Coana Margareta, dintre vecine, era singura care-i zicea așa maică-mii, Cojuleaso!… Coana Margareta a fost una dintre persoanele care m-au impresionat, de mic, prin felul de a vorbi. Sentimentul de spectacol lingvistic l-am avut prima oară minunându-mă de vioiciunea cu care împreuna cuvintele coana Margareta, sora cea aprigă a blândei și tăcutei coana Dochița. Alte vecine erau doamna sau madam, Canja, Cociu, Dumitriu, Selelis, Baschinos, Enopian, Tesici, Claru…
Bunică-mea a fost Cojoaia. Iar bunica maică-mii, Floroaia. Amândouă vestite prin toată mocănimea dobrogeană. Cojoaia mai păstra legătura cu neamul Șeitanilor, de la Satu Lung, din care se trăgea. Nora ei și mama mea, Cojuleasa, visa la Rășinarii părinților ei ca la Paradisul pierdut!…
În pragul Noului An, an în care, cu puțin noroc și cu voia Domnului, mă fac și eu septuagenar, simt nevoia rândurilor care urmează, puține, din multele care s-ar fi cuvenit să le scriu până acum, din datoria față de norocul de a fi avut mama care m-a născut… Și mai ales m-a crescut! Ea cu tot neamul ei!…
Mă bucură mult amintirea primei nopți albe, petrecută cu băieții la Mamaia, când am venit acasă mult după răsăritul soarelui. Nu mai știu cum a fost, unde, cu cine, țin bine minte însă ce a urmat… Maică-mea și taică-meu își făceau de lucru prin curte, nerăbdători să mă vadă mai repede că ajung acasă teafăr. Plecasem de-acasă fără să știu că-mi va fi întorsul atât de întârziat… Era, cum v-am zis, prima oară. Nu se mai întâmplase. Am intrat în curte ușor ezitant și i-am văzut pe amândoi părinții răsuflând ușurați. Odorul era întreg și nevătămat!… Apoi în ochii lui taică-meu am simțit un soi de mândrie, de bucurie, că mai trecusem un prag… Chefuisem până la ziuă!
Mama însă s-a uitat lung la mine și m-a luat la întrebări: cu cine, unde, până la ora asta?… Uită-te la el că nici nu poate vorbi!
Lasă băiatul în pace! Îl cerți mai târziu!… Du-te mă și te culcă!
Altceva nici nu-mi doream!…
M-am dus în camera din fund, cea mai liniștită, și m-am culcat.
Și acum urmează povestea minunată:
Abia ce închid ochii și simt dulceața somnului acasă, că mă trezește mama: Scoală! Azi e zi de curățenie! (Noroc că pe vremea aceea nu existau aspiratoare!…) Treci în sală! Am trecut în alt pat, cel din sală, mult mai incomod, cărând după mine perna și pătura. Degeaba! Peste o jumătate de ceas curățenia s-a mutat în sală și a trebuit să mă scol și de acolo! Am încercat să mă întorc în camera din care fusesem evacuat, dar nici vorbă! Patul era ocupat de scaunele care fuseseră ridicate ca să se poată spăla podelele!… M-am dus în camera unde ne petreceam de obicei ziua, un fel de sufragerie, cu două paturi însă! Deh! Eram cinci persoane. Cinci paturi, și nici unul demn să-mi odihnească oasele și mai ales capul, care, ca orice cap normal, îmi vâjâia ca un ventilator. Abia mă țineam pe picioare!
Măi, femeie, lasă băiatul să doarmă! Tu nu vezi că a petrecut și el az-noapte?!
