Circula prin anii 50-60 povestea de mai jos:
La o ședință a conducerii de partid și de stat s-a discutat problema Școlii, a învățămîntului. Ana Pauker și alții, ca oile care s-au luat după ea și după moda zilei, a propus ca ministrul de resort, Ștefan Voitec, să meargă în Uniunea Sovietică și să se documenteze, iar la întoarcere să declanșeze reforma, după modelul sovietic, cel mai avansat din lume!
Ajuns la Moscova, Voitec se întâlnește cu omologul său sovietic și-i spune de ce a venit! La care rusul răspunde: Păi noi ne pregătim să venim în România, în schimb de experiență, căci știm și noi ce știe toată lumea: Că aveți un învățămînt bine pus la punct! Să vedem ce putem prelua de la voi!
Când Voitec s-a întors de la Moscova cu acest răspuns, Ana Pauker, fiică de rabin, adică fiica unui învățător, a făcut criză de nervi că ar avea ce învăța de la noi tovarășii sovietici. A pus mâna pe telefonul scurt sau roșu – cum i-or fi zis ei pe atunci, și a vorbit direct cu tovarășul Stalin, reclamându-l pe ministrul sovietic deviaționist și mic burghez. Bietul de el a fost destituit imediat, iar la noi s-a introdus modelul sovietic. A durat până în 1956, când s-a început revenirea, treptată, la ce a fost. Revenirea nu a mers până la capăt, dar a fost destul de substanțială!…
După 1990, la inspectoratele școlare, conformându-se unor indicații de la Bruxelles, inspectorii școlar le cer profesorilo să nu predea la un nivel prea ridica, să coboare stacheta pretențiilor… S-au desființat scoli și facultăți tehnice. Și mai ales plaga plăgilor: apariția Facultăților private! Opera altui comintenist, Paul Cornea.
Catre anonim:
Da, eu ma mandresc ca sunt roman. D-ta ai curajul, precum „dacul liber” (la gura) pe care l-am citat, sa spui ca nu esti roman?
Ai curajul sa afirmi, ca acela, ca limba in care vorbesti nu este limba romana, „o limba artificial create odata cu unirea unui grup de etnii intr-un stat de stransura numit – romania”? Declar-o aici, in vazul tuturor celor ce se considera romani, sa vedem ce aplauze o sa primesti.
Au venit indicatiile ?
Pai de ce nu se pun in practica si indicatiile de la Bruxeles privind interzicerea mineritului cu cianuri
Scuza cu ,,indicatiile” e o mare farsa.Va amintiti cu ,,indicatiile ” false de a nu se vinde branza la o distanta mai mare de 30km imediat ce am intrat in UE ? S-a dovedit o mare minciuna pusa la cale de importatorii de branza.De aceea, zic ca si indicatiile cu modificarea invatamantului au fost puse la cale tot de mafiotii invatamantului privat.Abramburica era in stare sa-i primeasca si fara bacalaureat la facultati private, numai sa le ia banii.
Fiecare metoda de invatamint are ca scop pregatirea studentiilor pentru o anumita misiune sociala .Fara discutii.Spiru Haret servea si interesele timpului si ale clasei conducatoare de atunci ,comunistii pe ale lor si asa mai departe pina la ofensiva de ruinare a valorilor de azi .Se vede clar sistemul antebelic era militarist ,unde scoala era o pre-armata iar profesorii ofiteri .Poate ca era bine asa avind in vedere ca toti se pregateau pentru eventualitatea unui razboi.Actualmente in Israel se procedeaza asa ……Totusi in nici un sistem de invatamint nu ni s-a predat iubirea si intr-ajutorarea intre oameni ,compasiunea pentru suferinta altora ,iubirea animalelor ca fiind forme de viata de o frumusete fizica si intelectuala extraordinara .A incercat Topirceanu saracu ceva ,dar a fost uitat de toti.S-au predat materii de invatamint reci ,sterile cu scop precis de a indoctrina si depersonaliza elevii facidu-i masa de manevra .Inainte de 89 in scoala romaneasca personalitatea elevului a fost o crima ,acum este o plaga .Cum de nu sa reusit pastrarea unei mediane ? Probabil ca nu avem profesori cu vocatie capabili sa inteleaga dezideratele si necesitatile elevilor si sa-i lamureasca ca scoala ii va ajuta in viata sa prospere , in loc ca acestia sa considere scoala o pierdere de timp.Sa nu uitam ca nu toti elevii vor functiona in sistemul social mecanistic oficial ci unii vor urma alte trasee in viata ,nu toti vor fi profesori sau doctori ,unii vor devenii bisnitari ,hoti ,pesti sau prostituate ,altii interlopi ,altii traficanti de carne vie sau de droguri ,altii se vor muta in alte tari si asa mai departe dar si acestia ar trebui sa poarte cu ei valoarea invataturilor scolii de unde au plecat ,pentru ca deobicei ei stiau de mici ca acesta le va fi destinul in viata .Aici sa vad profesorul capabil sa accepte un asemenea challenge -provocare la lupta educationala ,pentru ca noi romanii avem din belsug un asemenea segment al elevilor .Dar acest segment are o vitalitate extraordinara si o capacitate de intelegere a realitatii mult mai apropiata de adevar decit cei care accepta sistemul oficial al stratificarii societatii .Daca ar fi o revolta in Romania impotriva dictaturii ,pentru ca la noi e dictatura clara acum , mai degraba acestia s-ar opune fiind obisnuiti cu greutatile decit masa de manevra indoctrinata in obedienta .
