mult mai multe ca în orice altă provincie romană. Semn al intensității procesului de colonizare.)
Şi ultima întrebare:
Cum a fost posibil ca într-un interval istoric nesemnificativ, TOAT teritoriul Daciei, 14% ocupat de legiunile romane, dar înspecial 86% ne-ocupat, să-şi uite limba şi să învete o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi „romani”, pe care ei nici nu i-au intâlnit ?
Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară, promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor istorici “români”, care nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: „… puterea cotropitoare (soldaţii romani, N.A.,) a adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatal lor, soldatul „roman’ deoarece Limba Maternă la noi a fost transmisă numai de soldaţii romani ¡!!!!!….. devenind Limbă Paternă.
Cum or fi venit ele din Moldova de azi, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de carpi, costoboci, tyrageţi, de la sute şi sute de kilometrii departare ca să fie „hibridate” de soldaţii „romani”?
După părerea stimabililor, femeile dace erau nu numai nişte maratoniste formidabile dar şi mute, nefiind în stare să transmită limba maternă, limba dacă la copii lor!
Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi decât.”copii din flori”, apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine dacice, la care ei, dacii priveau, cu „mândrie”, aşteptând apariţia „sâmburilor” noului popor, grăbindu-se, între timp, să învete şi ei, cât mai repede şi mai bine, în acest scurt interval de timp, noua limbă, limba latină, când de la soţii, când de la fiicele lor, ba chiar şi de la cuceritori.
(4. Aceasta nu este o manieră serioasă de a discuta un asemenea subiect. Nici măcar haz nu au textele de mai sus. Iar citatul este cu totul inventat. Pe scurt, mai ales în această secvență a demonstrației sale, autorul este de-a dreptul penibil. Nu merită niciun comentariu. Dar de câteva fapte este util să ne aducem aminte:
a. Pentru un locuitor al Daciei, ca și pentru imensa majoritate a barbarilor din acea vreme, Roma reprezenta un prestigiu și o atracție deosebită. Idealul multora dintre supușii Romei era să devină civis romanus, căci asta le aducea o mulțime de înlesniri. Azi, urmașii dacilor visează la un green card. L-a visat și dl dr Săvescu și a trecut Oceanul ca să-l obțină. Atracția Romei era ceva similar cu cetățenia americană din zilele noastre. Cu precizarea că această atracție era mult mai mare atunci și a durat câteva secole…. Prestigiul Romei a fost maxim în intervalul dintre cucerirea Daciei și momentul abandonării ei. Iar ca să devii civis romanus cunoașterea limbii latine era de la sine înțeleasă ca o condiție de bază. Dacă ar fi trăit pe vremea aceea, dr. Săvescu ar fi fost printre primii daci care ar fi „aplicat” pentru cetățenia romană. Sunt convins!
b. Pe lângă veteranii care se căsătoreau în Dacia și înjghebau aici familii trainice (vezi soarta cuvintelor latinești veteranus și familia în limba română!), au venit aici mulți cives romani, originari din sudul Italiei. Plinius cel Bătrân relatează pe larg soarta acestor țărani, oameni liberi, cu statut de civis romanus. Asta însemna că deveneau asistații statului, ai Romei, dacă pierdeau averea și ajungeau pe drumuri. Roma le sărea în ajutor. Or, pe marile latifundii din sudul Italiei, mulți proprietari au renunțat să mai facă agricultură și au lăsat pământurile nelucrate, necultivate, de dragul unei pasiuni care și azi este deosebit de vie în Italia de Sud: vânătoarea. Au transformat latifundiile în terenuri de vânătoare. Iar acei țărani care până atunci lucraseră aceste latifundii și împărțiseră câștigul împreună cu marii proprietari, se vedeau alungați de pe aceste pământuri. Cei mai mulți au mers la Roma, ca clientes ai statului roman, adică au ajuns să fie întreținuți din averea publică. Devenind tot mai mulți, au ajuns o povară tot mai grea pentru finanțele statului. (Poveste pe care o trăim și noi azi, în Dacia de odinioară.) Ca urmare, Roma s-a trezit în fața unei grele crize de excedent demografic, se producea astfel o creștere insuportabilă a populației Romei. Cucerirea Daciei a avut și acest rol: să ofere teren de agricultură țăranilor din Sudul Italiei, rămași fără obiectul muncii. Lozinca DACIA FELIX a făcut propagandă în acest sens. Dar nu pentru locuitorii din tot Imperiul Roman – ar fi fost un non sens, ci numai pentru cei din metropola sufocată de excedentul demografic rezultat din venirea la Roma a unui mare număr de cives romani din Sud. Așa se explică și asemănarea mai mare dintre limba română și dialectele italiene din sud! Precum și calitatea excelentă a limbii latine din care se trage limba română. Cei ce au adus limba latină în Dacia au fost vorbitori nativi de limbă latină! Vorbeau foarte bine latinește.)