Să știe să petreacă! Nu să vină să zacă după aia!… Cheful nu-i pentru toate nevoile!…
N-a fost chip să pun geană peste geană! A găsit mama fel și fel de motive ca să mă chinuie cu un sadism chiar …matern! Biata mama, cu un frate vestit de petrecăreț, nea Mitică Licoi, de tata nu zic nimic!, a încercat să mă descurajeze încă de la prima încercare. N-a reușit! Dar când a văzut că asta e situația cu care trebuie să se împace, a schimbat tactica. De câte ori veneam acasă de la o petrecere – ceea ce se întâmpla destul de des, a doua zi mă pândea cu o lingură de miere și o cană mare cu ceai de sunătoare! Să le iau pe stomacul gol! Face bine la ficat! Și chiar am un ficat de care se miră și nevastă-mea! Eu beau și mănânc orice, iar colesterolul îl face ea!…
Altă amintire cu mama, când a lipsit de data asta tata de acasă toată noaptea, și era tot așa, prima oară când se întâmpla așa ceva! Dar nici a doua zi dimineața nu s-a prezentat la domiciliu spăsit și rușinat!… N-a venit nici până la prânz! Era clar, se întâmplase ceva… Era pe la începutul anilor ’50. S-a dus mama la tata la servici, să vadă dacă se știe ceva acolo. Tata era paznic la TAPL… Ca fost chiabur și exploatator, alt servici mai bun nu putea avea… A aflat biata mama că taică-meu fusese arestat în urmă cu 24 de ore!… Direct de la servici! Pentru ce? A fost îndrumată spre tovarășul director, știe dumnealui mai multe. Și de la acesta mama a aflat, pe cale oficială așadar, că tata a fost arestat pentru o delapidare de 30.000 de lei!… O sumă tentantă, cam de șaizeci de ori mai mare decât salariul tatei! Nu se poate, tovarășe director! Ba uite că s-a putut! Tovarășe director, dar soțul meu n-a adus niciun ban în casă peste salariu! Eh, doamna Coja, cine delapidează n-o face pentru nevastă sau copii, pentru familie!…
Adică mama trebuia să înțeleagă că, probabil, tata avea vreo drăguță, cu care mâncase și băuse șaizeci de salarii!… Și unde-i soțul meu acum? Unde să fie?!, l-a ridicat securitatea! Este o sumă prea mare! E act de subminare a economiei naționale!… Situația este foarte gravă, îmi pare rău pentru dumnevoastră, pentru copii. Chiar și pentru nenea Zaharia îmi pare rău, era un om simpatizat de toată lumea!… Cum de și-a pierdut mințile în halul ăsta?!
Cam așa a decurs discuția din biroul tovarășului director Cojocaru!…
A părăsit mama biroul și sediul TAPL, undeva pe strada Mangaliei, azi Ștefan cel Mare, buimacă de cele aflate. Nu mai înțelegea nimic!… N-a făcut mulți pași și s-a auzit din spate o voce, mai mult șoptită, ferindu-se, să nu fie auzită de ceilalți: Doamna Coja, doamna Coja… Un bărbat, un bătrânel, care s-a prezentat cam în felul următor: eu sunt contabilul TAPL, doamna Coja. Nu-i adevărat că domnul Coja a delapidat, nici nu avea cum! Delapidarea a făcut-o tovarășul director Cojocaru, dar nu i se poate imputa lui pentru că este comunist, membru din ilegalitate. L-au găsit pe domnul Coja să i se pună în cârcă toată povestea pentru că este fost chiabur…
Din câte a înțeles mama, în biroul directorului se discutase între tovarășii din conducere, de față cu tovarășul ofițer de securitate – sumă „prea mare”, cazul devenea de competența Securității!, pe cine să dea vina! Din tot TAPL, tata era veriga „cea mai slabă”! Cel mai predispus să fie declarat dușman al noii orânduiri! Așa că pe el, tovarăși!…
Doamna Coja, aici nu se mai poate face nimic!, a continuat omulețul! Mergeți la București și încercați să intrați la tovarășul Gheorghiu Dej!, a mai sfătuit-o acel biet contabil… Mi l-am închipuit întotdeauna cu mânecuțele regulamentare, până la cot, mic și slăbuț, chelios și firav, să-l sufle vântul…
Și mama ce-a făcut?! Totdeauna a știut să găsească soluția cea mai bună! Așa că nu s-a dus glonț la gară, ci la securitate. O mână de femeie cum era, cine să-i dea vreo atenție?! A trecut ușor de paza de la intrare, a bănuit că biroul comandantului nu poate fi la parter și a urcat scările, la etaj a recunoscut după covorul special, deosebit, care este ușa comandantului, și a intrat fără să mai bată. A avut noroc că ofițerul din anticameră tocmai intrase la comandant și lăsase ușa deschisă, așa că mama, tot așa, fără să mai bată la nicio ușă, a intrat la comandantul atât de temut al securității regiunii Dobrogea, în biroul acestuia, unde se ținea mare ședință operativă cu toți ofițerii superiori în păr.
Dar dumneata cine ești, cum ai ajuns aicia?!, s-a mirat cel din capul mesei.
Sunt soția lui Coja Zaharia și vreau să vorbesc cu tovarășul comandant!
N-ai ce vorbi cu tovarășul comandant! Trebuia să vorbești mai de mult cu bărbatul dumitale și să nu-l lași să fure din avuția poporului!
