Articolul pe care îl redăm parțial mai jos
a fost scris de RAOUL WEISS,
pe siteul lapenseelibre.org
și tradus în românește pe siteul
razbointrucuvant.
(……………………………………………)
II Cazul român în lumina unei comparații România-Ungaria
Sunt 23 de ani de când Romania a pierdut din nou puțina independență pe care reușise să o cucerească sub regimul (desigur dictatorial) al lui N. Ceaușescu. Pe parcursul acestor 23 de ani, ”importanța strategică” a României a devenit o temă foarte populară de onanie intelectuală pentru elitele românești și, mai cu seamă, pentru grupul de mercenari ai gândirii însărcinați cu legitimarea manevrelor elitelor compradores (adică: a tuturor marilor partide constituite) aflate în solda Imperiului Atlantist (ale cărui principale instanțe active pe plan local sunt NATO, UE, FMI și Banca Mondială).
Astfel, geostrategia, ieșind din cabinetul eruditului și din dosarele expertului, a devenit chiar o temă de comunicare politică (de exemplu electorală), în această țară ce se află printre cele două sau trei state cele mai sărace din Europa în termeni de venit per capita. Este foarte logic ca acești auxiliari indigeni ai jafului neocolonial al României să prefere să întrețină masa cu ideea pretinsei ”importanțe strategice” a țării lor și să invoce amenințări exterioare pentru a justifica o politică de strictă obediență față de Imperiul Atlantist (care nu e considerat a fi o amenințare), în loc să o întrețină cu reala bogăție a țării lor (resurse minerale, energetice, agricole), bogăție din ce în ce mai intens exploatată și din care masele nu văd mai nimic.
Aceste discursuri, care ne reamintesc considerațiile lingvisticii pre-saussuriene despre puterea, forța sau semnificația unui element (sunet, cuvânt) izolat al limbii, par că ignoră ABC-ul relațiilor internaționale și, mai ales, faptul că o țară nu poate avea importanță decât pentru o altă țară (sau pentru un grup de țări) și în funcție de organizarea regională și generală a eșichierului strategic. Or, din acest punct de vedere – cel al geopoliticii serioase – nu poți decât să dai dreptate valahilor lăudători ai euro-atlantismului: România este din punct de vedere strategic importantă în Europa de sud-est, atât pentru Imperiul Atlantist cât și pentru contra-puterea eurasiatică pe cale de formare în jurul Rusiei putiniene, dar nu în același grad și nici de aceeași manieră. Or, această valorizare asimetrică a aceleiași geografii din două perspective imperiale concurente explică destul de mult din comportamentul acestor actori imperiali față de România.
Ceea ce toate analizele complezente ale taberei pro-occidentale se încăpățânează să nu vadă, este că această asimetrie rezidă, în linii mari, în faptul – care e o constantă geopolitică a modernității – că România este, pentru orice conglomerat imperial ce are ca centru Rusia, un culoar de avans natural și inconturnabil, în timp ce – din motive atât complementare cât și identice -, în perspectiva unui Drang nach Osten(Marș către Est) euro-atlantist, ea nu poate constitui decât o tranșee evacuabilă, în nici un caz o fortăreață.
Să vedem care sunt cauzele:
1. Geografie fizică
Pentru Occidentali, constructori de imperii maritime al căror centru de greutate, de la Waterloo încoace, nu mai este Europa continentală, atât înainte cât și după Primul Război Rece (1947-1991), obiectivul constant a rămas acela de a izola Rusia (containment), blocându-i accesul la mările calde și, astfel, posibilitatea de a riposta marinei occidentale chiar pe terenul acesteia: cel al ubicuității potențiale a forței de lovitură.
Aplicat sub-ansamblului regional “Marea Neagră”, acest principiu implică faptul că controlul României nu este rentabil din punct de vedere geostrategic decât dacă precedă, iar mai apoi însoțește controlul Ucrainei și al Caucazului vestic. Din această perspectivă, falimentul progresiv (2006-2010) al ”revoluției portocalii” din Ucraina și victoria rusească în Georgia lui Saakachvili din 2008, confirmată de înfrângerea electorală recentă a acestuia, au constituit un discret dar complet eșec al Marșului către Est atlantist din Europa de sud-est;raportată la aceste pierderi majore, pierderea României ar constitui o daună tactică non-neglijabilă, dar fără o importanță esențială din punct de vedere strategic.
Pentru Rusia, e valabil exact contrariul: odată garantat accesul la Marea Neagră, obiectivul următor în ordinea firească a priorităților sale strategice – că e vorba de confruntarea de acum 200 de ani cu Imperiul Otoman sau de astăzi cu NATO – este accesul la Mediterană prin racordare terestră la croasantul de influență slavo-ortodox al Balcanilor (Bulgaria, Serbia), racordare care, dat fiind relieful (arcul carpatic izolând Europa Centrală de Europa de Est), trebuie neapărat să se facă prin culoarul litoral moldo-valah și prin valea inferioară a Dunării. România (și, mai ales, regiunile sale orientale și meridionale) este, deci, de o înaltă importanță strategică pentru Rusia, fiind depășită, în această privință, doar de poziții de importanță maximă precum Kaliningrad, Odessa sau Tartus.
2. Geografie umană
Aici, elementul esențial care, într-un mod mai mult sau mai puțin discret, rămâne pe primul plan al preocupărilor strategilor din cele două tabere, este geografia confesională. În regiunile sale (cele mai vechi, în termeni de construcție politică a statului român modern), situate în exteriorul arcului carpatic, România este populată de o majoritate zdrobitoare de creștin-ortodocși (doar Transilvania lato sensu, adică incluzând Crișana, este realmente multiconfesională). Or, această zonă compactă de ortodoxie română de la marginea lumii carpatice face parte integrantă, fără nici cea mai mică rupere de continuitate, din croasantul ortodox al Balcanilor – care, cu excepția Greciei și a României, este de asemenea, din punct de vedere lingvistic, un croasant slav, ce, din punct de vedere politic, include aliații istorici necondiționați ai Rusiei (Serbia și Bulgaria).