aveti live Kiev pe Timpul.md
http://foaienationala.ro/biblioteca/protocoalele-de-la-toronto/.html
„Protocoalele de la Toronto” de Serge Monaste, ziarist canadian care a dezvaluit lumii planurile malefice ale ocultei mondiale, privind invatamantul. Serge Monaste a fost asasinat tocmai din aceasta pricina. Cartea sa este INTERZISA in Romania!!! A propos de libertatea cuvantului.
Citeste-o!
http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4213378-protocoalele-de-la-toronto-planul-de-inrobire-a-lumii
http://www.doxolog.ro/web/apologetica/Serge_Monaste/Cuprins.htm
http://blogosfera.piatza.net/fara-secrete/protocoalele-inteleptilor-sionului-si-protocoalele-de-la-toronto-descriu-planul-iluminatilor-evrei-de-a-conduce-planeta-cele-24-de-protocoale-au-fost-intocmite-cu-ocazia-marelui-congres-secret-francm/
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/dosare-secrete/fata-nevazuta-a-lumii-protocoalele-de-la-toronto/
Vezi „Protocoalele de la Toronto”! Precum si cele de la Bologna.
„După 1990, la inspectoratele școlare, conformându-se unor indicații de la Bruxelles, inspectorii școlar le cer profesorilo să nu predea la un nivel prea ridica, să coboare stacheta pretențiilor… S-au desființat scoli și facultăți tehnice. Și mai ales plaga plăgilor: apariția Facultăților private! Opera altui comintenist, Paul Cornea.”
Cultura pentru un popor este precum lumina pentru fiinţa umană.
Astăzi, …. orbecăim printr-o tranziţie imbecilă, creaţia unor indivizi de aceiaşi calitate.
Nu există efect fără cauză …. iar cauzele sunt generate pe alte coordonate geografice.
Chiar daca au venit unele indicatii de la Bruxelles, decizia de a adopta indicatiile, fost la noi. Problema e ca prea de multe ori noi romanii vrem sa fim mai catolici decat Papa. Zelul prostesc ne-a facut mult rau in istoria ultimilor 300 de ani.
Iar daca luam in calcul idiotenia fostilor ministrii cari fiecare la randul sau se credea mai „destept” decat predecesorul sau, vedem ca ne-am pricopsit cu vreo 30 de reforme ale invatamantului. Adica mai mult decat una pe an. Vasazica erau cazuri cand un ministru se credea mai destept decat el insusi, stricand ce a facut ca sa inceapa altceva. Vai de capul lor!
„Desteptaciunea” asta e grea boala pe capul romanilor, si s’a cronicizat. Se vorbeste prin targ ca 75% dintre studenti merg la facultate doar ca sa obtina o hartie, o diploma care sa ateste ca sunt „destepti”, nu in ideea ca sa invete, sa devina adevarati profesionisti.
Invatamantul este baza unei societati educate.
in anii 70 si 80 ai secolului trecut, sasii si svabii care plecau in Germania spuneau ca la acea vreme, copii acestora elevi de liceu erau cu 2 ani mai avansati la stiintele excate decat omologii lor din Germania. nici in USA nu este diferit.
