Pe acest blog au aparut deseori critici aspre la adresa presedintelui Johannis. Cat de indreptatite au fost, nu mi-am dat seama, fiindca nu am avut posibilitatea sa verific veridicitatea acelor informatii. Cred insa ca se cuvine ca sa-l laudam pe presedinte, daca prin ceea ce face o merita.
De curand majoritatea parlamentarilor, care par a fi dat mana cu infractorii, au introdus o lege sau un amendament la o lege, prin care dadeau posibilitatea celor condamnati cu suspendare, ca sa poata ocupa in continuare functiile publice pe care le ocupau inainte (Primari, prefecti, ect). Ajunsa la presedinte, aceasta lege-anomalie, a fost retrimisa inapoi la Parlament, pentru modificare. Parlamentul si-a scos pieptul inainte si a votat legea nemodificata si a trimis-o din nou la presedinte, care de data asta nu mai putea s-o trimita din nou la Parlament, ci ar fi fost nevoit s-o ratifice. Johannis insa a trimis-o la curtea constitutionala, pentru examinarea constitutionalitatii sale.
Fiindca din punct de vedere moral nu este nici o diferenta intre o pedeapsa cu executare si una cu suspendare, gestul presedintelui a fost unul logic, corect si de bun simt.
Iar Curtea Constitutionala a dat dreptate presedintelui, printr-o decizie in unanimitate, ca acea magarie pe care voia s-o legifereze parlamentul este neconstitutionala.
Ma bucura nespus faptul ca Romania incepe sa devina o tara normala.
Cine ridica piatra si vorbeste de primari corupti! Asta trebuia sa fie la puscarie, dar iudeo-masonii, care l-au si facut presedinte, i-au asigurat permanent protectie in fata justitiei!
Inca un jaf imobiliar la Sibiu facut de FDGR (http://www.turnulsfatului.ro/2016/06/28/cladirea-muzeului-astra-va-fi-trecuta-proprietatea-fdgr-sibiu//), care s-a declarat oficial succesorul organizatiei hitleriste Gupul Etnic German din anul 2007, cand era Klaus Iohannis presedintele FDGR dar si primar, in procesul de pomina in care sasii s-au dat in judecata pe ei insisi, adica FDGR a chemat in judecata Primaria Sibiu, cu primar FDGR si majoritate absoluta de consilieri FDGR. Primaria nici nu s-a aparat si nici nu a atacat decizia, aceasta ramanand definitiva la prima instanta (Judecatoria Sibiu)! Conflict de interese si abuz in serviciu clar pentru Klaus Iohannis!!!
Scopul a fost obtinerea tuturor imobilelor avute de nazisti, desi ele au fost confiscate prin Decret regal in octombrie 1944, fara sa aiba vreo legatura cu comunismul si nationalizarile acestuia! Detalii aici: http://www.justitiarul.ro/jaf-imobiliar-la-sibiu-retrocedari-ilegale-catre-fdgr-succesor-al-organizatiei-naziste-grupul-etnic-german-i/
Si-au dat concursul la aceasta ultima retrocedare si judecatorii corupti de la Sibiu si Alba Iulia, cei care i-au scos permanent „basma curata” pe Klaus Iohannis si restul mafiei imobiliare sibiene!
Tot un bou ramane, dii iohana .
Oricum nu e meritul lui, ca el nu poate nimic, nu stie nimic, e retardat saracul, l-a ghidat un consilier. Si de ce a respins currtea Legea, pe motiv de neconstitutionalitate?, ma indoiesc de asta, mai curand din pupincurism.
Dar CAPSUNA VoDA de ce n-a procedat la fel si cu legea 215 ?.
Dar de porcarioara cu c.s.m. si numirea la curtea constitutionala a judecatoarei a carei aprobare a pensionarii fusese data de c.s.m la o zi dupa depunerea notificarii ca exita procese in desfasurare cu acest magistrat(ceea ce ar fi trebuit sa duca la neaprobareea cereriide pensionare, facuta de japita pentru ca slanina voda sa o numeasca peste inca o zi la curtea c.), si pentru asta merita laudat?
Sau el nu e de vina pentru nimic pentru ca e prea sarac cu duhul?
Mai lasati-va spalati si de Antena 3, poate va ia solzi acumulati de la b1, rares, turcescu.
Mai este foarte mult pana sa ajunga Romania o tara normala insa e minunat ce ne semnalati aici!
E prima oara ca Johanul merita aplauze!
Bravo Johanule!!!