„Noua aristocrație legionară” – MIRCEA ELIADE

Mircea Eliade, 23 Ianuarie 1938, în ziarul Vremea

Suntem contemporanii, norocoși, ai celei mai semnificative prefaceri pe care a cunoscut-o România modernă: făurirea unei noi aristocrații.

Tineretul legionar, odată cu alte miracole realizate prin jertfă, elan și voință creatoare – a pus temeliile unei elite românești care e menită sã schimbe sensul istoriei acestui neam.

Vechea noastră aristocrație, atât de mult legată de pământ și de civilizația țărănească – a fost zdruncinată de o seamă de domnii nefericite, ca să-și găsească sfârșitul, lamentabil, sub stăpânirea fanariotă.

Cele câteva neamuri într-adevăr “boierești”, care supraviețuiseră, n-au mai jucat nici un rol de frunte după restaurarea de la începutul secolului al XIX-lea. O altă aristocrație a luat locul elitelor românești din epocile glorioase. Cât de dubioase ar fi fost originile acestei aristocrații, ea a dat totuși României moderne câțiva oameni si câteva lozinci. Nu i-a putut da, însă, niciodată, o tradiție și o educație aristocrată.

Să privim acum ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Suntem față-n față cu un tineret de curată obârșie rurală. Dar au pierit toate complexele de inferioritate care apăsau asupra clasei țărănești. Avem în fața noastră un fiu de țăran, sau un țăran, dârz, cu fruntea sus, nepăsător de moarte, iubitor de libertate. Un om nou care a descoperit odată cu ascultarea și propria sa voință, propriul său destin. Disciplina și ascultarea i-au dăruit o nouă demnitate, o nesfârșită încredere în sine, în șef, și în destinul major al neamului său.

Cel dintâi semn al unei aristocrații este indiferenta față de calomnie, de atacuri, de critică și de comploturi.

Priviți pe legionari; fie că sunt muncitori în fabrică, studenți sau țărani, cărturari sau “analfabeți” – legionarii au o superbă indiferentă față de toate prostiile sau calomniile scornite împotriva lor.

Legionarii se simt atât de străini față de lumea aceasta putredă și ridiculă – încât nici o imbecilitate si nici un venin, pornit de aici, nu izbutește sã le atragă, măcar pentru o clipă, atenția. Ce magnifică formă a disprețului! Indiferenta aceasta aristocratică ucide mai rapid si mai eficient decât invectiva si sarcasmul. Bieții imbecili deștepți se simt într-adevăr zdrobiți de seninătatea aceasta bărbătească, pe care nici o armă democratică sau marxistă nu o poate tulbura. Descoperi, uneori, în ochii legionarilor o întristată milă fatã de acești adversari neputincioși, care opun eroismului și sincerității – lichelismul, calomnia, sforăria și complotul.

Al doilea semn caracteristic al aristocrației este încrederea în bărbăție, în selecția firească pe care o poate face numai lupta. Legionarismul a introdus din nou în România bucuria și pedagogia luptei cinstite, pe față. Chiar dușmanii de moarte ai Legiunii sunt siliți sã recunoască schimbarea adusă de această mișcare revoluționară românească: normalizarea luptei. Conducerea mișcării legionare anunță mai dinainte când, cu cine și în ce condiții va da lupta.

Au dispărut din viața politică românească strategia polițistă, serviciul secret de informațiuni. Întocmai după cum Mahatma Gandhi a silit sã someze cei o mie de agenți secreți ai lui Inteligence Service în India, anunțând el însuși, cu o săptămână mai înainte, toate atacurile pe care intenționează sã le dea guvernului englez. Acest fair-play, care a câștigat simpatia întregului popor englez, a schimbat în același timp stilul tacticei si strategiei polițiste în India. Pentru orice informatiuni “secrete”, agenții englezi erau invitați sã se adreseze direct conducerii Mișcării insurecționale…

Promovarea bărbăției și a spiritului ofensiv – valori europene, aristocratice – a adus după sine o altă prefacere a sufletului tinerei generații românești. A creat conștiința unei misiuni istorice, sentimentul cã ne-am născut ca sã împlinim o revoluție unică în istoria neamului.

Legionarul nu mai trăiește la întâmplare. Viața lui are un sens precis și major: revoluția creștină, mântuirea neamului românesc. Eroismul și sfințenia sunt valorile superioare în care cred tinerii de astăzi. Am scris de mai multe ori despre spiritul revoluției creștine, așa cum începe sã fie realizată ea de mișcarea legionară – și mi-am îngăduit, acum, sã mă opresc numai asupra valorilor eroice, aristocratice, pe care le cultivă legiunea. Conștiința unei misiuni istorice a fost întotdeauna caracteristica oricărei aristocrații.

Urmașii direcți ai celor care au făurit, cu spada și cu geniul, Europa – s-au simțit întotdeauna purtătorii unei misiuni. Chiar atunci când acești urmași au ajuns bicisnici, sterpi, degenerați – rămăsese în sufletul lor obosit si în trupul lor vlăguit amintirea orgolioasă a unei demnități pe care nici un viciu și nici o infirmitate nu o puteau stinge.

În locul aristocrației de sânge, Legiunea creează o nouă aristocrație: a spiritului. În locul elitelor care-si moșteneau drepturile – odată cu virtuțile și păcatele strămoșești – se naște o nouă elită care-și cucerește libertatea învățând sã moară și sã [se] jertfească.

Dar în această nouă aristocrație legionară care se naște, reînvie Evul Mediu românesc; conștiință misiunii istorice, vrednicia și bărbăția, disprețul și indiferența față de neputincioși, canalii și băieții deștepți.

Mircea Eliade, în ziarul Vremea, an XI (1938), 23 Ianuarie, nr. 522, p. 2