In Canada si USA copiii de romani care au sosit dupa 1990 au sarit doua sau chiar trei clase! Stiu citeva cazuri concrete!
Copii de romani care au terminat liceul (High School cum se spune) la virste de 14, 15 sau 16 ani!
Revin cu un comentariu pe care l-am mai trimis dar e tinut si acum „in asteptare”. Cred ca e important, cred ca are legatura si cu Scoala romaneasca, de aceea il propun din nou.
“Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum.”
Pana o fac numai stapanii iar noi avem constiinta identitatii si valorii noastre nici nu e cel mai rau. Asa am dus-o secole si milenii. Dezastrul se produce atunci cand o parte dintre noi s-au “rinocerizat” si incep sa creada cele spuse de stapani, cand Harap Alb incepe sa creada minciunile Spanului si declara el insusi ca el nu e urmasul…, ca de fapt nu el e fiul de imparat ci Spanul, el nefiind decat un amarat de sluga traind din mila s(ta)panului.
Si “rinocerizarea” ia proportii. Iata declaratia ferma a unui (fost) roman neaos:
“Prostituatele politice si tradatorii de tara scuipa in sufletul nostru, a Neamului Moldovenesc numindu-ne romani si mintindu-ne copiii precum ca noi vorbim limba romana! Vom lupta prin orice mijloace pentru apararea statalitatii Tarii Republica Moldova, Limbii Moldovenesti, vom promova valorile nationale! N o i n u s i n t e m r o m a n i! Noi purtam cu demnitate de veacuri denumirea de Popor Moldovenesc! Necatind la asemanarea limbii romane – o limba artificial create odata cu unirea unui grup de etnii intr-un stat de stransura numit – romania, cu Limba Moldoveneasca aceste limbi sint diferite iar Poporul Moldovenesc nu are nimic comun cu statul romania”.
“Noi nu sintem romani!”
Va pare cunoscut? L-ati mai auzit?
Da, sub o forma usor diferita, dar cu acelasi inteles:
“Noi nu suntem urmasii Romei”.
Sursa e aceeasi.
Lumea crede că se ocupă cineva de acest blog! Eu mă ocup, fără să mă pricep foarte bine și mai greșesc. Dar un text semnat de dvs nu se pune problema să-l las în așteptare! Oi fi greșit, n-oi fi văzut…
Bre, ne-ai demascat, suntem kgb-ul, ne predam!
comm-ul meu era adresat d-lui A Z care e urmasul Romei, AVE!
Învăţământul românesc este „calul de bătaie” al tuturor nemernicilor care ştiu bine că lovind în el,”sapă” cu sârg la temelia neamului românesc şi îl distrug.Manulae alternative(de doi lei-afacerile celor din fruntea bucatelor),facultăţi private,curiculă(că programă nu sună bine)care se schimbă în fioecare an şi care crează derută şi în rândul profesorilor şi în cel al elevilor acestea sunt noutăţile integratoare de la Bruxelles(Uniunea europeană = Uniunea sovietică) Hulit,înjurat anchetat etc,etc bietul învîţământ românesc mai produce valori! Dar oare până când?
@Maria
Mătăluţă, poate eşti „învăţământul românesc”, mă rog, un reprezentant al acestuia şi vorbeşti vorbe.
Învăţământul ca şi justiţia, armata, biserica etc. sunt structuri(forme) al căror fond este profund viciat de „hahalerele” care sunteţi şi vă daţi reprezentanţii a ceea ce ar fi trebuit să fie sursa de cultură a neamului nostru.
În fapt, vă asumaţi meritele unor dascăli de excepţie, în majoritatea lor pedagogi cu morală şi responsabilitate. O mică parte, dar numeric destul de vizibilă, sunteţi nişte nenorociţi de corupţi pe care partidele şi neamurile proaste vă susţin pe lefuri şi avantaje deloc neglijabile.
Oamenii din sistem sunt vinovaţi de aureola cu care pe nedrept, dar incontestabil, s-a pricopsit categoria de dascăli în corpore.
Când spui „învăţământ” spui oamenii care formează tinerii, viitoarea societate.
Curăţaţi-vă din interior, fiţi demni ca persoane şi dezavuaţi lichelele pe care le consideraţi sau cu care sunteţi corp profesional.
Eu sunt unul dintre „nemernicii” care v-ar decima numeric, lăsând la catedră doar personalităţi morale şi cu responsabilitate pentru profesia aleasă.
