Cel mai mare secret din viaţa
Regelui Mihai
Autor: Adrian PătruşcăProbabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris. Un interviu incendiar cu istoricul Constantin Corneanu
Constantin Corneanu: Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum şi a mutaţiilor de ordin geopolitic şi geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o gravă criză de stat soldată, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa că renunţă la tron în favoarea fiului său Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care îşi asuma şi titlul de “Conducător al Statului”.
Antonescu vedea Casa Regală drept o soluţie politică după război
Ce puteri avea Regele în faţa Mareşalului?
Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conducătorului într-un stat, fiind convins că „Statul a avut în toate unghiurile pământului şi va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trecător, conduce”.Schimbând formula de jurământ a Regelui Mihai I („Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”), generalul Ion Antonescu dorea să sublinieze că pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.În discursul ţinut, la 7 septembrie 1940, în şedinţa Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu a ţinut să precizeze că “nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât ca să se închine în faţa unui simbol”, iar Regele va rămâne numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia.Generalul Ion Antonescu dorea să păstreze Casa Regală a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cumpănă, cu speranţa că va putea fi o soluţie politică în vremurile de după război. Vremuri pe care nimeni nu le putea bănui, în acele clipe, cum vor arăta.A acceptat Casa Regală acest „aranjament”?
Jurnalul de război al Mareşalului Ion Antonescu relevă numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conducătorul Statului român şi soţia sa, pe de-o parte, precum şi Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena pe parcursul războiului, în afara vizitelor pe front şi la acţiunile protocolare impuse de raţiunile de stat.Până la intrarea Regelui Mihai I în opoziţie discretă faţă de Antonescu, relaţiile au fost extrem de protocolare şi amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegramă de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuită de trecerea Prutului şi intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegramă de felicitare a fost trimisă Conducătorului Statului român şi cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941.Trecerea Nistrului a urmărit să împiedice reînvierea „Ucrainei Mari”
Deci Antonescu a avut acordul Regelui atât în ceea ce priveşte războiul împotriva Uniunii Sovietice, cât şi a trecerii Nistrului. Ce a motivat, totuşi trecerea Nistrului?
Necesităţile operative generate de rezistenţa Armatei Roşii, exigenţele războiului de coaliţie şi schimbarea direcţiei de înaintare a Grupului de Armate „Sud” reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret” alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.Protecţia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, împotriva germanilor şi-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte raţiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareşalului Ion Antonescu.Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării “problemei ruse” sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului şi nici nu avea cum să influenţeze evoluţia evenimentelor politico-militare din acele clipe.Regina Mamă l-a orientat pe Rege împotriva nemţilor
Când s-au stricat relaţiile dintre Regele Mihai şi Antonescu?
O sinteză informativă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) din ianuarie 1944 sublinia faptul că primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opoziţia antiantonesciană datează din 24 ianuarie 1942, când sub înrâurirea Reginei, anglofilă prin educaţie şi relaţiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva aşa-numitei dominaţii germane. Conducerea celor două grupări de opoziţie (PNŢ şi PNL) a decis să încerce atragerea Casei Regale în conspiraţia împotriva Conducătorului Statului cu ocazia serbării Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942.Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu şi dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opoziţiei, se vor întoarce entuziasmaţi de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I şi Regina Mamă Elena erau definitiv câştigaţi pentru teza opoziţiei. Regele era formal capul oştirii şi complotiştii năzuiau că Armata va fi atrasă, astfel, de partea opoziţiei antiantonesciene aflată în relaţii secrete cu Aliaţii Occidentali.Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943
Regele Mihai I va fi convins, astfel, că numai o înţelegere cu Aliaţii Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice şi că numai o asemenea politică poate menţine statul român şi monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House„), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci.
Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială.Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă, iar arestarea Mareşalului figura în planul de acţiune numai ca o soluţie de ultimă instanţă, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război.Regele nu putea împiedica crimele împotriva evreilor, dar nici nu a protestat
Ce putea face Regele pentru a se opune crimelor împotriva evreilor?
Regele Mihai I nu a avut nici o implicare în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei antievreieşti, precum şi a cortegiului de suferinţe ce a urmat pentru populaţia evreiască. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor şi a atenuării suferinţelor acestei populaţii. Casa Regală a României a fost ţinută departe de deciziile politico-militare din statul român.Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa „Romania: A Contry Study„, afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu ar fi fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică. Este adevărat?
Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc.Moscova acceptase condiţiile de armistiţiu ale lui Antonescu
Având posibilitatea să ocupe mai repede şi mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întrebării acordul sovieto-britanic de împărţire a sferelor de influenţă, din 12 iunie 1944, premergător celui din octombrie 1944 de la Moscova, şi care urma să expire în curând, iar şansa de a fi reînnoit scădea considerabil.
În timp ce Aliaţii Occidentali începuseră “cursa pentru Berlin”, sovieticii care se pregăteau pentru asaltul final spre linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, fără a fi convinşi că o vor străpunge, aveau nevoie de o decizie politică majoră care trebuia să însoţească viitoarele acţiuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest să fie transformat în avantaj.Aceste evenimente politice şi militare, precum şi interesele de ordin strategic şi politic au determinat, în opinia mea, guvernul de la Moscova să accepte în totalitate cererile Mareşalului Ion Antonescu vizând un armistiţiu politico-militar pe frontul din Moldova.Există dovezi sau măcar indicii că Moscova era gata să semneze un armistiţiu cu Antonescu?
Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm”.Misterul „Telegramei de la Stockholm”
După opinia mea, telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit ne este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc.
(“Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi.Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere”)Ce s-a ales de telegrama cu pricina?
Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele româneşti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziţiei politice, au sustras-o şi, mai apoi cred că au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, faţă de acest moment delicat din evoluţia unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui delicat moment istoric.Sovieticii au căutat să obţină, după 23 august 1944, originalul telegramei din 19 iulie 1877, prin care Marele Duce Nicolae al Rusiei solicita principelui Carol al României ajutorul trupelor române în campania din Balcani, astfel încât este greu de crezut că nu au încercat să găsească, pentru a ascunde sau a distruge, şi originalul faimoasei telegrame din 23 august 1944.23 august: „cea mai mare eroare politico-militară din istoria României”
A pierdut România din cauza orgoliilor opoziţiei?
Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea” pe care Mareşalul “o juca”. Sovieticii au profitat de această situaţie, generată de ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România şi a nu-şi respecta, mai apoi, angajamentele luate.Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.Gestul de la 23 august 1944 a fost o greşeală?
Evenimentele petrecute la Palatul Regal din Bucureşti, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaştere şi apreciere a situaţiei politico-militare internaţionale şi de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a Regelui Mihai I, de antipatii şi orgolii, iar consecinţele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiţii.Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute.Nu este o apreciere prea aspră?
Nu. Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a “Bătăliei pentru Armistiţiu”.În urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară”.Regele Mihai I a jucat un rol important în evoluţia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul său popor şi nu numai. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.„Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate şi propaganda de război a Naţiunilor Unite au bulversat opinia publică românească şi factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obţinerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum şi alegerea unei soluţii de salvare naţională demne şi corecte.Dar orgoliul lui Antonescu nu a contribuit şi el la acest deznodământ nefast?
Ambiţiile Mareşalului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, în manieră proprie, derivau dintr-o anumită concepţie privind onoarea şi demnitatea unui militar, a unui conducător de stat şi a unui popor, precum şi a unei înţelegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat că modul în care rămâi în conştiinţa colectivă a umanităţii, pozitiv sau negativ, îţi influenţează relaţiile şi prieteniile viitoare.Casa Regală voia să se salveze, graţierea lui Antonescu era iluzorie
După ce l-a arestat pe Antonescu, era Regele obligat să-l predea ruşilor?
Predarea Mareşalului Ion Antonescu şi a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuniştilor români, a fost determinată de faptul că reprezentanţii PCR începeau să domine raporturile de „amiciţie” cu Casa Regală, şi nu numai, stabilite cu ocazia realizării lui “23 August”.O fermitate mai mare în aceste raporturi, în acele clipe istorice, precum şi mai multă hotărâre în deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea „camarilei regale” faţă de Ion Antonescu avea să-şi spună cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul că sovieticii nu ar fi încercat să-l captureze cu orice preţ pe Mareşalul Ion Antonescu.De ce nu a semnat Regele decretul de graţiere a lui Antonescu?
O posibilă graţiere a Mareşalului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat şi în care Casa Regală dorea să se salveze, totuşi, şi să-şi salveze perspectiva existenţială.23 august a aruncat în Gulag peste 160.000 de militari români
Putea Regele Mihai să se opună într-o măsură mai mare sovieticilor?
Greva regală (1945) şi micile gesturi de opoziţie faţă de ocupantul sovietic şi aliatul său, comuniştii români, nu aveau cum să influenţeze sau să stopeze procesul de sovietizare al României. Istoria va reţine această “rezistenţă regală”, precum şi, totodată, infamia de la “23 August” 1944.În contextul în care nu fusese semnată nici o convenţie de armistiţiu între noul guvern român şi cel de la Moscova, respectiv Naţiunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea şi luarea în prizonierat a unităţilor româneşti. Mulţi militari români – circa 150.000 de soldaţi, 6.000 de subofiţeri şi 6.000 de ofiţeri – au fost dezarmaţi de către sovietici şi internaţi în lagăre de prizonieri.În perioada de după 23 august 1944, procesul de destrămare a autorităţii statului şi de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condiţiile în care sovieticii şi-au impus condiţiile, pe fondul slăbiciunilor şi înţelegerilor cu Aliaţii Occidentali, iar partidele istorice, după cum remarcau ofiţerii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situaţie, dovedind, totuşi, o totală inactivitate şi lipsă de dinamism. Casa Regală a rămas un simbol al speranţei, al vremurilor trecute ce nu aveau să mai revină niciodată.Ar fi putut Regele Mihai să negocieze actul abdicării, mai ales clauza abdicării în numele tuturor urmaşilor săi?
Abdicarea nu putea fi evitată şi nici măcar negociată. Posibilităţile Casei Regale de a mai însemna ceva pe eşichierul politic al României, la sfârşitul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule.La 9 mai 2010, Regele s-a plasat de partea ocupantului sovietic
Putea Regele, după abdicare, să facă mai mult împotriva comuniştilor, de exemplu presiuni în cancelariile occidentale, sau să coaguleze organizaţiile politice din exil şi eventual chiar a prelua conducerea lor?
Maniera în care a fost tratat în Vest relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor „camarilei regale” şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece.Din păcate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (însoţit de Radu Duda, în uniforma armatei române – n.r.) prin declaraţiile făcute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul că a “făcut război împotriva lor”.După decembrie 1947 au existat relaţii între Casa Regală şi regimurile Dej şi Ceauşescu?
Pe măsură ce noi documente de arhivă vor fi publicate, vor putea fi elucidate raporturile dintre Casa Regală şi România lui Dej şi Ceauşescu, inclusiv problema celor 42 de tablouri de patrimoniu despre care unii zic că au fost însuşite de Regele Mihai I.Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.
Constantin Corneanu este doctor în istorie şi preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu” (AESGS) din septembrie 2009.Între 2004 şi 2007 a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova între 2004 şi 2007.
Teza sa de doctorat a tratat situaţia României în contextul geopolitic al celui de-al doilea război mondial. Aceeaşi temă constituie şi subiectul lucrării sale „Sub povara marilor decizii” (Editura Scripta 2007).
Acest mesaj nu are statutul de campanie electorala conform Legii administraţiei publice locale nr. 215⁄2001 modificata.
Stimati conationali
Sunteti chemati la miscarea patriotica a romanilor si promovarea acesteia in toata lumea, prin care sa ne redam identitatea, mandria nationala, dragostea de patrie, harnicia, corectitudinea, respectul pentru tot ce este romanesc, dragostea si atasamentul fata de conationali, calitati pe care societatea moderna le-a distrus.
Nu ezitati si intrati in randurile noastre, dati-va osteneala si interesul pentru a fi patrioti, sa luam pozitie fata de cei care ne terfelesc numele si tara, pentru a-i aduce pe toti romanii in rand cu noi.
Atotputernicul sa ne ajute !
A aparut o speranta pentru o schimbare radicala in Romania. Nu putem sta alaturi si privi in continuare cum suntem vanduti ca sclavi, cum suntem prostiti si batjocoriti in tara noastra, pentru care strabunii nostri s-au jertfit de a ne-o lasa mare frumoasa si bogata. Sa profitam de aceasta speranta care poate fi salvarea noastra.
In Noembrie 2014 vor fi alegeri prezidentiale. Daca sunteti patrioti, sustineti candidatura lui
Mircea Moise
„ http://alegerile-prezidentiale-2014-ro.ibk.me „
la alegerile pentru presedentia statului Roman.
El are capacitatea, vointa si metodele pentru o schimbare pozitiva in Romania, ceeace guvernantii de pana acum nu le-au avut.
Acest mesaj nu are statutul de campanie electorala conform Legii administraţiei publice locale nr. 215⁄2001 modificata.
Presedinte al Romaniei > Mircea Moise < o sansa pentru poporul Roman.
Romani din toate tarile treziti-va!
Mircea Moise posibil candidat independent la Alegerile prezidentiale 2014
Cetatenie – Romana
Virsta – 70 ani
Origine – 50% Moldovean, 25% Basarabean, 12,5% Rus, 12,5% German
Evolutie – rasarit Basarabean, crescut Ardelean, copt Banatean, rascopt German, rasadit Parisian
Domiciliu – Germania; Resedinta – Romania
Religie – Ortodox
Politica – apolitic
Pregatire profesionala – tehnica, muzica, policalificari
Activitati – Industrie, transporturi, constructii, agricultura, invatamant, muzica, inventii.
