Am mai trecut un test de sinceritate… Din Germania, de la Freiburg, m-a sunat doctorul Mihai Neagu Basarab, subtil dramaturg și memorialist, custodele – în ultimii ani, al Bibliotecii românești de la Freiburg! Celebra!

Cică a terminat Șeitanii, și, având ocazia, m-a verificat cât fantazez și cât relatez fapte petrecute „pe bune”! Precum cele relatate în ultimele pagini ale trilogiei, despre cum mi-am petrecut eu ziua d 21 decembrie 1989! Relatare în care sunt menționate și două nume proprii, de persoane publice: Radu Sergiu Ruba și Iulian Costache!… Amândoi mi-au fost studenți! Lui Radu i-am telefonat pe 21 decembrie, pe la ora 13-14, să-i povestesc ce se întâmplă pe Magheru, la Podgoria, să se bucure și el de ce vedeam eu „în direct”! Iar cu Iulian Costache ne-am strâns mâna complice și emoționați, în față la Casata!… (Pentru alte detalii, a se citi ultimul capitol al Șeitanilor!)

Domnul Mihai Neagu Basarab s-a nimerit să-l cunoască pe dl Iulian Costache, ajuns acum un nume important în diplomația noastră, așa că l-a sunat să-i semnaleze prezența în roman și să-l întrebe dacă confirmă cele relatate de subsemnatul!

Mi-a făcut mare plăcere să aflu cât de mult s-a bucurat dl Iulian Costache să poată vorbi despre fostul său profesor și coleg. Printre altele, și-a amintit de adunările noastre de partid, ale „organizației de bază a facultății de litere”, când luam cuvîntul totdeauna când nu lipseam, iar deseori studenții mă aplaudau pentru „cojismele” debitate! (Apăruse printre colegi acest cuvînt, cojisme, neconsemnat încă în DEX!) Ce n-am știut și am aflat grație investigațiilor făcute de dl doctor, este că studenții mă aplaudau ținând mâinile sub bancă, să nu fie văzuți de cei din prezidiul adunării noastre de partid, prezidiu din care nu am avut niciodată onoarea să fac parte!…

Trebuia să se producă și această plăcută întâmplare ca să mă decid, să mă hotărăsc să povestesc tot ce ar fi interesant să se afle despre care a fost viața în facultatea noastră în perioada la care am fost martor și părtaș  la evenimente de interes public. Mă îndemna la acest demers și interviul dat de Nicolae Manolescu, recent, în „Adevărul”, dar imboldul nu a fost destul de puternic. Probabil pentru că venea dintr-o zonă vag adversă. Din partea domnilor Iulian Costache și Mihai Nagu Basarab imboldul este însă puternic, resimțit cu tot dragul și cu recunoștință. Vă mulțumesc, stimați domni Iulian Costache și Neagu Basarab!

Așadar, voi începe în curând serialul de amintiri din „anii aceia”! Dacă bunul Dumnezeu îmi mai dă ceva vreme, probabil că o face și cu acest motiv: să nu duc cu mine chiar toate amintirile! Păzea, deci!

Ion Coja