Or, printre rarele elemente de doctrină asupra cărora intelectualii organici ai imperialismului neoconservator la Vest și cei ai trezirii eurasiatice la Est se înțeleg, ca să spunem așa, la cataramă, găsim (complementar caracterului ineluctabil al eroziunii statului – națiune westphalian ca fundament al ordinii internaționale) convingerea că adevăratul ciment al imperiilor lumii de mâine (sau, văzut din Est, al ordinii multipolare pe care A. Dughin o dorește) va fi ceea ce Huntington numește “civilizație”, și Dughin fie “civilizație”, fie “Dasein cultural”, adică apartenența popoarelor, a grupurilor sociale și a indivizilorunor arii culturale ce se definesc mai ales prin răspândirea istorică a diverselor mari religii ale lumii. În Europa, și în special cea de sud-est, aceste religii sunt în număr de trei : creștinismul catolic în Europa centrală (cazul destul de special al austro-protestanților din Estul lumii maghiare, calviniști și unitarieni, ar cere o analiză separată), creștinismul ortodox din Balcani și de pe țărmul Mării Negre, islamul sunnit post-otoman în Bosnia, Albania și Turcia.
Poziția geostrategică a României în Imperiul Atlantist : not here to stay
Traumatizați de evenimentele din 1945 și de după acest an, adică de o teroare bolșevică pe care istoriografia anti-comunistă a regimului atlantist post-90 o prezintă în mod sistematic ca pe o agresiune și o ocupație rusă, amăgiți de către elitele lor vândute prin discursuri ecumeniste ce reiau vechile refrene ale propagandei uniate din epoca habsburgică, românii, în marea lor majoritate, nu înțeleg încă ce consecințe poate avea pentru ei – fie că se revendică din ea sau nu – apartenența lor la croasantul ortodox într-un astfel de context ideologic, adică în contextul unei episteme geopolitice a “șocului civilizațiilor”, care, trebuie reamintit, este comună gânditorilor Imperiului Atlantist și celor din Eurasia emergentă.
Pe primul plan al consecințelor ce se extrag din cele de mai sus este faptul că, în ciuda unei supuneri instituționale a românilor fără precedent din epoca fanariotă încoace, Imperiul Atlantist, care controlează în prezent 100% și în mod discreționar teritoriul românesc, nu are de gând “să rămână aici până la adânci bătrâneți”.
Astfel, ziarul spaniol El Mundo a publicat în ediția sa online un document top secret care arată cum sunt clasate Statele în funcție de interesele americane. Romania nu apare în primul grup de « cooperare totală » compus din patru State, nici în cel de-al doilea de « cooperare concentrată » compus din 18 State (dintre care Polonia și Ungaria), nici în al treilea, « cooperare limitată », care cuprinde State ca Franța, India și Pakistan. Rămâne în a patra categorie, care se referă la țări ostile intereselor americane(sursa, aici).
Povestea unei dezangajări anunțate
Din profilul geo-strategic schițat mai sus, putem deduce ușor circumstanțele geopolitice care ar face plauzibil un angajament strategic (adică un ansamblu de măsuri de consolidare pe termen lung a relației de vasalitate) al Imperiului Atlantist în România:
a) motivul: o voință atlantistă reală de a ataca Rusia lui Putin, care s-ar traduce prin acordarea unei priorități strategice la slăbirea pozițiilor europene ale Rusiei;
b) ocazia: slăbiciune morală și/sau tehnică a puterii militare ruse, avans atlantist în Ucraina și Caucaz, soliditatea regimurilor clientelare atlantiste în Bulgaria și Serbia.
În ceea ce privește motivul, este foarte clar că:
– Criza siriană din toamna lui 2013 a confirmat întoarcerea la o logică a războiului rece, în care cei doi actori principali ai dramei nucleare planetare își însușesc, pe de o parte, caracterul conflictual al relației lor (de unde și folosirea cuvântului “război” în această sintagmă, în special sporirea radicalizării ideologice a beligeranților, fiecare în tabăra sa) și, pe de altă parte, cu un pragmatism aproape cinic, își asumă și responsabilitatea planetară împărțită între ambii, cu privilegiile pe care această le permite să le colecteze pe spezele actorilor nucleari secundari și ale puterilor nenucleare.
– Creșterea de neoprit a Chinei și deplasarea către Asia de sud-est a centrului de gravitație al economiei mondiale forțează Imperiul Atlantist să acorde o prioritate strategică absolută izolării (“containment”) puterii militaro-economice reprezentate de China, chiar cu prețul unor concesiuni făcute Rusiei, în special cedări pe frontul european, unde, ținând cont de prăbușirea socio-economică și strategică a Europei, pierderile contează din ce în ce mai puțin.
Referitor la ocazie, nu e mai puțin clar că:
– fermitatea rusească și puterea de ripostă efectivă din partea Rusiei, amândouă pe traiectorie ascendentă, se află acum la un maxim fără precedent de la epocă sovietică.
– Ucraina pare că nu mai poate alege decât între o neutralitate rusofilă pe termen lung și o scindare în două sau chiar trei state (caz în care zonele strategice importante din sud ar trece toate sub control rusesc direct).
– elitele atlantiste își mențin cu greu influența în Serbia, nefiind exclus că clasă politică bulgară să joace la două capete.
