Câte fețe are Bogdan Rareș?
Cel puțin două. Una este fața pe care o poartă cel mai des, fața cu care ne-a cucerit nu numai simpatia, dar și încrederea. Mi-am zis, de mai multe ori, băiatul ăsta n-ar trebui să mai ardă gazul pe la televiziuni, ar trebui să intre în politică, să ajungă cât mai repede într-un post de decizie la nivel național, adică printre guvernanți, printre liderii de partid, nu știu care partid i s-ar potrivi, niciunul, cred, caz în care e musai să caute, împreună cu alți tineri de gabaritul său, să înființeze un partid nou-nouț, de ei gândit și pus pe picioare, de tinerii de bună calitate, patrioți și profesioniști fără cusur!
Sunt tot mai mulți și mai vizibili acești tineri, iar printre ei îmi face, îmi făcea plăcere să-l număr și pe Bogdan Rareș, cu alura sa de Hercule Poirot… Pedant și fermecător în același timp, impozant chiar, deși pare de statură mai mică… Pare. Nu l-am văzut decât pe sticlă, șezând elegant în fotoliu!… Știe să fie elegant și în detalii. Are stofă, ce mai?!
Este vorba de Bogdan Rareș cel pe care ni l-au impus emisiunile pasionante, răscolitoare, despre retrocedările ilegale din Ardealul său natal – detaliu biografic mereu invocat. Iar în ultima vreme ne-a oferit emisiunile memorabile cu maestrul DOREL VIȘAN, emisiuni antologice, emblematice, care vor intra în istorie, cu siguranță… Emisiuni la care sentimentul național, de solidaritate comunitară, a fost trăit la cotele cele mai înalte, și de protagoniști, cei doi, Bogdan Rareș și Dorel Vișan, și de telespectotori! Printre care m-am numărat și eu, fericit și emoționat…
Tot în ultima vreme Bogdan Rareș ne-a oferit însă și a doua sa față, dureros de diferită de prima. Este vorba de Bogdan Rareș din emisiunile dedicate lui Dinu Patriciu, marele escroc și devalizator al economiei naționale, și candidatului prezidențial Johannis, bișnițarul de prunci… Primul a coborît în hăurile mormîntului, care nu are niciun fel de greață la nemernicie. În fața gropii, din păcate, suntem egali cu toții, sfinți și sperjuri! La fel de bineveniți! Mormîntul și moartea nu refuză pe nimeni, deși pe unul ca Patriciu îți vine să te miri că pământul Țării nu-l vomită, nu-l expurgă, nu-l borăște, ca pe un corp străin și otrăvitor! Ca pe o spurcăciune, infamul!…
O emisiune întreagă dedicată, cu laude și flori, unui individ care concurează cu șanse mari la titlul de cel mai mare hoțoman din avutul statului român, al poporului român! De după 1990, dar și de dinainte!… Din toată istoria hoțomăniei la români!
În emisiunea lui Bogdan Rareș a fost intervievat cu grijă acest Dinu Patriciu, nu cumva să ni se aducă aminte că ne aflăm în fața unui criminal, unul dintre acei „criminali economici” monstruoși, ale căror victime se numără cu miile, cu sutele de mii de români pe care, direct sau indirect, i-au afectat ori i-au sărăcit pur și simplu malversațiile întreprinzătorului Dinu Patriciu & comp., raptul nesimțit și nelegiuit din patrimoniul național…
Cum a putut Bogdan Rareș să se facă a nu ști nimic despre răul imens, efectiv incomensurabil, făcut de acest veritabil superlativ absolut al egoismului rapace, insul despre care niciun fost coleg sau fost student nu poate rosti un cuvînt de bine?!… L-a rostit Petre Roman, complicele găinarului cu guler alb! Cel care i-a oferit pe tavă economia României, să ia tot ce poftește borîtura!…
Cu cine a împărțit prada, tuciuriul corb?!…
Asta trebuia să fie miza emisiunii făcute de Bogdan Rareș la moartea unuia dintre cei mai harnici și mai dotați gropari ai industriei românești! Domnule, cu câtă emfază respectuoasă ne-a vorbit Bogdan Rareș despre nemernicul Patriciu!… Ba a mai convocat alături de el să se prostitueze și câțiva ziariști tineri, care, mi s-a părut mie, ar fi avut și altceva de spus despre nemernicul nemernicilor din România! Dar, deh, nu intra în „desfășurătorul” emisiunii! Era o emisiune omagială! Omagiu fierbinte adus unuia dintre cei mai eficienți dușmani ai Țării, ai Neamului!…
…După care a urmat emisiunea cu Johannis. În care ni se promitea că o să aflăm totul despre candidatul sibian la jilțul voievodal! Am urmărit toată emisiunea, în care Bogdan al nostru, încă „al nostru” la începutul emisiunii, l-a mitraliat pe „neamț” cu cartușe oarbe, cu întrebările cele mai anoste și mai politicoase, la care se vedea că falsul sas avea răspunsul pregătit din timp! Era în bună înțelegere cu examinatorul!…