Limbi vorbite – Romana, Germana, Franceza, Italiana,
Autocaracterizare – patriot, corect, modest, luptator inversunat pentru libertate si dreptate, bun gospodar, harnic, curajos, respectuos, tolerant, prietenos, ordonat, iubitor de natura si animale, viata decenta si sanatoasa, cu spiritul umorului.
Cetatenii Romani care au trait in comunism cunosc partile rele ale acestui regim. Trecand intr-o oranduire capitalista Romanii incep sa-si dea seama ca aceasta nu e chiar asa cum si-au inchipuit, aceasta desamagire fiind amplificata si de acapararea puterii in Romania de catre persoane si grupari cu un caracter indoelnic, fara pregatiri de specialitate, care au practicat interesele personale mai presus decit cele nationale sau chiar numai interesele personale, apeland la furt, coruptie, minciuna, inselatorie, demagogism. Acestia conducand tara pina in prezent, cit si poporul care i-au ales, habar nu aveau ce inseamna capitalismul, aducand Romania in starea in care se afla in prezent. Adevarul este ca atat comunismul cat si capitalismul au amandoua tot atatea parti bune cat si rele. Trecerea de la un regim la altul trebuia sa se faca treptat prin selectarea partilor bune ale celor doua regimuri cit si aplicabilitatea lor si integrarea in dezvoltarea noii societati.
Ofer Romanilor sansa de a redresa situatia catastrofala in care se afla Romania, prin a-mi sustine candidatura la presedintia Romaniei.
Nu sint nici literat nici orator pentru a impresiona cu discursuri bombastice si demagogice. Impotriva modestiei mele afirm ca am o indelungata si vasta experienta practica in majoritatea directiilor economice si sociale, traind si lucrand alternativ in comunism si capitalism. Cunosc foarte bine amandoua sistemele si sint capabil chiar si in situatia actuala a Romaniei sa combin lucrurile bune si sa inlatur lucrurile rele din aceste doua sisteme si chiar sa aduc ceva nou pentru a sintetiza o oranduire nationala superioara acestor doua sisteme, care sa asigure in principal un nivel de trai mai ridicat populatiei Romaniei . Nu sunt primul care are acest concept. Mai sunt si alte state comuniste si capitaliste in care se inceasca cu mai mult sau mai putin succes aceasta idee.
Nu sunt scamator ca sa fac minuni ca Romanii sa traiasca mai bine. Am ideile ca sa creez conditiile ca oamenii sa-si poata singuri realiza o viata mai buna, parte din ele enumerandu-le in programul de guvernare de mai jos.
Pentru candidatura la alegerile prezidentiale conditia principala este de a fi sustinut de cel putin 200.000 de persoane. Calculand timpul necesar unui candidat independent pentru a aduna semnaturile de sustinere rezulta ca i-ar trebui cel putin 100 de ani. Astfel s-a taiat din start posibilitatea unor persoane din afara cercurilor de interese care au initiat aceste legi, persoane cu adevarat potrivite din punct de vedere moral, cultural, profesional, cu experienta si capabili pentru aceasta functie sa candideze, dind prioritate unor persoane sustinute de anumite cercuri ale caror interese sa le reprezinte. Cat priveste moralitatea acestor cercuri cat si a celor care le-au reprezentat s-a vazut pana in prezent.
Teoretic sansele mele pentru a candida la alegerile prezidentiale sunt nule. Totusi eu impreuna cu o parte din Romani suntem curiosi cati Romani s-au trezit din somnul in care se afla de peste 70 de ani si sunt constienti pe ce lume traesc. In acest sens cei care s-au trezit si au incredere in mine pot sa-si exprime sustinerea mea prin trimiterea urmatorului mesaj la E-Mailul m-moise@t-online.de:
„numele – prenumele – localitatea – judetul – E-Mail sau telefon – incognito (daca doreste sa ramina necunoscut) – sustin candidatura lui Mircea D. Moise la presedentia Romaniei”.
Dupa verificarea veriditatii datelor sustinatorilor, la sfarsitul acestei pagini va aparea o lista cu numele sustinatorilor care nu s-au declarat incognito precum si numarul celor incognito. De la aceeasi adresa de E-Mail pot transmite sustinerea mai multe persoane.
Informatia despre acest site se poate raspandi prin toate mijloacele de comunicare.
Adresa web. http://alegerile-prezidentiale-2014-ro.ibk.me
Program de guvernare
Se cere – Ordine, disciplina, corectitudine, dreptate, harnicie si patriotism.
1. Guvern si administratiea de stat
A. -Romania va fi Republica Prezidentiala in care presedintele statului va avea putere executiva si legislativa prin consultarea expertilor, guvernului, parlamentului si opiniei publice, procedand chiar la referendumuri. Presedintele statului va fi responsabil pentru implementarea legilor iar in cazuri exeptionale are si drept de veto.
Legile vor fi propuse analizate si votate online de catre toti cetatenii Romaniei.
B. -Dizolvarea actualului parlament si formarea unui nou parlament dupa modelul Marii Adunari Nationale dar cu alta componenta si scopuri. Parlament format din 1000 pana la 2000 de reprezentanti ai tuturor paturilor si organizatiilor sociale, economice, culturale si private care sa apere interesele celor pe care ii reprezinta si care sa fie retribuiti de cei pe care ii reprezinta. Deputatii parlamentului vor fi alesi prin concurs daca va fi nevoie.
C. -Dizolvarea actualului Guvern si formarea unui guvern apolitic pe baza de concurs in functie de calitatile morale, profesionale, culturale si de experienta candidatilor propusi si independenti. Propunerile se vor putea face de catre grupari sau persoane. Guvernul va avea si drepturi consultativ-legislative, v-a fi responsabil pentru aplicarea legilor iar in cazuri exeptionale are si drept de veto.
D. –Infiintarea functiei de Vicepresedinte al Statului care va fi numit de presedintele statului si cu care i-si va imparti atributiile.
E. -Infiintarea scolilor pentru administratia publica, din randul caror cursanti vor fi alesi prin concurs si alegeri locale Primarii localitatilor. Din randul acestor cursanti vor fi alesi prin concurs si pentru alte functii de conducere din administratiile locale.
F. -Ocupantii unei functii de conducere in stat vor fi numiti pentru o perioada stabilita si vor putea fi destituiti din din functie dupa cel putin un an daca nu vor fi capabili sa exercite acea functie sau daca vor avea abateri de natura morala, legala, sau materiala.
G. -Reanfiintarea regiunilor istorice Banat, Crisana, Bucovina, Dobrogea, Maramures, Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania, administrate de un Guvernator si o instititie guvernala care vor fi subodonate direct Presedintelui tarii si care vor avea in principal atributii de supraveghere si control.
H. -Abrogarea legii imunitatii pentru toate organele de stat, odata cu implementarea legilor care sa-i protejeze de agresivitati nefondate.
I. -Infiintarea oficiului national pentru problemele cetatenilor, cu filiale in toate judetele, cu site-uri de internet unde cetatenii sa poata sa-si exprime problemele. Bineinteles aceste oficii sa aiba pirghiile necesare pentru rezolvarea acestor probleme.
J. -Infiintarea votului electronic intr-un program online unde vor putea fi propuse si respinse legi si reguli noi sau modificarea celor vechi, de organizatiile si cetatenii Romaniei, acestea fiind examinate de catre o comisie si dupa caz propuse pentru vot. Pe aceste site putand a se organiza si referendumuri.
K. –Reducerea birocratiei.
2. Economia
A. -Trecerea la saptamina de lucru de 6 zile si anume: 50 de ore pe saptamana in sectorul particular, 54 de ore in sectorul de stat, 48 de ore de lucru in 3 schimburi si 36 de ore de lucru in 4 schimburi, avand ca efect si marirea salariilor.
B. -Infiintarea bancii de stat pentru dezvoltare care sa crediteze la o dobinda foarte mica firmele, avand ca efect si inmultirea locurilor de munca.
C. -Ministerul comertului, sa ajute firmele si producatorii particulari sa-si comercializeze produsele intern si extern, avand ca efect cresterea veniturilor firmelor mici si mijlocii.
D. -Reafiintarea trimisilor comerciali pe langa ambasade si consulate.
E. -Extinderea ministerului fondurilor europene cu specialisti care sa ajute la formalitatile de accesare a fondurilor, precum si acordarea de ajutor financiar celor care intentioneaza sa acceseze aceste fonduri, avand ca efect dezvoltarea investitiilor.
F. -Reactivarea fabricilor de constructii de masini agricole si retehnologizarea lor pentru constructia de masini noi poentru agricultura ecologica.
G. -Romania se va declara tara ecologica.
H. -Toata productia pentru consum alimentar uman si animal sa fie ecologica ne modificata genetic.
I. -Importurile de produse pentru consum alimentar uman si animal sa fie ecologice ne modificate genetic, numai din surse controlate de autoritatile Romane, dupa anumiti parametri stabiliti de autoritatile Romane.
J. -Protejarea productiei proprii prin impozitarea sporita a produselor de import cu exceptia produselor ne fabricate in tara si a produselor de inalta tehnologie folosite in investitii de productie.
K. -Recalcularea pensiilor si salariilor din institutii si intreprinderile cu capital de stat.
L. -Ajutorul social se va acorda numai persoanelor cu incapacitate de munca si care nu au lucrat niciodata, precum si pensionarilor care au pensii mai mici decit minimul de existenta.
M. -Se infiinteaza categoriia muncitorilor sociali pentru persoanele care nu au loc de munca si nu primesc ajutor de somaj. Acestia vor primi un salar social cu conditia sa efectueze munci oferite de bratele de munca in colaborare cu primariile. Alocatiile pentru copii nu se vor acorda muncitorilor sociali care nu presteaza munci. Organizarea acestui tip de activitate va fi reglementata prin legi si reguli.
N. -Obligativitatea transportarii marfurilor industriale si alimentare ne perisabile cu transportul feroviar si naval. Concomitent subventionarea imbunatatirii transportului feroviar de persoane si marfuri din economiile realizate din repararea drumurilor, avand ca efect protejarea naturii.
O. -Scaderea preturilor pentru transportul persoanelor in comun in localitati si in afara, pentru functionarea masinilor de productie industriala si agricola, pentru transporturile de masfuri pe caile ferate urbane si interurbane pe distante mici, prin scaderea impozitelor pe aceste mijloace si scaderea preturilor pe combustibilii si energia folosita de acestea.
P. -Prospectarea tuturor resurselor naturale si pregatirea acestora pentru ca in caz de necesitate sa poata fi exploatate in cel mai scurt timp, chiar procedanduse la extragerea si folosirea lor in cantitate mica pentru pentru a asigura surse pe timp indelungat, in acest sens sa se asigure necesitatile prin import.
Q. -Renuntarea la imprumuturi financiare de catre stat si plata a datoriilor externe a caror dobanzi ne transforma in sclavii strainilor iar statul se va imprumuta de la Banca Nationala a Romaniei.
R. -Activarea cererilor pentru recuperarea datoriilor externe catre Romania.
S. -Comasarea principalelor institutii de stat centrale intr-un sediu si inchirierea spatiilor libere.
T. -Restrangerea spatiilor pentru institutiile de stat centrale si locale si inchirierea celor libere.
U. -Sursele financiare pentru redresarea economica a tarii sint urmatoarele:
• economiile relizate din reorganizarea parlamentului.
• economiile realizate din transferarea cheltuelilor din politie si justitie catre inculpati.
• sume provenite de la condamnati pentru plata timpului de inchisoare.
• recuperarea prejudiciilor de la condamnatii penali.
• economiile din reforma asistatilor sociali.
• sumele provenite din inchirierea spatiilor imobile libere ale statului.
• economiile realizate din reducerea cheltuelilor pentru functionarea statului.
• recuperarea datoriilor statelor terte catre Romania.
• TVA-ul incasat din marirea puterii de cumparare a populatiei
• impozitul pe venituri rezultat din marirea salariilor ca urmare a trecerii la saptamina de lucru de 6 zile si inmultirea locurilor de munca rezultat din imbunatatirea posibilitatilor de finantare a firmelor.
• economiile rezultate din Reducerea birocratiei.
• economiile rezultate in urma desfiintarilor campaniilor electorale.
• Banii rezultati din confiscarea averilor ilicite.
3. Agricultura
A -Interzicerea vanzarii pamanturilor catre cetateni straini acestia putand sa arendeze pamanturile de la stat care le va cumpara de la particulari.
Pamanturile cumparate pina in prezent de cetateni straini vor ramine in arenda gratuita pina la amortizarea investitiilor si realizarea unui anumit venit.
B -Incurajarea noilor agricultori precum si acelor mici existenti prin imprumuturi cu dobanda mica si scutiri de impozite.
C -Ajutarea agricultorilor pentru a accesa bani Europeni.
D -Reactivarea fostelor fabrici de prelucrarea produselor agricole si construirea de fabrici noi.
E -Romania sa se declare tara ecologica.
F -Sa se informeze populatia prin toate mediile posibile despre pericolul alimentelor neecologice si procesate cu adaosuri de ingredienti chimici si sa se promoveze alimentatia ecologica.
G -Toata productia pentru consum alimentar uman si animal sa fie ecologica ne modificata genetic.
H -Importurile de produse pentru consum alimentar uman si animal sa fie ecologice ne modificate genetic, numai din surse controlate de autoritatile romane, dupa anumiti parametri stabiliti de autoritatile romane.