Știți mai bine decât mine că soțul meu este nevinovat! Delapidarea a făcut-o tovarășul Cojocaru, directorul TAPL. Dacă până diseară soțul meu nu este acasă, eu mâine dimineață mă urc în tren și merg la București, la tovarășul Gheorghiu Dej, să afle ce se întâmplă aici, cum fură foștii ilegaliști și cum îi acoperă securitatea!…
…Cam așa au rămas în memoria, în închipuirea mea cele petrecute atunci. … Spre seară, ne trezim că intră în curte și tata, aidoma sergentului de la Vaslui, adică trăgând al său picior drept. Când o vede pe mama: Ce-ai făcut, nebuno?! Astea i-au fost primele cuvinte. Restul le-am uitat…
Să nu uit însă și detaliul, într-un fel cel mai important. Într-un fel… Când mama povestea rudelor cele petrecute, preciza apăsat faptul că acel minunat contabil pricăjit și să nu dai pe el două parale, era evreu. Evreu, deci! Cam cu subînțelesul că din tot TAPL-ul nu s-a găsit un român să-l apere pe tata, ci numai un evreu!… Mama o spunea și ca o învățătură de minte pentru noi, copiii ei! Să nu uităm de binele pe care acel evreu, un evreu, deci, ni l-a făcut!… Fără acel evreu, fără gestul său eroic propriu zis, am fi ajuns, toți frații Coja, să ne rușinăm toată viața că avem un astfel de tată, hoț, delapidator!… Elanul nostru, cu care am intrat și am răzbit în viață, mândri că suntem Coja, feciorii lui Zaharia Coja, se alegea praful de elan și de noi!…
…A plecat tata de la TAPL, căci tovarășul Cojocaru, rămânând mai departe director, s-a ivit o mică incompatibilitate între cei doi… A ieșit tata la pensie ca paznic de noapte la Combinatul de panificație. L-a angajat nea Gică comunistul, adică Trandafir, pe care mama îl botezase în copilăria ei! Îi era și puțin nepot! Un om fain, dintr-o bucată!… Dacă ar fi fost tot PCR-ul după chipul și asemănarea lui nea Gică, intrau toți românii în PCR, mai ales chefliii!… Căci ce de chefuri a mai tras nea Gică!, rămase de legendă la Tulcea și în toată Delta, unde a fost transferat disciplinar?!… O adevărată glorie a comunismului cu față umană, ușor frăgezită de mahmureală!…
A treia amintire, un revelion, din anii studenției. Venisem acasă, la Constanța, indecis. Se pregăteau mai multe revelioane ale colegilor de la Mircea. Unul la Șirică, altul la Bigita, Dumnezeu s-o ierte, altul la frații Cuturicu, Dumnezeu să-i ierte, altul la… La care să merg? Aurel și Marilena, frații mei, cred că erau la Cluj, studenți, în orice caz nu erau în Constanța. Aflu, într-o doară, că tata este de serviciu în noaptea de revelion. Nu dau atenție acestui detaliu, mă decid unde să petrec revelionul, dau obolul, adică banii ca să se cumpere din cheta noastră, a invitaților, ce mai trebuia la un revelion, și mă las câteva zile în voia așteptării, în lungi plimbări pe malul mării, de la Trei Papuci până la Cazinou și înapoi pe la Ovidiu, Carol, Cuza Vodă, acasă… Acasă, venise seara de revelion, mă pregăteam să mă îmbrac frumos, cu costumul rămas de la frate-meu, când, nu știu cum se face, că-mi aduc aminte că și la revelionul trecut se nimerise să fie taică-meu de servici în acea noapte… Deci mama…
Pe scurt, m-am îmbrăcat până la capăt, elegant, arătam ca un adevărat Alain Delon în zilele lui cele mai bune, dar nu mai plec de acasă… N-a prea înțeles maică-mea cum vine asta?! Mă îmbrac să ies în oraș și rămân totuși acasă, în costum, la cravată… Când a înțeles, a insistat să plec unde mă așteptau băieții. Nu m-am lăsat înduplecat și am început să pun masa, am cerut tacâmurile și farfuriile alea bune, „pentru musafiri”, dar n-am reușit s-o înduplec pe mama să se îmbrace și ea mai festiv. N-am insistat, nu era teatru ce se întâmpla! Ci s-a fost întâmplat ceva real, teribil de real: noaptea de revelion cea mai grozavă pe care am petrecut-o vreodată!… Când a venit tata, pe la ora șapte-opt, ne-a găsit treji, adică nici nu dormeam, dar nici nu se vedea pe noi să mântuisem împreună o damigeană de cinci litri!…
Deci am stat de vorbă cu maică-mea la acel revelion vreo zece ore încheiate… S-a crucit tata: Ce-ați putut vorbi toată noaptea?!…
M-am ridicat dimineața de la masă cu sentimentul clar că rămân tare multe nevorbite și am plecat să mai fac o tură pe traseul îndătinat. Trei Papuci, Cazino…
Fără acea noapte de revelion, singurul revelion pe care nu-l pot uita, n-aș fi azi… Îmi vine să zic o vorbă proastă ca să mă fac înțeles. Versul acela, sunt suflet din sufletul neamului meu… Pretențios vers, închipuit, excesiv… Pentru că în acest vers cuvîntul neam este pus cu sensul său cel mai ambițios, mai înalt. Nu aș rosti acest vers, m-aș jena de altitudinea sa… Dar el mi se potrivește dacă îl cobor cu o octavă sau două, neam cu sensul de încrengătură de rubedenii… Veri, unchi, nepoți… Asta am devenit eu în acea noapte de revelion! Asta am simțit din câte mi-a povestit maică-mea din copilăria ei, despre bunici mai ales, despre Gogelia și celelalte sate unde s-au coborît din Ardeal mocanii, despre tata, părinții tatei, ceilalți frați, alte neamuri… Neamul, deci!