A ținut să se mai compromită încă o dată și „maestrul” lui Bogdan Rareș, îmbătrânit în „goange”, care a intervenit de la Găgești cu alte întrebări, care mai de care din categoria „minge ridicată la fileu”! Nu s-a mai bâlbâit îngălatul de Johannis, a vorbit cursiv, fără prune în gură, fără poticneli, fără pauze kilometrice, iar pentru prima oară răspunsurile sale aveau și miez! Cumva întrebările și răspunsurile au avut același autor? Același Bogdan Rareș?!… Deloc exclus! Deloc, deloc!…
…Mă încearcă și pe mine o întrebare: anul trecut, în vară, am făcut o chetă și am plătit 2500 de euro la un post TV ca să-i pot adresa public lui Johannis câteva întrebări la care de mai bine de 20 de ani individul se ferește să dea un răspuns… Am dat bani grei că să-i pun niște întrebări lui Johannis, întrebări bine cunoscute de acum de toată lumea!… Dumneata, domnule Bogdan Rareș, câți bani ai luat ca să nu-i pui lui Johannis acele întrebări?! Acele întrebări și încă multe altele, care s-au adunat între timp!… Și la care emisiunea dumitale s-a ferit să ajungă…
Zău că mi-ar părea rău să aflu că nu te-a plătit neamțul, și că ai făcut toată acea mascaradă pe gratis, din vocație…
Nu pot să închei fără a mai sublinia o dată nefirescul situației: în emisiunile memorabile făcute cu DOREL VIȘAN, junele teleast părea că com-pătimește sincer și con-simte întocmai și com-bate cu dăruire totală și în bună înțelegere cu marele actor și cetățean numit DOREL VIȘAN. Aș fi jurat că este pe aceeași lungime de undă cu frumosul caracter de om și de artist pe care ni-l dezvăluia în ființa sa actorul clujean. Ce reconfortantă profesiune de credință a mărturisit domnul DOREL VIȘAN în emisiunile lui Bogdan Rareș! Ce tandem de zile mari! Ce regal „patriotic”! Ce regal de omenie și profesionalism!… De românism autentic, senin și adânc! De „naționalism cuviincios”, cum îl numea Petre Țuțea!
Impresia a fost copleșitoare pentru telespectatorii care au avut inspirația și norocul să deschidă televizorul pe postul respectiv!… Am auzit o mulțime de comentarii în acest sens!… Și mă întreb: cele spuse de DOREL VIȘAN nu au avut niciun efect asupra partenerului? Nu a simțit nicio clipă Bogdan Rareș că prin emisiunile făcute pentru mafioții Patriciu și Johannis se dezice de DOREL VIȘAN și de românii obidiți de la Nadăș, al căror păs părea că-l doare, îl sugrumă de revoltă pe intransigentul apărător al dreptății numit Rareș Bogdan?! Apărător al „nevoilor Neamului”!… Al sărăciei noastre…
Când ai fost tu însuți, Bogdan Rareș?! La întâlnirea cu DOREL VIȘAN sau la mascarada în care te-ai făcut țuțărul unor infractori la legea morală, de cea penală nici nu mai vorbesc! Indivizi fără nicio valoare umană, suspectați de cele mai mizerabile fărădelegi!
E drept că ești încă tînăr, mai ai timp să te hotărăști în ce echipă ai să joci, Bogdane Rareș! Poate că vrei să fii numai arbitru! Cu atât mai mult nu poți să dai aceeași notă, același punctaj unui mare om și unor haimanale, unor ne-oameni! DOREL VIȘAN și alde Dinu Patriciu nu încap în nicio propoziție ca subiecte ale aceluiași predicat! Nu suportă niciun atribut comun! Sunt universuri paralele, stări complet diferite de agregare a naturii umane!… Nu încerca să nu vezi ceea ce vede toată lumea!…
Întristat, mâhnit și nedumirit,
Ion Coja
București, 11 septembrie 2014
Se dovedește încă odată că românii au o individualitate puternică.Au valoare fiecare în parte, dar foarte rar toți la un loc. De aceea am fost și suntem ușor de dominat,de jefuit și de manipulat contra propriilor interese vitale.Ion Coja este un reper moral și un intelectual de mare clasă. E unul din prezidențiabilii providențiali. Nu singurul. Lista e mare, dar mafia care sufocă azi România ni-i ține cu grijă departe de urne. Cu modestia unui profund naționalist luminat el ni-i propune Dumitru Prunariu(general MAPN, fost cosmonaut și diplomat), pe Dorel Vișan(un strălucit artist-cetățean), pe Călin Georgescu(Președinte al Clubului de la Roma), pe Ioan Sălăjan(Arhiepiscopul Harghitei și Covasnei. Și dacă oameni de informații precum Bush senior sau Putin au făcut mult bine popoarelor lor, eu l-aș adăuga pe Filip Teodorescu(general de informații,acum în rezervă). Bogdan Rareș, ca și alții, pun în față patriotismul pentru audiență, apoi joacă pe bani mulți sub deviza preferată: Să nu uitați să trădați România în fiecare zi. La toți sănătate!
