|
CE NE MAI RĂMÂNE DUPĂ APARIȚIA IA? Aceasta este poate una dintre marile ironii ale vremurilor noastre: China contribuie tot mai mult la modelarea viitorului inteligenței artificiale, și totuși, în Occident, foarte puțini oameni au cea mai vagă idee despre felul în care o privesc principalii săi gânditori — filosofii, sociologii și eticienii săi. Așa cum se întâmplă prea des, noi — asemenea broaștei din fântână — presupunem că dezbaterea noastră despre inteligența artificială acoperă toate perspectivele posibile, deși o mare parte din ea izvorăște din același sol cultural, fiind construită pe presupuneri despre ceea ce ne definește ca oameni, presupuneri de care nici măcar nu suntem conștienți. Să luăm, de pildă, ideea că inteligența este un element esențial al umanității noastre. Pentru noi, acest lucru pare atât de evident, atât de intuitiv, încât ne-am numit literalmente specia după această trăsătură: Homo sapiens (în latină, „omul înțelept”). Dacă ne gândim bine, numai această presupunere explică o mare parte din anxietatea pe care o resimțim: dacă inteligența este ceea ce ne face oameni, atunci inteligența artificială — sau superinteligența — amenință însăși esența umanității noastre. Suntem pe cale să concurăm cu o versiune artificială a noastră, poate chiar cu o versiune superioară. Nu e de mirare că amenințarea pare să pună în joc însăși existența noastră. Dar China are o tradiție de gândire la fel de veche ca a noastră, dacă nu chiar mai veche, la fel de bogată și de sofisticată, care nu a plasat niciodată inteligența în centrul definiției ființei umane. Prin urmare, ea abordează mașina gânditoare dintr-un punct de plecare cu totul diferit. Ai auzit, de pildă, de Zhao Tingyang? Probabil că nu. Și totuși, s-ar putea să fie cel mai original gânditor despre inteligența artificială despre care nu ai citit niciodată. Este unul dintre cei mai importanți filosofi ai Chinei și activează la Academia Chineză de Științe Sociale. În timp ce Silicon Valley cheltuiește miliarde pentru a face inteligența artificială să împărtășească valorile noastre, el susține că un asemenea demers „ar putea foarte bine să fie o greșeală sinucigașă”. Sau să-l luăm pe Liu Yongmou, filosof al tehnologiei la Universitatea Renmin din Beijing. Gândirea sa este aproape opusă celei occidentale. În timp ce noi ne temem de mașini care devin tot mai asemănătoare nouă, el afirmă că „cea mai mare problemă a umanității este transformarea oamenilor în mașini, nu umanizarea mașinilor” (人类最大的问题是人的机器化而非机器的人化, rénlèi zuì dà de wèntí shì rén de jīqìhuà ér fēi jīqì de rénhuà). Am putea merge chiar până în Antichitate, când, în multe privințe, au început să fie formulate întrebări despre inteligența artificială. Există echivalente chinezești ale acestei reflecții. De exemplu, în Zhuangzi, un text fundamental al taoismului clasic, întâlnim un experiment de gândire asemănător, dar însoțit de o cu totul altă preocupare. Un bătrân grădinar își udă legumele cu mâna, scoțând apă dintr-o fântână, vas cu vas. Un vizitator îi arată un dispozitiv menit să-i ușureze munca, însă grădinarul îl refuză. Motivul? Cel care folosește mașini ajunge să dobândească ceea ce chinezii numesc 机心 (jīxīn), o „inimă mecanică” — o minte care face planuri, calculează și își pierde simplitatea. „Nu este că nu cunosc [mașina]”, spune el, „ci mi-ar fi rușine să o folosesc”. Două mașini care economisesc munca, două întrebări foarte diferite: Aristotel se întreba ce efecte ar avea automatizarea asupra ordinii sociale, în timp ce Zhuangzi se întreba ce ne-ar face nouă, pe dinăuntru. Observă că aceasta este exact preocuparea lui Liu Yongmou, exprimată cu peste două mii de ani mai devreme. De fapt, după cum vom vedea, 心 (xīn), adică inima, este un motiv recurent, profund înrădăcinat în dezbaterea chineză despre inteligența artificială. Îl regăsim atât în teama, prezentă de la Zhuangzi până la Liu Yongmou, că mașinile ne-ar putea face să dobândim o „inimă mecanică”, cât și în imaginea ei în oglindă: ambiția de a le oferi mașinilor o inimă proprie. Zhu Songchun, directorul Institutului din Beijing pentru Inteligență Artificială Generală, își propune „să așeze o inimă în mașini” (为机器立心, wèi jīqì lì xīn). Este vorba despre „inimă” în sensul chinezesc al cuvântului, care diferă radical de sentimentalismul dulceag în care am transformat-o noi, reducând-o la simbolul Zilei Îndrăgostiților. 心 (xīn) înseamnă deopotrivă inimă și minte: este locul în care simțim, dar și cel în care gândim, deosebim binele de rău și ne pasă de ceilalți. Avem nevoie de două cuvinte pentru a o traduce — „bunăvoință” și „umanitate” —, dar în chineză ele sunt unul și același lucru: a fi binevoitor înseamnă a fi om. Nu este vorba despre inteligență. Acesta este întregul scop al acestui articol: să ieșim pentru o clipă din fântâna noastră și să aruncăm o privire peste marginea fântânii Chinei. De la avertismentul lui Zhao Tingyang, potrivit căruia consecințele negative ale inteligenței artificiale pot fi cel puțin combătute, dar că „omenirea ar putea muri din cauza tuturor lucrurilor bune pe care le creează inteligența artificială”, până la întrebarea dacă teama că IA ne va face „inutili” nu se bazează pe premisa falsă că valoarea unui om depinde de utilitatea sa. O premisă pe care un arbore taoist vechi de 2.300 de ani, supraviețuit tocmai pentru că era inutil, a demolat-o cu mult timp în urmă. S-ar putea ca inutilitatea care ni se prezice să se dovedească, asemenea celei a acelui copac, chiar salvarea noastră? Răspunsurile gânditorilor chinezi la aceste întrebări se numără, cred eu, printre cele mai interesante răspunsuri oferite vreodată la întrebarea definitorie a epocii noastre. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu ei, ideile lor constituie fundalul intelectual al unei țări care modelează o mare parte din evoluția inteligenței artificiale și, odată cu ea, din viitorul nostru. Așadar, merită măcar să știm ce gândesc. https://arnaudbertrand.substack.com/p/whats-left-for-us-after-ai-chinas |
|---|
CDDistribuie!
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Comenteaza