La Centrul Cultural Român, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina, de la romani, prin băile de la Sarmisegetusa lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei? Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă…are dânsul o experienţă personală mai « deosebită » în acest domeniu. De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din doi bărbaţi cu…..braţe tari !
Prin doza de „fantezie” a acestor istorici „români” se distrug adevăruri profunde despre originea poporului nostru; marile lor „rătăciri” intelectuale sunt de fapt otrăvuri nevăzute şi cancere mentale cu care schilodesc generatii si generatii de tineri.

(5. Domnul profesor Ioan Piso nu putea să spună asemenea bazaconii. Probabil că dl Săvescu nu a înțeles vreo glumă, vreo paranteză, căci lucrul cel mai evident la dl Săvescu este lipsa sa de umor și dorința aprigă, copleșitoare, de a trece drept un tip cu umor! Cu glume căznite, despre cei doi bărbați din care ne tragem, nu ajungem decât de rîsul altora!…)

De ce poporul român , tolerează şi acceptă ca România să fie guvernată, intelectual, alternativ de aceeaşi bandă, în fond, de indivizi taraţi sufleteşte, cinici şi corupţi, vînzători de Neam şi Ţară, vinovaţi de uriaşe delapidări intelectuale şi chiar de crime propriu-zise ( vezi disparitia celor 500 de placutelor de la Sinaia, o adevarata “ bibliloteca din Alexandria, o Europei pre-antice) , infractori uşor de şantajat şi de manipulat de către cei care deţin probele acestor fărădelegi.

(6. Aici are dreptate dl Săvescu: soarta plăcuțelor de la Sinaia, ignorate și neglijate de savanții academici, este una dintre cele mai rușinoase contraperformanțe ale Academiei Române, care a avut în păstrare aceste plăcuțe și nu le-a dat nicio atenție zeci de ani. Nu aveau dreptul domnii specialiști să meargă pe ideea că sunt niște contrafaceri, ideea absurdă! Descifrarea unor texte scrise într-o limba necunoscută este cu atât mai ușoară cu cât avem la dispoziție un număr mai mare de texte. Dispariția unui mare număr de plăcuțe este de neiertat.)

Astfel de declaraţii ” istorice” : „ Noi românii de azi suntem urmasii Romei „, a hotilor de acolo , o unei hibrideri nemaiauzite, dintre doi barbati, Decebal si Traian, te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu. Cum sa-ti iubesti Imnul Tarii când aceasta rusinoasa hibridizare ti se transmite prin El!