Sa nu uitam vreo doua ipoteze de lucru:
1. realizatorii TV nu-s chiar de capul lor
2. nimeni nu este perfect – cunosc destui oameni de (relativa) valoare dar care spun „lucruri trasnite”. Fiecare cu ideile lui, plus ca pe multi i-a zapacit propaganda din ultimii 25 de ani.
@Ion Coja
„DOREL VIȘAN și alde Dinu Patriciu nu încap în nicio propoziție ca subiecte ale aceluiași predicat! Nu suportă niciun atribut comun! Sunt universuri paralele, stări complet diferite de agregare a naturii umane!…”
.
Corect!
Dar atunci, ca sa ramanem consecventi principiului, nici CORNELIU CODREANU si alde Nicolae Ceausescu nu incap in nicio propozitie ca subiecte ale aceluiasi predicat.
Sa nu mai permitem ca de dragul nationalismului sa imbarligam si sa mototolim universurile paralele.
„Nationalismul” lui Ceausescu prezentat de prea multe ori a fi nationalism, nu a fost decat o facatura. Omul asta a fost internationalist pana in clipa cand a fost impuscat. N’a avut nimic a face cu nationalismul. Asa ca……
Si mie mi-a placut Rares Bogdan, ma rog prima față(sic), insa nu as fi deacord cu d-voastra in ceea ce numiti a doua față. Cunoastem bine angajatorii d-lui RB, poate e doar un compromis pe care il face. Sunt convins ca nu-l plateste nimeni pt. emisiuni ca acea cu Ion Iovcev si elevii din Transnistria, sau ca si cele cu Visan. Nu cred ca i-ar permite nici prestatii benevole acolo, fara sa presteze si la comanda din cand in cand. Asa cu doua fete cum o fi, la cine sa ne uitam, in acel interval orar de maxima audienta?, la digi, cu huhurezeanu?, la antena 3, cu gadea?, la „romania tv”, cu DDD?
La ultima m-am uitat o data, cand erati si d-voastra invitat si tot Iohanis subiectul :).
Iar, la urma urmelor, poate omul chiar il sustine sincer pe sas. Ar fi mai bun altul?, Tariceanu?, Macovei ?, Udrea? Wiliam Branza:)?, sau toate televiziunile trebuie sa-l sustina pe Ponta?
P.s Intrebarile sunt retorice.
Problema nu este a votului. În urmă cu un an sau mai mulți, când au fost discutate păcatele lui Johannis, cine se gândea că va candida? După cum vedeți, mă invită numai la emisiuni anti-Johannis! Profit și mai dau și-n alții! Poate ați prins și momentul când m-am „dat” și la Ponta!… Va fi jale în noiembrie! Vom ști doar atât: pe cine să nu votăm și de ce?
Nu doresc femei pe scaunul lui Voda. Apoi papitoi cu papion si cu grimase de japita de Dorobanti iar …nu pot pentru ca sa accept, vorba ceea. S-apai chiar branza si sa gasim un primministru Ceapa si aia suntem. Nici chiar asa, ce naiba.Cum se intampla de obicei la noi iar il votam pe sas cu speranta vca nu iese Ponta. Nu de alta dar el sincer fiind a spus ca scopul nu e Tara si ale ei necazuri ci JOS BASESCU si …sa obtinem controlul politic al justitiei. Si asta ca urmare a sarcinii de partid pusa in fata lor de Tatucul, aflator acum la bulau : „Pana nu avem justitia (sub papuc, bineinteles)nu putem spune ca avem puterea”.Deci luarea justitiei de la Base nu e cu scopul de a o elibera ci de a si-o pune lor sub genunchi.Cei pe care se bazeaza ei sunt de doua feluri : 1)ticalosii care stiu cum sta treaba si ca nu de mila unei justitii oropsite de tiranul Base nu pot ei dormi si 2) boii care cred sincer ca ei plang sincer pe umarul justitiei sugrumate de tiran.