I -Schimbarea regulilor functionarii pietelor de desfacere a produselor agricole si animale.
J -Ocrotirea producatorilor agricoli si de produse animale prin impunerea de preturi minimale pentru anumite produse stabilite de stat.
4. Transporturi
A -Nationalizarea completa a CFR-ului si reorganizarea lui dupa modelul anilor pina in 1990.
B -Reabilitarea infrastructurii feroviare
C -Reactivarea fabricilor de locamotive si a celor de vagoane.
D -Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România i-si va largi activitatea prin infiintarea de directii de constructii a drumurilor preluand toate constructiile de drumuri.
5. Impozitarea
A -Scaderea TVA-ului sub 20%, Scaderea TVA-ului sub 10% pentru produsele alimentare, cresterea TVA-ului pentru produsele de import cu exceptia produselor ne produse in tara si a produselor de inalta tehnologie folosite in investitii de productie.
B -Marirea impozitarii pe profitul firmelor.
C -Ne impozitarea profitului reinvestit in Romania.
D -Interzicerea transferului Preising.
E -Impozitarea crescinda pentru veniturile personale in functie de valoarea venitului.
F -Ne impozitarea orelor suplimentare.
G -Impozitarea donatiilor si sponsorizarilor ne caritative.
6. Sanatatea
A -Redeschiderea spitalelor si dispensarelor inchise si construirea de noi spitale si puncte medicale in locurile necesare.
B -Interzicerea comercializarii si consumului de droguri si plante halucinogene si infiintarea de ospicii de reabilitare pentru dependentii de droguri si alcool.
C -Organizarea de campanii in toate mediile pentru promovarea recomandarilor pentru o viata sanatoasa.
D -Tratamentele alternative vor fi recomandate de cadrele sanitare si vor fi suportate de casele de asigurari.
7. Asigurarile
A -Persoanele particulare pot face:
B -Asigurari de incidente; pentru cazurile cind produce din gresala o dauna unei persoane sau unui lucru (se recomanda) sau care i-si produc singuri ne voit o paguba.
C -Asigurare de pensie.
D -Asigurare de sanatate.(se recomanda)
E -Asigurare de viata.
F -Asigurare de deces.
G -Persoanele angajate:
H -Asigurare de pensie (obligatorie, platita de angajator si de angajat )
I -Asigurare de sanatate (obligatorie, platita de angajator si de angajat)
J -Asigurare de somaj (obligatorie, platita de angajator si de angajat)
K -Asigurare de incidente si accidente (obligatorie platita de angajator)
L -Conducatorii autao
M -Asigurare de accident pentru daunele produse unor fiinte sau lucruri (obligatorie).
N -Asigurare de accident pentru daunele produse propriului autovehicol.
O -Asigurarea autovehicolului in alte diferite situatii.
P -Proprietarii de imobile
R -Asigurari minimale pentru imobile (obligatorii)
S -Asigurari imobiliare pentru diferite situatii.
8. Circulatia auto
A -Legile circulatiei vor fi invatate din scoala.
B -Permisele de conducere vor putea fi luate de la varsta de 16 ani. Pana la virsta de 18 ani acesti conducatori vor putea conduce autovehicole numai impreuna cu un conducator auto cu o vechime in conducere de cel putin 5 ani. Pina la varsta de 21 de ani sau primii 3 ani de conducere vor putea conduce cu viteza maxima de 80 km/ora si vor purta semnul de incepator.
C -Amenzile pentru nerespectarea voita a unor legi de circulatie vor fi foarte mari iar timpul de suspendare a permiselor de conducere de asemenea.
D -Permisele de conducere suspendate peste un an se vor anula.
E -Suspendarea permisului de conducere se va putea inlocui in anumite cazuri cu plati substantiale.
F -Cercetarile de circulatie se vor plati de catre vinovat.
G -Ne respectarile repetate sau grave ale regulilor de circulatie va duce la anularea permisului de conducere si interzicerea conducereii autovehicolelor pe un anumit timp.
H -Autovehicolele folosite in comiterea anumitor infractiuni grave vor fi confiscate iar permisele autorilor vor fi anulate.
I -Consumul de alcool peste procentele admise, precum si toate actiunile care ar putea duce la accidente de circulatie grave se vor sanctiona exemplar.
J -Toate autovehicolele care circula pe drumuri publice vor fi inzestrate cu camere video si cutii de inregistrare video sigilate care vor putea fi desigilate numai de organele de politie sau cercetare.
K -Sicanarea conducatorilor auto in circulatie se va pedepsi exemplar.
L -Controalele agentilor de circulatie se vor face in masini inzestrate tehnic, fara identitatile politiei cu scopul de a preveni accidentele, nu cu scopul de a incasa bani sau de a sicana soferii.
M -Semnele de circulatie vor fi amplasate in locuri in care vor putea fi usor reperate de conducatori si la intervale suficient de mari pentru a fi reperate si pentru a nu crea confuzii.
9. Protejarea naturii
A -Construirea de statii de epurare a apelor reziduale.
B -Reciclarea rezidurilor solide.
C -Constructia de electro/termo-centrale care sa utilizeze deseuri combustibile.
D -Constructia de generatoare de biogaz.
E -Subventionarea construirii de centrale producatoare de energie si a consumatorilor de energie ecologica.
F -Limitarea constructiei centralelor nucleare si functionarii a celor actuale.
G -Limitarea autorizarii pentru constructii a terenurilor agricole.
H -Restrictionarea taerii padurilor si impadurirea in urma taerilor, urmarirea si pedepsirea severa a taierilor ne autorizate a padurilor.
I -Interzicerea folosirii ierbicidelor, a otravurilor pentru rozatoare in natura, a insecto-fungicidelor cu exceptia celor pentru tintari si capuse din preajma zonelor locuite.
J -Repopularea cu ulii de cimp pentru reducerea rozatoarelor si cu pasari ce se hranesc cu insecte.
K -Limitarea vinatorii si pescuitului sportiv si profesional.
L -Incurajarea organizatiilor pentru protectia naturii si formarea de centre de studii ecologice.
10.Justitia
A – Legislatia, acuzarea, judecata si sentinta trebue sa fie facute in spiritul dreptatii.
In cazul cind anumite legi nu sustin dreptatea acestea trebue sa fie schimbate, iar pina la schimbare magistratii vor da sentinte in spiritul dreptatii motivind incompatibilitatea legala. Pentru stabilirea adevarului si dreptatii magistratii trebue sa recurga la metode chiar si in afara obligatiilor lor profesionale si sa ceara ajutorul colegilor sau altori autoritati, sau sa devieze de la regulile canonice de judecata.
B -Magistratii vor raspunde penal de corectitudinea proceselor chiar cu pierderea dreptului de a mai profesa in cazul favoritismului sau coruptiei.
C -Expertii vor raspunde penal pentru expertizele facute iar instanta judecatoreasca se va autosesiza in cazul declaratiilor ca expertizele sint false sau daca personal au indicii despre aceasta.
D -Comisia de judecata va stabili la inceputul judecatii termenul si conditiile de respectare a termenului judecatii, care se va cauta sa fie cit mai scurt.
E -In hotaririle penale se vor da maximul pedepsei legale cu exceptia cind se constata din motive obiective si necontestabile ca pentru fapta comisa nu este normala sau necesara pedeapsa maxima.
F -In toate hotararile judecatoresti se va tine cont si de parerea partii vatamate.
G -Se va elabora o legislatie clara pentru participarea si protectia martorilor.
H -Transformarea partiala a inchisorilor in lagare de munca fixe si mobile.
I -Presedintele tarii impreuna cu o comisie de gratiere vor stabili condamnatii care pot fi gratiati de inchisoare prin plata unei sume de bani stabilita de acestia.
J -Schimbarea legislatiei cercetarii, judecarii si pedepselor. Inculpatului i se vor calcula toate cheltuelile, daunele si despagubirile produse de el la savirsirea infractiunii precum si cheltuelile pentru prinderea si judecarea lui, pentru toata organizarea si intretinerea lui in inchisoare, daca va fi casatorit si va avea copii pentru intretinerea familiei, precum si pentru asigurarea existentei lui pe timp de 6 luni dupa ce va iesi din inchisoare. Dupa cumularea acestor sume se vor calcula anii de munca in lagarul demunca in functie de salariul ce-l va cistiga pentru acoperirea acestor bani. Inculpatul nu va trebui sa lucreze in timpul detentiei daca va plati aceste cheltueli. Daca pedeapsa va fi mai scurta decit durata de lucru detinutul va fi eliberat trebuind sa plateasca restul datoriei in libertate.
K -In general cu exceptia unor cazuri deosebite detentia va putea fi platita complet sau in rate.
L -Pagubitul va fi despagubit material si moral daca e cazul, de catre stat imediat dupa sentinta definitiva iar statul isi va recupera banii direct de la condamnat sau din remunerarea pentru munca lui.
M -In cazul mai multor condamnari acestea se vor cumula.
N -Abrogarea legilor de prescriere a faptelor penale.
O -Activarea legii ilicitului.
11. Educatia
A -Revizuirea si modificarea legilor si regulilor educatiei in sensul reevaluarii prioritatii educatiei, restabilirii ordinii si disciplinei in scoli, a decentei si respectului reciproc atit al cadrelor didactice cit si al elevilor, atit prin comportament, limbaj, cit si prin tinuta.
B -Educatiei i se va acorda 10% din PIB.
C -Cultivarea patriotismului atat la tineret cat si la varstnici.
D -Scolarizarea gratuita pentru toate treptele, si pentru toti copii cu domiciliul stabil in Romania.
E -Reinfiintarea scolilor de meserii.
F -Obligativitatea scolarizarii pina la insusirea unei meserii.
G -Infiintarea calificarii la locul de munca atit pentru absolventii scolilor elementare cit si a bacalaureatilor
H -Interzicerea stricta a consumului de bauturi alcoolice, a fumatului si mai ales a consumului de droguri de catre elevi, la fel si de cadrele didactice in perimetrul institutiilor pedagogice cit si in afara, de fata cu tinerii.
I -Selectarea tineretului cu capacitati mintale deosebite si formarea lor in scoli speciale pentru cercetari in dezvoltarea stiintei si tehnicii de virf.
J -Acordarea elevilor eminenti la invatatura si purtare de diplome, premii si a unor insemne care sa-i evidentieze public.
K -Ocuparea timpului liber al tineretului cu activitati sportive, artistice, sociale, sah, de hobi, diferite cercuri etc.
L -Reglementarea legilor abandonului copiilor prin infiintarea de servicii de consiliere si de leagane de copii pentru preluarea legala a copiilor noi nascuti si mai in virsta, de la mame care din diferite motive nu-i pot pastra spre crestere.
M -Reinfiintarea scolilor de corectie.
N -Introducerea de materii ajutatoare in viata de toate zilele ( legislatie, codul manierelor, invatarea dansului, educatie sexuala, notiuni de madicina, tratamentul profilactic natural, alimentatia sanatoasa si gatitul, maini indemanatice, inotul etc.
O -Tratamentele alternative vor fi materie de predare in facultati.
P -Introducerea programului de scoala de 6 zile pe saptamina.
12: Diverse
A -Promovarea si ajutarea inventatorilor.
B -Infiintarea institutului national a inventatorilor si a asociatiilor regionale a inventatorilor, care sa se ocupe de atragerea si antrenarea lor in aceste organizatii, care sa-i ajute in elaborarea ideilor si inventiilor si materializarea lor, precum si premierea celor mai bune.
C -Demararea tratativelor pentru reunirea cu tara mama a Basarabiei si fostelor tinuturi Romanesti ramase sub ocupatia Ucraineana.
D -Lansarea vointei de refacerea Romaniei Mari (vezi harta de mai sus)
E -Homosexualitatea nu se va interzice dar nu se va sustine si nici promova.
Drogurile
F -Va fi considerata infractiune penala traficul si consumul de droguri (inclusiv plante halucinogene) iar internarea consumatorilor de droguri si alcoolicilor va fi obligatorie in ospicii de reabilitare.
G -Va fi considerata infractiune injuriile si vocabularul injurios in public si medii.
H -Interzicerea cu desavirsire a bacsisului, plocoanelor, cadourilor pentru diferite servicii platite cit si gratuite atit in mediul de stat cit si privat.
tradare si iarasi tradare (a la I.L . Caragiale). PACE FARA CONDITIONARI SI ALIATII NU AU SUSTINUT ROMANIA…..Regele Mihai nu afacut nimic pentru Romania nici bine nu vorbeste romana….
Domnule Popescu Mircea.
Invocata ipocrizie nu este a poporului. El a fost invatat sa-si urmeze liderii a caror imagine pretins buna au cultivat-o altii si de care se simtea legat prin propriul lui interes.
23 august 1944 inseamna predarea armatei cu buna stiinta in mainile sovieticilor, tararea propriului popor in sclavie si aruncarea noastra intr-o zodie capitularda (cine stie pentru cata vreme?).
Cand Averescu s-a dus sa discute cu Mackensen termenii armistitiului care preceda pacea din 1918 – se stia foarte bine ca Petre Carp ceruse schimbarea dinastiei, conditie preluata/impusa si de nemti -, generalul roman a spus ca nu poate accepta aceasta conditie indreptata tocmai impotriva celui care il imputernicise sa trateze.
Un om de stat responsabil – asa cum n-au fost cei care au conceput si infaptuit actul de la 23 august – se sacrifica pe el in implinirea cauzei si nu pe ceilalti.