Astfel, vedem că, din contră, există toate condițiile pentru o dezangajare masivă pe termen mediu în Europa de sud-est. Nu e nevoie să suspectăm marile puteri de mai mult machiavelism decât au deja, nici să prezumăm condiția teoretică că s-ar fi ținut în secret, într-un trecut apropiat, un fel de Yalta a Europei de sud-est între plenipotențiarii domnilor Obama și Putin pentru a putea înțelege că prezența atlantistă în România nu e făcută să dureze și, mai ales, că Imperiul Atlantist se vede pe sine în România că pe o forță provizorie de ocupație pe o poziție pe care nu e sigură că o poate apăra pe termen lung.
Această analiză aruncă o lumina neobișnuită (în România, cel puțin),
– pe de o parte, pe atitudinea de expectativă a Rusiei față de România; puterea rusă reacționează cu demnitate stoică la provocările rusofobe ale lui T. Băsescu și la simulacrul său de politică a Mării Românii în Republica Moldova; diplomația politică și culturală rusă, bine reprezentată în România, este însă dintre cele mai discrete: rușii nu au nici un motiv să investească strategic prea mult într-o țara care oricum va ajunge în zestrea lor, vrând-nevrând; în ceea ce privește imaginea lor, ei știu că cel mai bine e să strălucească prin absența lor (cel puțin pe plan politic – ceea ce nu împiedică Gazprom-ul să aibă propriul proiect de fracturare hidraulică în Banat), astfel încât nici una din catastrofele la care se expune acum poporul român să nu-i fie imputabilă; de fapt (vezi mai jos), ei știu de asemenea ce cred atlantiștii despre România și la ce efecte psihologice pe termen lung putem să ne așteptăm în urma politicii economice de pământ pârjolit pe care occidentalii o practică în România.
– pe de altă parte, pe unele evoluții recente și mai puțin recente în domeniul relațiilor dintre România și Imperiul Atlantist. Prezentăm mai jos aceste evoluții:
Retragerea din România: pământ pârjolit în exteriorul Carpaților
Aceste evoluții sunt foarte grăitoare când le comparam cu relațiile aceluiași Imperiu Atlantist cu vecinii apuseni ai României, în special Ungaria (inclusă de americani în grupul de “cooperare concentrată”, deci în eșalonul 2,după lumea anglo-saxonă), care, în ciuda climatului intelectual clar mai puțin favorabil atlantismului și chiar, din 2010, cu un aparent început de rebeliune a noii puteri pseudo-gaulliste FIDESZ, este ținta unui angajament strategic masiv, Budapesta fiind în mod evident tratată ca un punct forte al dispozitivului strategic occidental, citadelă destinată să devină centrul unei zone-tampon central-europene între blocul eurasiatic și Europa occidentală în cazul unei retrageri din Europa de Est.
În timp ce partidul Jobbik (partid clasat după criteriile occidentale la dreapta partidului de guvernare FIDESZ, dar care a evoluat spre un program eurazist), mai mult sau mai puțin tolerat de un FIDESZ care se teme (pe bună dreptate) sa nu fie depășit pe dreapta la viitoarele alegeri, vorbește deschis despre ieșirea din UE și NATO, Orban, deși respectă cu strictețe angajamentele sale atlantiste în materie de politică externă, duce o politica internă “neortodoxă”, naționalizează activități de interes public, taxează băncile (cele mai multe fiind occidentale) și chiar pune sub semnul întrebării (deși deocamdată doar declarativ) sacrosancta confiscare a suveranității monetare ungare (cunoscută in jargonul eurocrat sub numele orwellian de “independență a băncii centrale”).
In ciuda tuturor acestora, Budapesta rămâne o capitala regională proconsulară, beneficiind mai ales de o puternică implantare de instituții decizionale secundare ale NATO și de cartierul general al galaxiei de organizații “neguvernamentale” dirijate de Soros (în special școala sa de cadre de la Central Europe University) etc. … Fără a merge atât de departe (deocamdată?) încât să aducă producție militară stricto sensu în Ungaria, NATO are acolo o sucursală a agenției sale de achiziții, NSPA. Toate aceste activități atrag la Budapesta un mare număr de expatriați anglo-saxoni, ce contribuie la PIB-ul ungar. În ciuda discursului oficial privind “marea întoarcere către Est”, regimul FIDESZ, mizând în același timp pe prăbușirea UE și pe înrădăcinarea pe termen lung în Imperiul Atlantist (înrădăcinare chemată din ce in ce mai mult pe plan intern să devină o garanție a perenității propriei puteri în fața unui Jobbik revopsit euro-asiatic și aflat în plină ascensiune electorală), întoarce favorurile NATO, dând câștig de cauză Boeing-ului în dauna Airbus la achiziționarea de material aeronautic.
Bucureștiul, unde toți politicienii, indiferent de afilierea lor de partid, se întrec rușinos în servilism fată de Berlin, Bruxelles și Washington, nu poate să se laude cu investiții/amplasări comparabile. Prezentată drept punctul culminant al parteneriatului Romania-NATO, baza de la Deveselu “adăpostește” rachete (pretins defensive, de intercepție și pretins îndreptate împotriva Iranului) care în mod evident nu sunt amplasate în silozuri subterane, ci pe rampe de lansare mobile, ce pot fi rapid îmbarcate pe nave de război sau poate chiar transferate pe cale terestră în interiorul arcului carpatic. În orice caz și în ciuda tuturor riscurilor strategice generate pentru România prin prezența sa, e vorba de o bază de campanie, a priori la fel de puțin integrată în mediul social local ca orice bază similară din Turcia sau Pakistan, deci purtătoare de puține avantaje economice pentru țara gazda și puțin susceptibilă de a promova înrădăcinarea locală a personalului său. În ceea ce privește sucursalele românești ale ONG-urilor lui Soros, este vorba de sucursale de nivelul 2 sau 3 în rețele regionale coordonate îndeobște de la Budapesta.
