CD
1.739 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
Acest articol este urmarea altor doua articole si aduce incheierea si solutionarea problemei tematice in aceste trei articole.
Despre Moralitate: https://ioncoja.ro/despre-moralitate
Filocalia: https://ioncoja.ro/despre-morala-partea-a-ii-a
Va invit sa revedeti aceste articole atat de distantate in timp 2022-2024 si 2025, dar consecvente asupra importantei moralei , mai ales acum in aceste vremuri ce anunta Apokalipsa-Reveletia.
Va multumesc,
CD

AUTORITATEA CE POATE IMPLEMENTA SI MONITORIZA MORALA
– Poate biserica prin invataturile teologice sa fie o asemenea autoritate?
De CD

Incă se mai vehiculează idea că cei lipsiți de „luciditate rațională”, simt nevoia de a crede în Dumnezeu, – copiind ideea lui Marx despre persoanele care tânjesc după „opiumul religiei”, iar ceilalți, plini de luciditate rationala se pot lipsi de drogul religiei.

De fapt este vorba mai degrabă de cu totul altceva: la unii, receptorii pentru transcendent sunt funcționali, în timp ce la alții, din diverse motive, acești receptori sunt amorțiți de diverse doctrine fals teologice. Dar acest lucru nu conferă vreo superioritate celor din urmă, asa cum nu poți spune că cel fără vedere este „eliberat” de simțul văzului.

„În tot haosul există un cosmos, în toată dezordinea un ordin secret”.
Leibniz, Spinoza, Pascal, Newton și mulți alții nu doar că si-au atestat credința în Dumnezeu, însă chiar au demonstrat rolul revelației în cunoașterea universului.
O concluzie directă este că a fi ateu nu te face valoros în sfera științei.

Celebrul matematician Stephen Hawking susținea că, din moment ce există în univers o lege precum cea a gravității, universul s-a putut crea din nimic.
Dar cine a dat legea/vointa/cuvantul? La aceasta intrebare savantul nu a mai putut replica nimic.
Legile naturii doar descriu fenomene, nu le creează; iar ceva nu se poate crea (singur) din nimic si fără o vointă, un cuvant – la inceput a fost cuvantul.
Trebuie atent descifrată chestiunea relației dintre moralitate și geniul creativ și modul în care această putere unică umană ne permite să traducem descoperirile naturii umane și ale universului în noi forme de acțiune și artă care ne înalță cultura, extinzând în același timp influența unei vieți muritoare la infinit dincolo de limitele existenței sale.

Ceea ce transfigurează fiinţa omului nu este legea, ci harul divin, legea insă este cea care poate măsura corectitudinea morală. Si trebuie să existe o autoritate care să implimenteze/impună si să urmarească aplicarea legii. O autoritate care nu este deasupra legii, ci este un exemplu clar/transparen dar vizibil de urmare necurmată a legii.
Legea nu rămâne exterioară, ci devine interioară omului şi spiritului, a duhului, iar preotii sunt cei care por realiza si urmări asta in randurile societătii.
Biserica este o comunitate spirituală si ea trebuie să rămână o organizaţie dominată de Duhul lui Hristos, căci numai El asigură comuniunea credinciosilor cu Dumnezeu şi între ei în Biserică. Ea trebuia să aibe morala ei religioasă admisă si practicată in concordantă cu normele canonice ale bisericii.

Scriptura, închinarea, scrierile patristice și dreptul canonic sunt exemple de învățătură etică în viața Bisericii Ortodoxe. Abordarea ortodoxă a eticii este soteriologică, adică etica este înțeleasă din perspectiva faptului că mântuirea este scopul final al omului, dar in plus noua sarcină a bisericii va trebui să fie si comportamentul enoriasilor in societate, verificat si amendat cu măsuri corective.

Pentru a dobandi o asemenea autoritate preotii trebuie să fie ei insisi un exemplu de inaltă corectitudine morală si socială incat să nu se mai aplice zicala “fă ce zice popa si nu ce face popa”. Ridicare nivelului de instructie si cultură a preotilor prin studii superioare – facultatea de teologie sau facultatea de sociologie cu studii specifice de etică poate duce la stabilirea unui respect al aceste autorităti ce se bazează nu numai prin lege si traditie dar si prin respect si emulare.

Viaț morală se bazează pe antropologie și soteriologie: pentru ortodocși si crestini in general, iar viața morală crește în asemănarea cu Dumnezeu, modelul cristic; schimbarea la față a vieții noastre e cunoscută sub numele de teoză.
O asemenea schimbare ar avea beneficial de a se distinge usor satanismul care poluează masiv viata noastră socială in timpurile de fată. A fi moral inseamnă și a dezvolta si manifesta un caracter stabil, astfel viața morală este în același timp o luptă împotriva răului, păcatului și a căderilor cat și un efort activ, spre bine.

Etica civică poate si trebuie să fie inspirată si calauzită si prin pilde de etica religioasă, realizarea unei vieți morale crestine necesită voință, autodeterminare, angajament și devotiune, existand mai multe mijloace care lucrează împreună pentru realizarea ei. Toate aceste aspecte pot fi adoptate fără probleme si de către cetătenii atei, morala nu dăunează nimănui, cat si celorlati de alte religii care aceptă morala/etica ca o conditie sine qua non de integrare in societate.

Cei ce nu acceptă asemenea conditie nu se vor putea bucura de drepturile cetătenesti. “Intrand in tară mulți oameni cu o matrice religioasă, conceptuală și culturală complet diferită, creează grupuri de interese separate în țara respectivă”, a spus Kissinger.

Trebuie mers mai departe si să se ceară atat străinilor cat si minoritătilor conlocuitoare să se supună legilor tării si implicit legilor etice cetătenesti ale tării respective/gazdă.
Crestinismul prin morala sa este un mod de viată nu un cult sau doctrină, deci multe religii se pot acomoda usor si chiar constructiv la acest mod de viată cu exceptia religiilor ce cultivă parazitismul, exploatarea, sovinismul si genocidul pe baza unei pozitii favorabile – “alesii domnului” in contractul lor cu dumnezeul lor.

Pildele frumoase ne luminează si ne fac viata mai usoară, mai responsabilă si mai frumoasă.
Filocalia este „o colecție de texte scrise între secolele 4 și 15 de către maeștrii spirituali” ai tradiției mistice isihasm a Bisericii Ortodoxe Răsăritene.

Filocalia este definită ca „iubirea celor frumoși, a celor înălțați, a celor excelenți, înțeleasă ca sursă transcendentă a vieții și revelația Adevărului”. Deci ne putem corela cu doctrina confucianistă, platonistă si aristoteliană care recomandă educarea tuturor cetătenilor in stil aristocratic – cei iubiti, frumosi, cei excelenti, pentru a crea conducători luminati si virtuosi, ce doar asa pot conduce in interesul comunitătii.

O teologie politică autentică, autohtonă ar înțelege biserica ca o instituție etno-etic-religioasă care protejează interesele etnice, bunăstarea spirituală și caracterul evlavios al popoarelor de descendență comună. Justificarea teologică pentru o astfel de politică bisericească este în esență biblică.

O astfel de biserică ar putea deveni capabilă să purifice si să regenereze un Volksgeist/spirit national care să servească la apariția unui adevărat stat independent, suveran.

Atlanta 29/08/2025