Or, documentele si propriile marturii ale participantilor ne arata altceva: toti erau preocupati sa se afle cat mai departe de locul pe unde urmau a trece armatele sovietice, de ei poftite sa intre in tara.
Stimate Popescu,
http://nicadortalpes.blogspot.ro/2013/02/monarhia-de-dudaprietenul-lui-ion.html
V-am adresat niste clarificari:
DUDA PRIETENUL LUI ION ILIESCU si FELIX DAN VOICULESCU, CASA REGALA fapte nu vorbe astazi si lupta pentru o cauza internationalista impotriva intereselor nationale.FAPTE nu vorbe!
Votati ION COJA pana nu e prea tarziu! sustineti cauza nationala a ROMANIEI si nu a spatiului Schengen si UE,pe care TOT DVS O BLAMATI!
Regret domnule Popescu,
Dar tancurile sovietice au fost aduse de senilele 23 augustului 1944 facut de monarhia Regelui Mihai si atat,asadar dvs refuzati un ION COJA PRESIDENT,dar Regele Mihai aliatul lui Stalin si a tancurilor sovietice a fost in regula nu-i asa? ca asa e din nou,,politicaly corectness,,
Spuneti-mi mie o singura MONARHIE din lume care sa fi colaborat vreodata cu Stalin diavolul pe pamant,ori cu comunistii.In afara de Churchill,ca churchill a apartinut masoneriei anti-britanice,ce a distrus Anglia tarandu-o intr-un razboi cu Germania,pe care lorzii britanici nu si l-au dorit de fel,ei dorindu-si NEUTRALITATE TOTALA,asemenea lui CHAMBERLAIN.
Ar trebui ca lumea sa mai invete istorie: Anglia si-a pierdut toate coloniile gratie lui Churchill,pentru ca dupa razboi Anglia era ruinata de bombe,si nu mai putea face fata nici unei colonii,ori acesta nu a fost niciodata interesul britanic.De aceea in 1945 englezii care nu-s prosti,nu l-au votat pe churchill in alegeri.
Vorbind din nou despre Romania,dvs ca monarhist trebuie sa respectati interesul national al Romaniei,iar daca Monarhia este de preferat pentru doar 30 la suta din populatie,atunci sa sustinetiun presidentiabil BUN ca ION COJA,ori altul.
DAR DE CE NU SPUNETI NIMIC DE FAPTUL CA DUDA,prietenul lui FELIX DAN VOICULESCU ANTENA 3 a candidat la presedentie in anul 2009?!?!?!?!?!?!?!?
asta din nou a fost ,,cosher,, nu-i asa?!?!
sunteti NECINSTIT domnule Popescu,iar politica dvs e falimentara daca ocoliti adevarul atunci cand va convine,si faceti politica ,,corectness,, ului.
Daca ati fi cinstit ati dori o Romanie nationalista.Asta lipseste Romaniei pe deplin,si o mana forte.
O MANA FORTE,ati auzit bine.Cand Antonescu a dat decret-lege ca munca e obligatorie,Romania granarul europei,a avut mancare din belsug si asta in timp de RAZBOI MONDIAL! azi nu avem mancare pe timp de PACE!
stimate d-le Mircea popescu,
Nu Antonescu a cedat Cadrilaterul,ci cedarile toate din 1940 au fost rezultatul politicii anti-nationaliste facuta de Titulescu si masoneria lui Carol,pentru britanici si jidani,dar si in favoarea URSS.
Nu uitati ca in 1936 Stalin i-a dat lui Titulescu ramasitele lui dimitrie Cantemir in semn de prietenie,in timp ce romanii din Transnistria erau infometati si ucis cu miile de acelasi stalin,si intimp ce in Romania Miscarea Legionara era impuscata si asasinata.
Politica falimentara carlista a dus Romania in 1940 nu Antonescu sau Gigurtu,ori Regele Mihai.
Ce a semnat Antonescu este ramasita guvernarii lui Carol,care a fost un dezastru.Nicolae Titulescu asemenea.Facea plecaciuni Frantei,in timp ce isi crea dusmani reali in Italia Ungaria si Germania,care erau fascist-naziste.Ei bine asa am pierdut Ardealul de nord,Basarabia Bucovina si Cadrilaterul.
Nu putea Antonescu in doua zile sa faca ce a distrus Carol in zece ani.Adica sa-l induplece pe Hitler sa ne lase Cadrilaterul.
Bulgaria a fost aliat fidel al Germaniei in primul razboi mondial,asadar,sa nu ne miram….ca Hitler a dat la bulgari Cadrilaterul,care era o Palestina pentru aromanii din toate tarile Balcanice,Bulgaria Jugoslavia Grecia Albania,Turcia Macedonia,s.a.
Populatiile aromanesti au fost stramutate in ROmania,in Banat,Ardealul ramas si in judetul Constanta.Inclusiv familia lui Gigi Becali si inaintasii lui,fiind stramutati,refugiati la Timisoara.
Mai puneti la socoteala ca aromanii erau in mare parte legionari si ca la putere venisera….legionarii! si deci nu puteau legionarii sa-si cedeze propriile teritorii,insa in primele zile de revolta studenteasca de la plecarea tradatorului Carol,NU SE PUTEAU FACE MINUNI.
Este simplu sa acuzam,intrebarea este ce ar face Mircea Popescu in contextul de atunci si cum ar actiona pentru a salva Romania.Insa stiu ca propaganda asta da bine pentru ,,politicaly corectness,, contra ,,fascistului,, Antonescu.Asta-i viata,nu condamn pe nimeni.
„Nu putea Antonescu in doua zile sa faca ce a distrus Carol in zece ani.Adica sa-l induplece pe Hitler sa ne lase Cadrilaterul.
[…]
Este simplu sa acuzam,intrebarea este ce ar face Mircea Popescu in contextul de atunci si cum ar actiona pentru a salva Romania.Insa stiu ca propaganda asta da bine pentru ,,politicaly corectness,, contra ,,fascistului,, Antonescu.Asta-i viata,nu condamn pe nimeni.”
Cum se rescrie istoria. Si astazi, capitularea in fata UE se inscrie pe aceeasi linie a neputintei romanului. Nu-i asa?
Sa cedam, sa cedam, sa cedam si apoi sa ne trezim judecatori neinduplecati, impotriva altora: Ialta, Malta, jidanii, masonii, neo-protestantii, americanii, regalistii, romanii tradadtori care emigreaza sau care n-au mancat salam cu soia, etc, etc, etc.
Si asa, ipocrizia devine prima noastra masura de evaluare a „patriotismului” de genul „capul plecat, sabia nu-l taie”.
Domnule Popescu daca nu era SA CEDAM cum spuneti,atunci in veci nu trebuia SA CEDAM la 23 august 1944 sa stam cu Hitler ca talibanii in munti sa luptam pana la ultimul om pentru Hitler si Antonescu.
Asta este logica dvs de mai sus cu cedatul.Atunci ma rog,de ce-l acuzati pe Antonescu daca el nu a vrut sa cedeze la 23 august 1944?
Eu sunt intre Antonescu Regele Mihai,si pentru legionari.Romania era intr-o situatie disperata insa s-a actionat pripit,tocmai de aceea rusii ne-au luat dupa 23 august sute de mii de prizonieri,care au murit in lagare siberiene comuniste.A fost bine? nicidecum!
Astazi trebuie sa fim mai talibani,mai legionari,mai nationalisti,si mai luptatori decat dorea Antonescu sa stam pana la ultimul om cu Hitler in munti cu arma in mana contra rusilor si contra lui Stalin!
Adica trebuie sa luptam cu tot arsenalul uman,ideologic,si cu toate resursele pe care le mai avem contra ocupatiei teroriste ONU FMI UE SOROS NATO. Romania azi e distrusa de FMI si Banca Mondiala,restul sunt povesti.Deci contra lor trebuie sa luptam.Pacat ca a murit tovarasul Plesita Nicolae,il angajam imediat sa mai planteze niste ,,flori,, langa sediul FMI-ului.
Lumea e condusa de teroristi! de teroristii FMI,care ,,intamplator,, sunt jidani.
Rusii, aveau la granita cu Romania,dupa atacul din 20 August 1944 pe axa Chisinau-Iasi si cucerirea pe 21 August, a targului Frumos si iasiului, dupa prabusirea liniei defensive germano-romane, urmatoarele efective militare care urmau sa distruga complet Romania, incepand cu Iasi:
1.314.200 – oameni
16.000 – tunuri
1.870 – tancuri
2.200 – avioane
Armata romana + germana:
170 – tancuri (fata de 1.870)
800 – avioane (fata de 2.200)
8.305 – oameni omorati
24.989 – oamanei raniti
170.000 – prizonieri si disparuti
Credeti ca era posibila o impotrivire, doar pentruca Antonescu declarase ca el, ca soldat, trebuie sa fie loial pana la capat?
Daca, asa credeti, ramaneti cu icoana lui Antonescu la capul patului.
mesajul dvs a fost clar: NU TREBUIE SA CEDAM.Deci principiul trebuia sa-l respectam si la 23 august 1944.Sau atunci era cosher 23 august,dar la 7 septembrie 1940 cedarea Cadrilaterului a fost o crima.
Nu merge asa politica d-le popescu,ori e ALBA ori e NEAGRA.Nu gri,cand ne convine si cum bate vantul.
Va inteleg punctul POLITICALY CORECTNESS dar acum vorbim istorie.Iar daca e vorba de prezent,va rog sa cititi de pe blogul meu mesajul catre dvs: ION COJA FOR PRESIDENT,este inserat si mai jos putin la comentarii.
Regret, dar pe blogul meu nu a aparut acel mesaj, deoarece pe blogul meu nu fac campanie electorala pentru niciun presedinte.
Daca vreti, ca monarhist imi este imposibil sa sustin un presedinte pentru o republica instaurata in Romania cu ajutorul tancurilor sovietice.
DUDA al Casei dvs regale de ,,Romania,, a candidat la Cotroceni,la presedentie,deci dvs ca regalist l-ati fi votat nu-i asa?
dar pe ION COJA nu vreti sa-l sustineti.M-am lamurit.
Domnule Mircea Popescu ,ideea sustinerii candidaturii d-lui Coja la presidentie(de catre dumneavoastra) mi se pare buna
Ce opinati? De fapt,tot dvs. doreati ca acest sait sa devina „un loc al actiunilor concrete”.
Domnule Popescu
ati gasit un dusman in Uniunea Europeana,uitand indentionat sa vorbiti de FMI care a jefuit toata Romania,in mod voit.Ca cetatean american nici nu va pot acuza ca uitati de FMI,este logic ca trebuie sa gasiti alt dusman in afara de ceea ce este legat de America.Insa tocmai America e problema! si problema cea mai mare.Jefuieste toata planeta cu FMI si Banca Mondiala,si cine se opune e BOMBARDAT si facut pilaf,pana ii sare capacele.
Romania in 1989,Libia in 2011,Jugoslavia in 1999,Germania in 1945,Ungaria in 1945,Iraq in 2003,Afganistan in 2001,Tunisia Libia Siria Algeria,….
cam multi TERORISTI d-le Popescu au gasit americanii,nu credeti? numai ei sunt virginii planetei.Dvs sunteti societatea civila,insa sa stiti ca asa cum oculta masonica jidaneasca care conduce America si o face mare si jandarmul lumii,tot aceeasi oculta o va si distruge pe aceeasi AMERICA pe care o iubiti ca AMERICAN CITIZEN!!
si tot dvs veti suferi!
GOD BLESS AMERICA! BUT CHRISTIAN AMERICA! NEVER BILDERBERG GROUP,BUT JUST COMMONWEALTH CLUB OF CALIFORNIA.
PLEASE GO TO THIS Group of ,,Commonwealth Club of California,, where Leon Panetta is leader, to support Ion Coja for a freedom society next year 2014 for PRESIDENTIAL ELECTION IN RUMANIA,for a better society.
For a nationalist one,and independent.I mean independence means freedom,and freedom means economics freedom,I don t care of freedom of speech,cause everyone today can speak free.But this is nothing,if we are slaves for FMI,and for many Banks.
We need freedom in Romania,and a better society.This means ION COJA for president,and a future society better then Basescu era.
Basescu will be in Recycle bin of the History,near Ceausescu dictatorship and Ana Pauker soviet ocupation in Romania.
GOD BLESS YOU! And please understand my messages,not diplomacy,but the true!
Cristi,
stimate domn imi cer iertare pentru cuvintele care ti le-am adresat.Mi-au scapat vorbele,si nu le meritati.Sper ca ma iertati pentru cuvintele astea de mai jos.