In ciuda neplăcerilor exprimate prin campanii acerbe de presă în unele state ale Imperiului aflate mai degrabă în postura de executanți (cum e Franța: zona 3), multinaționalele occidentale încasează cu stoicism loviturile aplicate de regimul Orban (pierderi de piețe monopolistice, renaționalizări în sectorul energetic, moratorii pe construcția de supermarketuri etc.), în vreme ce autoritățile imperiale (în acest caz: americanii) nu au ezitat, la primele proteste ale oamenilor din Moldova românească, să declare că lăsarea teritoriului românesc la bunul plac al excavatoarelor și al sondelor CHEVRON de fracturare hidraulică face parte din “parteneriatul strategic” în cadrul căruia România devine parte din dispozitivul anti-rachetă AEGIS, deci carnea de tun a Imperiului Atlantist, în prima linie a unui eventual război balistic.
Aceste diferențe de tratament ar trebui să fie suficiente chiar și observatorului cel mai puțin pregătit să înțeleagă nu doar (ceea ce mulți români bănuiesc deja) că Imperiul Atlantist nu înțelege decât glasul fermității și al forței, dar mai ales că agenda imperială față de România diferă fundamental de cea dedicată Ungariei – iar aceasta, oricare ar fi de altfel atitudinea guvernelor locale, nu doar față de propria populație (de care imperiul, în ciuda minciunilor sfruntate ale cădelnițătorilor bucureșteni ai “statului de drept”, ne este deloc preocupat) ci și – la un nivel retoric și de acțiune la suprafață – chiar față de Imperiu, sau cel puțin față de reprezentanții săi regionali subalterni și/sau efemeri (cum este UE).
Referitor la România, exceptând o revoltă populară violentă împotriva abuzurilor genocidare ale supra-exploatării financiare și extractive la care occidentalii supun această țară (revoltă căreia elita economică occidentală nu-i subestimează decât parțial riscurile – v. raportul recent al The Economist IntelligenceUnit), oricare ar fi culoarea politică (absolut simbolică) a guvernului în funcție, multinaționalele, care reprezintă brațul economic armat al Imperiului Atlantist, vor continua și intensifica în anii următori o adevărată politică a pământului pârjolit, al cărei obiectiv nu este doar acapararea unui maximum de resurse exportabile (energie, minerale, cereale, lemn, apă și resurse umane, de la exportul creierelor – “brain drain” – până la munca sezonieră în industria agroalimentară, la personal paramedical și la forța de muncă sexuală) la un preț cât mai scăzut, cum se întâmplă în general în toate regimurile coloniale, ci și distrugerea (chiar gratuită) a tuturor resurselor ce nu pot fi acaparate în întregime pe termen scurt și care ar risca să cadă apoi în mâna eurasiatică pe termen mediu.
Făcând astfel, Imperiul Atlantist urmează în detaliu exemplul marelui său predecesor, Hitler, care, într-un context similar, rezervase o soartă asemănătoare unor regiuni apropiate sau identice pe parcursul retragerii progresive a Wehrmacht-ului din fața Armatei Roșii.
Astfel, luciditatea foarte “Realpolitik” de care unii comentatori români ai actualității socio-politice încearcă să dea dovadă descriind “dilemele” exploatării de gaz în Moldova prin fracturare hidraulică ca pe o problemă a găsirii echilibrului între “câștiguri” (din care oricum populația României nu va vedea nimic) și “pierderi” (în special poluarea apelor freatice si dezastrul agricol ce-i va urma) regretabile sau “subestimate” cad ea însăși în ridicol în fața realității reprezentate de această politică de pământ pârjolit, pentru ai cărei autori “pierderile” fac de fapt parte din câștig. Etnocidul țăranilor moldoveni prin distrugerea cadrului vital (care pe termen scurt va avea și pentru metropola colonială, aflată în stare de “eșec al multiculturalismului”, avantajul de a alimenta cu materie albă pompa de sclavi în mod eufemistic numită “imigrație economică”) nu reprezintă o “pagubă colaterală” pe care Imperiul Atlantist se va resemna să o accepte pentru a-și asigura existența și a proteja regiunea de “barbaria rusă”, ci un scop în sine al luptei, ținând cont că reprezintă distrugerea unui teritoriu promis pe termen mediu Eurasiei și a unei populații ortodoxe considerată a priori inaptă pentru procesul de reeducare liberal-libertara impusă de ideologia drepturilor omului.
Aceleași argumente explică de ce occidentalii și zbirii lor locali dovedesc cu mult mai multă nervozitate în fata revoltelor anti-fracking din Moldova decât când clasa politică românească, permițându-și luxul unui patriotism economic de fațadă, întârzie “privatizarea” rețelei hidro-electrice naționale, care oricum n-ar aduce marelui capital bancar atlantist, atât cât va fi prezent în România, decât un impozit suplimentar aplicat acelor consumatori locali care vor rezista creșterilor de preț (ceilalți revenind la folosirea candelei), dar nu va aplica (dacă nu se va recurge și la dinamitarea barajelor) caietul de sarcini al acestei politici de pământ pârjolit.
Semne premergătoare acestei politici au fost de altfel vizibile cu multă vreme înaintea debarcării în Moldova a primelor excavatoare de marcă “Nomad” (nume predestinat…) ale societății CHEVRON. Încă de la sfârșitul anilor 2000 – semn al retrogradării României in ierarhia coloniilor occidentale – controlul asupra multor sectoare de exploatare (cu excepția sectoarelor strategice în cadrul politicii de pământ pârjolit), administrate anterior de întreprinderi sau instituții ale lumii anglo-saxone (zona 1, casta conducătorilor) a trecut pe rând sub controlul auxiliarelor imperiale europene de zona 2 sau chiar 3, în special către Germania, care în mod evident e menită să preia controlul asupra zonei-tampon (iar și riscurile și pierderile ce va cauza în mod necesar trecerea zonei în sfera eurasiatică). Astfel, capitalul german lato sensu (incluzându-le pe cel elvețian și austriac) și cel francez si-au sporit prezența în sectorul bancar, al construcțiilor publice, al supermarketurilor și al rețelelor de energie și apă. In același timp, mai mulți actori economici anglo-saxoni de primă mână, ca Bechtel, foarte prezenți în prima jumătate a anilor 2000, părăsesc pe rând România.