(7. Iar bate câmpii dl Săvescu… Romanitatea noastră a fost mereu contestată de ne-prietenii noștri. Nu le convenea că le puteam opune evidența unei obârșii atât de onorabile, de nobile! Roma, în istoria lumii, reprezintă o culme a spiritului civic, care niciodată nu s-a mai întrupat într-o construcție politică atât de vastă, de organică, de durabilă. Iar noi suntem urmașii unor romani care au pășit în Dacia în epoca de maximă expansiune a Romei, aducând cu ei mândria de roman care nici până azi nu a pierit. Este mândria de a fi și de a te ști român! Nu resimte așa ceva dl Săvescu? Nu este singurul! Fiecare face ce vrea cu actul său de naștere!
Nici componenta dacică a formulei noastre etnice nu le-a convenit adversarilor noștri, recrutați mai ales dintre vecinii cu care am avut ceva de împărțit. Dacii, adică tracii, au fost, printre popoarele Europei antice, cel mai important neam după greci și romani. Vestigiile Romei îi pomenesc pe daci la tot pasul. A face din romanitatea noastră un titlu de rușine este o idee nu doar stupidă, dar și suspectă de rea credință. Cine bate azi monedă pe această idee se înscrie, vrând-nevrând, într-un scenariu mizerabil al descurajării și demobilizării spiritului civic la români prin diversiune, prin atacuri informatice manipulatorii! Să fie dl Săvescu atât de ticălos?! Nu cred! Mai degrabă nu-și dă seama! Îl orbește ambiția de a rescrie istoria nu numai a românilor, ci și a celorlalte popoare romanice. Căci, îl întreb pe dl doctor, dacă asemănările dintre limba latină și limba română se explică prin faptul că dacii vorbeau o limbă asemănătoare cu latina, cum se explică asemănările dintre latină și spaniolă sau portugheză? Vorbeau și celții limba dacică?…
Dl Săvescu afirmă categoric – vezi mai jos: „Noi, Dacii, suntem strămoșii tuturor popoarelor latine”, afirmație care, la prima vedere, pare nebunie curată. Eu, care am avut norocul să cunosc Dacia Preistorică a lui Nicolae Densusianu prin Petre Țuțea, sunt tentat să examinez cu toată atenția argumentele pe care le invocă această teză. Și constat cu oarecare dezamăgire că aceste argumente sunt puține și șubrede. Este foarte adevărat ca romanii, latinii mai exact, nu sunt cei mai vechi locuitori din Latium, tradiția romană păstrează amintirea unui descălecat originar, fără a pomeni de unde au plecat latinii pentru a ajunge în Italia. Ideea că au plecat de prin părțile noastre nu este mai absurdă decât alte ipoteze, dimpotrivă. Am spus-o încă cu decenii în urmă: toate rasele care au făcut istorie au apărut în valea unui mare fluviu. Avem motive să credem că indo-europenii au urmat și ei această regulă. Iar fluviul care i-a moșit pe arieni ar putea fi Dunărea!
În orice caz, grecii au păstrat amintirea originii lor hiperboreice, adică a unor origini în ținuturile nordice, ceea ce înseamnă Dunărea și ținutul din Nordul marelui fluviu european. Lingviștii, specialiști în disciplina cea mai dificilă – lingvistica indo-europeană, au pus demult în evidență asemănările dintre limbile respective, descendente, firește, dintr-un trunchi comun. Printre aceste limbi înrudite între ele se află și latina și traca, respectiv geto-daca. Nimic nou! Nu este exclus ca înrudirea între latină și dacă să fi fost mai strânsă decât între latină și limba galilor sau a goților. Înrudirea are grade diferite: frați, veri, nepoți etc. Româna se înrudește oareșicât cu orice limbă slavă, dar înrudirea cu orice limbă romanică este mai mare, suntem rude mai apropiate!
Care este raportul dintre latină și limba geto-dacă? Că sunt limbi înrudite, este clar, căci amândouă sunt limbi ariene, indo-europene. Sunt limbi surori, așa cum sunt italiana și româna? Nu este cu totul exclus, dar este foarte puțin probabil! Caz în care, romanii venind în Dacia au dat peste un grai asemănător. Urmarea: localnicilor daci le-a fost foarte ușor să învețe latinește!…
Dar nu! Latina nu este soră, ci este fiica limbii geto-dace!… Cam așa ceva pare că susține ipoteza Săvescu, când afirmă că dacii sunt strămoși pentru toate popoarele romanice.
Aici trebuie să intervină o precizare: termenii limbă mamă, limbă fiică, limbi surori, sunt niște metafore, rezultat al unor comparații care sunt parțial valabile. Bunăoară raportul dintre o limbă mamă și o limbă fiică seamănă cu raportul dintre mamă și fiică, dar în același timp se deosebesc foarte mult: o limbă, când „dă naștere” (altă metaforă!) unei limbi fiice, înseamnă că se transformă mult și devine altă limbă. Iar devenind altă limbă, ea dispare propriu-zis. Dispare numele ei. E ca și când o mamă ar muri la nașterea fiicei. Nu se cunoaște niciun caz de limbă care supraviețuiește nașterii altor limbi din substanța sa.
Și atunci care este raportul dintre limba geto-dacilor și limba latinilor? Ele nu puteau fi decât limbi înrudite, dar în niciun caz una pentru cealaltă nu a fost limbă mamă sau limbă fiică.
O spun pentru persoane mai puțin informate, dar capabile să judece corect: limba română păstrează din latină o bună parte dintre cuvintele cel mai des folosite și în proporție copleșitoare, circa 95%, din gramatica limbii latine. Asta rezultă din comparația dintre română și latină. Din comparația românei cu albaneza rezultă câteva asemănări care au fost corect interpretate ca elemente păstrate din limba autohtonilor geto-daci. Sunt pe puțin o sută de cuvinte, dintre cele mai importante.
Dacă comparăm româna cu celelalte limbi latine, romanice, descoperim o serie întreagă de asemănări care trimit la fondul latin al limbii române. Sunt asemănări datorate faptului că toate aceste limbi au rezultat din transformarea limbii latine. Sunt variante ale limbii latine!
Și acum atenție! Nota bene: dacă ar fi o legătură între geto-dacă și limbile neo-latine, romanice, dacă dacii ar fi strămoșii celorlalte popoare latine, cum afirmă dl Slăvescu și a lui ceată, ar trebui ca (1) româna să prezinte asemănări cu celelalte limbi romanice și la nivelul substratului, al acelor cuvinte și structuri gramaticale moștenite din limba strămoșilor noștri daci! Ar trebui ca (2) limbile romanice să prezinte și ele asemănări cu albaneza! Căci albaneza se trage din iliră, limbă foarte îndeaproape înrudită cu traca, cu geto-daca! Or, aceste asemănări încă nu au fost identificate de careva.
Repet: ca să stea în picioare teza dlui Napoleon Săvescu ar trebui să constatăm între spaniolă (sau italiană ori portugheză) și albaneză o parte din asemănările care se constată dacă comparăm româna cu albaneza.)

Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani ( dacă nu-l luăm în consideraţie pe adevăratul eliberator al Daciei, strănepotul lui Decebal, Regalian care a eliberat-o chiar mai inainte).
86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învaţat latina, fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani.
Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina, atunci de la cine? – se întreabă aceeaşi demni urmaşi ai lui Traian?
Herodot ne spune că, cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune şi el: „să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost razboaie fraticide, iar ei Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau „latina vulgara”, este „un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.
(8. Nici acest citat nu poate fi adevărat. Nu avea cum să scrie Dio Cassius așa ceva, despre Traian, născut în Iberia, că era trac, că dacii și romanii erau frați etc. Am impresia că dl Săvescu nu știe ce sens au semnele citării! Citează în fals!)
Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului dac pot evolua.
Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că „prima femeie” a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, Peninsula Balcanică.
Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbuţas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a început să vorbească despre spaţiul Carpato-Dunrean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost placut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel.Dar, din partea lor am auzit numai…………. tăcere.
Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în cartea „The Indo-european heritage”, apărut la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., careş-i avea locul în centrul României de azi din partea profesorilor rom^ni am auzit numai………………………………… tăcere.
Când studiile de arheologie moleculoră ne îndrepăţesc să ne situam pe primul plan în Europa ca vechime, din partea profesorilor români am auzit numai………………………………… ………………………tăcere.
Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR ( polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.Teoria genoamelor situează spaţial carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai putin decât, locul de unde a început Europa să existe; locul unde acum 44.000 de ani sosesc primele 3 Eve şi primul Adam. Din partea profesorilor români am auzit numai………………. tăcere.