Îmi cer şi eu iertare pentru vorbele mele licenţioase. Nimeni nu-i perfect. Suntem stresaţi, domnule
STRESATI DE CIT VA ABERATI MAREA VOASTRA MAJORITATE
Talpes Nicador
03.02.2013 la 10:54 am
Sionistule tată, frate cu WAW, nu eu mă dau sfânt sau preasfânt, idiot retardat ce eşti, ci preotul masono-ortodox şi catolic, ca ăia de le pupi tu p…oala. Nu eu pretind că sunt sfânt, măi retard, -pricepi?-, ci cei care-şi spun blasfemic „preafericiţi, preasfinţi, preaînalţi” şi ne sunt de fapt regii din umbră alături de fraţii lor semiţi, în majoritate evrei masoni şi indieni masoni. Iisus cerea ca nici bun să nu fie numit, iar aceşti eretici cer să le pupi mâna şi să li te adresezi din postura unei râme către o fiinţă superioară, cu apelative blasfemice ce insinuează că ei, preoţii catolicii şi ortodocşii sunt mai sus de Dumnezeu, auto-denumindu-se satanic „preafericiţi”, în vreme ce tu, imbecilule, dai sute de milioane de euro ca să stea ei cu curul în cea mai mare catedrală din lume. Ai priceput ceva, sau te faci încă că te cerţi cu bunul tău prieten masono-semit, Traian Ioan, alături de colegul vostru WAW? Citeşte Biblia şi contrazice-o, anti-creştinule. Aaa, stai că deja ai spus că eşti anti-creştin într-un mesaj de ieri, când spuneai că Vechiul Testament este buba şi Traian Ioan are dreptate să denigreze Vechiul Testament şi pe Moise. Ia de-aici sionistule talmudic, turbat că am demascat Talmudul:
Iată ce scrie în Biblia ce tu o urăşti:
IISUS SPUNE SĂ NU FIE NUMIT BUN, CĂCI NUMAI DUMNEZEU DIN CER E BUN: MARCU 10.18. Asta spune Biblia. Acum iată ce spune Talmudul tău drag, în asentimentul urii tale faţă de Biblie şi faţă de Mesia care a venit să împlinească Legea din Vechiul Testament, nu s-o schimbe (ISUS ARATĂ CĂ A VENIT NU SĂ STRICE LEGEA SAU PROOROCII, CI SĂ ÎMPLINEASCĂ ACESTEA: MATEI 5.17), aşadar iată Talmudul tău drag:
Cartea evreiască ”Mizbeach” declară că ”nu există nimic superior Talmudului Sfânt”. Talmudul declară că doar evreii sunt oameni, iar non evreii sunt goy/goyim, în traducere vite sau animale. / O fată non-evreică care are doar 3 ani poate fi violată: Talmud, Aboda Sarah 37a / Cei mai buni dintre non-evrei… omoară-i”: Talmud, Kiddushin 66c / Cinci lucruri Canaan și-a învățat fiii: Iubiți-vă între voi, iubiți tâlhăria, iubiți excesul, urâți-vă șefii și niciodată să nu spuneți adevărul: Talmud, P’sachim, fol. 113, col. 2 / Iisus este în iad și este pedepsit prin a fi fiert în spermă. Creștinii sunt fierți în bălegar: Talmud, Gittin 57a / Evreii trebuie să încerce mereu să-i înșele pe creștini: Talmud, Zohar 1, 160a / Toată proprietatea țărilor străine aparține națiunii evreiești, care în mod consecințional este îndreptățită să o preia fără nicio remușcare: Talmud, Schulchan Aruch, Choszen Hamiszpat 348 / Iată un citat dintr-o scrisoare a evreului Karl Marx către evreul Baruch Levy, scrisoare citată în Review de Paris la 1 iunie 1928, pg. 574: ”Poporul evreu în întregime va fi propriul său Mesia. Acesta va realiza dominația lumii prin dizolvarea altor rase… și prin stabilirea unei republici mondiale în care evreii de pretutindeni vor exercita privilegiul de cetățeni. În această Nouă Ordine Mondială, copiii lui Israel… vor furniza toți liderii fără a întâlni opoziție”
Eee, şi-acum îţi arăt şi-un mort viu, d”-ăla de face minuni, de-ţi merge bine, să mănâncă şi gura ta şi-a lui WAW ceva în biserica lui nenea de-i pupaţi p..oala, că cică de vă dă la muie vă sfinţeşte (beah, greţoşilor anti-creştini ce sunteţi, vă place acolo în genunchi, între cracii lui preasfântu”, ai?!). Taci şi pupă ciolanu”, că zici că-i viu şi nici nu pute, s-avem parol, pe cinstea ta, n”-aşa? Sionist retardat ce eşti!
http://www.youtube.com/watch?v=IXcNvE2b92k&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=4tm3VYSLkI0
E mişto, nu, retardatule? Vine perfect în acord cu ce spune Biblia, nu măi, logică de lemn? Ia uite cum zice Biblia să pupi şi să chemi morţii, aşa ca semito-masonii ortodocşi care construiesc pe spinarea poporului român cea mai mare catedrală masono-ortodoxă din lume de ujnde să cheme morţii „ca să fie bine”. Citez:
ATINGEREA MORŢILOR ADUCE DUHURI NECURATE 7 ZILE: NUMERI 19.11 / CEL CE ATINGE UN MORT ŞI NU SE VA CURĂŢI, VA ÎNTINA LOCAŞUL DOMNULUI, ADICĂ BISERICA: NUMERI 19.13 / DACĂ CINEVA MOARE ÎNTR-O CASĂ, ACEA CASĂ CU TOT CE ESTE ÎN EA, PLUS CEI CE INTRĂ ÎN ACEA CASĂ SUNT NECURAŢI 7 ZILE: NUMERI 19.14 / SĂ NU VĂ DUCEŢI LA CEI CE CHEAMĂ DUHURILE MORŢILOR, NICI LA VRĂJITORI: SĂ NU-I ÎNTREBAŢI, CA SĂ NU VĂ SPURCAŢI CU EI. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL VOSTRU: LEVITICUL 19:31 / SĂ NU FIE NIMENI CARE SĂ-ȘI TREACĂ FIUL SAU FIICA PRIN FOC, CA JERTFE LUI MOLOH, NIMENI CARE SĂ GHICEASCĂ, NICI UN CITITOR ÎN STELE, NICI UN VESTITOR AL VIITORULUI, NICI UN VRĂJITOR, NICI UN DESCÂNTĂTOR, NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE CEI CARE CHEAMĂ DUHURILE SAU DAU CU GHIOCUL,
NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE MORȚI, CĂCI ORICINE FACE ACESTE LUCRURI ESTE O URÂCIUNE ÎNAINTEA DOMNULUI, IAR DIN PRICINA ASTA IZGONEȘTE DOMNUL NEAMURILE DINAINTEA EVREILOR: DEUTERONOM 18.10-12 /
Marş şi pupă-i osul regelui Daniel, să-l faci preafericit, de-acolo din genunchi, unde a adus întregul popor român cu ereziile şi datinile lui anti-creştine.
Cristi
a fost cel mai vehement tovaras PCR de partid ateu,din felul cum vorbeste.A aplaudat cand Ceausescu a daramat Biserici,s-a bucurat,spunand ca e patriot si ca Bisericile sunt masonice,doar el e crestin si MESIA dupa modelul lui Traian Ioan.Mai vitelor de partid,cacamas pe Securitatea voastra si pe ateismul vostru. Hai ca nici eu nu-s mare crestin,dar nu ma bat cu caramida in piept cu sfintenia mea ca si voi,ce ,,evanghelizati,, pe aci dupa IUDA si SCRIPTURA lui IUDA.
Mai lasati-o moale cu propaganda comunista atee contra Bisericilor,ca va ia gaia.
M-am saturat de voi,si sper sa nu mai aveti microfon decat pe la spital,sau la comunistii din Korea de nord.Nici macar un azil de nebuni nu v-ar primi.Cat de jenant poti fi cristi nebunule, ca si Traian Ioan,si altii,nu iti dai seama cat de penibil esti,pui botul la toata propaganda lui SOROS care arata panouri impotriva Bisericii,
pui botul la ZOE PETRE evreica care arunca cu cacat in Biserica,pentru ca ,,nu ar fi salvat pe nimeni,, in timp ce spitalele ar fi salvat.Tu nu vezi cat de jenant esti,sa pui botul la evreica asta grasa de 200 de kile cu peruca in cap? nu iti dai seama ce penibil esti?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!??!?!?!?!?!!??!?!?!?!?!?!!??!?!?!?!?!?!?!?!!?!?!?!??!!?!??!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!?!!?!?!??!?!?!?!?!?! Biserica salveaza sufletele multora,ba chiar si face fapte sociale,si e complexa chestiunea Bisericeasca,nu vine un jidan sa ma invete ce e Biserica Ortodoxa si cat de rea este.
Si nici un propagandist comunist PCR ca si tine CRISTI,ateu imputtit cu citate din Evanghelia dupa IUDA citire.Las-o balta neruinatule,ca nu te crede nici gaia!
Nicador,
Drogurile, drogurile te-au tâmpit de tot, sionistule
Roma este şi a fost mână-n mână cu ortodoxia, iar casele regale sunt executanţii acestora de-a lungul timpului, inclusiv actualmente, cu toţii servind semito-masoneria, sionismul. Exemplul Yugoslaviei este evident, demascând cum ruşii ortodocşi şi Europa catolico-protestantă au creat un paşalâc în inima Europei, masacrând poporul sârb. Ecaterina şi regele Germaniei chipurile protestant au fost mână-n mână la exterminarea creştinilor, regele german fiind de fapt sluga iezuiţilor şi rudă cu Ecaterina, iar faptul că aceşti şefi de corporaţii economico-industriale şi religioase, inclusiv ortodoxe, fac ce vor fără a fi aleşi, ci ei sunt pe viaţă stăpâni, preoţii catolici şi ortodocşi îndrăznind chiar să se declare sfinţi pe pământ, ne arată cine sunt de fapt regii. Fraţilor, în vreme ce poporul român este gonit din ţara lui, în vreme ce fabricile, fermele ne sunt ruinate şi date pe mâna cerşetorilor, hoţilor, indienilor, în vreme ce indienii merg gratis cu mijloacele de transport în comun pe care românii sunt obligaţi să le plătească iar câinii sunt asmuţiţi zilnic de politrucii masoni împotriva noastră în toate oraşele ţării, aceşti preoţi satanici îşi fac cea mai mare catedrală din lume în România, pe banii poporului român obidit şi asuprit, un palat mai mare ca cele din Rusia sau America; o nouă casă a „poporului”, de fapt a poporului semito-mason de rit ortodox ce ne ţine în teroare, sclavie, tortură morală şi fizică… Fraţilor, treziţi-vă, ortodoxia şi catolicismul reprezintă faţa aceleaşi monede: Talmudul anti-creştin, căci vin cu alte scripturi, cu alte datini, cu închinări la morţi, la făpturi în loc de Făcător pentru ca asfel să fim exterminaţi iar la sfârşit evreii şi arabii să stăpânească locul:
SĂ NU FIE NIMENI CARE SĂ-ȘI TREACĂ FIUL SAU FIICA PRIN FOC, CA JERTFE LUI MOLOH, NIMENI CARE SĂ GHICEASCĂ, NICI UN CITITOR ÎN STELE, NICI UN VESTITOR AL VIITORULUI, NICI UN VRĂJITOR, NICI UN DESCÂNTĂTOR, NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE CEI CARE CHEAMĂ DUHURILE SAU DAU CU GHIOCUL, NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE MORȚI, CĂCI ORICINE FACE ACESTE LUCRURI ESTE O URÂCIUNE ÎNAINTEA
DOMNULUI, IAR DIN PRICINA ASTA IZGONEȘTE DOMNUL NEAMURILE DINAINTEA EVREILOR:
DEUTERONOM 18.10-12 / AŞA CUM SATANA SE PREFACE ÎN ÎNGER DE LUMINĂ, SPUNE APOSTOLUL PAVEL, LA FEL SUNT ŞI APOSTOLII CU ALTE EVANGHELII, CU ALT HRISTOS AŞADAR, IAR SFÂRŞITUL LOR VA FI DUPĂ FAPTELE LOR: 2 CORINTENI 11.13-15 / EL MI-A ZIS: „FIUL OMULUI, ACESTA ESTE LOCUL SCAUNULUI MEU DE DOMNIE, LOCUL UNDE VOI PUNE TALPA PICIOARELOR MELE; AICI VOI LOCUI VEŞNIC ÎN MIJLOCUL COPIILOR LUI ISRAEL! CASA LUI ISRAEL ŞI ÎMPĂRAŢII LOR NU-MI VOR MAI PÂNGĂRI NUMELE MEU CEL SFÂNT PRIN CURVIILE LOR ŞI PRIN TRUPURILE MOARTE ALE ÎMPĂRAŢILOR LOR LA MOARTEA LOR: EZECHIEL 43.7 & &
http://www.logosfera.ro/2009/02/biserica-ortodoxa-romana-una-masonica-si-oculta/
http://www.zelea-codreanu.com/Cuvantul_Legionar/2012/05/Actualitate-Ce-ati_pierdut_din_vedere-Parlamentul_Evreiesc_European.htm
tovarase Cristi,
Jugoslavia ortodoxa a fost bombardata si copii sarbi ucisi de protestantii ma-tii din Occident si America,nu-l mai fa pe virginul.Halal pacifism au neoprotestantii tai,in afara ca au bombardat toata planeta,nu au nici o vina.De la Iraq,Afganistan,Libia,Siria,Romania in 1944,Jugoslavia in 1999,Germania in 1945,de au ucis milioane de copii,femei,civili inocenti.
Protestantii tai din America si Occident,sunt la fel de criminali ca si comunistii jidani atei ai lui Stalin din URSS.Ortodocsii au fost impuscati de stalin si jidani in URSS: 80000 de preoti ortodocsi impuscati in cap doar pe Volga,de acei nenorociti NKVD-isti jidani ai lui stalin si Beria,alt jidan.
Stii ceva? lasa-te de meserie,ca nu te crede nici cucu.Mergi la Sinagoga satanei alias biserica ,,neo-protestanta,, unde israelul e de ziua pana seara laudat si slavit in ,,numele domnului,, ca popor ales si sa va ia dracu pe toti.Esti jenant cu israelul ma-tii si cu toti jidanii tai,si cu toti protestantii tai,masonii tai.Asta inseamna protestant- mason,daca nu stiai.Au facut BANCA din Biserica,de aceea s-a dezvoltat economic atat de mult regiunea Olanda-Germania de nord-Suedia, Luter a fost un mason care si-a tras banca din Biserica pisandu-se pe tot ritualul crestin.Vai de capul tau mason jidovit!