Incertitudini transilvane
In același mod, putem verifica validitatea acestei interpretări (politica de pământ pârjolit) studiind tratamentul hibrid aplicat Transilvaniei. Mulți comentatori ai situației din România (printre care excelentul Claudiu Gaiu ) au subliniat ciudățenia succesului activismului anti-RMGC, care urmărește împiedicarea oligarhului israelian Beny Steinmetz, acționând sub acoperirea unei societăți canadiene (Roșia Montană Gold Corporation), de a distruge o mare parte a Carpaților Occidentali pentru a extrage prin folosirea filtrelor de cianură ce a mai rămas din aurul de acolo după extracții clasice succesive din epoca romană până la imperiul austro-ungar – succes extrem de relativ, dar real, dacă îl comparăm cu dezastrul ce se produce simultan în Moldova, unde mobilizările rurale și urbane nu obțin nici o concesie, ci, din contră, duc la o sporire a politicilor represive. Gaiu remarca, sceptic, că RMGC are “probabil avocați mai puțin buni” decât CHEVRON. Mulți au mai remarcat, de asemenea, că, în această afacere, interesele lui Steinmetz se opun celor ale lui Soros, care, mizând puternic pe creșterea prețului aurului, are tot interesul să limiteze producția sa. Aceste fenomene de suprafață devin cu atât mai clare când luăm în cont faptul că:
1. Dezastrul ecologic pe care proiectul RMGC riscă să-l provoace, ținând cont de datele geografice, ar afecta tot bazinul hidrografic inferior al curburii carpatice, deci și pe cel al Ungariei (zona 2), unde bogăția apei freatice reprezintă în prezent resursa cea mai prețioasă pe termen mediu; Ungaria se opune visceral proiectului RMGC și probabil exercită puternice presiuni diplomatice în acest sens în interiorul instituțiilor imperiale (bineînțeles, distrugerea agriculturii moldave, concurent regional, o preocupă mult mai puțin) ;
2. Putem presupune rezonabil că, în planul imperial de reorganizare post-UE a Europei, destinul Transilvaniei e departe de a fi fost hotărât. Aparținând de mai puțin de un secol României, această regiune multietnică cu puternice componente protestanto-ungurești, catolico-ungurești si uniato-românești (la care se adaugă memoria, de curând reactivată, a unei prezențe germane și așkenaze din Evul Mediu până în anii 1980) se simte des (câteodată pe bună dreptate) defavorizată în economia centralismului mafiot al statului român, de unde reiese o puternică tendință autonomistă care depășește nostalgiile iredentiste ale unei părți din minoritatea de limbă ungurească (cea mai importantă minoritate etnică din UE, în treacăt fie spus: peste un milion de persoane). Deocamdată, această tendință se împiedică de fidelitatea seculară a unei majorități pasive a populației transilvane (aparținând în primul rând grupului demografic dominant de etnici români ortodocși) față de statul unitar român de la București.
Cu toate acestea, caracterul profund disfuncțional al statului român de tip fanariot de după 1990 erodează această fidelitate; în acest sens, indignarea produsă de ușurința cu care elitele compradores de la București își lasă propriul popor fără apărare în fața rapacității multinaționalelor occidentale ar putea, cel puțin în Transilvania, să devină la rândul său un câștig colateral pentru Imperiul Atlantist, accelerând procesul separatist. Transilvania, ea însăși foarte fertilă, ar putea, dacă rămâne – cu prețul sfâșierii României – în sfera Europei occidentale, să devină unul din grânarii viitoarei zone-tampon central-europene – eventualitate care ar putea cu ușurință reprezenta, pentru strategii Imperiului, un bun motiv de a o cruța de politica de pământ pârjolit altfel aplicată masiv zonelor transcarpatice cu populație ultra-majoritar ortodoxă.
V-ar putea interesa:








Chiar! Ar mai fi ceva de adăugat?
http://www.rbnpress.info/wp/presedintele-israelului-shimon-peres-romanii-au-salvat-de-la-moarte-400-000-de-evrei-cum-au-actionat-preoti-romani-din-ardealul-ocupat-de-unguri-pentru-a-i-scapa-pe-evrei-de-la-auschwitz-prin-retel/#ixzz2rn50UsSN Si cum le mai baga pe gat basmul cu holocashul acum.
in primul rand vreau sa spun ca textul nu este bine tradus. uneori trebuie sa faci un effort sa intelegi ce vrea sa spuna autorul. in al doilea rand, nu stiu cat de sincer este Raoul Weiss. se face prea multa propaganda pe multiculturalismul transilvan cand in ziua de azi populatia este 80% romaneasca si ortodoxa ca si romanii din afara arcului carpatic. nu este clar de ce ar vrea americanii sa renunte la aceasta parte a lumii si sa o lase pe mana rusilor.de fapt asta nu ar fi o tragedie din moment ce situatia Romaniei de azi este cum este si mai ales ca Rusia a inceput sa nu mai fie de fapt o supraputere. de acum incolo americanii au de luptat cu China, in primul rand.