Pai nasul lui Rares Bogdan este insusi „majestatea sa” Rosca Stanescu. Iar Rosca Stanescu se stie ca era intr-o „fratie la furaciuni” cu Dinu Patriciu. Deci de ce sa ne miram ca Rares Bogdan ii aduce omagii marelui om de business Dinu Patriciu care nu a avut nicio afacere de succes. A avut doar bani furati si investiti in imobiliare. Nu a produs niciodata plus valoare.
Gata, ma predau ! Ma dau batut si ridic mainile. Dar, ca sa fiu sincer imi pare rau de R.B. Dar imi pare rau si de mine ca destul de des mi se darama cate o statuie. Si-mi pare rau si de tara, ca sa fiu corect, pentru ca ii cad ca spicele umerii pe care speram eu ca se sprijina.
Sunteți un om onest și serios! Mă bucur să am de-a face cu oaemni ca dvs! Tot binele!
Cum dracu se-ntampla ca acum Patriciu e o boratura ca atunci cand il compromitea pe Basescu era Basescu un nenorocit iar Patriciu era erou national si mare investitor si mare reprezentant al societatii civile si inca multe alte mare, mare, mare. Ce e cu inconsecventa aceasta ? Unde erati, dle Coja cand intreaga societate (prin grija televiziunilor – si ce televiziuni, tot una si una si invitatii toata floarea cea vestita -) il scoteau victima lui Basescu, cel care distruge actionariatul autohton si da in adevaratii romani, etc, etc ? Atunci de ce era si pentru dvs acest Patriciu la fel ca si pentru Bogdan Chireac, Sorin Rosca Stanescu, Mihai Gadea, etc, etc ? De unde stiu ca si dvs achiesati la manarie ? Simplu : de se intampla sa nu fiti… pe linie, cum se spune, ati fi facut valuri, v-ati fi manifestat inchizitorial precum o faceti acum cu manie …Cand erati cel adevarat ?
Vorbiți de parcă ați ști tot ce s-a scris și s-a zis despre fiecare mafiot! Între Băsescu și Patriciu, unul ca mine sau ca dvs, nu are motive să facă vreo deosebire! Sunt de acceași parte a baricadei! A mafioților. A criminalilor economici!
Că între mafioți se ajunge și la vrajbă asta nu înseamnă că unii sunt buni și alții sunt răi! Faceți niște raționamente copilărești! Nu veți găsi în miile de pagini pe care le-am scris nicio laudă sau simpatie pentru indivizi ca Patriciu. Am și motive personale față de Patriciu: acest profesor, arhitect etc., liberal sută la sută, se numără printre concetățenii mei care și-au împărțit hoțește între ei moștenirea mea și a fraților mei, rămasă de la părinți. .. Benzinăria de pe Tomis a lui Patriciu, la ieșirea din Constanța, este făcută pe pămîntul tatei… Primăria l-a luat de la mine, adică a refuzat să mi-l retrocedeze, și i l-a dat lui Patriciu…
Mă abțin cu greu să nu comentez cum ați merita ușurința cu care vă pronunțați!
Încă de când eram senator i-am cerut socoteală lui Petre Roman, de la microfonul Senatului, pentru frauda pe care o făcea cedând creanțele statului român pe mai nimic. Unul dintre beneficiari era Patriciu!
Vă rog să detaliați ce acuzații îmi aduceți! Și să le argumentați! Altminteri vă poftesc să vă recunoașteți greșeala, păcatul de a vă băga în vorbă fără motive, fără să cunoașteți datele problemei! Când și cine l-a declarat pe Patriciu „erou național”?!…
Domnule profesor Ion Coja….
Lucrurile nu sunt ce par a fi, NICIODATA.
Nu mai putem invoca „morala” din moment ce nu mai exista.
Dumneavoastra aveti putere mai mare sa discerneti realitatea, sunteti de acord ca suntem in cadere libera?
E mare „arta” sa ascunzi ce gandesti, sa-ti ascunzi adevarata fata si realele scopuri, sa faci negru din alb si alb din negru …!
Acest rareş bogdan a fost lansat din blana lui marga. Este un escroc care a colectat contracte de publicitate pentru societăţi de asigurări precum cea a lui adamescu. Individul l a pupat in fund pe Marga pe bani grei. Si el si hoandra un alt securist cu care au tras banu la Ziua de cluj. Si ca orice mercenar la servit si pe boc. S a căsătorit cu fica lui Vita, o steoarfa de borfas care comercializa electronice prin Vitacom. E din tabara escrocilor titrati.