America,o tara protestanta,este totusi controlata de elementul sionist.Soc. secrete dirijeaza destinul acestei…natiuni protestante.O natiune care nu dorea razboiul..dar a fost inselata
de propriul guvern cu actiunea Pearl Harbor..o natiune care s-a opus incursiunilor in Irak..din nou inselata cu implozia turnurilor gemene..o natiune care a votat Obama conditionat:retragerea trupelor din Irak.Berbecul a promis..si a amanat retragerea.America nu face dupa vointa populatiei.Guv. este sub. soc.
s. Francmasoneria a penetrat la varf ..la ierarhie..asa ca protestantismul e dus pe alte cai.Nici Anglia nu mai este ce a fost.Asta se intampla si altor religii.
Eu incerc doar o privire de ansamblu..punctand doar lucrurile principale.
Martin Luther a avut greselile lui,ca om..si altele.Dar a stopat vanzarea indulgentelor..a tradus Biblia ca s-o poata citi tot omul..Si daca tot am vorbit de punctarea in ansamblu..dupa ultimele mele cercetari/obsv(daca le pot spune asa)…se pare ca se va ajunge in cele din urma la o sinteza finala:doua religii mondiale..crestinismul si islamul.Numai ca,crestinismul nu va fi unul autentic ci unul ecumenic..apostaziat ..tip biserica-stat..iar asta nu este vointa protestantilor autentici..nici a ortodocsilor,nici a catolicilor sinceri..Eu vorbesc de sistemele corupte..nu de persoanele sincere din cadrul unei confesiuni religioase(oricare ar fi ea)
dimpotriva crestinismul va disparea treptate ,pentru ca NU va mai fi sustinut de stat,asa cum e in America azi! Bisericile sunt separate de stat,sunt private si se auto-finanateaza,nu au salar de la stat cum e la ortodocsi,sau la Vatican,care are Banca proprie.
Nu vor exista doar doua religii ci ECUMENISMUL tinde sa faca o singura religie globala masonica satanista NEW AGE.
Tinerii sunt educati ca sunt ,,egali,, cu ,,drepturile omului,, adica femeia are dreptul sa faca avort,fie ca-i crestina islamica budista maiasa ori alte credinte.Se incurajeaza o imbracaminte unica la tineret,comportament unic,prin mass-media si internet.Sex in afara casatoriei,acum toti tinerii sunt tot mai apropiati,dispar traditiile locale de tot,obiceiuri,si treptat religiile.Vine doar religia CONSMISMULUI,a consumarii,a CIP-urilor,a cardurilor,a internetului,religia sexului,si a gandirii unice NEW AGE.asta e ECUMENISMUl,adica masoneria.Vatican a acceptat incinerarea si contraceptia,Ortodoxia nu.Treptat vor accepta si casatoriile homosexuale,islamul la fel va fi distrus,iar locasurile vor fi muzee.Asta e masoneria si ECUMENISMUL.Vizitati OLANDA,Franta,unde azi s-a legalizat casatoria intre homosexuali!
..da inspre acolo se tinde la final: ONE GOD..ONE RELIGION..oricum Anglia e din ce in ce mai islamizata..iar lumea islamica e si ea penetrata la randul ei de francmasonerie.. deci tot pe acolo
Daca tot s-a semnalat ,la comentarii,apartenenta acestor familii regale..lojelor si Ordinului Cavalerilor de Malta ,mai trebuie mentionat ca acest Ordin este cea mai veche organizatie a Bis. romano-catolice.Pentru mine e o certitudine deja,faptul ca tarile protestante si ortodoxe au acelasi inamic secret si comun:Roma catolica.
Germania estica era preponderent protestanta,inainte de razboi.La fel ca si Romania a primit pe cap dezastrul comunist.
Iar aceste familii regale,care se inrudesc intre ele,vor reveni la tronuri ..daca vor fi ascultatoare si docile Romei,binenteles prin intermediul lojelor.Bilderbergii sunt si ei,in cele din urma,subordonati sistemului papal.Deci deciziile luate de aceste familii regale slujesc alte interese mai intai,decat ale poporului respectiv.Cu partidele politice la fel..de fapt se tot schimba doar sistemele.Asa ca nu trebuie asteptata dintr-acolo izbavirea. Este aceiasi Marie cu alta…
este obositor deja sa tot demonstarm ceea ce este stiut, evident, consumat! lupta trebuie data acum pe taramul desfiintarii radicale si neiertatoare a celora care prolifereaza minciuna beneficiului acestei tradari. cineva trebuuie sa o inceapa. subiectul alternativ trebuie respins iar canaliile ce-l sustin, date afara! a venit vremea departirilor iremediabile. ca si a apelor din crasta de munte
OGLINDA – film
http://www.youtube.com/watch?v=CdIc4RCDAH4
Armistitiul semnat in 12 septembrie 1944 de tradatorii regelui mihai NKVD 23 august,s-a incheiat abia in 1958 prin plecarea trupelor sovietice in URSS,si 1964 prin plecarea consilierilor sovietici in URSS.
Ganditi-va in toti acei ani cati romani au fost ucisi de jidani si de rusii comunisti si securisti!
Regele Mihai trebuia sa-si asume vina pentru ce a semnat si ce a facut.Sa-si ceara iertare post-mortem lui Ion Antonescu ca l-a condamnat la moarte cu decret regal.Cum poate dormi noaptea acest bosorog ,,rege,, cand stie ca au murit oameni din cauza lui?!?!?!?
Cititi prevederile de armistitiu semnate de regele mihai in 1944.Cititi si va cruciti,cum Romania a fost data rusilor.Iar la YALTA in 1945 s-a confirmat din nou teoria.
Mai exista o varianta din documentele americane: abia la YALTA in 1945 Romania a fost data lui Stalin,iar 23 august 1944 a fost facut de americani,de aceea nu a fost respectat de rusi,care au luat prizonieri romani si dupa 23 august 1944.Sa zicem ca asa este.Sa zicem ca 1500 parasutisti americani care in 23 august au mers la Bucuresti sa-l ajute pe Rege au vrut zona americana in Romania,aliata cu Regele,sa ne salvam tara de rusi.
Dar atunci de ce in 1946 Regele Mihai a respins cererile de gratiere ale lui Ion Antonescu,Vasiliu,Mihai Antonescu,si Alexianu,condamnandu-i practic la moarte?cum poate dormi noaptea omul asta stiind ca e vinovat de crime?!?!? care e diferenta intre el si un dictator ca Pol Pot,Mao,Stalin,Hitler,Honeker,Brejnev care condamnau oameni la moarte prin decret?!?!?
atunci unde e ,,democratul,,Rege Mihai?
Domnilor,sunteti penibil.Va spun sincer cu constiinta impacata!
stimate domnule Mircea Popescu,
Nu va condamn.Stiu ca sunteti american,si nu va permite tara adoptiva sa vorbiti frumos de Antonescu,eliberatorul Basarabiei.Stiu ca sentmientele dvs sunt confuze,si ca se da o lupta interioara intre eliberatorul Basarabiei din 1941 si Antonescu condamnat de jidanii americani,Tara USA in care traiti azi.
Nu va condamn.Stiu ca ganditi asa pentru a sluji propaganda oficiala,crezand ca astfel jidanii ne vor da azi Basarabia,insa va inselati amarnic.Nici americanii nici rusii,precum zicea parintele Justin Parvu,nu doresc ca Romania sa fie mare si puternica.
Asta nu inseamna ca eu nu va apreciez eforturile,ba dimpotriva, va respect,ba am putea sa si facem impreuna niste propuneri legislative bune si utile.
In PCRM,in timpul dictaturii diabolice comuniste Republica Moldova a fost sub talpa jidanilor stalinisti la propriu.Azi au venit jidanii europenisti cu fata umana.Oricum Republica Moldova azi nu poate fi eliberata ca in 1941,traim alte vremuri,total diferite.Insa exista alte alternative de apropiere,prin tineret,si prin proiecte comune pe cele doua maluri ale Prutului.
Stimate Popescu,
Regele Mihai nu va salva niciodata Romania,pentru ca nu a salvat-o nici in trecut.Ce a semnat in 1944 s-a extins pe 20 de ani de ocupatie sovietica jidaneasca criminala,care ne-a luat din neamul nostru romanesc peste un milion si ceva de suflete romanesti inocente,prin crime.
Mda. Vad ca stiti exact ce-mi da voie America si ce nu. De asemeni, ma bucura faptul ca vedeti cat sunt de confuz si ca-mi acordati circumstante atenuante.
Intr-adevar, sunt extrem de confuz si nu stiu cum sa interpretez spusele lui Antonescu care, in momentul loviturii de stat a desfiintarii Constitutiei, declara ca sub conducerea sa niciun petec de pamant nu va mai fi pierdut, dar la nici o luna, fara sa traga un foc de pusca ceda Bulgariei, cu seninatate si patriotism, Cadrilaterul prin Pacea de la Craiova.
Sigur, ce importanta avea pentru barbatul de stat, Antonescu, faptul ca acel Cadrilater era unul dintre teritoriile intrate in componenta Regatului Romaniei inca din 1913, daca era nevoit, in barbatia lui patriotica, sa se plece fara cracnire in fata Berlinului?
Vasile Parvan spunea: „Dintre tarile care alcatuiesc Romania de azi, Dobrogea este cea mai veche tară romana.”
Zahu Pana aprecia că: „Tratatul de la Craiova din 1940 este cel mai rusinos act semnat de Romania, nu doar pentru ca s-a cedat un teritoriu fara lupta unui adversar net inferior, dar acesta este singurul care a retras pe toti romanii din teritoriul cedat printr-un schimb neechitabil de populatie”.
Prin Tratatul de la Craiova din 7 Septembrie 1940 semnat de Antonescu la 10 Septembrie se ceda Bulgariei un teritoriu de 7.726 km2, 378.000 locuitori, oraşele Balcic, Bazargic, Silistra, Turtucaia.
Banuiesc ca si domnul Ion Coja, dobrogean, ca si mine, de altfel, apreciaza acest act de curaj, intelepciune si patriotism al lui Antonescu.
Maniu nu a fost tradator,el a spus clar ca doreste ca maresalul Antonescu sa incheie armistitiul cu rusii,pentru ca el era seful armatei si conducatorul Tarii,si pe deasupra ii cunostea cel mai bine pe nemti!
Maniu dorea ca in 26 august 1944 Armistitul sa-l incheie Antonescu.Insa mucea Rege Mihai,si toate leprele din jurul palatului l-au arestat pe Antonescu in 23 august!
halal Patriotism! sa arestezi pe Antonescu care nu era inarmat! daca ai scula Rege mihai stliniastule,trebuia sa-l arestezi parte in parte,cu mitraliera sub craci!
În „Apelul către Ţară” al regelui Mihai I, acesta vorbea de armistiul „încheiat” cu U.R.S.S., ceea ce era o minciună. Aceasta este prima dimensiune a trădării. Cît despre afirmaţiile lui Mircea Popescu, de mai sus, sunt doar vorbele unui care, vorba lui Sorin Oprescu, „este ori prost, ori prost” – fapt atesta şi de agramatismele sale! Pentru că Parlamentul şi partidele politice fuseseră dizolvate, anterior, chiar de către Carol al II-lea, la instituirea dictaturii regale, NU de generalul Antonescu. Dictatura lui Antonescu a continuat dictatura lui Carol al II-lea, starea de lucruri de atunci neputînd fi gestionată altfel. Generalul Ion Antonescu a apelat la liderii partidelor să-l ajute la conducerea politică a statului, dar s-au eschivat. De altfel, Iuliu Maniu a fost el însuşi un trădător, iar cînd i se cerea o soluţie la ieşirea din criză, tăcea misterios, şi o făcea pe „sfinxul de la Bădăcin”! În fond, era un impotent politic. În cazul arestării mareşalului Ion Antonescu, Iuliu Maniu a fost o piesă majoră a trădării. În rest, cele spuse de autor, şi chiar mai multe, le-am relevat şi eu, aici: http://ro.altermedia.info/politica/turpitudinea-ex-regelui-mihai_23610.html.
Aveţi dreptate, Maniu a greşit!
A crezut prea mult în relaţiile sale diplomatice…, în sprijinul puterilor occidentale…!
Mai târziu a regretat, dar… prea tarziu!
„Generalul Ion Antonescu a apelat la liderii partidelor să-l ajute la conducerea politică a statului, dar s-au eschivat”
Pai si nu era normal sa se eschiveze?
Partidele trebuie sa ajunga la putere prin ALEGERI nu prin invitatii. Horia Sima i-a cerut lui Antonescu sa demareze procesul democratic, insa acesta era prea tafnos; voia ca el sa fie conducatorul, voia toata puterea.
Despre ce vorbim? Mihai I este un trădător sadea. El a fost copilul nerecunoscut, în intimitatea familiei, de către Carol al II-lea. Acest adevăr explică răceala dintre cei doi. În plus, ”familia regală” nu a a mai ”funcționat” după nașterea viitorului rege trădător. Aceste frustrări, educația dată de o mamă supra-posesivă, cu o atitudine dușmănoasă față de Carol al II-lea, a format o personalitate plină de fisuri, un caracter în permanență dependent de personaje cu un vădit caracter antinațional.
