Era o simpatizare cu România, politica de la București a sprijinit mereu Israelul. Evreii români întotdeauna și oriunde se comportau cu noi marinarii că niște compatrioți. Aveau și interese, marinarii români preferau magazinele și localurile evreilor români pentrucă acolo găseau un grad de familiaritate, le acorda niste avantaje la cumpărături, sau „lasă mai, că masa asta e din partea noastră că ați trecut pe aici și ne-am simțit și noi acasă cu voi!”, întotdeauna s-au comportat aparte cu românii. Le dădeam de la navă murături, leuștean, pătrunjel, că spuneau ei că au gust mai aparte.

La nivel superior și statul Român pe timpul lui Ceaușescu preferă să de-a lucrări de reparații sau sa angajeze servicii de la firmele evreilor români de afara. Obțineau niste avantaje de plata, făceau totul prin virament. Era un interes reciproc avantajos: ei aveau tot interesul să ajute afacerile României, că sa aibă relații preferențiale. Cât despre omenia lor față de marinarii români, fata de români în general, erau simtaminte naturale, nu erau prefăcătorie erau omenie și simpatie adevărate. Ne duceam cu plăcere la Anvers la Nea Sandu, evreu original din Galați, fost boxior, căsătorit cu tanti Vali, evreică bulgăroaică din Varna, acolo găseau și o vorbă bună și ospitalitate și marfa pe datorie și o invitație la masă, cum sa nu se simtă bine un un marinar venit de pe mare, care tânjea dupa atmosfera familiara.

Cine nu își aduce aminte de Moș Gheorghe, așa îi spuneau marinarii români acestui evreu român din Ardeal, fost furnizor al Armatei Romane, de tanti Leni soția lui, o doamna in adevăratul sens al cuvântului, că am avut marinari rămași în spital și se ocupa de ei ca o mama? Moș Gheorghe ii îi luă pe băieți de la navă cu mașina lui și îi ducea în oraș la plimbare, nu le pretindea nimic.

Nu îmi ajunge timpul și ecranul că sa povestesc despre evreii români de afara. Ne duceam la Ashdod la nea Mircea, originar din Galați, ce primire ne făcea, parcă eram rudele lui cele mai apropiate. Șeful poliției din Ashdod, directorul tehnic al portului Ashdod, erau evrei romani, nu exista sa nu ne viziteze la navă, sa nu ne invite la ei acasă. Ce oameni deosebiți!
Astea erau relații omenesti.

Nota redacției: Minciuna cu holocaustul din Transnistria, din România, a avut ca efect să dispară din amintirea colectivă acele  „mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa”. Pentru mine această pierdere este reproșul cel mai mare pe care îl aduc „fiilor minciunii”! În loc să cultive amintirea acelor mișcătoare momente de solidaritate umană, au inventat un holocaust cu care au otrăvit sufletele noastre, români și evrei deopotrivă. Bestii stupide, nu oameni!

ion coja