Articolul domnului Grigoriu, printr-o asociatie de idei, m-a dus cu gandul la o cercetare proprie, pe care am realizat-o in urma unei intrebari pe care mi-am pus-o si eu, asa cum si-o pune fiecare dintre cei care pornesc pe drumul spinos al cunoasterii Legiunii. La aceasta intrebare, toate documentele cercetate n-au dat raspunsul asteptat. Eu voiam un raspuns zdrobitor, de nezdruncinat, in care, vorba legionarilor, sa crezi nelimitat. Iata intrebarea si in continuarea ei, concluziile cercetarii mele:

Cat de criminala a fost Miscarea Legionara?

“A spune că Mişcarea Legionară n-a comis crime ar fi un neadevăr! Dar a pretinde că Legiunea este o organizaţie criminală este o blasfemie. Ca să constatăm obiectiv unde se situează Mişcarea din acest punct de vedere, e necesar să apleam la aritmetică. Pe site-ul Businessday.ro a apărut la 25.08.2009 o statistică despre evoluţia criminalităţii în România între 1997 şi 2007. Iată un fragment din această postare:

“Numarul persoanelor condamnate pentru omor a fost de 756 în 2007, comparativ cu aproape 1500 în 1997.”

În primul rând, vom considera numărul celor condamnaţi pentru omor egal cu cel al victimelor, deşi nu este de la sine înţeles că numărul criminalilor trebuie să coincidă cu al victimelor. În lipsa unei alte statistici, luăm aproximarea asta ca acceptabilă. Vom considera de asemenea toate evoluţiile în timp a evenimentelor ca liniare. Astfel, între 1997 şi 2007, au fost ucise în medie în România:

(1500+756)/2= 1128 de persoane pe an.

Dacă considerăm pentru simplificare că România a avut 20 de milioane de locuitori în această perioadă, rezultă că într-un an la suta de mii de locuitori s-au produs:

1128 / 200 = 5,6 crime / an x 100.000 locuitori

Legiunea a avut în anul 1927 la înfiinţare o mână de membri iar la rebeliune, în 1941, un milion de adepţi, deci pe an, in medie cam jumatate de milion de membri. În această perioadă revin legionarilor 69 de crime comise asupra lui Duca, Stelescu, Călinescu, Iorga, Madgearu şi asupra celor 64 de arestaţi de la Jilava.

(69/5) / (1940-1927) = (69/5) /13 = 1,06 crime / an x 100.000 locuitori

Deci Legiunea a avut în toată existenţa ei antebelică o rată a criminalităţii de 5 ori mai mică decât criminalitatea medie din România actuală! Să vedem însă care a fost situaţia până la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, când în Legiune nu intra oricine şi când ochiul vigilent al Căpitanului veghea la aplicarea doctrinei fără nici cea mai mică abatere! Între 1927 şi 1938 s-au produs doar două crime: victimele au fost Duca şi Stelescu. Dacă considerăm că în anul 1938 existau doar 400.000 de legionari, cifra evident subevaluata, rezulta o medie de două sute de mii de legionari pe an. În acest caz rata criminalităţii este de:

(2/2) /11 = 0,09 crime pe an la suta de mii de legionari, rată a criminalităţii de 50 ori mai mică decât criminalitatea medie dintre anii 1997 şi 2007 din Romănia!

Acest mic exerciţiu aritmetic ne dovedeşte fără putinţă de tăgadă mai multe lucruri:
1) Că legionarii au fost foarte departe de a putea fi consideraţi criminali.
2) Că Doctrina Legionară este una creştină şi umană.
3) Că Legiunea a fost sub mâna lui Codreanu o organizaţie în care crima nu şi-a avut loc. Când ea a apărut totuşi, a fost doar un fenomen simptomatic şi izolat, aflat la o rată a criminalităţii atât de redusă, încât ar fi pentru societatea românească actuală, dacă şi-ar propune, un obiectiv imposibil de atins.
4) Murdăriile care se debitează pe seama Legiunii că ar fi fost o mişcare paramilitară criminală sunt doar manipulări josnice, nesusţinute de fapte.
5) Că poporul român, supus unei agresiuni pe toate planurile, economic, cultural, patrimonial, social, politic, educaţional, moral, şi-a pierdut din vitalitate şi conştiinţă, ceea ce impune grabnice măsuri de reabilitare.
6) Răspândirea disciplinei şi educaţiei legionare în mijlocul naţiunii ar conduce şi la scăderea ratei criminalităţii, pe lângă ridicarea nivelului de conştiinţă al cetăţenilor. Rezultă că este de datoria orcărui român conştient ca să cunoască şi să răspândească Doctrina Legionară, spre binele neamului.
7) Apogeul Mişcării Legionare a fost atins în anul 1938, anul morţii Căpitanului. După el, Mişcarea a început să decadă, disciplina s-a redus, criteriile de admitere în Legiune s-au relaxat, ea a fost penetrată de spioni, diversionişti şi de agenţi comunişti, iar cei mai buni conducători ai Legiunii (aproape 300 la număr) au fost executaţi fără judecată de călăii lui Carol. Cum putea Miscarea să nu decadă? Şi totuşi, aşa decăzută cum era, a reuşit să arate lumii că, aflată la guvernare doar patru luni, în condiţii deosebit de grele, s-au putut realiza lucruri care azi, cu un stat aşezat, democratic, cu o constituţie liberală, cu ajutoare de la Uniunea Europeană, nici nu ni le putem imagina: un buget excedentar, politicieni cinstiţi şi devotaţi neamului, distribuirea corectă a resurselor, apărarea drepturilor cetăţeanului, programe de dezvoltare într-adevăr durabile, armonie socială, un sistem de promovare al valorilor eficient, dizolvarea găştilor profitoare, care erau şi atunci nişte lipitori hulpave pe trupul ţării, ca şi acum…
8) Disciplina Legionară a trebuit şi trebuie să fie una de fier.”

 

NR. Calin Kasper ne oferă un calcul cu totul inedit și surprinzător! Nu-i găsesc niciun cusur! Bravos!… Dar totuși are un cusur fundamental: legionarii nu au ucis, ci au pedepsit trădarea! Subiectul abia a fost deschis. Vom reveni!