Catedrala Mântuirii Neamului: Simbol al renașterii civilizației europene
De Levana Zigmund / Opinii / Publicat: Joi, 20 noiembrie 2025, 21:27 / 6 comentarii
Foto: Ziarul Lumina
Foto: Ziarul Lumina
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

ascultă articolul

Politologul și istoricul portughez Rafaelo Pinto Borges a publicat, în The European Conservative, o scurtă analiză despre semnificația pe care a noastră Catedrală a Mântuirii Neamului o are pentru întreaga Europă: „Noua Mare Catedrală a României ne reamintește că renașterea civilizației este întotdeauna posibilă”.

Includ mai jos traducerea acestui text, perspectiva unui conservator catolic asupra importanței Catedralei Mântuirii Neamului de la București pentru întreaga Europă.

*

Într-un secol marcat de un sentiment sufocant al dezrădăcinării, românii au hotărât să construiască. Pe 25 octombrie, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române, au sfințit marea Catedrală a Mântuirii Neamului, care se ridică acum impunător la București. Această cea mai mare biserică ortodoxă din lume nu este doar o coroană pentru capitala României, ci și catharsis pentru un popor care a suferit atât de mult pe parcursul secolului XX. Catedrala nu este un monument al nostalgiei, ci unul al curajului și rezistenței – un simbol care ne reamintește că națiunile pot depăși chiar și cele mai teribile traume ale războiului, ale brutalității totalitare, ale revoluțiilor.

În România, comunismul a purtat război cu Dumnezeu preț de cincizeci de ani interminabili. Așa cum se întâmplase și în Rusia, bisericile au fost fie dărâmate, fie transformate în depozite; preoții au fost fie aruncați în închisori, fie împușcați; iar credincioșii, ridiculizați ca relicve înapoiate ale unui trecut feudal căruia ascensiunea inexorabilă a comunismului îi pusese capăt. Dar, când Pactul de la Varșovia s-a prăbușit, românii țineau încă lumânări aprinse în mâini. Revoluția lor a fost cu siguranță motivată de realizarea faptului, palpabil, că acel model de societate nu era unul funcțional, dar, la un nivel mai profund, a fost inspirată de dorința de renaștere națională. Iar acelei dimensiuni mai nobile, mai substanțiale, a evenimentelor din decembrie 1989 îi lipsea un monument pe măsură. Monument pe care, acum, l-a dobândit.

În Europa de Vest, războiul împotriva religiei a început mult mai devreme – crimele acestui război s-au comis acum mult timp, iar ororile produse sunt, de-aceea, mai puțin vii în memorie. Dar nu trebuie uitat că tonul a ceea ce comuniștii aveau să generalizeze mai târziu l-au dat Europa de Vest și Revoluția franceză; cu un secol și jumătate înainte ca mănăstirile din Rusia, România sau Bulgaria să fie golite și demolate, iacobinii jefuiau și distrugeau Cluny, iar, în Spania, regimul liberal al lui Mendizábal închidea și scotea la mezat sute de proprietăți bisericești. Mănăstirea St.Yuste, în care împăratul Carol al V-lea trăise, murise și fusese îngropat, înainte ca rămășițele lui să fie mutate la San Lorenzo de El Escorial, a fost transformată în fabrică; ilustra clădire n-a fost salvată de la acest tratament nedemn decât în secolul XX, de generalul Franco. În Portugalia, cândva grandioasa Mănăstirea de la Tibães, inima ordinului benedictin în Imperiul portughez, a fost transformată în fermă de porci. Aceste barbarisme au fost fructul a ceea ce copiii europeni sunt chiar și azi învățați la școală că ar fi fost le Siècle des Lumières—Iluminismul.

Distrugerea sistematică a religiei în Europa a fost ridicată în slăvi de generații după generații de intelectuali ca victorie a rațiunii asupra flagelului obscurantismului și superstiției. În realitate, a fost un suicid civilizațional. Proiectul românesc semnifică ruptura cu acest trecut. El afirmă că o modernizare de succes nu se poate face decât în armonie cu rădăcinile spirituale ale poporului. Numele Catedralei, dedicată Mântuirii Neamului, nu a fost ales la întâmplare. Dimpotrivă, el leagă latura civică de divin, arătând că renașterea națională și revitalizarea creștinismului merg mână în mână.

Așa cum era de așteptat, detractorii străini s-au grăbit să descrie Catedrala ca prea scumpă, ca proiect desuet, ba chiar ca fantezie „naționalistă”. Critici care, de fapt, spun mai mult despre mentalitatea putredă care le hrănește, decât despre România sau despre noua ei Catedrală. Într-un moment în care Berlinul cheltuiește 25 de miliarde de euro pe „refugiații” pe care îi lasă să se instaleze pe pământ german împotriva dorințelor și intereselor propriului popor, faptul că România investește suma, modestă prin comparație, de 270 de milioane de euro în frumusețe și transcendență nu este, cu siguranță, chiar așa intolerabil.

Catedrala este un simbol tangibil al revenirii civilizaționale care cuprinde astăzi Europa. Așa cum Budapesta renaște din cenușa Celui de-al Doilea Război Mondial și a ocupației comuniste în cadrul magnificului Program Național Hauszmann, sau Polonia reconstruiește frumosul Palat Saxon, la Varșovia, Catedrala Mântuirii Neamului de la București este un templu al acestei renașteri naționale și un strigăt de sfidare. Este declarația solemnă a unui popor care vrea să trăiască, vrea să își revină din suferință și să meargă mai departe. Este o lecție și un exemplu de urmat.

Într-adevăr, această reafirmare a rădăcinilor creștine ale României este un semnal deloc subtil că Europa Centrală și de Est nu este câtuși de puțin interesată să plece capul în fața cererilor de conformare ideologică pe care le emite, tot mai frenetic, Bruxellesul. Reacție care confirmă viziunea Georgiei Meloni, prim-ministrul Italiei, care afirma că Europa își are rădăcinile în „filosofia greacă, legea romană și valorile creștine”.

Sigur că autoritariștii liberali care au ajuns să conducă astăzi Europa vor deplânge Catedrala ca proiect „reacționar”. Numai că adevărații reacționari sunt ei, cei care răspund acestei întoarceri a Europei, cu sete, către propriile rădăcini cu o explozie de sancțiuni, amenințări, cenzură și arestări. Deși, prin mașinațiunile Bruxellesului, românii au fost privați de liderul conservator pe care și-l aleseseră, Călin Georgescu, revoluția culturală la care asistăm nu poate fi ținută în frâu la infinit. Construcția Catedralei a fost finanțată în mare parte din bani publici; țărani modești, studenți clujeni – oamenii au contribuit fiecare cu ce a putut. Nu magnificele domuri, ci tocmai acest sacrificiu comun este ceea ce dă Catedralei autoritatea ei morală.

Când clopotele Catedralei Mântuirii Neamului bat peste București, n-o fac doar pentru români – o fac pentru un întreg continent care, cândva, se vedea pe sine în primul rând ca Respublica Christiana. Este semnalul care ne readuce aminte că renașterea culturală este întotdeauna posibilă, chiar și după cele mai grele lovituri. Decăderea și înfrângerea nu sunt predestinate. Europa poate avea un viitor – dacă europenii luptă pentru el.

Articol publicat inițial pe site-ul Mea Sponte.