A știut să aleagă ce-mi povestește, așa că din cele ascultate a crescut în mine un sentiment ciudat, ciudat și net, anume că aparțin unei aristocrații, că în ruralul românesc există o stratificare, nu pe baze economice sau sociale, ci stilistice, comportamentale, că ești de neam prost după cum dai bună ziua, bunăoară… Că pentru neamul meu, neam de mocani, am de ce să fiu mândru în fața oricui! Suflet din sufletul… Cum a zis poetul!
Mi-a povestit mama, cu mult haz, și cum a fost pețită, de câte ori, de cine… De ce au fost refuzați ceilalți „feciori de crai” de dinaintea tatii… De ce l-a refuzat pe un flăcău neamț din sat, care… Sau pe unul pe care mama îl cam plăcuse, dar bunicul, înainte de a se pronunța, a simțit el că nu prea este de soi cumătrul, prea era bogat, așa că s-a dus la oraș, în Constanța adică, să afle mai multe despre „neamul” pretendenților la mâna prințesei Linica… Și aflând că cumătrul era un „îmbogățit la război”, cam cum ar fi azi unul îmbogățit la „revoluție”, a certat-o pe pețitoare că-i aduce așa neamuri proaste în casă… Nu fi neam prost!, era un avertisment și o dojană deseori auzită în copilăria mea!
…Mama fusese cam dezamăgită că n-am dat și eu la medicină, și că vreau să mă fac …poet! Cam în acești termeni, ușor ironici, cam de batjocură chiar, traducea maică-mea viitorul meu de filolog. În noaptea aceea, împăcându-se cu situația, și ca un fel de binecuvîntare părintească, mama mi-a mărturisit că în tinerețea ei „scrisese și ea poezii”! Am rămas cu gura căscată!…
Am aflat și de „studiile” ei, de ce s-au oprit după numai patru clase. S-a întâmplat atunci un mic incident verbal, la serbarea de sfârșit de an, când mama a spus o poezie în limba germană… A greșit un cuvînt!… A pronunțat un paronim, mai de ocară, pe care s-a străduit să nu cumva să-l rostească și, caz clasic în psihologie, tocmai pe acela l-a rostit! Spre hazul colegilor!… Așa de tare s-a supărat mama că a decis să nu mai calce pe la școală, iar bunicul, care știa că pe fete le mărită averea, a lăsat-o pe cuculica lui să-și trăiască copilăria în voia ei. Asta fusese vorba de alint a lui bunicu: cuculica…
Pe bunicul Stan Licoi l-am găsit pomenit ca „econom de oi”, adică cioban înstărit, și-n câteva anuare dobrogene. Celălalt bunic, omonim cu același subsemnat, venise din Ardeal și primise pământ la Cartalu, lângă Hârșova, așa cum prevedea legea. Inginerul hotarnic, după ce i-a măsurat ogorul la care avea dreptul, i-a spus că-i mai dă pe atâta dacă-i dă lui calul!… Cred că e ușor de ghicit ce i-a răspuns bunicul Ion Coja, din Bran de felul său!… Calul a fost animalul preferat în neamul Coja și Șeitan, din care se trăgea tata. Când tata a mers la armată, la călărași cu schimbul, nașul său, tot Zaharia, moșier, l-a chemat să-și aleagă un cal, care-i place! A avut tata cel mai frumos cal din regiment!
Când s-a întors din armată, sărea cu calul direct în curte la bunica, peste uluci, de se crucea toată strada Talazului, din malahaua Coiciu… Ne-a dus tata la un concurs de obstacole la care a sărit și vestitul Dracul-Știe, care bătuse un record mondial la săritura în înălțime. Tata ar fi vrut să continuăm tradiția și să ne crească pe lângă caii pe care-i avea la grădina de la Cișmea. S-a opus categoric mama, nu cumva să încălecăm vreun cal! Pasămite, citise ea o carte, a cărei eroină avea un băiețel și acel băiețel moare într-un accident de călărie… Și mama a pierdut un copil, pe Nelu, la 6 anișori. Rană niciodată vindecată!…
Altminteri, că veni vorba de romane, mama a citit la viața ei mai mult decât domnul profesor subsemnat! Iar la viața ei a avut printre musafiri, la masă sau numai la o cafea și o dulceață, patru academicieni. Care? Păi Valeriu Benetato, Emil Condurache, Alexandru Graur, Fănuș Neagu… La mine în casă nu au intrat până acum patru academicieni… Dacă mă gândesc bine, chiar niciunul!… Nici măcar Fănuș Neagu! Dumnezeu să-i odihnească pe toți patru!