daca Ukraina se va rupe in doua cum se spune din ce in ce mai des, ca partea de vest sa intre in component UE, iar cea de est luata de rusi, atunci cum ar putea ramane Romania in sfera ruseasca? astea sant cateva inadvertente serioase in discursul lui Weiss sau individul sta prost cu logica. oare de ce s-a indragostit d-l Weiss asa de subit de Romania (recte Transilvania)? nu cumva este si el in solda cuiva? nu zic ca nu spune si adevaruri dureroase, dar anumite afirmatii ale sale nu se leaga cu intregul. trebuie sa nu uitam ca intreaga planeta este intr-o transformare rapida si profunda cu orientari pe linii de forta cu totul noi. am spus si repet: UE nu are viitor din motive pe care nu le mai repet. cum merg lucrurile acum Romania se sufoca. in UE Rusia in afara de petrol, gaze si arme atomice nu prea are nimic. America s-ar putea sa se confrunte cu probleme majore intr-un viitor apropiat. secolul 21 va fi cu siguranta unul de profunde transformari. eu am propus pe acest site ca Romania sa se orienteze spre alte grupuri de putere, cu scopul de as reface economia, in special industria, numai asa vom putea sa ne ridicam. Quo vadis Romania?
Cateva observatii. La sursa privind clasificarea americana a statelor „cooperante” link-ul nu merge. Link-ul corect este: http://reseauinternational.net/2013/11/07/pourquoi-le-bouclier-antimissile-americains-de-deveselu/ unde de fapt gasim un articol semnat Valentin Vasilescu. Dansul da in articol si un facsimil al documentului citat, fara a da link-ul. De asemenea grupa a 3-a si a 4-a nu apar in facsimil, pentru a verifica rolul Romaniei in aceasta ecuatie. In plus, imaginea este de format mic, extrem de neclara. Mai fac observatia ca documentul nu are nici un numar de inregistrare. Am verificat, documentul a fost realmente publicat online de El Mundo, facsimilul apare in 9(noua) locuri pe net, ca facand parte din Snowden Leaks. Toate acestea ma fac sa banuiesc o manipulare, ma refer la aceasta clasificare numai. Precizez insa, ASTA NU INSEAMNA SA NEGLIJAM AVERTISMENTELE DIN ARTICOL. Stiti cum se spune „surdul nu aude, dar le potriveste”. Ceva adevar tot trebuie sa fie in istoria asta – iar adevarul este ca pe americani ii doare doar de ei. Indiferent ce se intampla in politica mondiala noi romanii, trebuie sa ne vedem in primul rand interesul national, chestie de care nu prea s-a ocupat „politica externa” autohtona in ultimii 23 de ani de „democratie originala”. PS. Dl.Weiss, autorul articolului, nu a evaluat o ipoteza – de care evreii se feresc ca dracul de tamaie sa vorbeasca – ce se va intampla in cazul unui conflict militar Iran-Israel+SUA, in care rezultatul nu ar fi categoric pentru nici una din parti?
Conflictul asta nu va fi niciodata, pentru ca China este un sustinator al Iranului, dar si principalul creditor extern al SUA. Daca americanii isi umfla muschii prea tare, e posibil ca dolarul sa ajunga acolo unde ii e locul – la gunoi!
Bună ziua tuturor !
Analiza lui Weiss este corectă, aceasta ia ca bază teoria lui Zbigniew Brzeziński descrisă în « Marea tablă de șah și reeditată (nemaifiind de actualitate) sub numele „The Choice : global domination or global leadership”, conform căreia stabilitatea și ameliorarea lumii depind de păstrarea hegemoniei americane, orice putere concurentă fiind considerată precum o amenințare la stabilitatea mondială…
În cazul țării noastre, care reprezintă doar un pion pe această mare tablă de șah, este aplicată aceeași politică acaparatoare-destructivă-gata de sacrificiu, cu diferența că servitudinea „liderilor” noștri a permis ca România să devină un exemplu flagrant ce demonstrează clar, fără echivoc, validitatea acestei doctrine hegemonice.
@ Dec : Foarte de acord cu cele avansate, însă atitudinea nu este constructivă deloc… Poate că este încercarea noastră, testul nostru național… Avem oare șanse sa-l trecem dacă ne erijam în victime ?
@ admin : Stimate domn ! Aș fi nespus de fericit dacă v-aș convinge să schimbați atitudinea în analiza și implicit acceptul anumitor comentarii pe minunatul site ce-l administrați. Aceasta ar duce la evitarea numeroaselor polemici (ca ex.cele în jurul articolului Internăucii… ) în jurul apei în piuă și la câștigarea de timp și mai ales de valoare… Numai de câștigat…
… iar personal aș fi fost scutit să replic unui incult arogant sub pseudonimul de waw că postarea sa e apă de ploaie, o fiță în plus (sic) în limbajul mizer al troll-ilor și atât… (-;
Analiza este cutremuratoare pentru cei care mai capacitatea de gandire critica si nu sunt complet lobotomizati.
Sper ca la un momment dat sa apara postari concise si axate cu prezentarea unor solutii la problemele fundamentale, FARA DIVAGATII pe teme secundare (cunoscut drept „batutul apei in piua”).
Trebuie sa definim clar cateva scopuri din planul de salvare al Romaniei. Apoi definim cateva din mijloacele prin care ajungem la acele scopuri.
In paralel este foarte important sa gasim o modalitate de a „separa bobul de neghina” in ce priveste societatea romaneasca si elementele daunatoare infiltrare in ea: nu prea ai sanse de succes intr-o batalie in care te poti trezi oricand cu un cutit infipt pe la spate.