Istoria nu se gândește postfactum, dar acest personaj, acest criminal, a fost, este, și va fi cel mai mare dușman al românilor. Închipuiți-vă ce ar fi fost dacă se încheia armistițiul Stalin- Antonescu.
Ipoteza Gheorghe Mateevici-fragment
”[…] Al doilea război mondial a fost pus la cale de către marele kahal în America, în loja masonică B’nai B’rith de la New York, din care făceau parte numai evreii şi sioniştii. Nimic nu mişcă în lume fără ştiinţa lor. Acolo s-a hotărât ca o bună parte din evreii din Europa, în general Eskenazi, să fie sacrificaţi pentru gloria sionismului mondial. Pentru a şti cum vor fi sacrificaţi evreii Eskenazi din Polonia, era prezent unul din cei 7 care făcea parte din marele kahal. Evenimentele din Polonia s-au succedat rapid, pe de o parte trupele S.S. au început vânătoarea evreilor, pe de altă parte, N.K.V.D. deporta şi asasina pe evreii care aveau apartenenţă la sionism. Lucru ce s-a petrecut şi în provinciile luate prin rapt de către sovietici la 28 iunie 1940, când mulţi evrei au fost deportaţi de N.K.V.D. ca sionişti şi bogătaşi.
După 28 iunie 1940, Marele Kahal a dispus ca cel de-al 7-lea înţelept al Sionului să fie scos din Polonia cu orice preţ. Singura lui şansă de salvare era să treacă prin zona ocupată de nemţi şi să ajungă în Transnistria, apoi în România, unde ar fi fost în siguranţă deplină. În plin război, Anglia şi America au cerut Mareşalului Ion Antonescu, prin Mihai Antonescu, de a-l primi pe acel rabin (unul din cei 7) care era urmărit de Gestapo spre a fi prins de viu şi supus la torturi, el fiind trădat de un evreu dintr-un batalion S.S. compus numai din evrei. (s.n.) În 1942 rabinul este adus în Transnistria însoţit de un grup de jandarmi care erau trimişi de Constantin (Piki) Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române, spre a fi adus la Odessa şi de acolo la Bucureşti, unde a fost cazat la Cimitirul Evreiesc din Bdul Filantropia. Cu această ocazie, el a fost cunoscut de către Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu. Intervenţia de a-l salva pe rabin nu a fost făcută numai de Roosevelt şi Churchill, ci şi de doamna Kollontay care era în graţiile lui Stalin.
Aducerea la Bucureşti a rabinului, de fapt haham (înţelept), era cunoscută de W. Filderman şi Alexandru David Şafran, rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi era vizitat deseori de cei doi la Cimitirul Filantropia. Aceste întâlniri se petreceau fie noaptea, fie dimineaţa, când circulaţia era animată. Cimitirul era în permanenţă supravegheat de poliţie. Mareşalul I. Antonescu îşi respectase cuvântul dat în faţa celor care îl rugaseră să aibă grijă de Haham şi de evreii care nu au avut de ce cârti împotriva tratamentului la care erau supuşi în acea grea perioadă neagră a Europei, când ei erau vânaţi şi duşi în lagăre de exterminare.
Sute de mii de evrei, atât din ţară cât şi cei deportaţi în Transnistria, au fost salvaţi de la moarte, iar Mareşalul Ion Antonescu şi cei fideli lui au căpătat un duşman: Germania hitleristă. Cum au fost „răsplătiţi“ Mareşalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi gen. Constantin (Piki) Vasiliu de către marele kahal şi cauzele care au dus la asasinarea lor, au fost următoarele:
1. Nimeni nu trebuie să cunoască pe cei care fac parte din cei 7 înţelepţi ai Sionului, mai ales goi, dar nici evrei, ducând la exterminarea acestora;
2. Celor patru martiri ai poporului român li s-au aplicat cuvintele lui Rabbi Sahmun: Celui mai blând dintre şerpi scoate-i ochii, pe cel mai bun creştin ucide-l.
3. Sionismul creat pentru Stăpânirea Mondială nu va accepta niciodată ca un goi să fie mai înţelept sau mai bun faţă de un evreu. Aceasta este o crimă de neiertat.
Aplicându-le celor 4 aceste principii, s-au respectat prevederile Talmudice şi ale Sionismului Mondial.
Dintre cei ce i-au judecat, majoritatea erau inculţi, comunişti, sionişti şi francmasoni. Apărarea din oficiu a fost făcută de C. Paraschivescu Bălăceanu, mare mason, care avea tot interesul să-i condamne, deoarece în urma demascării francmasoneriei din 1940, aceasta a trebuit să intre în adormire. Toate lojile masonice erau înţesate de evrei care erau şi sionişti.
Al. Voitinovici, om obscur, dar ambiţios, dorind să ajungă cineva în P.C.R., află mai târziu că aceste manevre erau ale sioniştilor.
Avram Bunaciu, evreu, era cel care îi instiga pe acuzatorii publici şi juriu împotriva celor 4. Evenimentele de la 23 August 1944 s-au petrecut contrar celor prezentate de unii istorici ai noştri. Regele Mihai I a fost înconjurat şi manipulat de masoni care l-au intoxicat cu zvonuri, fără să ştie că aceştia erau în slujba sioniştilor.
Asasinarea celor 4, abdicarea Regelui Mihai I, soarta României la Yalta au fost dirijate de sionişti.
[…] sursa Ion Coja( http://www.ioncoja.ro/holocaust-in-romania/ipoteza-gheorghe-mateevici/)
Sa avem oare de a face ,ma refer la cele de mai sus,..DOAR cu principiul ANTITEZEI ???..in politica , evenimentele sunt dinainte programate/dirijate.Conform acestei ideologii orice ANTITEZA trebuie sa cada..urmand SINTEZA(inselatoarea sinteza)..
In 1989 , mult asteptata cadere a dictaturii a insemnat de fapt caderea ANTITEZEI .. a urmat o lume a democratiei si a libertatii(de fapt am fost pacaliti inca o data..)
-la ce ne putem astepta-
Mai exista vreo ANTITEZA care trebuie sa cada?? Nu stiu..Dar putem sti SINTEZA: o lume a pacii,a iubirii,a bunei colaborari s.a.m.d. ..”ye !ye !” DREAM WORLD LOVE & PEACE , ONE GOD …ONE RELIGION,ONE VISION .. UNITY(sa nu ai voie sa gandesti diferit?..ba da dar esti „terorist”)
It’s Kind of Magic..Welcome to New World Worder..Cine va beneficia de aceasta sinteza? Se va vedea atunci,venind :..plin de pace,de iubire si binenteles va fi SEFUL…muhaha haha ! ihaaaaa…iuhuuu
DREAM WORLD DREAM WORLD (cam asta se vede si la TV..olimpiade etc.,in ultima vreme)
Ma rog,fiecare cu parerea lui despre Noile Vremuri Mondiale. Nemaivazutele si Nemaiauzitele ..Vremuri Noi(binenteles tot ei)..dar stati asa ! Ce cauta si Draculea al nostru in tot taraboiul asta??? ..in Taraboiul Lor Mondial: http://www.youtube.com/watch?v=znqoojKkTAY
-to be continued(va urma)
Important de urmarit cap coada..chiar cu creion si hartie( dupa umila si nesemnificativa mea parere..voi faceti cum vreti sau dupa cum stiti mai bine).Este un material serios intocmit ..ne poate da o idee despre NOUA SLEAHTA MONDIALA..printii sustenabili si teleportabili..care vor primi(sau au primit deja) cate un ciolanel in Noul Timp Mondial.Avem aici si o ordine ierarhica genita de Walter Veith..(poate vom intelege,incetul cu incetul si sensul razboaielor).De fapt,conform Bibliei,noul imperiu mondial(„fiara care se ridica din mare”) isi primeste puterea direct de la balaur,adica de la Satana zis si Diavolul.
Watch this: http://misucroitor.wordpress.com/2013/02/02/noile-vremuri-mondiale/
Thank You!
IPOTEZA LUI MATEEVICI A FOST POSTATA SI AICI SI SINT ABSOLUT SIGURA CA ESTE ADEVARATA 100%. DE FAPT, CINE ARE CREIER ISI DA SEAMA DE ASTA DOAR UITINDU-SE IN JURUL LUI
Casa regală reprezintă esenţa trădării de neam românesc, este principalul factor de susţinere a semito-masoneriei şi sionismului alături de ortodoxie şi catolicism care în esenţă reprezintă tot nişte regi semito-masoni care conduc pe viaţă destinele popoarelor inconştiente că slujitorii lui Satan le sunt duhovnici şi învăţători, opresori şi călăi ce vin cu alte evanghelii şi legi satanice:
REGII SUNT DE FAPT UN SIMBOL AL RĂZVRĂTIRII ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU: I REGI 8.7 / REGELE UMAN ESTE UN ASUPRITOR: I REGI 8.18 / REGII ŞI REPREZENTANŢII LOR SUNT AI SATANEI ŞI DE ACEEA AU CONLUCRAT PTR UCIDEREA LUI MESIA, CÂND, DEŞI NU ERAU PRIETENI, PENTRU CONDAMNAREA LUI ISUS S-AU ÎMPRIETENIT: LUCA 23.12 / SĂ NU FIE NIMENI CARE SĂ-ȘI TREACĂ FIUL SAU FIICA PRIN FOC, CA JERTFE LUI MOLOH, NIMENI CARE SĂ
GHICEASCĂ, NICI UN CITITOR ÎN STELE, NICI UN VESTITOR AL VIITORULUI, NICI UN VRĂJITOR, NICI UN DESCÂNTĂTOR, NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE CEI CARE CHEAMĂ DUHURILE SAU DAU CU GHIOCUL, NIMENI CARE SĂ ÎNTREBE PE MORȚI, CĂCI ORICINE FACE ACESTE LUCRURI ESTE O URÂCIUNE ÎNAINTEA DOMNULUI, IAR DIN PRICINA ASTA IZGONEȘTE DOMNUL NEAMURILE DINAINTEA EVREILOR: DEUTERONOM 18.10-12 / AŞA CUM SATANA SE PREFACE ÎN ÎNGER DE LUMINĂ, SPUNE APOSTOLUL PAVEL, LA FEL SUNT ŞI APOSTOLII CU ALTE EVANGHELII (PATRISTICILE ORTODOXE, CATOLICE, MORMONE, ISLAMUL, TALMUDUL, ETC), CU ALT HRISTOS AŞADAR, IAR SFÂRŞITUL LOR VA FI DUPĂ FAPTELE LOR: 2 CORINTENI 11.13-15
„regele”Mihai = este si acum un copil care se joaca cu masinutele.
De unde rezulta (inca odata) ca meseria de prost este cea mai rentabila.
Altfel a avut noroc nu ca alte familii regale.Cel putin acum este inscaunat ca un erou de o hoarda de nemancati care ling blidele.
da regele mihai se face vinovat de rusinosul act dela 23 august 1944.trebuie totusi sa avem in vedere ca la acea data el era doar un tanar lipsit de experienta politica.fara indoiala ca el a fost manipulat de forte oculte care au dorit sa se ajunga lao intelegere intre cele 2 mari puteri usa si urss.eu sunt convins ca o situatie tensionata intre usa si urss nu a existat niciodata cele asa zise mari puteri fiind doar parteneri de afaceri.este greu de crezut insa cum se explica faptul ca multi ani mai tarziu fosta mare putere urss sa decis sa elimine sistemul comunist devenind un stat democratic???cam tot in acea perioada amarata de romanie a inlaturat deasemenea fostul sistem comunist???cine au fost acei indivizi obscuri care au organizat asa zisa revolutie anticomunista din decembrie 1989?tot ei,adica tot membrii unei asociatii obscure.vreti vre-o dovata concreta ??perfect.cine sunt cei care conduc de atunci romania?tot comunistii.membrii fostei securitati au devenit si ei prosperi oameni de afaceri.membrii tuturor oficiilor consulare romanest sunt tot fostii comunisti.amabasadorii,atasatii militari etc,etc sunt tot fostii tovarasi.in urma cu catva timp cand am sugerat ca fostlor membrii ai secutitatii romane sa li se anuleze pensiile am fost sfatuit sa nu ma avant.dece??oameni buni care a fost sfarsitul unui iuliu maniu,ion mihalache etc,etc?au murit in temnite fara fund in urma unor torturi ca in evul mediu.fosti securisti sunt bine merci ca oameni de afaceri sau politicieni.obrasnicia lor,tupeul si arganta lor se bazeaza pe ceva.pleaca ai nostrii vin ai nostrii.asta este situatia din saraca romanie.daca te manifesti in public impotriva sistemului comunist poti sa ai mari neplaceri.dece am fost sfatuit sa nu ma avant atunci cand am propus ca fostilor securisti sa li se anuleze pensiile?ce pensii au primit putinii supravietuitori din iadurile dela aiud,sighet etc.as vrea sa fac o propunere precum careia partidul comunist roman sa-si reia activitatea,cu sedinte obligatorii,meetinguri cu caracter politic,invatamant politic,inchidera frontierelor.reinfiintarea organizatiilor utc,pioneri etc.sunt sigur ca oamenii e vor simti fericiti si satisfacuti.marx engels lenin si stalin marii dascali ai proletariatului sa fie iarasi pomeniti peste tot incluzand wc-urile publice.hales bules.gm
Juramantul la incoronarea Regelui, a fost schimbat de Antonescu deoarece vechiul juramant se facea pe CONSTITUTIE si in fata Parlamentului. Ori, Antonescu, in cel mai pur stil dictatorial le-a desfiintat pe amandoua si Parlamentul (interzicand partidele) si Constitutia.