Dar câte n-am aflat unul de la altul în noaptea aceea!…
Am pronunțat mai sus cuvîntul elan! E foarte important elanul în viață!… Cred că nu mi l-am pierdut niciodată! M-am încărcat atunci cu elan făptuitor pentru două vieți! Și asta din cele zece ore de sporăvăială la ceas de cumpănă, a vremii, premonitoriu pentru o viață de om, îmi dau seama acum!
…Nici unul dintre noi nu ar fi ce este dacă n-ar fi avut parte de părinții care l-au crescut, l-au făcut om! Ce vreau eu în aceste rânduri este să pomenesc de acel revelion, atât de definitoriu, de care am avut noroc, dar și inspirația de a-l alege, de a-l provoca, fără să știu că mă pricopseam astfel cu una dintre cele mai luminoase amintiri, cu unul dintre cele mai faste momente din viața mea!…
…Noroc cu comuniștii că l-au făcut pe tata paznic de noapte… Nu?! Se poate spune și așa!…
Ion Coja
@ MARIAN ANTONESCU: postarile apar aici instantaneu in afara de cazul in care contin link-uri. Mie mi-au stat in asteptare pentru verificarea linkului si 4 zile. Nu stiu cazul dumnevoastra dar daca nu contin linkuri, nu imi imginez nici o explicatie. Dar cu siguranta nu vi se cenzureaza postarea.
CA DEOBICEI POSTARILE MELE NU APAR.AM FACUT UN COMENTARIU AMPLU LA ACEST ARTICOL DE EXCEPTIE INAINTE DE ANUL NOU SI NU A APARUT.REGRET DAR CE ROST ARE SA MAI SCRIU CXEVA?
La Multi Ani ! Domnule Profesor Ion Coja
La multi aniA!!! Doriti sa va regasiti rudele, sau sa stiti ce mai e prin Satulung?
Domnului profesor si tuturor celor care viziteaza acest site…
LA MULTI ANI TOT MAI BUNI!
Darul meu sa va sune in cugete in anul care vine neincetat, asa cum suna clopotul la Putna!
ttp://www.youtube.com/watch?v=3zKgmTJMtAs
Multi Ani inainte domnule profesor Ion Coja!
O larima si umbra unui zambet care poate nu a existat..
La multi ani..!
noi nu suntem urmasii tiganiilor din ROMA lui traian,noi suntem urmasii lui DECEBAL si ai daciilor liberi.Abia o treime din DACIA a fost ocupata de imperiul Roman,si aceea in zeci de ani de razboaie sangeroase!
Aromanii sunt 100 la 100 geto-daci,pentru ca au aceleasi ocupatii,obiceiuri,LIMBA cu geto =dacii. Albanezii si aromanii au o limba foarte asemanatoare si cuvinte comune cu limba dacica: fagure viezure,strugure,oi,branza,telemea, si multe alte cuvinte,sunt exact la fel ca in limba dacica!
LA MULTI ANI TUTUROR!LA MULTI ANI DOMNULE ION COJA!
Distinse Dl.Profesor Ion Coja imi este placut sa va urez LA MULTI ANI cu sanatate, de buna calitate,cu multumire sufleteasca personala cat si celor care va sunt dragi.
In anul ce vine, cu ingaduinta LUI devin septuagenar. „Omul propune EL dispune”, spunea mama mea.Este remarcabila si fara egal, asa cred, lupta dvs. pentru adevarul istoric. Dar, cu tot respectul, cu o floare nu se face primavara, cineva trebuie sa duca mai departe ‘faclia’ ce inlatura negura impusa din istoria noastra. „Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea creste si dusmanul nu sporeste” Cred, ca numai bine studiat, cu documente de necontestat se poate duce lupta pentru adevar. Greu de crezut ca nu cunoasteti oameni tineri, maturi in gandire, integri si bine intentionati care sa va insoteasca si sa duca mai departe ceea ce a-ti inceput.
Draga Domnule Coja,
Ti-am mai scris de citeva ori, te citesc de aici de departe, sincer sa fiu, nu stiu de ce, esti singurul roman pe care il citesc, din cind.