Eu imi permit sa definesc unul din scopurile cele mai importante pentru salvarea Romaniei: recapatarea controlului financiar al tarii. Asa cum familia Rotschild a stiut ca toata puterea din lume deriva din controlul banului CARE NU ESTE O AVERE IN SINE CI UN MEDIU DE TRASNFER. Banul faciliteaza activitatea economica, asa cum sangele din corpul uman asigura functionarea organelor. Evreii s-au plasat mereu in punctele de unde se poate sugruma sau permite curgerea fluxului de bani (bancile centrale ale diverselor tari, organismele de control si monitorizare financiare). In felul acesta, daca facem analogie cu corpul uman, se poate controla functionarea diverselor organe (si santajarea lor): mai poate ficatul functiona daca sangele este oprit, mai poate bicepsul sa ridice antebratul ? NUUUU MAI POATE, oricat de puternic ar fi acel biceps ! Asa este si cu fluxul de bani. Prin aceasta metoda se fac niste smecherii uluitoare si foarte subtile pe care putini oameni de rand le pricep: intr-o prima etapa se mareste fluxul de bani dintr-o economie, se creeaza o stare euforica de crestere economica accentuata dupa care se intrerupe (stranguleaza) brusc acel flux de bani. Consecinta este similara cu strangularea venelor aducatoare de sange la un organ: multe afaceri intra in stare de blocaj si apoi faliment. Cei care aveau controlul fluxului de bani, vor cumpara acele afaceri pe nimic si abia dupa aceea vor da iarasi drumul la flux.
Am explicat aceasta metoda pentru a intelege de unele tari pot deveni atat de sarace incat sa nu aiba alta varianta decat acceptarea statului de colonie (cum este cazul Romaniei). Desi noi avem resurse si oameni pregatiti, nu putem face nimic deoarece Isarescu este omul cheie care controleaza fluxul de bani al tarii conform comenzilor primite din exterior (il putem compara cu un dispozitiv atasat pe artera aorta chiar la iesirea din inima care stranguleaza sau relaxeaza fluxul de sange). In plus, Isarescu ne si face cursul de schimb valutar dupa cum i se dicteaza din exterior. Acest lucru este echivalent cu diluarea sangelui, adica schimba continutul de nutrienti si oxigen, efectul fiind ca, desi nu modifica fluxul, organele vor fi iarasi afectate (dar in mod mai subtil). In acest fel, intreaga tara este controlata, legile se rescriu prin mituirea politicienilor cu bani, armata este distrusa prin mituirea generalilor cu bani, scara de valori a unei tari este compromisa prin dirijarea si sporirea fluxului de bani catre nulitati in timp ce fluxul catre oamenii de valoare este strangulat. Agricultura si industria se distruge foarte simplu prin aceasta metoda in timp ce anumite afaceri ale unora sunt lasate sa infloreasca (de preferat sa fie afaceri gen loterie, cazinouri, massmedia, distractie, baruri, cluburi …).
In 1933 in Germania, cineva a readus controlul fluxului de bani in mana si sub controlul exclusiv al germanilor (situatia e putin mai complexa, dar nu e loc de explicatii detaliate acum). Rezultatele au fost rapide si uimitoare (similare cu eliberarea aortei dupa o vreme indelungata de strangulare): somajul enorm a disparut, fabricile si-au recapatat vitalitatea, s-au construit autostrazi. Pericolul unei contagiuni spre alte tari i-a speriat de moarte pe stapanii eterni ai fluxului de bani (care, repet, nu au valoare in sine).
Deci, am propus un scop principal, si cred ca metodele se pot deduce simplu.
O dovada in plus al importantei controlului fluxului de bani este chiar „madam UE”: prin impunerea unei monede unice (euro) s-au controlat de fapt in mod subtil toate tarile. A fost etapa euforica a cresterilor economice cauzate de sporirea fluxului de bani (euro) tipariti intre 2000 si 2008. A urmat apoi sugrumarea directionata si brusca a acestui flux si intrarea in stare de colaps a tarilor vizate: Grecia si Cipru in primul rand, un fel de pay-back pentru ceva pacate mai vechi dar si pentru resursele enorme (gaze naturale nou descoperite in Marea Mediterana). Dupa etapa de sugrumare a urmat etapa de faliment si santaj economic prin care toate resursele acelor tari sunt „vandute” la preturi de nimic asa-zisilor investitori care le cumpara cu alti bani tipariti din aer. Si uite asa, in mod aparent legal si bazat pe „regulile dure ale economiei de piata”, o tara intreaga ajunge la statutul de colonie.
Asa este…
Despre autorul articolului, nu cunosc dacă este sau nu o persoană sinceră, dezinteresată cu privire la evoluţia socială, economică şi existenţa ca stat a poporului român.
Cert este faptul că si Raoul Weiss, precum şi alţii, confirmă unele acţiuni ale Atlantiştilor, acţiuni care au transformat România intr-o colonie, colonie în care corporaţiile Atlantiste aplică tactica pământului pârjolit, în conivenţă cu o parte din organismele statului şi politicienii corupţi,
Din cuprinsul articolului, redau mai jos următoarele paragrafe ce conţin adevăruri tulburătoare referitoare la soarta ce s-a pregătit românilor, astfel:
1.)…” Referitor la România, exceptând o revoltă populară violentă împotriva abuzurilor genocidare ale supra-exploatării financiare și extractive la care occidentalii supun această țară (revoltă căreia elita economică occidentală nu-i subestimează decât parțial riscurile – v. raportul recent al The Economist IntelligenceUnit), oricare ar fi culoarea politică (absolut simbolică) a guvernului în funcție, multinaționalele, care reprezintă brațul economic armat al Imperiului Atlantist, vor continua și intensifica în anii următori o adevărată politică a pământului pârjolit, al cărei obiectiv nu este doar acapararea unui maximum de resurse exportabile (energie, minerale, cereale, lemn, apă și resurse umane, de la exportul creierelor – “brain drain” – până la munca sezonieră în industria agroalimentară, la personal paramedical și la forța de muncă sexuală) la un preț cât mai scăzut, cum se întâmplă în general în toate regimurile coloniale, ci și distrugerea (chiar gratuită) a tuturor resurselor ce nu pot fi acaparate în întregime pe termen scurt și care ar risca să cadă apoi în mâna eurasiatică pe termen mediu.”