Asa ca interpretarile istoricului respectiv, sunt niste interpretari subiective, de parca n-ar fi istoric, ci gazetar de duzina.
Prin lovitura de stat a lui Antonescu, si noul juramant, Regele nu a fost instaurat constitutional, ci, a fost numit de un dictator.
Restul sunt palavre.
constitutia si partidele le-a desfiintat Carol, d-le Popescu. ma surprinde ca eludati acest aspect. a fi regalist nu inseamna a accepta gestul unui rege infantil care s-a dovedit a fi tradare subliminata de cercurile ticsite de agenti prosovietici de la palat. a fi regalist este un semn launtric al naturalului, dar a sustine ceea ce rusineaza regalitatea este blasfemie!
Da, prin dictatura carlista s-a inlocuit o Constitutie cu o alta Constitutie, dar Constitutie era, in momentul loviturii de stat antonesciene.
Si astazi, se schimba constitutiile ca ciorapii.
Nu-i vorba de a fi regalist sau nu. Cert este ca Juramantul Regal nu s-a facut in numele Constitutiei, deci, monarhia nu mai era constitutionala.
Abia odata cu arestarea lui Antonescu s-a reinstaurat Constitutia din ’23, deci s-a revenit la normalitatea statului de drept.
continui: constitutie care a durat doar sase luni dupa 23 august 1944,pana la instaurarea guvernului petru groaza PCR.
Ei, daca scadem 1944 din 1948 si inmultim cu 12 luni, apoi scadem cca.5 luni (August 1944-13 Aprilie 1948) avem un numar de vreo 43 de luni de Constitutie ’23.
Din mocirla tradatorilor de tarta si neam (pardon,nu e din neamul nostru) a mai ramas un singur IMPOSTOR si caruia nevrednicii,lasii si lingaii,ii zic „regele mihai” Din semintia ilustrului FERDINAND oricaruia i se poate spune cu respect si cinstire „MAJESTATE” Batranul oligrofen nu a fost doar un tradator de neam si tara ci si un criminal. Datorita lui a fost decapitata intelectualitatea Romaneasca si nu numai.Acest mosneag trufas a furat din nou de la cei pe care ia tradat,bunuri si favoruri,ABSOLUT NEMERITATE. Asa suntem noi ROMANII BUNI si PROSTI imbratisandu-ne DUSMANII.
iata ,,faptele marete,,si ,,MORALE,,(pe dracu)ale Regelui Mihai Hohe:
-jumate milion nemti morti in SIBERIA gratie actului rusinos de la 23 august 44
-200 mii romani morti in GULAG ca prizonieri dupa 23 august 1944,pentru ca REGELE a uitat sa semneze cu rusii Armistitiul inainte sa intoarca armele,si nu dupa!! ca prima oara ceri nevasta in casatorie abia apoi te casatoresti!!!
-Regele l-a impuscat pe Antonescu in 1946 cu decret regal,crezand ca isi va salva tronul de sub comunisti
Fapte marete SA AI SANGE PE CONSTIINTA SI PE MAINI!
ceea ce poate face MONARHIA pentru Romania azi: Regele Mihai sa spuna adevarul istoric si sa-si ceara iertare pentru ca a avut lasitatea sa nu-l gratieze pe Antonescu in 1946,incercand sa-si salveze tronul semnand o condamnare la moarte a unor fosti ministri ai Romaniei,iar urmasii lui sa doneze poporului roman,sa vanda toata averea si s-o dea Orfelinatelor,spitalelor.
Pentru motivul ca ei sunt o marioneta masonica si atat,a lojelor de MALTA,si niciodata nu vor putea sa redea Romaniei demnitatea pe care a avut-o odata.
Si Anglia este tot o marioneta,Anglia nu mai e Anglia,ci e invadata de pakistanezi si in Londra Moscheile sunt la fel de multe ca si bordelurile.
Nu BANII aduc fericirea,ci decenta,moralitatea,credinta in Dumnezeu,exact ce predica Zelea Codreanu candva,si mai ales munca cinstita.
Romaniei nu-i lipseste Monarhia,Romaniei ii lipseste nationalismul.Tarile monarhiste ca Spania,Suedia Belgia sunt sterse de pe harta in spatiul Schengen,imigrantii sunt cu milioanele,natalitatea zero,masoneria in floare,iar regii pe tron.
Nationalismul inseamna sa avem ROMANIA nu comunitatea europeana,schengen,euro-zone,NATO FMI SOROS ,care ieri se numeau GRU KGB sovietic Gorbaciov.
si ti-e bine cu NATO tatal meu? ai prea multi dolari? da-mi si mie tovarasul meu!
http://nicadortalpes.blogspot.ro/
si americanii si rusii ne-au bombardat de ne-au ucis in al 2-lea razboi mondial,pilaf am ajuns ca tara.
ne-am luat-o in barba la greu si azi ne-o luam tare de la jidanii din AMERICA,si nu din Israel! Soros Rokefeler bilderberger si toti afaceristii cu FMI-ul lor ca filiala,ne JUPOAIE Patria la greu!
ar fi bine sa ne aliem militar cu RUSIA azi si cu CHINA,sa luam un credit frumos de la tovarasul Hu Jintao,sa ne dezvoltam tara,ca sunt satul de NATO UE FMI SOROS care au importat pe aia din KGB GRU sovietic,si pe toti jidanii.
Ori SOROS o fi fost neamt nu jidan,seful FMI strause Kahn o fi fost pakistanez nu jidan,nu-i asa?!?!?!
Ia sa-l acuze careva pe REGELE MIHAI pentru complicitate la HOLOCAUST impotriva evreilor,pe cand era rege,sa vedem ce ar spune tovarasul NKVD 23 august? o sa zica ca era copil si ca isi cere scuze.
Domnilor,
DAR POLITICA NATIONALA PENTRU ROMANIA CAND O SA FACETI?la pastile calaretilor?
In istorie nu exista conjunctia „Daca…” „Faptele” sunt interpretate de catre istorici si analisti. Tot istoricii analizeaza si comenteaza documentele existente in arhive. Pe cale de consecinta nu putem lucra cu presupuneri. Presupuneri faceau doar istoricii marxisti dupa o metoda care nu apartine stiintei istorice in sine.
De fapt ce stim? Stim ca actul de la 23 august a scurtat considerabil durata razboiului si a salvat astfel sute de mii de oameni de la moarte in intreaga Europa. Meritele lui Mihai I au fost pretuite deopotriva si de S.U.A cat si de Moscova, Londra sau Paris. Tot din desfasurarea evenimentelor retinem ca timp de trei ani Coroana a fost simbolul rezistentei in fata comunizarii Tarii asa cum fusese ea gandita la Moscova si infaptuita de „cozile de topor” din Romania ocupata de URSS.
Tot din istorie stim ca Regele Mihai a cautat sa mentina credinta intr-o posibila eliberare a romanilor vreme de 45 de ani.
Tot din Istorie cunoastem ( am fost, de altfel, contemporani cu acele vremuri!) ca Regele Mihai I a fost Ambasadorul Extraordinar al Romaniei pe langa Monarhiile Europei contemporane care a sustinut pe langa Familiile Domnitoare ale Europei Aderarea Romaniei la NATO…
Si tot din Istorie mai stim ca Mihai I a plecat fara averi si a fost obligat de viata sa munceasca pentru a-si intretina familia!
Statura morala a ultimului Suveran este una exemplara. Din nefericire mai exista inca persoane care contesta toate aceste adevaruri. Si, din pacate, nici profesorii de istorie (in marea lor majoritate!) nu incearca macar sa spuna adevarurile asa cum ele au fost. Prin asemenea atitudini avem insa toti de pierdut.
dumneata esti primul care falsifici istoria vorbind de ,,moralitatea,, regelui.Cel putin DECRETUL regal de asasinare a lotului Antonescu a fost unul NKVD stalinist get-beget.Ce sa vorbim de gafele politice ca 23 august,fara a semna inainte un acord scris de ARMISTITIU cu rusii??!?!?!!? peste 150000 de romani ajunsi in Siberia ca prizonieri DUPA 23 august 1944,pentru ca REGELE s-a grabit ca fata mare la maritat,sa-l aresteze pe Antonescu,desi IULIU MANIU i-a zis sa astepte momentul oportun.
Dumneata lucrezi fara carte de munca? patronul nu-ti da salar,ca nu are contract cu tine.Asa au facut rusii cu Regele mihai la 23 august! nu au semnat nimic,pentru rusi razboiul impotriva Romaniei fasciste a CONTINUAT si dupa 23 august 1944!
Fara indoiala Antonescu a fost un EROU NATIONAL pentru Patrie!
Fara indoiala Regele mihai HOHE este vinovat.
Insa de aici si a exagera in favoarea unuia sau altuia trebuie sa spunem STOP!
Antonescu nu semna niciodata Armistitiul cu rusii.Pentru ca asta ar fi insemnat sa semneze cedarea Basarabiei la URSS,pentru ca asta a fost conditia sovietica!
Daca era vreun armistitiu de semnat,atunci trebuia semnat DIN TIMP si nu dupa 23 august 1944.Aici a TRADAT regele.
Iar ,,armele,, nu trebuiau intoarse contra nemtilor in sensul ca jumate milion de nemti prizonieri si-au lasat OASELE in siberia in Gulag,gratie actului odios al Regelui de la 23 august 1944.
Nemtii trebuiau eliberati,dezarmati si lasati sa plece in Ungaria si Austria si Germania pana ce veneau rusii in Bucuresti si in restul tarii.In fine,orice s-ar zice,cert ca REGELE a fost un copil neinstruit,naiv,si balbait.
Discutia din start nu isi are rostul,iar dezbaterea este una falsa,la comanda politica contra Regelui,care e inca in viata.
Antonescu din start nu a acceptat conditiile URSS,iar Kolontay,ambasadoarea URSS la Stokholm nu a acceptat din start propunerile lui Antonescu,care dorea ca problema Basarabiei sa fie discutata ,,dupa terminarea razboiului,,
Ori conditiile URSS spuneau clar ca Romania si URSS va reveni la frontiera din 1940,dupa molotov-ribbentrop citire,adica pe Prut.
Antonescu nu a acceptat niciodata asa ceva.Stalin,Ana Pauker si Valter Neulander care erau in URSS si conduceau diviziile ,,tudor vladimirescu,,si horia closca-crisan,, au spus clar mesajul lui Stalin:
-acesta dorea ocuparea totala a Romaniei,nicidecum ca Romania sa intoarca armele contra Germaniei,pentru a impune conditii Moscovei.Adica capitulare fara conditii,asta vroia Stalin!
Si cel mai bun argument a fost acela ca nici macar un singur punct din Armistitiu nu l-au respectat rusii ,,aliati,,dupa 23 august.S-au dedat la violuri asupra romancelor,au jefuit,torturat,deportat in Siberia pe cine au vrut ei,au arestat pe oricine in plina zi,si asa mai departe.
Regele Mihai a dat actul de la 23 august cu ajutorul americanilor si britanicilor si atat.Faptul ca dupa 23 august 44 rusii au luat peste 200 mii prizonieri romani,arata ca URSS nu a fost de acord cu armistitiu cu Romania,din nou ca dovada.
Practic Romania a impus lui Stalin ca frontiera sa cada pe Prut,iar Ardealul de nord sa revina Romaniei in intregime,prin acordurile semnate de ochii lumii cu aliatii americani britanici.A impus,in sensul ca daca nu era implicatia politica a americanilor de sustinere a Regelui Mihai,Romania era stearsa de pe harta,asa cum s-a intamplat cu Ucraina,eliberata de nemti, si cu estul poloniei,si mai ales cu tarile baltice.
Fara 23 august 1944 Romania arata ingrozitor dupa razboi.Stateam cu Hitler ca niste fanatici talibani in munti,si il pierdeam.Regele Mihai a fost un tradator,pentru motivul ca nu avea experienta necesara sa-i joace pe rusi,sa joace un kazakcioc cu ei,in sensul de a ii face mai umani.Mai exact, Regele Mihai a fost un copil ascultator al mamei regine,care a gresit enorm de mult in relatia cu romanii,dar si cu evreii.
Regele are greseli enorme fata de poporul roman,nimeni nu poate sa nege acest fapt.Antonescu insa,nu este prezentat in mod corect: el dorea sa ramana cu Hitler pana la capat.Armistitiul il semna la pastile cailor,adica niciodata.Daca era sa faca armistitiu cu rusii,il facea inca din 1943,cand puteam sa punem conditii adevarate rusilor,iar Germania era tare.Insa rusul n-are cuvant,ma rog,comunistul din moscova,cuvantul lui stalin este o besina scrisa sau ragaita de un porc comunist bolnav psihic,probabil jidan,care a ucis peste o suta de milioane de copii si civili nevinovati.Solutia cea mai buna pentru Romania nu a fost aplicata,ca daca era aplicata Romania nu primea 20 ani de ocupatie sovietica dupa 1944,dupa asa zisul armistitiu.Intr-un fel era mai demn sa stam cu nemtii pana la capat.In alt fel era mai bine ca romanii sa plece inspre vest cu milioanele de refugiati.Oricum,atunci s-au luat decizii gresite,care au afectat sute de mii de romani inocenti.
[…] http://www.ioncoja.ro/amestecate/cine-si-de-ce-a-distrus-telegrama-din-23-august-1944-si-odata-cu-ea… Like this:LikeBe the first to like this. Scrie un comentariu […]