Sint curios de ce mai scrii, ai fost profesor universitar…interesant, deci nu prea ai umblat pe jos (la figurat), ai studiat cumva la Moscowa, limba romana?… nu m-ar mira, noi romanii am studiat totul la Moskowa inainte sa devenim patrioti, dar bineinteles acum am uitat de asta si pe deasupre ce mai conteaza, daca ne fotografiem linga drapel si ne punem pe net, totul s-a spalat.
Mi-e asa ciuda pe mine insumi ca nu pot sa ma uit la poza dumitale fara a fi cinic, cine ai fost mata pima acuma…si de ce mai scrii?…Oare nu ar fi mai decent cel putin atit; fostii „profesori universitari” macar sa aiba decenta sa taca din gura…
Sint rau, stiu ca sint rau domnule profesor (tovarase inaine de „89) poate ca ne-am intilnit cindva, sau pote ca nu… dar nu stiu de ce parca te cunosc…nu am avut nicidata incredere in dascalime,( azi majoritatea lor fac avagarda neocomunismului globalist), si deacea faci pentru mine archetipul „romanului impartial” hopa- mitica perpetu.
Ti-am citit citeva articole curajoase iar chestia cu mama cu revelionul e foarte frumoasa ( eu nu am fost instare sa fac asta), bineinteles ca toata povestea e o minciuna, intr-n fel un stereotip banal, ca un leucoplast ieftin pe o rana imensa in frunte, care te va ucide…dar intr-o situatia ca asta chiar si un leucoplast ieftin pare magnific…
Domnule profesor ( ce ciudat suna, tovarase profesor ere mai natural in limba romana)sper ca nu o sa fi atit de mic incit sa incepi sa i-mi corectezi greselile de ortografie, urasc sa scriu fiindca stiu ca scrisul e inutil si mediocru, e cea mai mediocra forme de comunicare…iar incercarea de a comunica prin ea insusi, e inutila si absurda, fara finalitate si in special cu romanii, decea ma intreb aproape obsesiv, de ce incerci cu disperare, inca sa mai scrii…de ce?…. oare nu ai avut pina acuma toate sansele sa spui tot ce ai avut de spus ?
frumoasa poveste si oarecum asemanatoare cu cea a familiei mele.in 1956 un evreu proprietar al unui teren invecinat cu al nostru,sa oferit sa vine la domicilul nostru sa ne anunte ca putem intra si noi in posesia acelui teren,mult mai mare decat al lui.acel om n-a cerut nimic pentru serviciul facut.ba chiar ne-a recomandat un avocat prin care am reintrat in posesia acelui teren.terenul mai apoi a fost vandut unui grup de cantareti dintre care pantazi,balasoiu etc.suma obtinuta prin vanzare a fost de circa un milion de lei,o suma foarte mare pe vremea aceia.deci este clar,oamenii buni detin majoritatea covarsitoare.cei care au ucis atata tineret la acea zisa revolutie erau securisti romani.dece au ucis?eu sunt grec-dupa cum stii.si totusi majoritatea turcilor cu care am avut de a face au fost oameni buni.criticilor tai le recomand sa-si revizuiasca atitudinea si sa-si retraga acuzatiile.tu nu esti un antisemit.imi aduc aminte ca in anii studentiei erai in relatii foarte bune cu colegii evrei.apoi i-ai elogiat pe unii oameni de mare valoare precum a.graur,j.bick,t.vianu etc.antisemitii niciodata nu spun ceva pozitive despre evrei.deci ioane cauta sa ai un dialog direct cu ei si dovedeste-le ca nu esti antisemit.uneori informatiile care n-i se dau sunt eronate si din aceasta cauza ne creiem belele evitabile.acei ani ma refer la anii 1940-1945 au fost foarte tulburi.este foarte adevarat ca evrei au fost persecutati in mod nejust.insa si printre ei sa-u infiltrat agenti veniti din rusia.ei au comis acte de sabotaj etc.ca urmare autoritatile militare romane au luat masuri aspre contra evreilor care se aflau in zona de operatiuni militate.sa dovedit ulterior ca printre cei care au aruncat in aer comandamentul militar de la odesa au fost cei mai multi rusi comunisti,ucrainieni,evrei si greci.orice acuzatie de asemenea gravitate trebuie bazate pe documente si probe reale.pe vremea aceia aveam doar1 an asa ca-mi amintesc ceeace mi-au povestit parintii.medicii evrei nu aveau permisia sa dea consultatii copiilor de crestini,evrei erau obligati sa locuiasca numai in cartierul lor,comunitate evreiasca trebuia sa presteze anumite ore de munca precum curatirea zapezii etc.desigur asemenea masuri erau d egradante.deci ioane te sfatuiesc sa-i inviti la un dialog deschis pe cei care te acuza si in mod onestsa-ti declari pozitia.adica ca nu esti un antisemit.un holocaust este ceva foarte grav si tot odata foarte dureros pentru un popor.intr-o asemenea situatie totul trebuie dovedit cu probe reale.sper si ma rog la dumnezeu ca adevarul sa triumfe.gm.