2.)…” Astfel, luciditatea foarte “Realpolitik” de care unii comentatori români ai actualității socio-politice încearcă să dea dovadă descriind “dilemele” exploatării de gaz în Moldova prin fracturare hidraulică ca pe o problemă a găsirii echilibrului între “câștiguri” (din care oricum populația României nu va vedea nimic) și “pierderi” (în special poluarea apelor freatice si dezastrul agricol ce-i va urma) regretabile sau “subestimate” cad ea însăși în ridicol în fața realității reprezentate de această politică de pământ pârjolit, pentru ai cărei autori “pierderile” fac de fapt parte din câștig. Etnocidul țăranilor moldoveni prin distrugerea cadrului vital (care pe termen scurt va avea și pentru metropola colonială, aflată în stare de “eșec al multiculturalismului”, avantajul de a alimenta cu materie albă pompa de sclavi în mod eufemistic numită “imigrație economică”) nu reprezintă o “pagubă colaterală” pe care Imperiul Atlantist se va resemna să o accepte pentru a-și asigura existența și a proteja regiunea de “barbaria rusă”, ci un scop în sine al luptei, ținând cont că reprezintă distrugerea unui teritoriu promis pe termen mediu Eurasiei și a unei populații ortodoxe considerată a priori inaptă pentru procesul de reeducare liberal-libertara impusă de ideologia drepturilor omului.”
3.)…”Cu toate acestea, caracterul profund disfuncțional al statului român de tip fanariot de după 1990 erodează această fidelitate; în acest sens, indignarea produsă de ușurința cu care elitele compradores de la București își lasă propriul popor fără apărare în fața rapacității multinaționalelor occidentale ar putea, cel puțin în Transilvania, să devină la rândul său un câștig colateral pentru Imperiul Atlantist, accelerând procesul separatist. Transilvania, ea însăși foarte fertilă, ar putea, dacă rămâne – cu prețul sfâșierii României – în sfera Europei occidentale, să devină unul din grânarii viitoarei zone-tampon central-europene – eventualitate care ar putea cu ușurință reprezenta, pentru strategii Imperiului, un bun motiv de a o cruța de politica de pământ pârjolit altfel aplicată masiv zonelor transcarpatice cu populație ultra-majoritar ortodoxă.”
Ce se poate face în această situaţie?. Este statul român captiv unor grupuri de interese antiromâneşti, grupuri care promovează renunţarea statului, la funcţia economică?.
Poate că un sprijin ar veni din partea Chinei, prin absolvenţii de facultăţi din România anilor 1950-1970, dintre care un absolvent al Universităţii Tehnice de Consttrucţii Bucureşti, a ocupat funcţia de preşedinte al Chinei.
Ațți reținut fragmentul cel mai dureros! Unde sunt nemernicii care ne acuzau de „scenarită” în anii 90?! Și de atunci mereu! Unde esti Oiștene?! Evreu nemernic ce ești! Mergi la dl Weiss și învață cum poate fi un evreu corect față de români!
ofensiva maghiara nu va inceta niciodata.ei incalca toate acordurile internationale la care au aderat dupa primul rasboi mondial.statul roman trebuie sa fie ferm in toate raporturile cu ungurii.gm
romanul de rand a ajuns si el sa aiba libertate si bunastare odata cu aderarea la UE si ati inceput cu fitilele la adresa SUA si UE.
În schimbul aşa zisei libertăţi a cuvântului au apărut dezastrele economice şi sociale pe care nici o calamitate naturală sau război, nu le-a provocat României, în aceşti 24 de ani după anul 1989.
Cât despre bunăstarea odată cu aderarea la UE, pentru clarificare un simpu indicator, cel al taxei pe valoarea adăugată – TVA, care în prezent este de 24%, comparativ cu 3,5% impozitul pe circulaţia mărfurilor – ICM, existent înainte de anul 1989. Aceast indicator dovedeste gradul de distrugerea economică a României.
La sugestia publicului, v-am scos comentariul. Recitiți-l și îmi veți da dreptate.
Analiza pare a fi facut de cineva foarte competent.
Numai daca 50% este adevarat – desi eu cred ca procentul este mult mai mare – ESTE GROAZNIC ce fac „prietenii nostri” americani cu noi!….iti vine pur si simplu sa plingi!
Cita parsivenie?
1- Ne-au lasat incet incet fara industrie de armament
2- Ne-au convins sa reducem drastic resursele/ efectivele militare
3- Ne-au distrus industria, agricultura; econolia de fapt
4- Ne-au facut sa ne indatoram ca sa putem sta si mai incovoiati in fata lor
5- Ne-au fugarit „colateral” din tara!; cu milioanele
6- Vor sa ne fure toate resursele naturale pe care le mai avem; PIRJOLIND de fapt pamintul nostrum plin de oasele stramosilor…
7- Ne vor separa romani de romani!
Si asta – chipurile – ca sa NU aiba dusmanul de la rasarit pe ce pune mina!
CONCLUZIE:
Au ajuns aproape la sfirsitul „TRANZITIEI”…CITA NEMERNICIE LA ACESTE LACUSTE MONDIALE! Ca doar ELE conduc si USA! Incredibil!
PS1. De aceia sint impusi papagali santajabili precum Ponta (si NU numai!) in pozitiile cele mai importante ale statului! sa-i poata manipula cum vor ei!
PS2. „Daca vrei sa traiesti bine, trebuie sa traiesti printer prosti! printer destepti NU poti face multe parale!” (din „filosofia” jidaneasca)