Am avut profesori îngeri dar şi mizerabili care m-au pălmuit. Nimic nou sub soare, aşa a fost dintotdeauna, dar profesorii mei nu erau corupţi şi ştiau de frica directorului.
Azi, dacă eşti uselist, eşti dumnezeu în şcoala respectivă.
Nenorociţilor!
Am avut un profesor de desen care din când în când ne mai ardea câte-o scatoalcă după ceafă. N-au scăpat prea mulți nealtoiți de domnul profesor Nae Rădulescu! Era și pictor de talent! Acum, după zeci de ani, când ne întâlnim foștii elevi de la Mircea, constat că ne aducem aminte cu mare plăcere de domnu Nae Rădulescu! Iar pe cei care nu poartă cu ei amintirea corecției strămoșești, care nu se pot lăuda că au primit vreo „atenție” mai bărbătească din partea profesorului nostru de desen, îi simt că regretă că nu și-au meritat și ei distincția respectivă!…
M-a sunat zilele trecute din Germania Peter Weisz să se laude că îl are musafir pe băiatul lui „domn Nae”. Între mine și Peter este o veche dispută: care dintre noi a încasat mai multe „labe” de la domnul pofesor, fie-i amintirea binecuvîntată!
În cei 11 ani petrecuți la Mircea cel Bătrân am mai luat-o pe cocoașă de la Domnul Dragu, de chimie, de la Spânu, de sport, de la Chivu, de matematică… Tuturor, cu recunoștință, Ion Coja
Frumos !
Ana Pauker afost o victima inocenta a regimului comunist diabolic,condamnata in 1952,si ucisa in 1960
http://vbondheimer.wordpress.com/
Nu mai aberati d-le Vili Bondheimer.A fost o lenesa,vicioasa,oportunista.Egocentrica,”aventuroasa”a optat pt calea”usoara”,abandonand facultatea de medicina care o solicita intelectual.Si-a tradat sotul,un om deosebit,pt a-i dovedi lui Stalin obedienta,”atasamentul fata de”cauza”stiind ca-l trimite pe ing.Marcel Pauker la moarte sigura.O oportunista perversa la propriu si la figurat,care credea ca se pune bine cu Molotov si Stalin prin”gratiile feminine”.De aceea isi incepea discursurile cu:Stalin mi-a spus,PERSONAL…”Ca sa le arate celorlalti,Ghe.Ghe.Dej & Co,ca o sprijina insusi puternicul Stalin.Dej a carui nevasta avea aceleasi”talente”nu s-a lasat impresionat,dimpotriva a detestat-o,dovada ca femeia in afara tupeului si tafnei,specifice neamului era lipsita de intuitie.Nici Stalin,un tip reflexiv nu aprecia aceste”talente”(si-a ucis sotia pt adulter).Nu era rafinat ca”intelectualul”,bisexualul Lenin/Blank,care o traducea pe Krupskaya,cand cu revolutionara/nimfomana Inessa Armand ,cand cu Bakunin,sceleratul anarhist…pana l-a rapus sifilisul.Astia erau liderii evrei bolsevici,la varf…detestati de mizantropul Stalin care i-a cunoscut indeaproape…si i-a ras prin celebrele epurari.Tot Stalin i-a dat unda verde lui Dej sa o inlature,stia ce-i de capul ei.Femeia s-a impuiat cu fiecare,abandonandu-si apoi copiii in stabilimentele kominternului.E plina soseaua de centura cu femei cu asemenea potential,dar mai aratoase.Oricum pe celebra si perversa voastra inegalabila,Ciciolina,nu a intrecut-o vreuna pana in prezent.
Si o mare curva !
Revin:partenerul erotic al lui Lenin era Zinoviev si nu Bakunin care apartinea generatiei anterioare,participant la revolutia europeana din 1848 si ulterior la experimentul social denumit”Comuna din Paris”.Oricum anarhistii au fost precursorii bolsevicilor care le-au preluat principalele”idei”de inginerie sociala:lichidarea proprietatii private,a familiei si chiar a statului,ceea ce pare aberant,contra naturii chiar si pt o utopie.
A fost o CURVA !
S-a obtinut ceea ce s-a vrut fara aproape nici o reactie din partea corpului profesoral, adica o natiune de idioti! Punct!