Sunt agreabil surprins de faptul ca a-ti avut o copilarie si o viata destul de grea, destul de pusa la mari incercari, precum reiese din nedreptatile ce a fost victima Tatal dumneavoastra.
Am apreciat foarte mult autoritatea si maniera manu-militari a mamei, care nu va ocrotea de fel si faptul ca a fost un adevarat ghid al memoriei, neamului si obarsiei persoanei dumneavoastra, Domnule Coja ! Frumoasa educatie a-ti avut.
Este placut sa realizezi ca datorita unei simple reflectii, viata, viitorul unei persoane mature ,deja, poate fi pecetluit !
Un sincer LA MULTI ANI FERICITI !!!
Stima si deosebit respect !
Grig
Nu am absolut nimic cu aromanii, dar, din pacate, istoria trebuie rescrisa si in cazul lor. Ei sint „evreii” romanilor. Insasi denumirea lor inseamna „care nu este roman/român”. Li se mai spunea „vlahi negri” sau „cutovlahi”, „oameni fara tara”. De ce? Aromanii provin din amestecul romanilor cu sclavi negri si chiar evrei. Acesta este motivul pentru care au cazut in dizgratie, nemaifiind considerati cetateni ai Imperiului Roman (ne-roman, a-roman).
Un istoric de seama spune:
„Aceste corcituri, au fost alungate peste Dunare, impreuna cu legiunele romane de catre geto-daci si verisorii lor gotii, de origine germana, in anul 271 e.n. Pentru a spala rusinea infrngerii suferite imparatul roman Aurelian a fondat peste Dunarea asa-zisa Dacie Aureliana, adica o Dacie artificiala. Ori se stie bine ca granita Daciei a fost la sud pe Dunare, nu peste Dunare unde au fost alungati acesti aromani si legiunele romane. Faptul ca aromanii n-au fost recunoscuti de Roma, ca fiind romani, si cum acestia traind in Dacia, unde impreuna cu legiunile romane, au jefuit si terorizat pe bastinasii geto-daci, invatand limba geto-daca, si nefiind recunoscuti de nimeni, ca natie si ca tara, incearca sa se tina agatati mai mult de Natia si Tara noastra decat de Roma, a caror produs sunt.”
La multi ani ! , d-le profesor , ati rascolit in sufletele multora , mai ales fii si fiice de oameni simpli , nascuti crescuti la tara, in aceasta oaza atunci inca nealterata de mizeriile acestei lumi perverse si perfide. Citi din acesti fii si fiice , nascuti la tara, mai inteleg ceva din privirea mamei sau a tatalui, chiar daca vin dimineata de la petrecere mahmuri? Citi mai simt ce se intimpla in acel moment in inima si sufletul parintelui?. O intrebare, cum ne putem intoarce la acele vremuri, cine este in stare sa schimbe legea invatamintului in scumpa noastra tara, cum putem sa intoarcem toate lucrurile in fagasul lor normal? Unde este greseala, ca cei tineri , nu mai respecta , nu mai asculta un sfat de la cei in virsta , de la proprii parinti?. Si acum o intrebare personala , ptr care imi cer scuze si sper sa nu va deranjez, : am cunoscut prin anii 76-80 un anume Florin Coja , din Constanta, care lucra ca operator de dana in port. Un coleg de toata cinstea, chiar daca ,uneori se uita in toate partile, putin ingrijorat, cind discutam ceva politic, sau spuneam vreo gluma cu militieni. Este cumva neam cu dvs. adica este suflet din sufletul neamului?. Va multumesc anticipat, si va doresc in primul rind sanatate, si apoi pacea Domnului in suflet!
Domnule Profesor, constatam ca sunteti de NEAM FOARTE BUN DIN AMBII PARINTI, fapt deosebit de care sunteti pe drept mandru si ca un rezultat inevitabil al descendentei exceptionale, recunoscator. Ne dadusem noi sema dar acum avem si confirmarea.
Este absolut minunat ca ati avut o familie de asemenea calitate umana. Un mare noroc pentru Dumneavoastra dar si pentru noi intrucat, cu intelepciune si generozitate, il valorificati in interesul nostru prin sporirea intelepciuii colective si a increderii in Natia Romana si in specia umana in general.
Foarte, foarte nobil din partea Dumneavoastra. Multumim si suntem recunoscatori.
Desigur … LA MULTI ANI! Dumnevoastra si la toti comentatorii, cei de bine cu prioritate.