Când am scris Epopeea Poporului Carpato-Dunrean, şi volumele „Noi nu suntem urmaşii Romei”, „În căutarea istoriei pierdute” şi „Călatorie în Dacia – Ţara Zeilor” etc. ( vezi www.dacia.org) m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, Gordon Childe, professor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publică, în anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, „The History of Civilization”, ” The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leaganul aryenilor în timpul primei lor apariţii: şi minune mare, spaţial Carpato-Dunărean este cel vizat. Din partea profesorilor români am auzit numai………………………………………………………. tacere.

Când roata, plugul, jugul, cruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dat în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelaş spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 d.i.H., (vezi John North, „A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York, 10020, Chronology) din partea profesorilor români am auzit numai…………………………………………………………… tăcere.

De mii şi mii de ani, legenda potopului o găsim în poveştile biblice, când se vorbeşte despre Noe, sau în Orientul Mijlociu, în mitul lui Ghilgames. Dar aceste „poveşti” biblice s-au dovedit a nu fi chiar poveşti. Despre ce s-a întâmplat la noi acasă, aflăm de la doi cercetători americani, William Ryan si Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltă distincţie din partea Columbia University, Shepard Medal .
Cei doi distinşi geofizicieni americani au studiat un eveniment catastrofic care a schimbat istoria, un potop gigantic petrecut în urmă cu 8.600 de ani, pe locul unde acum se află Marea Neagră.
O bruscă migraţie de populaţii porneste din zona Carpato-Dunăreană spre centrul Europei, explozie migratoare numai recent recunoscută : L.B.K., ramura vestica Indo-Europeana, Vincea, Hamangia şi Danilo-Havar.

Spre est, tot din zona Carpato-Dunăreană pleacă ramura estică Indo-Europeană ( Tocharienii).
Spre sud, Ubaid (Sumerienii), semiţii şi predinasticii egipteni ( vezi William Ryan & Walter Pittman, “The new scientific discoveries about the event that changad history”, Touchstone Edition 2000). Din partea profesorilor români am auzit numai…………………………………………………………. tăcere.
In ultimele două decenii studiile de lingvistică comparată, în special în analiza limbilor din familia “indo-europeană”, au evoluat spectaculos. Dienekes Pontikos considera regiunea Carpato-Balcanica drept radacina a “trunchiului” acestei mari familii lingvistice. Referirile sale au în vedere concluziile la care au ajuns savanţii Igor M.Diakonov, Colin Renfrew, Kalewi Wiik, Gray şi Atkinson. Din partea profesorilor români am auzit numai………………………………………………………..… tăcere.

Pentru cine este familiar cu ideologia şi psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus şi scris în repetate rânduri : „Pentru lichidarea unui popor se începe prin a-i altera, a-i sterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria si apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă, după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita si mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente si simboluri noi de adoraţie, care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul strat spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi si ape, fără un înţeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenţa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenţa si funcţiile «noului popor», asa cum s-a întâmplat cu noi”.
Faptul că Noi Dacii suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nici decum o rudă marginală, abia acceptată, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nu să căutăm contra argumente.

Cu deosebită stimă,
Dr. Napoleon Savescu,
Fondator & Presedinte al Dacia Revival International Society of New York,
21-26 Broadway, New York 11106, , tel. (718) 932-1700,
e-mail: mail@dacia.org www.dacia.org

(9. În concluzie: nu există nici un temei pentru a susține că limba dacilor era latina vulgară, e chiar un nonsens pentru istoricii cât de cât în temă să afirmi că dacii noștri nu aveau motive să accepte identitatea etnică romană, latină. E chiar absurdă această idee. Din toată tevatura iscată de tracomania unora, deseori penibilă, de obicei ridicolă și rizibilă, acesta nu este singurul nonsens. Ci doar cel mai izbitor.)