Iar pentru comentatorii rau intentionati, sa dea Dumnezeu sa va luminati mai inainte de moarte precum fostul vostru sef suprem Dr. Chaim Weizmann, dar nu numai, dupa cum Dl. Profesor Coja a mentionat si alte exemple in articole din trecutul recent, care in iminenta mortii a realizat absurdul si desertaciunea obiectivului primitiv carui realizare i-a dedicat viata si care ne chinuie si azi, si ai carui slugi obediente inca sunteti si va dorim ca ANUL NOU sa vi se deschida mintea si sufletul catre un raport constructiv cu Umanitatea.
La mulţi Ani domnule Ion Coja!
E atât de bine să ai amintiri frumoase, să înţelegi cum ai ajuns ce ai ajuns, să înţelegi cine eşti, de unde te tragi, ce şi pe cine reprezinţi. E atât de important şi, cum mama dumneavoastră a spus, să înţelegem că OM poate fi oricine, evreu sau neevreu.
Vă doresc Un An Nou Fericit şi la o sută de ani să fiţi la fel de prolific ca acum!
Doamne ajută!
TARE DRAG SI IUBIT DOMN IO N COJA SINT ATIT DE EMOTIONATA ca avem radacini comune si aceleasi locuri de viata;
se vede treaba ca DUMNEZEU ADUNA PE CEI CE SINT FACUTI DIN ACEEASI PLAMADEALA;
4-5 PUNCTE DE CONVERGENTA EVIDENTA in povestea dv: CUZA-VODA(DOBROGEA), SATU LUNG(BRASOV), „suflet di sufletul neamului meu”, iar eu as completa „”si i cint suferinta si amarul…”, increderea in cinstea lui Ghe. Dej, cuvintul „poet”… si altele dar le am insirat pe cele mai semnificative…
avem aceeasi plamadeala de la DUMNEZEU ESTE CLAR…
IN 2012 A DV SEPTUAGENARITATE ESTE SFINTA PENTRU NOI SI PENTRU MINE…
POT SA VA DECLAR (si as ruga pe sotia dv, sa nu fie geloasa, ca iubirea mea nu are nimic de aface cu PACATUL, hmmm, chiar imi vine si sa rid, si sa pling, cum oamenii s-au departat de la curatenie si de suflet si de adevarul omenesc;caci acesta exista) ca VA IUBESC TARE… IMI SINTETI ATIT DE DRAG CA NU AM CUVINTE SA VA SPUN…
si cu asta inchei si va spun LA MULTI ANI!
SANATATE SI FERICIRE SI SA FITI INCONJURAT NUMAI DE OAMENI SINCERI SI CURATI;
dorinta mea acum este sa va citesc cartile, va promit ca o sa va si scriu ca sa va spun impresiile mele, cu ingaduinta dv.
VA MULTUMESC CA EXISTATI!
si eu sint mocanca si tot din SATUL LUNG VENIM sint o ZARNEASCA din CUZA VODA Constanta, veniti dupa 1875 in DOBROGEA;
oasele stramosilor nostrii intaresc pamintul si amesteca aurul pamintului cu cent-aurul sufletului romanesc…steaua noastra nu poate sa apuna caci Dumnezeu nu lasa umbra sa se aseze deasupra;
este vesnica si prin legiunea sfinta facuta de legamintul cu TARA si NEAMUL;
si totusi CUVINTUL ERA DUMNEZEU SI DUMNEZEU ERA CUVINTUL.
VA IMBRATISEZ CALD SI CURAT!
inima mea este cu a dv.
ma bucur ca sunteti din preajma BRAN-ului,langa Poiana Brasov.
Insa numele COJA este de aroman legionar nationalist patriot,si de regula crestin-ortodox.
Sa luam un exemplu:
ARSENIE PAPACIOC, aroman,sfant calugar, fost legionar la tinerete si toata viata.
A fost primar in ZARNESTI,aproape de BRAN-MOECIU-RISNOV-BRASOV.
AROMAN deci.Aromanii au calatorit peste tot.
Inclusiv SAGUNA,care a stat si prin Budapesta a fost patriot roman de sorginte AROMAN.
Deci cu siguranta ca si COJA este aroman de la origine,chiar daca la un moment dat a fost prin BRAN-MOECIU.
BECALI si familia,sunt din Nordul Greciei si Albaniei.
Veniti in CADRILATER,care a fost israelul aromaniilor.
Apoi dupa cedarea din 1940,a plecat in Banat-prin Timisoara.
De acolo in anii 50 comunistii au deportat familia BECALI in BARAGAN,unde o parte a murit de foame.Acolo s-a nascut si Gigi,ultra cunoscut publicullui.
Aromanii sunt un neam de patrioti crestin ortodocsi,legionari din Miscarea Legionara.
Faptul ca au fost nevoiti sa intre in Partid,este alta poveste.
Insa la Securitate au fost groaznic torturati acesti aromani,niciunul nu a fost securist!